CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un popor misterios – Khazarii pe teritoriul de azi al României

 

 

 

 

Khazarii de ieri, evreii de azi…

 

O stranie poveste  care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost mereu lansata de-a lungul timpului  si a fost relansata în anul 2002 de catre Tesu Solomovici în lucrarea „România Iudaica”, lucrare sub forma a doua volume uriase, publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români.

De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român.

Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre.
 Astfel, am ajuns sa ne învatam istoria de la straini.

Unii unguri ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar unii evrei ne spun ca nici nu ne nascusem, când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni romani.

Va vom explica in detaliu cum stau lucrurile…

Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale unor autori evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români.

Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea „Istoria Evreilor în Tarile noastre”, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau Bernard Stambler.

Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea „Statul român si situatia juridica a Evreilor în România” ca:

“Fara îndoiala  ca un numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”.

Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei, s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia socio-economica din România, si nu de dragul adevarului stiintific.

“Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar împaratul Traian, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar sa îi extermine (cazul celor din insula Cipru).

Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una politica, pusa în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când evreii, revendicau “împamântenirea” de la tânarul stat român.

Nicolae Iorga, dupa ce enumera toate documentele în care este mentionata prezenta unor evrei pe teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii „L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention” (Paris 1913) a autorului evreu Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie:

“Astfel am ajuns la [anul] 1600, fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile noastre”.

Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei.

Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si “Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri” ale khazarilor – popor barbar raspândit în Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina si Polonia, dupa care împins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600.

În limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur Koestler, Al treisprezecelea trib, Khazarii (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan).

 O lista foarte mare de studii israeliene , dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluzie cutremuratoare: cetatenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat teritoriul Palestinei pentru a înfiinta Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat.

Acesti israelieni îsi trag originea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara o cultura scrisa, care împreuna cu rudele lor aliate, hunii, au îngrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide.

Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazi este Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv).

În introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România – n.n.].

Descendentii acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale.”

La rândul sau Koestler adauga:

“Marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai ales khazara…, stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor si maghiarilor decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”

Înainte de a arata pe scurt istoria acestor barbari travestiti în popor biblic, khazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt evrei”.

“Sunt constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite în 1947?.

Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca hotarârea luata de Natiunile Unite se bazeaza pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile Palestinei.

Neexistând, însa, nici o justificare a prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la întâmplare si noroc:

“Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor Israelului [adica cele khazare – n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic – n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale contine gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta dreptul Israelului la existenta”.

Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reala baza stiintifica, darâma chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor românesti.

“Paradoxul” descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii (si, într-o mai mica masura, chiar cu turcii), anume khazarii sau askenazii, care în anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiasca, mozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf.

Evreii khazari sau askenazi, turcomani din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, a marilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale lumii occidentale, sub identitate evreiasca.

La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de natiuni si triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural si stepele ucrainene. Îi aveau supusi pe bulgari, burtasi, ghuzi, maghiari, coloniile gotice si grecesti din Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia si în Califatul Arab.

Pâna în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea Caspica (denumita în epoca Marea Khazara), fiind stapânii supremi vreme de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica de trecere din Asia în Europa.

Un cronicar arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece.

În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de om”.

Privitor la semnificatia denumirii de “khazar”, cercetatorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu înfatisare razboinica); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adica evreu. (Nu trebuie facuta totusi confuzia etnica între khazari si cazaci, chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.)

Cronica lui Priscus afirma aparitia khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat, într-adevar, sub tutela hunilor, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si bizantinii.

La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de catre împaratul bizantin Heracliu, aflat în alianta cu hoarda khazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceasta alianta, fiica împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.

Un nou triunghi al puterii se nascuse în Asia: Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedana), Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si Regatul Khazar (care era în cautarea unei identitati religioase personale), în primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622, musulmanii arabi izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi).

Pentru înconjurarea Imperiului Bizantin, Caucazul khazar reprezenta însa o piedica. Ca urmare a avut loc serie de batalii interminabile între arabi si khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii care, la un moment dat, în anul 730 au cotropit Gruzia si Armenia si au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab. O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre casa.

Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala.

În alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unui neam razboinic si sângeros precum khazarii.

O cronica araba nota: “Regele khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)”.

Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.

Peste 300 de ani însa, statul khazar a început sa decada, decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unui sionism mesianic, cu falsi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.

Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor. Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor.

Schema a functionat vreme de aproape un secol, timp în care relatiile dintre maghiari si khazari s-au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara.

A fost înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au contopit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit “mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât si khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.

Rhusii au reusit în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii invazii mongole declansate de Ginghis Han. Hoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar.

“Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana” (S.W. Baron, A social and Religious History of Jews). Într-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mari concentrari de evrei dinspre nord.

Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale. Astfel, la Kiev a continuat sa existe o mare comunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus.

De aceea, în Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.

O situatie mai speciala au avut evreii khazari din Ungaria. Ultima rezistenta khazara în Ungaria a avut loc în secolul X, când sfântul Stefan a îmbratisat credinta romano-catolica si l-a învins pe khazarul Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul capului sa se crestineze”.

În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.

Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul al XIII-lea înconjurate de catre o populatie evreiasca nestatornica, asezata vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria.

Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (înca vorbit în S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone.

Explicatia consta în faptul ca, din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala elementul dominant l-au constituit germanii, populatie imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din punct de vedere economic si intelectual.

În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), “Dar în acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din afara) în orice oras sau tara în care se stabileau…

Religia mozaica – spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica apartenenta la o natiune istorica, la o rasa aleasa. Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului.

Vechiul Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât universal. Toate rugaciunile si toate riturile practicate proclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe evreu de trecutul rasial si istoric al poporului în sânul caruia traieste.

Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza în mod automat ghetourile fizice si culturale.

Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si istorice…”

A. Koestler evita sa spuna direct adevarul: “pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga omenire.

Pâna la anul 1600, Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia.

Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648.

Latifundiarii polonezi si lituanienii cedasera treptat evreilor khazari întreaga activitate de administratori si încasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase.

Rascoala cazacilor a aruncat însa în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci.

 – http://www.scritub.com/istorie/KHAZARII-AL-TREISPREZECELEA-TR5513241522.php
  – „Dosare secrete” privind razboiul nevazut al evreilor sionisti cu românii

http://issuu.com/catalintrandafir/docs/dosare-secrete-privind-razboiul-nevazut-al-evreilo

– http://ro.scribd.com/doc/191300846/DOSARE-SECRETE

 

 

 

 

 

 

 

17/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Întoarcerea forțată a românilor dela creştinismul roman la cel bulgar

Țaratul vlaho-bulgar(1185-1258) (denumit si Țaratul româno-bulgar) și Al doilea țarat bulgar (1185-1396), a fost un stat multietnic apărut la Dunărea de jos în 1186, odată cu victoria bulgarilor și românilor (vlahilor) răsculați din sudul Dunării împotriva Imperiului Bizantin, și dispărut în 1396, dupa cucerirea teritoriului sau de către Imperiului otoman.

În ciuda surselor primare ale epocii (bizantine sau occidentale) și a toponimiei, caracterul său multinațional este negat de tradiția academică, astăzi predominantă în Bulgaria, care afirmă că acest stat ar fi  fost „bulgăresc”, în sensul național actual al cuvântului.

Pentru alfabetul latin, bulgarii le tăiau românilor limba…

Există mai multe surse care atestă acest fapt. În perioada anilor 106-900 strămoşii noştri foloseau alfabetul latin, alfabet prin care la noi ajungeau Sfintele Scripturi creştine.

Către anul 900, aproape întreg spaţiul populat de români (inclusiv Basarabia de astăzi), era sub dominaţia Imperiului Bulgar, care se creştinase de curând şi adoptase  grafia slavonă.

Anume în acel timp regii bulgari, pentru a ne stăpâni mai bine, au impus  românilor grafia şi limba slavonă.

 Conform poruncilor date atunci, preoţilor noştri care îndrăzneau să citească în limba latină in Biserica li se tăia limba, iar cărţile şi toate documentele scrise cu litere latine, au fost arse…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alexandru D. Xenopol, scria in  lucrarea sa ” Istoria Românilor din Dacia Traiană” :

 

“Întoarcerea Românilor dela Creştinismul roman la cel bulgar a fost datorită unei apăsări exterioare, căci nu exista nici un motiv care să fi făcut pe Români a lepăda o formă de religie pe care o înţelegeau, şi a lua pe una pentru care nu aveau nici o înţelegere…

Ce motiv ar fi putut împinge însă pe Români a înlătura forma poporană a religiei lor şi a adopta una din care nu înţelegeau nici o singură vorbă?

Dinaintea puterii însă şi a autorităţii trebuia să se plece acel supus şi îndată ce câţiva preoţi bulgari vor fi găsit o vieaţă uşoară şi mănoasă între Români, numărul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fără încetare, pentru a răspândi învăţătura lor între Români.

Astfel în puţin timp, sprijinit pe braţul autorităţii seculare, pe care totdeauna clerul a ştiut să-l iee în ajutorul său, s’a lăţit şi întărit Creştinismul bulgăresc între Românii din Dacia Traiană”.

„Există o tradiţie la Români, care ne-a fost păstrată de Dimitrie Cantemir.

Ea spune că: „înainte de sinodul dela Florenţa, Moldovenii, după exemplul celorlalte naţii cari îşi trăgeau limbile lor din graiul roman, întrebuinţau literile latine.

Dar fiindcă în acel sinod mitropolitul Moldovei trecuse în partea Latinilor, urmaşul său Teoctist, diaconul lui Marcu Efesianul, de neam bulgar, pentru a desrădăcina cu atât mai mult din Moldova sămânţa catolicismului şi să ridice totdeauna tinerilor putinţa de a ceti sofismele Latinilor, a încredinţat pe Alexandru-cel-Bun că, nu numai să surgiunească din ţară pe oamenii de altă credinţă, ci să scoată şi literile latine din toate scrierile şi cărţile, şi să întoarcă în locul lor pe acele slavone.”

„Legenda este de o mare importanţă. Se vede din ea că poporul moldovenesc pe timpul lui Cantemir, punea în legătură o ceartă între biserica latină care fusese mai înainte la el, şi acea slavonă, cu schimbarea alfabetului latin în acel cirilic”.

„Păstrarea acestei tradiţii, în o altă formă şi pe o altă cale, ne va lumina însă şi mai mult asupra adevăratului ei înţeles.

În o carte tipărită la Buda în limba bulgară în 1844 întitulată Tarstvenica, în care se cuprind biografiile domnilor bulgari, autorul ei, raportându-se la nişte manuscripte vechi spune:

„S’au însemnat în nişte cărţi vechi scrise de mână că după reposarea patriarhului bulgar, Sfântul Ioan carele a ridicat pe Asan la împărăţie, a chemat Asan dela Ohrida pe părintele Teofilact, a luminat şi a curăţit toată Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci în ea.

După aceea a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Valahia, să o cucerească şi să o cureţe de eresul roman, care pe atunci domnea în ea; şi Asan s’a dus şi a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa, şi a silit pe Valahi, cari până atunci citeau în limba latină, să lese mărturisirea romană, şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară, şi a poruncit ca celui ce va citi în limba latină să i se taie limba, şi de atunci Valahii au început a citi bulgăreşte”.

„Paralela bulgară a legendei române este mai raţională.

Ea spune anume că Asan ar fi scos limba latină din biserica română, pentru a îndepărta eresul roman şi a introdus limba bulgărească.

Mai notăm şi că legenda bulgară urcă mai sus în timp înlocuirea Creştinismului latin la Români prin acel bulgar, punându-o pe timpul Asăneştilor”.

„Asemenea concordanţă deplină între două legende păstrate la popoarele române şi bulgare, cari ambele arată, că înainte de a fi limba bulgară în biserica română, era cea latină, dobândeşte o însemnătate mult mai mare decât s’ar cuveni a se da unor simple poveşti.

Potriveala cea neaşteptată a două izvoare atât de deosebite, dar cari puteau fi atât de bine informate, deoarece se raportau la fapte petrecute între ambele popoare, dă acestor legende valoarea unor mărturii istorice, care nu pot fi trecute cu vederea.

Putem deci privi ca un punct stabilit, acela că înainte de Creştinismul bulgar, fusese la Români unul de formă romană, cu limba latină ca limbă a predicării, încât se adevereşte şi astfel inferenţa trasă mai sus din cercetarea terminologiei bisericeşti.

Mai departe ambele legende atribue schimbarea limbii liturghiei din latină în slavonă, unui act de autoritate: cea moldovenească lui Alexandru-cel-Bun, cea bulgărească lui Asan, împăratul Bulgarilor.

Ambele legende conţin însă neexactităţi istorice.

Astfel sinodul dela Florenţa s’a ţinut tocmai în 1437, când Alexandru-cel-Bun murise acum de patru ani; iar împăratul Asan care se răsculase contra Bizantinilor, numai de cuceriri nu avea timp la nordul Dunării.

O singură dată trecu el peste Istru “în vecina Scitie”, nu însă cucerind, ci fugind bătut, înaintea împăratului Isaac Angelul.”

„Desbrăcând îndoita legendă de partea cea adausă de neştiinţa poporului, rămâne ca miez al ei,  faptul că înainte de Creştinismul bulgar era la Români Creştinismul roman, care tocmai fusese scos cu violenţă de către un împărat bulgar, ceea ce însă se petrecu mult înaintea lui Asan, pe timpul tocmai a regelui Bogor sau a urmaşului său Simion.”

 

 

 

Ioan Asan al II-lea (numit de bulgari Ivan Asen)

Este cazul, asadar, să luăm foarte serios în atenţie si  mărturia cronicarului Paisie de la Hilandar, care spunea ca  ţarul Ioan Asan al II-lea (1218-1241) „a poruncit vlahilor, care până atunci citeau în limba latinească să lepede legea romană şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit care va citi în limba latină să i se taie limba.

Şi aşa vlahii au primit de atunci legea ortodoxă şi au început să citească bulgăreşte”

Bibliografie (surse) :

 

Dimitrie Cantemir,  DESCRIPTIO ANTIQUI ET HODIERNI STATUS MOLDAVIAE, Partea III, Capitolul V– Despre literele moldovenilor…

–  http://pallavicini-blog.blogspot.ro/2013/03/despre-spiritul-romanesc.html

– http://www.theophilos.3x.ro/Biblioteca/Carti/ONLINE/Credinta%20adevarata/4.%20Marturia%20marilor%20istorici%20romani.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aaratul_Vlaho-Bulgar:

17/11/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 17 NOIEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

17 noiembrie, istoricul zilei

 

 

 Anul 9: S-a nascut imparatul roman  Vespasian, fondator al Dinastiei Flavilor; (d. 23.06.79).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost  însărcinat de Nero in anul 67 sa reprime răscoala antiromana a iudeilor (Primului război evreo-roman, sau Marea Revoltă a Evreilor din anii 66-67, una din cele trei revolte majore ale evreilor din Provincia Iudeea împotriva imperiului roman).

Legiunile din Orient l-au proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 si  a fost recunoscut în întregul Imperiu după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius; (20 decembrie  69).

 

 

 

 

 

 

284: Armata il proclama imparat al Romei pe Diocleţian. A condus imperiul de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.

 

 

 

 

 

 

 

 

După bătălia de la Margus (primăvara anului 285) și dispariția lui Carinus, rămâne unicul împărat, desemnându-l Caesar pe tovarășul său de arme, Maximian,  la 1 aprilie 285.

Apoi, la 1 martie 286 îl numește Augustus (deci coîmpărat) și îl însărcinează cu apărarea Occidentului.

La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius și Constanțiu I.

Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei).

Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian, vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant.

Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.

Încercarea de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303-304, la promulgarea a 4 edicte anticreștine, care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.

Imperiul depășește în timpul domniei lui Dioclețian criza prin care a trecut in secolul III. O grijă deosebită este acordată întăririi limesului și construirii de numeroase castella și drumuri, care fac din graniță o zonă fortificată.

Efectivele militare sporesc la cca. 500 000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile. Dobrogea este separată de Moesia Inferior și transformată în provincie separată, sub numele de Scythia (cu reședința în orașul Tomis), aparținând diocezei Tracia și apărată de 2 legiuni cu garnizoana la Noviodunum și Troesmis.

În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian abdică în aceeași zi (1 mai 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevin persoane particulare. Dioclețian se retrage, până la moarte, în palatul său din Spalatum (azi Split, în Croația).

 

 

 

 

 

 

375: A murit imparatul roman Valentinian I; (n.321).

 

 

Flavius Valentinianus  a fost împărat roman intre anii 364- 375.

 

 

Proclamat împărat la Niceea  de către armată, la moartea lui Iovianus, Valentinian îl numește împărat pe fratele său mai tânăr, Flavius Valens , căruia îi încredințează guvernarea Orientului, rezervând pentru sine conducerea, din Augusta Treverorum (Trier), a provinciilor occidentale , astfel ca cele două părți ale imperiului încep  să fie administrate separat.

Adept al ortodoxismului nicean, Valentinian a manifestat în același timp toleranță față de cultele păgâne.

În anul 367 l-a numit pe fiul său minor Gratian, coîmpărat.

 

 

 

474: Imparatul bizantin Leon al II-lea moare dupa o domnie de 10 luni fiind succedat pe tron de   tatal sau, Zenon.

Flavius Leon era fiul lui Zenon si al Ariadnei, fiica lui Leon I.

A  fost numit împărat la moartea bunicului său si a murit în circumstanțe necunoscute, probabil otrăvit de mama sa, care voia ca soțul ei să fie împărat.

 

 

794:  Impăratul japonez Kammu schimbă reşedinţa imperiala de la Nara, la Kyoto.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Împăratul Kammu ( KammuTenno, n. ? 737- d.806) a fost al 50-lea împărat al Japoniei, conform ordinii tradiționale de  succesiune si a domnit din anul 781 pana in  806.  

 

 

 

 

 

1231: A decedat Elisabeta de Turingia, cunoscută și ca Elisabeta a Ungariei  (n. 7 iulie 1207, Sárospatak, Regatul Ungariei). A fost o descendentă a dinastiei arpadiene, fiică a regelui Andrei al II-lea, trimisă la vârsta de 4 ani în Turingia, unde s-a căsătorit în anul 1221 cu landgraful Ludovic al IV-lea de Turingia.

 

 

 

 

 

 

 

Santo del Giorno 17 Novembre - Santa Elisabetta di Ungheria

 

 

 

 

 

 

S-a remarcat prin activități caritabile în ajutorul  bolnavilor și săracilor, iar după moartea soțului ei a intrat în ordinul terțiar franciscan.

A murit la vârsta de 24 de ani, fiind  canonizată în anul 1235 de Rusalii. Este patroana landului Turingia si este sărbătorita  în data de 19 noiembrie în spațiul de limbă germană (data așezării în mormânt), iar în calendarul roman universal în data de 17 noiembrie (data morții).

Numeroase spitale, deopotrivă catolice și protestante, îi poartă numele.

 

 

 

 

 

 

 

1292: John Balliol (n. cca.1249 –  m. 25 noiembrie 1314 ), devine rege al Scoţiei, ramanand pe tron pana in anul 1296.

 

 

 

 

 

 

 

 Se cunosc puține din viața sa timpurie. După ce moștenitorul prezumtiv al regelui Alexandru al III- lea  a murit, Balliol a fost ales rege al Scotiei de către un grup de sustinatori.

Edward I al Angliei a  încercat în mod constant să-i  submineze domnia si trata Scoția ca pe un stat vasal. Ca urmare, un consiliu de doisprezece notabilitati ale regatului  care a semnat un tratat cu Franța cunoscut sub numele de Alianța Auld, menit sa sustina independenta Scotiei..


Drept represalii, armatele engleze ale lui Edward au  invadat Scoția, ceea ce a declansat  începutul  războaielor de independență scoțiene. După o înfrângere în 1296, Balliol a abdicat și a fost închis în Turnul Londrei.

În cele din urmă, a fost trimis in Franța,tara ramanand fără monarh, până pana la incoronarea lui Robert Bruce  în 1306.

1494 : A încetat din viaţă umanistul italian Giovani Pico della Mirandola, membru al Academiei Platoniciene  din Florenţa ; (n. 24 februarie 1463).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concepțiile de bază ale lui Pico della Mirandola au fost expuse în „Oratio de dignitate hominis”. (“Despre demnitatea omului”)

Eruditia sa i–a transformat numele într–un simbol al cunoasterii nelimitate.

 

 

 

 

 

 

1538: Prima atestare documentară a aşezării Caracal din Oltenia, conţinută în actul emis de cancelaria lui Radu Vodă Paisie.

 

 

 

 

1558: A încetat din viaţă regina Maria Tudor a Angliei, cunoscută ca “Maria cea sângeroasă – “Bloody Mary” – pentru persecuţiile la care i-a supus pe protestanţi; (n. 18 februarie 1516).

 

 

 

 

 

 

 

 

1558:  Regina Elisabeta I urcă pe tronul Marii Britanii.

Deoarece nu s-a căsătorit niciodată, în ciuda numeroaselor oferte, casa Tudor s-a stins la moartea ei. A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară”, „Buna regină”, „Bess” sau „Gloriana”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Elisabeta I  ( n.7 septembrie 1533 – d.24 martie 1603 ) a fost regină a Angliei și regină a Irlandei din 17 noiembrie 1558,  până la moartea sa. A fost fiica lui Henric al VIII-lea al Angliei și a lui Anne Boleyn care a fost executată la nici trei ani de la nașterea Elisabetei.

Elisabeta I a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor (primii fiind Henric al VII-lea, Henric al VIII-lea, fratele său vitreg Eduard al VI-lea, verișoara sa Jane Grey și sora sa vitregă, Maria I).

Fratele său vitreg Eduard a domnit până la moartea sa în 1553, când a lăsat-o moștenitoare pe Lady Jane Grey, încălcând Actul de succesiune a lui Henric al VIII-lea.

Dar voința lui Eduard a fost  ignorată, Jane Grey fiind  executată iar la tron a urmat  Maria I, sora vitregă a Elisabetei. Cinci ani mai târziu Elisabeta devine regină la douăzeci și cinci de ani.

S-a înconjurat de un grup de consilieri de încredere, conduși de William Cecil, I Baron Burghley.

În politică a fost mai moderată decât tatăl său, fratele sau  sora sa .

Unul din motto-urile sale era „video ed taceo” (Văd și nu spun nimic). A adoptat o diplomație prudentă, față de marile puteri ale Europei din acea vreme Franța și Spania.

După izbucnirea războiului anglo-spaniol, Spania a încercat să cucerească Anglia, iar înfrângerea Armadei spaniole este una din cele mai mari victorii din istoria Angliei.

Domnia reginei Elisabeta este denumită era elisabetană sau epoca de aur, a fost marcată de sporirea puterii Angliei pe plan mondial., si in acelasi timp o perioadă de extraordinară înflorire artistică și culturală: dramaturgii William Shakespeare, Christopher Marlowe și Ben Jonson sunt câțiva din dramaturgii care au trăit în timpul domniei sale.

 

 

 

 

1561: Are loc lupta de la Verbia în care Despot-Vodă Iacob Heraclide, sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrînge pe Alexandru Lăpuşneanu, Domn al Principatului Moldova.

 

 

Iacob Heraclide Despot, domn al Ţării Moldovei 1561-1563

Alexandru Lăpuşneanu, domn al Ţării Moldovei 1552-1561, 1564-1568

 

 

La 17-18 noiembrie 1561 are loc lupta de la Verbia. Iacob Heraclide Despot, sprijinit de Habsburgi şi de nobilimea protestantă polonă, îl înfrînge pe Alexandru Lăpuşneanu, domn al Principatului Moldova.

După ocuparea Sucevei, Despot este uns domn şi obţine recunoaşterea Porţii (martie 1562).

 

 

 

1624: A murit  filosoful german Jakob Böhme; (n. 1575).

 

 

 

1749: S-a nascut inventatorul francez Nicolas Appert. A inventat metoda de păstrare a alimentelor mai mult timp prin închiderea ermetică a acestora în ambalaj; (d. 01.06.1841).

 

 

 

 

 

 

1796: A murit Ţarina Ecaterina cea Mare a Rusiei; (n. 02.05.1729).

 

 

 

 

 

 

 

 

1755: S-a nascut  Regele Ludovic al XVIII-lea al Franţei (1814-1824); (d. 1824).

 

 

 

1869:  A fost inaugurat Canalul Suez

Canalul Suez, Inaugurarea (17 noiembrie 1869)

Harta Canalului Suez

Canalului Suez astăzi, fotografie din cosmos

 

 

 

La 17 noiembrie 1869 a fost inaugurat Canalul Suez care leaga Marea Mediterană de Marea Roşie. Ceremonia de inaugurare a fost fastuoasă, la ea luand parte înalţi demnitari, iar invitata specială a fost împărăteasa Eugénie, soţia împăratului Franţei Napoleon al III-lea.

Construcţia canalului, care are acum lungimea de 162 de kilometri, lăţimea de 70-125 de metri şi adîncimea de 8 metri, a durat 10 ani.

Ideea deschiderii canalului în istmul cu acelaşi nume a fost avansată de către Ferdinand de Lesseps, consulul francez din Cairo, care a încheiat un document în acest sens cu guvernatorul otoman al Egiptului. O echipa de ingineri a început să realizeze proiectul, iar în 1856 a fost înfiinţată o companie care a primit dreptul să exploateze canalul vreme de 99 de ani după deschiderea lui.

În aprilie 1859 a început şi construcţia, dar din cauza uneltelor rudimentare a avansat foarte încet. Impasul a fost depăşit abia după ce au fost aduse instalaţii moderne din Europa. Cu toate acestea lucrarea nu a putut fi predată la timp, o epidemie de holeră izbucnită în zonă a dat peste cap planurile iniţiale.

Inaugurarea canalului s-a făcut cu o întîrziere de patru ani, în primul an de exploatare 500 de nave traversînd Suezul. În 1876 s-au efectuat lucrări de modernizare pentru lărgirea lui, iar din 1887 prin calea de navigaţie s-a putut circula şi noaptea. 

Marea Britanie a preluat pachetul majoritar de actiuni al companei care exploata Canalul Suez în 1875, iar sapte ani mai tîrziu englezii au invadat şi ocupat Egiptul.

Deşi statul arab a obtinut independenţa în 1936, Canalul Suez a rămas în exploatarea britanicilor pînă în 1956 cînd compania de administrare a acestuia a fost naţionalizată de guvernul egiptean.

Un an mai tîrziu, calea de navigaţie a fost blocată în urma conflictului militar cu Israelul, a fost redeschisă, pentru ca peste alţi zece ani să fie din nou închisă. Canalul Suez a fost din nou deschis în 1975, cînd a fost iniţiat şi un nou plan de extindere.

 

 

1872: A fost infiintata Academia Navala “Mircea cel Batran” cu sediul in Constanta.

 

 

 

 

 

 

 

1887: S-a nascut  maresalul britanic  Bernard Law Montgomery; (d. 24 martie 1976).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1902: S-a nascut sculptorul român Constantin Baraschi,  membru corespondent al Academiei Române; (d. 22.03.1966).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1905: S-a nascut regina Astrid a Belgiei; (d. 29.08.1935).

 

 

 

 

 

 

 

 

1906: S-a născut Soichiro Honda, inginer, fondatorul faimoasei firme de motociclete “Honda”; (m. 5 august 1991).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: A incetat din viata, la varsta de 77 de ani, sculptorul francez Auguste Rodin; (n. 12 noiembrie 1840).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Liderii Partidului National si Partidului Social Democrat din Transilvania au dezbatut sub președinția lui Stefan Cicio-Pop proiectul de unire cu Romania, pe care l-au intocmit fruntasii unionisti Vasile Goldis, Stefan Cicio-Pop si Ioan Suciu.

 

 

 

1918: Apare la Bucureşti, săptămânal sau bisăptămânal “Socialismul”, organul Partidului Socialist şi al Uniunii sindicale .

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: România a semnat la Madrid, Conventia Postala Universala.

 

 

 

 

1922: Fostul sultan otoman  Mehmed al VI-lea  pleacă în exil în Italia, dupa abdicarea sa.

 

 

 

1925: S-a nascut actorul american  Rock Hudson; (d. 02.10.1985).

 

 

 

 

 

 

 

1939: Nouă studenţi cehi sunt executati in urma  demonstratiilor  anti- naziste din Praga.

De asemenea, toate universităţile cehe sunt închise şi peste 1200 de studenţi  sunt  trimisi in  lagăre de concentrare.

Ziua de 17 noiembrie a  devenit Ziua Internaţională a Studenţilor fiind  celebrată în multe ţări, incepand cu Republica Cehă.

 

 

 

1941: Ambasadorul american in Japonia, Joseph Grew, a informat Departamentul de Stat al SUA ca tara sa  intentioneaza sa lanseze un atac impotriva bazei navale americane Pearl Harbor, din Hawaii.

 

 

 

 

1942: S-a nascut  in Flushing, New York, regizorul de film si producatorul american Martin Scorsese.

 

 

 

 

 

 

Image result for martin scorsese

  

 

 

A absolvit Universitatea New York in 1964 si nu i-a luat prea mult timp sa se impuna ca unul dintre cei mai buni regizori ai tinerei generatii.

Din 1973 a inceput sa isi contureze stilul cu productia “Mean Streets” (“Crimele din «Mica Italie»”), cu Robert De Niro si Harvey Keitel in rolurile principale.

Au urmat apoi filme de referinta, ca “Alice Doesn’t Live Here Anymore” (Alice nu mai locuieste aici”), care i-a adus actritei Ellen Burstyn un Oscar pentru interpretare, “Taxi Driver” (“Soferul de taxi”) – pentru care a primit cea mai inalta distinctie la Festivalul de la Cannes, in 1976, “New York, New York”.

In 1980, “Raging Bull” (“Taurul furios”) i-a adus indirect un Oscar, actorul Robert de Niro fiind recompensat cu un premiu pentru interpretare.

A inceput sa fie recompensat pentru meritele sale regizorale in 1990, cand „Goodfellas” („Baieti buni”) a luat premiul BAFTA pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun regizor, apoi in 2002 cu „Gangs of New York” („Bandele din New York”) – Globul de Aur pentru regie.

Nu a reusit insa sa – si treaca Oscarul in CV, productia „The Aviator” („Aviatorul”), pe care a realizat-o in 2004, desi a avut 11 nominalizari si a plecat ca favorita la Oscaruri, nu a reusit sa ii aduca premiul.

 

 

 

 

1944: A murit   poeta română Magda Isanoş; (n.1916).

 

 

 

 

 

 

1944: S-a nascut regizorul  şi actorul  american Danny DeVito (“Gravidul”, “Zbor deasupra unui cuib de cuci”).

 

 

 

 

 

 

 

 

1947: A murit  Emil Racoviţă, biolog, membru al Academiei Române, fondatorul biospeologiei, explorator al Antarticii; (n. 15.11.1868).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1957: A decedat George Murnu, scriitor şi istoric român, membru al Academiei Române; (“Românii din Bulgaria medievală”,”Studiu asupra elementului grec ante-fanariot în limba română”; (n.01.01.1868).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1966: S-a nascut actrita  Sophie Marceau (Sophie Maupu); (“Braveheart”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: A fost eliberat patentul pentru primul mouse de computer, acesta fiind acordat lui Douglas Engelbart.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1984: A încetat din viaţă actorul român Constantin Rauţchi, (filmele “Bădăranii”, “Ciprian Porumbescu”);  (n. 22 mai 1934).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1985:  Este ucis prin tortură în arestul securităţii disidentul anticomunist Gheorghe Ursu. A fost denunţat la Securitate de către două tinere îndoctrinate, colege de serviciu, că ţine un jurnal in care critica regimul comunist si pe sotii Ceausescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

I se face o percheziţie la domiciliu şi i se ridică 61 de caiete reprezentând însemnările zilnice pe perioada 1949-1984 şi alte manuscrise.

 

 

 

 

1989: O ampla demonstratie a studentilor cehi in Praga a fost inabusita de fortele de ordine din ordinul conducerii comuniste si mai multi protestatari au fost arestati.

 

 

 

 

 

Praga, 17 noiembrie 1989 : manifestaţie studenţească pentru a cere ascensiunea lui Vaclav Havel în fruntea Cehoslovaciei. Pe banderole : "Libertate" (AFP)

 

 

 

Revolta tinerilor a marcat inceputul “Revolutiei de catifea” din Cehoslovacia.

 

 

 

 

 

1992:  Este parafat la Bruxelles acordul european de asociere între  C.E.E. si România, acord prin care tara noastra devenea a 4–a tara din Europa de Est, dupa Polonia, Ungaria si Cehoslovacia, care obtinea statutul de asociat al C.E.E.

 

 

 

 

 

 

 

La 1 februarie 1993 acordul a fost semnat, din partea româna, de catre premierul Nicolae Vacaroiu si de ministrul de Externe, Teodor Melescanu.

 

 

 

 

 

 

1996: Are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România. Emil Constantinescu, preşedintele Convenţiei Democrate Române, obţine 54,41% din voturi, devenind noul preşedinte al României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2000: In Peru, Alberto Fujimori este îndepărtat din funcţia de preşedinte.

 

 

 

 

 

2000: A decedat Louis Néel, fizician francez, Premiul nobel pentru Fizică 1970; (n.22 noiembrie 1904).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2002: A murit Abba Eban, diplomat şi om politic israelian; (n. 02.02.1915).

 

 

 

 

2003: Actorul american de origine austriaca, Arnold Schwarzenegger, devine Guvernatorul Californiei.

 

 

 

 

 

 

 

 

2006: A murit fotbalistul maghiar de renume mondial Ferenc Puskas; (n. 2 aprilie 1927).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfantul Grigorie Taumaturgul, Sfantul Cuvios Lazar Zugravul si Zaharia

 

 

Sfantul Grigorie Taumaturgul, Sfantul Cuvios Lazar Zugravul si Zaharia

 

 

 

Sfantul Grigorie Taumaturgul s-a nascut intr-o familie pagana din Nicsar (in Turcia de azi).

A trait in vremea imparatului Aurelian (270-275). Studiaza retorica, latina si dreptul in orasul natal. Ajunge ucenicul lui Origen.

Se converteste la crestinism, iar la botez isi schimba numele din Teodor in Grigorie. Este hirotonit episcop al Neocezareei Pontului, un scaun nou infiintat de catre Phaedimus, episcop de Amasea.

A luptat impotriva ereziilor din vremea sa: sabelianismul si triteismul si a participat la sinodul de la Antiohia din 265, care l-a condamnat pe Pavel de Samosata.

Datorita vietuirii sale, Dumnezeu l-a inzestrat pe Sfantul Grigorie cu darul facerii de minuni, si de aceea a primit si numele de Taumaturgul (facatorul de minuni).

Parintii capadocieni din sec. IV l-au considerat a fi fondatorul Bisericii crestine din Capadocia. Dupa ce a fost hirotonit episcop a convertit la crestinism pe toti locuitorii din Neocezareea.

Mentionam ca inainte de ridicarea lui in functia de episcop aici erau doar 17 crestini.

Ii sunt atribuite urmatoarele lucrari: Cuvant de multumire catre Origen sau Panegiric, Simbolul de credinta, Despre nepatimirea si patimirea lui Dumnezeu, adresata lui Teopomp si Epistola canonica.

Nu se cunoaste cu exactitate anul in care a murit (270 sau 271), insa, pe patul de moarte a spus:

„Slava lui Dumnezeu ca numai 17 crestini am aflat cand am venit aici episcop, iar acum, cand merg la Domnul, atatia necredinciosi raman, cati credinciosi am aflat intai!“.

 

Tot astazi, Biserica face pomenirea:

 

 

– Sfantului Cuvios si Marturisitor Lazar Zugravul;
– Sfantului Cuvios Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan;
– Sfantului Cuvios Longhin;
– Sfantului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului;
– Sfantului Cuvios Iustin;
– Sfantului Cuvios Ghenadie.

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=ZKiVN1hIZt0

 

 

Bibliografie (surse) :

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox.ro;

  3. e.maramures.ro;

  4. Ziarul Lumina.ro;

  5. Istoria md;

  6. Istoriculzilei blogspot.com;

  7. Mediafax.ro;

  8. Wikipedia.ro

  9. wikipedia.org

 

17/11/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: