CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Proiecţia Mercator si distorsionarea dimensiunilor relative ale ţărilor pe harţile clasice


 

Kai Krause, un specialist german în grafică computerizată, a lansat o campanie  de cunoaştere în domeniul geografiei, avand ca obiect imprejurarea ca majoritatea oamenilor nu conştientizează faptul că proiecţia Mercator, una dintre cele mai populare forme de reprezentare grafică a Terrei, distorsionează dimensiunile relative ale ţărilor.

Pentru a arăta dimensiunile reale ale Continentului Negru, Krause a creat o hartă intitulată „The True Size of Africa”(Adevarata dimensiune a Africii).

 

The True Size of Africa

Pe aceasta harta, designerul arată că pe suprafaţa Africii ar încăpea, simultan, SUA, China, India şi o bună parte a Europei.

Şi cei de la The Economist au realizat o hartă similară, în care se observă că SUA, China, Mexicul, India şi Europa de Vest la un loc, ocupă o suprafaţă egala cu  cea a Africii.

De ce nu ne dăm seama de adevăratele dimensiuni ale Africii? Din cauza proiecţiei Mercator.

Realizată de geograful flamand Gerardus Mercator la 1569,o  proiecţie care este şi astăzi printre cele mai raspandite  din lume.

O sferă nu poate fi reprezentată într-un plan drept fără a fi distorsionată într-un fel sau altul, astfel că toate proiecţiile sunt  inexacte.

Unele proiecţii reprezintă cu acurateţe dimensiunile ţărilor, dar distorsionează distanţele.

Alte proiecţii reproduc cu acurateţe formele ţărilor, dar distorsionează suprafaţa pe care acestea se întind.

Proiecţia Mercator este foarte utilă navigatorilor, pentru că redă fidel unghiuriledar dezavantajul ei este că distorsionează formele şi dimensiunile întinderilor de uscat foarte mari, iar distorsionarea devine mai accentuată spre poli.

Astfel, în proiecţia Mercator, Africa pare a fi la fel de mare precum Groenlanda, deşi este de fapt de 14 ori mai mare decât aceasta.

Noua hartă interactivă care poate fi accesată pe site-ul www.thetruesizeof.com, permite utilizatorului să mute țările pe suprafața fără distorsiuni a globului pentru a le compara cu celelalte.

 

Astfel, Rusia nu mai pare atât de mare, dacă este suprapusă peste  continentul Africa.

Conform hărții interactive, Europa este un continent mic, întrucât cele mai mari state europene încap în interiorul Australiei. 

 

 Cum ar arăta alte state dacă ar fi poziționate la fel ca Rusia ?

Daca sunteti curiosi, accesati  situl

www.thetruesizeof.com

13/09/2015 - Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: