CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

21 august 1968 – Ceauşescu s-a opus invadării Cehoslovaciei de către sovietici


7.000 de tancuri şi aproape o jumătate de milion de soldaţi au invadat Praga, acestora opunându-li-se doar civilii cehoslovaci neînarmaţi

21 august 1968, puţin după miezul nopţii. Un mesager din partea Ambasadei URSS din România aducea în clădirea Comitetului Central al PCR o notă din partea sovieticilor: trupele ţărilor comuniste, membre ale Tratatului de la Varşovia, invadaseră Cehoslovacia.

În acea zi, Ceauşescu a făcut “mutarea” vieţii sale: de la balconul Comitetului Central, a condamnat vehement invazia condusă de sovietici, câştigând simpatia Occidentului, dar şi încrederea propriului popor.

Condamnarea invaziei Cehoslovaciei l-a transformat pe Ceauşescu într-un erou.

Pentru prima dată în istoria Tratatului de la Varşovia, un fapt dictat de Moscova  crea opoziţie deschisă din partea altui stat membru al alianţei.

În ianuarie 1968, şefia comuniştilor cehoslovaci fusese  preluată de Alexander Dubcek, care l-a înlocuit pe Antonin Novotny.

Schimbarea s-a făcut cu acordul Uniunii Sovietice, ce părea că trece ea însăşi printr- o fază de relaxare a societăţii, după venirea la putere, în 1964, a lui Leonid Brejnev.

În 6 aprilie, Partidul Comunist Cehoslovac a adoptat un program de acţiune reformist, dând naştere la ceea ce a rămas în istorie drept “Primăvara de la Praga”.

Programul cuprindea, printre altele: libertatea presei şi a cuvântului, libertatea de mişcare, limitarea poliţiei secrete, existenţa mai multor partide politice, federalizarea ţării şi orientarea spre o colaborare mai bună cu Occidentul.

Pe scurt, un “socialism cu faţă umană”. Exprimarea definitivă a ideilor radicale de reformă a căpătat contur prin publicarea de către scriitorul Ludvik Vaculik, pe 27 iunie 1968, a manifestului “Două mii de cuvinte”. Acesta era susţinut de zeci de intelectuali, dar contestat de tabăra reformatorilor moderaţi, în frunte cu însuşi Dubcek.

 

 

 

 

 

 

Transcrierea discursului lui Ceauşescu:

01:08 Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi. Plenara Comitetului Central al Partidului, Consiliul de Stat, Guvernul, reprezentanţii conducerilor organizaţiilor obşteşti, sindicate, tineret, femei, uniunile de creatori, au hotărît în unanimitate să-şi exprime deplina solidaritate cu poporul cehoslovac, cu partidul comunist cehoslovac (aplauze, urale)! (… – comentariu din studio).

02:26 Nicolae Ceauşescu: Dragi tovarăşi. Cetăţeni ai Ţării Româneşti. Pătrunderea trupelor celor 5 ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume!

Este de neconceput în lumea de astăzi, cînd popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra independenţa naţională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea şi independenţa unui alt stat (aplauze).

Nu există nici o justificare şi nu poate fi acceptat nici un motiv pentru a admite, pentru o clipă, numai ideea intervenţiei militare în treburile unui stat socialist (aplauze).

Delegaţia noastră de partid şi de stat care a vizitat săptămîna trecută Cehoslovacia s-a convins că poporul cehoslovac, că partidul comunist cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrîni, femei, tineri, în unanimitate sprijină conducerea partidului şi statului pentru a asigura triumful socialismului în Cehoslovacia (aplauze).

Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor.

Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul!

Este treaba fiecărui popor, şi noi considerăm că pentru a aşeza relaţiile dinttre ţările socialiste, între partidele comuniste, pe baze cu adevărat marxist-leniniste, trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide! (aplauze) (… – comentariu din studio).

06:04 Nicolae Ceauşescu: Noi sîntem hotărîţi să acţionăm cu toată forţa, cu toată răspunderea noastră, pentru a contribui la găsirea căilor pentru rezolvarea cît mai iute a acestei situaţii create prin pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia, pentru ca poporul cehoslovac să poată să-şi desfăşoare activitatea în linişte.

Sîntem ferm hotărîţi să acţionăm pentru ca împreună cu celelalte ţări socialiste, cu celelalte partide comuniste şi muncitoreşti, să contribuim la eliminarea divergenţelor, la întărirea unităţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste, pentru că sîntem convinşi că numai aşa servim interesele poporului, interesele socialismului în întreaga lume! (aplauze)

 

Din America s-au auzit glasuri ameninţătoare la adresa intenţiilor sovietice. “Nu dezlegaţi câinii războiului” e formularea celebră care a rămas în istorie. Dar nici azi nu se ştie dacă preşedintele american Lyndon Johnson chiar a spus-o.

Ce se ştie sigur e că secretarul de stat al SUA, Dean Rusk, i-a transmis ambasadorului sovietic Anatoli Dobranin un mesaj mai diplomatic, dar clar: “În numele întregii omeniri, vă rugăm să nu faceţi aceasta (n.r. – invadarea României), căci urmările sunt greu de prevăzut.”

La ONU,  reprezentanţii permanenţi ai Franţei, Canadei, Marii Britanii, Danemarcei, Paraguai şi Statelor Unite au cerut imediat convocarea de urgenţă a Consiliului de Securitate.

Reprezentantul Uniunii Sovietice a transmis însă secretarului general un mesaj de împotrivire, deoarece evenimentele petrecute priveau exclusiv ţările membre ale Tratatului de la Varşovia. 
Nici în conclavul „celor cinci”tari socialiste invadatoare,  nu pogorâse pacea.

Românii  „trebuie sau să respecte linia, sau să suporte consecinţele.”,  a declarat belicos  ministrul armatei poloneze Jaruzelski . 

Este de dorit să se abţină de la alte acţiuni militare împotriva oricărei ţări din Europa de Est, li s-a transmis liderilor sovietici de la Casa Albă.  Între timp şi-au dat şi sovieticii  seama că întrecuseră măsura, KGB-ul exagerând pericolele pragheze.
Entuziasmul cetăţenesc atinsese  cotele maxime în România. 

Oamenii căutau sediile gărzilor patriotice pentru a se înscrie voluntari să apere ţara cu arma în mână.

Alţii scriau cereri de primire în partid. Mii de adeziuni la poziţia exprimată de secretarul general soseau din toate colţurile ţării la Bucureşti. 

SFÂRŞITUL   „PRIMĂVERII DE LA PRAGA”

Dar înainte încă de a-şi fi ţinut Ceauşescu discursul, „primăvara de la Praga” luase sfârşit. 

La ora 4 dimineaţa liderii partidului şi membrii guvernului din Cehoslovacia au fost arestaţi de paraşutişti sovietici.  Seara, Dubcek şi alţi „reformatori” au fost urcaţi într-un avion.

După o escală în Polonia, conducătorii Cehoslovaciei aterizau în seara lui 23 august, la Moscova. Decuplaţi de evenimentele din ţară, neştind ce se doreşte de la ei, erau total dezorientaţi. Mizând pe debusolarea lor, liderul partidului Dubcek şi primul ministru Cernik au fost aduşi în faţa lui Brejnev şi Kosîghin.

La Moscova, liderii cehoslovaci au semnat  „acordurile” de „normalizare”. După care, în 26 august, au fost conduşi la aeroport de însuşi Brejnev.

A doua zi, la Praga, Dubcek liniştea  populaţia aşa cum convenise Moscova.

Vor întârza, o vreme, proiectele de reformă – a asigurat el cetăţenii iar trupele străine  se vor retrage.

In cele va propunem sa urmariti un documentar al Radio Europa Liberă (dublat în „limba moldovenească”), despre invazia sovietică în Cehoslovacia:

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse
https://mariusmioc.wordpress.com
http://www.historia.ro/
http://www.libertatea.ro/

29/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Presa din RSS Moldovenească în perioada dezgheţului gorbaciovist despre unirea Basarabiei cu România

 

 

 

 

 

 

 

O întrebare în ziarul „Moldova Socialistă”:

„De ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi privit ca un caz concret de realizare a dreptului naţiunilor la autodeterminare?”

Odată cu progresul gorbaciovismului pe meleagurile basarabene, presa chişinăuană începea să-şi pună întrebări care înainte păreau de neînchipuit.

Unele dintre ele se refereau şi la unirea Basarabiei cu România, întîmplată în 1918 pe 9 aprilie stil nou / 27 martie stil vechi.

Iată o astfel de dezbatere din ziarul „Moldova Socialistă” din 20 august 1988.

Ziarul prezintă punctul de vedere oficial al istoriografiei sovietice, dar e remarcabil că tovarăşul Iaţco, care a pus obraznicele întrebări, nu a fost trimis în Siberia, ci se ducea muncă de lămurire cu el.

Cu litere cursive între paranteze drepte, am adăugat scurte explicaţii, când un cuvînt folosit în presa basarabeană are un alt înţeles decât cel obişnuit în România.

 

 

MorariGhitiu_Adevarul_MS200888_1MorariGhitiu_Adevarul_MS200888_2

 

Să spunem adevărul

 

La 13 aprilie anul curent ziarul nostru a publicat articolul „Actul trădării”, semnat de A. Morari, doctor în ştiinţe istorice, şi M. Ghiţiu, candidat în ştiinţe istorice.

După aceasta la redacţie a sosit un răvaş, în care autorul, tov. S. Iaţco, se adresa semnatarilor cu următoarea rugăminte:

„Stimată redacţie!

Dacă se permite aşa ceva, aş vrea să dau prin intermediul gazetei „Moldova Socialistă” cîteva întrebări autorilor articolului „Actul trădării”.

1. De ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi privit ca un caz concret de realizare a dreptului naţiunilor la autodeterminare, drept care a fost declarat de Revoluţia din Octombrie? Doar s-au folosit de dreptul acesta Polonia şi Finlanda şi au creat state burgheze independente. De ce nu putea să se folosească de acest drept şi Moldova?

2. În anul 1812, în rezultatul tratatului dintre Rusia şi Turcia, o parte din teritoriul Moldovei, Basarabia, a fost alipită la Rusia. Moldova nici formal n-a luat parte la tratative.

Se poate presupune că alipirea Basarabiei s-a făcut contra voinţei Moldovei. De ce actul de la 9 aprilie nu poate fi privit ca unul al unirii Moldovei cîndva dezbinate?

3. Cum lămureşte ştiinţa istorică faptul că moldovenii (Cazacu, Inculeţ, Ciugureanu, Stere) au fost trădători ai Moldovei, iar patrioţi au fost Meleşin, Zilberman, Frenkel, Sîtcovschi („Sovetscaia Moldavia”, 14 ianuarie 1988).”

După ce am intrat în posesia răvaşului respectiv, aşa după cum ne-o cere obligaţia, l-am prezentat autorilor. Am reţinut, însă, acel „dacă se permite aşa ceva” din scrisoare care ecsprima o îndoială, fapt confirmat şi de două vizite ale tovarăşului S. Iaţco la redacţie.

De fiecare dată i-am dat asigurări dumnealui că răspunsul concret la întrebări nu va întîrzia să ne parvină. Mai mult – îl vom publica în ziar – fiindcă restructurarea ne cere într-un mod imperios să spulberăm orice îndoială din sufletul oamenilor că eczistă două adevăruri istorice.

În primul rînd vom sublinia, că dreptul naţiunilor la autodeterminare, inclusiv pînă la separare şi formarea statelor naţionale independente, constituie una din cele mai mari cuceriri ale Revoluţiei din Octombrie, fapt confirmat în „Declaraţia drepturilor popoarelor Rusiei” adoptată la 15 noiembrie 1917 de Sovietul Comisarilor Norodnici.

Odată adoptată, legea a şi început să fie realizată, ceea ce ne-o dovedeşte eczemplul Finlandei şi Poloniei, adus de tov. S. Iaţco.

Într-adevăr, în timp ce imperialiştii croiau ţări întregi după bunul lor plac, neţinînd seama de interesele vitale ale popoarelor, Puterea Sovietică demonstra în faptă rezolvarea echitabilă, democratică a problemei naţionale, avînd la bază principii absolut noi de relaţii între popoare.

În corespundere cu legea adoptată, Sovietul Comisarilor Norodnici în ultima zi a anului 1917 la rugămintea seimului finlandez, în care majoritatea o alcătuiau reprezentanţii partidelor burgheze, a recunoscut independenţa Republicii Finlanda.

Hotărîrea Guvernului Sovietic a fost confirmată de Comitetul Eczecutiv Central al Sovietelor din Rusia, care la 4 ianuarie 1918 a adoptat decretul cu privire la recunoaşterea Finlandei.

În Polonia, sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, s-a înteţit lupta împotriva ocupanţilor germani şi austrieci pentru crearea statului naţional polonez.

Guvernul Sovietic în timpul tratativelor cu Germania şi aliaţii ei la Brest-Litovsc a înaintat rugămintea de a i se acorda poporului polonez dreptul să-şi hotărască de sine-stătător soarta. Iar la 29 august 1918 Sovietul Comisarilor Norodnici a adoptat decretul semnat de V. I. Lenin cu privire la refuzul Puterii Sovietice de a recunoaşte acordurile încheiate de fostul Imperiu Rus referitor la divizarea Poloniei.

Acest decret a creat baze politice şi juridice pentru independenţa statului polonez.

Cu regret, atît în Finlanda, cît şi în Polonia, de dreptul leninist la autodeterminarea naţională au profitat forţele burgheze reacţionare interne, care cu ajutorul imperializmului mondial au înăbuşit mişcarea revoluţionară a oamenilor muncii şi au creat state naţionale burgheze.

Cu totul altă situaţie se crease în Basarabia, unde în perioada de după biruinţa Revoluţiei din Februarie mişcarea revoluţionară luase proporţii mai mari în comparaţie cu susamintitele periferii naţionale ale Rusie ţariste. E suficient doar să menţionăm amploarea mişcării ţărăneşti din ţinut.

Spre eczemplu, numai în lunile martie-octombrie 1917 în Moldova, potrivit calculelor istoricilor sovietici moldoveni, au avut loc circa 548 manifestări ale ţărănimii.

Şi încă ceva: burghezia locală, inclusiv cea naţională, s-a dovedit a fi mai slab organizată. Acest lucru e reflectat pe larg în literatura de specialitate.

Într-adevăr, în articolul citat despre aceasta s-a scris puţin. Din lipsă de spaţiu ne-am concentrat atenţia asupra faptului istoric din 9 aprilie 1918, care n-are nici o legătură cu autodeterminarea de stat naţională a Finlandei şi Poloniei.

Cu părere de rău, istoricii burgheji de rînd cu alte întrebări [probleme] falsifică şi întrebarea referitoare la actul de la 9 aprilie şi îl „confundă” în mod tendenţios cu lozinca leninistă despre dreptul naţiunilor la autodeterminare.

Astfel, foştii legionari şi colaboraţionişti, care s-au refugiat în Koln (RFG), afirmă că, chipurile, „la 27 martie (9 aprilie) 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău pe baza decretului asupra drepturilor popoarelor la autodeterminare, semnat de Lenin şi Stalin… a hotărît cu majoritatea de voturi ca Basarabia să se reunească cu Patria-mamă”.

Faptele istorice însă, demonstrează că actul de la 9 aprilie nici de cum nu poate fi acceptat ca un caz concret de realizare a dreptului naţiunilor la autodeterminare din mai multe considerente.

În primul rînd, fiindcă n-a ecsprimat interesele naţionale ale oamenilor muncii din ţinut. El a denaturat sensul, conţinutul lozincilor leniniste despre dreptul naţiilor la autodeterminare.

E vorba de autodeterminarea naţională în favoarea oamenilor muncii, pe cînd actul de la 9 aprilie 1918 a fost înfăptuit în favoarea burgheziei locale şi străine. Clasa muncitoare, ţărănimea revoluţionară basarabeană n-a participat la acest „vot”.

În al doilea rînd, V. I. Lenin scria că în condiţiile capitalizmului „orice mişcare naţională tinde (năzuieşte) spre formarea unor state naţionale, care să satisfacă în cea mai mare măsură aceste cerinţe ale capitalizmului contemporan (Op. complecte, vol. 25, p. 305).

Burghezia basarabeană, „Sfatul Ţării” au făcut totul pentru a combate mişcarea revoluţionară din ţinut. Au avut loc numeroase cazuri de folosire a lozincilor republicane de către burghezia locală şi străină în scopuri de înşelăciune politică şi de jaf financiar.

În al treilea rînd, lupta oamenilor muncii din Moldova pentru Puterea Sovietelor sub conducerea partidului bolşevic s-a încununat cu victorie. Către sfîrşitul anului 1917 – începutul lui 1918 pretutindeni puterea de stat se afla deja în mîinile Sovietelor de deputaţi ai muncitorilor, ţăranilor şi soldaţilor.

Anterior, organul burghezo-naţionalist „Sfatul Ţării” s-a grăbit să proclame „Republica Populară Moldovenească” în componenţa Republicii Democratice Federative Ruse. Scopul acestui act consta în a distrage oamenii muncii de la lupta pentru Puterea Sovietică.

Însă, convinse fiind de sfîrşitul lor inevitabil, deoarece masele truditoare din ţinut i-au urmat pe bolşevici şi nu pe naţionaliştii burgheji, căpeteniile „Sfatului Ţării” au apelat la ajutorul trupelor militare străine. Numai datorită unui asemenea act acţiunile diriguitorilor „Sfatului Ţării” nu pot fi calificate altfel decît act de trădare naţională.

Dar intervenţioniştii mai aveau nevoie încă de serviciile „Sfatului Ţării”. Trebuia demonstrat opiniei publice mondiale că populaţia Basarabiei „doreşte benevol” alipirea teritoriului ei la Romînia burghezo-moşierească.

Ce e drept, a apărut un obstacol neprevăzut pentru ocupanţi: Basarabia constituia o parte componentă a teritoriului Rusiei şi, deci, orice acţiune a „Sfatului Ţării” urma să fie sancţionată [aprobată] de guvernul Rusiei Sovietice.

Înţelegînd destul de bine, că Guvernul Sovietic niciodată nu se va împăca cu planurile de anecsie a Basarabiei, conducerea „Sfatului Ţării”, pusă la cale de cercurile guvernatoare ale Romîniei regale, a înscenat la 24 ianuarie 1918 farsa proclamării „independenţei” Republicii Populare Moldoveneşti, create, după cum am arătat mai sus, la 2 decembrie 1917, de acelaş „Sfatul Ţării”.

E greu de imaginat mai mare batjocură faţă de popor, cînd se proclamă „independenţa” statului, teritoriul căruia e împînzit de trupe militare străine, care prin cele mai crunte metode de teroare sîngeroasă înăbuşă orice încercare de împotrivire!

Bolşevicii apărau dreptul naţiilor la autodeterminare, deoarece aceasta constituia unica cale justă, democratică în rezolvarea problemei naţionale.

„Noi cerem libertatea autodeterminării – sublinia V. I. Lenin – adică independenţă, adică libertatea de despărţire a naţiilor asuprite nu pentru că noi visăm la fărîmiţarea economică ori la idealul statelor mici, ci dimpotrivă, deaceea, că noi vrem state mari şi apropierea chiar contopirea naţiilor, dar pe o bază cu adevărat democratică, cu adevărat internaţionalistă, care-i de neconceput fără libertatea de despărţire” (V. I. Lenin, Opere complecte, vol. 27, pag. 74-75).

În pofida faptului că Guvernul Sovietic n-a recunoscut niciodată „independenţa” Republicii Populare Moldoveneşti burghezo-moşiereşti, spre deosebire, să zicem, de Finlanda şi Polonia, calea spre anecsia Basarabiei la Romînia regală părea a fi deschisă.

Evenimentele ce s-au desfăşurat în continuare, şi despre care cititorii ziarului au putut lua cunoştiinţă din articolul anterior, confirmă întru totul, că actul din 9 aprilie 1918 a constituit, de fapt, culmea trădării căpeteniilor naţionaliştilor burgheji, ce se cuibăriseră în conducerea „Sfatului Ţării”.

În ceea ce priveşte a doua întrebare: „De ce Moldova nu putea să profite de dreptul naţiilor la autodeterminare, inclusiv la formarea statului ei independent?”. Răspunsul e cît se poate de limpede: da, desigur că putea. Ea s-a şi folosit de acest drept. A fost proclamată Republica Populară Moldovenească.

Dar faptul constă în aceea, că de acest drept a profitat burghezia locală în pofida voinţei maselor de oameni ai muncii din ţinut, care fără echivoc s-au pronunţat pentru Puterea Sovietică, lichidată mai apoi prin forţă de intervenţionişti. „Sfatul Ţării” era un organ impostor, antipopular, care nu ecsprima interesele maselor truditoare, ci ale claselor ecsploatatoare, şi, deci, prin urmare, n-avea nici un drept să decidă soarta populaţiei basarabene.

De altfel, autorităţile de ocupaţie au refuzat propunerea Guvernului Sovietic, ce insista în permanenţă pentru rezolvarea echitabilă, democratică a problemei basarabene, de a organiza un plebiscit, în cadrul căruia populaţia Basarabiei trebuia să decidă „doreşte sau nu doreşte să rămînă în componenţa Uniunii RSS, doreşte sau nu doreşte să iasă din componenţa Uniunii Sovietice şi să se alipească la Romînia sau, la urma urmei, vrea să ecziste ca stat suveran independent”.

Referitor la întrebarea, de ce actul de la 9 aprilie 1918 nu poate fi atestat drept act de unire a Moldovei cîndva dezmembrate.

Da, într-adevăr, conform condiţiilor tratatului de la Bucureşti din 16 mai 1812, semnat între Rusia şi Turcia, o parte a fostului Principat al Moldovei şi anume teritoriul dintre Nistru şi Prut, care începînd cu anul 1813 a căpătat denumirea Basarabia, a fost alipit la Rusia.

Trebuie de avut în vedere, că principatele dunărene Valahia şi Moldova erau în supuşenia sultanului turc.

Tratativele erau duse de reprezentanţii Rusiei şi Imperiului Otoman, care se aflau în stare de război. Prin aceasta se poate ecsplica lipsa solilor Moldovei la masa tratativelor ruso-turceşti.

Aşa dar, în continuare partea de est a Principatului Moldovei a fost alipită la Rusia, pe cînd cea de vest a rămas mai departe ca vasal al Turciei, ca mai apoi, eliberîndu-se de jugul turcesc, să creeze în 1859 împreună cu celălalt principat dunărean – Valahia un stat nou – Romînia.

Deci, către 1918 Principatul Moldovei ca unitate statală independentă nu eczista; părţile lui de est şi de vest de mult timp se dezvoltau deja în condiţii social-economice diferite.

Şi dacă mai adăugăm aici că actul din 9 aprilie 1918 prevedea „alipirea” Basarabiei la România şi nu la Moldova de peste Prut, apoi e de la sine înţeles că nu era vorba de „unirea Moldovei cîndva dezbinate”.

Ştiinţa istorică marcsist-leninistă întotdeauna a apreciat şi apreciază rolul personalităţilor în istorie nu după naţionalitate ci după faptele lor concrete.

E cercetat şi stabilit faptul că I. Inculeţ, D. Ciugureanu, C. Sterea, P. Cazacu, P. Halipa au ecsprimat în acea perioadă interesele burgheziei moldoveneşti. Doreşte tov. S. Iaţco sau nu doreşte, adevărul istoric e acesta. Da, persoanele susamintite au fost moldoveni de naţionalitate!

În acelaş timp anume ei au fost acei reprezentanţi ai burgheziei basarabene, care au ieşit deschis împotriva dreptului naţiilor la autodeterminare, n-au luat în consideraţie cerinţele maselor populare.

Ei trimiteau în judeţele Soroca, Bălţi, Orhei, Izmail, Bender şi altele cohortele moldoveneşti pentru a potoli mişcarea revoluţionară din Basarabia.

Anume ei au invitat trupe străine, care au inundat ţinutul cu bătăi, spînzurători, foamete, împuşcări, măceluri ale oamenilor muncii.

După tov. S. Iaţco reiese, deci, decă ei au fost „moldoveni”, nu avem dreptul să-i numim „trădători”? Ştiinţa istorică marcsist-leninistă ecsplică lucrurile aşa cum au fost în realitate, spune adevărul despre ei.

E cunoscut faptul că printre membrii „Sfatului Ţării” au fost şi reprezentanţii altor naţionalităţi: ruşi, ucraineni, bulgari, găgăuji, care, de asemenea, au apărat interesele de clasă ale burgheziei naţionaliste. Basarabia devenise în cele din urmă unul din centrele de atracţie ale burgheziei contrarevoluţionare.

Pe de altă parte, cu litere de aur au fost înscrise în letopiseţul istoriei Moldovei conducătorii revoluţiei socialiste în ţinut, originari de aici, bolşevici şi oameni fără de partid: I. Brînză, G. Cotovschii, A. Crusser, F. Levenzon, I. Macovei, A. Paladii, I. Iachir şi mulţi alţii.

Cot la cot cu ei au luptat pentru victoria Puterii Sovietice în Moldova slăviţii feciori ai marelui popor rus, al altor popoare din Rusia: N. Acicasov, P. Baranov, M. Brianschii, E. Benedictov, Ia. Melioşin, I. Rojcov, A. Hristev şi alţii.

La rîndul lor, feciorii Moldovei au participat activ la revoluţia socialistă în alte regiuni ale ţării.

Mulţi dintre ei şi-au jertfit viaţa în lupta grea împotriva contrarevoluţiei interne şi intervenţiei militare străine.

În lupta pentru Puterea Sovietică şi apărarea cuceririlor revoluţionare ale Marelui Octombrie s-a cimentat şi mai mult prietenia de nezdruncinat a oamenilor muncii de diferite naţii şi naţionalităţi.

A. Morari
doctor în ştiinţe istorice, profesor

M. Ghiţiu
candidat în ştiinţe istorice

 

Publicat in https://mariusmioc.wordpress.com/

 

29/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 29 NOIEMBRIE.VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

29 noiembrie, istoricul  zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

521: A decedat Jacques de Saroug ( n.cca.450), episcop si scriitor religios sirian, comemorat de crestinii iacobiti, maroniti si armeni.

Relicvele sale sunt venerate in biserica Sf.Jacques de Saroug din Diyarbakir.

 

 

 

 

561: A murit regele franc Chlothar I (supranumit le Vieux sau cel Bătrân) (n.497),fiul lui Clovis, fondatorul dinastiei Merovingienilor si primul rege care a unit triburile francilor.

 

 

 

 

 

La moartea sa, regatul este impartit intre cei patru fii ai sai Charibert I, Gunttram, Sigbert, si Chilperic I.

 

 

1268: A decedat Papa Clément al  IV-lea, cel de-al 183 -lea Papa al bisericii catolice si al saselea papa francez. Pontificatul sau a durat din 5 februarie 1265 pana la moartea sa.

 

 

 

 

 

1314: A murit Regele Filip al IV-lea al Franţei; (n. 1268).

 

 

 

 

 

 

1378: A murit imparatul  Carol al IV-lea al Imperiului Romano-German; (n. 14.05.1316).

 

 

 

 

photo

 

 

 

 

Imparatul  Carol al  IV-lea  al Sfantului Imperiu Romano-German (1316-1378), este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu.

În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrală.

Universitatea se numește și astăzi Universitatea Carolina , în amintirea sa.

În timpul domniei sale a fost adoptată Bula de Aur, textul constituțional fundamental al Sfântului Imperiu Romano-German.

 

 

 

 

1394: Oraşul Seul a devenit capitala Coreii.

 Regele coreean Yi Seong-GYE , fondator al dinastiei Joseon, muta capitala de la Kaesong la Hanyang, oras  cunoscut  astazi sub numele de Seul .

 

 

 

 

1474: Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, ii scrie Papei Sixt al IV-lea, făcând un apel la unitatea luptei creştinilor împotriva turcilor.

 

 

 

 

1643: A murit Claudio Monteverdi, compozitor italian, considerat primul mare creator de operă (“Orfeu”, “Întoarcerea lui Ulise în patrie”); (n.15.05.1567).

 

 

 

 

 

1694: A murit  Marcello Malpighi, medic şi fiziolog italian, inventatorul anatomiei microscopice.

 

 

 

 

A utilizat printre primii microscopul, descoperind astfel vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele; (n.10.03.1628).

 

 

 

 

1759: A murit  matematicianul elvetian Nicolaus I. Bernoulli;  (n. 21.10.1687).

A  fost un membru al celebrei familii Bernoulli,  fiul lui Nicolaus Bernoulli (1662–1716), fratele matematicienilor Jakob Bernoulli și Jean Bernoulli, profesor universitar la Padova (1716), profesor de logică la Universitatea din Basel (1722), profesor de drept la aceeași universitate (1731).

În martie 1714, a devenit membru al Royal Society din Anglia.

De asemenea, a mai studiat teorema jocului de la Geneva, teoria integralelor despre care a scris mai multe memorii.

În 1713 a publicat lucrările unchiului său, Jakob Bernoulli, sub titlul: „Acta conjecturii”.

 

 

1780: A încetat din viaţă împărăteasa Maria Theresia a Austriei (1740-1780), regină a Ungariei (1741-1780) şi Boemiei (1743-1780); (n. 13.05.1717).

 

 

 

 

 

 

 

A fost soția împăratului Francisc Stefan  și mama împăraților Iosif al II-lea si Leopold al II-lea.

 

 

 

 

1784: La București se dă un pitac domnesc prin care toți egumenii erau obligați, în cazul în care vor găsi copii cu glas frumos, să-i aducă la Sfântul Sava, la dascălul Mihalache (unde cu un an în urmă Vodă Mihai Suțu înființase o clasă de muzică).

 

 

 

 

1797:  S-a născut compozitorul Gaetano Donizetti (“Elixirul dragostei”, “Lucia di Lammermoor”);  (m. 8 aprilie 1848).

 

 

 

 

 

 

1803: S-a nascut  Christian Doppler, fizician austriac, descoperitorul efectului care îi poartă numele; (d. 17.03.1853).

 

 

 

 

 

 

 

1825: S-a nascut Jean Martin Charcot, un neurolog francez care a adus contribuţii în studiul isteriei, al atrofiei musculare, tabesului şi bolilor cerebelului ; (d. 16.08.1893).

 

 

 

 

1849: S-a nascut John Ambrose Fleming, inginer electrician britanic, care a inventat prima componentă electronică, dioda cu vid, folosită la filtrarea alternanţelor pozitive ale semnalelor electrice; (d. 18.04.1945).

 

 

 

 

 

 

 

1852: A încetat din viaţă  la Palermo, revolutionarul Nicolae Bălcescu, întemeietor al istoriografiei române moderne, un patriot ardent si unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării paşoptiste..

 

 

 

 

 

 

 

 A fost editorul revistei “Magazin istoric pentru Dacia” si autorul lucrarilor “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, “Puterea armata şi arta militară la români”); (n. 29 iunie 1819).

 A murit la Palermo, dar nu a fost îngropat la groapa săracilor cum s-a scris, ci transportat la mânăstirea Capucinilor unde trupul sau a fost mumificat.

Mumia lui se poate vedea și astăzi în galeria acelei mânăstiri, cu mențiunea: „Nicolae Bălcescu, prim ministru al Valachiei”.

 

 

 

1872: A murit   Horace Greeley,editorul care a fondat în 1841 cotidianul “New York Tribune”; (n.03.02.1811).

 

 

 

 

 

 

 

1880:  S-a născut  N.D.Cocea, avocat, scriitor, jurnalist și publicist român (“Fecior de slugă”, “Copil din flori”) ; (m. 1 februarie 1949).

 

 

 

 

 

1890:  In Japonia intră în vigoare Constituţia Meiji si este inaugurata  Dieta imperiala (Parlamentul japonez).

 

 

 

 

 

 

1916: A apărut in Bucuresti, primul număr al ziarului oficial al autorităților de ocupație “Bukarester Tageblatt”, în două versiuni, germană și română.

 

 

 

 

1918: Guvernul generalului  Constantin  Coandă demisioneaza si se  formeaza cabinetul liberal condus de I. I. C. Brătianu.

 

 

 

 

 

 

Foto:  Constantin Coandă (n. 4 martie 1857, Craiova – d. 30 septembrie 1932, București), general român, fost profesor de matematici la Școala națională de poduri și șosele din București și pentru o scurtă perioadă (24 octombrie – 29 noiembrie 1918) președinte al consiliului de miniștri și ministru de externe al României.

A fost si secretar general al Ministerului Apărării (1902-1904).

În atentatul din Senatul României din 8 decembrie 1920, pus la cale de către un grup terorist de extremă stângă,dirijat de la Moscova, Constantin Coandă, președintele în funcțiune al Senatului a fost rănit

Printre cei 7 copii ai săi (5 băieți și 2 fete) s-a numărat și celebrul savant Henri Coandă.

 

 

 

 

 

 

1922: A decedat  Preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania;(n.21.01.1852).

 

 

 

 

 

 

 

1924: A încetat din viaţă compozitorul Giacomo Puccini, cunoscut ca cel mai de seamă reprezentant al şcolii cunoscută sub numele de verism (“Tosca”, “Madame Butterfly”, “Turandot”); (n. 22 decembrie 1858).

 

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut actorul Mihai Mereuţă: “Liceenii Rock ‘n’ Roll”, “Ecaterina Teodoroiu”, “Pe aici nu se trece” (d.1 aprilie 2003, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

1929: Comandantul american Richard E. Byrd a survolat, în premieră mondială, Polul Sud.

 

 

 

 

 

1932: S-a nascut Jacques Chirac, om politic, preşedinte al Franţei intre 1995 si 2002.

 

 

 

 

 

 

 

1934: S-a nascut Flavia Buref, actriţă şi realizatoare de emisiuni de radio şi TV; a scris şi texte pentru muzică uşoară şi de film.

 

 

 

 

 

 

 

1938: Jandarmii il ucid, la ordinul regelui Carol al II-lea, pe Corneliu Zelea Codreanu, liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică ( n. 13.09.1899, Iasi ).

 

 

 

 

Corneliu Zelea Codreanu

 

Sunt ucisi si Nicadorii (asasinii lui I.G. Duca) și Decemvirii(asasinii lui Mihail Stelescu).

Comunicatul oficial al autoritatilor anuntă că au încercat să fugă de sub escortă și au fost împușcați, dar în realitate, au fost sugrumați în două dube, în apropiere de Tâncăbești.

 

 

 

 

1944: Al Doilea Război Mondial: Albania este eliberată de sub ocupaţia germano-italiana.

 

 

 

 

 

1945: În urma falsificării rezultatelor plebiscitului organizat la comanda lui Iosip Broz Tito, Regatul Iugoslav, datând din 1918, a fost transformat în stat socialist sub denumirea de Republica Populară Federativă Iugoslavia.

 

 

 

 

 

 

 

1946: Are loc sedința extraordinară a Comitetului Executiv al PNȚ – Maniu, la care se analizează desfășurarea alegerilor și rezultatele lor.

 

 

 

 

1947: Adunarea Generală a ONU a hotărât împărţirea Palestinei în două state, israelian şi arab.

Orasul Ierusalim a fost proclamat oraş liber, sub administraţia ONU.

 

 

 

 

 

1968: S-a nascut  Ramona Bădescu, interpretă de muzică uşoară si prezentatoare de programe de divertisment la televiziunea italiana RAI Uno.

 

 

 

 

 

 

 

1963: Președintele american Lyndon Johnson a inițiat o anchetă cu privire la asasinarea fostului șef al  Casei Albe, John Fitzgerald Kennedy.

 

 

 

 

1974: A încetat din viaţă istoricul Ion Nestor, membru corespondent al Academiei Române; (n. 25 august 1905).

 

 

 

 

1981: A decedat actriţa Natalie Wood: “Splendoare în iarbă”, “Rebel fără cauză”; (n. 20 iulie 1938).

 

 

 

 

 

 

1986:  A încetat din viaţă actorul american Cary Grant; (n. 18.01.1904).

 

 

 

 

 

 

 

1989: Este  abolit articolului din Constituţia Cehoslovaciei socialiste, care prevedea monopolul partidului comunist in conducerea tarii.

Partidul comunist din Cehoslovacia a incetat sa mai detina  monopolul puterii in aceasta tara .

 

 

 

 

1989: A încetat din viaţă regizorul Ion Popescu Gopo, personalitate a filmului de animaţie, preşedinte al Asociaţiei Cineaştilor din România în perioada 1968-1989; din filmografie: “Scurtă istorie”, “S-a furat o bombă”; (n. 1 mai 1923).

 

 

 

 

 

 

 

1990: Consiliul de Securitate al ONU, a adoptat o rezoluţie care autoriza folosirea forţei împotriva Irakului, în cazul în care acesta nu va înceta până la data de 15.01.1991  ocuparea militară  a  Kuweitului,  dupa  invadarea acestei tari  in data de 2.08.1990.

 

 

 

 

 

Dictatorul irakian Saddam Hussein a sfidat Occidentul, astfel încât, la data de 17.01.1991, a fost declanşată sub comanda generalilor americani, operaţiunea „Furtună în deşert” .

La 28.02.1991, „Războiul din Golf” s–a încheiat prin capitularea trupelor irakiene.

 

 

 

 

1992:  A avut loc prima vizită a unei comisii a Parlamentului României la Chişinău. Parlamentarii celor două ţări au discutat despre accelerarea integrării economice, despre sincronizarea legislaţiei şi crearea unui spaţiu cultural comun pentru cele două ţări.

S-a convenit să se constituie o comisie interparlamentară Bucureşti-Chişinău, cu un număr egal de parlamentari din România şi Moldova şi care să activeze alternativ în cele două ţări.

 

 

 

 

1993: A fost asasinat interpretul de muzică uşoară Ioan Luchian Mihalea, întemeietor al grupurilor muzicale “Song” şi “Mini Song”; (n. 15 decembrie 1951).

 

 

 

 

 

 

1994: A decedat Titus Popovici, scriitor și scenarist român, membru corespondent al Academiei Române; (n. 16 mai 1930).

 

 

 

 

 

 

1996: Noul președinte al României, Emil Constantinescu, depune jurământul constituțional în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.

 

 

 

 

 

 

 

2001: A murit  George Harrison, membru al trupei The Beatles; (n. 24.02.1943).

 

 

 

 

 

 

 

2003: Poetul Mircea Dinescu a relansat revista umoristica  “Plai cu boi”.

 

 

 

 

 

2011: A decedat cunoscutul regizor  român de teatru Alexandru Tocilescu; (n. 1946 ).

 

 

 

 

 

 

29 noiembrie este Ziua internaţională de solidaritate cu poporul palestinian.

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii Mucenici Paramon, Filumen si Valerian

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii Mucenici Paramon, Filumen si Valerian

 

 

 

 

 

 Sfantul Paramon a trait in secolul al III-lea, in timpul domniei lui Deciu. Achilin, dregatorul Rasaritului, a poruncit catre 370 de crestini sa jertfeasca zeului Poseidon.

Pentru ca acestia au refuzat, au fost ucisi. In vremea patimirii acestora, a trecut pe lana ei Paramon, un crestin, care a strigat catre Achilin: “O, cat de multi drepti sunt injunghiati fara vina, de necuratul voievod, pentru ca nu se inchina idolilor lui celor fara de suflet si muti”.

La auzul acestor cuvinte, Achilin a poruncit ca Paramon sa fie ucis. Inainte de a primi moartea, a fost supus la mai multe chinuri. I s-a smuls limba, apoi i s-au infipt in toate madularele trestii. In urma acestor chinuri, a fost sagetat cu sulitele si astfel, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

 

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mucenic Filumen;
– Sfantului Cuvios Nicolae, arhiepiscopul Tesalonicului;
– Sfantului Mucenic Ioan din Persida;
– Sfantului Urban, episcopul Macedoniei;
– Sfantului Mucenic Valerin;
– Sfantului Dionisie, episcopul Corintului;
– Cuviosului Pancosmie;
– Sfantului Cuvios Pitirun;
– Sfantului Fedros.

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=WqY0Wzv9uhQ

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  4. Istoria md.;

  5. Istoriculzilei blogspot.com;

  6. Mediafax.ro;

  7. razvanpop.ro;

  8. Wikipedia.ro

 

29/11/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: