Gândul zilei

„Totuşi, unde ar trebui să-i plasăm pe daco-români? Ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta, cu nici un preţ, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind. Ei nu au căzut totuşi din cer şi nu au venit nici din fundul iadului.

Această unanimitate împotriva românilor incită, prin urmare, la adoptarea tezei cu privire la dăinuirea daco-romanilor la nordul Dunării. ”

          – Ferdinand Lot –

Ferdinand Lot, născut la 20.09.1866  și a murit  pe  18 iulie 1952, a fost un renumit  istoric francez medievalist.

A  avut o concepție foarte elevata despre stiinta  istoriei în care a văzut memoria umanității si a  condamnat materialismului istoric și utilizarea termenului „evoluție” în istorie.

 El nu a  ezitat să scrie:

„Este o lege a naturii faptul că orice regim isi sapă propria mormânt. „

Dacă istoria este schimbare, istoricul trebuie să ia în considerare toate acestea, în mod permanent.

 Ferdinand Lot, etnolog pasionat în tinerețe, a acordat o mare importanță pentru problemele legate  de rasă.

A publicat în 1927 o sintetiza de mare anvergura istorica destinata publicului larg, despre sfârșitul lumii antice și Evul Mediu timpuriu.

Dupa ce sa retras de la universitate în 1937,  s-a dedicat scrierii unor  lucrări pentru publicul educat, despre invaziile germanice în 1935, si  invaziile barbare in anul 1937.

In același timp, a fost preocupat de noi domenii ale studiului istoriei,de istoria militară și istoria urbană.

Publicitate

NASTEREA POPORULUI ROMÂN

Etnogeneza românilor – schiţa unui proces istoric firesc

 

Formarea poporului român şi a limbii sale sau, altfel spus, etnogeneza românilor şi glotogeneza românească sunt două laturi fundamentale ale aceluiaşi proces şi nu pot fi privite şi tratate separat.

Pentru simplificarea exprimării, vom folosi mai ales noţiunile de etnogeneza a românilor ori de formare a poporului român, subînţelegând în cadrul lor şi fenomenul lingvistic adiacent.

Etnogeneza este chestiunea esenţială a istoriei europene în finalul lumii antice şi la începuturile perioadei medievale.

În mileniul I al erei creştine se formează pe bătrânul continent popoarele care, în linii mari, vor fi personajele colective principale ale evoluţiei europene până astăzi.

Simplificând acest tablou complicat, se poate spune că în Europa contemporană se află trei mari grupuri de popoare, considerate astfel după originea lor şi după înrudirile lingvistice: popoarele romanice sau neolatine (italienii, spaniolii, portughezii, francezii, românii etc); popoarele germanice (germanii propriu-zişi, englezii, olandezii, danezii, norvegienii, suedezii, islandezii etc.) şi popoarele slave (ruşii, ucrainenii, belaruşii, polonezii, cehii, slovacii, bulgarii, sârbii, croaţii, slovenii etc).

Evident, cu această clasificare didactică nu s-a acoperit decât circa 90% din populaţia Europei.

Mai rămân grecii moderni, care se trag, în linii mari, din vechii greci, apoi maghiarii, finlandezii şi estonienii, aparţinând grupului fino-ugric, de asemenea letonii şi lituanienii ca popoare baltice, albanezii, urmaşi în oarecare măsură ai vechilor iliri, turcii, care prelungesc masa poporului lor dinspre Asia Mică, irlandezii, scoţienii, velşii, bretonii, urmaşi ai cerţilor (galilor) din antichitate, bascii din nordul Spaniei, de origine străveche, preindo-europeană etc.

Nu intră în intenţia noastră încercarea de a analiza geneza acestui mozaic de popoare, populaţii şi limbi.

Ne vom opri cu oarecare insistenţă asupra tipicului de formare a poporului român, în comparaţie cu celelalte popoare romanice.
Popoarele romanice apusene (la cele enumerate mai sus, îi mai adăugăm pe romanşii sau retoromanii din Elveţia, pe dalmaţii, azi dispăruţi, ne provensali – azi aproape complet integraţi francezilor -, pe catalani, înrudiţi strâns cu spaniolii etc.), sunt moştenitoare ale puternicei romanităţi occidentale. Romanitatea orientală, care a trecut prin complicate procese de grecizare şi slavizare, a dat naştere doar poporului român.

În ciuda acestui fapt, poporul român s-a format, ca orice popor romanic, din două elemente etnice esenţiale: elementul preroman sau autohton (în cazul românilor – traco-daco-geţii, la francezi – galii, la spanioli -celtiberii, la portughezi – lusitanii etc.) şi elementul roman, comun tuturor popoarelor neolatine, de fapt, factorul de bază pentru profilul viitor al acestor popoare.

Spre finalul etnogenezelor, când aceste noi popoare erau aproape formate, s-a mai adăugat, în cazul tuturor, un al treilea element, secundar sau derivat, anume elementul postroman sau migrator (în cazul românilor – slavii, la francezi – francii, la spanioli – vizigoţii, la portughezi – suebii etc).
Prin urmare, popoarele romanice de astăzi din Europa sunt rezultatul unei duble asimilări: mai întâi a elementelor preromane, autohtone de către elementul roman şi apoi a elementelor migratoare de către populaţiile sau popoarele romanice pe cale de desăvârşire.

În acest proces, elementul roman apare drept factor hotărâtor, drept caracteristică de bază sau marcă a individualităţii acestor popoare.

Datorită vitalităţii şi forţei acestui element, elementele migratoare de mai mică importanţă (arabii în Spania, Portugalia şi sudul Italiei, normanzii în Franţa de nord şi Italia de sud, pecenegii şi cumanii pe teritoriul României etc.) au sfârşit prin a fi asimilate, lăsând influenţe minime în profilul etno-lingvistic al poporului neolatin respectiv.

Există deci o similaritate perfectă între modul de formare a poporului român şi modul de formare a celorlalte popoare romanice.

Similaritatea se remarcă şi în ceea ce priveşte timpul de formare, în sensul că procesele de etnogeneză au fost paralele în cazul popoarelor romanice.

Cu alte cuvinte, aceste procese au început efectiv o dată cu ocuparea provinciei respective de către romani (adică în secolele I î.Hr. – II d.Hr., cu excepţia Italiei, unde procesul a debutat mai devreme), au atins apogeul în timpul apartenenţei efective a provinciei respective la statul roman (până în jurul anului 400 d.Hr.) şi au continuat până prin secolele VII-VIII, dată după care, cu mici variaţii, popoarele neolatine apar consemnate în izvoarele scrise cu numele lor medievale.

Paralelismul continuă şi în ceea ce priveşte locul de etnogeneză, în sensul că toate popoarele acestea s-au format, cum era şi firesc, pe teritoriile acelor provincii romane pe care s-a produs dubla asimilare de care se amintea mai sus.

Astfel, francezii s-au format acolo unde galii, cuceriţi de romani, au devenit latinofoni şi unde galo-romanii i-au asimilat pe franci adică în Gallia, devenită cu timpul Franța.

Tot aşa, italienii s-au format de la sud de Alpi până în Sicilia, spaniolii şi portughezii în Peninsula Iberică, retoromanii pe locurile unde trăiesc, în număr tot mai mic, şi astăzi, adică în fosta provincie Raetia etc.

Este logic ca şi românii să se fi format acolo unde au trăit traco-daco-geţii, peste care au venit ca stăpâni romanii.

 

 

Acest loc s-a numit în antichitate Dacia şi a dat numele unor provincii romane situate atât la nord, cât şi la sud de Dunăre.

Elementele etnice constitutive ale poporului român (traco-daco-geţii şi romanii), precum şi elementul secundar (slavii) au convieţuit, aşadar, atât în spaţiul carpato-dunărean cât şi în spaţiul dunăreano-balcanic, nu numai în Dacia Aureliană, ci şi în Moesia Inferioară.
Prin urmare, disputa dacă poporul român s-a format la nord sau la sud de Dunăre este o falsă problemă.

Poporul român s-a format pe ambele maluri ale fluviului, unde procesul de romanizare a fost la fel de intens.

Ca singur moştenitor al romanităţii orientale şi fiind cel mai numeros popor din sud-estul Europei, poporul român a avut la început o arie de formare mult mai vastă decât teritoriul României de azi.

Până în secolul al VI-lea, această arie s-a menţinut relativ unitară, în sensul că Dunărea de Jos nu era o graniţă etno-lingvistică, ci axa romanităţii orientale.

Migraţia masivă a slavilor la sud de fluviu, cu precădere după 602, a frânt unitatea romanităţii orientale în sensul arătat mai sus. De la această dată cel puţin, nucleul etnogenezei româneşti devine spaţiul carpato-dunărean şi, cu deosebire, Transilvania intracarpatică.

Populaţia străromânească de la sud de Dunăre, care nu a rămas pe loc în urma copleşitorului val slav, s-a deplasat în vecinătate, spre sud şi sud-vest.

Evident, se poate presupune logic că o parte din romanicii de pe Valea Dunării s-au alăturat romanicilor din nord, dar nu există nici o mărturie istorică explicită, nici în jurul anului 600 şi nici ulterior în evul mediu, în legătură cu vreo mişcare masivă de populaţie de la sud spre nord.

Dimpotrivă, toate mişcările semnificative de populaţie care se petrec în acest timp au sensul invers, de la nord şi nord-est spre sud. Protagoniştii unor asemenea mişcări pe distanţe mari au fost însă populaţiile migratoare, pentru care raţiunea de a fi era mişcarea, căutarea de noi pământuri pentru păşunat şi pentru pradă.

Străromânii şi românii nu s-au antrenat niciodată în astfel de deplasări, aşa cum nu au făcut-o nici celelalte popoare romanice.

Ocupaţia principală a dacoromanilor şi apoi a românilor a fost cultivarea pământului, îmbinată în chip firesc cu creşterea animalelor.

În acest sens, ei au practicat de multe ori şi în multe regiuni ale spaţiului românesc un păstorit pendulatoriu, cu sălaşe speciale pentru turmele lor în perioada vârâtului (mai-octombrie) în zonele păşunilor alpine şi cu locuinţe şi aşezări stabile şi permanente pentru restul timpului.

E drept că românii au avut faima unor iscusiţi crescători de animale şi a unor excelenţi producători de brânzeturi, întocmai cum au avut-o francezii în apusul Europei, dar nimănui nu i-a trecut prin minte ca, accentuând acest fapt, să pretindă că francezii au fost nomazi.
Popoarele romanice nu au practicat nomadismul, deoarece mecanismul lor de formare şi specificul lor nu le-au permis acest lucru. Formarea poporului român a putut fi privită ca un „miracol” sau ca o „enigmă” din perspectiva faptului că acest popor este – cum s-a văzut – singurul romanic din răsăritul continentului, singurul izolat de restul romanităţii şi înconjurat de popoare de altă origine şi cu alt specific, şi că este, pe de altă parte, singurul popor romanic de credinţă creştină ortodoxă.

„Miracolul” mai poate fi invocat în ceea ce priveşte chestiunea supravieţuirii acestui popor până astăzi, în condiţiile împrejurărilor nefavorabile prin care a trecut. Dar chestiunea „miracolului” nu poate fi pusă în nici un caz în ceea ce priveşte geneza propriu-zisă a românilor ca popor.

În afara argumentelor istorice aduse mai sus, este evident că, fiind un popor romanic, vorbitor de limbă neolatină, românii s-au format la fel ca toate popoarele romanice.
Mutarea locului de formare a românilor în altă parte decât în regiunile pe care le populează şi azi, unde au locuit daco-romanii şi unde a fost provincia romană Dacia, se poate face numai prin ignorarea izvoarelor istorice şi eludarea analogiilor fireşti şi nu rezolvă nici una din chestiunile tulburătoare invocate mai sus, în sensul că românii rămân în continuare cel mai numeros popor din sud-estul Europei, rămân mai departe izolaţi sub aspect geografic de restul popoarelor romanice etc.

Marele istoric Ferdinand Lot, sceptic în privinţa continuităţii dacoromane la nord de Dunăre, după lectura unei cărţi fundamentale dedicate temei de Gheorghe I. Brătianu, afirmă:

„Totuşi, unde ar trebui să-i plasăm pe daco-români? Ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta, cu nici un preţ, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind. Ei nu au căzut totuşi din cer şi nu au venit nici din fundul iadului.

Această unanimitate împotriva românilor incită, prin urmare, la adoptarea tezei cu privire la dăinuirea daco-romanilor la nordul Dunării.

Am fost primul care am făcut observaţia că nici o mărturie sigură nu este în mod necesar şi peremptorie.

Afirmaţia că întreaga populaţie din Dacia nord-dunăreană a fost adusă în sudul fluviului poate să fie la fel de neadevărată ca şi afirmaţia că populaţia romană din nordul Alpilor (din Noricum) a fost adusă în Italia.

A priori, este mult mai probabil ca o bună parte din populaţie să fi rămas pe loc. Dacia se întindea pe 250 până la 300.000 kmp.

Socotind 10 locuitori pe kmp, aceasta ar însemna până la 2 milioane de fiinţe omeneşti. Aceştia nu pot fi transportaţi dintr-o dată nici măcar în mai multe rânduri”.
Ferdinand Lot a exagerat suprafaţa Daciei Romane, de aceea istoricii au estimat azi populaţia provinciei la circa 800.000 – 1.000.000 de locuitori, fără ca acest lucru să modifice sensul aprecierilor de mai sus.

Prin urmare, concluzia este că poporul român s-a format pe un spaţiu vast din regiunea carpatică şi a Dunării de Jos, de o parte şi de alta a fluviului, dar având drept teritoriu-nucleu de formare deplină şi conservare regiunile de deal şi de munte ale fostei Dacii Romane fondate de Traian.

Poporul român s-a format într-un proces îndelungat, între secolele I-II şi VII-VIII d.Hr., ca un popor romanic din romanitatea estică, în urma colonizării şi romanizării Daciei. Invazia slavilor a slăbit în chip sensibil romanitatea sud-dunăreană, diminuându-i mereu potenţialul uman.

Datorită romanizării, limba latină s-a impus peste tot în provincia traiană, iar apoi şi în celelalte regiuni ale Daciei, aşa cum se impusese şi în Moesia şi Dacia Aureliană.

Limba latină vorbită la Dunărea de Jos (latina populară) a evoluat pe o cale proprie, ca şi latina vorbită în Peninsula Iberică sau în Galia şi a dus treptat la formarea unei noi limbi – limba română.

Unitatea limbii române şi faptul că la sud de Dunăre nu s-au format limbi romanice distincte, ci doar dialecte ale limbii române demonstrează încă o dată strânsele contacte dintre romanicii de pe ambele maluri ale fluviului, precum şi faptul că izolarea protoromânilor şi românilor de la sud de fluviu de masa norddunăreană a poporului lor s-a făcut relativ târziu, prin secolele VII-VIII, când etnogeneza şi glotogeneza erau aproape terminate.

Autor: Acad. Prof. Dr. Ioan Aurel Pop, Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul – curs

Noua ordine europeană, Balcanii si „Eurasianismul”

Balcanii și noua ordine europeană (cu „Eurasianismul” prin Balcani) 

„Berlin has begun to see Moscow as an adversary rather than as a potential partner.” (Der Spiegel,

17 nov. 2014)

 
Stalin a inventat războiul hibrid (The Interpreter, 5 nov. 2014).

 

Eurasianismul este un concept occidental (Makinder în special), reșapat de Alexandr Dughin în „Bazele Geopoliticii”.

În esență, noul concept împarte lumea în două forțe: ale mărilor („atlantismul”) și ale uscatului (spațiul rusesc, „continentalismul”), care au ca scop dominarea reciprocă, inclusiv prin controlul asupra „zonelor de țărm” („Rimland”) – unde intră și Europa de Est.

Reducționismul acesta este însoțit de alte decapitări conceptuale importante și deformări legate de „superioritatea morală” a spațiului rusesc etc.

Privitor la zilele noastre, eurasianismul dughinist opune „liberalismul atlantist” al „guvernului mondial” spațiului „moral”, de tip creștin și profamilie din Rusia dar și din alte state „conservatoare”, „cu misiune metafizică” (neoccidentale), unde, spre onoarea noastră, ar intra și România (am prefera returnarea Tezaurului și terminarea poveștii staliniste cu „moldovenii nu sunt români”).
De remarcat faptul că această „inovație” teoretică, numită „eurasianism”, se situează pe aceeași linie a preluărilor-importurilor dinspre Occident.

Chiar și componenta economică a doctrinei, „a treia cale”, are ca punct de plecare teoria protecționistă a germanului Friedrich List (sec.XIX), privind imperativul protejării muncii naționale, al „conexării muncii cu valoarea” etc. Formulele occidentale post List s-au numit corporatism, respectiv neocorporatism, și sunt în funcțiune în state precum Germania, Japonia, Franța, sau Brazilia, ultima pe filiera românească a lui Mihail Manoilescu.

Nu doar Rusia este preocupată de limitarea puterilor discreționare ale capitalului financiar.

SUA și Anglia au legi recente importante în acest sens … Problema este că Rusia amplasează puținul accent pe care-l pune pe reforma economică sub umbrela unei geopolitici obligatoriu imperiale, deci expansionare, ca și când pentru a pune în ordine imensa stepă rusească și nesfârșita taiga siberiană, Rusia trebuie să se înconjoare de o salbă de „conflicte înghețate” de tip Transnistria, Georgia etc.

Acest tip de logică sfidează dreptul legitim al popoarelor și nu face decât să irite „ordinea atlantistă”, la rândul său de tip imperial.

Spre deosebire însă de efortul rusesc, atlantismul are o serie de politici și în interiorul acestora posedă un ansamblu economic coerent (diviziunea internațională a muncii). Rusia se străduiește oarecum să-și pună pe picioare o economie pe care nici nu o gândește prea mult, pentru că ajunge prea repede la geopolitică.

Este aceeași capcană în care a intrat Franța revoluției de la 1789, caracterizată de Noica prin catastrofa „orfanismului ontologic”.

Pentru că atunci inșii cu voință (ideologii revoluționari) nu au reușit să se pună sub umbrela unei concepții cu adevărat binefăcătoare, „un general sporitor”, Franța a intrat în tirania determinațiilor, a concretului fără scop împlinitor, decapitând 40 000 de oameni care nu au fost de acord cu vagul concept de ordine propus de revoluție.

Pentru că nu a reușit să se pune pe sine în ordine, Rusia lui Putin invadează Ucraina, creează tensiuni în Georgia, Basarabia, România, Slovacia etc.

În efortul său civilizator, de sus în jos, Rusia a eșuat într-un regim de utilizare resentimentară a importurilor ideologice occidentale, conferindu-le un regim agresiv și orientându-le împotriva sursei lor de inspirație.

Problema nu este atât teoria în sine, omul produce mereu asemenea „lucruri”, cât propensiunea de a genera acțiune agresivă la scară globală pornind de la „explicarea” inerent limitată a unei stări de lucruri („teoria”).

De ce elita rusească nu creează o doctrină a „recuperării” Ucrainei, dacă tot o preocupă problema, pe vector economic și cultural, de ce cu tancuri?

Pentru că eșecul cultural și economic ia forma tancului în spațiul moscovit.

În Balcani se dă o veritabilă bătălie. Balcanii – poarta energetică și bancară a Europei. După căderea Ungariei în brațele unei Rusii putiniste resentimentare, România este ultimul „bastion” occidental în Est. (Bla, bla, bla?).

Paradoxal, adversarii nu sunt la fel de prezenți, Occidentul încă nu pare a recunoaște că are o bătălie de dat, puterilor europene, în special, nefiindu-le prea clar statutul „de beligerant” pe care, de facto, îl au. În România elitele nu par a conștientiza fenomenul. Un nou tip de agresiune hibridă se derulează în Balcani, prin mijloace de forță din domeniul energiei, de tip bancar și ideologic.

Pe alocuri sunt folosite și minoritățile în acțiuni de violență simbolică și de redefinire culturală a spațiului care au ca finalitate restructurarea administrativă a statului.

În apropierea frontierelor, trupe de desant aeronavale rusești își arată capacitatea de intervenție în alte state.

Oferim mai jos analiza unui document(ar) german pe marginea acțiunilor Federației Ruse în Balcani, cu adăugiri indicate la final (Der Spiegel în Romanian Global News, 21 nov. 2014).

1. Serbia

„Putin se pare că a luat acest sfat aproape de inimă. Compania Feroviară Rusă, condusă de un aliat al lui Putin – Vladimir Yakunin, în prezent reconstruieşte 350 de kilometri (217 mile) de cale ferată în Serbia, care are un cost de trei pătrimi de miliard de Euro.

Mai mult de atât, compania transnaţională petrolieră din Moscova – „Lukoil”, la moment are în proprietate 79,5 procente din reţeaua de staţii locale „Beopetrol”, în timp ce „Gazprom” deţine majoritatea în cadrul celui mai mare furnizor de gaz din ţară. „Investiţiile ruse au îmbunătăţit perspectivele regiunilor, care au fost puternic afectate de bombardamentele NATO din 1999,” spune raportul.”

„… Preşedintele sârb, Tomislav Nikoli, i-a acordat lui Putin cea mai semnificativă medalie a ţării …”

Pe de altă parte, în noiembrie 2014, Rusia derulează exerciții „de asalt aerian” în Serbia, denumite SREM 2014 (DC News, 5 nov. 2014). Cu alte cuvinte, în spatele frontierei NATO, în Serbia, Rusia trimite echipe de desant, arătând, probabil, vulnerabilitatea aliaților, după ce cu o lună înainte „europeanul” Vucici, prim ministrul sârb, delecta audiența britanică la London School of Economics (LSEE, 29 oct. 2014).

În Serbia, România ar trebui să aibă în grijă o masă demografică de circa o jumătate de milion (Banat și Timoc), majoritatea acestora neavând nici un fel de drepturi (Timoc). În același timp, ne amintim că România a ratat încă o oportunitate extraordinară, de a fixa prietenia româno-sârbă pe un culoar european: privatizarea eșuată din 2007 cu Cuprom a combinatului de la Bor, care furnizează o bună parte din aurul și cuprul Serbiei.

Totodată, combinatul de la Bor este cel mai important angajator din regiune. Situat în mijlocul concentrării demografice românești, Bor ar fi putut redeveni un veritabil centru al romanității orientale.

2. Muntenegru

„În Montenegro, Rusia este cel mai mare investitor străin şi ruşii controlează o treime din toate companiile din ţară.”
Amprenta românității este chiar în titulatura țării. Mai toate denumirile de locuri și de localități sunt de sorginte latină, protoromână sau românească. Acum, aici, nu mai există vorbitori de limbă română (vezi Maurovlahica, de Tudor Chirilă, TVR, 2014).

3. Bulgaria

„Un raport intern din cadrul Ministerului de Externe german notează că aproximativ 300.000 de ruşi au procurat proprietăţi în Bulgaria. Oficialii din cardul Cancelariei sunt îngrijoraţi că Putin ar putea încerca să instrumentalizeze interesele pretinse ale minorităţii ruse de acolo.”
Interesele rusești din Bulgaria au un teren atât de fertil, încât a fost nevoie de un avertisment direct adresat de UE pentru a opri construcția gazoductului South Stream (Adevărul, 3 iunie 2014), ca de altfel și Serbia, care a fost avertizată că nu va intra în UE (DC News, 4 nov. 2014).

Țară membră UE, Bulgaria nu recunoaște nici o minoritate, cu excepția celei turce (stat nemembru UE). Românii se întind, cu întreruperi, ca o panglică între Vidin și Mare, pentru ca la sud de munți să dăm de aromâni. Numărul acestora este de câteva sute de mii.

4. Croația

După ce l-au delegat cu succes pe Viktor Orban al Ungariei în funcția de magister militum al eurasianismului în Centrul Europei, Putin l-a pus la treabă. Și una dintre ele privește cumpărarea infrastructurii energetice a Croației. Instrumentul, firma ungară MOL, în bună măsură deținută de statul ungar (pe hârtie, 24,5% acțiuni) s-a executat și a cumpărat aproape jumătate din INA (49%), compania energetică croată, pe care dorește acum s-o dea rușilor de la Gazprom.

SUA au trimis un diplomat la Zagreb pentru a le explica croaților evidentul (DC News, 6 nov. 2014). Problema este că mințile și inimile croaților par a fi de partea cealaltă, uitând că apariția statului contemporan Croația datorează foarte mult Americii, în conflictul din anii 90 cu fosta Iugoslavie. Croații scandau în 2008 împotriva președintelui Bush lozinci precum: „Te rugăm, nu mai veni” (Mediafax, 5 apr. 2008). Uneori naționalismul este pervers.

5. Ungaria

Cu Viktor Orban Ungaria își schimbă pentru prima oară după încreștinare (sec. IX) axul istoric: din „apărător al Occidentului”, misiunea oferită de papalitate triburilor maghiare, care stă la originea apariției statului maghiar, Ungaria își transmută energiile înspre „apărarea eurasianismului” de sorginte rusească. 

Un asemenea efort, arată Iorga, este de natură să afecteze fibra unui popor, „vitalitatea”.
Ungaria a avut dintotdeauna propensiunea de a se pune în slujba forței (imperiului) momentului care îi poate oferi expansiunea. De la papalitate la Casa de Austria, de la nazism la URSS, de la UE la Rusia lui Putin, elitele maghiare au avut același discurs, iar statul ungar aceeași preocupare: expansiunea și asimilarea etnică.

Imperiul roman târziu a botezat poziția de forță a hunului Attila  „magister militum” (de la care se revendică Ungaria, deși acesta nu era ungur, aceștia sosind la 500 de ani după Attila în Panonia), fiind investit cu dreptul de a face politica împăraților în regiune.

Se spera că astfel va fi sedentarizat, civilizat și deci, captat în orbita imperială. Acest instrument politic va fi utilizat mai târziu de Imperiul romano-german și de papalitate în relația cu statul feudal maghiar. 

Demonstrația de ce Ungaria este pe fond expansionistă și de ce elitele sale se află adesea în defazaj cu propriul popor și cu idealurile europene a făcut-o Iorga strălucit, în  „Români și slavi, români și unguri”: regalitatea ungurească „nu pune importanță niciodată în pământ, ci în seminție” (București, Institutul Sud-Est European, 1922, p.17).

După ce a epuizat instrumentele europene pentru refacerea Ungariei mari (care nu a existat decât în mintea unora dintre elitele maghiare:  Slovacia, Slovenia, Transilvania, părți din Serbia fiind integrate în Imperiul Austro-Ungar, nu în Ungaria mare, și aceasta după 1867), elita naționalistă maghiară contemporană își aruncă țara în jocul eurasianist. Gigantică înfruntare: Orban declara în România că se opune liberalismului de tip occidental (Dan Tănasa, aug. 2014, Washington Post, 31 iul. 2014).

Curajos este gestul liderului maghiar de a-și afirma doctrina într-o țară străină, în România. Rămâne de văzut dacă și acesta (care nu mai e de mult liberalism, de la prăbușirea statului bunăstării, poate monetarist-neoliberal) va ridica mănușa, acceptând „confruntarea”.

Faptul că Orban poate să umble cu fundițe prin România – o țară cu trăsături de „failed state” pe alocuri, unde s-a instaurat un adevărat apartheid în defavoarea românilor minoritari din Harghita și Covasna, nu înseamnă că poate să facă la fel prin restul Europei. Oricât de puternic i-ar fi aliatul cel nou, Putin, neoiredentismul lui Orban a primit un răspuns prompt din partea unei țări și mai mici decât Ungaria: Slovacia, unde vizitele demnitarilor unguri în scopul „comemorării Tratatului de la Trianon” sau „regionalizarea după criterii etnice”, „dubla cetățenie” au fost respinse sau filtrate cu grijă, din perspectiva interesului național (RBN, 30 iunie 2014).  

Problema este că Orban crede că „e independent” în condițiile în care și-a îndatorat țara Rusiei pentru 10 miliarde de euro: împrumutul rusesc este purtător de dobânzi mai mult decât triple (între 3,95% și 4,95% pe 30 de ani – Politics.hu, 1 apr. 2014) față de cele oferite de FMI (1,09% – Budapest Telegraph, 9 aug. 2013) și are atașată obligația modernizării centralei de la Peks cu echipament rusesc.

Creditul respectiv transformă Ungaria „în calul troian al Rusiei în UE”. Printre urmările imediate: multiplicarea acțiunilor ungare de destabilizare ale României și Ucrainei (CESI, 28 oct. 2014), susținerea din „interiorul UE” a Rusiei prin proiectul energetic South Stream, de creștere a dependenței energetice a Europei față de Rusia, în opoziție cu politica UE (DC News, 4 nov. 2014); în paralel, Ungaria nu susține sancțiunile UE contra Rusiei (CESI, 28 oct. 2014).

Putin și-a asigurat spatele din mijlocul Europei (sic!)
Extrema dreaptă europeană convocată de Putin întocmai ca extrema stângă convocată de Stalin în 1940*
Este evident că „spatele” lui Putin ajunge chiar până la Nigel Farage și la Mmme Le Pen, cu discursul lor antieuropean. Dat fiind că singura țară europeană care se opune sistematic Rusiei este Marea Britanie, nu aș fi surprins să aflu că „referendumul din Scoția” (18 sept. 2014) nu a avut vreo capsă detonantă care duce la Kremlin.

Elena Servettaz (IMR, 16 ian. 2014), analist francez, este de părere că Putin își construiește o rețea de favorabilitate în interiorul Occidentul, chiar pe măsură ce conducerea „normală” (în sens de uzual, în logica partidelor cunoscute) îi aplică sancțiunile, chiar așa șovăitor.

Acesta este unul dintre marile paradoxuri ale „ordinii” occidentale, explicabil doar prin deruta valorică a intelectualității respective: să fii naționalist, aliindu-te cu Rusia, care are politică anti-occidentală, implicit antinațională pentru fiecare stat occidental în parte.

Iată un prim exemplu de raționament curios, cu buclă extinsă, care pleacă dinspre problemele reale ale Franței, este reciclat prin Eurasianismul de la Kremlin și se întoarce cu tot cu interese rusești, taman la Paris:

„Așa cum afirma corect  Vladimir Putin, în 20 de ani de azi înainte, Franța va deveni o colonie a fostelor sale colonii”, afirma Marine le Pen într-un interviu de pe Rusia 1 în iarna lui 2014 (ibid).

Bun, dar de ce trebuie să te împrietenești cu Putin pentru asta? Poate are alte calități care să justifice prietenia, nu doar că se amestecă în politica ta internă.
Al doilea exemplu de raționament cu buclă extinsă: „Franța nu este o democrație, iar Rusia este incorect demonizată”.

Hollande are o problemă cu viața familială a francezilor, se știe, a impus autoritar o politică antifamilie (pe care a și retras-o, cel puțin parțial – Lifesite, 5 feb 2014). Dar cu ce te poate susține Putin și panslavismul său pentru a fi … naționalist, adică să fii tu, la tine acasă, invadând Ucraina, oferindu-ți exemple de „integrare” a cecenilor prin expulzare, bombardament și teroare (Czarina și Global Security)? „Extrema dreaptă” europeană este, cu adevărat, o mare fundătură.

Guverne onorabile: (inter)dependența energetică și bancară occidentalo-rusă
Austria, Suedia, Italia, Germania au guverne sau interese care le face foarte sensibile la presiunile rusești (vezi The Economist, 22 nov. 2014). Circa 300 mii de locuri de muncă din Germania depind relativ direct de Rusia (ibid.). Dacă Germania are forța economică și, să sperăm, puterea memoriei de a-și reveni cu picioarele pe pământ, rememorând grozăviile generate de alianța germano-sovietică din 1939, Austria și Italia nu dau semne că și-ar asuma vreun rol european, dimpotrivă.

Se fac vectori ai Rusiei în UE.
Austria s-a întins mai mult decât îi este plapuma, întocmai ca în fabula lui La Fontaine: după ce a înghițit una dintre cele mai puternice firme de resurse energetice din Sud-Estul Europei – Petrom (2004, vezi RGN, 17 ian 2011) și o bună parte din sistemul bancar din regiune, s-a extins fără înțelepciune și în Rusia, ajungând în 2009 la o expunere  echivalentă 132% din PIB (alte bănci lacome au fost cele din Elveția – 323%, Marea Britanie – 173%, Franța – 121%; numai că spre deosebire de Elveția și Marea Britanie, Austria nu are capacitatea geoeconomică de a genera fluxuri financiare la scară globală și deci, nu se poate proteja decât supraexploatând economiile locale, cum a și făcut-o, Austria neavând de suferit intern de pe urma crizei din 2008) (Stratfor, 17 ian 2012).

În toamna lui 2014 situația nu era schimbată. Ca urmare a expansiunii neostoite în Estul Europei, printre cele mai mari instituții de credit din UE sunt Raiffeisen și Erste (locurile 2 și 3), dar care sunt și cele mai nesigure (Ziarul Financiar, 28 oct. 2014).

 Cele mai slabe bănci din Europa sunt cele din Austria, urmate, poate nu întâmplător, de cele din Italia (idem). Ambele state au o politică aventuristă față de Rusia. Dacă în ceea ce privește Italia nu avem analize care să ateste expunerea bancară pe spațiul rusesc, liderii italieni sunt printre cei mai activi susținători ai Rusiei (Der Spiegel, 17 nov 2014).

75% din expunerea străină bancară din Rusia provine de la băncile europene, 16% de la cele nord-americane și 7% din Asia-Pacific (Reuters, 1 apr. 2014). Probabil că Putin are aceste statistici în minte când vorbește despre legitimitatea anexării Ucrainei de Est: Europa nu se va putea mișca – are pușculița în Rusia și tot de acolo îi vine și căldura prin gazele rusești.

Pe de altă parte, dependența energetică (gaze) a UE față de Rusia ajunge la 24% din necesar (media). 100% dependente sunt statele baltice, urmate de Bulgaria (89%), Slovacia (83%), Ungaria (80%), Slovenia și Austria (60%), Polonia (59%), Grecia (56%), Germania (37%), Italia (29%), România (24%), Franța (16%). Croația și Marea Britanie nu au nici o dependență energetică față de Rusia, alături de Portugalia, Suedia, Spania, Danemarca, Belgia (The Economist, 5 ap. 2014).

Președintele Băsescu a atras atenția în mod public Austriei că OMV antrenează România în proiecte „străine” de interesele românești, a se citi „în proiecte rusești”, mai exact în South Stream – conducta Gazprom care ar urma să aducă gazul rusesc prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia, Italia, Austria (Ziarul Financiar, 3 sept. 2014). Dacă Comisia Europeană nu ar fi blocat proiectul, dependența Europei de Rusia ar fi fost bătută în cuie de „subsidiarele” mitteleuropene ale eurasianismului: Austria și Ungaria.

Germania este conexată direct la Rusia prin 300 000 de locuri de muncă și prin conducta de gaze Nord Stream. Cu alte cuvinte, Germania are o relație directă cu Rusia, ocolind politica economică și energetică comună a UE. Acesta este un pericol mortal pentru UE, motiv pentru care ministrul apărării polonez a numit conducta un nou pact Ribbentrop-Molotov (mai exact „în linia tradiției cu…” – Warsaw Voice, 6 iul. 2006), iar ministrul de externe al aceleiași țări a numit-o direct „conducta Ribbentrop-Molotov”, patru ani mai târziu (Global Post, 30 mai 2010).  

Mai deunăzi fostul cancelar German Gerhard Schroeder își serba ziua de naștere la Sank Petersburg, alături de angajatorul său, Vladimir Putin (The Economist 16 iul. 2009), când acesta din urmă invadase Crimeea și declanșa conflictul din Donbass (Ucraina) (Jurnalul național, 30 apr. 2014).

Tocmai de aceea materialul din Der Spiegel este o surpriză, iar noua atitudine a Germaniei trebuie privită cu oarecare precauție.

Pe de altă parte, nu doar că inima sistemul financiar rusesc e în Occident, nu la Kremlin, dar resursa bugetului rusesc … o constituie exportul de resurse energetice spre Vest. 70% din exporturile rusești sunt de natură primitivă, resurse energetice, acestea contribuind cu 52% la bugetul de stat (The Economist, 5 apr. 2014).

*** 

Înțelegem că miza alegerilor din România este crucială pentru Vest. România și Polonia sunt singurele state care nu au manevrat în logica eurasianistă, în coliziune cu NATO și cu interesul național pe termen lung.

***

Și mai înțelegem rolul nebănuit pe care îl capătă brâul comunităților din jurul României. Într-un număr de circa 4 milioane de persoane, comunitățile sunt factor de echilibru românesc și de sprijin. Majoritatea sunt în: 

– state nesigure în raport cu destinul lor european, relativ puternic penetrate de interesele rusești, care au și comportament politic neeuropean: Ungaria, Serbia, sau sunt 

– puternic penetrate de interese rusești, chiar dacă la nivel politic încă nu au parcurs anti-Nato sau anti European, sau sunt

– situate pe linia de fractură Est-Vest, în prima linie a frontului: Ucraina.

Este incalificabil că aceste comunități sunt neglijate, lăsate de izbeliște, unele dintre ele efectiv abandonate unor acte de violență simbolică sau fizică de neimaginat în Europa. Este un lux pe care responsabilii din instituții vor trebui să-l deconteze.  

 * Ne referim la comuniști, în particular la cei francezi, ai căror lideri se aflau, în perioada invadării Franței de către Germania, la Moscova. Scopul lor era „lupta împotriva războiului” (?!). Germania încă nu atacase URSS, iar Stalin era încă bun prieten cu Hitler. Le monde hors-serie, Mai-Juin 2010, pp.82-83, „10 Juillet 1940. Le Parti communiste a eu aussi son appel. Alors que l’appareil du parti este contraint a la clandestinite, un texte tres anti-Vichy mais pas explicitement antinazi este diffuse”

 Adevărul, 3 iun 2014, „UE avertizează Bulgaria să oprească activitățile de construcție a gazoductului South Stream”, http://adevarul.ro/international/europa/ue-avertizeaza-bulgaria-opreasca-activitatile-constructie-gazoductului-south-stream-1_538de6aa0d133766a8439a5b/index.html
Budapest Telegraph, 9 aug. 2013, „FAQ about Hungar’s dealings with IMF”, http://www.budapesttelegraph.com/news/436/faq_about_hungary%E2%80%99s_dealings_with_imf
CESI, Center for Eurasian Strategic Intelligence, 28 oct. 2014, „Russia starting from Hungary in EU break-up Analysis”, http://eurasianintelligence.org/news.php?new=146&num
Czarina.nl, sept. 1999, „Anti-Chechen measures in Moscow”, http://www.czarina.nl/petersburg/insudok/eng/chech/moscow.htm
DCNews, 4 nov. 2014, „Ungaria sfidează Uniunea Europeană: South Stream, construit fără aprobarea Bruxellesului”, http://www.dcnews.ro/ungaria-sfideaza-uniunea-europeana-south-stream-construit-fara-aprobarea-bruxellesului_458467.html#
„Legea a trecut de Parlament cu 132 de voturi „pentru” și 35 „împotrivă”. Presa rusă titrează marți că Ungaria „a dat undă verde” South Stream. Uniunea Europeană a cerut deja explicații Budapestei cu privire la această decizie.”
DCNews, 5 nov. 2014, „Exerciții militare comune Rusia-Serbia: Putin se joacă de-a războiul la granița României”, http://www.dcnews.ro/exerci-ii-militare-comune-rusia-serbia-putin-se-joaca-de-a-razboiul-la-grani-a-romaniei_458577.html#sthash.gmdtmxKm.dpuf

DC News, 6 nov. 2014, „Rușii, lovitură în Croația pe mâna Ungariei. SUA, în alertă”, http://www.dcnews.ro/ru-ii-lovitura-in-croa-ia-pe-mana-ungariei-sua-in-alerta_458680.html
Dan Tănasa, aug. 2014, „Exclusiv. Ce s-a discutat la Universitatea de Vară – Tușnad 2014. Discursuri ale demnitarilor maghiari. Ecouri în mass-media”, http://www.dantanasa.ro/exclusiv-ce-s-a-discutat-la-universitatea-de-vara-tusnad-2014-discursuri-ale-demnitarilor-maghiari-ecouri-in-mass-media/
Der Spiegel, 17 nov 2014, „Putin’s Reach: Merkel Concerned about Russian Influence in the Balkans”, http://www.spiegel.de/international/europe/germany-worried-about-russian-influence-in-the-balkans-a-1003427.html
Global Post, 3 ian 2010, „Poles wary of Nord Stream pact. In Poland, claims the „Molotov-Ribbentrop” natural gas pipeline is an attempt to weaken the EU and NATO, much as the Nazis and Soviets did to Poland in WWII”, http://www.globalpost.com/dispatch/poland/091221/poland-russia-nord-stream
Global Security.org, „First Chechnya War – 1994-1996”, http://www.globalsecurity.org/military/world/war/chechnya1.htm
IMR, Institute of Modern Russia, 16 ian 2014, „Putin’s Far-Right Friends in Europe”, http://imrussia.org/en/russia-and-the-world/645-putins-far-right-friends-in-europe
LSEE Research on South Eastern Europe, 29 oct. 2014, „Interview with Aleksandar Vucic: ‘We’re not asking for mercy, bur reforming Serbia’”, http://blogs.lse.ac.uk/lsee/2014/10/29/interview-with-aleksandar-vucic-were-not-asking-for-mercy-but-reforming-serbia/
Jurnalul Național, 30 apr. 2014, „Fostul cancelar german Gerhard Schroeder și-a serbat ziua cu Putin. Oripilare în Germania!”, http://jurnalul.ro/stiri/externe/fostul-cancelar-german-gerhard-schroeder-si-a-serbat-ziua-cu-putin-oripilare-in-germania-667095.html
Lifesitenews, 5 feb 2014, „Thousands march in Paris”: „PARIS, February 5, 2014, https://www.lifesitenews.com/news/french-gvmt-withdraws-anti-family-law-after-hundreds-of-thousands-march-in
(LifeSiteNews.com) – The French government withdrew a controversial draft law on the family on Monday, putting it on hold until 2015, one day after giant pro-family demonstrations drew several hundred thousand marchers in Paris and 40,000 more in Lyon, including Cardinal François Barbarin.
The law’s main aim was to give legal status to stepfathers and stepmothers in blended families and to promote mediation in divorce proceedings. Simplified divorce was also on the cards, an official report having recommended that “non-confrontational” separations be subject to a simple registration in the hands of the clerk of the court.”
Mediafax, 5 apr. 2008, „Zeci de croați au semnat sâmbătă, în centrul capitalei Zagreb, o carte poștală de dimensiuni gigantice, prin care l-au invitat pe președintele american George W. Bush să „nu mai revină” în țara lor”, http://www.mediafax.ro/externe/zeci-de-croati-semneaza-o-ilustrata-gigant-impotriva-lui-bush-2523264
Politics.hu, 1 apr. 2014, „Hungary signs EUR 10 billion Paks agreement with Russia”, http://www.politics.hu/20140401/hungary-signs-eur-10-billion-paks-agreement-with-russia/
RBNPress, 30 iun. 2014, „Frați Români! Slovacia vs. iredentismul maghiar, o lecție de demnitate națională!”, http://www.rbnpress.info/wp/frati-romani-lectie-de-demnitate-nationala-din-slovacia-vs-iredentismul-maghiar/
Reuters, 1 apr. 2014, „RPT – Fitch: Austrian Banks are Most Exposed to Russian Risk”, http://www.reuters.com/article/2014/04/01/fitch-austrian-banks-are-most-exposed-to-idUSFit69535920140401
Romanian Global News, 17 ian. 2011, „Cum o companie minoră (OMV) devine factor geopolitic în Europa. Poate fi renaționalizat Petrom?”, http://www.rgnpress.ro/rgn_11/analize-interviuri/157-cum-o-companie-minor-omv-devine-factor-geopolitic-in-europa-poate-fi-renationalizat-petrom.html
Romanian Global News, 21 nov. 2014, „Der Spiegel: Merkel, îngrijorată de influența Rusiei în Balcani. Romanian Global News: Oare?”, http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/analize-interviuri/15568-der-spiegel-merkel-ingrijorat-de-influena-rusiei-in-balcani-romanian-global-news-oare.html
Stratfor, 17 ian. 2012, „Austrian Banks to Limit Exposure to Central, Eastern Europe”, http://www.stratfor.com/sample/analysis/austrian-banks-limit-exposure-central-eastern-europe
The Economist, 16 iul 2009, „German politicians and pipelines. …”, http://www.economist.com/node/14041654
The Economist, 5 apr. 2014, „European energy security. Conscious uncoupling. Reducing Europe’s dependence on Rusian gas is possible – but it will take time, money and sustained political will”, http://www.economist.com/news/briefing/21600111-reducing-europes-dependence-russian-gas-possiblebut-it-will-take-time-money-and-sustained

The Economist, 22 nov. 2014, „Russia. A wounded economy. It is closer to crisis than the West or Vladimir Putin realise”, http://www.economist.com/news/leaders/21633813-it-closer-crisis-west-or-vladimir-putin-realise-wounded-economy
The Interpreter, 5 nov. 2014, „Stalin Invented Hybrid War, Not Vladimir Putin, Archival Record Shows”, http://www.interpretermag.com/stalin-invented-hybrid-war-not-vladimir-putin-archival-record-shows/
„But what has led people into a misconception about the novelty of this type of war is that Stalin and his regime called this something else: “active reconnaissance” in which the predecessors of Putin’s “little green men” set the stage for military intervention in ways that typically allowed Moscow deniability.
According to Voronov – and he quotes extensive passages from Stalin’s correspondence with Molotov and the Soviet leader’s directives to Russian intelligence officers and military commanders – what Putin did in Crimea and is doing in the Donbas was a copy of what Stalin did with the Chinese Eastern Railway, Korean diversionists, and the Soviet military.”

Ziarul Financiar, 3 sept 2014, „Traian Băsescu: OMV Austria ne va fi partener atât timp cât interesul României e servit cu prioritate. Grupul austriac este principalul acţionar al Petrom”, http://www.zf.ro/zf-24/traian-basescu-omv-austria-ne-va-fi-partener-atat-timp-cat-interesul-romaniei-e-servit-cu-prioritate-grupul-austriac-este-principalul-actionar-al-petrom-13197908
Ziarul Financiar, 28 oct. 2014, „Cele mai dure teste de stres bancar au trecut, nu fără emoţii.

Analiştii cred că rezultatele mediocre ar putea grăbi ieşirea băncilor austriece din ECE”, http://www.zf.ro/zf-24/cele-mai-dure-teste-de-stres-bancar-au-trecut-nu-fara-emotii-analistii-cred-ca-rezultatele-mediocre-ar-putea-grabi-iesirea-bancilor-austriece-din-ece-13473360
„Austria a avut o singură bancă picată, Volksbank, însă Raiffeisen şi Erste Group s-au plasat în jumătatea de jos a clasamentului băncilor europene în funcţie de rezultatele testelor de stres efectuate de BCE. Raiffeisen şi Erste ocupă locul doi, respectiv trei în topul celor mai mari instituţii de credit din ECE.

De asemenea, băncile austriece par a avea probleme în a-şi calcula bilanţurile deoarece, potrivit calculelor BCE, şi-au supraevaluat activele cu trei miliarde de euro, una dintre cele mai mari „erori“ din această rundă de testare, potrivit Bloomberg.
Analiştii cred că rezultatele mediocre ale testelor de stres ar putea grăbi ieşirea băncilor austriece din ECE.
Italia este ţara în imaginea căreia evaluările au lovit cel mai puternic, având cele mai multe bănci picate – nouă din 15 bănci examinate.

Ac­ţiu­nile a două instituţii de cre­­dit italiene, printre care cele ale Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche ban­că din lume, au scăzut atât de abrupt ieri pe bursă, încât au fost suspendate de la tranzacţionare.

  Băncile italiene trebuie să strângă mai mult capital decât oricare altele pentru a atinge ţintele impuse de BCE într-o perioadă când economia a reintrat în recesiune.”
Warsaw Voice, 6 iul. 2006„Gas diplomacy”,   http://www.warsawvoice.pl/WVpage/pages/articlePrint.php/11553/article
Washington Post, 31 iul. 2014, „The rise of Putinism”, http://www.washingtonpost.com/opinions/fareed-zakaria-the-rise-of-putinism/2014/07/31/2c9711d6-18e7-11e4-9e3b-7f2f110c6265_story.html

http://radubaltasiu.blogspot.ro/2014/11/balcanii-si-noua-ordine-europeana-cu.html