CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CETATEA TIGHINA, STRAJA LA NISTRU A MOLDOVEI. VIDEO


Cetatea Tighina

Majoritatea cetăților Moldovei medievale se aflau la hotarele tarii, sau în proximitatea lor : Hotin, Cetatea Albă, Tighina, Crăciuna, dar si în interiorul tarii (Roman, Suceava).

Unele erau din piatră și cărămidă iar altele de lemn și pământ. Acestea din urmă, numite mai târziu palănci, s-au risipit cu totul, așa încât pentru câteva din ele nu se poate preciza nici locul unde se aflau.

Cetatea Tighina, așezată pe malul drept al Nistrului, a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Moldovei.

Amplasată la un vad al Nistrului, avea o așezare geografică avantajoasă, fiind ferită de inundații.

Denumirea Tighina se datorează cumanilor, care în secolele XII-XIII ajungeau cu turmele lor pana în preajma trecătoarei.

În secolele IX-XI, populația băștinașă a ridicat lîngă vad o fortăreață, ale cărei urme au fost găsite în preajma satului Calfa.

Unii cercetători susțin că la Tighina în secolul al XII-lea, ar fi fost întemeiată o factorie genoveza, insa analiza izvoarelor  istorice atestă faptul că acest lucru ar fi fost imposibil, deoarece genovezii au primit dreptul de a naviga în Marea Neagră în 1261, iar la gurile Dunării și pe Nistru, mai tîrziu.

 Zidurile sale  late 2,5-3 m şi înalte din piatră de calcar şi caramidă, au fost întărite cu zece bastioane pentru artilerie la colţuri şi cu unsprezece turnuri.

Aceast fortificatie a ajuns treptat sa fie un punct esential  de trecere pentru comerciantii care veneau din Europa Occidentala sau din Orient.

Drumul comercial se intersecta cu cel fluvial ce ducea din Hotin spre Soroca.

Sapaturile care au cercetat  perioada dintre secolele  al XV-lea si al XVI-lea, au scos la iveala cateva informatii relevante legate de aceasta impunatoare constructie.

Nu se cunoaste cu exactitate forma cetatii, insa se crede ca aceasta era rotunda sau semicirculara, aparata de un sant, in interiorul sau  aflandu-se numeroase locuinte.

În anii 70 – 80 ai secolului al XIV-lea, Tighina a fost incorporată Țării Moldovei si devine un punct important pe drumul comercial moldovenesc care lega Europa Occidentală cu Orientul prin vadul Dunării de la Isaccea, regiunile bizantine de la dreapta Dunarii cu Caffa, colonia genoveză din Crimeea. Această cale comercială s-a mai numit și Drumul tătăresc.

Acest drum se încrucișa la Tighina cu drumul fluvial care ducea de la Hotin la Soroca, la Cetatea Alba și la Marea Neagră.

Într-un hrisov din 8 octombrie 1408, prin care domnitorul Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor din Liov în comerțul cu Țara Moldovei, se sublinia rolul Tighinei ca centru vamal.

 Cetatea a fost alaturata Tarii Moldovei in cea de-a doua jumatate a secolului al XIV-lea, iar data hrisovului domnesc din 8 octombrie 1408 este si  data primei atestări documentare a cetatii ca oraș și centru de vamă.

Tighina este menționată apoi frecvent în actele oficiale ale cancelariei domnești: în 1434 într-un alt privilegiu acordat negustorilor Lioveni de către Ștefan al III-lea; în 1452 în actul emis de Alexăndrel; în 1456 în privilegiul acordat de Petru Aron liovenilor.

La sfîrșitul secolului al XV-lea, langă vechea localitate Tighina, a fost construită o cetate din lemn și pămant, menita sa întregeasca  sistemul defensiv al Moldovei medievale.

Acest lucru este confirmat de Dimitrie Cantemir, care nota în lucrarea sa „Descrierea Moldovei”:

„Tighina, numită de turci Bender, pană nu demult o cetate foarte întărită, iar acum de însuși turcii fortificată prin multe lucrări dinspre Nistru…În zadar au fost toate asediile turcilor, înainte de a se hotărî condițiile supunerii ei”. Dimitrie Cantemir o considera, pînă a trece în măinile otomanilor, drept „cea mai fortificată cetate a întregii țări”.

Fiind cucerită de Soliman Magnificul 1538, fortareata a fost  reconstruită după proiectul arhitectului Sinan, căpătându-şi planul actual.

In anii 1705-1707 ea a fost  modernizată de domnitorul Moldovei Antioh  Cantemir.

Cetățuia de pămant era, probabil, rotundă sau semirculară, avea două șanțuri adînci de apărare, precum și un val de apărare, iar în poala valului din interiorul cetății erau construite locuințe de tip bordei.

Acest lucru a fost scos in evidenta  de săpăturile care au descoperit urmele unei locuințe arse și diferite obiecte de uz casnic din secolele XV – XVI.

Cetatea avea menirea de a bloca  pătrunderea în Moldova, prin trecătoarea de la Tighina, a tătarilor care participaseră la campaniile otomane din 1476 și 1484 împotriva lui Ștefan cel Mare.

În vara anului 1538 sultanul Soliman Magnificul invadeaza  Moldova., tara fiind  atacată si din nord de poloni, iar din sud- est de tătari.

Domnitorul Petru Rareș, trădat de boieri s-a refugiat în Transilvania, iar sultanul a intrat fara lupta  în cetatea de scaun Suceava și a pus stăpînire pe tezaurul țării.

Otomanii nu au cucerit Moldova prin lupte, ci ca urmare a trădării marilor boieri, însă Soliman Magnificul a dorit să prezinte evenimentul ca o victorie militară.

Pe porarta de miază-zi ale cetății el a poruncit să fie atîrnată o lespede de marmură pe care să fie slăvită victoria sa în Moldova.

Această lespede s-a păstrat pe poarta cetății pînă în secolul al XIX-lea.

În Țara Moldovei s-a instaurat suzeranitatea otomana și totodată o parte a teritoriului Moldovei a fost  ruptă din trupul țării și transformată în raia (provincie a Imperiului otoman).

Tighina a devenit raia şi a fost rebotezată în „Bender” – în turcă „trecătoare întărită”.

Călătorul turc, Evlya Celebi (Mehmed Zilli n.1611 martie 25   d.după 1682), , care a vizitat în secolul al 17-lea  Moldova, relata că «hanul tătar l-a rugat pe sultanul Suleyman să zidească în acel loc o cetate și astfel, ca poruncă împărătească, a fost construită această cetate».

Cetatea a fost construită de renumitul arhitect otoman Sinan-aga, fiul lui Abdul Menan-aga, care a participat la campania din 1538 ca inginer de poduri.

Noua fortăreață din piatră pe locul citadelei vechi este ridicată timp de un an (1538-1539).

Arhitectul V. Voițehovski care în secolul XX a studiat arhitectura cetății scria: „cercetînd zidurile citadelei s-a descoperit că ele sunt formate din două straturi, ceea ce vorbește despre existența cetății pînă la expansiune aturcească din 1538, cel de-al doilea strat a fost adăugat, cum se vede, de Sinan”.

Evlia Celebi  descrie  fortificația înălțată de turci astfel :

«Cetatea aceasta are două rînduri de ziduri. Mai are înca o poartă de fier care se deschide spre miază-zi… In această despărțitură a cetății nu se află alte construcții în afară de cele o sută de încăperi acoperite cu șindrilă. Mai este o poartă de fier, înăuntrul cetății, care dă spre fortificația de jos, este mică și se deschide spre răsărit. Cetatea asta de jos se întinde pană la marginea Nistrului.

Toate casele din cetate sunt îndreptate cu fațada spre Nistru, fiind în total trei sute de încăperi… Toti ienicerii, gebegii și tunarii locuiesc aici.Aceasta este o cetate de trecătoare, care constituie o cheie puternică a țărilor otomane».

Același Evlya Celebi vorbește despre un șanț adînc care înconjura cetatea:

«Șanțul dinspre uscat este foarte adînc, însă pe malul Nistrului nu are șanț, dar și în partea aceea se află două ziduri fortificate și trainice, separate unul de altul.

Nu are decît două porți, una se găsește în partea de miazăzi și se deschide spre oras, este o poartă de fier mare și rezistentă. Podul suspendat deasupra șanțului se ridică în fiecare seară, cu ajutorul unei macarale cu lanțuri și se razimă de poarta cetății, devenind un fel de apărător al porții».

La acea vreme, cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater înconjurat din trei părți de un șanț foarte adînc.

Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de la colțuri deveniseră niște bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot greul luptelor în caz de asediu neașteptat.

Cetatea de jos, mai modestă ca proporții, avea doar șase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apă de la Nistru.

Dupa edificarea cetății, Benderul anexat de turci  devine un centru administrativ al teritoriului rupt de curînd din Țara Moldovei.

Conform inscripției de pe zidul cetății, în oraș activa un cadiu (judecător musulman) cu anumite împuterniciri administrative în circumscripția respectivă, numit kadiat.

Primul kadiu al Tighinei a fost Hasan, numit bei, un caz extrem de rar (de obicei, kadiii erau numiti efendi).

Un timp Benderul a fost centru de sangeac (unitate administrativă) în frunte cu un „‘sangeacbei”, despre aceastafacandu-se o mentiune  într-un firman al sultanului din 1552.

La sfîrșitul secolului al XVI-lea detașamente de moldoveni atacaseră de mai multe ori cetatea Benderului, dar fără succes.

În vara anului 1574 domnul moldovean  Ion Voda cel Viteaz o asediase si el cu armata sa.

În aceeași perioadă Benderul a fost atacat și de cazacii zaporojeni.

Pentru a contracara asemenea atacuri, în 1579 langă Bender a fost ridicată o nouă întăritură.

În 1703 otomanii au început reconstrucția cetății. Lucrările au continuat și în anii 1705-1707, cînd domnitorul Moldovei Antioh Cantemir a fost somat de turci să trimită oameni să lucreze la cetate.

Moldovenii au refăcut și lărgit cetatea, fiind folosit lemn adus de la Lăpușna și Orhei și piatră de la Cosăuți.

In jurul castelului vechi al Benderului s-a săpat un șanț adînc, care a fost pardosit cu piatră, în spatele căruia se putea adăposti un număr mare de oșteni.

După înfrîngerea suedezilor  de catre rusi la Poltava (1709), la Bender s-a refugiat regele Suediei, Carol al XII-lea.

Cetatea Bender a avut mult de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774.

În noiembrie 1789 cneazul Gr. Potiomkin a cucerit-o, fapt pentru care țarina Ecaterina a II-a l-a decorat cu o cunună de lauri confecționată din aur.

Cetatea a avut de suferit în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812.

În 1818 cetatea Bender a fost vizitată de împăratul Rusiei Alexandru I, iar în 1828 de către imparatul Nikolai I.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, Bender intră în categoria cetăților de clasa I din Imperiul Rus. Totuși, lucrări de reparație aici nu s-au întreprins.

Constructia asa cum poate fi vazuta azi, este formata dintr-un ansamblu arhitectonic realizat sub forma de patrulater neregulat, protejat de ziduri cu grosime impresionanta, de aproximativ 2,3-3 metri, construite din calcar si caramida.

Cele zece bastioane erau destinate artileriei, prezentand de asemenea unsprezece turnuri si sase porti.

Intregul ansamblu era protejat de un sant din piatra. Cetatea a ajuns sub stapanirea armatelor rusesti in urma razboaielor cu turcii ce au avut loc in anii 1806 – 1812.

Autoritatile rusesti au avut stapanit-o incepand cu anul 1812, dupa ce au pus stapanire pe intreaga Basarabie, acest  teritoriu dintre Prut si Nistru apartinand Moldovei.

 Dupa razboiul ruso-turc din perioada 1877-1878, Imperiul Otoman si-a pierdut  pozitiile sale strategice din sud-estul Europei, ajungand ca in anul 1897 cetatea sa isi piarda statutul de obiectiv militar.

Reclame

17/10/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: