CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Românul basarabean Gherman Pântea și lecția sa de demnitate, omenie și patriotism fierbinte


 

 

 

 

 

 

Gherman Pântea s-a născut în 13 mai 1894 la Zăicani, Balti, în nordul Basarabiei, într-o familie de români cu mai mulţi copii, părinţii fiind Vasile şi Ioana Pântea. Tatăl său era avocat.  

A fost  licențiat în drept,  om politic român din Basarabia, membru în Sfatul Țării.

La 27 martie/9 aprilie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu țara mama, România.

Participant la primul război mondial, a fost ministru în Guvernul Basarabiei, primar al orașului Chișinău (1923, 1927-1928, 1932), între 1941-1944 – primar general al orașului Odesa.

După 1945 a fost urmărit de regimul de „democrație populară” și la 1952 a fost  condamnat la 10 ani de detenție iar în anul 1955 a fost amnistiat.

Cine a fost Gherman Pântea
 

Când a început şcoala a avut dificultăţi cu limba rusă, în familie vorbindu-se doar româneşte. După terminarea liceului s-a  înscris la Universitatea din Odesa, dar nu a apucat să o termine pentru că la începului  Primului Război Mondial, este recrutat, trimis la Şcoala de Ofiţeri din Kiev si  apoi numit ofiţer translator pe lângă comandamentul Armatei a 9-a aflată pe frontul românesc.

Declanşarea revoluţiei din februarie 1917, care a determinat retragerea de pe front a armatelor ruseşti, îl propulsează în poziţia de preşedinte al Sovietului Armatei a 9-a cantonată la Odesa.

 

 

Gherman Pântea, primarul-Odesei - discursul de primire a mitropolitului Visarion Puiu

 

 

 

Împreună cu alţi ofiţeri basarabeni îi ajută pe soldaţii basarabeni să se organizeze într-un singur corp militar sub forma Forţei basarabene, care va constitui la Chişinău baza viitorului Sfat al Ţării.

Pentru a legaliza această organizare, se va deplasa la Moscova unde a reusit sa obţina iniţial acordul lui Kerenski, dar ulterior este emis un mandat de arestare pe numele său.

În haosul care se instalase în Rusia, a  aparut un nou pol de putere la Petersburg – bolsevicii.

Gherman Pântea se deplasează la Petersburg unde obţine de la Lenin, acordul pentru autodeterminarea naţională a basarabenilor.[10]

Când deputaţii basarabeni au creat Republica Democrată Moldovenească, Gherman Pântea a fost ales ministru (Director general de război şi marină, între 11 decembrie 1917 şi ziua Marii Uniri) în Guvernul republicii, subordonat direct presedintelui Sfatului tarii, lui Ion Inculeţ.

La 27 martie 1918 când Sfatul Ţării a votat unirea cu România, Pântea a votat şi el pentru. 

În septembrie 1919 îşi termină studiile universitare la Iaşi şi obţine licenţa în drept.

Este primit în baroul din Chişinău şi în paralel cu avocatura editează un cotidian în limba rusă, ziarul „Bessarabia”.

Ulterior editează un al doilea ziar în limba rusă. Intră în Partidul Naţional Liberal, fiind ales  deputat timp de zece ani la rând.

Patru ani a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În 1938 a fost numit senator. A fost de trei ori primar al Chişinăului (1923, 1927-1928, 1932).

În 1923 este trimis la Paris, de către ministrul de externe I. G. Duca, pentru a-l contacta pe ambasadorul sovietic Rokovski în vederea restabilirii legăturilor cu guvernul sovietic, insa ruşii nu recunoşteau însă unirea Basarabiei cu România.

Îşi publică memoriile, primul volum în 1931, sub titlul „Unirea Basarabiei”. Rolul organizaţiilor militare moldoveneşti în actul unirii. Volumul al II-lea îl publică în 1937 sub titlul „Unirea Basarabiei – Două decenii de la autonomia Basarabiei”.

După declanşarea, la 22 iunie 1941, a războiului de eliberare a Basarbiei, a fost mobilizat la Statul Major al Armatei a 4-a.

După alungarea sovieticilor din  Chişinău , Generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei a 4-a, îi cere să verifice o listă de 100 persoane indezirabile, ca să nu fi fost trecuţi din greşeală şi buni români.

Cu această ocazie salvează viaţa lui Gheorghe Stere (fiul lui Constantin Stere) şi a lui Alexandru Mâţă.

Gherman Pântea a sosit la Odesa în 18 octombrie 1941, la două zile după trupele române, fiind numit primar de mareşalul Ion Antonescu în urma unei întâlniri din gara Chişinău dintre cei doi, din august 1941.

Mareşalul Ion Antonescu nu-l cunoştea personal, dar probabil prestaţia lui Gherman Pântea ca primar al Chişinăului în trei mandate a contat în această numire.

Ruşii când părăseau un oraş, după ce evacuau nomenclatura, aruncau în aer uzina electrică, uzina de apă şi alte obiective ale infrastructurii, într-un dispreţ total faţă de proprii cetăţeni abandonaţi fără căldură, fără apă, fără alimente. La toate aceste probleme se adaugă decizia NKDV-ului de a arunca în aer fostul sediu, în care se instalase Comandamentul Militar Român. Explozia a avut loc în 22 octombrie 1941, ora 5:35 pm. (1)

Gherman Pântea repune în funcţiune serviciile publice, inclusiv alimentarea cu apă şi electricitate.

Restaurantele şi pieţele sunt redeschise. Pentru prima dată, după 20 de ani producătorilor individuali li s-a permis să-şi desfacă produsele. Iniţiativa particulară a fost încurajată, obţinându-se foarte lesne licenţă pentru diverse activităţi.

Deşi primăria n-a impus taxe micilor întreprinzători particulari, lăsând la aprecierea lor să plătească cât cred ei că-şi pot permite, s-au strâns peste 130 de milioane de mărci din acest impozit voluntar.

Această iniţiativă a primarului Pântea de a introduce un impozit benevol, despre care n-am ştiinţă să se mai fi folosit undeva, m-a impresionat în mod deosebit, mai ales că s-a aplicat într-un teritoriu aflat sub ocupaţie.

Cât de mulţumiţi trebuie să fi fost odesiţii de administraţia oraşului, dacă au considerat, din proprie iniţiativă că trebuie să contribuie şi ei cu ceva pentru bunul mers al lucrurilor.

Iată un ocupant care nu jefuieşte teritoriul cucerit, dimpotrivă se ocupă de înflorirea lui. Opera, avariată puternic în timpul asediului, a fost reparată, inclusiv o mare orgă defectă de mult timp.

Stagiunea 1942 – 1943 a avut loc într-o Operă repictată şi reparată cu 58 de reprezentaţii diferite, de la Boema la Evgheni Oneghin.

Trei sferturi din reprezentaţii erau din clasicii europeni şi un sfert din cei ruşi.

A păstrat funcţionarii vechi din primărie. A folosit în administraţie şi în documentele emise limba română şi ucrainiană. El însuşi cunoştea pe lângă limba română şi limbile rusă şi ucrainiană.

Multe publicaţii din Odesa erau în limba ucraineană. A redeschis şcolile şi Universitatea.

23 august 1944 îl găseşte la Bucureşti, cand guvernul Sănătescu întocmeşte în 24 august 1944 o primă listă de „criminali de război”.

Se spune, că în prima şedinţă a guvernului Sănătescu, din 24 august 1944 – guvern instaurat după arestarea lui Ion Antonescu o zi mai devreme – Pântea fusese inclus pe lista criminalilor de război la insistenţa generalului Gheorghe Potopeanu, ultimul guvernator al Transnistriei şi deţinător acum a două portofolii, cel de la economie şi cel de la finanţe.

În 21 iunie 1946, dosarul lui Pântea a fost însă clasat, la cererea Comisiei Aliate de Control şi, personal, a preşedintelui acesteia; nimeni altul decât mareşalul sovietic Tolbuhin, care i-a mulţumit astfel fostului primar al Odessei pentru că i-a salvat sora de la moarte.

 

Slugarnicia  nu l-a salvat insa pe acest Potopeanu, care peste o lună a fost arestat la randul sau de ruşi.

Pântea a fost  judecat de mai multe ori de asa zisele „tribunale ale poporului” dar a fost achitat de fiecare dată, datorită documentelor de nevinovăţie pe care le deţinea.

Totuşi se hotăreşte să părăsească Bucureştiul, îşi schimbă numele şi se mută la Craiova, la fratele său.

În 1947 revine în Bucureşti cu intenţia de a contacta prietenii ca să găsească o soluţie de a părăsi ţara, insa comisarul Alimănescu îl arestează şi-l dă pe mâna Securităţii.

Este anchetat de faimosul Nicolschi care-l confruntă cu denunţurile făcute împotriva lui de Gheorghe Stere şi Alexandru Mâţu, pe care-i salvase în 1941.

Pântea este trimis la Jilava, fără judecată, pentru trei ani.

În 1952 Tribunalul Militar l-a condamnat la 10 ani muncă silnică, sub acuzatia de criminal de război şi  dusman al clasei muncitoare.

Pântea fost încarcerat, pe rând, la inchisorile comuniste Jilava, Aiud, Ocnele Mari, Gherla, Piteşti şi Poarta Albă.

De data asta, Tolbuhin n-a mai putut să-l ajute; plecase din România în 1947, iar în 1949, la doar 55 de ani, decedase.

Fostul primar al Odessei a fost eliberat în 1955 în urma decretului de amnistie, în contextul unei destalinizări timide in România, şi achitat în anul următor.

A aflat abia după aceasta că principalul cap de acuzare invocat de tribunal era acela că ar fi fost membru al Comisiei de Evacuare a evreilor din Odessa; ceea ce nu corespundea adevărului.

Unii evrei au mărturisit în favoarea sa, afirmând că multora le-a salvat viaţa.

La şedinţa în care a fost achitat a depus mărturie şi Taisia Arnăutu-Jerebenco, artistă a Operei din Odessa, care a evocat amintirea pozitivă pe care o aveau locuitorii oraşului despre Gherman Pântea.

După ce a fost eliberat şi achitat, Securitatea l-a urmărit în permanenţă, încercând chiar să-l racoleze la un moment dat.

Gherman Pântea a refuzat cu demnitate  aceste oferte, precum şi utilizarea numelui sau în scopuri propagandistice, de către presa oficială.

In 1961 a fost din nou arestat, până în anul 1964.

Gherman Pântea a scăpat  de extrădarea în URSS graţie mărturiilor locuitorilor Odessei, dar şi a intervenţiei sale pentru salvarea de la moarte a surorii mareşalului sovietic Tolbuhin. 

S-a stins din viaţă la 1 februarie 1968 în condiţii suspecte,desi era sanatos, căzând brusc pe stradă, după ce ieşise din cafeneaua de lângă casă, pe care o frecventa adesea.

Constantin Tomescu – fost secretar al cancelariei Basarabiei în perioada interbelică şi profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău – scrie în memoriile sale, păstrate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, că Pântea ar fi fost otrăvit de cineva care nu a vrut ca acesta să participe la manifestarea dedicată împlinirii celor 50 de ani de la unirea Basarabiei cu România; manifestarea fusese programată să aibă loc la două luni după moartea sa.

 Familia sa a fost anunţată de autoritatile comuniste că a fost găsit căzut pe stradă, după două zile de la dispariţia sa  de acasă  

Este înmormântat în cimitirul Bellu.

Înflorirea Transnistriei în general şi a Odesei în special, în perioada 1941-1944, sub administraţia românească, care i-a uluit pe istoricii străini, a fost considerat ca un caz unic în Europa aflată atunci in razboi , demonstrează că românii pot să fie buni administratori atunci când la vârf ajung oameni de înaltă ţinută morală ca primarul Gherman Pântea,sau  guvernatorul Transnistriei, profesorul Gheorghe Alexianu.

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/07-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/06-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/16-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/11-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/14-odessa-1943.jpg

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/15-odessa-1943.jpg

 

Foto: Odesa sub administrație românească. Imagini provenite din arhiva fotografului  Willy Pragher

 

http://www.george-damian.ro/wp-content/uploads/2013/06/02-odessa-1943.jpg

–––––––––––––––––––––––––-
[1] Charles King afirmă că  „Every thing changed the day Stalin’s secret police decided to block up their own headquarters” (p.201).
[2] Charles King afirmă că Gherman Pântea ar fi atras atenţia autorităţilor militare despre pericolul potenţial al instalării comandamentului în sediul N.K.D.V.-ului. Cert este că exact cu o săptămână în urmă fusese aruncată în aer clădirea comandamentului german din Kiev, care fusese instalat tot într-un sediu al N.K.D.V.-ului. Ca şi la Kiev au urmat represalii, dorite de N.K.D.V., pentru a aţâţa populaţia împotriva noilor autorităţi.

Deşi a avut acces la documente de arhivă,

Radu Theodoru în „A fost sau nu Holocaust” ed. Lucman, 2003, dă cifra exactă de 417, prin însumarea execuţiilor efectuate de cele 4 regimente din Odesa (pag.299). Primarul Gherman Pântea, în documentele sale avansează cifra de 430, apropiată de cea găsită de Radu Teodoru.

Ea este confirmată indirect de un martor ocular, Rubin Udler (avea 16 ani în 1941), care descrie cum privind pe str. Karl Marx, spre gară, a văzut o spânzurătoare în care atârnau patru trupuri şi un grup de 20-25 ostatici, escortati de soldaţi români.

La intersecţia cu strada sa au mai fost spânzuraţi trei, iar al patrulea care a încercat să fugă a fost împuşcat. Fiecăruia i se citea sentinţa de condamnare la moarte. Amintirile lui Rubin Udler au fost publicate în „Flares of Memory. Stories of Childhood during the Holocaust”, editori Anita Brostoff şi Cheila Chamonitz, editura Oxford University Press, 2001. Că în arhiva preluată de sovietici, ajunsă şi la Washington, sunt date exacte confirmă chiar Charles King care preia următoarele date din Raportul prefectului din 11 aprilie 1942: „32 643 evrei au fost evacuaţi, 847 au murit în ghettou şi 548, inclusiv gravide, se aflau în spitalul ghettou-lui” (pag.217).
Dacă pe Charles King şi pe ceilalţi autori evrei îi înţelegem că nu pot să-şi publice lucrările dacă nu sunt menţionate anumite lucruri (în acest caz cifra 20.000), pe respectabilul nonagenar Neagu Djuvara nu l-am înţeles de ce la emisiunea din 3 iunie 2012 de pe Antena 3 dă cifra de 19.000 evrei „stropiţi cu petrol şi arşi de vii din ordinul mareşalului Antonescu, la Odesa”. Ulterior, văzând o carte de-a domniei sale publicată de Humanitas, am înţeles de ce a făcut-o. Moderatorul Adrian Ursu a primit „informaţia” fără să clipească.
[3] Pentru a vă face o imagine despre valoarea acestei sume, facem precizarea că salariul unui inginer era de 1.000 mărci pe lună, al unui supraveghetor dintr-un magazin de 400 mărci pe lună iar cu 100 de mărci se puteau cumpăra trei kilograme de salam de bună calitate sau o pereche de gâşte grase.
[4] Vladimir Petrov: „Escape from the future; the incredible aventures of a young Russian”, Ed . Indiana University Press, 1973.
[5] Respectivul prieten trebuia să semneze o declaraţie că-l cunoaşte pe d-nul… din anul…, că ştie că nu este evreu, dar este de origine…, că n-a fost în paridul comunist şi că a locuit la adresa… înainte de…Werth în „Rusia at War”, 1941-1945, pag.817, citat preluat din cartea lui Charles King.
[6] Faptul că papa Ioan Paul al II-lea când a vizitat România în 1998 a solicitat să se întâlnească cu Şerban Alexianu, fiul fostului guvernator, demonstrează consecvenţa şi verticalitatea Vaticanului, neînfluienţat nici de sentinţa Tribunalului Poporului şi nici de denigrarea practicată de anumiţi istorici la adresa lui Gheorghe Alexianu. Vizita Papei în România este considerată de Vatican drept cel mai semnificativ eveniment al pontificatului lui Ioan Paul al II-lea din anul 1998. M-am convins de acest lucru în anul 2011 când aflându-mă în Piaţa Sfântul Petru am zărit între tablourile care flancau piaţa, câte unul pentru fiecare an pontifical; pe cel în care Prea Fericitul Patriarh Teoctist îl îmbrăţişa pe Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, indicându-se anul 1998. M-am simţit mândru că sunt român. Peste câteva luni aflându-mă la Bucureşti, am fost stupefiat să-l văd pe Prea Fericitul Patriarh Daniel pe un panou publicitar, amplasat în apropierea Palatului Justiţiei, făcând reclamă agenţiei de turism a Patriarhiei, îndemnând creştinii să viziteze Ţara Sfântă.
[7] Fred Şaraga, „În Transnistria. Primii paşi: Odesa”, Sliha, 1956, citat preluat din cartea lui Charles King.
[8] Colonelul Măldărescu, fost aghiotant al mareşalului Antonescu, povesteşte o întâmplare legată de un bust al lui Puşkin, într-un manuscris predat istoricului Gheorghe Buzatu, tipărit apoi în lucrarea „Istorie interzisă”. După eliberarea Chişinăului, generalul Antonescu plimbându-se prin oraş vede un soclu de pe care lipsea statuia.

Se apropie şi citeşte numele de pe soclu, Puşkin, întreabă ce s-a întâmplat cu statuia şi află că bustul a fost dat jos din ordinul unui general. Dispune imediat ca bustul să fie pus la locul lui, argumentând că „geniile sunt deasupra politicii”.
[9] În anul 2010 la iniţiativa lui Mircea Druc s-a montat o placă memorială în Chişinău iar o stradă din acelaşi oraş a primit numele Primar Gherman Pântea.
[10] Unii sceptici privesc faptul că Pântea ar fi obţinut de la Lenin acordul pentru autodeterminarea naţională.

În teoria marxist-leninistă există un asemenea concept de autodeterminare naţională a popoarelor, dar în cadrul lagărului comunist. Probabil că Lenin la o asemenea autodeterminare se referea, în timp ce Pântea se gândea la altceva.

 

Surse: http://www.art-emis.ro/istorie/ ; Gherman Pântea, remarcabilul primar al Odesei (1941- 1944) -Ioan Ispas (Wilmington, Delaware, USA); Timpul.md după aej.org.uaR.B.N. Press

28/09/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: