CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIHAI EMINESCU: România în luptă cu panslavismul : „Rusia voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român”

Rusia nu se mulţumeşte de a fi luat o parte mare şi frumoasă din vatra Moldovei, nu se mulţumeşte de a fi călcat peste graniţa firească a pamântului românesc, ci voieşte să-şi ia şi sufletele ce se află pe acest pământ şi să mistuiască o parte din poporul român.

Rusia nu a luat această parte din Moldova pentru ca să-şi asigure graniţele, ci pentru ca să inainteze cu ele, şi nu voieşte să inainteze decât spre a putea stăpâni mai multe suflete.

Tocmai puşi faţă în faţă cu viaţa rusească românii au început a fi cu atât mai vârtos pătrunşi de farmecul vieţii lor proprii, de bogăţia şi superioritatea individualităţii lor naţionale; tocmai fiind puşi în contact cu ruşii, românii erau mândri de românitatea lor.

E nobil răsadul din care s-a prăsit acest mic popor românesc, şi, deşi planta nu e mare, rodul e frumos şi îmbelşugat; cele două milioane de români au adunat în curgerea veacurilor mai multe şi mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruşi vor putea să adune cândva.

Nu! Înrâurirea firească a Rusiei ne este stricăcioasă, dar ea nu ne poate nimici. Pentru ca să ne ia individualitatea, Rusia ar trebui să ne dea alta în schimb, şi, cel puţin deocamdată, nu suntem copţi pentru o asemenea degenerare.

De câte ori ruşii se vor pune în atingere cu noi, vor trebui să simtă superioritatea individualităţii noastre, să fie supăraţi de acest simţământ şi să ne urască mai mult şi tot mai mult.

Fără îndoială această ură a fost întemeiată pe timpul când între Moldova şi aşa-numita Basarabia comunicaţia era liberă.

Ruşii s-au încredinţat că această libertate este primejdioasă numai pentru dânşii şi pentru aceasta au închis graniţele ermeticeşte şi au curmat atingerea între românii de peste Prut şi restul poporului român.

De atunci şi până acum măsurile silnice pentru stârpirea românismului se iau fără de curmare. Administraţia, biserica şi şcoala sunt cu desăvârşire ruseşti, încât este oprit a canta în ziua de Paşti „Hristos a inviat” în româneşte.

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească, nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită.

Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.

Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă.

Extrase din: Mihai Eminescu, „România în luptă cu panslavismul”, Timpul, iunie 1878

12/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mihai Eminescu – ALBANIA SI ,,REPUBLICILE DE PLAI “

 

 

 

ALBANIA SI ,,REPUBLICILE DE PLAI “ – MIHAI EMINESCU


Zi cu zi stirile despre seriozitatea miscarii albaneze castiga consistenta. La 7 mai foile din Viena au primit mai multe dari de seama telegrafice conform caror albanejii s-ar fi lepadat in mod formal de dominatiunea turceasca si ar fi proclamat independenta statului lor.

In aceeasi zi foaia oficiala ,,Scodra” (Scutari) a aparut pentru prima oara in doua limbi, cea turceasca si cea albaneza, iar in fruntea foii statea o lunga proclamatie a Ligei si a comitetului acesteia. Aceasta proclamatie declara ca Albania a incetat de-a fi sub suveranitatea padisahului.

Mai departe zice ca toti functionarii turci cari nu sunt de nationalitate albaneza sunt a se considera ca departati din functiunile lor, exceptandu-se insa aceia care au dovedit ca sunt amici ai schipetarilor. Ordinele Ligei trebuie sa li se dea ascultare; pe langa ea batranii neamurilor raman ca pan-acum singurii legiuitori.

Cu toata atarnarea de Imparatia turceasca, albanejii au pastrat in parte institutiile lor vechi, constitutionale. Institutiile acestea s-au cam diversificat la deosebitele neamuri sau plaiuri, poate in urma diversificarii in confesiuni religioase.

Neamurile nu plateau dari Imparatiei turcesti, dar erau obligate de-a intra in armata. In sine sistemul vechi al institutiilor albaneze e democratia in intelesul antic al cuvantului, caci poporul exercita puterea suprema in plaiuri, in adunarile sale parlamentare, numite cuvande (din lat. conventus, romaneste cuvant, care inseamna si ,,adunare” si ,,discurs”). Plaiurile mai au, afara de aceste adunari generale, cate un sfat de batrani, al caror cap e in genere ereditar si se numeste voievod, adeca duce.

 Organizatii analoge par a fi existat si la noi pana tarziu, desi izvoarele sunt foarte insuficiente.

Dar Vrancea, Campulungul (Bucovinei), Lapusna par a fi fost asemenea mici republice de plai, ca cele din Albania.

In comune administratia o poarta batranii familiilor, precum si alti membri alesi pentru averea sau influenta lor, dar acestia au mai putina autoritate decat capeteniile plaiurilor ortasesti.

Poporul insusi nu se numeste albanez, ci schipetar. Acest nume pare derivat din cuvantul schiipe sau schipe, care insemneaza ,,stanca “, deci ,,munteni”. Dar se afla in dialectul ghegic cuvantul arberi pentru popor, Arberia pentru Albania.

Desi ramurile nationalitatii sunt numeroase, totusi cele mai principale sunt gheghii si toscii, ca purtatori ai celor doua dialecte principale.

Toscaria cuprinde Albania de sud, Ghegaria sau Ghegania – cea de nord. Acesti din urma sunt catolici, cei dentai greco-rasariteni. Alte doua ramuri mai insemnate sunt arberii si ceamii.

Ciamaria se numeste in limba albaneza Epirul. In fine se vorbeste adeseori de mirditi, neam ostasesc catolic, al caror nume inseamna ,,binecuvantati”, benedicti, caci mira inseamna in limba albaneza bine. Numele populatiunii s-a luat de la formula lor de salutare.

Amestecul foarte mare si pestrit al limbei albaneze, care intrece pe al celei engleze, se va fi nascut din doua imprejurari cari concurg: intai din vechimea poporului insusi, care in viata sa lunga a avut ocazia de-a primi foarte multe influente straine, al doilea din numarul cel mai mare al popoarelor cari parte coexista, parte au locuit pe rand in Peninsula Balcanica. Din limba se dovedesc nenumarate atingeri cu cea romana vorbita in evul mediu de poporul nostru, foarte numeros pe atunci in Peninsula.

Un invatat german a cercetat de ex. 261 de numiri albaneze de animale si a gasit ca dintre acestea 47 se ating cu cuvinte romanesti, multe cu alte cuvinte romanice, 21 italiene, 41 vechi grecesti, inrudite insa originar, 38 medii si neogrecesti. Dintre toate abia 30 se pareau de origine curat albaneza.

Am zis ca pana acum albanejii au stat de obicei in serviciu strain, s-au luptat pentru interese straine.

Astfel, in vestitul razboi de eliberare al Greciei, eroii Botzaris, Kanaris, Miaulis si Sutzos au fost albaneji.

Proclamatia despre care vorbim mai sus e iscalita de Ali Pasa, Hodo Bei, Prenc Bib Doda (seful miriditilor), Mufti Hafis Effendi, episcopul Porten, Nicolae Geaba, in numele notabililor si al poporului atat de confesiune moamentna cat si de confesiuni crestine.

Trupele din tabara de la Coplica a lui Hagi Osman Pasa au trecut cu toate in partea Ligei; casele publice au fost confiscate, functionarii osmani departati.

Consulatelor li s-a propus aparare militara, insa pan-acum n-a avut loc nici o dezordine publica.

La 9 mai Prenk Bib Doda a plecat din Scodra la Tusi cu 3.000 de miriditi, iar la Scodra s-au concentrat 6.000 de albaneji din  Dibra si Matia.

Hodo Bei s-ar fi jurat ca, in caz daca muntenegrenii ar incerca o agresiune, el ia ofensiva si-i trece pe toti sub ascutisul sabiei.

Sub data de 11 mai ,,Politische Correspondez” primeste din Scodra o telegrama care modifica intrucatva stirea despre proclamarea independentei.

Noutatea despre separarea completa a deosebitelor triburi albaneze de sub suveranitatea sultanului nu este absolut exacta.

Manifestatiunile ce le-au facu albanejii pan-acum au de scop organizarea provinciei in principat, sub suzeranitatea sultanului, cu Ali Pasa din Gusinie ca principe al Albaniei.

Valiul Izzet Pasa, asupra caruia se plangea asemenea nota muntenegreana, ca si asupra lui Hagi Osman, n-a voit sa, recunoasca pan-acuma demersele facute de albaneji pe langa el, deci s-a cazut silit de-a se retrage, c-un numar nesuficient de trupe turcesti, in castelul de la Scodra, unde asteapta ajutoare.

 Publicat in Timpul, V, nr. 99, 3 mai 1880, p. 1. Tiparit in volum, prima data, in M. Eminescu, Opere XI Publicistica, p. 152-153. Cu titlul: [Zi cu zi stirile…]

Eminescu trimite pentru unele informatii privind Albania, la Politische Correspondentz, pe care le preia insa din Neue freie Presse, ziarul vienez. Situatia din Albania este prezentata in articolul Wien, 7. Mai (zur Tagesgeschichete).

Die albanische Frage, publicat in 26 aprilie/18mai 1880. Trimiterea la Politische Corespondenst, se gaseste in alt articol, Wien, 12. Mai. (Zur Tagesgeschichte), publicat in acelasi ziar in 1/13 mai 1880. De aici isi extrage Eminescu informatiile.

Invatatul german la care se refera poetul, dar pe care nu-l numeste, este Franz Miklosich (1813-1891), autor, intre altele, si al lucrarii Albanische Forschunger, in trei parti, tiparita la Viena in 1870-1871.

Poetul citeaza in manunscrisul 2257, 425, o alta lucrare a sa, Slavischen Elemente im rumänischen, tiparita la Viena in 1861.

Eminescu considera ,,republicile de plai” vechi forme de organizare, comune romanilor din nordul si din sudul Dunarii.

 

 

/Aromanii sunt ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal al romanismului, aflat pe teritoriul Daciei istorice, dupa interpunerea populatiilor migratoare slave; 

    

 Centrul de cultura si civilizatie aromaneasca din Balcani a fost considerat orasul Moscopole.

O statistica recenta a UNESCO, referitoare la chestiuni lingvistice, consemna cca.10 000 de vorbitori ai dialectului aroman in Albania.

Alte estimari vorbesc de  50 000, pana  la 200 000 de oameni, sau despre cca. 15% din populatia Albaniei. Potrivit celor mai recente estimari (oficiale), aromanii din Albania nu ar fi mai multi de 100 000.

Din pacate pentru Romania si pentru aromanii ei din Albania, la aceasta ora nu se poate discuta cu conducatorii tarii prietene, intrucat  acestia nu vor sa auda de aceste probleme.

 

12/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Români uitați în imperiul răului

 

La 27 martie 1918 a avut loc Unirea Basarabiei cu Tara-Mama. Numerosi romani  nu pot uita acest act extraordinar, Basarabia fiind prima provincie instrainata care, in anul 1918, s-a unit cu Romania.

In amintirea evenimentului de atunci, un roman de peste Prut, Mihai Prepelita, si-a lansat la Casa Titulescu din Bucuresti, volumul “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, aparut la Editura Printech.

Cel mai interesant, chiar foarte spectaculos capitol al cartii este de departe cel intitulat “Prizonierii romani din Siberia”, semnat de diplomatul Victor G. Cadere si reprodus pentru prima oara in intregime de Mihai Prepelita.

Diplomatul s-a implicat activ in salvarea romanilor din fosta armata austro-ungara si din Basarabia, aflati in indepartatul si putin ospitalierul pamant al Siberiei.

Dupa cum se stie, mai multi romani ce cazusera prizonieri la rusi au reusit in primavara anului 1917 sa se formeze in Corpul Prim de Voluntari ale carui unitati au luptat cot la cot cu oastea Regatului.

O companie din batalionul românesc -Horia- în Siberia

O companie din batalionul românesc „Horia” în Siberia

Insa actiunea de recrutare a voluntarilor romani in Rusia, care intampinase de la inceput greutati din partea autoritatilor rusesti-aliate, a trebuit sa inceteze total atunci cand Rusia a cazut prada bolsevismului, iar armatele Puterilor Centrale ocupasera Ucraina, intrerupand orice legatura cu Romania.

In aceste imprejurari, ofiterii ardeleni, raspanditi prin diverse colturi ale Rusiei s-au intors care cum au putut in tara, iar cei mai multi au preferat sa ramana si sa impartaseasca mai departe destinul marei mase de soldati romani, ramasi inca in lagarele rusesti, mai ales ca se ivea posibilitatea de a duce lupta mai departe pe frontul francez, asa cum fagaduise generalul Berthelot in trecerea sa prin Rusia, martie 1918, diferitilor reprezentanti ai nationalitatilor ce luptau pentru eliberarea lor de sub dominatia austro-ungara.

In tot decursul anului 1919 s-au facut sfortari pentru evacuarea din Siberia, dar numai ca rezultat al initiativelor particulare ale statelor aliate; astfel, s-au evacuat 14.436 cehi, aproximativ 3.000 italieni, 875 diversi.

Dupa mai multe incercari ale statului roman, cum chestiunea evacuarii devenea tot mai presanta cu cat timpul trecea, s-a ajuns la concluzia ca numai prin trimiterea unui imputernicit al guvernului roman la fata locului se poate astepta rezolvarea urgenta a acelei importante chestiuni.

In acest sens, guvernul roman a hotarat trimiterea lui Victor G. Cadere ca delegat, cu depline puteri, pentru repatrierea voluntarilor si a prizonierilor din Siberia.

Plecarea Misiunii de Repatriere spre Siberia a avut loc la Paris la sfarsitul lunii ianuarie 1920, cand telegramele aratau ruinarea regimului Kolceak si succesele tot mai mari ale bolsevicilor.

Tocmai pentru ca imprejurarile se aratau tot mai potrivnice, Misiunea s-a simtit datoare sa ajunga foarte curand in contact cu romanii din Siberia si cu generalul Janin, ceea ce s-a si intamplat in ziua de 15 aprilie 1920 in Harbin.

De la aceasta data pana la 11 mai 1921, Misiunea Romana in Siberia a repatriat aproximativ 5000 de romani. Despre romani se raportase ca s-ar gasi in numar de aproximativ 2500 in jurul Irkutskului.

Gratie abnegatiei lui Victor G. Cadere, transporturile pe mare s-au efectuat din Vladivostok la porturile europene. Spre cinstea lor, autoritatile japoneze le-au asigurat romanilor din Extremul Orient tot concursul.

Dupa cum precizeaza Victor G. Cadere in raportul sau, in pofida greutatilor de nedescris, a fost infiintata acolo si Sectia Culturala a Misiunii Romane, continuatoarea sectiei respective din Legiunea Romana.

Inca din timpul formarii corpului voluntar in Siberia aparea la Ekaterinburg ziarul “Gazeta Transilvaniei”, iar cu formarea Legiunii a inceput sa apara la Irkutsk gazeta “Neamul romanesc”.

Aceste publicatii urmau un scop de propaganda pur national, care era necesara prin imprejurarea ca prizonierii romani stateau sub influenta miscarilor din lagare, in general unguresti si sub actiunea ideilor bolsevice, de la care romanii trebuiau deturnati.

Considerand faptul ca Misiunea avea de intretinut si prizonierii supusi romani de diferite nationalitati, oameni cu sufletul zdruncinat de cele ce vazusera in Rusia, dezorientati de noua lor situatie si agitati de agentii Crucii Rosii maghiare, a fost creata pe langa birourile Misiunii si o sectie culturala, avand ca organ de propaganda si informatii gazeta “Tara noastra”.

Li s-a explicat celor de alte nationalitati ca Statul roman primeste cu dragoste si bunavointa toti cetatenii tarii.

 

Se poate spune ca aparitia volumului “Romanii uitati in imperiul raului / Dincolo si dincoace de sarma ghimpata”, este un eveniment cultural important .

Bibliografie (Surse):

  • Elie Bufnea, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, vol I, În Rusia sovietelor, editura Marist, 2008
  • Elie Bufnea, Cruciaţi, tirani şi bandiţi, vol II, În Siberia lui Kolceak, editura Marist, 2008
  • Simion Ghişa, Luptele românilor cu bolşevicii în Siberia, 1918 – 1920, editura Marist, 2009
  • Ioana Rustoiu şi colectiv, Corpul Voluntarilor Români din Siberia, 1918-1920, album de fotografii, editura Marist, 2010
  • Elie Bufnea, Revoluţia de eliberare naţională a Transilvaniei, Unirea (1914 – 1918), editura Marist, 2010
  • Ioan I. Şerban, Voluntarii transilvăneni şi bucovineni din Rusia în războiul pentru întregirea neamului (1916 – 1919), editura Aeternitas, 2003
  • Blog Basarabia dupa independenta/Dragos Galbur
  • http://www.istoria.md / Cristian  Negrea                                                                                                          
  • Adrian Bucurescu/ Romania Libera                                                            

12/11/2015 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE, ISTORIE ROMANEASCA | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: