CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 29 SEPTEMBRIE. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

29 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 106 î.Hr.: S-a nascut  Pompei cel Mare (Gnaeus sau Cnaeus Pompeius Magnus, d. 28 septembrie 48 î.Hr.), general şi om de stat roman.

Fiu al lui Gnaeus Pompeius Strabo, reprezentant al unei familii senatoriale, Pompeius a  fost căsătorit cu Aemilia, fiica vitregă a lui Sulla. A fost  trimis în Sicilia, apoi în Africa de Nord pentru a lichida ultimele rezistenţe ale partidei popularilor in timpul razboiului civil.

Din 76 î.Hr. duce lupte grele în Spania împotriva lui Sertorius, iar la revenirea sa în Italia înfrânge în 71 î.Hr. ultimele forţe ale armatei sclavilor rasculati condusi de Spartacus.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 In anul 70 î.Hr. este ales consul  împreună cu Crassus, iar in anul 67 î.Hr., prin „Lex Gabinia”, i se conferă puteri extraordinare („imperium maius”) pentru 3 ani, cu misiunea de a combate pirateria din Marea Mediterană.

  În 66 î.Hr., îi este încredinţată comanda supremă în Orient în războiul împotriva lui Mithridates al VI-lea, regele Pontului. Pompei îl învinge pe acesta, apoi pe aliatul său Tigranes II cel Mare, regele Armeniei.

La întoarcere la Roma, îşi serbează triumful, primeşte cognomenul de „Magnus”.

În anul 60 î.Hr. se constituie primul triumvirat între Pompei, Cezar şi Crassus, înţelegere privată şi secretă a celor trei împotriva aristocraţiei senatoriale.

Dupa moartea lui Crassus la Carrhae şi gloria lui Cezar în Gallia,    triumviratul se destramă iar Pompei se apropie de Senat, care in 52 î.Hr., il desemneaza „consul sine collega”, cu misiunea de a restaura ordinea.

La 7 ianuarie 49 î.Hr., printr-un „senatus consultum ultimum”, Cezar este demis din funcţii, iar Pompei este însărcinat cu apărarea republicii.

Trei zile mai târziu, când traversează Rubiconul cu legiunile sale, Cezar declanşează războiul civil.

 La 9 august 48 î.Hr. are loc bătălia de la Pharsalos, în centrul Greciei, în care Cezar îl învinge pe Pompei, deşi acesta avea o armata  de două ori mai numeroasa.

Înfrânt, Pompei se refugiază în Egipt, unde este asasinat la 28 septembrie 48 î.Hr. din ordinul regelui Ptolemeu al XIII-lea Theos Philopator.

Istoria va consmna  transformarea ulterioară a Romei, de la Republică la Principat şi apoi în Imperiu.

 

 

 

 

 

440: Leon I este ales  papă. Este cunoscut ca Papa Leon cel Mare si a condus Biserica Romei între anii 440- 461. 

În anul 452, Papa Leon a stăvilit invazia hunilor lui Attila în peninsula Italică, întâlnindu-se cu el la Mantova , unde l-a convins să elibereze robii și să facă drum întors.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-au păstrat 69 de predici în care Papa Leon cel Mare a clarificat unele probleme dogmatice crestine fundamentale.

Papa Leon cel Mare a fost ridicat în rândul sfinților atat în Occident cat  și în Orient.

 

 

 

 

 

642: Generalul Amr ibn al-’As ocupa  Alexandria, desăvârșind cucerirea musulmana arabă a Egiptului.

 

 

 

 

 

 

 855: A decedat împăratul  romano-german Lothar I.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost fiul cel mare al lui  Ludovic cel Pios si al principesei Ermengarda (sau Irmingard) de Hesbaye.

 

 

 

 

 

 

Imperiul lui Carol cel Mare

 

 

 

A fost rege al Italiei (818–855) și imparat al Imperiului Carolingian (840–855).

În  iulie 817, tatal sau promulga un „Ordinatio imperii” prin care il  asociază cu la conducerea Imperiului, și il declara mostenitor al tronului, iar pe 5 aprilie 823, la Roma, el a fost încoronat co-împărat de papa Pascal I.

După moartea tatălui său în 840, cei doi frați, Louis germanul și Charles cel Plesuv , au refuzat să-l recunoască ca imparat pe  Lothar  iar în iunie 841, il infrang in batalia la  FontenoyenPuisaye, în Auxerre.

Pe 14 februarie, 842, cei doi câștigători isi intaresc  alianța, prestand faimoasele Jurăminte de la Strasbourg.

În anul următor, au impus Tratatul de la Verdun, care îi permitea lui Lothar să isi mențină titlul imperial,ii acordă Francia Mijlocie si un teritoriu lung și îngust de la Marea Nordului la sud de Roma, inclusiv capitala Imperiu carolingian, de la Aachen.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astfel, prin Tratatul de la Verdun din 843, Imperiul Franc cladit de Carol cel Mare, a fost împărţit în trei părţi, fapt care a insemnat  constituirea  unor noi state, precum Franţa şi Imperiul Romano-German.

 

 

 

 

 

855: La Roma, Benedict al III-lea devine papă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus Biserica Romei pana la 17 aprilie 858, la data mortii sale fiind al 104-lea pontif roman din lista publicata in Annuario Pontificio.

 

 

 

 

 

 

1227: Imparatul Sfantului Imperiu Romano – German, Frederic al II-lea este excomunicat  de papa Grigore al IX-lea, pentru ca nu si-a onorat promisiunea de a  incepe  a VI-a Cruciada.

A plecat in anul urmator in Tara Sfanta, insa excomunicarea sa nu a fost ridicata.

Frederic al II-lea (n.26 decembrie 1194 – d.13 decembrie 1250), era descendent al lui Fredeick I Barbarossa si  fiul împăratului Henric al VI-lea  și al Constanței de Sicilia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”), pentru că era un om învățat, vorbitor al mai multor  limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. 

A fost adesea numit  o „creatură de minune” între  monarhii germani din evul mediu, iar  umanistul și istoricul elvețian  Jacob Bruckhardt  (1818-1897) l-a apreciat  ca fiind primul om modern pe tron.

 

 

 

 

 

1364:  In bătălia de la Auray, forțele anglo bretone le inving pe cele franceze.

A fost sfârşitul Războiului Breton de Succesiune, în 1365 fiind semnat Tratatul de la Guerande.

Acest război  de succesiune care a durat din 1341-1364, a fost  unul dintre războaiele secundare care au avut loc în anii Războiului de o sută de ani.

 

 

 

 


1511: S-a nascut Miguel Servet, cunoscut și ca Miguel de Villanueva (d. 27 octombrie 1553), teolog, medic si umanist spaniol, preocupat de astronomie, geografie,anatomie, studiul biblic si  jurisprudenta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În medicină, Miguel Servet a fost descoperitorul circulației pulmonare (mica circulație).

 Ca teolog, Miguel Servet a  fost un protestant radical, refuzând să accepte dogma Trinității (Sfanta Treime).

Denunțat Inchiziției,  Marele Consiliu din Geneva îl condamnă pentru erezie „din cauza celor 17 scrisori remise Sfântului Oficiu de către Jehan Calvin, predicator în Geneva”.

A refuzat să își renege convingerile si a  fost ars pe rug la  Geneva, pe 27 octombrie 1553, împreună cu cărțile sale.

 

 

 

 

 

1518: S-a nascut pictorul italian  Tintoretto; (d. 31 mai  1594).

 

 

 

 

Tintoretto – Autoportret

 

 

 

Jacopo Comin, supranumit  Tintoretto, a fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai scolii venetiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist,  apărut în perioada de maturitate a Renasterii.

 

 

 

 

 

1547: S-a născut Miguel de Cervantes Saavedra, scriitor spaniol de geniu, poet, dramaturg, autorul celebrului roman “Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha”; (m. 22 aprilie 1616).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Romanul “Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha” este capodopera literaturii spaniole, pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale.

A fost tradus în principalele limbi europene, fiind şi în prezent  una din operele cu cele mai multe traduceri din lume.

 

 

 

 

 

1571: S-a nascut  pictorul italian Caravaggio,un precursor al stilului baroc si unul dintre cei mai mari novatori din istoria picturii ; (d.18 iulie  1610).

 

 

 

 

 

 Caravaggio

 

 

 

 

 

1578: Este intemeiat  de colonistii spanioli orasul Tegucigalpa, actuala capitala a Hondurasului.

 

 

 

 

 

 

 

 

1703: S-a nascut pictorul francez Francois Boucher; (d.30 mai 1770).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost un reprezentant al stilului  rococco , portretist remarcabil, renumit pentru picturile sale idilice și senzuale, cu tematică bucolică sau alegorica.

A reflectat fidel in operele sale   viata de curte  in Franta din timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea.

 

 

 

 

 

1758: S-a născut amiralul britanic, Horatio Nelson, duce de Bronte. 

 

 

 

 

 

 

 

 


Celebrul amiral britanic Horatio Nelson, a participat la razboaiele napoleniene şi s-a remarcat în bataliile navale de la Abukir, unde a distrus flota franceză, şi de la Trafalgar, unde s-a confruntat cu forţele franco-spaniole.

Englezii îl consideră erou naţional, victoriile sale navale impiedicand  Franţa napoleoniana sa invadeze Anglia.

 

 

 

 

 

 

1760: Trupele britanice cuceresc fara lupta fortăreața Detroit,  ultima fortăreață franceză în America de Nord.

 

 

 

 

 

 

1812: S-a nascut Eudoxiu Hurmuzachi, istoric, membru al Societăţii Academice Române. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Eudoxiu baron de Hurmuzachi   (n.29 septembrie 1812  Cernauca, Cernauti -d. 29 ianuarie/ 10 februarie 1874, Cernauti), a fost un istoric, politician austriac (mareșal al Ducatului Bucovinei) și patriot român, care a luptat pentru drepturile românilor din Imperiul habsburgic.

Documentele de arhivă, peste 6 000 la număr, strânse în cercetările pe care acestea le-a întreprins, constituie fondul de documente care-i poartă numele – “Colecţia Hurmuzaki” (d.29.01/10.02.1874).

 

 

 

 

 

1829: Este infiintata Politia Metropolitană din Londra,care va deveni cunoscuta  mai târziu  sub numele de  Scotland Yard.

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul de Poliție Metropolitană a fost fondat  de către Robert Peel, fost prim ministru al Regatului Unit în perioadele 1834-1835 și 1841-1846. 

 

 

 

 

1864: S-a născut scriitorul, filosoful şi dramaturgul Miguel de Unamuno, iniţiator al existenţialismului în Spania (eseuri cu caracter filosofic “Despre sentimentul tragic al vieţii la oameni şi la popoare”, “Agonia creştinismului”) (m. 31 decembrie 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1843: S-a nascut generalul rus  Mihail Dimitrievici Skobelev  (d.1882), participant la Razboiul de Independenta a Romaniei  (1877–1878).

A fost  faimos pentru cucerirea Asiei Centrale. Îmbrăcat în uniformă albă și aflat pe un cal alb, era poreclit de către soldații săi ca “Generalul Alb” , și de turci  “Pașa Alb”.

În timpul  campaniei în Khiva, adversarii săi turci l-au numit goz zanli sau “ochi sângeroși”.

 

 

 

 

http://www.pamirs.org/historical%20photos/Russian%20officers/12%20Skobelev%20(2)%20low.jpg

 

Feldmareșalului britanic Bernard Montgomery a scris despre  Skobelev ca a fost “cel mai capabil comandant unic”din lume între anii 1870 și 1914 și l-a caracterizat drept un “abil și inspirat” lider.

 

 

 

 

 

 

1888: S-a născut lingvistul şi filologul Iorgu Iordan (29 septembrie/11 septembrie), membru al Academiei Române, întemeietor al Institutului de Filologie Română “Al. Philippide” din Iaşi, al Societăţii române de lingvistică romanică, pe care a condus-o până la sfârşitul vieţii.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost preşedinte şi vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţilor din Berlin, Budapesta, Montpellier, Roma, Iaşi (m. 20 septembrie 1986).

 

 

 

 

 

1888 : A încetat din viaţă poeta Iulia Haşdeu, fiica scriitorului B.P. Haşdeu; (n. 14 noiembrie 1869).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tânăra scriitoare română si poeta de limba franceza,  s-a manifestat și în muzica și pictura (urmase cursuri particulare de desen și pictură la Paris).

Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie. A  scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri. 

A murit de tuberculoza la doar 19 ani și a fost înmormântată la  Cimitirul Bellu.

 

 

 

 

 

 

Tatăl poetei, foarte afectat de moartea ei, a construit în memoria acesteia un castel la Campina, cunoscut sub numele de castelul Iulia Hasdeu. 

 

 

 

 

 

 

1901: S-a născut  fizicianul italian Enrico Fermi, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pe anul 1938, membru de onoare străin al Academiei Române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus lucrările de construcţie a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago şi a realizat primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare, contribuind la construcţia bombei atomice în proiectul Manhattan (d. 28 noiembrie 1954).

 

 

 

 

 

1902: A încetat din viaţă scriitorul Émile Zola, teoretician şi promotor al naturalismului in literatura (ciclul “Rougon Macquart”); (n. 2 aprilie 1840).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Zola şi-a riscat cariera, libertatea şi chiar viaţa pe 13 ianuarie 1898, când manifestul său J’acusse (Acuz!) a fost publicat pe prima pagină a cotidianului parizian L’Aurore, condus de Ernest Vaughan şi Georges Clemenceau.

Articolul, formulat ca o scrisoare deschisă către preşedintele republicii Félix Faure, acuza guvernul francez de antisemitism şi invoca grave erori judiciare în cazul căpitanului evreu Alfred Dreyfus, încarcerat pe nedrept pentru spionaj în Insula Diavolului din Guyana franceza.

Emile Zola a fost judecat pentru calomnie şi condamnat la închisoare, dar a reuşit să evite pedeapsa, exilându-se în Anglia.

Datorită scriitorului, „Afacerea Dreyfus” a căpătat în scurt timp o dimensiune naţională, împărţind societatea între susţinătorii reacţiunii şi dreyfusarzii liberali şi reformişti.

Pentru cei din urmă, Zola a devenit un far călăuzitor şi un simbol al dreptăţii. Cuvintele sale, „Adevărul este în marş şi nimic nu-l va opri”, au rămas emblematice.

 

 

 

 

 

 

1910: S-a nascut la Vața de Sus, comitatul Hunedoara (Austro-Ungaria),  parintele ieromonah si teologul român Arsenie Boca; (d.28 noiembrie  1989, Sinaia, jud. Prahova).


 

 

 

 

 

 

 

 Părinte ieromonah, teolog şi artist plastic (muralist) ortodox român, Arsenie Boca a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalităţii sale veneau mii şi mii de credincioşi, fapt pentru care a fost hărţuit de Securitatea comunista.

A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Braşov, dus la Canal, închis la Jilava, Bucureşti, Timişoara şi la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de Bucureşti). Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din Bucureşti, a fost pictată de către părintele Arsenie Boca.

Arsenie Boca este considerat de către ucenicii săi cel mai mare duhovnic român al secolului XX.

La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Video:

 

 

 

 

 

1911: Italia declară război Imperiului Otoman, după expirarea  ultimatumului privind predarea orașului Tripoli din Libia.

 

 

 

 

 

1912:  S-a născut regizorul Michelangelo Antonioni: “Blow Up”, “Deşertul roşu”, “Dincolo de nori”, “Ultimul tango la Paris”; (d. 30 iulie 2007).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1913 : A încetat din viaţă inginerul Rudolf Diesel, inventator al motorului care îi poartă numele, brevetat în 1892 (n.18 martie 1858).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1913: S-a născut Stanley Kramer, renumit producător şi regizor american de film: “Ghici cine vine la cină”, “Lanţul”;  (m. 19 februarie 2001).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Primul Război Mondial – In Bătălia de la St. Quentin Canal,  Linia Hindenburg este strapunsa de către forțele aliate.  

Construirea liniei Hindenburg a început în septembrie 191, iar Bătălia  de la St Quentin Canal  a implicat forte britanice, australiene și americane în atacarea  fortificatiilor liniei Siegfried  si a liniei a Hindenburg..

Sub comanda generalului australian Sir John Monash, asaltul trupelor aliate a atins toate obiectivele sale, linia Hindenburg fiind complet strapunsa, iar rezistența  germana infranta.

 

 

 

1918Primul Război Mondial, Bătălia de la St. Quentin Canal. Linia Hindenburg este strapunsa de către forțele aliate. Bulgaria semnează un armistițiu.

Construirea liniei Hindenburg a început în septembrie 1916, iar Bătălia  de la St Quentin Canal  a implicat forte britanice, australiene și americane, în atacarea  fortificatiilor germane ale liniei Siegfried  si a liniei a Hindenburg.

Sub comanda generalului australian Sir John Monash, asaltul trupelor aliate a atins toate obiectivele sale, linia Hindenburg fiind complet strapunsa, iar rezistența  germana infranta.

 

 

 

 

 

1918: A fost adoptată declaraţia redactată de Vasile Goldiş, privind hotărîrea naţiunii române din Transilvania, de a se aşeza “printre naţiunile libere“.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş privind hotărîrea naţiunii române din Transilvania, de a se aşeza “printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului naţional ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa). Se constituie un “Comitet de acţiune“, cu sediul la Arad, avîndu-l în frunte pe Vasile Goldiş.

 

 

 

 

 

1927: A decedat Willem Einthoven, fiziolog olandez, laureat al Premiului Nobel pentru medicină pe anul 1927, pentru inventarea electrocardiografului; (n.21.05.1860).

 

 

 

 

 

1929: S-a născut Eugen Preda, publicist şi comentator de radio, primul director general al Radiodifuziunii Române după decembrie 1989 (ianuarie 1990-septembrie 1994); (m. 27 iulie 2000).

 

 

 

 

 

 

1930 : A încetat din viaţă pictorul Ilia Efimovici Repin, unul dintre marii portretişti ruşi; a avut o însemnată influenţă asupra picturii ruse moderne ; (n. 5 august 1844).

 

 

 

 

 

 

 

 

1931: S-a nascut Anita Ekberg (Kerstin Anita Marianne Ekberg), actrita suedeza, sex-simbol al anilor 60, descoperită de regizorul italian Federico Fellini (“La dolce vita”, “Ispitele doctorului Antonio”).

A ramas in memoria publicului pentru rolul Silvia din filmului lui Federico Fellini, La Dolce Vita (1960).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Din  2011,  actrita a trait retras intr-un azil pentru persoane in varsta, beneficiind de un ajutor financiar din partea Fundatiei Federico Fellini.

A decedat pe data de 11 ianuarie 2015.

 

 

 

 

1936: S-a nascut Silvio Berlusconi, om politic  italian si fost  prim ministru al guvernului Italiei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Berlusconi este conducătorul partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media. Revista Forbes  l-a desemnat  ca cea mai prosperă persoană din  Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). Cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari în 2011, Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.

A scris imnul  clubului italian AC Milan,al carui proprietar este, împreună cu producătorul și cântărețul de muzică pop Tony Renis.

 

 

 

 

 

1938: Se semneaza Acordurile  de la München  prin care  Marea Britanie, Franța și Italia, aproba cedarea regiunilor locuite de germanii sudeți din Cehia către Germania, și a celor locuite de polonezii din Cehia (regiunea Cieszyn), către Polonia.

A fost  un prim pas spre ocuparea totală a Cehoslovaciei de către Germania şi spre modificarea raporturilor de forţe din Europa, ceea ce a dus pana la urma la declansarea  celui de- Al Doilea Război Mondial.

 

http://youtu.be/7a64s2XbyYc

 

 

 

 

 

 

1943: S-a nascut Lech Walesa,  presedinte al Comitetului Fondator al Sindicatului”Solidaritatea” din Polonia comunista.(septembrie 1980).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dupa ce a absolvit scoala a inceput sa lucreze ca mecanic auto.

 In 1965 s-a inrolat in armata, iar din 1967 a inceput  s-a incadrat ca electrician la santierul naval de la Gdansk.

In timpul revoltei muncitorilor impotriva guvernantilor comunisti, din decembrie 1970, Lech Walesa a fost unul dintre liderii protestatarilor.

Dupa inabusirea miscarii, el a fost retinut de autoritati, iar mai apoi concediat. A urmat pentru Walesa o perioada extrem de grea, fiind nevoit sa isi intretina familia prestand munci ocazionale.

In 1978, impreuna cu alti muncitori, a pus bazele unei miscari anticomuniste. in acea perioada a fost inchis de mai multe ori de catre securitate.

In august 1980, la Gdansk a izbucnit greva iar Lech Walesa a fost in fruntea muncitorilor care isi cereau drepturile.

Autoritatile s-au vazut nevoite sa negocieze cu protestatarii, caora le-au dat dreptul sa isi formeze un sindicat propriu, denumit “Solidaritatea”. Biserica Catolica, in fruntea careia se afla Papa Ioan Paul al II-lea, a sprijinit miscarea de la Gdansk si chiar l-a primit pe Walesa la Vatican in ianuarie 1981.

Sindicatul nu a activat prea mult timp, autoritatile poloneze luand decizia de a desfiinta organizatia si la presiunea sovieticilor. Majoritatea liderilor “Solidaritatii” au fost inchisi, iar Walesa a fost arestat la domiciliu. in 1983.

 I s-a decernat  premiul Nobel pentru pace in  anul 1983 si  a fost ales presedinte al Poloniei  in perioada 1990-1995.

 

 

 

 

1954: Douăsprezece ţări au semnat un acord privind înfiinţarea Consiliului European pentru Cercetare Nucleară (CERN), care a devenit cel mai mare laborator de fizica particulelor din lume.

 

 

 

 

 

 

 

1960:  Dictatorul comunist al  URSS, Nikita  Hrusciov, a batut cu pantoful in masa in timpul discursului  tinut discurs reprezentantul Filipinelor, Sumulong , care afirma ca popoarele Europei de Est se afla in pozitia de tari colonizate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Auzind aceasta, Hrușciov a venit repede la tribună. Acolo, într-o manieră teatrală, l-a împins la o parte pe Sumulong, cu o mișcare în sus a brațului drept — fără a-l atinge — și a început o îndelungată denunțare a lui Sumulong, etichetându-l (printre altele) ca „nemernic, servil și lacheu”, și „sicofant al imperialismului american” și i-a cerut președintelui adunării, Frederick Boland  (Irlanda), să-l mustre pe Sumulong.

Boland l-a avertizat pe Sumulong să „evite să declanșeze o polemică ce va provoca în mod sigur mai multe intervenții”, dar i-a permis să vorbească în continuare, trimițându-l pe Hrușciov la locul său.

Hrușciov a lovit cu pumnii în masă în semn de protest în vreme ce Sumulong a continuat să vorbească și la un moment dat a luat în mână un pantof și a început să lovească cu el în masă.  Alte surse arată o ordine puțin diferită a evenimentelor: Hrușciov a lovit întâi cu pantoful, și abia după aceea s-a dus la tribună să protesteze. 

Discursul lui Sumulong a fost din nou întrerupt. La cuvânt s-a înscris și vice-ministrul de externe român Eduard Mezincescu  . Mezincescu l-a denunțat și el pe Sumulong după care și-a îndreptat mânia spre Boland, reușind să-l provoace, să-l insulte și să-l ignore pe președintele Adunării până într-acolo încât i s-a închis microfonul, ceea ce a declanșat un cor de strigăte și proteste din partea delegațiilor din blocul sovietic.

Scena a luat sfârșit când Boland, roșu la față de nervi, a declarat ședința închisă și a lovit cu ciocanul în masă atât de tare încât l-a rupt.

 

 

 

 

 

1962: Canada lansează pe orbită satelitul Alouette 1. Acesta era primul satelit lansat de un alt stat în afară de SUA si URSS.

 

 

 

 

 

 

2000: Patriotul roman moldovean Ilie Ilaşcu, întemniţat de regimul separatist de la Tiraspol, a primit cetăţenia română.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost eliberat  din inchisoarea separatistilor transnistreni in urma protestelor comunitatii internationale, la 6 mai 2001.

 

 

 

 

 

2001: A încetat din viaţă scriitorul român Gellu Naum: “Culoarul somnului”, “Focul negru”, “Despre identic şi felurit. Antologie”, “Critica mizeriei”; (n. 1 august 1915).

 

 

 

 

 

2010: A murit actorul american Tony Curtis;  (n. 1925).

 

 

 

 

 

Click pentru a vedea

 

 

 

 

 

 

 2011: A decedat cântăreaţa americană Sylvia Robinson, supranumită “mama stilului muzical hip hop”; (n. 6 martie 1936).

 

 

 

 

 

Imagini pentru cântăreaţa  Sylvia Robinson,photos

 

 

A fondat grupul The Sugar Hill Gang si primul sau  hit a fost “Pillow Talk”; (1973).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Sf.Cuv. Chiriac Sihastrul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Sfantul Chiriac Sihastrul

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Chiriac Sihastrul s-a nascut la anul 448, in vremea imparatului Teodosie cel Mic, in Corint.

Fiind nepot al Episcopului Petru al Corintului, inca de copil a fost hirotesit citet al bisericii catedralei. La varsta de optsprezece ani Chiriac ajunge la Ierusalim unde il cunoaste pe Sfantul Eftimie, care, i-a prorocit ca va ajunge un mare duhovnic.

Sfantul Efitimie l-a tuns in monahism trimitandu-l totodata la Sfantul Gherasim de la Iordan. Aici Sfantul Chiriac a petrecut vreme de noua ani.

Dupa moartea Sfantului Gherasim s-a intors insa la Manastirea Sfantului Eftimie. Dupa zece ani, fugind de slava oamenilor, a sihastrit in locuri diferite, in cele din urma stabilindu-se la Manastirea Sfantului Hariton.

Sfantul Chiriac Sihastrul a spus despre sine ca in toate zilele vietii lui lumina soarelui nu l-a vazut mancand, nici a apus fiind el suparat pe cineva.

A fost cunoscut atat pentru nevointele sale cat si pentru darul facerii de minuni. Sinaxarul il aminteste ca „puternic vindecator al bolnavilor, si bland mangaietor al celor intristati”.

Sfantul Chiriac a fost si un mare luminator al Bisericii, Stalp al Ortodoxiei, luptand mai ales impotriva ereziilor lui Origen.

Sfantul Chiriac Sihastrul s-a mutat la Domnul in anul 557.

 

 

 

Tot in aceasta zi facem pomenirea:

 

 

– Sfintilor 150 de Mucenici din Palestina;

– Sfintei Mucenite Petronia;

– Sfintei Mucenite Gudelia;

– Sfantului Mucenic Casdon si Casdoas;

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY 

 

 

 

 http://www.youtube.com/watch?v=6OJg4mi8WK8

 

 

 

 

 

 

 Bibliografie (surse): Basilica.ro; e.maramures.ro;Istoria md.; Istoricul zilei blogspot.com; Mediafax.ro; Wikipedia.ro;Youtube

 

 

 

29/09/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. Reblogged this on Cronopedia.

    Comentariu de munteanioan | 30/09/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: