O zi neagră in istoria românilor – 75 de ani de la Diktatul de la Viena.VIDEO

 

 Harta României interbelice 

Anul 1940 a fost un an fatidic pentru integritatea teritorială a României, ca urmare a celor 3 lovituri primite de ea din partea vecinilor, sprijiniţi de Puterile Axei (Germania nazistă şi Italia fascistă).

Prima lovitură a fost ultimatumul dat de U.R.S.S., în 27 iunie 1940, acceptat de către guvernanţii români în 28 iunie, prin care s-a pierdut Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa cedate Uniunii Sovietice.

Prin această primă lovitură dată României Mari s-a deschis calea spre celelalte lovituri, deoarece acţiunea Uniunii Sovietice s-a constituit într-un precedent, care a stimulat acţiunile revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei faţă de România.

Mihail Manoilescu, ministru de atunci al Afacerilor Străine al României, în memoriile sale, scria „revendicările ungurilor, pretenţiile bulgarilor au luat un caracter acut, tot a doua zi după pierderea Basarabiei” .

A doua lovitura primită de România a fost cedarea Cadrilaterului, Bulgariei , ca urmare a negocierilor româno-bulgare de la Craiova, începute la 19 august 1940, sub presiunea Puterilor Axei .

A treia lovitură a constituit-o Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, prin care o parte însemnată a Transilvaniei a fost cedată Ungariei, tot sub presiunea şi ameninţările Puterilor Axei.

A fost o lovitură deosebit de dureroasă pentru poporul român, deoarece aşa cum spunea Nicolae Titulescu „România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul nu e numai inima României politice; priviţi harta: Ardealul e inima României geografice” .

Profesorul George Sofronie arăta că Actul de la Viena a constituit „un moment dureros în evoluţia istorică a Naţiunii Române şi, peste toate, el a constituit o gravă violare a dreptului imprescriptibil şi inalienabil al acestei Naţiuni la Unitatea sa naţională” .

In urma acestor lovituri primite, la începutul lunii septembrie 1940, România Mare a încetat să mai existe.

Referindu-se la această nouă realitate, Raoul Bossy, diplomat de seamă al României interbelice, scria: „în modul acesta, mişeleşte, prin fraudă şi surprindere, ca de tâlhari în miez de codru, a fost vremelnic ucisă România Mare, mai întîi de Stalin, apoi de Hitler şi Mussolini prin uneltele lor, Ribbentrop şi Ciano” .

Demn de remarcat este faptul că la originea acestor lovituri primite de România în anul 1940, a stat, printre alţi factori, Tratatul de neagresiune germano-sovietic, din 23 august 1939.

Prin Protocolul secret al tratatului, Germania şi U.R.S.S. şi-au delimitat zonele de influenţă în Estul Europei, din Finlanda până în Basarabia. Pe baza acestui protocol, U.R.S.S. a ocupat Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, ceea ce a contribuit la slăbirea poziţiei României faţă de pretenţiile revizioniste ale Ungariei şi Bulgariei.

Caracterizând acest Protocol secret al tratatului germano-sovietic din 1939, H.Bernard, G.H.Chevallaz, R.Gheysen şi J. de Launay arată că prin el „din Finlanda până la Basarabia română, trecând prin ţările baltice şi Polonia s-au delimitat zonele de influenţă dintre cele două puteri, în cea mai bună tradiţie imperialistă sau colonialistă clasică” .

Un factor defavorabil pentru România a fost şi izolarea ei internaţională, în anul 1940, atât sub aspectul alianţelor ei tradiţionale cu Franţa, care era atunci înfrântă şi ocupată de Germania hitleristă, cât şi cu Anglia, ameninţată de o invazie germană.

De asemenea, România se afla, în acel an, în dispute teritoriale cu Ungaria şi Bulgaria, ameninţată cu ocuparea Moldovei de U.R.S.S. şi de o acţiune militară din partea Germaniei hitleriste, dacă nu accepta dictatele ei referitoare la pretenţiile teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei .

Secţia operaţii a Marelui Stat Major român comunica, la 26 august 1940, că „Ne considerăm complet izolaţi şi lipsiţi de sprijinul material şi politic al oricărei puteri străine .

Nu trebuie însă absolutizată această „izolare internaţională” a României, ca factor defavorabil ei, ci trebuie avută în vedere şi situaţia ei internă, din anul 1940.

Puterile Axei, conducătorii acestora, au avut faţă de România o atitudine arogantă, răutăcioasă şi de vendetă pentru politica promovată de ea între cele două războaie mondiale.

Foto: Regele Carol al II-lea si Hitler

Referindu-se la felul în care a fost primită delegaţia guvernamentală română, care a vizitat Germania hitleristă, în 26 iulie 1940, Mihail Manoilescu, participant la ea, arată că Ribbentrop a fost „de o răceală înfiorătoare; nu a avut nici cel mai mic cuvânt de înţelegere sau simpatie pentru situaţia noastră.

Ne-a spus că România Mare s-a format graţie unei întâmplări şi că ea este constituită prin neîndreptăţirea ungurilor şi bulgarilor şi că aceştia, cu drept cuvânt, cer astăzi – în momentul în care tratatele de pace de la Trianon şi Saint-Germain sunt inexistente – o „revizuire” .

Caracterizînd atmosfera în care s-au purtat negocierile referitoare la pretenţiile teritoriale ale Ungariei faţă de România, George Sofronie scrie că „aceste negocieri au fost concepute de către Guvernele de la Berlin şi Roma ca fiind calea propice pentru sacrificarea şi pedepsirea, încă o dată, a României, printr-o concesie „liber consimţită” (?) în favoarea Ungariei” .

Expresia acestei atitudini a Puterilor Axei a fost şi inconsecvenţa politicii lor faţă de diferendul româno-maghiar şi nerespectarea cuvântului dat de Hitler şi Mussolini cu privire la poziţia lor faţă de acest diferend.

Cu ocazia vizitei delegaţiei guvernamentale române la Berchtesgaden, din 26 iulie 1940, Hitler a declarat că nu doreşte să se amestece în diferendul româno-maghiar, nici pe calea unei intervenţii, nici printr-un arbitraj.

De asemenea, el a acceptat ca România să negocieze, în mod direct, cu Ungaria diferendul dintre ele, în mod liber şi fără termen (până cînd trebuie încheiate negocierile).

Referitor la discuţiile purtate de delegaţia română cu Hitler, Mihail Manoilescu scria: „în sinteză, la Berchtesgaden s-au stabilit anumite principii şi linii precise şi coerente, iar Hitler a rămas angajat faţă de noi să le respecte” .

Din păcate, ele nu au fost respectate!

In decurs de o lună, de la vizita delegaţiei române la Hitler, a intervenit o schimbare fundamentală în poziţia Germaniei faţă de diferendul româno-maghiar.

Această schimbare şi-a găsit expresia în schimbarea metodei acceptată în ce priveşte soluţionarea diferendului.

Dacă, la început, s-a acceptat ca metodă tratativele directe între România şi Ungaria, tară intervenţia Puterilor Axei, apoi s-a trecut la acţiuni de constrângere şi ultimative ale Germaniei hitleriste şi Italiei fasciste faţă de România.

Această schimbare în politică hitleristă şi-a avut originea în situaţia nouă, care s-a ivit în desfăşurarea războiului, Hitler pregătindu-se pentru atacarea Uniunii Sovietice.

Miniştrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) şi Ungariei au fost convocaţi la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Ribbentrop a impus părţilor preacceptarea necondiţionată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena.

În dimineaţa zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abţinere), în schimbul garantării de către Germania şi Italia a noilor graniţe.

Iar Iuliu Maniu, în şedinţa Consiliului de Coroană al României, din noaptea de 30 spre 31 august 1940, declară „nenorocirea pe care o suferim acum cu Transilvania şi demoralizarea în care a căzut poporul român este a se atribui catastrofei de atunci (cedarea Basarabiei şi Bucovinei, N.A.), care ne-a adus pierderi şi prejudicii ireparabile” .
 

La 30 august 1940, factorii politici decizionali din România (Consiliul de Coroană, Consiliul de Miniştri), au dezbatut şi acceptat propunerea germano-italiană privind reglementarea contenciosului teritorial cu Ungaria.

Hotărârea a fost comunicată la ora 3.50.

Au votat “pentru”: Constantin Argentoianu, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Mironescu, Nicolae Păiş, I. Moţa, Corneliu Zelea Codreanu, IPS Nicodim Munteanu – Patriarhul României, Victor Gomoiu, Gheorghe Tătărescu, Gheorghe Mihail, Ion Gigurtu.

Comunicatul Casei Regale evidenţia: “Conferinţa de la Viena determinată de iniţiativa Germaniei şi Italiei…s-a desfăşurat în condiţiile în care România trebuie să aleagă între salvarea fiinţei politice a statului nostru şi posibilitatea dispariţiei lui”.

În cursul zilei de 30 august 1940, cei doi miniştri de Externe ai Axei, Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano, în prezenţa delegaţiei României, compusă din Mihail Manoilescu, V. Pop, cât şi a Ungariei, formată din Csaky Istvan şi Teleky Pall, comunică hotărârea lor, prin care România este obligată să cedeze Ungariei un teritoriu în suprafaţă de 43.492 kmp, a carui populaţie  era compusă, conform recensământului românesc din 1930, din 2.393.300 de locuitori, dintre care 1.176.479 etnici români, 911.411 etnici maghiari, 138.800 evrei şi 68.268 germani.

In paralel, s-a produs o refugiere  masivă spre Transilvania de Nord a multor etnici maghiaril  spre zona cedata Ungariei, din localităţi aflate în restul Transilvaniei, ramase sub administratie romaneasca, proces  dublat de o refugiere a românilor în sens invers, spre Romania.

 

Textul arbitrajului de la Viena (30 august 1940).

1 – Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat pe harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina detaliile traseului la fața locului.

2 – Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și ocuparea să se desfășoare în ordine completă.

3 – Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea naționalității române într’un termen de șase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într’un termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într’un mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanților.

4 – Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919 de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară, într’un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.

5 – Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de altă parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul român.

6 – Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi reglementate prin convenție directă între guvernele român și ungar.

7 – În cazul în care dificultăți sau îndoieli s’ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într’o chestiune sau alta înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.

Noua linie de demarcaţie dintre cele două ţări trebuia fixată pe teren de către o comisie româno-ungară. Linia de demarcaţie între cele două state includea pentru Ungaria următoarele localităţi: Salonta, Oradea, Huedin, Feleacu, Târgu Mureş, Odorhei, Sfântu Gheorghe, urmând direcţia nord-vest, pe crestele Carpaţilor Orientali, până la 4,9 km sud de Izvoarele Mureşului.
Trupele române trebuiau să părăsească teritoriul cedat, pe etape, în decurs de 15 zile. Prin acest DIKTAT impus ţării noastre, românii care urmau să rămână în teritoriul dobândit de Ungaria, căpătau cetăţenia noului stat.

Într-un interval de 6 luni puteau să opteze pentru păstrarea cetăţeniei române dar în interval de 1 an erau obligaţi să treacă în România.

Despre acest eveniment trist, istoricul Silviu Dragomir consemna: “…în forma sa actuală teritoriul Transilvaniei atribuit Ungariei prin Diktatul de la Viena are aspectul unui pumnal înfipt în inima României”.

Cedările teritoriale româneşti au fost facilitate de starea de derută determinată de presiunile externe şi incapacitatea guvernului condus de Ion Gigurtu şi a cercurilor conducătoare româneşti de a angaja acţiuni politice ferme, de a organiza măsuri de apărare naţională.

Lipsa de curaj a regelui Carol al II-lea, faptul că a evitat un contact direct cu Hitler, deşi se impunea o expunere personală, au întărit convingerea cancelarului nazist că regele României nu va întreprinde măsuri de împotrivire hotărâte,  consimţind treptat la toate pretenţiile revizioniste formulate. 

 

 5 septembire 1940. După Dictatul de la Viena, Miklos Horthy intră în Satu Mare cu un detaşament de husari

 

Harta pierderilor teritoriale suferite de Romania in 1940, ca urmare a  presiunii fortelor revizioniste in frunte cu Germania nazista si URSS. 

 

 

 

ISTORIA ROMÂNIEI. TRANSILVANIA, Volumul-II-, Edit. „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1997, p.U95-1642.

Capitolul -VII-TRANSILVANIA ÎN CEL DEAL II-LEA RĂZBOI MONDIAL

7.1. DICTATUL DE LA VIENA DIN 30 AUGUST 1940Dr. Marţian Niciu, Dr. Mihai Racoviţan, Dr. Ioan Ţepelea, Vasile Lechinţean, Vasile Ciubăncan, Dr. Liviu Ţîră

Surse : http://www.istoriatransilvaniei.ro/http://www.universulromanesc.com/http://www.dcnews.ro/dictatul-de-la-viena

https://www.youtube.com/watch?v=xEsY9xvKw2w

Extratereştrii in istoria umanităţii

 

 

 

 

 

 

 

 

Man în black. OZN-uri. Reptilieni. Persoane răpite de extratereştrii…

Industria Hollywood-iană a exploatat la maxim aceste subiecte şi oficial ni se spune că „toate acestea există doar în filme”.

Există civilizaţii extraterestre? Sunt acestea în contact cu Pământul?

O scurtă incursiune în dosarele istoriei ne arată şi o altă faţă a poveştilor cu extratereştri.

De această dată, va propunem una care există nu doar pe ecranele cinematografelor.

Fiecare aspect al vieţii pe pământ atrage gânduri de diferite tipuri.

„În timp ce lumina călătoreşte cu circa 300.000 de kilometri pe secundă, gândurile ajung practic instantaneu la locul de destinaţie.

Acestea călătoresc mai repede decât lumina în toate direcţiile, pătrunzând în minţile altor oameni şi producându-le, prin fenomenul subtil al rezonanţei, gânduri similare.

Astfel, fiecare are propria lui lume a gândurilor, şi toate aceste lumi se dizolvă în marele ocean al Minţii Cosmice. Cea mai bună explicaţie este că manas, sau substanţa minţii, umple ca un eter întregul spaţiu, servind drept vehicul pentru gânduri, la fel cum prana este vehiculul pentru sentimente, lumină şi electricitate, iar aerul pentru sunet”, explică  Swami Shivananda.

Există anumite aspecte care privesc toate fiinţele umane de pe acest pământ şi referitor la care oamenii au fost obişnuiţi să gândească, aproape toţi, la fel.

Un astfel de aspect este mişcarea Pământului în sistemul solar; un altul este contactul cu civilizaţiile extraterestre. Percepţiile şi concepţiile comune ale oamenilor creează aşa-numita „realitate consensuală”. Aceasta nu reaprezintă întotdeauna adevărata realitate.

Cum a fost percepută mişcarea Pământului de-a lungul istoriei

„Almagesti”, lucrarea de bază a astronomiei până în timpul Evului Mediu, cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunţită a reprezentării geocentrice a universului – reprezentare în care Pământul este fix şi imobil, în centrul unor sfere concentrice în rotaţie pe care se găsesc diversele planete ale sistemului solar (cum îl numim astăzi).

Ptolemeu, autorul acestei lucrări, respingea ideea conform căreia Soarele se află în centrul sistemului solar. Ideea universului heliocentric a fost susţinută întâia oară de filosofii pitagorieni Aristarchos din Samos şi Seleukos din Seleukia, şi recunoscută abia după 1300 de ani, prin contribuţiile lui Nicolaus Copernic, Johannes Kepler şi Galileo Galilei.

 

 

 

Copernic

 

 

Nicolaus Copernic scrie în 1512 „Comentariolus”, o lucrare în care descrie sistemul solar în model heliocentric. Acest manuscris era destinat doar celor apropiaţi. În 1530 Copernic încheie opera „De Revolutionibus Orbium Coelestium” („Despre mişcările de revoluţie ale corpurilor cereşti”), lucrare destinată publicului, dar care va fi publicată abia în 1543.

În tratatul său, Copernic reia vechea ipoteză heliocentrică şi descrie cele trei tipuri de mişcări ale Pământului: în jurul axei proprii („rotaţie”), în jurul Soarelui („revoluţie”) şi în raport cu planul eliptic, menţinând teza aristotelo-ptolemeică asupra universului finit delimitat pe cer de stelele fixe.

Între 1543 şi 1600 au existat puţini adepţi ai sistemului copernician, printre cei mai renumiţi aflându-se Galileo Galilei şi Johannes Kepler. Cei mai înverşunaţi oponenţi ai teoriei lui Copernic au provenit din rândul clerului, pentru că sistemul propus de acesta era în contradicţie cu doctrina oficială a Bisericii Catolice.

În vremurile respective Biserica Catolică nu putea admite ideea că Pământul ar fi o simplă planetă care se învârte, împreună cu alte planete, în jurul Soarelui.

Descoperirea unui centru de gravitaţie în afara Pământului contrazicea teoria lui Ptolemeu asupra cosmosului şi intra în conflict cu doctrina aristoteliană, acceptată oficial de Biserica Catolică.

Inchiziţia a stigmatizat drept eretică această reprezentare cosmologică şi chiar i-a interzis lui Galileo Galilei să-şi susţină teoriile. Abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, odată cu apariţia lucrărilor lui Isaac Newton asupra mecanicii cereşti, sistemul copernician a fost admis de majoritatea gânditorilor europeni.

 

 

 

Dovezi ale faptului că există extratereştrii

 

 

 

În ultimele decenii am fost destul de obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apăreau fiinţe şi nave extraterestre.

Prin urmare, ideea că nu suntem singuri în univers a început să dobândească forţă.

 

 

Există multe dovezi care susţin acest lucru:

 

– numeroase fotografii realizate pe timp de zi şi pe timp de noapte, chiar înregistrări video de nave spaţiale (diferite de cele cunoscute a fi realizate cu tehnologia terestră), apărute în diverse părţi ale lumii; aceste filme au fost examinate de specialişti şi au fost găsite ca fiind autentice;
– mai mult de 3500 de rapoarte de la piloţi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri (obiecte zburătoare neidentificate); multe cazuri aveau date coroborate cu informaţii radar şi martori la sol şi în aer;
– mai mult de 4000 de urme de aterizare de OZN-uri, în întreaga lume;
– sute de cazuri de interferenţă electromagnetică exercitată de navele extraterestre asupra motoarelor, radiourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliţie, personal militar şi civili;
– mai mult de 100 de martori ai unei retrageri a unei nave extraterestre, şi cel puţin patru corpuri de fiinţe extraterestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în iulie 1947, la nord-vest de Roswell, New Mexico;
– sute de rapoarte credibile, multe având numeroşi martori, despre aterizări de nave spaţiale cu fiinţe umanoide;
– multe evenimente cu martori în care fiinţe umane au fost luate la bordul OZN-urilor;
– din rapoartele primite, aproximativ 10% din populaţia Americii (25 de milioane de oameni) au văzut OZN-uri;
– numeroase documente ale Guvernului SUA indică faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost implicate în supravegherea Pământului mai multe decenii.

 

 

În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contactelor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului (Vatican Curia) şi apropiat al papei, a apărut la televiziunea naţională  de cinci ori, pentru a susţine realitatea contactelor cu civilizaţii extraterestre.

Balducci a spus că Vaticanul urmăreşte îndeaproape acest fenomen, în mod discret. Se pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.

 

Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk

 

În luna iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat, în avanpremieră, filmul “ET – Extraterestrul” preşedintelui Ronald Reagan, la Casa Albă. După ce filmul a luat sfârşit, Reagan i-a mărturisit lui Spielberg: “Ştii, nu sunt nici măcar şase persoane în această încăpere care să ştie cât de adevărat este (fimul)”.

S-au scris sute de cărţi despre posibile colaborări ale guvernului Statelor Unite cu civilizaţii extraterestre. Există teorii care explică prin această prismă experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk.

Experimentul Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de către armata americană în timpul celui de-al doilea război mondial.

În anul 1943, o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 de kilometri ca urmare a unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetători au descoperit o legătură  între acest experiment şi un altul dezvoltat în anii 1960-1970 de către armata americană cunoscut sub numele de Proiectul Montauk.

În cadrul proiectului Montauk s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.

Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri.

Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm, de asemenea, că Nikola Tesla avea contacte cu o grupare extraterestră ce era orientată benefic în intenţiile ei.

Unul din oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: “Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea.

Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnologie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934.

Cu toate că nu este vorba de extratereştrii „micii cenuşii”, ci de o altă grupare, s-ar părea că aceştia s-au divizat constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planurile iniţiale în privinţa cărora se convenise cu guvernul nostru.”

Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţiune pusă la cale de extratereştrii – grupul umanoid K, pentru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ.

Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au reamintit etapele prin care au trecut şi detalii concrete ale acestui experiment, sunt de părere că extratereştrii au realizat un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se realiza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul punerii în practică în conformitate cu rezultatele studiului.

Experimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari care au participat au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic.

Pentru extratereştrii a fost un succes, deoarece s-a realizat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au participat la proiectul Montauk.

 

Contactele cu extratereştrii, păstrate sub tăcere

 

Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunoscut existenţa proiectului “Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta toate datele ştiinţifice, tehnologice, medicale şi informaţiile de la navele extraterestre identificate.

Nu există însă declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştrii, care să certifice aceste aspecte.

Există încă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evidenţe. Să fie oare anumite ameninţări care fac  să fie păstrată tăcerea asupra acestor contacte?

Există multe relatări ale celor care s-au ocupat de fenomenul OZN şi ale celor care au fost martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, confirmând apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbrăcate în negru, care îi ameninţau şi îi terorizau dacă relatau cuiva ceea ce se petrecuse. Se poate pune întrebarea dacă există vreun grup de “reducere la tăcere” care încearcă să transforme cercetarea OZN într-un câmp de luptă? Dacă da, atunci de ce şi din partea cui?

Nu suntem singuri în univers, aşa cum am fost lăsaţi să credem o lungă perioadă de timp. Nu Soarele este cel care se roteşte în jurul Pământului. Astfel, în mod logic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalează apariţia OZN-urilor?

Multe din legendele diferitelor popoare  menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, explicate alegoric.

Alfred Bielek, într-unul din interviuri, afirma: “ştiu cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme în modelul de evoluţie natural al acestei planete”. De asemenea el consideră că este o posibilitate foarte mare ca societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături cu grupul de extratereştrii de pe Orion.

 

 

Secretele ADN-ului şi evoluţia

 

 

Mergând în timp până la vremurile în care se menţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o altă întrebare: “Ce anume ar fi putut să-l facă pe om să devină om începând să folosească uneltele? De unde ideea asta?

Ştiinţa vorbeşte despre “necesitate”, dar aceeaşi necesitate există şi în cazul maimuţelor… chiar şi acum”. Apare astfel ideea unei intervenţii extra-umane care a făcut posibilă trecerea de la homo erectus la homo sapiens.

O descoperire importantă a fost realizată de curând de către un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project).

Ei au observat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră. Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% din acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub forma de ADN-silenţios (junk DNA), care nu codifică aparent nimic.

Studii recente au arătat faptul că acest „ADN tăcut” este conservat de milioane de ani, fiind comune tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, inclusiv la mamifere şi oameni.

Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor normale funcţionale care se regăsesc si în genomul uman, fiind evaluate la 30.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, după cum afirmă profesorul Sam Chang, conducătorul grupului.

Profesorul Chang a înaintat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe diferite planete”. Profesorul Chang indică faptul că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program care constă din două versiuni: un cod mare şi un cod bazal.

Primul lucru este că programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman.

Al doilea aspect este că genele prin ele însele nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”.

Astfel, Sam Chang a ajuns la concluzia că …”evoluţia nu este ceea ce credem că este”.

 

yogaesoteric.net

Extratereștrii au împiedicat un război nuclear, susţine veteranul NASA, astronautul Edgar Mitchell

 

 

Astronautul Edgar Mitchell, veteran al NASA, component al misiunii Apollo 14 din 1971 și al șaselea om care a pășit pe Lună, a făcut o declarație surprinzătoare:

el consideră că extratereștrii au jucat un rol important în împiedicarea unui război nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică la începutul Războiului Rece, a relatat publicatia 7sur7.be.

Potrivit lui, extratereștrii ne-ar fi vizitat planeta și celebra rampă de lansare „White Sands Proving Ground”, unde a fost detonată prima bombă nucleară din lume (deșertul New Mexico, 1945).

„White Sands era un teren de testare a armelor atomice — iar extratereștrii voiau să ne cunoască capacitățile militare. Ne-au împiedicat să pornim războiul și ne-au ajutat să instalăm pacea pe Pământ”, a declarat Edgar Mitchell, citat de The Mirror.

Astronautul nu este singurul care susține această teorie.

„Am vorbit cu mulți ofițeri ai Forțelor aeriene care au lucrat acolo în timpul Războiului Rece. Mi-au spus că au fost observate frecvent OZN-uri în împrejurimi, iar atunci rachetele deveneau inutilizabile. Alți ofițeri de la baze aflate pe coasta Pacificului mi-au spus că rachetele lansate de ei au fost adesea doborâte de nave spațiale extraterestre”, afirmă Mitchell.

Mitchell este sigur că extratereștri au aterizat acum aproape 70 de ani la Roswell (New Mexico) și câțiva dintre ei au fost capturați vii!

„Cel mai bun plan era să mintă în această privință și să păstreze secretul pentru ei.

Au clasificat evenimentul top secret și acest lucru a dat naștere la o cortină de fier interioară, o separare a unui grup secret în cadrul guvernului și restul publicului american”, a încheiat fostul astronaut al NASA, citat de http://www.7sur7.be/ Un-veteran-de-la-NASA-Les-extraterrestres-ont-empeche-une-guerre-nucleaire , preluat  de http://www.agentia.org.ro.