Locuri din România unice în Europa. VIDEO

 

 

Cele 7 minuni, ale lumii moderne,au fost declarate: Colosseumul din Roma, situl maya de la Chichen Itza (Mexic), statuia lui Christos Mântuitorul din Rio de Janeiro, Marele Zid Chinezesc, Macchu Picchu, citadela nabateeană de la Petra (Iordania) şi Taj Mahal (Agra, India).

Fireşte că au fost contestate.

La fel cum va fi contestată  şi initiativa de a întocmi o listă cu cele 7 minuni ale României…

Hai totusi sa le trecem in revista.

* Delta Dunării

 

Dunărea este  singurul fluviu din Europa care curge de la Vest la Est. Izvorăşte din Germania, traversează patru capitale şi formează la vărsarea sa în Marea Neagra singura deltă din lume declarată rezervaţie a biosferei.

Delta Dunării este acoperită de cea mai compactă suprafaţă de stufăriş din lume, în care se ascund peste 320 de specii de păsări, iar şuviţele de apă găzduiesc peste 45 de soiuri de peşti.

Tot în Delta Dunării se găsesc şi singurele păduri de nisip din România, Letea şi Caraiman, în care cresc liane care ajung chiar şi la 25 de metri lungime.

Este un loc care îţi dă senzaţia că eşti primul om care a ajuns acolo…

* Cimitirul vesel din Săpânţa

Săpânţa este o comună din Maramureş care găzduieşte unul dintre cele mai inedite monumente din patrimoniul cultural naţional: Cimitirul Vesel.

Cimitirul comunei a fost transformat în “vesel” de meşterul Ioan Patras, care pe la mijlocul anului 1935 a avut o idee mai năstruşnică: să scrie câte o poezie amuzantă despre fiecare consătean de-al lui, care zăcea la “capătul satului”, pe o cruce vopsita în culori stridente. Această idee i-a venit de la obiceiul Dacilor care credeau că moartea este doar o trecere spre o altă lume mai bună, iar când cineva drag le murea se îmbrăcau în alb şi sărbătoreau acest lucru.

“Sub această cruce grea, zace biata soacra-mea, trei zile de mai trăia, zăceam şi eu şi cetea ea, voi care treceţi pe aici, încercaţi să n-o treziţi, că acasa dacă vine, iară-i cu gura pe mine, de aşa eu m-oi purta, că-napoi m-a înturna, stai aicia dragă soacra-mea”.

Sfinxul din Bucegi

Sfinxul din Bucegi este un megalit situat la o altitudine de 2.216 metri, care masoară 8 metri înălţime şi 12 metri lăţime.

  O parte din istorici sustin ca Sfinxul din Bucegi poartă acest nume datorită asemănării cu Sfinxul Egiptean şi sustin ca s-a format datorită eroziunii eoliene.

În cealaltă extremă stau argumente la fel de puternice care suştin faptul că Sfinxul din Bucegi ar fi fost creat la fel ca şi Babele de  civilizaţiile  peslage, adica mai exact, de strămoşii dacilor şi că ar fi fost un monument unde se ţineau ritualurile religioase inchinate zeilor acelor vremuril .

Mai mult, unii spun ca Sfinxul din Egipt ar fi o replică a celui din Carpaţi, şi nu invers.

 

Cetatea de la Râşnov

Cetatea de la Râşnov este la 15 kilometri de oraşul Braşov şi a fost ridicată între anii 1211–1225, sub stăpânirea cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei.

Chiar dacă nu există un document care să ateste acest lucru, materialele arheologice vorbesc de la sine.

Cutiuţe de mai bine de 400 de ani, catarame, inele, vârfuri de săgeţi, piese de la sobe din ceramică, căni inscripţionate cu anul 1600 sau monede de argint din 1500 sunt doar câteva din obiectele care au fost găsite în pământurile de sub cetate.

Aici s-a filmat chiar şi coproducţia româno-germano-italiană regizată de Mircea Drăgan, nominalizată la “Globul de aur” şi la “Oscar”, la capitolul cel mai bun film străin.

Mănăstirea Horezu

Mănăstirea Horezu este cea mai mare din Ţara Românească şi printre puţinele din Europa de asemenea anvergură, construite intre anii 1690 si 1693.

O găsiţi în satul Romanii de Jos, marginită de Munţii Capatanii şi dealurile Negreuleştilor, Costeştilor şi Tomşanilor. Mănăstirea este transformată în momentul de faţă în loc de refugiu pentru măicuţe, ea este vizitată anual de peste 60.000 de turişti.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, la Mănăstirea Horezu a funcţionat o şcoală de sculptură şi de pictură. Charles Diehl, specialist în arta bizantină, o considera „Le plus beau de toute Roumanie”.

În anul 2005, în una din chiliile manastirii a fost cazat timp de 3 zile chiar Prinţul Charles al Marii Britanii.

 * Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, unul dintre cele trei (unele surse spun ca ar fi patru) din lume si al doilea ca marime din Europa, aflat in circuitul rutier pana in vara lui 2011, are 30 de metri lungime, 13 metri latime, 22 metri inaltime si 9 metri grosime, fiind singurul pod natural din Romania.

Podul este inclus in categoria monumentelor naturale foarte rare. Pana in anul 2011, podul facea parte din DJ 670, drum care leaga Baia de Arama de Drobeta Turnu Severin, dar autoritatile au luat decizia de a proteja aceasta minunatie a naturii dupa problemele mari din 2009, si au reusit sa devieze traseul pe o ruta ocolitoare nou construita, iar pe pod sa se circule doar cu bicicleta.

De o parte si de alta a Podului lui Dumnezeu se afla lacurile carstice Zatonul Mare si Zatonul Mic.

* Manastirea Voronet

Mănăstirea Voroneț este o mănăstire ortodoxă din România situată în fostul sat Voroneț (în prezent un cartier al orașului Gura Humorului), județul Suceava. Este una dintre cele mai vestite ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț (care îl aveau ca egumen pe Misail) o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”.

În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe.

Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni.

Cronicarul moldovean Ion Neculce descrie astfel întemeierea mănăstirii:

Iară Ștefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mersu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil, și bătând Ștefan-Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au raspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-Vodă afară până ce și-a istovi ruga.

Și după ce și-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-Vodă și s-au ispovedit Ștefan-Vodă la dânsul.

Și au întrebat Ștefan-Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-vă țară la turc, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este al lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii…

În 1547, sub oblăduirea Mitropolitului Grigore Roșca (văr al Voievodului Petru Rareș), bisericii i s-a adăugat un pridvor închis și pictat atât în interior cât și la exterior.

Viața monahală de la Voroneț s-a întrerupt în anul 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic.

A fost reluată în anul 1991, de data aceasta ca o obște de călugărițe.

Fara indoiala ca nu ne-ar ajunge o viata, daca am dori sa vedem toate minunile acerstui pamant binecuvantat numit ROMANIA.

Hai sa vedem si urmatorul film:

Surse:  elenaciric.ro ;  tai-tai.net/vacante; orthodoxwiki.org; ghiduri-turistice.info 1

 

Publicitate

R.A.S.S. Moldovenească în preocupările statisticianului şi demografului Sabin Manuilă

Deşi unirea Basarabiei cu România s-a realizat dupa  respectarea tuturor  legalilor internationale, inclusiv prin recunoaşterea internaţională a acestui act, în perioada istorică ce a urmat, până la cel de-al Doilea Război Mondial, Rusia (iar din 30 decembrie 1922 – Uniunea Sovietică), urmând fidel politica imperialistă a ţarilor Rusiei, a acţionat în relaţiile sale cu România numai de pe poziţii de ameninţare, de forţă şi de revanşă, aşa cum o dictau „interesele” sale de mare putere nemulţumită de rezultatele Primului Război Mondial, plasându-se prin aceasta în tabăra statelor revanşarde, gata să facă orice pentru răsturnarea sistemului de pace de la Versailles.

Deja la mijlocul anilor ’20 devenise evident, că „vechile planuri de revoluţie mondială n-au fost abandonate la Moscova”, iar „ceea ce se întâmplă e un simplu prolog”:

„Rusia Sovietică, – constata un cunoscut ziarist român din perioada interbelică, – nu se angrenează în ritmul european şi toate sforţările ei tind, dimpotrivă, de-a atrage Europa în vârtejul ereziei sale”.

În viziunea aceluiaş ziarist, situaţia respectivă se explica prin fondul întregii politici ruse care îşi găseşte energii de superbă izolare, de ostilitate împotriva a tot ceea ce e european, în chiar străfundurile sufletului rus, în recrudescenţa spiritului asiatic care animă politica Moscovei”[1].

O probă elocventă a obiectivelor expansioniste ale Uniunii Sovietice faţă de România interbelică o constituie formaţiunea statală „Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”, aprobată de Biroul Politic al P.C. (b) din Rusia la 25 septembrie 1924, cu specificarea că „în actul formării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti trebuie să se menţioneze că frontiera ei de Vest este frontiera de Stat a Uniunii R.S.S.”[2].

 

 

 

Apărută ca urmare a hotărârii sesiunii a III-a a Comitetului Executiv Central din Ucraina, care şi-a ţinut lucrările la 12 octombrie 1924 la Harkov, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene cuprindea 11 raioane, 1 oraş (Balta, declarată capitală), 4 orăşele (Tiraspolul va obţine statutul de oraş în 1927), Ananiev, Râbniţa şi Birzula (devenită în 1935 oraşul Kotovsk) şi 164 soviete săteşti[3].

Teritoriul noii republici avea o formă triunghiulară cu baza pe râul Nistru, pe o întindere de 250 km – delimitarea fiind stabilită pe motive politice, care n-au fost dezvăluite pe tot parcursul preparativelor şi măsurilor pregătitoare.

Capitala republicii a fost la început oraşul Balta, iar în 1929 a fost transferată la Tiraspol.

Opinia publică europeană şi internaţională a urmărit cu viu interes mersul creării noii structuri statale în componenţa Uniunii Sovietice, determinând cu exactitate semnificaţia respectivei entităţi.

Astfel, comentând evenimentul separării populaţiei moldoveneşti într-o formaţiune statală autonomă, corespondentul de la Moscova al ziarului „Vossische Zeitung” scria în numărul din 26 octombrie 1924:

„Republica Moldovenească, mică pentru moment, urmează la timpul său să se unească cu Basarabia şi să formeze o mare republică sovietică în cadrul Uniunii Sovietice. Acesta este înţelesul noii Republici Moldoveneşti”[4].

„Corriere de la Sera”, din 22 septembrie 1924, releva, de asemenea, că „Republica Moldovenească este destinată să devină un stat de rudenie şi un punct de atracţie pentru Basarabia. Ea tinde în mod vădit să zdruncine poziţia României în Basarabia”.

La rândul său, ziarul bulgar „Democraticeski Sgodar”, din 9 decembrie 1924, califica înfiinţarea Republicii Moldoveneşti, în modul în care fusese făcută, drept „o provocare directă la adresa României”, iar ziarul finlandez „Usi Suomi” arăta că:

„Proclamarea Republicii Moldoveneşti se înfăţişează ca un nou atac al Sovietelor împotriva României, făcut cu scopul de a revoluţiona populaţia basarabeană”[5].

Mai tranşant în aprecieri, subsecretarul de stat la Ministerul de Interne, Gheorghe Tătărescu, în discursul rostit în Camera Deputaţilor a Parlamentului României din 9 decembrie 1925, pe urmele imediate ale rebeliunii eşuate de la Tatar-Bunar, afirma că „Nistrul este hotarul care separă şi două lumi, şi două concepţii de viaţă”; că regimul sovietic, născut din doctrina comunistă, „nu se poate menţine şi nu se poate mărgini în hotarele înlăuntrul cărora s-a născut şi s-a organizat, el trebuie să se reverse, căci altminteri este ameninţat cu moartea”.

Anume din aceste considerente, afirma acelaşi om politic, „încă din primul ceas, în mintea conducătorilor mişcării comuniste ruseşti a apărut limpede necesitatea de a se organiza revoluţia mondială ca o condiţie vitală a dăinuirii statului comunist”, iar crearea în oraşele Harkov, Kiev, Odesa, Moghilev sau Kameneţ-Podolsk a multiplelor şi diverselor centre de acţiune şi de propagandă ale Internaţionalei a III-a de la Moscova „pentru a se ajunge la o revoluţie comunistă în Basarabia”, constituiau probe elocvente ale acestor intenţii[6].

Cu toate că nu a lăsat lucrări special consacrate problemei Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, o contribuţie originală la interpretarea semnificaţiilor creării respectivei formaţiuni statale din stânga Nistrului aparţine ilustrului demograf şi statistician român, fondatorului Institutului Central de Statistică din Bucureşti şi directorului recensământului general al populaţiei României din 29 decembrie 1930, doctorului Sabin Manuilă (1894-1964)[7]. Considerând că în ultimele două decenii s-au depus eforturi notabile, cu rezultate reale în reaşezarea lui Sabin Manuilă la locul binemeritat în istoria medicinei, a statisticii, demografiei şi a sociologiei româneşti şi universale, prezentul demers îşi propune să pună în evidenţă contribuţia nu numai originală, ci şi extrem de actuală a celebrului statistician şi demograf român la elucidarea semnificaţiilor creării „Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti”, – formaţiune politico-teritorială creată, după cum aprecia ziarul „Times” din august 1924, „pentru a aţâţa necontenit dezordinea în Basarabia”, pentru a servi „de centru de agitaţie, de exemplu atractiv pentru Basarabia şi România”[8].

 

 

 

 

În opinia Dr. Sabin Manuilă, „toate ideile mari pot fi compromise de oameni, care se apucă să le pună în practică, fără să le înţeleagă”[9].

Anume acesta era cazul idealului comunist urmărit în Uniunea Sovietică:

„Eu o socotesc (ideea comunistă.- n.n.), afirma Dr. Sabin Manuilă, drept cea mai desăvârşită formulă de valorificare a bunurilor pământeşti şi de dreptate socială.

Dată însă această idee pe mâna unor oameni, la care conştiinţa socială este înlocuită prin primitivism şi ignoranţă, iar gândirea prin instinct… ideea va fi complet compromisă!”[10].

Cu referire expresă la R.A.S.S.M., crearea acelei formaţiuni, în accepţia Dr. Sabin Manuilă, „dovedeşte nu numai existenţa elementului românesc dincolo de Nistru”, dar şi faptul că graniţa României după Primul Război Mondial „s-a trasat la un nivel geografic şi etnic care, deşi nu corespund întocmai cu linia etnică, dar cel puţin acordă statelor învecinate un număr aproape egal de minorităţi etnice” [11].

Excelent cunoscător al realităţilor politice, economice şi etno-demografice europene postbelice, Dr. Sabin Manuilă pornea în toate analizele sale, – inclusiv în cele privind R.A.S.S.M., – de la statutul şi poziţia frontierelor României, de la faptul că principiul etnic fusese recunoscut, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, „atât pe bază teoretică, cât mai ales pe bază practică, drept elementul hotărâtor în stabilirea relaţiilor pacifice dintre naţiuni”[12].

Cu toate acestea, aplicarea în practică a respectivului principiu s-a confruntat cu două mari dificultăţi, practic, insurmontabile, împiedicând soluţia ideală a litigiilor cu caracter etnic.

Acele dificultăţi au constat în:

– imposibilitatea trasării unei linii etnice unice şi absolute, care să permită ca liniile de frontieră să fie stăpânite de două „naţiuni pure”, fără a se lăsa chiar la frontieră minorităţi etnice, care prin natura lucrurilor ar fi avut sau chiar ar fi putut manifesta tendinţe centrifugale;

– aşezarea diferitelor naţiuni pe poziţii geografice atât de variate şi diferite, încât liniile de comunicaţii sau graniţele naturale vădite nu puteau fi atribuite uneia sau celeilalte părţi, decât cu riscul includerii unor enclave minoritare[13].

Aşa cum sublinia Dr. Sabin Manuilă, aplicarea riguroasă a trasării liniei de frontieră exact pe linia de limită etnică, putea stânjeni sau chiar paraliza, din punct de vedere economic, ambele populaţii vecine.

În acele circumstanţe, a fost firesc să se impună identificarea „unei soluţii mijlocii de compromis şi toleranţă”.

De fapt, menţiona acelaş autor, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920 s-a aplicat anume acest principiu: „s-au trasat liniile cele mai apropiate de linia etnografică, făcându-se concesiuni minore unor considerente de altfel extrem de importante, şi chiar vitale, însă totuşi de alt ordin decât cel strict etnografic”[14].

Cu referire la linia de frontieră a României recunoscută prin sistemul de tratate de la Versailles, Dr. Sabin Manuilă aprecia că aceasta „a urmat, în general, limita posibilă de demarcaţiune etnică între elementul românesc şi elementele etnice limitrofe”[15].

Cât priveşte frontiera româno-rusă (româno-sovietică din 30 decembrie 1922), aceasta era formată în întregime de râul Nistru pe o lungime de 812,0 km, alcătuind o linie naturală de demarcare şi simplificând, astfel, trasarea respectivei graniţe din punct de vedere tehnic. Din punct de vedere etnografic însă, aşa cum menţiona Dr. Sabin Manuilă, „această delimitare naturală nu a soluţionat problema, pentru că linia de demarcaţiune etnică depăşeşte şi de o parte şi de alta râul Nistru”.

Dr. Sabin Manuilă amintea, în acel context, că U.R.S.S. crease, lipită de râul Nistru, o „Republică Moldovenească”, ceea ce era o denumire locală a „Republicii Româneşti”, iar limba oficială a acelei republici era „limba moldovenească”, adică limba română[16].

Cu prilejul realizării, la 29 decembrie 1930, a primului recensământ general al populaţiei României Mari, s-a putut recurge inclusiv la primele estimări ale numărului românilor de peste hotare. Astfel, conform estimărilor Dr. Sabin Manuilă, la data realizării recensământului din 1930, peste hotarele României locuiau circa 700.000 de etnici români, inclusiv 100.000 pe teritoriul Albaniei, 60.080 în Bulgaria, 13.610 în Cehoslovacia, 19.703 în Grecia, 229.398 în Iugoslavia şi 23.760 în Ungaria[17].

Conform aceloraşi estimări, la graniţa de Est a României, pe teritoriul Uniunii Sovietice, – „a cărei evoluţie însemnează norul negru care întunecă perspectivele de viitor nu numai a ţării noastre, dar şi a altor popoare din Europa” (Dr. S. Manuilă)[18], – locuiau circa 250.000 de etnici români, reuniţi în 1924 în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească[19]. Generalizând observaţiile sale asupra problemei RASSM, Dr. Sabin Manuilă constata că, „atunci când România a reuşit să obţină graniţe naturale bune faţă de vecina ei de la Est, nu a putut obţine ca această linie să coincidă şi cu linia de demarcaţiune etnică”[20].

Factori de altă natură, cum ar fi păstrarea avantajului unei frontiere naturale sau consideraţiuni de ordin strategic sau economic sau, în fine, amestecul aproape inseparabil al grupurilor etnice într-o masă eterogenă, au făcut ca trasarea liniei de frontieră să nu poată tranşa, nici în cazul României, delimitarea politică a graniţelor, ca, de altfel, aproape nicăieri în Europa, astfel încât să se suprapună „în mod matematic” limitelor etnografice.

Dr. Sabin Manuilă era de părere, că acest lucru nu ar fi fost de natură să simplifice problema frontierelor, ci dimpotrivă, le-ar fi complicat şi mai mult.

Iată de ce, concluziona marele demograf şi statistician,

„România nu a insistat niciodată pentru o revizuire a graniţelor sale politice, socotind, mai presus de orice interes egoist imediat, interesul general şi permanent al găsirii unui echilibru în care ţara şi populaţia ei să poată prospera şi în care tratamentul minorităţilor etnice să fie unul din punctele de legătură între România şi vecinii ei”[21].

În această privinţă, se constată o uimitoare similitudine şi chiar perfectă coincidenţă de opinii între cele argumentate de demograful şi statisticianul Sabin Manuilă şi cele susţinute cu atâta tenacitate de către marele om politic şi diplomat român, Nicolae Titulescu (1882-1941).

Într-o epocă profund zbuciumată de forţele cele mai reacţionare, primitive şi înapoiate în gândire şi acţiune care credeau că pot impune lumii civilizate, propriilor popoare, prin teroare şi forţă brutală, un mod de viaţă ce nu avea nimic în comun cu progresul, democraţia, cultura, ci se aflau la antipodul acestora, Nicolae Titulescu a susţinut – la fel ca Sabin Manuilă şi cu atâta dreptate! – că „nu de revizuirea tratatelor are nevoie umanitatea, ci de revizuirea propriilor ei prejudecăţi”, pentru că „în faţa dorinţei şi necesităţii de pace, nu schimbând frontiera cu câţiva kilometri mai la Est sau mai la Vest vom servi mai bine cauza păcii”.

„Ceea ce trebuie făcut pentru asigurarea păcii, – sublinia marele diplomat, – este ca popoarele, în deplină sinceritate şi fără gânduri ascunse, să lucreze împreună pentru spiritualizarea frontierelor”[22].

Notă: Prezentul articol constituie o versiune extinsă a comunicării cu acelaşi titlu, prezentată în cadrul Conferinţei ştiinţifice „90 de ani de la formarea R.A.S.S. Moldoveneşti: istorie şi consecinţe” (Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, mun. Chişinău, 9 octombrie 2014).
–––––––––––––––––
[1] Eugen Titeanu, Moscova şi politica europeană, în „Generaţia Unirii”, nr. 4, 1929, p. 24-25.
[2] Gheorghe E. Cojocaru, Cominternul şi originile „moldovenismului”. Studiu şi documente, Editura Civitas, Chişinău, 2009, p. 165-166.
[3] Ibidem, p. 172-175.
[4] Ioan Silviu Nistor, Istoria românilor din Transnistria: organizarea, cultura şi jertfa lor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1995, p. 67.
[5] Ibidem, p. 68.
[6] Gheorghe Tătărescu, Mărturii pentru istorie. Ediţie îngrijită de Sanda Tătărescu-Negropontes. Cuvânt înainte de Nicolae-Şerban Tanaşoca, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 104-105.
[7] Savant de notorietate europeană şi internaţională pentru activitatea sa ştiinţifică şi publicistică, începută din 1921, de la vârsta de 27 de ani, doctorul Sabin Manuilă (1894-1964) a devenit membru corespondent al Academiei Române la 1 iunie 1938, la Secţia Istorică, având împliniţi atunci doar 44 de ani. La data alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, dr. Sabin Manuilă se afirmase nu numai ca epidemiolog, medic igienist, organizator al sănătăţii publice sau participant activ la campaniile şcolii monografice a profesorului D. Gusti, ci publicase şi ample şi consistente studii de demografie şi de demografie istorică, era cunoscut ca organizatorul statisticii ştiinţifice în România, fondator al Institutului Central de Statistică din Bucureşti şi director al recensământului general al populaţiei României din 29 decembrie 1930 (Acad. Vladimir Trebici, Dr. Sabin Manuilă, organizatorul statisticii ştiinţifice în România, în Sabin Manuilă: istorie şi demografie. Studii privind societatea românească între secolele XVI-XX. Coord.: Sorina Bolovan, Ioan Bolovan, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1995, p. 7-25).
[8] Ioan Silviu Nistor, Istoria românilor din Transnistria: organizarea, cultura şi jertfa lor, Editura Eminescu, Bucureşti, 1995, p. 67.
[9] Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, fond Dr. Sabin Manuilă, XII.94/1934, fila 4.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem, X.167/1940, fila 58 verso.
[12] Sabin Manuilă, Studiu etnografic asupra populaţiei României, Editura Institutului Central de Statistică, Bucureşti, 1940, p. 9.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem, p. 13.
[17] Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, fond Dr. Sabin Manuilă, X.167/1940, fila 66 verso, 67 verso, 79 (S. Manuilă, Studiu demografic. Cartograma XV: Românii de peste hotare).
[18] Ibidem, XII.83/1933, fila 27.
[19] Ibidem, X.167/1940, fila 58 verso (S. Manuilă, Studiu demografic. Cartograma I: Graniţa etnică a României la Nistru).
[20] Sabin Manuilă, Studiu etnografic asupra populaţiei României, Editura Institutului Central de Statistică, Bucureşti, 1940, p. 14.
[21] Ibidem.
[22] Cf. Viorica Moisuc, Premisele izolării politice a României. 1919-1940, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 375.

O cronologie a domniei lui Ştefan cel Mare al Moldovei (1457 – 1504). VIDEO

Ilustraţie: Stefan cel Mare in Tetraevanghelul de la Humor – Manastirea Putna

 

 

Ştefan al III-lea, supranumit şi Ştefan cel Mare şi Sfant (n. 1433, Borzeşti – d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul cel mic a lui Bogdan al II-lea (fost domn al Moldovei în anii 1449-1551) şi al Oltei (Maria, nume luat la călugărire, înaintea morţii), nepotul lui Alexandru cel Bun, a  venit  la domnie la 12 aprilie 1457.

 

 

 

Harta principatului Moldova in timpul Lui Stefan cel Mare

Domnia lui Ştefan cel Mare al Moldovei, cronologie (1457 – 1504)

1457, aprilie 14 – 1504, iulie 2 –  Domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova. Remarcabil comandant de oşti şi om politic, el a urmărit întărirea autoritătii domneşti, s-a ingrijit de organizarea şi prosperitatea economică a ţării, sprijinind dezvoltarea meşteşugurilor, negoţului şi a tîrgurilor, a întărit oştirea şi cetăţile, făcînd din Moldova un puternic stat.

Pe plan extern a luptat pentru apărarea independenţei statului moldovean, respingînd incercările de cotropire ale duşmanilor.

În îndelungata luptă pe care a dus-o pentru a stăvili expansiunea otomană, a obţinut un şir de victorii de prestigiu care au oprit înaintarea stăpînirii otamane spre centrul Europei.

A ctitorit numeroase asezăminte religioase.

1458, mart. 13, Ştefan cel Mare reînnoieşte „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţăria Bîrsei” privilegiul pe care aceştia îl aveau de la Alexandru cel Bun.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare se dezvoltă comerţul Moldovei cu Transilvania, de unde se aduceau în special ţesături, arme de tot felul, obiecte din fier etc. Acest comerţ, în cadrul căruia moldovenii exportau animale (oi, vaci etc.) piei, ceara, peşte etc. se efectua prin trei drumuri principale („drumul Bistriţei”, drumul Băii” şi „Drumul de jos” sau „al Braşovului”, care era şi cel mai frecventat).

1459 apr. 4 Tratatul moldo-polon de la Overhelauti, pe Nistru, încheiat în urma atacurilor oştilor lui Ştefan cel Mare în sudul Poloniei. Se consemna încetarea stării de război dintre Moldova şi Polonia, voievozii Rusiei mici şi ai Podoliei se obligau sa nu permită lui Petru Aron sa se apropie de graniţa Moldovei decît pînă la Smotric, iar Ştefan cel Mare recunoaşte pe regele polon Cazimir al IV-lea Jagello (1447- 1492) ca suzeran; domnul Moldovei se obligă să restituie moşiile canfiscate boierilor care vor veni în ţară.

Tratatul stipula şi unele clauze cu caracter economic.

1461 iun. 5 Prima incursiune a lui Ştefan cel Mare în Transalvania; domnul Moldovei pradă în secuime ca represalii pentru că voievodul Sebastian de Rozgony luase la curtea sa pe Petru Aron (care parasise Polonia în 1460)

1462 iun. 22 Asediul nereuşit al lui Ştefan cel Mare asupra cetatii Chilia, apărată de o garnizoană ungară.

1465 ian. 23-25 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Chilia, stăpînită de unguri, după un asediu de o zi (24 ian); instalarea la conducerea cetăţii a pîrcălabului Isaia, cumnatul domnului.

1466-1469 Ştefan cel Mare ctitoreşte mănăstirea Putna (reconstruită în sec 17). Recentele săpături arheologice au dat la iveală existenţa unui monument anterior de plan triconc, prevăzut cu gropniţe şi cu pridvor.

1467 dec Lupta de la Baia. În această noapte, armata moldovenească (circa 12000 de oşteni), comandată de Ştefan cel Mare, dă foc oraşului Baia şi atacă pe invadatori. Din cele trei corpuri de oaste moldovene, numai două susţin atacul; cel de-al treilea, condus de marele vornic Crasnaş, nu a atacat, ceea ce a permis unei părţi a armatei ungare, în frunte cu regele, grav rănit să se retragă.

Camapania ungară, încheiată cu un eşec total, a constituit ultima mare tentativă a coroanei ungare de a restitui prin forta armelor suzeranitatea asupra Moldovei.

1468 Eşecul încercării lui Ştefan cel Mare de a aplana, prin intermediul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, conflictul cu Matei Corvin, căruia îi pretindea indepărtarea lui Petru Aron şi despăgubiri pentru pagubele pricinuite de campania din nov. – dec. 1467.

iul. 28. Tratat moldo-polon care confirma vechile raporturi politice dintre Moldova şi Polonia; regele polon Cazimir al IV-lea se obliga sa nu ocrotească în ţara sa pe nici un pretendent la scaunul Moldovei.

1469 O armată moldovenească, comandată de spatarul al doilea Filip Pop, pătrunde în Transilvania şi pradă în secuime ca represalii pentru atitudinea ostila faţă de domnul Moldovei.
– Ştefan cel Mare reuşeşte să atragă în cursă pe Petru Aron, care urmarea sa reocupe scaunul Moldovei, şi pune să i se taie capul.

1469 (sau 1470), aug. 20. Bătălia de lîngă satul Lipnic (Lipinti) pe Nistru. Oştile moldovene, conduse de Ştefan cel Mare, urmărind pe invadatorii tătari, îi surprind în dumbrava de la Lipnic şi obţin asupra lor o strălucită victorie.

Sunt eliberaţi robii capturaţi de către tătari şi redonbîndite prăzile.
– La sfîrşitul anului, o armată munteană, avînd sprijinul begilor turci din Dobrogea, încearcă, fără succes, să cucerească Chilia, aflată în stăpînirea moldovenilor.

1470, febr. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei, supus turcilor. Oastea moldovenească pradă şi arde Brăila, oraşul de floci şi judeţul Ialomiţa (27 febr.).

1471, ian. 16. În Moldova are loc execuţia marilor boieri Isaia vornicul, Negrila paharnicul şi Alexa stolnicul, care complotaseră, se pare, împotriva lui Ştefan cel Mare.

(primăvara ). Campania lui Radu cel Frumos în Moldova pentru a răzbuna atacul lui Ştefan cel Mare din anul precedent. Armata moldoveană condusă de Ştefan cel Mare surprinde însă la 7 mart. armata lui Radu cel Frumos lîngă hotarul ţării, în tîrgul Soci, provocîndu-i o grea înfrîngere.

1472 Ieromonahul Ghervasie copiază la Neamţ traducerea slavonă (efectuată în 1335) a Syntagmei (culegere de legi penale şi civile) a juristului bizantin Matei Vlastares.
– Ştefan cel Mare stabileşte legături cu hanul turcoman Uzun-Hasan în scopul luptei comune împotriva turcilor.

Ian. 3. Privilegiul comercial acordat negustorilor braşoveni de către domnul Moldovei. Aceştia primeau libertate comercială deplină în întreaga lume şi garantarea securităţii activităţii lor. La 10 iul. 1475, printr-un salvconduct, toţi negustorii din Ungaria erau „slobozi să vină în bună voie şi fără zăbavă cu toată marfa lor şi să vîndă să cumpere slobod şi în bună voie şi fără piedici şi fără pagubă, fie pe vreme de pace, fie pe vreme de rîzmeriţă.”

Sept. 14. Căsătoria lui Ştefan cel Mare cu Maria de Mangop.

1473, iul. 17. Miniaturistul Nicodim termină de scris şi de decorat vestitul Tetraevanghel de la Humor în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare (Muzeul Mănăstirii Putna).

nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia, urmarind înlocuirea lui Radu cel Frumos, supus Porţii otomane, cu Laiota Basarab (Basarab cel Batrîn). Armata moldoveană pătrunde în Muntenia pe la Milcov, înaintînd pe la Rîmnicu Sărat, Buzău si Gherghita.

Nov 18- 20 Lupta de la pîrîul Vodna (Vodnău). Ştefan cel Mare înfrange armata lui Radu cel Frumos. De aici oştile moldovene înaintează spre Tîrgşor, apoi spre sud-est, pentru a ajunge în capitala Munteniei; Radu cel Frumos se retrage.

Nov. 24 Ştefan cel Mare cucereşte cetatea Dîmboviţei şi instalează ca domn pe Laiota Basarab.

Nov 28 Eşecul încercării turcilor de a readuce pe scaunul Munteniei pe Radu cel Frumos. Armata turcă (circa 13 000 oşteni), alături de care luptă şi un corp muntean (circa 6 000 de oşteni), suferă o mare înfrîngere din partea lui Ştefan cel Mare; cei circa 2300 de prizonieri au fost traşi în ţeapă.

1474, mart. Cu sprijin de la Ştefan cel Mare, Laiota Basarab pătrunde în Muntenia şi, după înlăturarea lui Radu cel Frumos, reia scaunul domnesc.

Oct. Campania lui Ştefan cel Mare împotriva domnului Munteniei, Laiota Basarab, care trecuse de partea turcilor.

Nov 29 Ştefan cel Mare se adresează papei Sixtus al IV-lea (1471 – 1484) în scopul organizării unei coaliţii creştine împotriva turcilor.

1475, ian 10 – Lupta de la Vaslui. Armata Moldovei (circa 40 000 de oşteni, dintre care mulţi răzeşi, 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni, avînd şi 20 de tunuri), condusă de de Ştefan cel Mare, atacă la sud de Vaslui, cam la jumătatea distanţei dintre Rahova şi Lipovăţ, pe o zi ceţoasă, într-un loc mlăştinos mărginit de păduri, armata turcă (circa 120 000 şi numeroasă artilerie), condusa de Hadam Suleiman paşa, beglerbegul Rumeliei, însoţită de un corp de oaste al lui Laiota Basarab, şi obţine o strălucită victorie asupra invadatorilor cu un larg răsunet european. Timp de trei zile dupa aceea, cavaleria uşoară moldovenească a urmărit şi a distrus mare parte din armata năvălitoare în retragere. După cum mărturisea sultana – validea Mara, vaduva sultanului Murad I, „niciodată o oaste turcească n-a suferit o astfel de înfrîngere”.

ian 25 Ştefan cel Mare, după victoria de la Vaslui, trimite o scrisoare-circulară către monarhii creştini din Europa, anunţîndu-le marea victorie, cerandu-le crearea unui front de luptă antiotoman şi asigurîndu-I ca va lupta „pînă la moarte împotriva turcilor”.

iul. 12 În faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoaşte suzeranitatea regelui Ungariei obligîndu-se să-l ajute pe acesta cu oaste împotriva tuturor duşmanilor, în „afară de regele Poloniei”; la rîndul său, Matei Corvin, printr-un act emis la Buda (15 aug). se obligă să sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor, să-i acorde loc de refugiu în Ungaria etc. De asemenea o clauză specială reconfirmă liberatatea de comerţ a negustorilor din întreaga Ungarie în Moldova.

1475, dec. Pricipatul Theodor- Mangop, situat la sud- vestul Crimeii unde stăpînea Alexandru, cumnatul lui Ştefan cel Mare, este cucerit de turci, iar conducătorul lui prins şi ucis. La apărarea cetaţii au participat şi 300 de oşteni moldoveni.

1476, iun. Atac tătar în Moldova. Tătarii condusi de Eminek Marza trec Nistrul şi încep să prade, îndepărtîndu-se spre Suceava. Răzeşii, văzîndu-şi căminele ameninţate, cer domnului permisiunea să mearga să lupte împotriva tătarilor. După ziua de 12 iun are loc lupta dintre moldoveni şi tătari, aceştia din urmă fiind înfrînţi şi nevoiţi să se retragă imediat şi din cauza unui atac al Hoardei de Aur. Astfel joncţiunea dintre armata otomană şi cea tătară nu a putut avea loc.

Iun. 12. Ştefan cel Mare îşi fixează tabăra în Valea Berheciului în apropiere de hotarul Munteniei, considerînd ca armata otomană va trece prin Muntenia pentru a face joncţiunea cu oastea lui Laiota Basarab.
– Moldovenii înfrîng în apropierea Cetăţii Albe un corp de oaste tătar (circa 10 000 de oşteni); cu acest prilej au fost eliberaţi circa 5 000 de captivi luaţi de invadatori.

Iul. 25. Atacul lui Ştefan cel Mare asupra avangărzii turceşti condusă de Suleiman -paşa, pe care o înfrînge şi o sileşte să se retragă.

Iul. 26. Bătălia de la Valea Albă – Razboieni (în ţinutul Neamţului). După o apărare eroică, armata moldoveană este înfrîntă de superioritatea zdrobitoare a armatei turceşti, iar Ştefan cel Mare, cu puţini oşteni se retrage. Sultanul înaintează spre Suceava, dar nu poate cuceri cetatea. Rezistenţa îndîrjită a cetăţenilor (Suceava, Neamţ şi Hotin), loviturile date de oastea de manevra a lui Ştefan cel Mare, foametea şi ciuma care făceau ravagii în rîndurile invadatorilor şi numai puţin apropierea oastei trimse de Matei Corvin spre Oituz, au silit pe sultanul Mahomed al II-lea să părăsească Moldova, şi să se retragă peste Dunare. Un martor ocular spunea că „sultanul a părăsit ţara cu cetele sale fără sa fi luat o singură cetate şi fără altă pagubă pentru Moldova decît prada ce a adus cu sine, iar Ştefan-Vodă a ieşit din munţi şi călăreşte viteaz prin toată domnia lui”.

1476, oct. – nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia; în acelaşi timp pătrunde din Transilvania şi comitele Stefan Bathory împreună cu Vlad Ţepeş.

In. de nov. 8. Ştefan cel Mare pune stăpînire pe Tîrgovişte în locul lui Laiota Basarab, care fuge spre Dunăre, este instalat ca domn Vlad Ţepeş.

1477, nov. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia;

1479, iun. 22 – iul 16. Ştefan cel Mare construieşte pe malul stîng al Dunării cetatea Chilia Nouă la ridicarea căreia participă 800 de zidari şi 17 000 de ajutoare.

1480, mai-iun. Campania lui Ştefan cel Mare în Muntenia cu scopul de a alunga pe Basarab cel Tînăr, fostul sau protejat, care trecuse de partea turcilor.

1481, iul. 8. Bătălia de la Rîmnic. Ştefan cel Mare surprinde şi înfrînge într-o luptă grea armata Munteniei condusă de Basarab cel Tînăr (Ţepeluş), alături de care participă şi o armată otomană condusă de Ali-beg si Skender-beg, care pătrunseră în Ţara de Jos a Moldovei şi prădaseară „pînă sub Lunca cea Mare”. În această luptă a căzut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei. Drept represalii Ştefan cel Mare pătrunde în Muntenia, alungă pe Ţepeluş şi-l înlocuieşte în sept., cu Vlad Calugărul, fiul lui Vlad Dracul.

1482, mart. 10. Ştefan cel Mare, văzînd că politica sa de intervenţie în Muntenia nu dă rezultat durabil, ocupă cetatea Crăciuna de pe Milcov şi instalează aici pe pîrcălabii săi Vilcea şi Ivacono. Aşezînd pe fiul sau Alexandru la Bacău, Ştefan cel Mare urmărea consolidarea hotarului spre Muntenia.

1483, ian. 12. Căsătoria Olenei, fiica lui Ştefan cel Mare, cu Ivan, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea (1462 – 1505) Această căsătorie, se pare, a fost urmată de un tratat de alianţă moldo-rus, care însă nu s-a păstrat.

1484. Dvera lucrată din porunca lui Ştefan cel Mare pentru mănăstirea Putna, reprezentînd „Înălţarea Domnului”, una din cele mai originale broderii româneşti.

1484, iun. – aug. 11. Ştefan cel Mare construieşte din piatră o cetate la Roman (Cetatea Nouă sau Smedrova), pe malul stîng al Siretului.

1485, sept.15. Ştefan cel Mare, sperînd ajutor pentru recucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe, se prezintă la Colomeea la regele polon Cazimir al IV-lea Jagello.

1485, sept. Campanie turcească în Moldova. Folosindu-se de lipsa din ţară a lui Ştefan cel Mare (aflat în Polonia), turcii, conduşi de Ali, begul Rumeliei, însoţiţi de domnul Munteniei, Vlad Călugărul, pătrund în Moldova, prădînd şi arzînd Ţara Moldovei pînă la Suceava (19 sept.); invadatorii sunt nevoiţi să se retragă în faţa lui Ştefan cel Mare, care îi urmăreşte pînă în apropierea Chiliei.

Nov. 16. Bătălia de la Catlabuga. Armata moldovenească condusă de Ştefan cel Mare, avînd un ajutor de circa 3 000 de călăreţi poloni, înfrînge armata turcă invadatoare, condusă de Bali-beg Malcoci Olgu, paşă de Silistra, fără a putea recuceri Chilia. După această bătălie pretendul Hronoda se refugiaza în Transilvania.

1486, sept. 15. La Hîrlău, Ştefan cel Mare construieşte un nou palat de reşedinţă, căruia îi adaugă un valoros paraclis, în 1492.

1488, mai 26 – sept. 14. Construirea bisericii Sf. Gheorghe de la Voroneţ, ctitorite a lui Ştefan cel Mare; din timpul aceluiaşi voievod datează picturile murale din naos şi din altar.

1489. Tratatul de pace dintre Ştefan cel Mare şi Mohamed al II-lea. Moldova plătea imperiului Otoman un haraci de „3 000 de florini venetieni.”
– Prin căsătoria lui Alexandru, fiul mai mare al domnului Ştefan cel Mare, cu fiica voievodului Transilvaniei, Bartolomeu Dragffy, relaţiile Moldovei cu Transilvania se întăresc.

Mart. 21. Tratat de pace turco-polon, încheiat pe termen de doi ani. Regele Cazimir al IV-lea Jagello, recunoscînd stăpînirea otomană asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, îşi încalcă angajamentele luate la Colomeea faţă de Ştefan cel Mare.

1490, apr. 6. Moartea regelui Ungariei, Matei Corvin; îi succede Vladislav al II-lea (1490 – 1516), regele Boemiei, fiul regelui polon Cazimir al IV-lea Jagello, care obţine tronul prin căsătorie cu Beatrice, văduva lui Matei Corvin. Deşi Ştefan cel Mare a susţinut la succesiunea tronului ungar pe Ioan Corvin şi apoi pe Maximilian de Hasburg, fiul împăratului romano-german, el s-a aflat întotdeauna în bune relaţii cu Vladislav al II-lea.

Vara. Campania lui Ştefan cel Mare în Pocuţia; Domnul Moldovei pune stăpînire pe ţinut şi instalează garnizoane moldovene în cetăţi.

1492, mai 30 – oct. 28 Construirea bisericii cu hramul Sfîntul Gheorghe de la curtea domneasca din Hîrlău; Este primul monument moldovenesc cu pictură exterioară; datînd din vremea lui Petru Rareş.

1496 sept. 30. Ştefan cel Mare termină zidirea bisericii Sfîntul Nicolaie din Botoşani, reprezentativă pentru arhitectura de oraş a epocii sale; turnul clopotniţă alăturat este cel mai frumos păstrat din acea vreme.

Nov. 8 Se încheie construirea bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Războieni.

1497, iul. 15- 1498, nov 11 Construirea bisericii curţii domneşti de la Piatra Neamţ.

1497 aug 27. Ştefan cel Mare părăseşte Suceava, îndreptîndu-se spre Roman, unde era adunată armată, compusă din circa 40 000 de oşteni moldoveni, un contingent turc de circa 2 000 de oşteni şi un corp de oaste muntean, trimis de Radu cel Mare. Se aşteptă un ajutor armat şi din partea Ungariei, Vladislav al II-lea.

1497 oct 26. Lupta din Codrii Cosminului. Oastea moldovenească condusă de Ştefan cel Mare atacă armata polonă: „Şi a fost atunci măcel mare între leşi şi armatele moldoveneşti. Şi au fost luate toate scriptele crăieşti şi au căzut acolo multă oaste şi toate tunurile cele mari, cu care batuseră în cetatea Sucevii, au fost luate atunci şi altele mai mici şi mai mici multe, care este cu putinţă a le înşira”. Resturile armatei polone cu greu au reuşit să se strecoare pînă la Cernăuţi.

Oct 30 Lupta de la Cernăuţi. Ştefan cel Mare înfrînge resturile armatei polone, alungîndu-le din ţară. Victoria deplină a lui Ştefan cel Mare asupra invadatorilor poloni.

Nov. 14 S-a terminat zidirea bisericii Înălţării de la Mănăstirea Neamţ, monument care încununează stilul moldovenesc constituit în epoca lui Ştefan cel Mare.

1499, ian. 5 Ştefan cel Mare, care refuză să mai plătească tribut turcilor, atacă şi înfrînge o oaste turcească, la trecerea peste Prut, care se întorcea cu prada din Polonia. În anul urmator domnul Moldovei porunceşte vornicului Boldur să incendieze Chilia şi Cetatea Albă.

1500, aug. 10. Ştefan cel Mare dăruieşte mănăstirii Putna marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de înalta valoare artistică; în colţuri sunt portretele votive ale lui Ştefan cel Mare şi Mariei Voichiţa.

1501. Ştefan cel Mare, lipsit de sprijin extern, se vede nevoit să se împace cu turcii.

1504 (sfîrşitul lui iunie) – Ştefan cel Mare il impune ca succesor pe Bogdan, fiul sau şi al Mariei munteanca; cu acest prilej au fost tăiati unii boieri, care doreau contrar voinţei domnului, ca la scaunul Moldovei sa urmeze un alt fiu, se pare Ştefan, care se afla la curtea sultanului.

Iulie 2 – Moare Ştefan cel Mare.
– Cu însemnarea mortii lui Ştefan cel Mare se împlineşte prima creaţie literară laică a culturii române: „Letopiseţul de cînd cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”. Redactată din porunca, sub supravegherea, la curtea şi, în unele pasaje, sub dicatarea lui Ştefan cel Mare, aceasta scriere deschide marea galerie a operelor istorice cu valoare literară care va face din cronică genul major al literaturii române din epoca feudală.

Lucrarea a fost copiată şi prelucrată în mănăstiri, în germană şi polonă.

A fost utilizată pentru însemnările de istorie moldovenească din Voskresenski Letopiseţ (cronica moldo-rusă).

 

 

 

Mormantul lui Ştefan cel Mare, Mănăstirea Putna

 

Bibliografie (surse):

* http://efnord.eforie.ro/stefancm/crono1.htm
* Istoria md.