CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Inventiile antiromânesti “moldovenismul” si “dacismul”, naştere şi teze

 

File:Satellite image of Romania in December 2001.jpg

Teritoriile locuite de români

 

“Moldovenismul”. Naştere şi teze

Convocate la Moscova, în zilele de 2-6 martie 1919, partidele comuniste şi social-democrate care aderau la experimentul sovietic au votat, în cadrul unei Conferinţe internaţionale, crearea Internaţionalei a III-a Comuniste (Komintern) având ca obiectiv destrămarea democraţiilor occidentale, dar şi a oricărei forme de stat autoritar, naţional sau teocratic şi instituirea, prin dezvoltarea revoluţiei socialiste a unei Noi Ordini, roşii, pe întreg mapamondul.

A unui singur stat, universal, al “muncitorilor şi ţăranilor”, cu centrul la Moscova, a unui prim “stat planetar” aşadar, ca expresie a unei globalizări forţate, avant la lettre.

Duşmanul declarat fiind formele de stat tradiţionale care perpetuau “exploatarea omului de către om”, inclusiv statul-naţiune, kominterniştii au declanşat lupta împotriva lui şi a “naţiunii burgheze”, propunându-şi întemeierea de naţiuni noi, în cadrul unei “revoluţii culturale” generalizate, ca bază pentru edificarea “internaţionalismului proletar”, deviza Kominternului fiind “Proletari din toate ţările, uniţi-vă !”.

În ceea ce priveşte România, bolşevicii ruşi au continuat politica Rusiei ţariste.

Nerecunoscând unirea “Basarabiei”, ei au proclamat-o “stat imperialist”, asupritor de “popoare”, militând pentru lupta de “eliberare” a acestor “popoare” până la destrămarea statului naţional, unitar, român, provocând, în această idee, dese incidente de frontieră sau pe teritoriul României (ex. Hotin, 1919, Tatar-Bunar, 1924).

Este motivul pentru care, susţinând aceste teze la congresele sale (1922, 1924, 1928, 1931), micul Partid Comunist Român, întemeiat, ca anexă a Kominternului, la 8 mai 1921, a fost scos în afara legii la 19 decembrie 1924 (“Legea Mârzescu”).

Pentru a demonstra veridicitatea acuzelor sale, Kominternul a inventat, în cadrul “revoluţiei culturale”, “naţiunea moldovenească”, asuprită, evident de România, prin “anexarea” “Basarabiei”.

O “naţiune” care trăia pe teritoriul României până la Carpaţii Orientali, semn că Rusia sovietică dorea continuarea “Planului Prozorovski”, în numele noii “naţiuni” planetare pe care o construia, “naţiunea sovietică”.

În acest scop a trebuit să recunoască, pentru prima dată, existenţa a peste un milion de români pe teritoriul său, între Nistru şi Nipru.

Pentru a da consistenţă acestei “naţiuni” şi a crea baza de atac împotriva României, I.V. Stalin a creat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), făcând ca totul să pară drept o acţiune a “moldovenilor” oprimaţi.

“Iniţiativa” a aparţinut unui grup de bolşevici “moldoveni”, originari din “”Basarabia, care au adoptat statutul de “refugiaţi” din acest teritoriu “anexat” de România Mare (Gr. Kotovski, Al. Bădulescu, P. Tkacenko, S. Tinkelman, A. Nicolau, I. Dic, A. Zalic, O. Diamandescu, T. Chioran, V. Popovici etc.).

Aceştia au cerut, la 1 februarie 1924, formarea RASSM în componenţa “Ucrainei”, prin intermediul comisarului Apărării al Uniunii Sovietice, Mihail Frunze, descendent al unei familii din mica boierime “basarabeană”, Stalin “acceptând”, la data de 6 februarie.

La 23 iulie 1924, Biroul Politic al CC al Partidului Comunist (bolşevic) a adoptat hotărârea cu privire la înfiinţarea RASSM, hotărâre pe care, la 12 octombrie 1924, în cea de-a III-a sesiune, Comitetul Executiv Central al PC (b) din RSS Ucraineană a adoptat-o la rândul său. încă de la 12 septembrie, comuniştii fugiţi din “Basarabia” după Unirea cu România, constituiţi la Moscova în “Asociaţia Basarabenilor”, au proclamat însă, ca obiective ale viitoarei “republici”:

1) unificarea teritorial statală a “poporului moldovenesc”, până la Carpaţi, în cadrul Uniunii Sovietice şi

2) “apărarea Basarabiei de români” ca prioritate.

Ei afirmau că “moldovenii” şi “românii” sunt popoare diferite, cu limbi diferite, româna fiind “limba de salon a burgheziei”. Astfel experimentul german, reuşit în privinţa inventării naţiunii “ucrainţilor” sau “ucrainenilor” era preluat de fosta victimă, Rusia, în numele noii sale ideologii “proletare”!

În sprijinul moscoviţilor, “Partidul Comunist (bolşevic)” din Ucraina a creat la Balta, capitala RASSM până în 1929 (când a fost “detronată” de Tiraspol), un “Comitet moldovenesc” bolşevic ce a proclamat, prin vocea secretarului Ivan Badaev, că limba oficială în noua republică “nu este curat moldovenească, în ea mai sunt încă multe cuvinte româneşti, franţuzisme, dar noi, treptat, o vom curaţi şi o vom face accesibilă celor mai largi mase ale truditorilor din RASSM”.

Iată aşadar cum discursul şi obiectivele declarate ale regimului Vladimir Voronin de la Chişinău, nu sunt, în fapt decât o reactualizare a ideilor fundamentalismului bolşevic al anilor ’20 şi cum, sprijinind această orientare, Leonid Kucima şi Vladimir Putin se identifică, prin obiective şi metode cu defunctul “Tătuc al popoarelor”, I.V. Stalin !

Mai rămâne ca cei doi campioni ai dialogului Noii Rusii cu democraţiile occidentale să ceară, ca odinioară Stalin, prin Komintern, sprijinul tuturor partenerilor din Occident pentru susţinerea “prin toate mijloacele posibile”, a aspiraţiilor “naţionale” ale “moldovenilor” care ar fi altceva decât românii, având “o limbă de-sine-stătătoare faţă de cea română”.

Cu precizarea că, ieri ca şi azi, ocupantul a înţeles şi înţelege prin “moldoveni” nu pe băştinaşii români ci pe toţi trăitorii în “Basarabia” şi “Ucraina”, în primul rând pe cei “implementaţi” pe post de colonişti în locul românilor deportaţi.

Din 1927, de când conferinţa “Comitetului moldovenesc regional al PC (b) din Ucraina” a prezentat (10 noiembrie) prin “moldoveanul” Vitali Holostenko, raportul “Despre rezultatele şi perspectivele politicii naţionale”, toţi românii trăitori în “Ucraina” dintre Nistru şi Nipru au devenit peste noapte “moldoveni”, chiar dacă, în aceste teritorii conaţionalii lor continuau să le spună aşa cum apucaseră, de la primele contacte slavo-române – “volohi” (“Români”).

Ca obiectiv prioritar, noua “construcţie naţional-culturală”, numită “naţiunea moldovenească”, trebuia să ia în calcul, potrivit lui Vitali Holostenko faptul că “graniţa noastră este nu Nistrul ci Prutul.

De aceea, lucrul nostru în acest domeniu trebuie să fie proiectat în aşa fel încât să nu ne izolăm în acest teritoriu pe care îl avem acum, dar să ţinem cont de faptul că, în viitor, lucrul în domeniul construcţiei naţionale va fi înfăptuit şi printre moldovenii din Basarabia”.

Pentru a-şi pune ideile în practică, Vitali Holostenko a fost impus de Komintern, la cel de-al IV-lea Congres al PCR, desfăşurat la… Harkov în RSS Ucraineană, secretar general al Partidului Comunist … Român.

El l-a înlocuit în funcţie pe “românul” Elek Kőbles care, culmea, deşi ungur se împotrivea ideii că România ar fi stat “imperialist” şi “multinaţional”, activând la Bucureşti, pe vremea copilăriei “revoluţionare” a lui Nicolae Ceauşescu şi a lui Saul Bruckner sub numele de împrumut “Barbu”.

Patru ani mai târziu, la 27 februarie 1932, acelaşi Birou al “Comitetului moldovenesc regional” al Partidului bolşevic din Ucraina a stabilit că, izbândind în RASSM, noua “construcţie naţională moldovenească”, trebuie să se extindă, prin toate mijloacele asupra românilor dintre Nistru şi Prut şi, într-o a doua etapă, asupra celor dintre Prut şi Carpaţi.

Şi, preluând din arsenalul ţarului Alexandru I sloganul “independenţei”, pentru a facilita acest proces a decis ca “întru totul oportună şi raţională trecerea RASSM la alfabetul latin”.

Măsura fusese aplicată cu succes în perioada 1926-1928 în Orient, vizând, prin renunţarea la alfabetul arab, în care era scris Coranul, deznaţionalizarea popoarelor turce.

În Uzbekistan, Kirgistan, Turkmenistan, Daghestan şi Kazahstan, având la dispoziţie, în sprijinul şcolilor peste 100 de ziare şi reviste, circa 36 de minorităţi naţionale islamice subjugate, însumând 35 de milioane de “sovietici” în devenire, utilizau deja alfabetul latin, în locul celui chirilic pe care îl respingeau ca fiind al ocupantului.

În ceea ce-i privea pe români, măsura viza acceptarea, “în activitatea ulterioară (de pe teritoriul României – n.n.) de construcţie naţională şi culturală”, ideii necesităţii “îmbogăţirii limbii moldoveneşti cu cuvinte uzuale din mediul moldovenilor din vechea Moldovă şi Basarabia”.

Dar, permiţând contactul direct cu presa şi literatura română, ea a favorizat declanşarea crizei de conştiinţă a “moldovenilor” din “Ucraina” şi afirmarea apartenenţei lor la poporul român, motiv pentru care “luând în seamă cererea organizaţiilor sovietice soţialiste Moldoveneşti, precum şi a cetăţenilor Republicii Sovietice Soţialiste Moldoveneşti despre treşerea scrierii moldoveneşti la alfavitu rus”, s-a decis, prin Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 “a treşe scrierea moldovenească de la alfavitu latin la alfavitu rus, pe teritoriul întregii RSSM, de la l mart anu 1941″.

În fapt, prin ultimatumurile din 26 iunie şi 27/28 iunie 1940, obiectivul prioritar fusese atins: 50.500 km2, însumând nu numai teritoriul “Basarabiei” dar şi al Herţei şi “Bucovinei” de Nord fuseseră smulşi României şi o masă de 3.700.000 de locuitori se cerea sovietizată şi deznaţionalizată, parte prin “ucrainizare”, parte prin “moldovenizare”.

Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească îşi împlinise menirea, ne mai fiind necesară.

Drept urmare a fost desfiinţată prin Hotărârea Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940.

Raioanele Ananiev, Balta, Birzula, Codîma şi Ocna Roşie cu o populaţie “moldovenească” de 58% au fost incluse în RSS Ucraineană, fiind supuse “ucrainizării”, celelalte fiind lăsate la dispoziţia unei noi construcţii statale artificiale.

De asemenea, din teritoriul răpit, Herţa şi judeţele Ismail, Cetatea Albă, Hotin au fost abandonate ucrainizării, împreună cu porturile dunăreano-maritime, judeţele Bălţi, Bender (Tighina), Cahul, Chişinău, Orhei, Soroca, împreună cu raioanele transnistrene Camenca, Dubăsari, Grigoriopol, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol, fiind destinate “moldovenizării”, în cadrul noii Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, separată de RSS Ucraineană.

Devenită politică de stat în noua Republică (RSSM), moldovenizarea a trebuit însă amânată, până după război deoarece, armata română, intrând în luptă la 22 iunie 1941, a eliberat până la 26 iulie 1941 toate teritoriile răpite de URSS, trecând de a doua zi la eliberarea întregului spaţiu românesc de “la Margine”, până la Nipru, la 17 august 1941, Ion Antonescu fiind în măsură să-i comunice lui Adolf Hitler:

“îmi asum, conform dorinţei Excelenţei Voastre, paza, ordinea şi siguranţa în teritoriul dintre Nistru şi Nipru”.

Fosta RASSM, Regiunea Odessa şi raioane din Viniţa şi Nicolaev, însumând, în cadrul a 13 judeţe şi 65 de raioane, 39.733 km2, între Nistru şi Bug, cu 2.316.266 locuitori au intrat sub administraţie românească directă.

 

 Relansarea “ucrainizãrii” şi “moldovenizãrii” în anii postbelici.

În urma actului  de la 23 august 1944 (devansarea, prin anularea tratativelor cu Aliaţii, a momentului întoarcerii armelor, cu 3 zile) care a văduvit România de statutul de cobeligeranţă şi de posibilitatea negocierii frontierei cu URSS la tratativele de pace, s-a revenit la frontiera ruso-română de la 4 noiembrie 1940, teritoriile româneşti răpite redevenind vecine României în cadrul RSS Ucraina şi RSS Moldoveneşti.

Printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem din 14 noiembrie 1945, “ucrainenii” au trecut rapid la “ucrainizarea” (rusificarea) teritoriilor româneşti primite, numai în judeţele Ismail şi Cetatea Albă, numele a 90 de localităţi româneşti fiind schimbate.

Astfel, Acmagit a devenit “Belolesie”, Bairamcea – “Nicolaevka”, Balta – “Plavni”, Gantemir -”Zelinoe”, Amara – “Krutoiarovka, Regina Măria – “Marianovka”, Sărăţica – “Jovneţvoe”, Frumuşica – “Staroselie” etc.
În RSSM, “remoldovenizarea” a debutat prin genocid, imediat după 23 august 1944, 18.000 de români fiind arestaţi şi duşi în Gulag, numai din judeţele Cahul, Tighina şi Chişinău.

Peste 200.000 de români au fost condamnaţi la moarte prin înfometare programată, în anii 1946-1947, la 17 aprilie 1947 perfectându-se şi programul de “răsculăcire” (“deschiaburire”), vizând arestarea şi deportarea a 101.544 familii ţărăneşti (21Î din populaţie).

Planul s-a tradus în practică în perioada 6 iulie 1949 – 10 aprilie 1954, prin operaţiunile “Zapad” (Vest) sau “iug” (Sud) şi, respectiv “Sever” (Nord) desfăşurate de forţe speciale ale KGB. În paralel s-a produs distrugerea clerului (1949-1960) prin deportare sau desfiinţarea bisericilor (603) şi mănăstirilor (24).

Evenimente similare aveau loc şi în România, OCUPATĂ DE ARMATA ROŞIE DE LA 23 AUGUST 1944, PÂNĂ ÎN IANUARIE 1958, invadată de agenţi KGB şi kominternişti, care au preluat treptat conducerea administraţiei, armatei, poliţiei, serviciilor secrete şi politică a statului.

S-a încercat chiar îndeplinirea planului maximal al “ucrainţilor” prin mişcările de secesiune “ucrainene” din Maramureşul românesc şi introducerea administraţiei sovietice în Ardealul eliberat de sub ocupaţia horthystă (25 octombrie 1944 – 9 martie 1945).

“Revoluţia culturală” a însemnat în România distrugerea talentelor autentice, prohibirea a tot ceea ce înseamnă filon tradiţional, prin presă, literatură şi istoriografia proletcultiste, patronate de kominternişti şi activişti vigilenţi gen Mihai Roller.

Operele marilor scriitori şi istorici au fost interzise. De asemenea orice referire la teritoriile răpite de ruşi altfel decât ca la o “retrocedare” sau reparaţie istorică.

Umplând Academia Română şi jenanta Uniune a Scriitorilor, proletcultiştii au proclamat prin “savanţii” cu care încă ne lăudăm şi mai tinerele lor odrasle, astăzi importante personaje “civice” şi “bureţi de democraţie” ai unei “elite” culturale căreia, evident, îi pute a “naţionalism” sau… “criptocomunism”, tot ceea ce este românesc, uriaşa contribuţie a tovarăşului Stalin la dezvoltarea cercetării istorice, chiar arheologice româneşti şi a adevăratei culturi a “poporului muncitor”. Istoricii şi lingviştii au “demonstrat”, contribuţia decisivă a slavilor la formarea poporului român şi a limbii sale, aproape reuşind la începutul anilor ’60 în tentativa de proclamare a acesteia drept limbă slavă.

Pentru aceasta în istoriografie s-a strecurat extrem de periculoasa idee a rezistenţei “dace”, cu sprijinul “dacilor liberi” (gen Tarbos) împotriva “jefuitorului” “imperialist” roman şi a “eliberării” din anul 271. Diminuarea până la excludere a romanităţii noastre dădea noi perspective tezelor “moldovenismului”.

Procesul a fost însă atenuat treptat, datorită morţii Tătucului Stalin (5 martie 1953), eliminării principalilor agenţi kominternişti, în frunte cu Ana Pauker, de către grupul “naţionalist” al lui Gheorghiu Dej, din viaţa politică (Plenara CC al PCR din 26-27 mai 1952), îndepărtării treptate a lui Dej de linia Moscovei, până la dizidenţă (15-22 aprilie 1964, “Declaraţia din aprilie”) urmată de moartea provocată (prin iradiere) a acestuia (19 martie 1965) şi instaurarea regimului totalitar al lui Nicolae Ceauşescu (22 martie 1965).

Într-un război surd, care continuă până astăzi, cu vechii kominternişti, retraşi la catedre, în cercetare, presă, edituri, o nouă generaţie de intelectuali a încercat să pună în valoare trecutul şi tradiţiile populare ale culturii româneşti, limitând consecinţele “revoluţiei culturale” kominterniste.

Nepregătită pentru războiul imagologic, parte a celui “psihologic”, permanent boicotată de cadrele conservatoare, cu educaţie kominternistă ale PCR, ea a început să piardă teren însă la sfârşitul anilor ’70, ai declanşării procesului “revoluţionar” de schimbare la faţă, din nou, a Rusiei imperiale care avea nevoie, pentru a dăinui, de o masivă infuzie de capital şi tehnologie-Vest şi de un nou management economic şi social, clacând definitiv în deceniul al nouălea al veacului trecut când a pierdut iniţiativa trasării destinelor României, devenind obiect al regizorilor revoluţiilor “spontane”.

În planul deznaţionalizării românilor, această turnură s-a caracterizat prin manipularea patriotismului autentic al acestei generaţii, pe fondul lipsei grave de cunoştinţe în domeniu, în scopul argumentării inconştiente a tezelor “moldovenismului” care au revenit în forţă, pregătind spargerea postrevoluţionară a unităţii poporului român (şi nu numai a lui) în “naţiuni culturale”, aberaţie “implementată” de agenţii Rusiei imperiale în minţile “analiştilor” Europei democrate şi civilizate, pe criteriul apartenenţei religioase, prin sintagma “naţiuni spirituale”.

 “Dacismul” în slujba “moldovenismului”

 

În calea “moldovenismului”, a demonstrării existenţei unui popor “moldovenesc”, s-au aflat de la început două impedimente:

1) numele de ROMÂN (dialectal RUMÂN, ARUMÂN, RĂMÂN, sau, sub influenţă germană, RUMER) de la ROMANUS – ROMAN, nume tradus de slavi prin VOLOH, VALAH, de turci prin Ulaq, Ulaghi, de unguri preluat ca Olah, de greci Blac, Vlah, de germani Wallah sau Bloch, de francezi Vlaqui, Blaqui, Blasi, Blazi etc. şi care atestă românilor calitatea de urmaşi ai cetăţenilor Imperiului, de oameni liberi şi de stăpâni ai pământului pe care vieţuiesc şi în care s-au instalat hoardele barbare, germano-slavo-asiatice; şi

2) limba ROMANĂ, cea mai apropiată de limba latină, dintre limbile romanice sau neo-latine.
Pentru a-şi atinge scopul, ideologii “moldovenismului” au acreditat ideea că etnogeneza română nu a existat. Mai mult, că TRACII nu au fost un popor unitar, vorbind “aceeaşi limbă” între Nipru, Dunărea Mijlocie, Carpaţii Păduroşi şi nordul Greciei ci o sumedenie de popoare distincte, între care s-ar fi evidenţiat poporul “dac” şi poporul “get”, prin transformarea în “popoare” a fragmentelor trace locuind în Banat, Ţara Haţegului şi vestul Olteniei (“dacii”) şi în Valea Dunării inferioare şi maritime, inclusiv Dobrogea şi litoralul pontic până la Bug (geţii).

Românii ar fi “dacii” care au preluat de la “romani” doar limba sau, în varianta finală, care i-ar fi învăţat pe “romani” limba latină.

Dar care sunt originari doar din Dacia mică a lui Decebal, teritorial redusă la “un milion de paşi”, urmând să “românizeze” prin “descălecare”, ulterior, Ardealul pustiu (locuit la venirea maghiarilor doar de puţini slavi), Maramureşul istoric, sudul Poloniei, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, nordul Peninsulei Balcanice unde s-au născut popoare slave (sârb, bulgar, “ucrainean”), poporul ungar sau, cu începere din veacul IV, din simbioza geto-slavă, poporul “slav”, “moldovenesc”, invadat de “români” în veacul XIV, prin Dragoş şi Bogdan care popor şi-a căutat permanent matca rusă, tratatele de alianţă încheiate de domnii Moldovei, Gheorghe Ştefan şi Dimitrie Cantemir în 1654 şi 1711, nereprezentând decât întoarcerea “moldovenilor” acasă. Parţial “eliberat” în 1812, reocupat în 1918, poporul “moldovenesc” s-ar fi regăsit în 1940, conştientizând că misiunea sa legitimă este reintegrarea până la Carpaţi.

Adică exact ceea ce susţine astăzi, în spirit pur kominternist, tandemul de la Chişinău Starîi-Voronin.
În perspectiva noii “schimbări la faţă” a Rusiei imperiale, “moldovenismul” ca şi alte “isme” trebuia protejat, pentru ca românii să nu-şi împlinească idealul naţional, prin înlăturarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov, în contextul revoluţiilor “spontane” anunţate de “Glasnost” şi “Perestroika”.

Drept dovadă, angajate în procesul de “liberalizare”, forţele bolşevice de la Ghişinău, în slujba perpetuării regimului ocupaţiei ruse au emis, la 11 noiembrie 1988, în scop de cosmetizare şi control, celebrele “Teze” ale CC al PCM, sub titlul “să promovăm restructurarea prin fapte concrete” care recomandau să fie păstrate “limba moldovenească”, “grafia slavă”, “limba rusă ca mijloc de comunicare”, deci “un bilingvism real”, “prietenia popoarelor” etc.

De aici obsesia patrioţilor din RSSM pentru afirmarea identităţii prin numele de “român”, prin proclamarea “limbii române”, a lor ca parte a poporului român şi a “istoriei românilor” etc.

Întrucât procesul de creare a “poporului sovietic”, prin topirea tuturor identităţilor etnice şi culturale în creuzetul rus, mascat de ideologia comunistă, nu se încheiase, declanşând “restructurarea”, ruşii riscau să deschidă “cutia Pandorei” şi să scape de sub control “naţionalismele” popoarelor subjugate parţial sau total.

De aceea, “restructurarea” trebuia să lovească “revoluţionar” în primul rând statele vecine, transformate de Armata Roşie în “socialiste”, împiedicându-le pe ele să-şi clădească propriul destin şi pe eventualii interesaţi din Occident să nu poată profita de situaţie, datorită “centurii de foc” pe care aceste state o formau.

În scopul gestionării viitoarei crize programate, serviciile speciale ruseşti, în acord cu cele aliate, occidentale, au pregătit în mod identic “revoluţia” în statele-satelit, sacrificând a priori trei dintre pionii Tratatului de la Varşovia, care interesau în mod deosebit Germania şi sateliţii acesteia: Iugoslavia, Cehoslovacia şi România.

Ca atare, în epoca pregătirii intensive a “revoluţiilor”, mai mult sau mai puţin “spontane” ori “de catifea”, în Europa central-răsăriteană, “revoluţii” de care Rusia avea atâta nevoie, ca “perdea de fum”, în contextul propriei restructurări, adică la sfârşitul anilor ’70 şi în întreg deceniul IX al veacului trecut, valul declinului programat a atins, în toate aceste ţări “socialiste” direct vizate, toate domeniile: economic, administrativ, social, politic, militar, biologic (sănătate), formativ (învăţământ), cultural şi spiritual (biserica), inclusiv sau apoteotic şi domeniul conştiinţei naţionale, bulversată prin agresarea Istoriei lor, coloana vertebrală a conştiinţei de sine pentru orice popor.

Interesant este faptul că ultima “adunare generală” a agenţilor celor implicaţi în elaborarea Noii (a câta oare, Doamne?) Ordini europene şi mondiale, s-a desfăşurat, pentru punerea la punct a ultimelor detalii, la Bucureşti, în vara anului 1980, mascată fiind de lucrările unui Congres internaţional de… Istorie.

Cu certitudine, în baza informaţiilor primite atunci de la colegi de breaslă occidentali, afirm că s-a găsit soluţie problemei: România va fi primul stat socialist bulversat (în 1985) “revoluţionar”, “a doua zi” după înlocuirea la Moscova a lui Leonid Brejnev cu (încă) necunoscutul Mihail Gorbaciov (al doilea pe listă se numea “Rumeanov”) şi declanşarea procesului în URSS pentru provocarea “exploziei” “lagărului socialist” periferic, european sau va fi lăsată ultima (1987 ori… 1989), pentru a servi, prin foc şi pară, drept “exemplu” pentru europenii care vor mai avea, în viitor, veleităţi de independenţă?

Ce “soluţii” s-au adoptat… cunoaştem, deoarece este deja istorie trăită şi este meritul forţelor patriotice naţionale româneşti, faptul că România nu a cunoscut (încă) soarta Cehoslovaciei şi Iugoslaviei !

Este de reţinut însă, faptul că, reluându-se tentative kominterniste mai vechi, în primul rând în România, Bulgaria şi Ungaria, dar şi în Iugoslavia, Polonia şi “Ucraina” vestică (ultimul teritoriu “slavizat”) au apărut brusc, teorii identice, menite să le altereze tot ceea ce ştiau despre propria identitate şi, deşi aveau un interes comun (scăparea de sub tutela Moscovei şi evadarea din “lagărul roşu” în lumea democratică de tip occidental).să transforme popoarele acestor state în adversare de moarte, mergând până la acceptarea războiului ca metodă de “rezolvare” a falselor litigii create de foştii ocupanţi, între ele.

Erau teorii protocroniste, în domeniul Istoriei, născute brusc şi identic (dovadă a existenţei unui centru unic de concepţie şi difuzare) în aceste ţări, în anii 1978-1980, pe coordonatele “naţionalismului” socialist, exacerbat dincolo de limitele bunului simţ, printr-o propagandă găunoasă şi total paralelă cu ştiinţa şi adevărul.

Erau teorii despre primordialitatea şi puritatea popoarelor… “dac” (“adică român”), “magara” (adică “maghiar” sau “ungur”), “moes” sau “eneit” (adică “bulgar”), “rase” (adică “sârb”), ori a aşa-zisului popor “ucrainean” (“la mărginean”) etc., toate băştinaşe de la… Adam şi Eva în… spaţiul etnogenetic românesc, afirmându-şi actuala limbă, tradiţiile şi cultura actuale, cu sute de mii de ani, dacă nu cu milioane, înaintea apariţiei lui Homo Sapiens Sapiens.

Parcă vedeai, ascultându-i pe diverşii propovăduitori ai curentului, maimuţele antropoide, ţopăind printre saurieni, din cracă în cracă şi declamând cu patos revoluţionar poezii patriotice în limbile literare română, ungară, bulgară, sârbă, polonă sau… “ucraineană”.

Şi toate aveau 3, 5, 15 sau 17,5 m înălţime, pentru că, “cel mai mare pitic” din lume nu mai era “piticul sovietic”, cinstea de a-1 avea printre strămoşi, fiind revendicată de români, unguri, bulgari, sârbi, polonezi, “ucraineni”.

Autogratulându-se cu titlul de “patrioţi”, mii de “intelectuali”, produse de serie ale partidelor comuniste, fără vreo legătură cu cercetarea de specialitate, în primul rând “activişti”, adică “revoluţionari de profesie” (astăzi … profesori universitari), fără vreo meserie precisă, adică vechea masă de manevră a Kominternului, au devenit peste noapte specialişti în Istorie şi lingvistică.

Dar şi câţiva “istorici” de partid, specializaţi în “istoria mişcării muncitoreşti” şi a partidelor comuniste s-au reorientat spre comuna primitivă, pentru a căuta probabil izvoarele comunismului.

Bizar este faptul că cei care trecuseră de la “eroii” Vasile Roaită şi Filimon Sârbu, la întemeierea PCR de către… Horea, Cloşca şi Crişan, la “poporul geto-dac” cu indivizi de 17,5 m care i-au învăţat pe “romani”… latina, la descifrarea a mii de cuvinte “dace” (fără ca ei să posede cunoaşterea nu a limbilor clasice, ci măcar a vreunei limbi de circulaţie, în afara dialectului rutean ori unguresc pe care îl vorbeau acasă) din banala inscripţie “VÂNAICA DTRU” zgâriată, ca semnătură, de un ţăran oltean, contemporan cu noi (VASILE NAICĂ DUMITRU) pe o “ceaşcă dacică” (opaiţ) găsită în grădină etc., aparţineau mai toţi “naţionalităţilor conlocuitoare” (ungară, bulgară şi “ucraineană”) ceea ce ar duce cu gândul la ipoteza că nu numai excesul de zel neo-bolşevic “îi mâna în lupta” pentru negarea romanităţii românilor.

Ceea ce îi unea pe toţi aceşti “specialişti” într-ale istoriei românilor, bulgarilor, ungurilor, “ucrainenilor” etc. era faptul că puneau semnul egalităţii între populaţiile vechi europene şi popoarele noi, moderne, negând “etnogeneza” ca fenomen comun tuturor regiunilor Lumii Vechi şi Noi.

Susţinuţi de două institute create de emigraţia lor în Argentina, “specialiştii” unguri proclamau că, mult înaintea elamiţilor şi sumerienilor, “poporul magara”, adică unguresc a civilizat în patru valuri succesive Europa, ar fi inventat focul, roata, scrisul, într-un cuvânt civilizaţia, ba chiar şi creştinismul înainte de Iisus. Iar dacă Iisus nu a fost cumva “ungur” deşi toate “dovezile” converg în acest sens, Burebista şi Decebal au fost cu siguranţă. “

 

– Nu-i adevărat – ţipau “specialiştii” bulgari – poporul moes sau eneit”, într-un cuvânt “trac, adică bulgar” le-a făcut pe toate astea. “

– Ba nu, poporul “rase” adică sârb, “polon” sau “ucrainean”. Până când veneau “specialiştii” de la Bucureşti grupaţi în “Cercul Deceneu”, adjudecând civilizaţia pentru “daci” sau (dacă erau sprijiniţi financiar de Iosif Constantin Drăgan) “traci”, adică “români”, care ar fi populat numai ei, nemaifiind loc pentru alţii Europa, de la Urali la Atlantic, fără să se întrebe cum de ne-am restrâns în halul ăsta şi cât de tare am decăzut, scăzând, de la 17,5 la 1,5 m înălţime.

Ba mai puneau şi semnul egalităţii între “Zamolxis” ori “Deceneu” şi… Dumnezeu.
Cei care se lăsau (şi se lasă) seduşi de asemenea aberaţii erau (sunt), elevi, studenţi, în căutare de mister sau medici, avocaţi, ingineri, profesori, ofiţeri etc, având ca hobby Istoria, plafonaţi în propriile meserii ori trăind cenuşiu, fără satisfacţii, ca urmare a scăderii nivelului de trai şi lipsei posibilităţilor de afirmare.

Degeaba îi trimiteau la plimbare istoricii şi arheologii autentici pe cei care cereau catedre de “limbă dacă” la Cluj sau schimbarea numelor PCR şi RSR în PCD (“Partidul Comunist Dac”) şi RSD (Republica Socialistă Dacia”), pentru că agenţii kominternişti, pregătitori ai revoluţiilor “sociale” şi culturale le-au deschis “culoare” de manifestare.

Îmbrăcată în haina patriotismului exacerbat şi urmărind, prin manipularea “în orb” a propagandiştilor din teren, vulnerabilizarea neamului prin anihilarea conştiinţei naţionale româneşti, a mândriei de apartenent la civilizaţia primordială europeană, de expresie latină, în scopul spargerii unităţii statale româneşti, cultivată prin visători, în scopul creării pepinierei viitorilor executanţi, “isteria dacică”, deosebit de violentă în anii ’80, a activat în România pe două căi, încercând să lovească de “sus” în “jos”:

 

1) pe linia partidului unic, prin grupul de ţucălari ai “specialistului” Ion Popescu – Puţuri, cel care îi “legitima” lui Nicolae Ceauşescu (prin confuzia cu fratele său, Marin) trecutul de “revoluţionar”, grup concentrat la ISISP (“Institutul de Ştiinţe Istorice şi Social-Politice” de pe lângă CC PCR si

2) pe linie militară, prin conducerile CSCITM (Centrul de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară) creat în 1968 de generalul Eugen Bantea (Yakub Beer) şi Editurii Militare, prin grupul de “specialişti” gravitând în jurul “celui mai mare istoric în viaţă”, Ilie Ceauşescu, patriot fără cultură reală dar general, şef al Consiliului Politic Superior al Armatei şi frate al dictatorului.

Linia de partid, fundamentalistă, privindu-i pe romani ca pe nişte “jefuitori imperialişti” a exclus cu totul românizarea şi apartenenţa noastră la civilizaţia europeană veche, păgână, apoi creştină, creând premisele “invitării” noastre, după 1989, să ne “integrăm” în “casa comună” clădită de înaintaşii noştri “romani” – Europa şi care, de drept, ne aparţine prin moştenire etno-culturală.

Linia “militară”, unde s-a întâmpinat mai multă rezistenţă pentru că lucrurile au fost luate în serios de cercetătorii autentici, în ciuda zelului coloneilor politruci (astăzi fără excepţie, “europeni”, “democraţi”, ba chiar “creştin-democraţi” şi “regalişti”) de a fi pe placul Şefului s-a mulţumit doar să acrediteze ideea că românii ar fi “dacii” care au “preluat de la romani numai limba”, aberaţie strecurată sub semnătura lui Ilie Ceauşescu, în “capodopera” “Transilvania, străvechi pământ românesc”, şi în volumul I al Tratatului de “Istoria militară a poporului român” (1984).

La curent cu tot ceea ce apărea în domeniu în “ţările vecine şi prietene”, tinerii istorici militari de atunci au înţeles că nebunia se răspândea în forme identice, fiind clar dirijată şi favorizată, în primul rând în Bulgaria, România, Ungaria şi “Ucraina”.

Şi punând întrebarea clasică a istoricului, “Cui foloseşte?”, au înţeles că dinspre Răsărit veneau “nori negri”. Drept care au încercat să reacţioneze, împotriva propriilor şefi, cum s-au priceput, intrând “în campanie”. Au susţinut în Bucureşti şi în ţară sute de “expuneri” sau “comunicări” care începeau cu “clişeul”: “Tovarăşi! Nu a existat niciodată un popor dac!

Poporul se chema TRAC, «dac» fiind o denumire locală, gen «bănăţean» sau «haţegan» pentru tracii din Banat, vestul Olteniei şi S-V Transilvaniei.

Tot aşa nu a existat niciodată un popor roman în sensul etnic actual. «Roman» însemna cetăţean, om liber. «Civis romanus natus dacus» scrie pe pietrele funerare. Cine nu era «roman», conform Constituţiei Antoniniene era sclav! Numele de «roman» dobândeşte conotaţie etnică prin poporul român.”

Apoi au încercat să atragă pe diverse căi atenţia şi lui Ilie Ceauşescu şi “celor în drept” utilizând cu regularitate paginile publicaţiilor “Scânteia tineretului”, “Viaţa studenţească” şi “Amfiteatru”, că teoria conform căreia ROMÂNUL AR FI DACUL CARE A ÎNVĂŢAT LIMBA LATINĂ, creează următoarea “realitate” etnică a anului 275, după “retragerea” aureliană:

1) un popor dac în teritoriile zise libere;

2) unul roman la sud de Brazda lui Novac şi

3) români în fosta Dacie romană nord-dunăreană.

Că se exclud astfel din aria etnogenezei şi, prin urmare din spaţiul românesc nu numai toate teritoriile româneşti rămase în afara fruntariilor actuale ci şi 3/4 din cele situate în interior.

CĂ SE ALIMENTEAZĂ TEZA RUSEASCĂ A MOLDOVENISMULUI, din “dacii liberi”, încă atestaţi în veacul IV (deci alături de… români) şi slavi, ruşii urmând a declara că s-a născut…

UN NOU POPOR MOLDOVENESC, “românizat” prin “descălecat” în veacul XIV şi care, o dată proclamat ca atare, îşi va reclama “libertatea” şi “unitatea” între Nistru şi Carpaţii Orientali.

Mai mult, că se alimentează vechile teze germane puse în circulaţie de ofiţeri imperiali şi preluate de unguri, în sensul că, dacă dacii vorbitori de latină sunt consideraţi “români”, înseamnă că în anul 275 s-au retras din Dacii NU ROMANII, cum susţin adversarii autohtoniei şi continuităţii noastre ci de-a dreptul ROMANII, AURELIAN ÎNSUŞI şi CEA MAI MARE PARTE A MILITARILOR DIN BAZINUL DUNĂRII INFERIOARE ŞI MARITIME DEVENIND, CA BĂŞTINAŞI VORBITORI DE LATINĂ… “ROMÂNI”.

Reacţia tinerilor istorici militari a fost motivată de… FRICĂ. In momentul în care, după scurtele intermezzo-uri numite “Andropov” şi “Cernenko”, la Kremlin a ajuns Gorbaciov şi şi-au adus aminte de datele furnizate de omologii occidentali la Congresul mondial din 1980, au înţeles că nu soarta “socialismului” care tocmai decedase ci soarta României era pecetluită.

Făcând o selecţie valorică a analiştilor “bătrâni” ai armatei (ca grad şi experienţă), oameni de 40-50 de ani atunci, deci nefacând parte din generaţia “proletcultistă”, ei i-au pus la curent cu datele pe care le aveau şi împreună au redactat un material-sinteză al deteriorării vieţii în România în perioada 1980-1985, al prăbuşirii tuturor domeniilor de activitate şi al agresării conştiinţei naţionale prin Istorie, acuzându-i pe numiţii Ion Popescu – Puţuri şi Ilie Ceauşescu de trădare inconştientă de ţară, indicând existenţa unor agenţi străini printre adulatorii lor şi prognozând “agresarea şi spargerea României în bucăţi” în 1987 sau… 1989, împrejurare în care Nicolae Ceauşescu avea să sfârşească de “moarte violentă”.

Semnat în clar, cu nume, grad, funcţie şi înmânat direct ministrului de atunci al Apărării materialul s-a soldat cu îndepărtarea rând pe rând a semnatarilor, începând cu colonelul Al. Gh. Savu, autorul unei celebre cărţi despre “Dictatura regală”, vicepreşedinte al Comisiei Internaţionale de Istorie Militară Comparată, considerat (pe nedrept) “creierul” “conspiraţiei” şi terminând cu cel mai mic în grad, funcţie şi vârstă atunci, semnatarul acestor rânduri, declarat “capul răutăţilor”, “trădător al istoriografiei naţionale” şi pus “în ancheta CI” de către Ilie Ceauşescu (care şi-a cerut personal iertare în 1992), abia la 21 noiembrie 1989.

Din cei 13 istorici şi analişti militari semnatari, mai trăiesc astăzi 5.

Nici unul nu mai este însă cercetător ştiinţific în domeniul istoriei militare sau militar activ, pentru că în bătălie contează doar victoria !

Iar şansa victoriei, istoricii militari au irosit-o în 1987, când la Moscova a apărut, încununând tezele “moldovenismului”, lucrarea colectivă, destinată Occidentului – “Istoria modernă a Europei şi a celor două Americi”.

Aceasta identifică pe teritoriul actual al României “TREI POPOARE ÎNRUDITE, DAR, EVIDENT DISTINCTE:

1) un “popor român”, născut în Banat, Oltenia, provenit din “dacii” care “au învăţat latina” şi care s-ar fi extins ulterior, românizând Muntenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia, Ardealul, Crişana, Maramureşul;

2) un “popor moldovean”, la est de Carpaţi, ca rezultat al coabitării geto-slave din veacurile IV-V, “descălecat” de români în veacul XIV, “deznaţionalizat” şi care trebuie să revină la matca… slavă şi

3) un “popor vlah”, venit, spre deliciul revizioniştilor unguri, nu se ştie când, din Balcani şi infiltrat în Germania.

Atenţionăm cititorii că ACEASTA ESTE IMAGINEA care ne-a fost făcută în Occident, în preajma declanşării “revoluţiei” lui… Lazlo Tokes şi că ACEASTĂ IMAGINE A PRIMIT CONSACRAREA prin eforturile, încă o dată reunite ale interesaţilor ruso-germani, investitori şi susţinători, între altele ai Proiectului Bâstroe, concretizate la 8 octombrie 2004, orele 10.00, prin deschiderea la Chişinău a Congresului I al poporului moldovenesc de către Vladimir Voronin, iar la Bucureşti, în Palatul Parlamentului, pe banii noştri şi în dispreţul guvernului al cărui mesaj (semnat de dl. Titus Corlăţean) a fost ignorat (dlui Viorel Badea, reprezentantul Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni nu i s-a permis să-l citească), a Congresului I al poporului vlah, “altceva decât poporul român”, de către nonagenarul silvicultor Vasile Barba venit special de la Freiburg.

Toate aberaţiile apărute în lucrarea sovieticilor fiind argumentate în 1987 prin ample citate din “Operele” semnate de Ilie Ceauşescu şi confecţionate de grupul care îl manipula, istoricii militari au făcut un al doilea raport-sinteză, asupra cărţii, atenţionând şi asupra atacurilor conexe apărute în publicaţiile din toate statele “lagărului socialist” european, dar acesta nu a ajuns niciodată la destinatar.

Aflând pe căi oculte de existenţa lui, Ilie Ceauşescu 1-a cerut insistent, neoficial, direct de la sursă, luni de zile, fără însă să îl poată obţine.

Cu această ocazie a aflat că istoricilor militari li se ridicau până şi manuscrisele, pentru a nu rămâne vreo urmă din ceea ce produceau cu adevărat şi a se putea înainta conducerii armatei, doar ceea ce “trebuia”.

Dar descoperirea nu a fost suficientă să-1 trezească la realitate!

Doi ani după “evenimente din decembrie 1989”, “îmbătrâniţi” prematur de eşecuri şi reluând disputa pe alte baze, supravieţuitorii grupului din 1985 i-au dat în presă o replică dură unui mare gazetar patriot, ctitor de revistă şi partid care deplângea soarta lui Ilie Ceauşescu, arătând cât de mult “s-au bucurat ungurii” când au aflat că acest “mare istoric” a fost arestat.

Răspunsul a fost că ungurii “s-au tăvălit de necaz” pentru că un mai mare susţinător, din necunoaştere, al teoriilor lor decât acest fiu de ţăran ajuns acolo unde nu îi era locul, nu va mai putea fi produs în viitor. Numai că viitorul avea să demonstreze prin apariţia… ghermanilor care s-au “săturat de România”; în această privinţă, istoricii militari s-au înşelat.

Marele gazetar n-a reţinut decât semnătura, “ANA CONDA” neînţelegând de unde şi de ce un astfel de “şarpe rău” se aruncă asupra oamenilor pe care el îi preţuia.

Or mesajul “şarpelui” era că PATRIOTARDISMUL, monstruosul făt rezultat din încrucişarea PATRIOTISMULUI CU LIPSA DE CULTURĂ este cel mai periculos duşman al ADEVĂRULUI, al PATRIOTISMULUI şi al POPORULUI ÎNSUŞI!

 

  “Dacismul” şi “moldovenismul” dupã… “Evenimente”

 

În deceniul “pregătitor al revoluţiilor «spontane»”, aşadar, în statele “lagărului socialist” european, pe fondul agravării progresive şi dirijate a calităţii vieţii şi al degradării programate a culturii generale, însuşite de tinerele generaţii, în procesul educaţional, absurdităţile protocroniste în Istorie au prins, omul de rând refugiindu-se cu frenezie, fără să-şi dea seama că face jocul “Marelui frate de la Răsărit”, din realitatea tot mai greu de suportat, într-un trecut himeric, în care ar fi fost… CINEVA. Eventual… “buricul Pământului”!

Baza viitoarelor “isme”, adică “naţionalisme”, “fundamentalisme”, “regionalisme”, “sectarisme”, “patriotisme” locale, care aveau să devină operante în faza a doua, “postrevoluţionară” a procesului declanşat de Moscova şi partenerii săi strategici, era astfel creată. Pentru ca, o dată statele anihilate, să se declanşeze ofensiva împotriva unităţii popoarelor lor.

În ceea ce ne priveşte, nu numai că vechiul centru răsăritean şi-a intensificat eforturile de manipulare imagologică şi psihologică pe linia creării de “naţiuni culturale” din trupul nostru etnic, dar şi Occidentului i-a plăcut ideea pentru că ultimii ROMANI supravieţuitori prin secole – ROMÂNII, urmaşii şi moştenitorii direcţi ai celor ce au construit cândva Europa unită, nu puteau fi invitaţi să intre în casa comună numită Europa, care le aparţinea de drept şi asupra căreia puteau emite pretenţii, lăsându-i fără drept la replică pe urmaşii barbarilor, invadatori, erijaţi în stăpâni cu 1.500 de ani în urmă.

Vorba prietenului nostru de la Bremen, istoricul Viorel Roman, “ia-i neamţului dreptul roman şi 1-ai aruncat înapoi, în pădure”.

De asta sapă probabil nu numai la Bâstroe ci şi la temelia poporului român, inventând diverşi Vasile Barba care visează un popor vlah, mai vechi decât dacii şi mai latin decât românii.

Ca şi la temelia poporului bulgar de altfel, bulgarii din Macedonia declarându-se “popor slav-macedonean”, băştinaş din vremea lui Alexandru Macedon care ar fi fost din stirpea sa sau la temelia “ucrainenilor” care înregistrează o crescândă întoarcere la statutul de “rutean”.

Totul se face astăzi însă nu în interesul vreunui popor anume, fie el rus sau german, ci al unor grupuri industrial-financiare care au investit în “revoluţiile” mai mult sau mai puţin “spontane” şi în “schimbarea de sistem” în jumătatea estică a continentului, pe de o parte pentru a ieşi din criză pe spinarea fostelor state socialiste, pe de alta pentru a-şi relansa profitul prin accederea pe nimic la resursele clasice;rămase neexploatate şi la mâna de lucru ieftină din respectivele state.

Abandonată fiind ideea statelor unite ale Europei, ca Europă a egalilor;lansată la 9 mai 1950, ismele şi orgoliile locale sunt utilizate astăzi, în faza a doua a procesului de preschimbare a Estului, în interesul unei Europe de expresie germană, aliată cu o Rusie de expresie, ca de obicei, imperială.

O Europă a “landurilor”, potrivit “principiului Kohr” (“Tot ce este mic este minunat”) a statelor care să nu depăşească 10 milioane de locuitori, incapabile să-şi protejeze resursele şi împiedicate să viseze la “naţiunea etnică”, având dreptul să aspire doar la “naţiunea spirituală”, bazată nu pe etnie, tradiţii, limbă, trecut, cultură şi interes comun sau teritoriu, ci pe apartenenţa religioasă, atât de “convingător” prezentată de Francois Mitterand la Congresul mondial de… Istorie de la Montreal, din 1995, ca putând exista “şi în absenţa frontierelor şi a statului.

Utilizându-se, pe post de berbece, “drepturile colective” ale minorităţilor etnice, cehii şi slavonii (iugoslavii) au fost sparţi în două, respectiv şase naţiuni spirituale, statele lor încetându-şi existenţa. Cu atât mai mult cu cât fabricatele teorii protocroniste şi-au făcut datoria lăsându-i pe locuitorii întregii Europe central-răsăritene fără identitate naţională reală.

Cu excepţia specialiştilor autentici, unguri, cehi, sârbi, bulgari, polonezi, “ucraineni”, români, pe care, însă, nimeni nu-i ia în seamă, nici un european al acestei regiuni nu mai ştie exact cine este. Dar fiecare este… nu liber, ci de-a dreptul stimulat să viseze şi să-şi exprime cu violenţă visul care-1 îndepărtează de realitatea cotidiană şi milenară.

Până la totala măcinare reciprocă şi la dezintegrarea realităţii, în scopul construirii uneia noi, contrafăcute, exprimată prin topirea tuturor “ismelor” în cea finală, globalizantă, a tuturor etniilor într-o singură naţiune, cea “europeană” de “consumatori” şi a tuturor religiilor într-una singură, doar aparent creştină, de “ascultători”!

Vremuri prevestite de altfel, de Biblie! Până la venirea însă a “Apocalipsei” pentru toţi, s-a produs “Apocalipsa” pentru cehi şi sârbi imediat după 1989.

Şi nici noi, ROMANII nu ne simţim prea bine! Ca să renunţăm la numele de ROMÂN şi ROMÂNIA, utilizat ca antidot la separabila “Moldo-Vlahie” de generaţia Cuza, ne-am confruntat deja cu diversiunea “rromă”.

Neştiind că rudele lor din Orient şi Nordul Africii nu cunosc nici numele de “atziganes” (de unde gitan, gitano, zigeuner, ţigan etc.) dat lor în Asia Mică după numele unei secte creştine locale, care avea cam acelaşi mod de viaţă, nici cel de “rom”, dat de sârbi după “România” astăzi “Rumelia”, adică după regiunea prin care au pătruns în Europa în urma oştilor otomane, în 1354, ţiganii au acceptat ideea “protocronistă” a venirii lor din India, pe la 1241, în urma tătarilor.

“Rom” ar însemna, numai în limba celor europeni “om”, şi nu regiunea de apariţie.

Sunt însă tot atât de “romi”, adică “românii” sau “romaioi” adică greci, pe cât sunt de… “cehi” sau “egipteni”, întrucât, după ce au apărut la sârbi în 1356 şi s-au răspândit în teritoriile româneşti între 1378 (Muntenia) şi 1400 (Transilvania) au năpădit… Boemia, motiv pentru care, când s-au apropiat de Franţa, francezii le-au spus “boemieni”, de unde cuvântul romantic “boema”.

Singulari, ca de obicei, englezii, luând în calcul portul lor oriental, le-au spus “egipteni”, adică “gipsyies”. Dintre toţi europenii însă, numai noi, românii am acceptat diversiunea “rromă”, pentru ca mankurţii noştri să poată renunţa mai uşor la propriul nume, spre a nu fi confundaţi în Europa.

Pe fond s-au reactivat patrioţii – “daci”, cetăţeni oneşti, cu vocaţia scrisului, dar fără cultură în domeniu, gen Pavel Coruţ şi Geo Stroe ex-ofiţeri, Ion Gheorghe, ex-poet, astăzi slăvind virtuţile armatei ruse, Pavel Lazăr Tonciulescu, ex-absolvent de liceu, astăzi decedat, Napoleon Săvescu, medic chirurg diplomat în Bahamas şi trăitor pe post de Mecena în SUA şi alţi domni şi doamne cu sau fără grade grupaţi în jurul unor reviste sau academii “geto-dace”, organizând apocaliptice “congrese” şi reuniuni-parastas pentru Neamul Românesc şi îndemnându-i pe cei mai slabi de înger să se declare “daci” la ultimul recensământ, din 2002.

Diversiunea “vlahă” a prins, pe barba lui Barba printre arumâni, românii sud-dunăreni declarându-se alt “popor” şi arogându-şi doar pentru ei numele străin, respins ca o insultă de înaintaşii lor, de “vlah”, de parcă nu ne-ar spune încă şi astăzi nouă, nord-dunărenilor, în propria noastră ţară, unii, “büdös olahok”.

Ba şi la “vlahi” a apărut o dizidentă, un arumân mai cu moţ, Karaghiaur, declarându-se “prinţ cuman” şi începând să căftănească “baroni” şi “conţi” “cumani” printre “intelectualii subţiri” din Oltenia şi Moldova, fără să trezească totuşi simpatia istoricilor Dan şi Mihnea BERINDEI, Ştefan GOROVEI sau a generalului Ion COMAN care poartă autentice nume pecenego-cumane.

În plus, un oarecare … Sabin care s-a “săturat de România” s-a proclamat “ardelean” făcând o primă tentativă de înfiinţare a unui “partid al ardelenilor” în septembrie 2003 care va fi urmată (suntem convinşi de succes) probabil de vreun prim Congres al “poporului” “ardelean” sau “ardeleano-bănăţean”, de vreme ce individul a cerut la Bruxelles în septembrie 2002, sprijin internaţional pentru salvarea “limbii transilvane”.

Cel mai mult a progresat însă “moldovenismul”, relansat cu noi “argumente”, în chiar zilele când noi, culcându-ne pe ambele urechi, ne bucuram de “libertate” şi de “boom”-ul de imagine pe care-1 înregistram în Europa, de specialiştii Armatei Roşii, T.A. Laptev, T.V. Soloviov şi AA Nikiforov, în numerele 10 şi 12 din 1990, sau, sub semnătura lt. col. Volkodaev, în nr. 2/1991 ale revistei sovietice de istorie militară “Voenno-Istoriceskii Jurnal”, prin articole ca “Jurământul de supunere către Rusia” sau “Relaţiile ruso-române şi formarea graniţelor”.

“Moldovenismul” a fost preluat ca doctrină de către românii care nu mai simt româneşte, gen Chiţac, Mărăcuţă, Caraman, din Transnistria, folosit împotriva “fasciştilor români”, pentru apărarea pământurilor Maicii Rusii în “războiul nistrean” de secesiune din 1991-1992 şi abandonat după victorie, întrucât se impunea trecerea la o etapă calitativ-superioară a deznaţionalizării, aceea de “ucrainizare”.

A fost însă ridicat din noroaiele tranşeelor de la Coşniţa-Doroţkaia sau Tighina de către foştii “patrioţi” de la Chişinău şi transformat în doctrină de stat de clica lui Voronin, producătoare de dicţionare moldoveneşti şi congrese ale “moldovenilor”.

Ba a trecut şi Prutul, un inconştient politic înregistrând un “partid al moldovenilor”, din fericire repede lichidat, prin absorbţie de către actualul PSD.

“Moldoveni”, “transilvăneni”, “nistreni”, “vlahi”, “daci”, “cumani” etc… se pare că, la început de nou mileniu, nimeni nu mai este sau nu mai vrea să fie… ROMÂN în ROMÂNIA! “Tot ce este mic este minunat!” “Principiul Kohr” acţionează aşadar, apocaliptic, şi în România.

Cât de curând vom vorbi poate, dacă nu vom şti să resuscităm “mândria de a fi român” şi despre “popoarele” “gorjean”, “argeşean”, “ilfovean”, “bucureştean” sau, de ce nu “ferentarian” ori “calea-griviţean”.

Iată de ce ne-am hotărât să încercăm să demontăm, câtă vreme nu e prea târziu, Marele Joc, explicând, prin cele ce urmează “ucrainenilor”, ”rutenilor”, “transnistrenilor”, “moldovenilor”, goralilor, huţanilor, lituanienilor, pentru moment, fiindcă tăvălugul vine, ca de obicei, dinspre Răsărit, cine sunt cu adevărat şi prin ce fire sunt legaţi de Noi, ROMANII.

Şi o facem în interesul generaţiilor viitoare, al democraţiilor occidentale, dar şi al nostru, în măsura în care nu ştim să explicăm investitorilor în Canalul Bâstroe, că trebuie să trateze cu Noi, pentru că au fost păcăliţi să investească într-un  pământ românesc dintotdeauna, furat de dată recentă şi, prin urmare, REVENDICABIL!

Dr. Mircea DOGARU

 

Cititi mai mult, accesand linkul :

http://istorie-adevarata.blogspot.com

14/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

CONDAMNAȚI LA FERICIRE. EXPERIMENTUL COMUNIST IN ROMANIA. VIDEO

 

 

 

 


14/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 14 NOIEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

14 noiembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

565: A decedat imparatul bizantin Iustinian I cel Mare (n.482).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Flavius Petrus Sabbatius Justinianus, a fost imparat  în perioada 527 – 565.

S-a născut  în satul Tauresium (într-o familie de țărani traco-romani sau iliro-romani), sat situat lângă in prefectura romană Iliria.

Familia lui era vorbitoare a limbii latine, iar Iustinian era nepotul  împăratului  Iustin I.

Una dintre cele mai mari realizări ale lui Iustinian este codificarea dreptului roman  începută în 529,o uriașă operă de sistematizare a dreptului clasic și postclasic, astfel încât să poată fi aplicat la realitățile secolului al VI-lea din Imperiul Roman.

Iustinian, un creștin convins, a jucat un rol important în istoria Bisericii,  întocmind  tratate religioase si onducand adunări bisericești (sinoade) .

A întemeiat episcopia Justiniana Prima si a  construit biserica Hagia Sofia din Constantinopol (Sfânta Sofia), unul dintre monumentele  remarcabile ale arhitecturii universale.

 

 

 

1234: O scrisoare papală ii menționează pe românii de rit ortodox din Moldova si Muntenia.

 

 

 

1263: A murit  cneazul rus Alexandr Nevski; (n.cca. 1220).

 

 

 

 

Aleksandr Nevsky

 

 

 

A fost cneaz de  Novgorod  (din 1236) și mare cneaz de Vladimir (din 1252).

Facea parte din dinasria Riurik. In urma victoriilor obținute  impotriva germanilor si suedezilor, el a devenit un erou național si a fost sanctificat de Biserica Orodoxa Rusa.

 

 

 

1305: Clement al V-lea  devine primul papă cu reședința la Avignon.

 

 

 

 

 

Image result for pope Clement  V

 

 

 

 

 

A  fost unul din cei mai însemnați papi din evul mediu. În timpul pontificatului său sediul papilor a fost transferat de la Roma  în Franta la Avignon.

Împreună cu regele Franței, Filip al IV-lea (Filip cel Frumos), a pus la cale desființarea Ordinului Templierilor. În anul 1307, intr-o zi de vineri 13 Octombrie, un edict care ordona arestarea templierilor a fost emis, simultan, în toată Europa.

Templierii arestați au fost interogați de Inchizitie  timp de 7 ani, pentru a se afla locul unde se ascundea tezaurul lor.

În 1314 marele maestru al Ordinului Templierilor , Jacques de Molay, ar fi prezis înainte de a fi ars pe rug, că atât Regele Filip al IV-lea al Frantei cat si   Papa Clement al V-lea vor muri în același an, ceea ce s-a și întâmplat.

 

 

 

 

 

 

1359: A murit  Sfântul Grigore Palamas (născut la Constantinopol in 1296). Călugăr la Muntele Athos, iar apoi Arhiepiscop de Tessalonic, a fost canonizat la nouă ani de la moartea sa. Moastele Sfântului Grigore Palamas se păstrează la Tesalonic.

 A rămas în istorie drept unul dintre cei mai mari teologi  ai Ortodoxiei.

 

 

 

 

 

1497: In Moldova s-a finalizat zidirea bisericii Înălţării a  mănăstirii Neamţ, monument ce definește stilul moldovenesc în arhitectura religioasă, stil constituit în epoca lui Ștefan cel Mare.

 

 

 

Image result for biserica Înălţării a mănăstirii Neamţ photos

 

 

 

 

Biserica voievodala „Inaltarea Domnului”, a fost ctitorita de Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfant intre anii 1485-1497, deoarece biserica domnitorului Petru Musat (1375-1391), fusese  grav avariata din cauza cutremurului din 1471. Aceasta biserica a fost printre ultimile ctitorii, iar marele voievod a dorit ca sa fie cea mai monumentala biserica atat din punct de vedere artistic, arhitectural, cat si ca dimensiuni.

 

 

 

 

1650: S-a nascut William al III-lea, rege al Angliei, Scoţiei şi Irlandei, din dinastia Stuart-Orania ; (1689-1702); (d. 1702).

 

 

 

 

1668: S-a nascut  Johann Lucas von Hildebrandt, celebru arhitect austriac creator in stilul  baroc ; (d.16 noiembrie 1745).

 

 

 

 

1716: A decedat  Gottfried Leibniz, filozof, matematician, diplomat, om de ştiinţă german; (n. 1 iulie 1646).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1719: S-a nascut  Leopold Mozart, compozitor, violonist şi organist austriac, tatăl celebrului compozitor W.A. Mozart; (d.28.05.1787).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1765: S-a nascut Robert Fulton, constructor de nave american; (d. 24 februarie 1815).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1770: Exploratorul James Bruce descoperă ceea ce el consideră a fi izvoarele  Nilului.

 

 

 

 

File:JamesBruce.jpg

 

 

 

 

 

James Bruce (14 decembrie 1730 – 27 aprilie 1794) a fost un călător şi scriitor scotian, care a petrecut mai multi ani în Africa de Nord şi Etiopia unde a cartografiat izvoarele Nilului Albastru.

 

 

 

 

 

1829:  In Vrancea s-a produs  la ora 3:35, un puternic cutremur de pămînt. A avut  o durată de un minut si a fost considerabil mai slab decat cel din anul 1802, nedepasind 6,9-7,0 grade pe scara Richter. Totusi, seismul a avariat mai multe case, in special in Bucuresti si alte orase din sudul si estul tarii, fiind resimtit si in Basarabia ţaristă.

 

 

 

 

 

 

1831: A murit Georg Wilhelm Friedrich Hegel, clasic al filosofiei germane (“Logica”, “Fenomenologia spiritului”); (n.27.08.1770).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1838: Tarul Rusiei aprobă hotărîrea Consiliului de Stat, de a înfiinţa tîrguri pe latifundiile moşiereşti din ţinutul Novorosia şi Basarabia. Dreptul de a se numi tîrg urma să fie acordat localităţilor moşiereşti şi de stat din Novorosia şi Basarabia, care erau situate de-a lungul drumurilor de poştă sau comerciale şi care aveau:

  1. nu mai puţin de o sută de contribuabili;

  2. biserică;

  3. han amenajat în mod corespunzător;

  4. două-trei prăvălii.

 

 

 

1840: S-a nascut  Claude Monet, pictor impresionist francez; (d. 06.12.1926).

 

 

 

 

 

 

 

 

1851: Este publicat romanul de succes al lui Herman Melville, Moby Dick.

 

 

 

1869: S-a nascut  Iulia Haşdeu, poeta romana, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu (“Lacrimile copilăriei”,“Prinţesa Papillon”, “Domnişoara Maussade”); (d.29.09.1888).

 

 

 

 

 

 

 

1863 : S-a nascut Leo Baekeland, chimist american de origine belgiană inventatorul bachelitei; (d. 1944).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1878: Dobrogea redevine parte a României după Războiul de Independenţă si  in baza  hotararilor luate la Congresul de la Berlin de Marile Puteri ale Europei.

Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei.

 

 

 

 

Image result for Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei.photos

 

La 14 noiembrie 1878, o divizie romana a trecut Dunarea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat dobrogenilor o Proclamație:

“Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si încuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine.

Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa. Armata romana, care intra în Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii, dra-pelul dreptatii si al pacii.

În curand provincia voastra, pe cale consti-tutionala, va primi o organizatiune definitiva. Care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca. Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra.”

 

 

 

 

 

 

 

Dobrogea de Nord cu  Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența Regatului Romaniei, după recunoașterea independenței sale și cedarea Basarabiei de Sud catre  Imperiul Țarist, ca urmare a  deciziilor luate de marile puteri europene in  Congresul de la Berlin (1878).

Anterior Congresului de la Berlin, Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878),  prevedea cedarea Dobrogei la sud pe o linie Rasova-Agigea de către Imperiul Otoman către Bulgaria.

Ulterior, la Congresul de la Berlin, emisarul francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria să pornească de la Dunăre imediat în aval de orașul Silistra pentru a ajunge la mare între cătunele de pescari Ofidaki (azi Vama-Veche) și Limanaki (azi Durankulak în Bulgaria), ca să includă populația compact românească din satele dunărene situate între Silistra și Rasova, și din jurul portului Mangalia.

Dobrogea de Sud, (Cadrilaterul), locuit la acea data  în majoritate de turci și de tătari, a revenit Bulgariei.

În anul 1879, România a pretins Bulgariei orașul Silistra și chiar a ocupat Arab Tabia, fortăreața orașului. Marile puteri au acordat Arab Tabia României dar Silistra a fost lăsată bulgarilor.

Includerea Dobrogei în Regatul Romaniei  a sporit importanța provinciei, deoarece asigura ieșirea directă la mare a statului român. Astfel se construiește Podul de la Cernavoda, pentru asigurarea legăturii feroviare directe cu restul țării, iar orașul  Constanta devine principalul port la Marea Neagră.

 

 

 

 

 

 

1885: Regele sârb Milan Obrenovic al IV-lea declară război Bulgariei.

 

 

 

 

 

1889: S-a nascut Jawaharlal Nehru, fost  prim- prim-ministru al Indiei; (d.27.05.1964).

 

 

 

 

 

 

 

El a devenit, în anul 1947, primul şef de stat din istoria ţării sale. A militat pentru modernizarea Indiei, iar prin promovarea unei politici de nealiniere şi coexistenţă paşnică; (m. 27 mai 1964).

 

 

 

 

1891: S-a nascut  Frederick Grant Banting, medic şi fiziolog canadian, considerat unul dintre descoperitorii insulinei.

 

 

 

 

 

 

 

A primit Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1923, alături de J.J.R.Macleod; (d.21.02.1941).

 

 

 

 

1907: S-a nascut William Steig, cunoscut creator de benzi desenate american ; (d.03.10.2003).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1910: Aviatorul  Eugene Ely efectuează prima decolare de pe o navă în Hampton Roads, Virginia.

 

 

1916: Ia sfarsit Bătălia de pe Somme din timpul primului razboi mondial.

 

 

 

1918: Cehoslovacia devine republică independenta.

 

 

 

1921: Este fondat Partidul Comunist din Spania.

 

 

 

 1922: În Marea Britanie începe să emită postul de radio British Broadcasting Corporation (BBC).

 

 

 

 

                        

 

 

 

 

 

 

1922: S-a nascut Boutros Boutros-Ghali, om politic egiptean, fost secretar general al ONU (1.01.1992–31.12.1996), secretar general al Francofoniei.

 

 

 

 

 

 

 

1932: S-a nascut regizorul roman Geo Saizescu; (“Un surâs în plină vară”, “Şantaj”); (d.23 septembrie 2013).

 

 

 

 

 

 

 

 

1933: Se formează un guvern liberal în România prezidat de Ion G.Duca, preşedintele Partidului Naţional Liberal după moartea lui Vintilă Brătianu.

 

 

 

1935 : S-a nascut Regele Hussein al Iordaniei; (d.07.02.1999).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1935: Apare primul număr al cotidianului “Gazeta Basarabiei” la Chişinău, Basarabia, in Romania unita. Gazeta s-a editat pînă în anul 1940.

Intre 24 octombrie si 17 noiembrie 1923, Gazeta Basarabiei a fost un saptamanal al Partidului National Roman, editat de Ion Pelivan si Constantin Matu.

Dupa 14 noiembrie 1935 si pana in 1940, a fost un ziar independent („Ziar popular independent de pura imformatie”), condus de Ion T.Costin si V.Boldescu – editor sef.

 

 

 

1940: Al Doilea Război Mondial: Sute de avioane germane bombardează oraşul britanic Coventry, distrugându-l aproape complet si lasând in urma un mare numar de morti si raniti.

 

 

 

1943: S-a nascut  Peter Norton, inventator de software şi investitor american.

 

 

 

 

 

 

 

1946: A decedat  Manuel de Falla, compozitor spaniol, autor de opere (“Viaţă scurtă”), balete (“Amorul vrăjitor”), lucrări orchestrale (n.23.11.1876).

 

 

 

1948: S-a nascut Printul Charles, fiul mai mare al reginei Elisabeta a II-a si a printului Phillip. S-a nascut la Palatul Buckingham din Londra. S-a casatorit in 1981 cu Diana Frances Spencer, cu care a avut doi baieti, William Arthur Philip Louis (n. 1982) si Henry Charles Albert David (n. 1984). Cuplul s-a separat in 1992, iar patru ani mai tarziu a divortat. Charles s-a recasatorit in aprilie 2005 cu iubita sa din tinerete Camilla Parker Bowles.

 

 

 

 

Prinţul moştenitor Charles al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

 

 

1952: Revista britanică New Musical Express publică primul top.

 

 

 

 

Pe locul 1, Al Martino – “Here In My Heart”.

 

 

 

 

1954: S-a nascut  Condoleezza Rice, politiciană americană şi fost ministru de externe a Statelor Unite.

 

 

 

 

 

 

 

1955: A decedat Robert Emmet Sherwood, dramaturg american, scenarist de filme şi ziarist.

 

 

 

 

 

 

 

Comediile şi dramele sale, piese cu implicaţii filosofice, de atitudine antirăzboinică şi de evocare istorică – dintre care cea mai cunoscută este “Pădurea împietrită” (1935) –, remarcabile prin gradaţia tensiunii dramatice şi şocul elementului neprevăzut, atestă un temperament ironic, deziluzionat şi o tendinţă spre paradoxul istorico–moral;  (n.04.04.1896).

 

 

 

1956: S-a nascut Vasile Muraru, actor al Teatrului “C. Tănase” din Bucuresti; (filme: “Zâmbet de soare”, “Miss Litoral”).

 

 

 

 

 

 

 

1967: A decedat  la Bucuresti, istoricul  literar român Petre P. Panaitescu ; (n.13 martie 1900, Iasi).

 

 

 

 

 

 

Image result for Petre P. Panaitescu

 

 

 

 

A urmat cursurile Facultății de Litere, secția istorie, de la Universitatea din București (1918-1922), unde i-a avut  ca profesori pe Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul și Demostene Russo.A fost apoi lector de limba română la Universitatea din Cracovia (1923-1924), după care devine bursier al Școlii Române din Franța, de la Fontenay aux Roses. În 1925 își ia doctoratul la Universitatea din București, cu o teză privind influența polonă în scrierile lui Grigore Ureche și Miron Costin.

Din 1927 devine conferențiar universitar, iar din 1934 profesor de istoria slavilor la Universitatea din București. Între anii 1941-1965 va fi cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București. A fost continuatorul lui Ioan Bogdan în domeniul studiilor de slavistică.

A colaborat la elaborarea tratatelor de Istoria României (vol. II, 1962; vol. III, 1964) și de Istoria literaturii române (vol. I, 1964). Petre P. Panaitescu a fost directorul ziarului Cuvântul al Mișcării Legionare după reapariția acestuia la 14 octombrie 1940 precum și Rector al Universității București în cadrul Statului Național – Legionar

Cunoscut filolog (slavist), a fost  preocupat, în special, de relaţiile românilor cu popoarele slave, de circulaţia manuscriselor slave în cultura română.

A fost membru fondator al Asociaţiei Slaviştilor din România si  membru corespondent al Academiei Române din 1934.

 

 

 

 

 

 

1969: A fost înfiinţată la Bucureşti Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

 

 

 

 

 

 

 

1972: S-a nascut actorul american  Josh Duhamel.

 

 

 

 

 

 

 

1973:  Printesa Anne a Marii Britanii  se casatoreste cu capitanul Mark Phillips, la Westminster Abbey.

 

 

 

Printesa Anne si Mark Phillips după ceremonie

 

 

 

 

1975: Spania  se retrage din  Sahara Occidentala.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1975: S-a nascut  atleta romana Gabriela Szabo, alergatoare de fond si semifond si multipla campioana olimpica.

Sportiva s-a nascut in Bistrita si a fost descoperita intamplator, la varsta de 12 ani, cand partricipa la un cros din orasul natal.

 

 

 

 

 

 

 

Image result for Gabriela Szabo,

 

 

 

 

 

 

 

A inceput sa concureze in competitiile rezervate junioarelor, iar in 1994 a participat la competitiile de anvergura cistigand titlu dupa titlu. Gabi Szabo l-a avut ca antrenor pe Zsolt Gyongyossy, si el bistritean, care acum ii este sot.

A fost campioana mondiala pe 5.000 si 1.500 de metri la Barcelona, in 1995, Paris-Bercy si Atena, in 1997, Maebashi si Sevilla, in 1999, respectiv Maebashi, tot in 1999, si a obtinut aurul la Olimpiada din Sydney din 2000, dupe ce in 1996 obtinuse o medalie de argint la Jocurile Olimpice din Atlanta, in 1996.

Gabriela Szabo a fost in doua randuri castigatoare a circuitului atletic Golden League, iar in dreptul numelui ei au fost trecute mai multe recorduri pe distantele de 5.000, 3.0000 si 2.000 de metri. S-a retras din competitie la varsta de 28 de ani.

In prezent este ministrul sporturilor in Guvernul Romaniei.

 

 

 

 

 

 

1990: După reunificarea Germaniei, Republica Federală Germania şi Republica Polonă semneaza un tratat care să confirme linia Oder-Neisse ca frontiera dintre Germania şi Polonia.

 

 

 

 

1991: Printul Norodom Sihanouk  revine la Phnom Penh, dupa caderea regimului  criminal comunist al khmerilor rosii din Cambodgia  si după treisprezece ani de exil.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: A decedat scriitorul si scenaristul roman Constantin Chiriţă; (“Cireşarii”); (n.12 martie 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: Oficialii americani si britanici au anuntat ca detin indicii incriminatoare impotriva a doi agenti secreti de origine libiana care au fost la originea atentatului cu bomba de la Lockerbie.

Autoritatile din SUA si Anglia au acuzat astfel Libia de doborarea avionului companiei Pan Am 103.

 

 

Imaginea din 1992 a lui Abdelbaset al-Megrahi, escortat de agentii de securitate inainte de a aparea in fata Curtii Supreme in conexiune cu atentatul Pan Am din 1998

Imaginea din 1992 a lui Abdelbaset al-Megrahi, escortat inainte de a aparea in fata Curtii Supreme in conexiune cu atentatul Pan Am din 1998 (Manoocher Deghati / AFP / Getty Images)

 

 

 

 

 Aparatul, care efectua in 21 decembrie 1988 o cursa pe ruta Londra-New York, a explodat in aer deasupra unei zone locuite a oraselului scotian Lockerbie, 259 de persoane de la bord si 11 de la sol pierzandu-si viata. Printre victime s-a aflat si un roman, studentul sibian Peter Vulcu, care se intorcea in SUA unde urma cursurile universitare.

In Statele Unite, atentatorii au fost condamnati, in lipsa, la pedeapsa cu moartea. SUA au cerut Libiei extradarea celor doi autori, Abdel Basset Ali Al-Megrahi si Al Amin Khalifa Fhimah, care ar pus bomba intr-un radiocasetofon pe care l-au ascuns intr-o servieta.

Liderul Muammar al-Gaddafi nu a dat curs cererii decat in 1994, cand a acceptat ca procesul celor doi sa aiba loc insa numai intr-o tara neutra si cu un complet international de judecatori, propunere declinata insa de americani si britanici.

Abia in 1999 s-a ajuns la un consens intre parti, procesul celor doi teroristi incepand in 3 mai 2000 in Olanda. Sentinta finala a fost data doi ani mai tarziu, Khalifa Fhimah fiind declarat nevinovat si eliberat, iar Al-Megrahi fiind incarcerat pe viata.

 

 

 

 

 

 

 

2001: A decedat Zigu Ornea, teoretician şi critic literar (“Junimea şi junimismul”, “Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”); (n.27.08.1930).

 

 

 

 

 

 

 

 

14 noiembrie este Ziua mondială de luptă împotriva diabetului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Pe  14 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului. Acest post se incheie pe 24 decembrie.

Sfantul Apostol Filip, Sfantul Grigorie Palama

 

 

 

 

 

 

Sfantul Apostol Filip, Sfantul Grigorie Palama; (Inceputul Postului Craciunului)

Sfantul Apostol Filip

 

 

Originar din Betsaida Galileii, Sfantul Apostol Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de catre Mantuitorul nostru, Iisus Hristos. Sfantul Filip, intalnindu-l pe Natanael, i-a zis: “Am gasit pe Cel despre Care a scris Moise in Lege si prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret“ (Ioan 1-45). Dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfantul Filip a propovaduit credinta crestina in Asia.

Documente descoperite recent atesta faptul ca Sf. Ap. Filip l-a insotit pe Sf. Ap. Andrei in Schitya, Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu.

In acest sens, prof. univ. dr. Emilian Popescu afirma: „In cercetarile mai noi s-a ajuns la concluzia ca Sf. Ap. Filip poate fi asezat langa Sf. Ap. Andrei ca misionari pe pamant romanesc si, de aceea, pentru noi romanii ziua aceasta este tot asa de importanta ca si aceea dedicata Sf. Ap. Andrei.”

A adormit in cetatea Hierapolis, din centrul Asiei Mici, unde a fost rastignit cu capul in jos.

 

Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a nascut in anul 1296 in Constantinopol. Inzestrat cu abilitati intelectuale si ambitie, Grigore a stapanit toate subiectele de studiu care faceau parte la vremea aceea din cursul complet de educatie superioara medievala.

Tanarul Grigorie, abia implinind 20 de ani, s-a retras in Muntele Athos in anul 1316, devenind novice la Manastirea Vatoped, sub indrumarea monahiceasca a Parintelui Nicodim. Acolo a fost tuns in monahism si a pornit pe calea sfinteniei.

A mai vietuit si in alte doua asezaminte monahale: Lavra “Sfantul Atanasie Athonitul” si Schitul Glossia. Aici a deprins practica rugaciunii inimii, isihasmul devenind pentru el un mod de viata. Din cauza incursiunilor turcilor din anul 1326, se va muta la Tesalonic, impreuna cu 12 monahi isihasti, unde va fi hirotonit preot.

Isi va continua viata de asceza, impreuna cu cei 12 calugari, intr-un schit de pe muntele de langa Veria: cinci zile pe saptamana petrecea in rugaciune si post, fara sa se intalneasca cu nimeni, iar sambata si duminica cobora in mijlocul fratilor si al credinciosilor, slujind Sfanta Liturghie si predicand.

S-a intors la Athos si s-a asezat pentru o perioada in schitul “Sfantul Sava”, de langa Marea Lavra. Deceniul urmator incepe controversa isihasta, adversarii Sfantului Grigorie fiind monahul Varlaam (care sustinea imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu, in afara unui demers teologic speculativ, si experierii slavei divine) si discipolii acestuia: calugarul bulgar Akyndinos, Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347), chiar si imparatul Andronicus III Paleologul (1328-1341).

Sfantul Grigorie devine apologet al isihasmului si, implicit, al Ortodoxiei, formulandu-si viziunea ascetica si mistica in “Triade in apararea sfintilor isihasti” (1338) si “Tomul Aghiorit” (1340). Sinodul de la Constantinopol din 1341, desfasurat la Biserica “Sfanta Sofia”, a fost de acord cu punctul de vedere al Sfantului Grigorie, si anume ca, inaccesibil in esenta Sa, Dumnezeu Se descopera si poate fi cunoscut prin energiile Sale necreate. Insa disputele dintre Palamiti si Varlaamiti au continuat pana intr-acolo incat, in 1344, Sfantul Grigorie a fost intemnitat.

In 1347, a fost eliberat si numit Arhiepiscop al Tesalonicului. In 1351, Sinodul din Vlaherne a aparat cu solemnitate caracterul ortodox al invataturilor sale.

A trecut la cele vesnice la 14 noiembrie 1359. Potrivit traditiei, inainte de a face trecerea spre lumea vesnica, i s-a aratat Sfantul Ioan Gura de Aur, care i-a adresat cuvintele: “Spre Inaltimi! Spre Inaltimi!”

A fost canonizat la noua ani de la moartea sa. Moastele Sfantului Grigorie Palama se pastreaza la Tesalonic.

Este praznuit de doua ori pe an: pe 14 noiembrie si in duminica a doua din Postul Mare.

Tot in aceasta zi, Biserica face pomenirea Sfantului Mucenic Constantin cel ce din Idra.

Tot astazi, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=jvlb3CWeTv4

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  4. e.maramures.ro;

  5. Istoria md;

  6. Istoriculzilei blogspot.com;

  7. Mediafax.ro;

  8. Wikipedia.ro

 

 

 

14/11/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: