CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ISTORIA ȘI CELE 12 INVAZII RUSEȘTI ASUPRA TERITORIILOR ROMÂNEȘTI


 

 

 

 

 

« Răpirea Basarabiei AR FI TREBUIT SĂ-I ÎNVEŢE PE ROMÂNI un lucru:
că dacă există vreun pericol pentru existenţa lor ca naţiune acesta va veni de la nord .
Dacă este vreun ADEVĂRAT DUȘMAN AL ELEMENTULUI ROMÂN, ACESTA ESTE ACEL RUSESC, care nu din întâmplare, din neîngrijire pune în pericol existenţa noastră, ci LUCREAZĂ CU CONȘTIINȚĂ LA DISTRUGEREA EI.
Acest PERICOL l-au simţit TOŢI ROMÂNII, acei ce şi-au iubit întradevăr poporul şi care au binemeritat de patria lor.
Toată dezvoltarea noastră naţională este datorită LUPTEI NEÎMPĂCATE ÎN CONTRA ACESTUI ELEMENT COTROPITOR, luptă în mare parte susţinută cu ajutorul Apusului.

În asemenea împrejurări, A FACE POLITICĂ RUSEASCĂ ESTE DE A DA NOI ÎNŞINE ARMA ÎN MÂINILE UCIGAŞULUI , este A TRĂDA INTERESELE CELE MAI SFINTE ale cauzei ROMÂNE ”.

 – A. D. XENOPOL  –

 

 

 

CELE 12 INVAZII RUSEȘTI ASUPRA TERITORIILOR ROMÂNEȘTI

 

 

 

 

 

Vecinul rus: 12 la 1.

 

 

Titlul nu reprezintă scorul unei partide de fotbal cum s-ar părea şi nici al unei alte întreceri sportive.
El este tristul rezultat al unor încălcări teritoriale dintre două ţări pe care destinul istoric le-au adus în vecinătate: Rusia şi Ţările Româneşti.
De curând ruşii, prin reprezentanţii lor politici, ne-au certat într-o formă neadecvată şi neutilizată în relaţiile diplomatice uzuale.

L-au incriminat pe şeful statului roman că a îndrăznit să afirme că şi el, ca român, ar fi ordonat, în 1941, trecerea Prutului pentru a ne recupera un pământ, cu neîndoielnice drepturi istorice, al nostru.Să vedem, în rezumat, desfăşurarea acestui 12 la 1, acestor încălcări de frontiere de-a lungul perioadelor istorice.

 

După căderea Constantinopolului, în 1453, principatul moscovit, devenit prin cuceriri successive de teritorii şi etnii, Marea Rusie, se erijează în moştenitoarea culturii şi misiunii istorice a Bizanţului.

Primul contact politic mai direct cu această ţară se petrece în anul 1711, când Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, care voia să scape de vasalitatea turcească, încheie un tratat cu Petru I, Ţarul Rusiei.

Între altele, se specifică:

“Frontiera principatului Moldovei este determinată, după drepturile sale din vechime, de către Nistru, Cameniţa, Bender, inclusive teritoriul Bugeacului, Dunărea, Valahia, Marele Ducat al Transilvaniei şi graniţele deja cunoscute cu teritoriul Poloniei”.

 Este primul act prin care Rusia recunoaşte frontierele legitime ale Moldovei.

Urmează războiul ruso-turc cu înfrângerea ruşilor la Stănileşti.

 

I. În anul 1739 izbucneşte un nou război ruso-turc. Armatele ruseşti invadează Moldova, cum se va întâmpla de multe ori în istoria noastră. Pacea se încheie la Iaşi şi ruşii părăsesc pământul românesc. Este prima invazie rusească la noi.

II. În 1768 ruşii se încaieră din nou cu turcii. Armatele ruseşti invadează Tările Române. Caterina II cerea anexarea celor două provincii la Rusia sau cel puţin independenţa lor, cu gândul de a le anexa într-un viitor apropiat.

Aceste cereri neliniştesc însă Austria şi Prusia care se opuneau dorinţelor de expansiune spre sudul Europei, a Ruşilor. Se încheie tratatul de la Kuciuc-Kainardi.

III. Anul 1787 aduce un nou război ruso-turc. Ca de obicei, ruşii trec pentru a treia oară Nistrul. În Tratatul de pace de la Iaşi (1792) turcii, bătuţi, sunt obligaţi să cedeze Rusiei ţinutul dintre Bug şi Nistru, cunoscut sub numele de Transnistria. Iată-i pe ruşi ajunşi vecini pe Nistru.

De-acum începe tragedia noastră, căci nesaţiul rusesc este de nestăvilit. Sub forma diferitelor „Pan”-uri (pan-ortodoxism, pan-slavism, pan-comunism) se ascundea, de fapt, intenţia lor de a ajunge la Adriatica, trecând peste noi.

IV. În 1806, o nouă înfruntare ruso-turcă îi aduc din nou pe ruşi în ţările române. Europa se nelinişteşte din nou, căci acum era vorba de împărţirea Imperiului Otoman, ajuns în starea de „om bolnav al Europei”.

Au loc neîntrerupte negocieri: Franţa cu turcii, Austria, cu ruşii, din nou Franţa, cu Rusia etc. În toate aceste negocieri se punea problema ţărilor noastre pe care le „pohteau” şi ruşii şi austriecii.

Nu se ajunge la nicio înţelegere şi armatele ruseşti sunt obligate să se retragă peste Nistru.

Norocul ne-a surâs, căci aceste „pohte”nepotolite ale ruşilor şi austriecilor s-au neutralizat reciproc.

Rezultatul acestor ocupaţii succesive ale Moldovei şi Munteniei a fost devastator.

Iată ce observau chiar şi străinii: „locuitorii mai erau expuşi, în afara acestor rechiziţii, să le spunem regulare, la tot felul de abuzuri, hoţii, jafuri, care îi aduceau la nivel de sărăcie”.

Sau „… armata rusă distrusese în aşa măsură această ţară (Valahia), încât la începutul anului, ea nu mai oferea decât imaginea unui deşert”. (Meriage către guvernul francez)

V. O nouă încălcare a teritoriului român (a cincea) se petrece în 1811, cu ocazia unui nou război ruso-turc. Turcii sunt bătuţi. Li se cere cedarea Moldovei până la Siret. Dar cum Napoleon decisese atacarea Rusiei, aceştia se grăbesc să încheie pacea cu otomanii, mulţumindu-se cu provincia dintre Nistru şi Prut.

Şi cu toate că turcii nu aveau dreptul de a ceda ceva ce nu le aparţinea (firmanele turco-moldave din anii 1500 erau clare), ruşii ne răpesc Basarabia şi începe procesul de rusificare a ei.

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Române si a Basarabiei, dupa 1812 

 

 

 

VI. Cu ocazia răscoalei Eteriei contra turcilor şi încercarea de implicare a provinciilor româneşti în ea, în anul 1821, trupele ruseşti ne invadează din nou cu nelipsitele încălcări şi pauperizare a populaţiei române.

VII. Anul 1828 îi aduce din nou pe ruşi în ţară. Ei invadează Moldova şi Dobrogea pe care le ocupă timp de 6 ani. Sărăcia la care ajunseseră românii, era extremă:

„Ocupaţia rusească a venit cu cortegiul ei de rele: jafurile insuportabile, cererea continuă de căruţe pentru transporturi, brutalităţile şi maltratările ce cădeau asupra poporului”3

VIII. Revoluţia română din 1848 a fost şi ea înăbuşită prin intervenţia trupelor ruse ce invadează pentru a opta oară spaţiul românesc.

Convenţia de la Balta-Liman stipulează între altele, staţionarea în ţările noastre a 35.000 de soldaţi ruşi.

IX. 1853. O nouă invazie rusească. Se jefuieşte visteria statelor noastre. Dar în 1854, statele europene declară război Rusiei şi asediază Sevastopolul. La încheierea păcii, se restituie Moldovei sudul Basarabiei.

X. 1877. Războiul de Independenţă. Principatele Române, reunite sub sceptrul lui Carol I, intră în războiul ruso-turc ca aliate ale Rusiei.

Drept răsplată, ruşii, care printr-o convenţie parafată de însuşi împăratul Rusiei recunoştea drepturile româneşti şi integritatea teritorială, ne răpescc cele trei judeţe din sudul Basarabiei, încorporate Moldovei în 1857.

1918. Basarabia, prin decizia poporului ei, revine la sânul naţiunii române de unde fusese răpită în 1811.

XI. România este ruptă din nou. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, ruşii ne răpesc iarăşi Basarabia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Printr-un ultimatum brutal, duşmănos şi necivilizat ni se acordă trei zile pentru evacuarea întregii provincii, cu toată administraţia ei.

Apoi armata română, ce avea ordin să nu riposteze, este umilită şi fugărită până la Prut.

1941. România, în alianţă cu foştii prieteni ai ruşilor, „fasciştii” germani, trec înapoi Prutul.

Armata română, ultragiată şi umilită în 1940, primeşte ordinul de la Antonescu: „Vă ordon, treceţi Prutul!”

Astfel, am recuperat ceea ce era al nostru, ceea ce este al nostru. O reparaţie istorică a dreptului poporului nostru de a dispune de viaţa lui.

XII. A douăsprezecea, şi sperăm ultima invazie rusească, are loc de 23 August 1944. trupele comuniste ruseşti ne ocupă şi ne impun legea lor timp de jumătate de secol.

Aşadar, de-a lungul ultimelor trei secole din istoria noastră am suferit 12 invazii ruseşti. De 12 ori aceste armate au tercut Nistrul şi Prutul, cu direcţia spre vest, jefuind şi umilind ţările româneşti, în avântul lor agresiv de a-şi mări imperiul.

Astăzi, diplomaţia rusească ne acuză că în anul 1941 am îndrăznit să recuperăm ceea ce este al nostru: Basarabia şi ţinuturile Bucovinei.

Şi ne acuză într-o formă expresivă, cinică şi făţarnică, specifică, de altfel, politicii ruseşti că ne-am aliat cu fascistul Hitler pentru a ne recupera ceea ce ei, ruşii, ne răpiseră, în alianţă cu acelaşi fascist Hitler, atunci când au încheiat înţelegerea de a împărţi Europa între ei.

„Vă ordon, treceţi Prutul!” a însemnat în 1941 o reabilitare a noastră ca popor, o reparaţie istorică a armatei române ce fusese agresată şi umilită.

Orice bun român nu poate fi decât de acord cu această chemare la denmitate.

Ne bucură faptul că şeful statului român ne-a readus-o în memorie.

Bibliografie (surse):

1. D.A. Sturdza şi Golescu Vartic: Convention et Traité de la Roumanie (Bucarest 1874)
2. A.D. Xenopol, Histoire de Roumains (Paris 1896)
3. A.D. Xenopol, Op. citată

„Permanențe” Nr. 7-8 /2011
Autor Nicolae Roșca – timpul.md/articol/arhivele-nu-ard-

 

22/11/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , ,

11 comentarii »

  1. Concis, bine scris si ușor de parcurs. Articol pe care îl voi împărtăși prietenilor mei.
    Vă mulțumesc
    Graur Virgil

    Apreciază

    Comentariu de Graur George Virgil | 22/11/2015 | Răspunde

  2. bravo..continuati cu propaganda care vo scrie cia

    Apreciază

    Comentariu de n a importanta | 22/11/2015 | Răspunde

    • Ce-ar fi sa inveti sa scrii corect romaneste, inainte de a face afirmatii idioate de genul „propaganda care vo scrie cia”?
      Ce vrei sa spui, ca cele 12 invazii ale Rusiei in Romania nu au existat in istorie si ca sunt „propaganda”americana ?
      Nu-i asa ca mamica ta crede ca esti destept ?

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 23/11/2015 | Răspunde

    • Articol imbecil scris pentru imbecili. Tipic gindire americana!!!

      Apreciază

      Comentariu de don't care | 01/12/2015 | Răspunde

      • Esti cretinizat de propaganda imperiala ruseasca, prapaditule ! Cine dracu’te-a invatat pe tine istorie, ca tare esti prost ?

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 01/12/2015

  3. Nu a fost nici o invazie rusă.Au fost războaie ruso-otomane desfăşurate pe teritoriile aparţinătoare I.Otoman a Moldovei şi Munteniei unde au acţionat trupe ruseşti şi evident ale Imperiului Otoman. În anul 1940, Hitler a dat Basarabia lui Stalin.În anul 1944, după o invazie fascistă până la Stalingrad având scop exterminarea URSS, armata sovietică se afla în contraofensivă spre Berlin, „salvând astfel omenirea de fascism” cum au declarat analiştii militari britanici în 1945, cu precizarea unuia că:”comunismul a învins fascismul”. Ar fi trebuit ca odată cu cele prezentate mai sus, să se precizeze că: 1. în sec.XVIII Arhiducatul Austria a vrut să catolicizeze Transilvania şi Banatul dar la solicitarea unei delegaţii de preoţi români sosită la Petersburg, Rusia a intervenit la Viena şi austriecii au renunţat altfel în anul 1918, Transilvania şi Banatul catolice ar fi devenit state şi nu s-ar mai fi unit cu România.2.În anul 1849, Rusia a salvat Viena şi a înfrânt Ungaria, altfel Ungaria ar fi încorporat Transilvania şi Banatul maghiarizându-le atât religios cât şi lingvistic.În anul1859 Rusia a sprijinit Mica Unire a principatelor.3.În anul 1877 România a devenit independentă datorită Rusiei, altfel ar fi intrat în Primul Război alături de turci şi germano-austro-ungar împotriva Rusiei, Franţei,MBrt etc. şi după război cine ştie ce se alegea de noi. Şi ultima, până în sec.XIII, bizantinii precizau că la nord de Carpaţi locuiesc slavo-românii, apoi mai târziu numai românii.De asemenea că ne place sau nu, dacă în anul 896 n-ar fi venit triburile maghiare să înfrângă Ducatul lui Salanus dintre Tisa şi Dunăre, de la Adriatica la Nistru s-ar fi întemeiat statul Slavia.

    Apreciază

    Comentariu de NICU | 24/11/2015 | Răspunde

    • Nicusor puiule, gandesti ca o cizma, nu te supara ! :))… Iti dai seama cate prostii ai spus intr-un tex atat de scurt ca cel pe care mi l-ai trimis ?
      Tu ai idee ce este aceea o invazie ? Te-ai uitat vreodata in dictionar incercand sa afli sensul acestui cuvant ?
      Cu siguranta, nu !
      Mai zici ca Hitler „i-a dat”Basarbia lui Stalin”,fara sa-ti dai seama ca spui o prostie mai mare decat tine…
      Adica Hitler a dat ceva ce nu-i apartinea, iar Stalin ce era sa faca, saracu’de el, a luat …
      Doar nu era sa-l supere pe Hitler, ca nu e frumos sa refuzi, nu-i asa ? !
      Uiti ca pe langa Basarbia, mareata Uniune Sovietica, patria comunismului victorios, a talharit si Bucovina de Nord si Hertza, care nu erau mentionate in Pactul Hitler – Stalin (Ribbentrop- Molotov) de la 23 august 1939…

      Cat despre ‘salvarea omenirii de fascism”, se vede ca habar nu ai ca Uniunea Sovietica era aliata cu Hitler si ca sovieticii si-au impartit frateste cu fascistii cei urati si rai pana in 1941, Europa.

      Asa se face ca pana la 22 iunie 1941,cand Germania a atacat Urss,rusii s-au inteles perfect cu Hitler sa ocupe si sa cotropeasca parti importante din Finlanda, Polonia, Romania si Tarile Baltice.

      Mai mult, imediat dupa razboiul „antifascist”, dragii tai sovietici au anexat si o parte din Cehoslovacia, mai precis Transcarpatia.
      Iata o „eliberare” prin cotropire, nu-i asa ?
      Cat despre secolul al XVIII, ar fi bine sa afli ca Austria era un Imperiu,in componenta caruia au intrat progresiv numeroase entitati teritoriale, printre care se numarau si Transivania, Bucovina si Banatul.
      Temporar pentru cateva decenii in componenta acestui imperiu a intrat si Oltenia.

      Cand vorbesti de „arhiducat”,bine ai face sa mentionezi daca te referi la Arhiducatul Austriei de sus (Erzherzogtum Ober-Österreich) sau la Arhiducatul Austriei de jos (Erzherzogtum Nieder-Österreich) si totodata sa specifici ce crezi tu ca ar fi legat de aceste arhiducate si catolicizare in cazul teritoriilor romanesti ocupate de Imperiul Austriac.
      Pe de alta parte, ai face bine sa nu bati campul cu istorii contrafactuale, de genul ce ar fi fost ,daca ar fi fost, si ne slabesti cu propaganda imputita ruseasca ce ar vrea sa ne spuna noua, romanilor, ce draguti au fost rusii cand ne-au jefuit .
      De asemenea, vedem ca ca propaganda rusa a omis sa te invete ca in timpul razboaielor cu otomanii din 1806-1812, iubita ta Rusie a incercat si aproape a reusit, sa anexeze toata Moldova si Muntenia.
      De unde sa afli tu, ca in 1809 Imperiul Rus a proclamat ANEXAREA Principatelor Române?
      Ca doar propaganda rusa nu e atat de idioata sa te invete tocmai pe tine istorie adevarata!…
      Mai înainte de 1809,insa, Principatele ocupate de armata rusa fusesera puse sub oblăduirea unor cârmuitori ruşi.
      În 1808 în fruntea lor se afla senatorul Kuşnikov, iar apoi senatorul Krasno-Milaşevici.
      După celebra notificare a încorporării principatelor romane lor la Rusia, principele rus Prozorovski avea pregatit şi un proiect de divizare a lor în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Muntenia şi Oltenia, iar generalul Kamenski, comandantul Armatei Dunărene, îi propunea deja ţarului să cedeze Oltenia Austriei, în shimbul Bucovinei.
      Această propunere chiar a fost făcută Austriei, dar Curtea Vieneză a respins-o.
      Din punct de vedere al organizării bisericeşti, prin ukazul (decretul) ţarului Alexandru I, ţările române formau un exarhat cuprinzând Moldova, Valahia şi Basarabia, supus ierarhic sinodului rus.
      Ca exarh al bisericilor principatelor romane, a fost numit Gavriil Bănulescu-Bodoni, român ardelean trecut de mult în slujba Rusiei, şi care de curând demisionase din funcţia de mitropolit al Kievului.

      Dupa victoria de la Slobozia, rusii au început imediat tratativele de pace cu turcii la Giurgiu şi apoi la Bucureşti.
      Ruşii cereau „ambele ţări româneşti”, adica si Ţara Românească şi Moldova, numai ca minenţa atacului lui Napoleon asupra Rusiei a facut să reducă treptat pretentiile rusesti , de la ambele ţări române, la toată Moldova si mai apoi la teritoriul Moldovei dintre rîurile Nistru şi Siret, pentru ca pînă la urmă, pretenţiile să se limiteze la ţinuturile dintre rîurile Nistru şi Prut: ţinutul Hotin şi Bugeacul (Basarabia istorică).
      Asa a ajuns Basarabia sa fie rupta de Moldova si anexata de Rusia in 1812.
      Daca se mai intarzia cu tratativele cateva saptamani, pana la invazia lui Napoleaon, Rusia n-ar mai fi putut anexa acest tinut romanesc.

      2.Zici ca „in anul 1849, Rusia a salvat Viena şi a înfrânt Ungaria, altfel Ungaria ar fi încorporat Transilvania şi Banatul maghiarizându-le atât religios cât şi lingvistic”.
      Le amesteci rau de tot!
      Principatul Transilvania NU si-a incetat existenta in 1849,asa cum crezi tu.
      Dupa infrangerea revolutiei ungare a lui Kossuth, (la care au contribuit si romanii lui Avram Iancu), acest teritoriu a trecut sub guvernare militară austriacă (1849-1860).
      Dupa încetarea regimului militar și a discriminării maghiarilor ca urmare a Revoluției de la 1848, precum și prin revenirea la autonomia Transilvaniei și convocarea Dietei Transilvaniei la Sibiu, au fost adoptate legi prin care s-a stabilit egalitatea națiunii române din Transilvania cu fostele națiuni privilegiate, iar limba română a devenit limbă oficială a Transilvaniei, alături de germană și maghiară.

      Totuși, prin compromisul (Ausgleich) din 1867, care stabilea Monarhia austro-ungară, Transilvania a fost unita cu Ungaria.Asadar, nu 1849, ci 1867.
      Cat despre maghiarizare si catolicizare in Ardeal si Banat,acestea au fost actiuni care au esuat in mare parte, romanii fiind la data Unirii in 1918 MAJORITARI in Transilvania si Banat.

      3.Romania nu a devenit independenta in 1877 datorita Rusiei. Armata Romaniei a luptat ca aliata a Rusiei in 1877 impotriva Turciei, iar regele Romaniei, Carol I a fost desemnat comandant suprem al trupelor ruso-romane la Plevna.
      Independenta Romaniei a fost hotarata de Marile Puteri europene in timpul Congresului de la Berlin din 1878, (Germania, Franta, Anglia, Sardinia, Rusia, Austro-Ungaria) si nu doar de Rusia, cum zici si zici prost d-ta..

      Cat despre bazaconiile pe care le insiri la final despre „slavo-romani”, Salanus si statul „Slavia”, ai face bine sa afli ca si teritoriu de azi al Bulgariei a fost ocupat de triburile turcice ale bulgarilor lui Krum, care a creat un imperiu.
      Uite ca din invadatori nu a ramas decat numele tarii – Bulgaria,limba e slava,iar marea masa a populatiei nu e nici slava si nici turco-bulgara din punct de vedere genetic, fiind urmasa tracilor,peste care s-au suprapus elemente migratoare.Sute de ani bulgarii au fost pasalic turcesc si totusi nu au devenit turci…
      Pentru care motiv tara romanilor de la nord de Dunare ar fi devenit …”Slavia”, daca n-a devenit „Cumania”, Ungaria,Turcia sau Bizant, Bulgaria, ‘Gotia” ?
      Prin urmare, incearca sa gandesti cu creierasul tau si nu mai inghiti fara sa verifici, nazdravaniile si mizeriile propagandistice imperiale rusesti.
      Sa-ti intre bine in cap, ca imperiile in toata istoria omenirii s-au nascut si au murit.
      Lista e lunga si ultimul imperiu pe lista e chiar Rusia, dupa ce Anglia, Franta,Olanda,Germania,Italia,Spania,Japonia si-au pierdut imperiile.
      Stiu ca-ti vine sa plangi pentru scumpica ta Rusie, dar dezintegrarea e viitorul ei, oricat s-ar zbatea Putin sau altii ca el,care vor incerca dupa el, sa intoarca mortul de la groapa, sau vorba lui Lenin, roata istoriei.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 24/11/2015 | Răspunde

  4. Cum ar fi daca textul dumneavostra nu ar mai fi partinitor si ar scrie si despre genocidul facut de romani in Rusia?

    Apreciază

    Comentariu de ioan | 07/02/2018 | Răspunde

    • Care genocid făcut de români, excelenţă?

      Cumva nu aveţi cunoştinţă de masacrarea de către trupele sovietice a 3ooo de români pe data de 1 aprilie 1941,la Fântâna Albă, în Bucovina de nord cotropită de ruşi?. Propaganda rusească v-a pomenit ceva de masacrul de la Bălţi din 1944, când sovieticii au lichidat peste 50.000 de prizonieri români? Au făcut exact ce au făcut cu prizonierii polonezi la Katyn…
      Când îşi va cere scuze Rusia,urmaşa declarată a fostei URSS pentru crimele în masă comise împotriva poporului român ?

      A. PIERDERILE UMANE ALE BASARABIEI SUB OCUPAŢIA SOVIETICĂ
      I. PRIMA OCUPAŢIE SOVIETICĂ 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941
      În mai puţin de un an, peste 300.000 de persoane, reprezentand 12.23% din populaţia Basarabiei interbelice, au fost arestate, deportate sau ucise.
      1. Arestări
      – 48.000 persoane:
      · Oameni politici care militasera pentru Unire, invinuiti de tradare, dintre care:
      · 5 fosti deputati din Sfatul Tarii (Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli)
      · 1 fost senator
      · Funcţionari civili si militari – transferaţi la Tiraspol pentru siguranţă
      · 40 elevi ai Institutului Pedagogic Orhei
      2. Deportări – aproape 300.000 (expediaţi în Nordul ingheţat)
      · 135.000 persoane pâna in Septembrie 1940
      · 19.200 persoane între Octombrie-Noiembrie 1940
      · 27.000 persoane în Decembrie 1940
      · 100.000 persoane incepând cu 13-14 Iunie 1941

      3. Ucişi – 30.000 prin impuşcare sau tortură

      · Muzicienii Orchestrei Simfonice a Basarabiei sunt arestaţi pe 3 Iulie 1940 în gara Chişinau la intoarcerea din turneu, duşi la Valea Morii, lângă Orhei şi impuşcaţi .
      · 1.000 persoane (copii, femei, adulti) – langa Odesa impuscate prin peretii de lemn ai unui tren de marfa cu 22 vagoane care-I transporta in Siberia.
      · 450 persoane – găsite (multe mutilate) în gropile de la Consulatul Italian, Palatul Metropolitan, Facultatea de Teologie din Chişinău. Printre ei studenţi, elevi, preoţi, ceferişti.
      · 87 persoane – descoperite la sediul NKVD din Chisinau (15 cu mainile legate intr-o groapă comuna).
      · 19 persoane – găsite la Sediul NKVD din Cetatea Albă
      · 6 persoane – la Sediul NKVD din Ismail (5 barbaţi şi o femeie cu mâinile legate)
      4. Pierderi umane în prima ocupaţie sovietică
      · Deportari: 300.000
      · Ucişi: 30.000
      · TOTAL: 330.000
      II. A DOUA OCUPAŢIE SOVIETICA – 23 August 1944
      1. Deportări
      · 250.000 persoane intre 1944-1948
      · 11.324 familii 6 Iulie 1949
      · 300.000 persoane intre 1954 – 1964 (in Rusia si Kazahstan)
      2. Morţi in infometarea provocată de Stalin
      · 300.000 persoane
      3. TOTAL pierderi umane în a doua ocupaţie sovietică
      · Deportaţi: 875.000
      · Morţi: 300.000
      · TOTAL: 1.175.000
      III. TOTAL PIERDERI UMANE IN CELE DOUA OCUPAŢII SOVIETICE
      · 330.000 – Prima ocupaţie sovietică
      · 1.175.000 – A doua ocupaţie sovietică
      · 1.505.000 – TOTAL PIERDERI ROMÂNEŞTI
      B. PIERDERILE TERITORIALE ALE PROVINCIEI BASARABIA
      Judetele Hotin (Nord), Ismail şi Cetatea Alba (Sud) sunt încorporate Ucrainei la 2 August 1940.
      C. PIERDERILE ARMATEI REGALE ROMÂNE ÎN BASARABIA DUPĂ CAPITULARE

      1. Deportări
      · 180.000 soldaţi si ofiţeri (doar cateva mii s-au intors)
      2. Executati prin impuscare in lagar (Un Katin romanesc)
      · 50.000 soldati si ofiteri (schelete descoperite in mlastinile de la Balti).
      Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al doilea război mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia.
      Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit aşa cum am spus, mormânt pentru 50000 mii de soldaţi români.

      Este cel puţin o stupiditate să citiţi un articol în care e vorba de 12 invazii tâlhăreşti ruseşti asupra României şi pe urmă să dai vina tot pe poporul român, victimă a agresorilor ruşi. Asta da ipocrizie neroadă !

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 07/02/2018 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: