Legile Belagine după care trăiau în Balcani, în urmă cu mii de ani, pelasgii – cea mai veche civilizație europeană

 

 

 

 

Foto: Sfinxul din Bucegi. Vechimea acestui monument coboară în vremea  Pelasgilor.

 

 

MOTTO :

Legile belagine (Leges Bellagines) „stau la baza civilizației umane“ (Fontes II p.19).

In timpurile moderne, istoricii si cercetatorii europeni, carora li s-au alaturat multi si din Romania, au introdus doi termeni ce se resping reciproc – „indo-europeana” si „euro-indiana” – care au creat, prin invazia Europei, populatiile pe care ii dovedesc a fi stramosii popoarelor europene. Sunt teorii utopice, fara nici o legatura cu adevarul istoric. Nu exista nici o dovada – arheologica ori scrisa – ca rasa alba a venit de undeva din Asia.

La scoala am fost invatati ca navalirile veneau numai din Rasarit. Popoarele Europei, inclusiv cele din Vest, nu au preistorie si se vor primordiali! Vezi si teoria „celtilor primordiali”!!
Acesti istorici uita ca geografii, istoricii si scriitorii antici, indiferent de nationalitatea lor, vorbesc numai despre „pelasgi” si „arieni”.

Istoria sta marturie ca triburile acestora au invadat Asia, nordul Africii si intreaga Europa.

Sa ne amintim ce a scris Nicolae Densusianu: „Inainte de civilizatia greaca si egipteana, o civilizatie mult mai veche se revarsa asupra Europei. Aceasta a fost civilizatiunea morala si materiala a rasei pelasge si care a deschis un vast camp de activitate geniului omenesc.

Influenta acestor trei culturi pelasge a fost decisiva, pentru soarta muritorilor de pe acest Pamant”.
Pe la mijlocul mileniului IV i.Hr., pelasgii sunt nevoiti sa-si construiasca ziduri, valuri de pamant si santuri de aparare in jurul asezarilor lor, pentru a face fata navalirilor triburilor nomade.

In cateva batalii decisive, ii infrang si alunga pe acesti cotropitori. Civilizatia lor continua sa se dezvolte pasnic, sa infloreasca si…ceea ce este semnificativ o reprezinta migratia populatiei excedentare:

„In mileniul al III-lea i.Hr., poporul pelasg se va angrena in mari miscari si deplasari de populatie:

– spre sud, ocupand Asia Mica si insulele Marii Egee (asa se poate explica cum a ajuns alfabetul carpatic pelasg in Creta);
– spre sud-est, in Sumer (ducand cu ei scrierea care va fi etichetata ca „sumeriana”);
– spre Nordul Africii (carja incarligata a pastorilor carpatici este prezenta in mainile faraonilor ilustrati pe peretii piramidelor);
– spre India, in jurul anilor 1500 i.Hr., pomeniti de cronicile Vaii Indusului ca Arieni – Arya „strain” (multe legaturi spirituale s-au descoperit intre civilizatiile europene si cea indiana)”

 

Legile Belagine erau codul după care trăiau, în urmă cu mii de ani, pelasgii si înaintașii traco-românilor.

Pelasgii pot fi considerati “indigenii” Balcanilor, probabil sositi pe acest teritoriu pe la sfarsitul mileniului al III î.Hr.

Numele de pelasgi (greacă: Pelasgoi / Pelasgss) a fost folosit de unii scriitori antici greci pentru a se referi la populatiile care fie au fost strămosii grecilor, fie i-au precedat pe greci în teritoriul pe care l-au ocupat in antichitate.

La modul general, termenul “pelasge” s-a transformat în timp ducand la denumirea locuitorilor indigeni din regiunea Mării Egee si a culturile lor, înainte de aparitia limbii elene.

În timpul perioadei clasice a elenilor, enclave pelasgiene au supravietuit în mai multe locuri din Grecia continentală, Creta si alte regiuni ale Mării Egee.

Populatiile identificate ca “pelasge” vorbeau o limba sau limbi pe care grecii le identificau ca “barbare”, si o  traditie care a supravietuit in timp sustine ca o mare parte din Grecia a fost pelasga înainte de a fi elenizata.

Având în vedere faptul cã acești pelasgi, erau considerați de vechii greci, care au venit mult mai târziu pe pãmânturile Eladei din Nord , „dioi“, („divini“) de aceeași origine cu zeii, fãuritorii unei culturi si ai unei civilizaţii avansate care s-a impus în toată lumea, stârnindu-le astfel admiraţia și recunoaşterea superioritãţii.

Astazi este clar ca pelasgii sunt una dintre cele mai vechi populatii din Balcani si din toata Europa.

Ipotezele aparitiei lor sunt :

(1) Populatie autohtona care a evoluat din neolitic;

(2) Una dintre primele populatii indo-europeane care a migrat prin nordul Balcanilor, cu origini Uralo-Caspice;

(3) Populatie care nu este indo-europeana cu o etnogeneza singulara (la fel ca cea basca sau etrusca);

(4) Supravietuitorii eruptiei vulcanului Thera (Santorini), care a distrus si civilizatia Minoana (cam tarzie pentru pelasgi – 1627 î.Hr, dar nu suficient de tarzie);

(5) parte din migratia Hitiţilor, care au ajuns pe doua cai in Anatolia din estul Caspic sau vestul Marii Negre.

Belaginele mai sunt numite și Legile naturale sau Legile firii.  Existența pelasgilor antici consemnează pe un rege bărbat, numit Zalmoxa. 

Numele ni-l arată ca fiind un slujitor al lui Zalmoxis, menționat la jumătatea mileniului al II-lea (1400 î. d. H.), ca mare legislator.

Diodor din Sicilia afirmã:

“Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile Hestia”. Iamblichos (33 d.e.n.) adaugă că Zalmoxa-tracul , “le-a întocmit legile” şi “le-a scris”. 

De „regulele lui Zamolxis” aminteste si Agathias Scolasticul.

 Deceneu, Marele Iniţiat şi Rege al dacilor, preocupat de cultivarea supuşilor săi, cum spune şi Herodot, a transcris aceste legi şi ele se păstrează până astăzi sub numele de BELAGINE” (Fontes II).

 Iordanes (sec. VI e.n.), istoric al goților, atrage atenția că geto-dacii, în timpul regelui Burebista și al marelui preot Deceneu, au deprins reguli de viată spirituală și învățături avansate.

Belaginele erau puse în versuri și, deasemenea, se cântau.

Creştinismul a preluat această practică a cântării Legilor Noi, hristice, care astfel sporeşte și întreţine atmosfera de sacralitate.

 

 

 

Legile Belagine (Leges Bellagines denumire ce apare ȋn secolul IV d.Hr.) sunt cunoscute a fi tautologiile după care se guvernau pelasgii şi mai tarziu, dacii.

Despre etimologia termenului “belagine” există mai multe teorii:

– Cuvântul este compus din belanus (legi) şi ginus (ȋncepători), astfel că ar putea ȋnsemna “legile ȋnceputurilor”.
– Alăturarea cuvintelor pelasgus şi gentaes (gens-gentis-neam-gintă) ar putea avea ca ȋnsemnătate “neamul pelasg”.
– Belagine – Blajin (Be+lagj+âne=Blajine).

Ȋn capitolul “Arimani, Râmi, Arimaspi, Arimphaei în Dacia” a lucrării Dacia Preistorică, Nicolae Densuşianu afirmă despre una din ramurile pelasgilor urnătoarele :

“(…) aceşti Rohmani îşi petrec vieţa lor foarte mult în devoţiuni religiose; sunt oameni forte buni, şi cu moravuri blânde, din care cauză se numesc «Bunï») şi «Blajini»; ei sunt feriţi de orice rele, ‘cat nu fac stricăciuni nimenui, dar nici pe ei nu-i superă nimeni; şi fiindcă sunt sfinţi, ei merg după morte de a dreptul în raiu şi se numesc «Fericiţii ajini».

Rohmanii aveau o presimţire de cesul morţii; se pregătiau singuri pentru ultimul moment al vieţel lor; se îmbrăcau în haine de morte, veniau preoţii, rudele şi pretinii, se făcea ceremonia de despărţire; apoi acela, cărui i-a sosit cesul, trecea singur după un del cu trup cu tot, iar ceilalţi se întorceau acasă”.

– Nicolae Densuşianu susţine si  că denumirea vine de la Belaci sau Blaci, populaţii pastorale pelasge (personal această este teoria pe care o ȋmbrăţisez), lucru care atestă că origina cuvântului vine de la pelasgi (pelasgi/belasgi/belagi/blaci/belagines).

Primele referiri despre aceste “canoane” sunt făcute indirect prin analogie cu ȋnţelepciunea celor care locuiau pe actualul teritorii al ţării noastre.

Homer ȋnfăţisează populaţiile pelasge de la nord de Tracia (Mysi, Sciţi) ca fiind “cei mai drepţi oameni de pe faţa pământului”[1].

Acelaşi caracter moral este atribuit, de Geograful Strabon, populaţiilor „barbare” de lângă Istru (Dunărea de jos), populaţii ante-homerice făcând referire la Sciţii cei vechi: ”ȋn timpurile vechi era o credinţă generală, cei care locuiau mai departe de ceilalţi oamnei erau cei mai drepţi dintre toţi”.

Aristotel aminteşte de legea Sciţilor când vorbește de regulile de instruire militară a acestora[2] şi, ȋn fine, Herodot scrie că Geţii erau “cei mai viteji şi mai drepţi ”[3].

Prima referinţă directă o avem de la Platon care spunea: Ȋn regatul lui Atheas, care domnise peste hiperboreenii din nordul Traciei, au existat cele mai vechi legi de origine divină, scrise cu litere, pe o columnă de aramă”.[4]

Despre legile cele vechi ale Daciei aminteşte şi Aristotel când afirmă despre Agatârşii ce locuiau ȋn Transilvania că aveau obiceiul de a-şi cânta legile argumentând că procedau ȋn acest mod pentru că “regulile lor” să nu fie uitate.

Istoricul got Iordanes ne arată că dacii din timpul lui Burebista şi al preotului acestuia Deceneu aveau ȋnvăţături foarte avansate:

“Geții îl ascultau în toate și fiindcă erau înzestrați cu o inteligență naturală, îi învăță aproape toată filozofia, morala… instruindu-i în fizică, el îi îndruma să trăiască conform naturii sub domnia propriilor legi (…) îi învăță logica și reuși să-i facă abili în gândire și superiori altor popoare… îi învăță să observe cele 12 semne ale zodiacului și cursul planetelor și toată astronomia. El le explică cum crește și descrește fața lunii și le arătă cu cât globul încins al Soarelui depășește în mărime planeta noastră terestră și le explică numele a 346 de stele…

Vezi cu mare plăcere, ca niște oameni prea viteji să se îndeletnicească cu doctrinele filosofice, când mai aveau puțintel timp liber după lupte. Putem vedea pe unul cercetând poziția cerului, pe altul însușirile ierburilor și ale fructelor, pe acesta studiind descreșterea și scăderea lunii, pe celălalt observând eclipsele soarelui și cum, prin rotația cerului, care se grăbesc să atingă regiunea orientală sunt duse după o regulă prestabilită”.

 

Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru a fost  posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior.

Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani. După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia).

Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice.

Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte, dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit).

Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut. Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături.

Adăugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”.

“Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum).

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte.

Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

In loc de concluzie, sa luam aminte la  spusele istoricului got Iordanes: 

“Belaginele există şi astăzi”…:

 

 

Iată cele 45 de legi Belagine:

1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

2. Precum fulgerul aduce lumina şi din lumină tunetul şi focul ce se revarsă , aşa este şi gândul omului, el trece în vorba omului şi apoi în fapta sa. Deci, ia aminte la asta, căci până la focul ce arde trebuie să fie o lumină şi un tunet. Lumina omului este gândul său şi aceasta este averea sa cea mai de preţ. Lumina prinde putere prin cuvânt, iar voinţa omului aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele ce sunt în jurul său.

3. Fii ca muntele cel semeţ şi ridică a ta lumină mai presus de cele ce te înconjoară. Nu uita că aceiaşi paşi îi faci în vârful muntelui ca şi în josul său, acelaşi aer este sus ca şi jos, la fel creşte copacul în vârf de munte ca şi în josul său, la fel luminează soarele piscul cel semeţ ca şi pământul cel neted.

4. Fii cumpătat ca pământul şi nu vei duce lipsă de nimic. Creanga prea plină de rod este mai repede frântă de vânt, sămânţa prea adâncă nu răzbate şi prea multă apă îi stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cât este mai înalt, cu atât rădăcinile sale sunt mai adânci în pământ, căci din pământ îşi trage tăria, nu uita asta. Cu cât te ridici mai mult, cu atât trebuie să cobori mai mult, căci măsura ridicării este aceeaşi cu măsura coborârii.

6. Puterea omului începe cu vorba nerostită, ea este asemeni seminţei care încolţeşte, nici nu se vede când prinde suflare de viaţă. Lumina seminţei este cea care o ridică, pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoarea, iar răbdarea o îmbracă cu tărie.

7. Priveşte râul şi ia aminte la învăţătura sa. La început este doar un firicel de apă, dar creşte tot mai mare, căci vine de la ce este mai mare, şi lucrurile aşa trebuiesc împlinite, prin firea lor. Asemenea este şi gândul cel bun şi drept rânduit, el îşi face loc printre pietre şi stânci, nu ţine seama de nimic, îşi urmează drumul şi nimic nu-i stă în cale. Apă cu apă se adună, iar împreună puterea este şi mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta şi nu o uita, acel firicel de apă ştie unde va ajunge, căci una este cu pământul şi toate cele ce-i vin în cale nu îl pot opri până la sfârşit. Astfel să iei seama la gândul tău unde trebuie să ajungă şi vei vedea că nimic nu stă în calea sa. Să-ţi fie gândul limpede până la sfârşit; multe se vor ivi în calea ta, căci firea lucrurilor din jur este mişcătoare asemeni apelor. Apă cu apă se întâlnesc, pământ cu pământ şi munte cu munte.

9. Ia seama la gândul cel rău, fereşte-te de el ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti. Fereşte-te de vorbele deşarte şi de neadevăr; sunt ca pulberea câmpului ce-ţi acoperă ochii, ca plasa păianjenului pentru mintea şi sufletul tău. Ele te îndeamnă la trufie, înşelăciune, hoţie şi vărsare de sânge, iar roadele lor sunt ruşinea, neputinţa, sărăcia,boala, amărăciunea şi moartea.

10. Nu judeca oamenii după greutatea lor, după puterea lor, după averea lor, după frumuseţea lor sau după râvna lor, căci şi unul şi altul a lăsat din ceva pentru a creşte în altceva. Cel bogat este sărac în linişte, cel tare este slab pentru altul şi cel slab are tăria lui ascunsă. Cum firea lucrurilor este mişcătoare, asemeni este şi omul. Ce dă valoare unei unelte, trebuinţa sau frumuseţea ? Duce un om mai mult decât boul? E mai bogat vreunul ca pământul ? Doar cunoaşterea şi înţelepciunea îl ridică pe om peste dobitoace. Şi degeaba ai cunoaştere dacă ea nu este lămurită de vreme.

11. Fierul înroşit a fost rece şi se va răci iarăşi; vasul a fost pământ şi va fi iarăşi pământ; Pământul ce-a fost sterp acum este pământ roditor şi se va stârpi iarăşi peste vremi. Râvna omului face schimbătoare toate acestea. Dar râvna îi întoarce bucuria în tristeţe şi liniştea în nelinişte. Fierul şi focul ajută omul, dar îl şi vatămă. Şi aceeaşi râvnă îl îndeamnă a merge pe cărări neştiute şi nebătute de ceilalţi dinaintea lui.

Tot râvna îl îndeamnă la strângere de averi, la mărirea puterii şi a se măsura cu alţii. Fereşte-te de a te măsura cu altul, căci trufia de aici se naşte; ea te va coborî mai jos de dobitoace şi te va despărţi de fratele şi de vlăstarul tău.

12. Neînţeleptul este mânat de râvnă, dar înţeleptul încalecă râvna. Neînţeleptul suferă când râvna îl duce la pierdere şi la cădere, dar înţeleptul întotdeauna găseşte câştigul în pierdere şi înălţarea în cădere.

13. Trufia răceşte iubirea inimii şi o face în duşmănie şi nu există dobitoc mai josnic decât omul care nu mai are iubire în inima sa. Căci iubirea este cea dintâi putere şi chipul ei este lumina. Ia seama că nu cumva gândul tău să se împresoare cu trufia, căci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gândul bun şi vorba înţeleaptă îţi pot potoli necazul, îţi pot răcori inima, dar nu te vindecă, pentru că omul suferă după cum trufia a crescut în el, căci suferinţa este umbra trufiei.

15. Nu îţi lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, căci ele aşa cum vin, aşa pleacă. După orice zi vine şi noaptea, şi după iarnă vine primăvara, căci aşa este rânduit şi aşa este firea lucrurilor. Toate cele ce se văd, se nasc, cresc şi apoi se întorc de unde au plecat.

Doar firea lucrurilor rămâne pururi, iar aceasta are nenumărate şi nesfârşite ramuri, şi asemenea izvoarelor minţii şi sufletului tău, ele nu se arată la vedere. Căci o suflare şi un foc fac să crească toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace şi oameni– şi din aceeaşi vatră vin şi către aceeaşi vatră se întorc, şi vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creşte lângă cel mic fără a-i face rău, aşa să fiţi între voi, cel mare să nu lovească pe cel mic şi nici să-i amărască sufletul, căci va avea datorie mare de dat, la fel ca şi hoţul. Aruncă un lemn pe râu şi mai multe vor veni din susul său către tine. Adu-i mulţumire semenului tău, adu-i lumină pe chip şi în suflet, iar toate acestea le vei găsi mai târziu înflorite în inima ta.

17. Nu lua cu siluire şi nici cu vorbe amăgitoare ceea ce nu este al tău, căci cel ce priveşte prin ochii tăi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grăbi nici o lucrare căci trasul de ramuri loveşte înapoi. Fructul copt este uşor de luat, cel necopt este greu de luat şi gustul e neplăcut. Nu te grăbi deci să aduni ce este înainte de vreme, căci îţi va amărî sufletul. Cum creşte cadrul, aşa creşte şi stinghia şi cum creşte roată aşa creşte şi ispita.

19. Rămâi mereu în răcoarea sufletului tău, dar dacă mânia se aprinde în tine, ia seama ca nu cumva să treacă de vorba ta. Mânia vine din teamă şi nu a locuit dintru început în inima ta; dacă nu creşte prin trufie, ea se întoarce de unde a plecat.

Trufia închide poarta înţelepciunii, iar cel trufaş se pune singur lângă dobitoace. Înţelepciunea este mai preţuită decât toate cele ce se văd cu ochii, ea este aurul minţii şi sufletului tău şi este rodul cunoaşterii udate de vreme.

20. Nu-ţi amărî sufletul când simţi durerea şi neputinţa, ci mai degrabă caută să te foloseşti de ele pentru îndreptare , căci în rod ai şi sămânţa. Nu se poate ca o sămânţă bună să dea rod rău. Lăcomia întotdeauna duce la pierdere, furtul întotdeauna duce la boală, gândurile sterpe întotdeauna duc spre rătăcire, mânia întotdeauna loveşte înapoi, răutatea şi neadevărul întotdeauna aduc neputinţa, trufia întotdeauna aduce suferinţa.

21. Mergi la izvor când sufletul ţi-e aprins, scormoneşte în apa limpede şi aşteaptă până ce devine iarăşi curată. Aşa se va duce şi aprinderea sufletului tău, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina seminţei. Asemeni ei este gândul tău, şi cum sămânţa nu se poate fără coajă, aşa este şi gândul cel rodnic al omului. Coaja gândului rodnic este voinţa, iar fără voinţă, gândul se usucă şi nu foloseşte la nimic. Dar puterea este în răbdarea seminţei, iar voinţa şi răbdarea fac mlădiţa firavă să răzbată prin pământul tare.

23. În vremea lucrului tău, înveseleşte-ţi inima la vederea lucrării tale înainte de terminarea ei, căci precum fructul îşi anunţa venirea cu o floare, tot aşa fapta omului este văzută de cel cu mintea şi simţirea limpede, înainte de a fi terminată.

24. Ia bine seama la cauza omului sărac, dar şi la cauza omului grabnic avut, căci nici una nici alta nu sunt fireşti. Omul sărac are multe gânduri deşarte şi le schimbă de la o zi la alta, vorbeşte mult şi lenea i-a învelit braţele şi picioarele. Cel grabnic avut ori e hoţ şi înşelător, ori vede mai bine necazul altuia şi caută a-l amăgi, de acolo îşi trage grabnica avuţie.

25. Fii blând şi răbdător cu cei de lângă tine, căci aşa cum te porţi tu cu ei, aşa se poartă şi alţii cu tine, căci simţirea lui este la fel cu simţirea ta, din aceeaşi suflare este şi simţirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeaşi lumină cu cea care se vede prin ochii tăi.

26. Unde este tăria omului acolo îi este şi slăbiciunea , ceea ce-l ridică îl şi coboară; rămâi în limpezimea minţii şi simţirii tale şi vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel uşor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel blând este deasupra celui aprig. Limpede să-ţi fie mintea şi simţirea, şi ia seamă de toate acestea.

27. Tăria muntelui vine din răbdarea sa, din liniştea sa, stânca îi este numai învelitoare. Dar tăria lui este încercată de vânt, de apa cea lină. Ia-ţi puterea din răbdare şi din linişte şi foloseşte-te de ea prin limpezimea gândului tău, căci nu tulburarea izvorului roade stânca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea făcută din teamă nu are viaţă lungă şi tăria ei este asemeni unei revărsări de ape care ţine puţin. Aşa este şi cu tulburarea oamenilor; ea vine de-afară, dar este chemată de teama lor, însă teama vine din necunoaştere, iar necunoaşterea prinde putere prin neadevăr, lene şi trufie.

29. Soarbe cunoaşterea de la cei cu barba albă şi neînroşită de vin şi lasă vremea să o îmbrace cu înţelepciune. Nu privi la trupul lor slăbit şi gârbovit, căci toate acestea sunt plata lor pentru cunoaşterea lucrurilor şi creşterea înţelepciunii.

30. Mulţumeşte pământului pentru toate cele ce-ţi oferă, mulţumeşte cerului pentru ploaia care îţi hrăneşte pământul, mulţumeşte soarelui pentru căldura şi lumina casei tale şi a pământului tău, mulţumeşte lunii pentru liniştea somnului tău, mulţumeşte stelelor că veghează asupra somnului tău, mulţumeşte muntelui pentru poveţele şi fierul ce-l iei din el, mulţumeşte pădurii pentru tot ce iei de acolo, mulţumeşte izvorului pentru apa ce-o bei, mulţumeşte copacului pentru lucrările ce-ţi arată, mulţumeşte omului bun ce-ţi aduce bucurie şi zâmbet pe chip.

31. Precum iarba bună creşte cu iarba rea, aşa sunt şi oamenii. Dar ţine seama că purtarea lor cea rea este semănată şi crescută din teamă şi neputinţe, iar trufia este doar învelitoarea lor.

Nu certa purtarea lor şi nu căuta a-i îndrepta din vorbe şi mustrare, căci apăsarea pe rană nu o vindecă. Oare iarba aceea este rea doar pentru că este amară pântecului tău ? Aşa este şi cu omul, de vei vrea să-l îndrepţi, adu-i pentru început gândul şi simţirea la ce este plăcut atât omului bun, cât şi omului rău. Unul vede roata plecând, iar altul vede aceeaşi roată venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel înţelepţit poate vedea limpezimea şi liniştea din mintea şi sufletul celui tulburat; căci cel înţelepţit a fost odată şi el la fel ca şi cel tulburat şi roadele amare l-au făcut să ţină seama de alcătuirea fiinţei sale. A fugit de roadele sale amare în vârful muntelui şi acolo nu a scăpat de ele, a fugit în mijlocul pădurii şi iată că roadele erau cu el, apoi a privit în lăuntrul său şi iată că roadele sale amare aveau rădăcini în mintea şi simţirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasă ca cealaltă ? Este un izvor mai limpede decât altul ? Este un fir de iarbă mai presus de un altul ? Fiecare are tăria, frumuseţea şi priceperea lui. Este în firea lucrurilor ca pădurea să aibă felurite soiuri de copaci, de iarbă, de flori şi dobitoace.

Nu seamănă un deget cu altul de la aceeaşi mână, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este mărul mai înţelept decât prunul sau părul ? Este mâna stângă mai bună ca dreapta ?

Altfel vede ochiul stâng faţă de cel drept ? Cele de sus îşi au rostul lor precum şi cele de jos îşi au rostul lor, cele mari îşi au rostul lor precum şi cele mici îşi au rostul lor, cele repezi îşi au rostul lor precum şi cele încete îşi au rostul lor, cele ce au fost şi-au avut rostul lor iar cele ce vin îşi vor avea rostul lor.

34. Neputinţa vine după răutate şi neadevăr, căci ceea ce dai aceea primeşti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama că lumina sufletului tău şi al celui de lângă tine au aceeaşi vatră şi poate rămâne fără umbră. Vezi ce tulbură necontenit izvoarele minţii şi sufletului aproapelui tău. Adu-i liniştea în suflet şi limpezimea în minte şi bătrâneţile tale vor fi ca pomul copt, oasele şi tăria ta nu vor slăbi şi te vei întoarce de unde ai venit, sătul de căldura urmaşilor tăi.

35. Întotdeauna va fi cineva dedesubtul tău şi întotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tău să te uiţi cu iubire şi nu cu trufie căci acolo îţi sunt rădăcinile, iar la cele ce sunt deasupra ta să te uiţi cu privirea de prunc şi fără teamă.

36. Cele tari, cele slabe, cele ce se văd şi cele nevăzute sunt cele ce alcătuiesc lumea şi toate acestea le găseşti în om şi toate alcătuiesc un întreg. Nu este nimic care să fie afară şi să nu fie şi înăuntru. Ia seama la toate acestea când îţi apleci privirea înăuntrul tău şi vei găsi toată înţelepciunea zeilor ascunsă în nevăzutul fiinţei tale.

Zeii au luat seama înaintea omului de această înţelepciune şi asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu şi Veşnic.

37. Ia aminte că bătaia inimii, curgerea sângelui prin vine, vindecarea rănilor, frumuseţea ochilor şi minunăţia alcătuirii trupului sunt făcute prin puterea şi suflarea Focului cel Viu şi Veşnic care este în fiecare şi al cărui chip se arată în lumină. Dar nu uita că trupul este doar o fărâmă din puţinul care se vede…

38. Curăţenia trupului şi desfătarea sa prin simţuri te pune doar puţin mai sus de dobitoace, căci nu un sunet plăcut te ridică, nici o duioasă atingere, nici un gust plăcut, nici o mireasmă îmbătătoare şi nici o bucurie a ochilor. Căci unde este căldura, apare şi frigul, unde este dulcele apare şi amarul, unde este plăcutul apare şi neplăcutul, unde este mireasma apare şi duhoarea, iar unde este râs, şi plânsul pândeşte.

39. Iată dară calea de început: cumpătarea în toate cele ce faci, ascultarea de bătrâni şi de cei înţelepţi, hărnicia, mulţumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevăr şi de vorbele deşarte, ferirea de ceartă şi de mânie, buna purtare între semeni.

Dimineaţa să te trezeşti cu ele, ziua să le porţi mereu în minte, seara să le ai cu tine în somn şi astfel supărarea, lipsa, amărăciunea, neputinţa, boala şi răutatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se află iubirea, voinţa, curajul, răbdarea, modestia şi ele ridică omul cu adevărat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Veşnic şi, prin ele, calea ta urmează calea zeilor, dar îngroparea lor te aruncă mai jos de dobitoace. Doar prin ele primeşti adevărata cunoaştere şi înţelepciune, adevărata putere, adevărata bucurie, adevărata bogăţie, rodnică şi trainica lucrare.

41. Dar iată că unde este iubirea poate apărea şi ura, unde este voinţa poate apărea şi delăsarea, unde este curajul poate apărea şi frica, unde este răbdarea poate apărea şi graba şi unde este modestia poate apărea şi trufia. Căci mişcătoare sunt şi cele ce se văd şi cele ce nu se văd din fiinţa omului.

Dar toate acestea sunt ale celui care simte, iar peste el se află cel ce gândeşte şi acesta este cel ce vede mişcarea în nemişcare, este cel care dincolo de toate aceste virtuţi se desfată în cunoaşterea şi liniştea ce întrece orice bucurie, iar atenţia, echilibrul şi limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine şi răul ca rău, este atras de una şi fuge de cealaltă, dar înţeleptul vede deopotrivă şi frumosul şi urâtul, simte şi frigul şi căldura, şi fineţea şi asprimea, aude şi plăcutul şi neplăcutul, gustă şi dulcele şi amarul, simte şi mireasma şi duhoarea şi nu face judecată între ele.

El vede desluşit că firea lucrurilor este în toate, căci frumosul din urât se trage şi urâtul din frumos, dulcele a fost amar la început şi se va face iarăşi amar, plăcutul se naşte din neplăcut şi neplăcutul din plăcut.

Şi toate acestea luminează sufletul înţeleptului pentru că cele bune şi plăcute hrănesc şi bucură trupul şi simţurile sale, iar cele neplăcute neînţeleptului hrănesc mintea şi înielepciunea să, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii.

43. Nu este uşoară cărarea zeilor, dar nu uita nici o clipă că omul poate cuprinde în iubirea sa mai mult decât poate cuprinde în ura sa, căldura se ridică mai mult decât poate coborî frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decât cel ce este dedesupt, uşorul se întinde mai mult decât se întinde greul, lumina răzbate mai mult decât poate răzbate întunericul, puterea care uneşte este mai mare decât puterea care desparte.

44. Lungul şi scurtul au acelaşi mijloc; cercul mic şi cercul mare, globul mic şi globul mare pe acelaşi punct se sprijină; nevăzutul şi văzutul acelaşi loc ocupă; toate cele mari stau ascunse în cele mici, iar aici este o mare taină a firii; mare printre înţelepţi este cel ce o pricepe.

45. Înţeleptul uneşte pe cel ce vede cu cel ce gândeşte, cel ce simte cu cel ce face, dar neînţeleptul îi desparte. Deschide-ţi bine ochii, căci cel ce face, cel ce simte şi cel ce gândeşte sunt asemeni norilor care vin şi pleacă, dar cel ce vede prin ochii tăi este veşnic şi lumina Sa este fără umbră. El este dincolo de viaţă şi moarte, dincolo de bine şi rău, dincolo de frumos şi urât, dincolo de curgerea timpului.[6]

 

_______
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913 .P 293.
[2] Conform Aristotel ȋn lucrarea “ Politica” publicată în 350 ȋ Hr. (classics.mtu) (…) în toate neamurile, care sunt în măsură de a satisface puterea lor militară ambiție este de apreciat, de exemplu sciţi.”
[3] Conform Herodot: “ D [4] Platon, Critias , partea II-a.
………………………………………….. ………………………………………….. ………………………………………….. ………………………..
Legile belagine au ajuns a fi cunoscute pe o mare parte continentului European. Acest lucru este posibil datorită triburilor ce au avut contact cu locuitorii spaţiului Carpato-danubiano-pontic ce au locuit aici dar au migrat ulterior. Un exemplu grăitor, ȋn acest sens, este reprezentat de Turdetani.

După particularităţi, turdeanii vin din răsăritul Europei, urme vechi se găsesc pe actualul teritoriu al României şi Ungaria (Panonia). Despre ei, Strabon (Cartea III 1.6 ), afirmă că sunt cei mai ȋnvăţaţi locuitori ai peninsulei Hispanice. Au propria gramatică, ȋşi au descrise tradiţiile şi istoria, au poeme şi legi schise ȋn versuri, după cum ei afirmă, vechi de peste 6000 de ani.[1]

Vechimea exactă a legilor nu se cunoaşte dar se aproximează a avea circa 8000 de ani. Ȋn desluşirea tainei lor, există două puncte de referinţă. Acestea se traduc prin istoricul Iordanes [2] şi teologul Dionisie Exiguul (Dionisie cel Smerit)[3]. Denumirea legilor ne este arătată ȋn lucrarea Getică a lui Iordanes (Leges Belagines) ceea ce indică (sau confirmă dacă mai era cazul) locul unde au apărut.

Dionisie Exigul, dac de origine şi născut ȋn Dobrogea, cunoştea aceste legi de la strămoşii lui, legile erau respectate ȋntocmai şi transmise prin viu grai din generaţie ȋn genreaţie.

Datorită faptului că era mai mut decât un simplu ştiutor de carte, are ideea de a găsi trebuinţă acestor ȋnvăţături. Adăugând la ele unele tradiţii orale, a “format un corpus de legi pe care le-a şi comentat şi care s-au impus printere credincioşi şi printre slujitorii preoţi”[4].

“Creaţia” lui Dionisie a fost păstrată peste veacuri şi este cunoscută ȋn Banat cu denumirea de Jus Walachie, ȋn Moldova, Valhia şi Transilvania cu denumirea de Jus Walachiesau Jus et Consuetudo. Răspândirea scrierii ajunge până ȋn Polonia (JusValachorum) şi Ungaria (Valachorum Lex et Consuetudo sau Moş Valachorum)[5].

După anul 106 când statul Dac dispare, dacii liberi aflaţi (sau retraşi) ȋn munţi se regrupează ȋntr-o nouă formă de organizare, formă ce vă sta la baza organizării cnezatelor şi voievodatelor de mai târziu şi care se numeşte obşte.

Legea după care se ghidau conducătorii obştilor erau denumită Legea Obiceiului Pământului – una şi aceaşi cu Belaginele. După acest “codex” se ghidau şi dacii ce se aflau sub guvernarea directă a românilor, ca dovadă putem vorbi despre răscoala lor din anul 117 d.Hr când au cerut a fi lăsaţi ȋn continuare a se gestiona după bunul lor plac.

Cei ce cunoşteau cu de-amănuntul legile transmise pe cale orală erau “Bătrânii” sau “Moşii”- conducători ai obştei. Ȋn popor există expresia “a vinde moşi pe groşi” care ȋnsemă a nu respecta adevărul sau dreptatea, a minţi (deţinut de ȋnțelepții comunităţii) iar de la cuvântul moş, prind derivare, apar altele cuvinte precum: moşie, moşenire, moşenitor, moşnean.

Las, ȋn loc de concluzie, spusele istoricului got Iordanes “Belaginele există şi astăzi” iar pe cei ce vor avea răbdarea necesară ȋi invit a lectura o formă ”rotunjită” a ȋnvăţăturilor:

___
[1] Nicolae Densuşianu, Dacia Preistorică, partea a I-a, Institutul de Arte Grafice „CAROL OÖBL” Bucureşti, 1913, P. 294.
[2] Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului VI). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana și De origine actibusque Getarum, pe scurt Getica.

Pentru prima lucrare a folosit informații din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanță mai ales pentru acele părți pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.Getica se vrea a fi o istorie a geţilor.
[3] Dionisie cel Smerit (470 – cca 545), sau Dionisie Exiguul, a fost un teolog din secolul al VI-lea, originar din Sciția Minor (Dobrogea de astăzi), care este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anulnașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian cât și în calendarul gregorian.Prăznuirea să se face la 1 septembrie în calendarul ortodox și la 4 octombrie în cel catolic.
[4] Maria Ciornei, Studii Daco- Române, Editura Carpathia Press, Bucureşti, 2008, P.17.
[5] Ibidem 1 P. 878 ,
[6] Sursa citată : enciclopediagetodacilor.blogspot.ro

Surse: universulromanesc.com/ginta/Legile-belagine ; efemeride.ro/legile-belagine/; istorieveche.ro ; clipa.com/IMPERIUL-PELASGIC

 

 

 

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 4 NOIEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 noiembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1448: S-a nascut Alfonso al II-lea de Neapole, rege al Neapolelui si Ierusalimului intre 25 ianuarie 1494 si 22 februarie 1495; (d.18 decembrie 1496).

 Alfonso al II-lea,  de asemenea numit si  Alfonso de Aragon, a fost un sprijinitor al artei renascentiste.

 

 

 

 

 

1465: A decedat Maria Oltea (c. 1405-1407 – d. 4 noiembrie 1465 )cunoscută și sub numele de Doamna Oltea, mama lui Ștefan cel Mare.

Nu se știe cu certitudine dacă a fost sau nu soția legiuita a domnitorului Moldovei, Bogdan al II-lea.

 Conform istoricilor, doamna Maria Oltea provenea dintr-o familie modestă. Documentele despre originile ei au ars într-un incendiu din 1472. Se speculează că provine din satul Olteni, atestat în sudul Moldovei, sau din Oltea (Oltenia). Este posibil ca moldoveanul de viță nobilă Bogdan al II-lea, tatăl lui Ștefan cel Mare, să fi fost refugiat o perioada în Țara Românească, înainte de urcarea pe tron. Aici a întâlnit-o pe frumoasa Maria Oltea.

Căsătoria lor nu a fost oficializată sau cel puțin nu a fost recunoscută. Maria Oltea mai fusese căsătorită anterior și a avut alți cinci copii, înainte de Ștefan.

A rămas văduvă de tânără. După ce Bogdan al II-lea, soțul ei, a fost omorât pe neașteptate la Reuseni (15 octombrie 1451).

Maria Oltea a salvat viața lui Ștefan și a celorlați copii și s-a refugiat în Transilvania. Probabil, fără ajutorul și sfaturile mamei sale, Ștefan cel Mare s-ar fi pierdut în istorie. N-ar fi revenit după șase ani în Moldova, să ocupe tronul cuvenit.

A  fost considerată de Spiru Haret „femeia care a dat neamului românesc pe cel mai mare fiu al său”.

Ion Neculce, în O samă de cuvinte și Dimitrie Cantemir, în Istoria Imperiului Otoman, au creionat pentru prima dată aportul ei la îmbărbătarea lui Ștefan după greaua înfrângere de la Valea Albă- Războieni (1476). Gheorghe Asachi în poezia Ștefan cel Mare înaintea cetății Neamțu și litografia Muma lui Ștefan cel Mare descrie cum Maria Oltea împiedică intrarea fiului său în Cetatea Neamț la 1484.

Același eveniment este descris și de Dimitrie Bolintineanu în celebra poezie Muma lui Ștefan cel Mare, pusă pe note de către Alexandru Flechtenmacher.

În lucrarea Princeps Omni Laude Maior – O istorie a lui Ștefan cel Mare istoricul Ștefan Gorovei scrie că „este foarte probabil că Oltea nu a fost soție legiuită a lui Bogdan al II-lea și, prin urmare, nici doamnă a Moldovei”.

Doamna Maria Oltea fost înmormântată la Mănăstirea Probota, ridicată de Ștefan cel Mare lângă Reuseni, locul unde părintele său a fost decapitat. Pe piatra tombală stă scris:

„Acesta este mormântul roabei lui Dumnezeu Oltea, mama domnului Io Ştefan Voievod, care a murit la anul 6973 [1465], noiembrie 4”. Din cauza originilor modeste sau a căsătoriei anterioare, pe piatra de mormânt nu a fost onorată cu titlu voievodal.

 

 

 

 

 

1470: S-a nascut Eduard al V-lea, rege a Angliei timp de 11 săptămâni în anul 1483.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Domnia sa a fost dominată de influența unchiului său Richard, Duce de Gloucester, care i-a succedat sub numele de Richard al III-lea.Împreună cu fratele lui mai mic Richard de Shrewsbury, Eduard a fost unul dintre “Prinții din Turnul Londrei”, care n-au mai fost niciodată văzuți după ce au fost trimiși (chipurile, pentru propria lor securitate), în Turnul din Londra.

Richard al III-lea a fost  blamat pentru aceasta, deși nu este sigur că el a fost responsabil pentru aceste asasinate.

Alături de Eduard al VIII-lea și Lady Jane Grey, Eduard al V-lea este unul din cei trei monarhi englezi  de dupa 1066, care nu au fost niciodată încoronați.

A  urcat pe tron la vârsta de 13 ani, la moartea tatălui său Eduard IV, dar a fost imediat inchis in  Turnul Londrei, unde el şi fratele său mai mic au fost ucişi  probabil de către unchiul lor, ducele de Gloucester (mai târziu Richard al III- lea), sau de Henric al  VII- lea.

 

 

 

 

 

 

1575: S-a nascut Guido Reni, unul dintre cei mai faimoşi pictori ai barocului italian; (d.18.08.1642).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1576: În timpul Războiului  de optzeci de ani, soldaţii spanioli, neplatiti timp îndelungat  de regele Philipp al II-lea, pradă oraşul belgian Anvers.

  Războiul de Optzeci de Ani, sau Revoluția Olandeză, (1568  – 1648), a fost un război dusr de cele saptesprezece Provincii ale Țărilor de Jos și Imperiul (Habsburgic) Spaniol, in urma caruia a fost  creat  statulindependent –  Republica Provinciilor Unite.

 

 

 

 

 

 

1631: S-a nascut  Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei şi mama regelui William al III-lea al Angliei; (d. 24.12.1660).

 

 

 

 

 

 

1783: Simfonia nr.36 de W.A.Mozart este interpretata in premiera la Linz, in Austria.

 

 

 

 

 

 

1791: Confederatia de Vest a triburilor  indienilor nord-americani,  invinge trupele SUA in batalia de la  Wabash, in timpul razboiului de rezistenta impotriva expansiunii Statelor Unite in Teritoriile de Nord-Vest, conflict  izbucnit dupa ce Marea Britanie a cedat aceste tinuturi revolutionarilor americani, in urma Pacii de la Paris (1783).

 

 

 

 

 

1847: Britanicul James Young Simpson  descopera proprietatile anestezice ale cloroformului.

 

 

 

 

 

 

1847: A încetat din viaţă compozitorul Felix Mendelssohn Bartholdy; (n.3 februarie 1809).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, în general cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn, a fost un compozitor și dirijor german, de origine evreiască.

A activat în perioada de început a romantismului, iar ucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.

 

 

 

 

 

 

 

 1852:  Contele Camilio de Cavour a devenit prim-ministru al Regatului Sardinia – Piemont, în jurul căruia s-a cristalizat ulterior statul italian unit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Camilio Cavour ( 10 august 1810 –  6 iunie 1861)

 

 

 

 

 

 

 1856: În Galați începe prima conferință a puterilor europene privind  problemele de navigație pe Dunăre și care înființează Comisia Statelor Riverane Dunării.

Comisia Europeană a Dunării (1856 – 1938) a fost un organism internațional înființat după încheierea Războiului Crimeii și semnarea Tratatului de pace de la Paris pe 18/30 martie 1856 și care stabilea neutralizarea Mării Negre, retrocedarea către Moldova a trei județe din sudul Basarabiei și libera circulație pe Dunăre, aflată sub supravegherea unei comisii internaționale.

Aceste decizii politice reflectau noile interese economice în zonă ale puterilor occidentale europene invingatoare in Razboiul Crimeei in urma careia Rusia a fost infranta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puterile reprezentate în acest organism internațional erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus, Regatul Sardiniei și Imperiul Otoman.

Principatul Moldovei a avut, la început, doar un rol consultativ. După războiul de independență și încorporarea Dobrogei, Regatul României a devenit membru cu drepturi depline al Comisiei.
Pentru buna desfășurare a activității comisiei s-a hotărât, printr-un acord mutual, ca puterea executivă să fie deținută de reprezentantul englez, iar cea administrativă de reprezentantul francez.

În toată perioada ei de existență, CED a beneficiat de numeroase scutiri de taxe și impozite și de dreptul de a aborda propriul drapel (cinci benzi orizontale, două de culoare roșie, două de culoare albă și una albastră, cu inițialele C. E. D. în alb).

În cele opt decenii de existență, CED a contribuit la amenajarea cursului inferior al Dunării, dar și la dezvoltarea socio-economică a regiunii. În ciuda tuturor conflictelor regionale sau europene, (răboaiele balcanice, Primul Război Mondial), Comisia a reușit să-și păstreze poziția neutră stabilită prin actul constitutiv.

Astfel, între anii 1862 – 1902, au fost executate 10 tăieturi pe brațul Sulina, care au permis scurtarea drumului dintre Tulcea și Marea Neagră cu 249 km, suprimând 29 de cotituri și mărind adâncimea minimă de la 3,66 la 5,48 m. A fost asigurată dragarea continuă a Dunării, s-a construit un nou far la Sulina, în 1839, care să înlocuiască vechiul far turcesc din 1802 și s-a administrat traficul naval.

Sulina s-a transformat, prin instalarea aici a Comisiei Europene a Dunării, dintr-un sat cu aproximativ 1.000 de locuitori, terorizați de răufăcătorii adăpostiți în smârcurile Deltei, într-un oraș în adevăratul înțeles al cuvântului, cu o populație stabilă, internațională, cu venituri importante și cu necesități economice pe măsură. CED a asigurat asanarea platformei orașului, construcția de străzi, cheuri portuare și diguri de protecție.

S-au pus în funcțiune serviciul telegrafic și de telefonie, uzina de apă și rețeaua de distribuție de apă potabilă, uzina electrică care a asigurat iluminatul portului și străzilor orașului, Sulina fiind astfel printre primele orașe din România care a beneficiat de noul sistem de iluminare publică.
A fost înființat un spital, care acorda asistență medicală gratuită tuturor locuitorilor orașului. CED a participat la construirea mai multor lăcașuri de cult.

 

 

 

 

 

 

 

1860:  Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat Legea de organizare a Poliţiei Române.

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.

          In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

 

 

 

 

 

 

 

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Aga Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei.
Alături de sigla se afla o ghirlandă din aur în interiorul căreia era prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prima uniformă de poliţie a fost reglementată de către domnitorul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, la 31 decembrie 1844. Se numea ,,uniforma mare” şi se purta la ceremonii şi zile solemne.

,,Uniforma va fi din postav albastru, scurtă ca fracul, cu gulerul drept, tăiat dinainte şi cu şnur împrejur”, se menţiona în Domnescul Ofis.

Pentru comisari, gulerul era de culoarea vopselei în care comandau: negru, roşu, verde, galben, albastru. Pantalonii erau croiţi tot din postav albastru. Brâul în culorile tricolorului (roşu, galben, albastru), se termina cu ciucuri. Comisarul era încins cu o sabie şi purta pe cap o pălărie în trei colţuri, după un model, am spune, franţuzesc.

   La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emitea “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi „obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

  Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

 Între sectoarele de activitate s-au numărat serviciile de siguranţă şi circulaţie.

 

 

 

 

 

Domnitorul  Al.Ioan Cuza Cuza

 

 

 

Prin Legea comunală din 1864 s-a creat poliţia comunală de pe lângă primării. 

După detronarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, activitatea poliţienească a stat în continuare în atenţia legiuitorilor.

 În anul 1868, Adunarea Deputaţilor a adoptat Legea privind poliţa rurală, iar in anul 1876 s-a înfiintat „pentru prima dată un serviciu fotografic pentru identificarea delicvenţilor”.

Tot în anul 1876 s-a elaborat Legea pentru instituirea Poliţiei Judiciare în Bucureşti, iar în anul 1879 s-a creat funcţia de Inspector de Poliţie.

În anul 1887, în legea comunală „s-a prevăzut că poliţia administrativă poate exercita măsuri de poliţie comunală la cererea primarilor şi ajutoarelor lor”, urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929.

 

 

 

 

 

 

1862: Inventatorul american Richard Gatling brevetează mitraliera.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1869: A apărut primul număr al reputatei reviste științifice britanice „Nature’, înființată de Alexander Macmillan, la îndemnul lui Thomas Henry Huxley.

In prezent revista este t una dintre cele mai citate 10 publicații de știință din lume.

 

 

 

 

 

1872: S-a nascut  Barbu Ştirbey, om politic român, preşedinte al Consiliului de Miniştri; (d. 24.03.1946).

 

 

 

 

 

 

.

 

 

 

 

 

 

 

La 4 iunie 1927  a acceptat solicitarea regelui  Ferdinand de a forma un guvern de “uniune națională”, reușind să formeze un cabinet, în care intrau reprezentanții celor două mari partide aflate într-o acerbă dispută politică PNL si PNT .

Guvernul Știrbey s-a menținut numai două săptămâni, după care frâiele puterii au fost preluate de liberalul Ion. I.C. Bratianu.Atunci când  Carol al II- lea a fost proclamat rege, la 7 iunie 1930, Barbu a fost nevoit să plece în exil la Paris, unde a ramas  10 ani.

La Paris, prințul Știrbey a fost victima unei tentative de asasinat în urma căreia s-a refăcut cu greu.

Revenit din exil, după înlăturarea în 1940  a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la  Cairo si Moscova , în încercarea de a trata cu Aliații.

În anul 1945, partidele  istorice și Regele  Mihai doreau alternativa formării unui guvern sub conducerea lui , în timp ce țara era în tranziția de la guvernul lui Rădescu, dar la 2 martie 1945, Petru Groza este impus de Moscova.

Prințul Știrbey a avut o moarte neașteptata si suspecta in 1946, fiind diagnosticat cu cancer hepatic, depistat imediat dupa ce a participat la un dineu la Ambasada Sovietica din Bucuresti .

“Prințul alb” al politicii românești a fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Stirbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.

 

 

 

 

 

 

1873: Americanl John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur.

 

 

 

 

 

 

1879: James J. Ritty din Dayton, Ohio patentează prima casă de marcat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1890: La Londra este inaugurat  primului sistem de cale ferată subterană electrificată  de metrou. City and South London Railway a fost prima linie de metrou din lume și prima linie a  metroului londonez.

 

 

 

 

 

1899: Este publicată  celebra carte a lui Sigmund Freud, “Interpretarea viselor”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sigmund Freud (n. 6 mai 1856, Freiberg, astăzi Příbor/Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra).

 

 

 

 

 

 

1900: S-a născut Lucreţiu Pătrăşcanu, unul dintre liderii Partidului Comunist Român, ministru al justiţiei în perioada 1944-1948, avocat, sociolog şi economist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A murit la data de 17 aprilie 1954, fiind  executat la ordinul lui Gheorghiu -Dej.

 

 

 

 

 

 

1902 : S-a nascut chimistul german Otto Bayer; (d. 01.08.1982).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1903 : S-a născut compozitorul roman Ion Vasilescu; (m. 1 decembrie 1960).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1916: S-a nascut  Ruth Handler, creatoarea americană a păpuşii Barbie şi cofondatoare a concernului „Mattel”, cea mai mare companie de jucării din lume, creată în 1945; (d.28.04.2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Reprezentanţii Partidului Ţărănesc şi al Ligii Poporului Basarabean,  au decis unirea  partidelor lor.

 

 

 

 

 

 

 

1918: A intrat in vigoare armistițiul  cerut Italiei  de  Austrio-Ungaria. In ziua de  3 noiembrie  Comandamentul trupelor austro-ungare  a trimis o delegatie cu un steag alb Comandamentului frontului italian, pentru a-i cere un armistițiu și termenii păcii.Termenii au fost aranjați prin telegraf cu autoritățile Antantei de la Paris și au fost comunicați Austro-Ungariei, iar aceasta i-a acceptat.

 

 

 

 

 

 

 

1919: Au loc alegeri parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor pe baza votului universal, în care pentru prima oară cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României.

La 2-4 noiembrie 1919 au loc alegeri parlamentare pentru Adunarea Deputaţilor şi în 7-9 noiembrie pentru Senat, pe baza votului universal la care, pentru prima oară, cetăţenii din toate provinciile româneşti aleg un singur Parlament al României, un parlament de tip democratic.În iulie 1917, Constituţia României a fost modificată, introducîndu-se votul universal, egal, direct, secret şi obligatoriu pentru toţi cetăţenii (bărbaţi) de la 21 de ani în sus.

Decretul-lege din noiembrie 1918 detalia prevederile constituţionale, aducînd precizări importante.

Pentru a fi ales în Adunarea Deputaţilor se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vîrsta de 25 de ani împliniţi; a avea domiciliul real în România.Pentru a fi ales în Senat se cerea: a fi cetăţean român; a avea exerciţiul drepturilor civile şi politice; a avea vîrsta de 40 ani împliniţi; a avea domiciliul real în România.

Cetăţenii primeau certificat de alegător; cei care nu-şi exercitau „fără temei legitim” dreptul de vot erau amendaţi cu sume variind între 20 şi 50 de lei. Modificările au însemnat, printre altele, renunţarea la censul de avere.

Introducerea votului universal a avut ca rezultat creşterea spectaculoasă a numărului de alegători, mutarea centrului de greutate a vieţii electorale de la oraş la sat şi schimbarea modului de desfăşurare a luptei politice. 

Dacă pînă la război, în regimul votului pe colegii, existau circa 100.000 de alegători cu vot direct, după adoptarea legii electorale numărul acestora a crescut la cîteva milioane (4,6 milioane în 1937).Evident, aceste cifre se referă la vechiul Regat care avea, în 1914, circa 7,7 milioane de locuitori şi la România Întregită, cu o populaţie de 19,5 milioane locuitori în 1937.

Pentru a evidenţia noua realitate electorală, menţionăm că în 1914, un deputat era ales de aproximativ 400 de cetăţeni; decretul-lege din 1918 stabilea ca un deputat era ales de 30.000 de cetăţeni, iar din 1920 – de 50.000 de cetăţeni, adică de 125 de ori mai mulţi, comparativ cu perioada antebelică.(Profesor Universitar Dr. Ioan Scurtu).

 

 

 

 

 

Harta României Întregite în Perioada Interbelică, 1918-1940

 

 

 

 

Circa 80% din populaţia României trăia în sate, astfel că ţărănimea a devenit principala masă electorală, iar centrul de greutate al confruntărilor politice în timpul alegerilor s-a mutat de la oraş la ţară.

S-a schimbat modul de desfăşurare a campaniei electorale: dacă pînă în 1914 un candidat îi putea vizita la domiciliu pe toţi alegătorii din circumscripţia sa, în condiţiile votului universal el trebuia să se adreseze zecilor de mii de oameni, să participe la numeroase întruniri electorale, să ţină discursuri  în medii foarte variate (la cluburi, la cîrciumi, în pieţe publice etc.), să se adreseze unui public extrem de eterogen (mari proprietari, muncitori, ţărani, intelectuali, negustori, ş.a.).

Liderii politici – şefii de partide, miniştrii, etc. – făceau adevărate turnee electorale în toate provinciile istorice, pentru a convinge alegătorii că reprezintă pe toţi românii şi nu doar pe cei din anumite zone geografice.

În timpul campaniei electorale oraşele şi satele României erau împînzite cu afişe, conţinînd programele si lozincile partidelor care se prezentau în alegeri, informaţii despre candidaţii care cereau voturile cetăţenilor.

Nu lipseau îndemnurile de a nu fi votaţi rivalii politici, care ar urmări obiective egoiste, ar fi fraudat statul în defavoarea cetatenilor (alegatorilor).Campaniile electorale au avut un rol important în creşterea gradului de implicare a cetăţenilor României în viaţa publică, aceasta fiind o expresie elocventă a caracterului democratic al regimului politic din perioada interbelică.

Cetăţenii au avut dese prilejuri de a participa la viaţa electorală şi la alegerile parlamentare; în intervalul 1919 – 1937 în România s-au desfăşurat zece alegeri pentru Adunarea Deputaţilor şi pentru Senat (în 1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937).Este o realitate că evoluţia partidelor politice a depins în bună măsură de influenţa lor electorală.

Astfel, Partidul Conservator-Progresist şi Partidul Conservator-Democrat au dispărut din viaţa politică în 1922, cînd nu au obţinut niciun loc în parlament. Partidul Poporului a avut un rol politic major în anii în care s-a bucurat de o largă susţinere populară.După 1927, acest partid a intrat într-un con de umbră, obţinînd rezultate modeste în alegeri.

Pentru a se salva din punct de vedere politic, Octavian Goga s-a desprins în 1932 din Partidul Poporului şi a constituit o nouă organizaţie politică – Partidul Naţional-Agrar.

 

 

 

 

 

1921: Prim-ministrul japonez  Takashi Hara este asasinat în Tokyo.

 

 

 

 

 

1922: Savantul englez Howard Carter a descoperit mormantul faraonului egiptean Tutankhamon.
Arheologul, sustinut financiar de catre lordul Carnarvon, a muncit cinci ani pana sa faca descoperirea vietii sale, mormantul conducatorului egiptean din Valea Regilor fiind gasit intact.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tutankhamon s-a aflat in fruntea Egiptului la sfarsitul secolului al XIV-lea i. Hr. si a murit la varsta de 18 ani. Mumia sa a fost depusa intr-un sarcofag din aur masiv, iar in camera mortuara se aflau mii de obiecte din metale pretioase. Pentru catalogarea obiectelor gasite in cavou, Carter a avut nevoie de aproximativ 10 ani. Descoperirea a ramas in istorie datorita bogatiilor aflate in camera mortuara, dar si a legendelor care au circulat pe seama lui Tutankhamon.

Datorita faptului ca multe dintre persoanele care au participat la expeditia arheologica au decedat la scurta vreme dupa deschiderea mormantului, s-a crezut in existenta unui blestem a lui Tutankhamon. Lordul Carnarvon, de exemplu, a decedat la scurt timp dupa marea descoperire in urma unei intepaturi de insecta. Moartea altor 20 de persoane care au avut intr-un fel sau altul legatura cu mumia a fost pusa tot pe seama acestui blestem.

Carter a trait insa inca 17 ani, decedand la varsta de 65 de ani. Tutankhamon, fiul faraonului Amenhotep al IV-lea, a ajuns conducatorul Egiptului pe cand avea 10 ani, iar in scurtul timp cat a domnit nu s-a remarcat cu nimic. In schimb, a ramas in istorie pentru artefactele de o inestimabila valoare langa care a fost inmormantat.

 

 

 

 

 

 

1923 : S-a nascut magnatul berii olandeze Freddy Heineken,preşedinte al Consiliului General al „Heineken Holding”; (d.03.01.2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: Apare la Bucureşti fondat de Titus Enacovici, cotidianul politic “Cuvântul” (pînă la 1 ianuarie 1934,  apoi de la  1 iunie 1937 – 7 aprilie 1938 si  14 octombrie 1940 – 24 ianuarie 1941).

 

 

 

 

 

1924: În  statul american Texas a fost aleasă prima femeie guvernator, “Ma” Miriam.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1932: S-a nascut  Thomas Klestil, fost preşedinte al Republicii Austria (1992-1998 ; reales în 1998 pentru un nou mandat de şase ani); (d. 6 iulie 2004).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1938: Compozitorul roman  George Enescu a terminat “Suita a III-a, “Săteasca”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1943: S-a nascut  Marlene Jobert, actriţă franceză cunoscută pentru rolurile sale  din filme comice: „Nu vom îmbătrâni împreună”, „Berzele fac numai ce le taie capul”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1944: In Romania este instalat  cel de–al doilea guvern condus de generalul Constantin Sănătescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1946: S-a nascut  Laura Bush, soţia fostului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George W. Bush.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1948: Prima sentinţă pronunţată de Tribunalul militar internaţional pentru Extremul Orient, creat la 19.01.1946 în scopul judecării criminalilor de război japonezi.

 

 

 

 

 

1948: Premiul Nobel pentru literatură este decernat scriitorului englez lui T. S. Eliot.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1951: S-a nascut  in comuna Basarabi, jud.Constanta, Traian Basescu, politician roman, care a fost din 2004 pana in 2014, presedinte al Romaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1976, a absolvit Institutul de Marina “Mircea cel Batran”, Facultatea de Navigatie, Sectia Comerciala, iar pana in 1981 a fost ofiter maritim pe nave de mare tonaj la NAVROM Constanta.

A devenit apoi capitan de cursa lunga, fiind comandant al navelor Arges, Crisana si Biruinta.Intre 1987-1989 a fost sef al Agentiei NAVROM din Anvers, iar dupa Revolutie a ocupat mai multe functii in structurile Ministerului Transporturilor, inclusiv cea de ministru intre 1991-1992 si in perioada 1996-2000.

A fost ales apoi primar general al Bucurestiului,din partea PD si a condus Partidul Democrat (PD) intre anii 2001-2004, demisionind dupa alegerea sa in functia de presedinte al Romaniei, datorita incompatibilitatii cu functia respectiva.

 

 

 

 

 

 

1952: Este infiintata in SUA, Agentia Nationala de Securitate (NSA), din subordinea Ministerului Apararii,insarcinata cu monitorizarea,colectarea, analizarea si decodificarea de informatii la nivel global.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: Tancurile sovietice au invadat Ungaria, aflata in plina revolta populara anticomunista.Forţa aeriană sovietică a bombardat o parte din capitala ungară, Budapesta, iar trupele ruse au intrat în oraş,  dupa o ofensivă masivă inceputa in zori.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cel puţin 1.000 de tancuri sovietice au intrat în Budapesta,dupa care, Uniunea Sovietica a instalat un  guvern contrarevoluționar  marioneta condus de János Kádár.

Revoluția maghiară s-a  declanșat la 23 octombrie iar luptele au durat pâna la 14 noiembrie.

 

 

http://youtu.be/ihS_D0Btaz8

 

 

 

 

 

 

 

1966: Se produc inundații catastrofale  în orasele italiene  Veneția și Florența. Aproape un milion de volume din colecțiile de la Biblioteca Națională, documente de la Arhiva de Stat si  tablouri de o valoare inestimabila, au fost acoperite de apă.

 

 

 

 

 

 

 

1970: A încetat din viaţă Tudor Muşatescu, poet, prozator, dramaturg şi umorist: “Titanic Vals”, “…Escu” (n. 22 februarie 1903).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1979: Începe criza ostaticilor americani din Iran. fundamentalişti  islamisti iranieni pătrund în ambasada SUA şi iau ostatici 90 de persoane.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1980: Alegerile prezidenţiale din SUA: Ronald Reagan îl învinge pe Jimmy Carter în cursa pentru Casa Albă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1995: A fost asasinat în timpul unui miting pacifist, prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin, laureat al Premiului Nobel pentru Pace; (n. 1922).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2004:  Ungaria a renunţat oficial la sistemul recrutării militare, adoptând modelul armatei de profesionişti.

 

 

 

 

 

 

2008: A încetat din viaţă scriitorul american Michael Crichton, autorul a numeroase romane de succes, printre care se numără “Congo”, “Sfera” şi “Jurassic Park”; (n. 1942).

 

 

 

 

 

2008:  Democratul Barack Obama a fost ales preşedinte al Statelor Unite ale Americii, fiind primul candidat de culoare care a câştigat  cursa pentru Casa Albă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 noiembrie este :

 

 

 

 

 

– In Rusia,  Ziua Unitatii Nationale sau Ziua Unitatii Poporului, celebrata  din vremea Imperiului Rus si pana in 1917 . A redevenit sarbatoare nationala in Federatia Rusa in anul 2005.

In ziua de 4 noiembrie ( 22 octombrie SV) rusii comemoreaza revolta populara din noiembrie 1612 in urma careia au fost alungate din Moscova fortele de ocupatie polono-lituaniene,punandu-se capat interventiei straine in Rusia  din timpul razboiului polono-rus  (1605 -1618).

Din 1613, tarul Mihail I al Rusiei a instituit sarbatoarea numita „Ziua eliberarii Moscovei de invadatorii polonezi”.

 

 

 

– In Italia,  Ziua Unitatii Nationale si  Ziua Fortelor Armate  ( Giorno dell’Unità Nazionale e Festa delle Forze Armate). Se serbeaza ziua infrangerii Austro – Ungariei in 1918.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Ioanichie cel Mare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Ioanichie cel Mare  s-a nascut in Bitinia si a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-740). In tinerete a luptat pentru distrugerea icoanelor.

A renuntat la iconoclasm in momentul in care un calaugar, care apara cultul icoanelor, i-a spus pe nume, desi se vedeau pentru prima data.

Sfantul Ioanichie cel Mare a fost si un soldat remarcabil, reusind sa-i salveze viata imparatului intr-o lupta cu bulgarii.S-a retras din armata dupa incheierea luptei cu bulgarii si a ales sa-si petreaca viata in manastire.

 

Dupa ce vietuieste in cateva manastiri, decide sa se retraga in pustiu. Dupa un timp petrecut in pustiu, se stabileste mai intai in Muntele Conturiului, iar apoi in Muntele Olimp.

Din cauza invidiei, un monah a incercat sa-l otraveasca, altul i-a dat foc chiliei, un altul sa-l strapunga cu toiagul, insa, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu a ramas in viata.
A fost un luptator pentru cinstirea sfintelor icoane. Impreuna cu patriarhul Metodie si cu imparateasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane.

Potrivit Traditiei, Sfantul Ioanichie se ridica de la pamant in vremea rugaciunii sale, devenind nevazut.

A trecut la cele vesnice in jurul anului 846. Rodul luptei sale pentru dreapta credinta este marturisit si astazi in slujbele bisericesti: “Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie!”.

 

 

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:

 

– Sfintilor Mucenici Nicandru, episcopul Mirelor, si Ermeu, preotul;

– Sfantului Mucenic Porfirie;
– A plangerii prorocului Ieremia pentru Ierusalim si pentru robirea lui;
– Sfantului Imparat Ioan Duca Vatatis.

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
http://www.youtube.com/watch?v=aLW57zR8Z-k

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;Crestin Ortodox.ro;

2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

3. e.maramures.ro;

4. mediafax.ro;

5. Istoria md;

6. Istoriculzilei blogspot.com;

7. Wikipedia.ro;

8. http://www.ioanscurtu.ro/content/view/112/28/

9. ro.wikipedia.org

IDENTITATEA NATIONALA LA ROMÂNI

 Drapelul României

 

 

Drapelul Principatului aromân al  Pindului (1941-1943)

 

Drapelul R.Moldova

IDENTITATEA LA ROMÂNI

Globalizarea tinde să domine lumea, dar se remarcă totodată, aproape pretutindeni, că popoarele îşi păstrează caracteristicile, adăugând doar într-o oarecare măsură componenta „globală”. Nici englezul, nici germanul, nici francezul n-au renunţat la trăsăturile lor specifice şi cu atât mai puţin americanul, deşi Statele Unite s-au constituit doar cu mai puţin de două veacuri şi jumătate în urmă.

Polonezul şi ungurul ne pot servi de model de trăinicie naţională; chiar atunci când s-au stabilit pe alte meleaguri, ei îşi conservă conştiinţa apartenenţei lor etnice şi în nu puţine cazuri chiar şi limba, după o succesiune de mai multe generaţii.

Ei îşi slujesc solul natal cu dăruire, chiar când vieţuiesc la mii de kilometri de el. Prin contrast, foarte mulţi români dau dovadă de o adaptabilitate excesivă şi, de asemenea, renunţă la „zestrea” lor cu o seninătate desăvârşită.

Fără îndoială acest comportament rezultă, în primul rând, dintr-o lipsă de educaţie identitară.

Care era conştiinţa colectivă a românilor cu un veac în urmă şi care este astăzi? Dar care era educaţia? Ce ţi se spunea acasă, dar la şcoală?

Eu însumi sunt „un produs” al perioadei interbelice şi amintirile îmi sunt limpezi.

Eram în euforia marii împliniri din 1918 şi aşa eram crescuţi. În clasă se cânta imnul naţional, se înălţa steagul ţării, marile împliniri naţionale – unirea cea mică, independenţa şi unirea cea mare – erau comemorate în fiecare an, iar acasă ni se povestea „istoria mică” – implicarea membrilor familiei şi a apropiaţilor în procesele istorice prin care trecuseră românii.

 Sentimentele naţionale reprezentau o dominantă a existenţei şi pentru mine au rămas neştirbite şi cu ele, nedespărţit, am trecut prin viaţă. Mi-au fost reazăm şi neîncetat îndemn prin atâtea timpuri grele.

Au trecut de atunci trei sferturi de veac. Generaţiile de după mine n-au mai beneficiat de acea educaţie, ci, dimpotrivă, nu rareori, au fost supuse unei contra-educaţii naţionale, cum din păcate şi de neînţeles se întâmplă până şi astăzi!

 Istoria este marginalizată ca materie de învăţământ, „miturile” noastre sunt vânate cu înverşunare şi asistăm la o altă deformare a trecutului, în aşa fel ca înaintaşii noştri şi faptele lor să fie înfăţişate minimizant, vedetizându-se cu stăruinţă aspectele negative şi lăsându-se în penumbră cele pozitive, ceea ce nu se face însă cu istoria universală, cu istoria celorlalţi!

Copiii şi tinerii noştri nu sunt crescuţi cu sentimentul dominant al identităţii lor. De mici ei nu mai sunt ai României, ci aceasta nu mai reprezintă pentru mulţi dintre ei – mai ales în mediul urban – decât o simplă escală în drumul lor către în afară.

Odată cu identitatea se destramă naţiunea şi ţara îşi pierde fiii pe care îi formează cu jertfe pentru alţii.

 Este una dintre problemele cele mai grave, pe lângă atâtea altele, prin care trecem.

Nu se cuvine să lăsăm mai departe ca valul nepăsării să ne împiedice mersul înainte şi să ne întunece viitorul !

 

 

autor: acad. Dan Berindei

 

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale românesti, cea mai veche revista româneasca din Statele Unite  aflata in circulatie.