CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum confecţionează falsurile istorice antiromânești istoriografia iredentistă maghiară


Cum se confecţionează o “istorie”?

 

Este cunoscută preocuparea constantă a istoriografiei maghiare de a demonstra şi legitima întâietatea prezenţei ungurilor într-un spaţiu geografic ce se întinde de la Marea Adriatică până în Ucraina şi Curbura Carpaţilor.

Trecându-se, adesea cu dispreţ, peste istoria altor popoare, falsurile, semi-adevărurile şi adevărurile sunt amestecate, ca ierburile în ceaunul unei vrăjitoare, rezultând o literatură-otravă, băută cu voluptate de producători şi oferită cu generozitate consumatorilor creduli.

Obiectivul strategic al unei asemenea medicaţii îl cunoaştem.Românul aflat în străinătate, turist sau în interes profesional, este curios (acesta ar trebui să fie primul instinct al celui care-şi iubeşte patria) să afle ce spun, ce scriu alţii despre noi, ce urme- bune şi rele,- au lăsat strămoşii şi contemporanii prin acele locuri.

Pasionaţilor de cărţi nu le vor scăpa librăriile (fie şi numai pentru a răsfoi cărţile) şi bibliotecile. Cu puţină răbdare, vor găsi suficientă literatură de genul celei amintite mai sus, literatură care a proliferat mai ales după 1980, când România nu publica în străinătate decât “operele” soţilor Ceauşescu.

Editarea unor astfel de lucrări “de istorie” continuă şi astăzi cu mai mult spor, un ajutor de loc neglijabil dându-l şi “istorici” români atraşi de lipsa de miros a banilor într-o societatate deschisă vraişte.

Pentru românul care ştie puţină franceză şi nu vrea sau nu poate să se deplaseze în străinatate recomand să consulte fondul de carte al Bibiotecii Franceze din Bucureşti. Acolo va găsi, printre altele, şi „HISTOIRE DES PAYS DE L’EST – Dès origines à nos jours” de Henry Bogdan.

Cartea a aparut în 1992 la editura franceză Perrin.Dintr-o scurtă prezentare a autorului aflăm că s-a născut la 9 ianuarie 1936 la Beauvais, din tată ungur şi mamă franţuzoaică, este (sau a fost) profesor la Liceul “Voltaire” (Paris), conferenţiar la EMSST (Şcola Militară) şi membru în comitetul director al PANEUROPE-FRANCE.Observaţia că, după nume, autorul ar fi un român maghiarizat este irelevantă deoarece există români, cu nume foarte româneşti sau cu rezonanţă tot atât de istorică ca şi cel de Bogdan, şi care ne-au demonstrat ( şi ne demonstrează) că sângele se poate face apă, şi nu una obişnuită, ci chiar apă clocită.

Răsfoind cartea profesorului H. Bogdan (altminteri conţinând multă istorie necontrafăcută) cititorul va descoperi o reţetă simplă de fabricare a dreptului de preemţiune asupra unui teritoriu revendicat, reţetă care, sub alte farduri, o găsim în toată literatura iredentistă maghiară. Iată reţeta:

1. Golirea teritoriului de strămoşii actualei populaţii majoritareAutorul realizează această operaţie de anvergură prin căteva fraze pe care le citez în traducere: “… Traian a supus Dacia şi a facut din aceasta o provincie romană. O mare parte din daci au fost masacraţi, restul vânduţi ca sclavi şi împrăştiaţi în tot imperiul. Dacia a fost repopulată cu colonişti veniţi din toate provinciile, şi mai ales din provinciile asiatice.” ( pag.39)

De ce “şi mai ales din provinciile asiatice” ne vom lămuri în etapa următoare a reţetei. “… conform celor susţinute de ei, românii de astăzi ar fi descendenţii dacilor şi romanilor care ar fi rămas în Dacia şi după 270, dar această teză, inspirată mai ales de preocupări politice, este lipsită de seriozitate.” (pag.41).

Nici noii veniţi n-au rezistat mult, pentru că urmează anul fatidic 476 , când oficial Imperiul Roman de Apus se desfiintează. “…dincolo ( la nord – n.t.) de Sava şi de Dunăre, vechile provincii Panonia şi Dacia, golite de o mare parte din populaţia lor de valurile succesive de invazii, cunoşteau vidul politic care se adaugă vidului uman.” ( pag.43).

2. Aducerea presupusilor strămoşi ai ungurilor de astăzi în provinciile în care s-a instalat “vidul uman şi politic.”

Deoarece Traian a repopulat Dacia cucerită cu colonişti veniţi “mai ales din provinciile asiatice”, ar fi îndreptăţită ipoteza precum că strămoşi ai ungurilor ar fi pus piciorul în Dacia încă în vremea lui Traian. otodata este clar că dacii şi romanii nu sunt strămoşii românilor deoarece primii fuseseră exterminaţi şi împrăştiaţi iar secunzii, din dispreţ faţă de metalele preţioase şi alte prăzi de război, au dat cavalereşte întâietate celor din provinciile asiatice.

Cine s-a instalat după căderea Imperiului Roman de Apus (476), în “vidul uman şi politic”, fie chiar şi numai temporar? Cronologic vorbind, după 476, adică între 480 -600, îi găsim prin părţile noastre pe avari.

E drept că mai înainte fuseseră hunii (350-453, anul morţii lui Attila), dar aceştia nu pot constitui un blazon de nobleţe, deoarece Attila “biciul lui Dumnezeu” a rămas pentru creştini o personificare a brutalităţii şi barbariei. Care este legatura dintre avarii din sec.V-VI şi ungurii din sec.IX-XI? Ambele seminţii vorbeau ungureşte!

De unde rezultă aceasta? Din pasajul următor:

“Istoricul ungur G. Laszlo suprapunând harta mormintelor avarilor din sec.VIII-IX cu hărţile mormintelor maghiare din sec. X şi sec. XI, a demonstrat că nu este o coincidenţă ci o juxtapunere; lucrând în continuare pe o hartă a toponimelor din sec. XI, el a gasit nume slave şi ungureşti.

Confruntând harta toponimelor cu cele două hărţi ale mormintelor, el a remarcat că harta toponimelor ungureşti din sec.XI conincidea atât cu locurile unde existau morminte ungureşti cât şi cu cele unde existau morminte avare.

Pentru Laszlo nu există nicio indoială: avarii cărora el le-a reperat mormintele vorbeau ungureşte. De altfel, demonstraţia lui se referă la teritoriul vechii Ungarii, ceea ce include şi Transilvania.”

Este cât se poate de logic (după logica lui G. Laszlo), că morţii nu s-ar fi acceptat unii peste alţii sau unii lângă alţii dacă n-ar fi vorbit aceeaşi limbă. De remarcat că, deşi după nul 600 avarii dispar din istorie, nemaivorbindu-se de ei, în Dacia mai sunt avari care-si înmormântează morţii în secolele VIII-IX, după care predau ştafeta ungurilor care-şi fac apariţia în sec. IX.După alte câteva consideraţii cu privire la populaţiile din această parte a Europei, autorul conchide:

“Astfel, la începutul sec.X, popoarele ai căror descendenţi constituie populaţiile actuale din Europa centrală şi orientală sunt la locul lor , en place, cu excepţia românilor care, sub numele de valahi, la această epocă încă rătăcesc cu turmele lor la fruntariile albano-macedoniene de unde se pregătesc să coboare către câmpiile Dunării de Jos.”(pag.48).

În această etapă a reţetei istorice s-a realizat caracterul sedentar al ungurilor şi se prefigurează caracterul migrator al românilor.

3. Transformarea românilor în popor migrator care se infiltrează în teritoriile populaţiilor “sedentare” ale Europei centrale şi orientale.Despre românii “ migratori” aflăm că în timpul împăratului bizantin Vasile al II-lea “bulgaroctonul” “triburile muntene de albanezi şi valahi erau supuse Bizanţului, dar se observă încă în această perioadă o lentă mişcare de migrare a ciobanilor valahi către câmpiile Bulgariei” (pag.54).

În continuare aflăm că regele Bela al III-lea ( 1172-1196) “încurajează venirea colonilor germani pe care el îi stabileşte mai ales în estul Transilvaniei. (…) Din această epocă datează, deasemenea, probabil primele infiltrări ale ciobanilor valahi în Transilnavia.” (pag.58). Asta ca să ne fie clar că germanii au venit cu voia regelui Bela iar românii au trecut fraudulos fruntariile regatului, cu timpul devenind majoritari (devansarea ungurilor în materie de copii fiind pusă pe seama consumului de lapte de capră şi de oaie!)

Cum-necum, românii devin şi sedentari şi majoritari. Aceasta l-a determinat pe Mihai Viteazul, sub alte pretexte, să-şi însuşească şi Transilvania şi Moldova.” Succesorul lui Maximilian, Rudolf (1576 – 1608) interveni în 1601-1602 în Transilvania, pe care pusese stăpânire – sub pretextul că luptă împotriva turcilor,- domnitorul Valahiei, Mihai Viteazul. Acesta îşi luase chiar titlul de domnitor al Valahiei, Moldovei şi Transilvaniei.” (pag. 87).

Înarmat cu această reţetă, autorul mai parcurge câteva secole de istorie şi ajunge la tratatele de la Trianon.

“În ceea ce priveşte Ungaria, a fost în mod deosebit brutalizată (în text “malmenée”) prin tratatele de la Trianon care i-au luat 2/3 din teritoriile milenare. Ţara a fost redusă la 93.000 km² cu o populaţie de 8.500.000 locuitori, peste 90% maghiari.

Ungaria a devenit astfel un stat national cu o populaţie omogenă (subl. trad.); numai două minorităţi naţionale aveau o anumită importanţă, germanii în număr de 400.000 şi slovacii cam 100.000. Dar mai mult de 3 milioane de unguri se găseau încorporaţi împotriva voinţei lor în statele vecine.”(pag. 261).

După dezaprobarea tratatelor trianonice urmează satisfacţia, greu disimulată, pricinuită de Pactul Ribbentrop-Molotov şi Dictatul de la Viena.

“Aceasta a fost sfârşitul visului Marii Românii, concretizat prin tratatele din 1919-1920, dar totodată naşterea unei noi Românii, bineînţeles mai puţin întinsă, dar mai conformă cu principiul naţionalităţilor, mai omogenă prin populaţia sa.

Această nouă Românie nu conţinea nici bulgari, nici ruşi, nici ucrainieni (subl.trad.); singurele minorităţi naţionale erau ca.500.000 de maghiari şi cam tot atâţia germani, adică 7% din populaţie.”(pag.348).

De remarcat mâna pe care autorul o întinde altor “istorici” din vecinătatea noastră apropiată prin aserţiunea că “România nu conţinea nici bulgari, nici ruşi, nici ucrainieni” insinuându-se că România nu a pierdut ci a restituit teritorii ce nu-i aparţineau.

Atunci când se referă la asimilarea minorităţilor din Ungaria, H. Bogdan nu spune “au fost asimilate” ci “s-au asimilat” sugerând că acestea s-au lăsat asimilate de o civilizaţie superioară, de bună voie şi nesilite de nimeni.

Acesta este un exemplu de istorie confecţionată pentru a servi unor scopuri practice. Şi nu s-ar putea spune că nu are cine să urmărească realizarea acestor scopuri.

Speranţa reuşitei este cu atât mai mare cu cât Marko Bela & Co. află un ajutor nesperat în comportamentul românilor aleşi să administreze treburile ţarii, care aleşi alcatuiesc un putregai politic, mai flămând, mai mincinos si mai nemilos decât fanarioţii. Noii fanarioţi români!

Nicuşor Gliga

 

 

29/10/2015 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: