CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 11 AUGUST. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 11 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

3114 i.Hr.: Incepe calendarul lung mesoamerican, un calendar nerepetitiv, folosit de mai multe culturi pre-columbiene mesoamericane, în special de catre maiasi.

Din acest motiv, uneori este cunoscut sub numele de calendarul maiaș de lungă durată.

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest calendar a început cu 3.000 de ani înainte de aparitia civilizației Maya, din data de 11 august 3114 i.Hr. a calendarului gregorian. Mitologia  maiasa  consideră acea zi ca zi mitologică a creației.

 

 
 
 
 
 

 

106 e.n.: O diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că  la acea dată se constituise provincia romană imperială Dacia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106 d.C., în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124 d.C.

Situl este unul dintre cele mai mari și mai bine păstrate din România. Se găsește pe Măgura Pomăt de pe teritoriul satului Moigrad-Porolissum, respectiv a comunei Mirșid, județul Sălaj.

 

 

 

 

 

355: Generalul  roman Claudius Silvanus (m.7 septembrie 355), acuzat de tradare,  uzurpa tronul  împăratului Constanţiu al II-lea, proclamandu-se el insusi imparat.

A fost inlaturat  28 de zile, prin mituirea unor soldați din garda sa, fiind atacat în palatul său si masacrat.

 

 

 

 

 

 

490: Are loc batalia de la raul Adda, in apropiere de actualul  oras Milano, intre gotii lui Teodoric cel Mare, aliati cu Alaric al II-lea  si  Odoacru, din tribul germanic al scirienilor, care în 476 devenise primul rege al Italiei  (476-493). 

Odoacru a fost învins  și  forțat sa se refugieze la  în Ravenna, unde Theodoric l-a asediat.

 

 

1086: S-a nascut Henric al V- lea  (d.23 mai 1125), rege al Germaniei (1099-1125) și   Împărat al Sfântului imperiu  Romano- German (1111-1125), al patrulea și ultimul conducător al Dinastiei Saliene.

 

 

 

 

 

 

În 1110, dupa ce negocierile cu Papa cu privire la numirea episcopilor au eșuat, Henric invadeaza Italia și ocupa Roma. Ceremonia de încoronare este întreruptă, iar Henric părăsește Roma luându-l pe Papa Pascal al II-lea prizonier.

Henric al V-lea şi papa Calixt al II-lea, vor încerca o împăcare prin ceea ce s-a numit Concordatul de la Worms, din 1122, care afirmă că episcopii vor fi aleşi de cler şi popor, dar în prezenţa suveranului. Învestitura spirituală se acorda de papă prin cârjă şi inel, iar cea materială de catremonarh prin sceptru.

Se marca astfel separaţia dintre domeniile religios şi temporal.

Concordatul de la Worms care punea capăt disputei, marchează creșterea influenței ducilor și episcopilor germani, ceea ce duce la slăbirea puterii imperiale și fărâmițarea Germaniei, fenomen ce avea să dureze încă 8 secole, până în secolul al XIX-lea.

 

 

 

1259: A murit Mongke Han (n.10.ianuarie 1209),  al patrulea Mare Han a Imperiului Mongol, de guvernământ incepand cu 1 iulie 1251,pana  la 11moartea sa. El a făcut reforme importante menite sa îmbunătățeasca administrarea Imperiului . In timpul domniei sale  mongolii au cucerit Irakul și Siria, precum și Regatul Nanzhao (aflat în sudul Chinei de azi).

 

 

 

 

 

 

1456: A decedat răpus de ciumă la Zemun, lîngă Belgrad, Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara).

 

 

 

Ioan (Ion) Huniade (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei, regent al Ungariei

Teritoriul condus de Iancu de Hunedoara la 1456

 

 

 

 

 

 

 

Ioan de Hunedoara, numit uneori Ioan (Ion) Huniade, Iancu de Hunedoara sau Ioan Corvin (n. ca. 1387 – d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus), a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452,  tatăl regelui  ungar Matei (Mathia) Corvin.

Iancu (supranumit Szibinyáni Jank sau Jankó sau Jánk), s-a născut în jurul anului 1407, într-o familie înnobilată în 1409  pentru merite deosebite, de împăratul Sigismund de Luxemburg, în calitatea acestuia de rege al Ungariei.

Tatăl lui Iancu a fost Voicu, bunicul se numea Şerb, iar mama lui  Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Marginea).

Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara), cand a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.

 

 

Castelul Hunedoara, România

Blazonul lui  Iancu de Hunedoara,  (comune.ro)
   

Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Iancu de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448), dar a reuşit să-l învingă pe Mehmed al II-lea Cuceritorul, la Belgrad (1456).

În 11 august 1456 Iancu de Hunedoara a murit răpus de ciumă la Zemun, langă Belgrad si a fost  înmormîntat la Alba Iulia, în Catedrala Sfîntul Mihail. Pe piatra sa funerară stă înscris “s-a stins lumina lumii”.

Drept omagiu, papa Calixt al III-lea a elogiat victoria obţinută de Ioan de Hunedoara descriind-o ca fiind “cel mai fericit moment al vieţii sale”.

 

 

Pecetea lui Iancu de Hunedoara

 

 

 

 

 

1492:  Primul Conclav Papal ținut în Capela Sixtină de la Vatican, a decis alegerea lui Roderic Borja ca papă, sub numele de Alexandru al VI-lea, ca succesor al lui Inocențiu al VIII-lea.

alexander_vi

 Roderic Borja (redenumit Rodrigo Borgia), era descendentul unei familii nobile catalane, atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și al Isabellei Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său).

În anul 1494, Papa Alexandru al VI-lea a folosit coridorul secret din „Pasajul Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la invazia trupelor lui Carol al VIII-lea al Franței.Istoria papei Alexandru al VI-lea a reținut mai mult poveștile de alcov – nu puține reale.

E cunoscut pentru orgiile pe care le-a organizat, în special una din anul 1501, intitulata „Turnirul Curvelor”, în care se ofereau premii celui care se culca cu cele mai multe dintre prostituatele participante.

Un alt hobby al acestui papă, era sǎ se uite la cai în timp ce se împerecheau. Prin anul 1470 începe relația sa cu Vanozza Catanei, mama celor patru copii ai sǎi: Juan, Caesar, Lucrezia și Jofre, care aveau sa devina renumiti in Istoria Vaticanului.

 

 

 

 

 

1494: Moare pictorul flamand Hans Memling  sau Jan van Mimmelynghe; (n. cca1435).

 

 

 

 

https://desydemeter.files.wordpress.com/2011/09/5-memling-0.jpg?w=251&h=319

S-a  născut în Germania si s-a  stabilit încă de tânăr în  Tarile de Jos (Olanda de azi).

Grație stilului său original, Memling este considerat un portretist de excepție și unul dintre cei mai mari pictori flamanzi ai epocii sale.

 

 

 

 

 

1667: S-a născut Anna Maria Luisa de Medici, ultimul membru al dinastiei de Medici; (d. 1743).

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost ultima descendentă a faimoasei Case de Medici. Patroană a artelor, ea a lăsat moștenire fabuloasa colecție de artă a familiei Medici, inclusiv palatele si  vilele  pe care le-a moștenit la moartea fratelui ei, Gian Gastone în 1737 și comorile palatine, Statului Toscana,cu conditia ca totul sa ramana la Florenta si colectiile de arta sa fie deschise publicului.

 

 

 

 

 

1690: Victoria de la Tohanu Vechi – Zărnești, a lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești (1688–1714), împotriva armatelor habsburgice comandate de generalul Heissler și impunerea pe tronul Ardealului a lui Imre Thököly.

 Constantin Brancoveanu a intrat a treia oară în Transilvania, cu o armată de 16 000 soldați, ardeleni, munteni și turci, și la 11 august a învins armatele  austriece și ale contelui Mihaly Teleki.

După aceasta mare victorie, Imre Thököly a fost ales principe al Transilvaniei de către Dieta Transilvaniei  întrunită la Cristian, langa Brasov, dar nu și-a putut menține poziția din cauza presiunii militare și politice austriece, care l-a susținut pe principele Mihai Apafi al II-lea.  

În 1691 Thököly a părăsit definitiv Transilvania și s-a refugiat în Imperiul Otoman.

 

 

 

1786 : Capitanul englez Francis Light  fondeaza colonia  britanică din  Penang, in Malaezia.

 

 

 

 

 

In prezent Penang este un stat al  Malaeziei  situat pe coasta de nord-vest a peninsulei Malaezia, la  strâmtoarea Malacca.
Puternic urbanizat  și industrializat, este unul dintre statele cele mai dezvoltate și mai importante punct de vedere economic din aceasta  țară, precum și o destinație turistică înfloritoare

 1804: Francisc al II-lea devine primul împărat al Austriei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Francisc I al Austriei, din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n.12 februarie 1768  – d. 2 martie 1835), a fost primul împărat al Imperiului Austriac (1804-1835) și, înainte de aceasta, ultimul împărat romano-german al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (1792-1806), sub numele de Francisc al II-lea (Franz II).

Alături de demnitatea de împărat, a fost totodată rege al Boemiei, rege al Ungariei, mare principe al Transilvaniei etc.

 

 

 

 

1839 : S-a înfiinţat, la Paris, “Societatea pentru învăţătura poporului român”, organizatie  de mai multi studenti romani, printre care Ion Ghica, Alexandru G. Golescu-Negru si Dumitru Bratianu, cu scopul ridicarii culturala a poporului roman si dezvoltarea  dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti.

 

 

 

 

1857: A murit  Marshall Hall, fiziolog englez, primul care a studiat  reflexele.

Numele lui este legat de teoria arcului reflex mediat de maduva spinarii, de o metodă de resuscitare a persoanelor înecate, și de elucidarea funcției de capilarelor.

În 1830 va condamna sângerarea folosită in acel timp în tratamentul bolilor; (n. 18.02.1790).

1858 : Varful Eiger din Alpii Bernezi este urcat pentru prima dată de Charles Barrington însoțit  de Christian Almer și Peter Bohren.

 

 

 

 

1903: S-a născut actorul Nicolae Gărdescu, interpretul rolului Baronul von Münchhausen din serialul TV “Căpitanul Val-Vârtej”; (d. 25 iunie 1982).

 

 

 

 

 A fost actor la „Teatrul Armatei” din Bucuresti,  azi „Nottara” si tatal actritei de film Irina Gardescu.

 

 

 

 

 

1914: Franța declară război Austro–Ungariei.

 

 

 

 

 

1919: In Germania invinsa in Primul  Razboi Mondial este adoptată constituția  Republicii de la Weimar.

  Republica de la Weimar (în germană Weimarer Republik) a fost prima democrație parlamentară din istoria Germaniei.

Republica de la Weimar, nascuta dupa prabusirea Imperiului German, a existat între anii 1919-1933, de la proclamarea republicii, în urma Primului Război Mondial, și până la numirea lui Adolf Hitler în funcția de cancelar.

Adunarea constituantă din 1919 s-a întrunit la Weimar, din cauză că la Berlin persistau luptele de stradă și instabilitatea generată de Liga Spartachistă, de orientare comunistă.

Deși a fost o republică parlamentară, numele oficial al țării a rămas Deutsches Reich (Imperiul German).

 

 

 

 

 

 

1920: Se semneaza Tratatul de pace sovieto – leton, prin care Rusia  renunţa  la autoritatea si pretenţiile sale în Letonia, consfintind  încheierea  Războiului de Independenţă leton.

 

 

 

 

1934: Faimoasa inchisoare federala americana de pe insula  Alcatraz, primeste primii detinuti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1942: Actrita Hedy Lamarr și compozitorul George Antheil au primit brevetul pentru inventarea unui sistem de comunicații cu spectru extins  frecvență, care mai târziu avea sa devina baza pentru tehnologiile moderne în telefonia fără fir și WiFi.

 

 

 

 

1943: S-a nascut   generalul și politicianul pakistanez, Pervez Musharraf.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  La 25 iunie 2013, Musharraf  era declarat  prim suspect în două cazuri distincte, asasinarea fostului prim-ministru Benazir Bhutto si a lui Akbar Bugti. 

La 20 august 2013, un tribunal pakistanez l-a acuzat pe Musharraf  de asasinarea prim ministrului Benazir Bhutto.

La  26 aprilie 2013 instanța  dispusese arestarea la domiciliu a lui  Musharraf în legătură cu moartea lui Benazir Bhutto, insa  la 12 iunie 2014 Înalta Curte de Justitie a acestei tari, i-a permis să călătorească în străinătate

 

 

 

1949: S-a nascut  in localitatea  Veseus, jud. Alba, interpreta română  de muzica populara Veta Biriș.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1952: Regele Talal, suveran al Regatului Hașemit al Iordaniei, a abdicat de la tron din motive de sănătate, în favoarea fiului său Hussein.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1956: A încetat din viaţă pictorul american Jackson Pollock, unul din exponenţii majori ai expresionismului abstract; (n. 1912).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1960: A fost declarata independenţa  fata de Franţa a Republicii Ciad.

Primul sau președinte devine François Tombalbaye.

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: A încetat din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), poet şi matematician: “După melci”, “Joc secund”, “Ochean”; (n.18 martie 1895).

 

 

 

Portret Ion Barbu

 

 

 

A fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.

 

 

 

 

1968: S-a nascut Prințesa Mabel  a Olandei.

 

 

 

 

 

 

Prințesa Mabel de Orange-Nassau a Olandei, este soția Prințului Johan Friso, cel de-al doilea fiu al Reginei Beatrix a Olandei.

Este mama a doua fetițe: Emma Luana Ninette Sophie, născute pe 26 martie 2005 și Joanna Zaria Nicoline Milo născută pe data de 18 iunie 2006.

Cele doua fetițe detin in  Olanda rangul de contese de Orange-Nassau.

 

 

 

 

 

1979: A decedat  biochimistul Ernst Boris Chain; (n.19.06.1906, Berlin).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1940, împreună cu Howard Florey a prelucrat penicilina, transformând-o în antibiotic. A primit Premiul Nobel în 1945, împreună cu Fleming şi Florey.

 

 

 

 

 

1984:  Inaintea unei conferinţa de presă,în timpul campaniei electorale pentru realegerea sa, Preşedintele S.U.A. Ronald Regan, a testat microfonul fără obişnuitele cuvinte ” 1 … 2 … 3 … probă de microfon ”, spunand  urmatoarele:

 

“Stimaţi cetăţeni, sunt bucuros să vă comunic că am semnat, de puţin timp, legea cu privire la declararea Rusiei in afara legii pentru vecie.

Bombardamentul va începe în 5 minute”.

 

 

 

 

Gluma a produs  iritare in  URSS.

Inregistrarea audio o găsiţi aici

 

 

 

 

 

1988: Multimilionarul saudit Osama ben Laden si unii lideri ai grupării Jihadul Islamic, au  înființat organizația teroristă Al Qaida, cu scopul de a continua jihadul („razboiul sfant”),după sfârșitul invaziei  sovietice in Afganistan.

 

 

 

 

 

 

 

 

 Se consideră că al-Qaida este responsabilă pentru atentatele din 11 septembrie de la New York  și pentru atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid.

 

 

 

 

 

1996: A murit mistica bulgara Baba Vanga.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născuta la 31 ianuarie 1911, Vanghelia Pandeva Dimitrova, ea a fost o clarvazatoare  oarba,  care a petrecut cea mai mare din viata ei în localitatea  Rupite, din  munții Bulgariei si  care i-a convins pe multi ca poseda abilitati  paranormale  in prezicerea viitorului.

 

 

 

 

 

1999: Se produce ultima eclipsă totală de Soare din secolul XX, vizibilă în România.

 

 

 

 

 

 

 

 

Bucureștiul, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la 14:07, ora locală.

 

 

 

 

 

 2003: NATO preia comanda Fortei de mentinere a pacii  în Afganistan, marcând prima sa operațiune majoră militara  în afara Europei din cei  54 de ani de istorie a sa.

 

 

 

2003: Liderul organizatiei teroriste Jemaah Islamiyah, Riduan Isamuddin, mai bine cunoscut sub numele de Hambali, este arestat în Bangkok, Thailanda.

 

 

 

 

 

 

 

 

Jemaah Islamiah  (însemnând Congregația islamică„, denumire prescurtată  frecventJI”),  este o grupare terorista islamista care activeaza in  Asia de Sud-Est, unde urmareste crearea unui Daulah Islamiyah (Califat islamic).

La 25 octombrie 2002, imediat după ce JI comisese  sangerosul atentat din Insula indoneziana Bali, aceasta organizatie  a fost condamnata in Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr 1267, ca  grup terorist legat de al-Qaida si de  talibanii din Afganistan.

 

 

 

 

 

 2014: A decedat  renumitul actor și comedian american Robin Williams; (n. 21 iulie 1951).

 

 

 

 

 

 

Williams a fost onorat în 1998 cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din filmul „Good Will Hunting”.

A mai fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în 1988, cu rolul interpretat în filmul  „Bună dimineața, Vietnam!”, în 1990 pentru rolul din „Cercul poeților dispăruți”, iar în 1992 pentru cel din „Regele pescar”.

A câștigat și trei premii Golden Globe, două premii Screen Actors Guild și trei premii Grammy.

Moartea sa a fost constatată de seriful comitatului, care a precizat că actorul a fost găsit spânzurat cu o curea și ca avea încheietura mâinii crestată.

La sfârșitul anilor ’70, Williams era dependent de cocaină.

Pe 4 martie 2009, el a fost internat din cauza unor probleme de inimă, iar pe 13 martie 2009  a suferit o operație pe cord deschis, când i-a fost înlocuită o valvă aortică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului

 

 

 

 

 

 

Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului

 

 

 

 

Sfantul Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi).

Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol.

Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508),  care il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca  pentru a conduce si reorganiza Biserica.

O insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508.

Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si stergerea greselii lui Radu Voda.

Gavriil Protul noteaza in lucrarea despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda, care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din tara.

Si – mare minune! – spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si intunecat, plin de puroi si de putoare.

S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare multumire“.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu.

Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

 

 

Tot astazi, facem pomenirea:

 

– Sfantului Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul;
– Sfintirii Bisericii Eleusa;
– Icoanei nefacute de mana a Domnului nostru Iisus Hristos;
– Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian.

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=GqAzcCLdcBg

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_de_Hunedoara

  2. http://g1b2i3.wordpress.com;

    3. Istoria md.;

    4.Mediafax.ro;

    5.lessignets.com;

 

11/08/2015 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , ,

17 comentarii »

  1. În legătură cu datele despre Hunyadi János, supranumit aici Ioan de Hunedoara a-și aduce câteva corectări:
    Data nașterii, deși nu este cunoscută cu exactitate, nu este 1387, ci aprox 1407. Acestă ultimă dată este amintită și în bibliografia articolului curent, respectiv acestă dată este credibilă, încât e greu imaginar ca și un om de 69 de ani în evul mediu putea participa activ la o bătălie (totuși nu era de neîntâlnit, de ex. Giovanni da Capestrano, care atunci avea 70 de ani ) .
    Tatăl său, Vajk, numit aici Voicu, altfel nu era de origine română, cum multă lume crede, ci maică-sa Erzsébet era de origine cumană, cum atunci nobilimea din Muntenia și moldova pe vremea acea era de origine cumană.

    Apreciază

    Comentariu de Zsolt | 11/08/2015 | Răspunde

    • Discordanta in privinta datei de nastere a lui Incu de Hunedoara vine de la faptul ca unele izvoare indica anul 1387(( ex. Wikipedia fr. spune : „né vers 1387 ou 1407 – mort le 11 août 1456, iar din Wikipedia it. aflam : Giovanni Hunyadi, (n.1387 circa – m.1456).

      In sec, XIV nobilii cumani cam disparusera ca etnie,fiind absorbiti de masa romaneasca sau maghiara si asimilati, lasand slabe urme in onomastica si toponimie si aproape de loc in limba.
      Enciclopedia Romaniei spune despre Iancu de Hunedoara ca : „s-a născut în jurul anului 1407 (mult timp s-a crezut că s-a născut în 1387, din cauza unei interpretări greşite a unor surse).
      Tatăl său, Voicu şi fraţii lui Mogoş şi Radu, au fost ostaşi în slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg.
      Pentru că s-au distins în luptele antiotomane, Sigismund i-a răsplătit în anul 1409, dăruindu-le castelul de la Hunedoara, împreună cu pământurile care ţineau de el, cu vreo 35 de sate, vămi, mine de sare, aur, argint şi fier.
      Atunci a primit familia Huniazilor şi blazonul ei nobiliar (un corb cu aripile uşor desfăcute şi cu un inel în cioc).

      După moartea tatălui său în jurul anilor 1414-1419, cap de familie a rămas fratele său, Radu (interesant numele…).
      Pe la 1428-1429 s-a căsătorit cu Erzsébet (Elisabeta) Szilagyi”
      Cat despre varsta, discutia e irelevanta, intrucat istoria ne da numeroase exemple de osteni destoinici pana la adanci batraneti.
      Unul a fost Baba Novac (n. ca. 1530 – d. 5 februarie 1601, Cluj,unul dintre capitanii lui Mihai Viteazul, considerat de asemenea si un erou al poporului sarb.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 11/08/2015 | Răspunde

  2. În legătură cu data nașterii da, suntem de acord că această dată cel puțin este incertă. De aceea am zis că data de 1387 nu este plauzibilă. Știm prea puțină despre tinerețea lui Hunyadi, în schimb cunoaște o ascensiune destul de rapidă după căsătoria cu Szilágyi Erzsébet, fiind ajutat de fratele acestuia Szilágyi Mihály. Totodată papa Pius al II-lea vorbea despre diferența de vârstă între Hunyadi și Giovanni da Capestrano. De aceea spun că este mai plauzibilă data naștere de 1407.

    Dar despre originea lui, deși și asta este la fel de incertă, nu putem spune că este de o nație sau de alta numai după cum sună numele, Vajk-Voicu, Magas-Mogos, Radul-Radu, Csorba-Șerb, mai ales că documentele din epoca respectivă erau scrise în latină, adică deja au fost traduse o dată și scrise cu caracterele latine.

    „In sec, XIV nobilii cumani cam disparusera ca etnie,fiind absorbiti de masa romaneasca sau maghiara si asimilati, „.
    Această afirmație iarăși nu este corectă. Vreau să evit din această discuție etnogeneze poporului român, dar la data formării statului Valachia găsim o nobilime de origine cumană destul de însemnată în Valachia, chiar și Basarab I, întemeietorul foarte probabil era nobil cuman (alte sure spun că era de origine tătară, sau chiar de origine mongolă, fiind înrudit cu Genghis Khan, deși după mine puțin probabil ). Dar cert este faptul că era ajutat de o nobilime cumană. Deci dacă în jurul anului 1320 este un strat conducător cuman care și la sfârșitul secolului al XIV-lea susține un domn de origine cumană nu putea să dispare încă.

    Încă o dată, nu susțin ideea că în secolul al XIV-lea era o masă de populație cumană în Valachia, dar nu dispăruse încă.

    Apreciază

    Comentariu de Zsolt | 12/08/2015 | Răspunde

    • Am spus clar ieri ca data a fost disputata multa vreme,dar ca in prezent majoritatea specialistilor inclina pentru anul 1407.

      Cat despre cumani, stim ca invazia tătarilor de la 1241 i-a silit să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239). Risipit în toate direcțiile, în scurt timp poporul cuman a dispărut.
      O mare parte dintre cumanii din Ungaria s-au reîntors după 1290 (anul morții „mentorului” lor, regele Ungariei Ladislau „Cumanul”) în nordul Mării Negre unde s-au contopit cu populația turcică (tătară) din hanatul mongol Hoarda de Aur.

      Teoria potrivit careia clasa nobiliara romaneasca ar fi fost de origine cumana este de data recenta si nu se sustine doar cu argumente onomastice. Practic, numele date in diverse epoci au fost influentate de diversi factori care nu tineau intotdeauna de etnie.
      Avem in zilele noastre o multime de copii botezati Claudiu,Traian,Decebal, dar nimeni nu se gandeste sa afirme pe aceasta baza ca cei in cauza ar fi de etnie daca sau latina, dupa cum nimeni nu poate spune cu seriozitate ca multimea de copii unguri botezata Attila, ar apartine etniei hunilor.
      Oricum,disputa privind etnia basarabilor a fost transata recent, dupa ce au fost facute analize ADN pe schelete apartinand unor membri ai familiei domnitoare muntene de atunci,constatandu-se ca acestea nu au prezentat legaturi genetice cu pecenegii sau cu faimosii cumani. Cu atat mai mult, procesul de asimilare poate fi considerat incheiat dupa 1400, pentru putinii cumani ramasi in Muntenia, si nu fugisera in Ungaria, goniti de invazia mongola.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 12/08/2015 | Răspunde

      • Formarea statelor române, atât Valachia cât și Moldova s-a produs pe fondul conflictului sau uneori alianței între Regatul Ungariei cu cumani ( respectiv după pierderea puterilor acestora din urmă în urma conflictului cu mongolii)/ tătarii, care s-au format din popoarele asuprite de mongoli.
        Încă de la începutul secolului al XIII-lea, odată cu cuceririle mongolilor în est cumanii pierd teren și se restrâng la nord de Marea Neagră, între Carpați și Nipru, în Moldova și Basarabia, un teritoriu relativ restrâns față de teritoriile de dinainte.
        După 1237, odată cu o nouă ofensivă mongolă cumani, aproximativ 40.000 de oameni, între care 10.000 de soldați cer ajutor de la Béla IV., care într-adevăr îl colonizează în centrul țării. O alte parte se retrag la sud de Dunăre, îndeosebi în Macedonia, dar și în Bulgaria și Serbia.
        Dar totuși nu au golit complect teritoriile de dinainte fiindcă pe lângă armata mongolă care atacă Ungaria la 1241 găsim și o importantă armată cumană, ceea ce a produs conflictul între populația Budei de atunci și cumani, respectiv ceea ce a soldat cu asasinarea lui Kötöny, conducătorul cumanilor și plecarea acestora din Ungaria încă în 1241.
        În 1246 Béla IV-lea îl recheamă cumani în țară, o parte din ei se reîntorc, dar după ce sunt învinși la 1280(1282) de László „cumanul” iarăși pleacă, acum pe teritoriile viitorului Valachia. Și nu sunt dovezi că s-au reîntors în număr masiv după moartea lui IV. László.
        În schimb îl găsim ca și trupe ajutătoare în număr masiv la atacurile mongolilor în Balcani și în Europa de Est, ceea ce presupune la sfârșitul secolului al XIII-lea încă o puternică populație.
        În acest context la începutul secolului al XIV-lea în Moldova, Basarabia și Valachia era o puternică nobilime de origine cumană, iarăși unificarea knezatelor nu se putea realiza fără ajutor extern ( al doilea imperiu Bulgar pe de o parte, tătarii pe de altă parte), legătura între ei fiind realizat de Basarab I. Să nu uităm în acea vreme banatul Severinului ( aprox. Oltenia de azităzi) era parte al Ungariei, restul teritoriilor fiind vazalii Ungariei.
        Pe de altă parte nu s-a făcut cercetări de ADN pe osemintele lui Basarab I. ci pe strănepotul lui, rezultatele acestea oricum sunt încă discutabile.

        Apreciază

        Comentariu de Zsolt | 12/08/2015

      • Apogeul puterii cumanilor a fost pe la 1200. După ce au fost înfrânți si decimati de mongoli în bătălia de la Kalka, cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei au primit creștinismul catolic (1227), ceilalți rămânând păgâni.
        Pentru cumanii creștinați catolic, în Moldova activa episcopatul cuman, înființat mai înainte (prima mențiune 1217) pentru propagarea catolicismului în acele locuri, dar acțiunea are loc în mod organizat abia la creștinarea cumanilor și pus în 1227 sub protectoratul Ungariei.
        Au existat încercări de implantare a catolicismului și la răsărit (est) și miazăzi (sud) de Carpați.
        Una dintre acestea a constituit-o Episcopia de Milcovia a cumanilor, înființată la 13 septembrie 1229 din inițiativa regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) și a papei Grigore al IX-lea (1228-1241), dar care a fost distrusă din temelie de invazia din 1241 a mongolilor.
        Încercările ulterioare de a o reînființa au eșuat.
        Regele Ungariei și-a luat din 1233 și titlu de rege al Cumaniei. Invazia tătarilor i-a silit pe cumani să se retragă, o parte peste Dunăre, o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239)si o mare parte a migrat în nordul Mării Negre, unde s-au contopit cu populația turco-tătară din hanatul mongol Hoarda de Aur.

        Prin urmare,poporul migrator al cumanilor s-a risipit în toate direcțiile dupa catastrofa invaziei mongole si în scurt timp a dispărut, fiind asimilat de unguri,tatarii crimeeni,slavi si români.
        In fapt urmele lasate de ei nu par a fi fost mai importante decat ale altor popoare migratoare care s-au perindat in primul mileniu crestin pe aceste locuri, exceptandu-i pe unguri si slavi.
        Ca și în cazul Bulgariei, elita conducătoare cumana a fost asimilata rapid de populația majoritară locala.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 12/08/2015

    • Despre Iancu de Hunedoara putem spune doar ca apartine unei familii mixte romano-maghiare.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 12/08/2015 | Răspunde

  3. Nu puteți să afirmați că în 20-30 de ani comanii au dispărut complect. Mai sus am arătat că în secolul al XIII-lea au fost încă prezenți, pe aceste teritorii, disparția lor, cum dispariția oricărei civilizații/popoare pe acest glob nu s-a produs în câteva decenii. Încă și în timpul lui Mátyás I, sau Matia Corvin cum ii place românilor să-l supradenumească, există referiri ca și elemente de popor cuman pe câmpia Panonică. Dacă acest proces nu s-a realizant instant în cadrul unui stat organizat, de ce au dispărut din Valachia după atacul mongolilor. Dacă distrugerea mitropoliei Milcovului înseamnă și dispariția cumanilor (care altfel nu s-au creștinizat în masă) cu ce explicați că prima mitropolie vlachă ortodoxă apare numai după 1350, fiind recunoscut numai la 1359?

    Apreciază

    Comentariu de Zsolt | 13/08/2015 | Răspunde

    • Nu in 20-30 de ani,dar in 100 de ani,da,au disparut.Disparitia Mitropoliei catolice Milcovia s-a petrecut odata cu disparitia cumanilor care,asa cum am aratat s-au refugiat in Ungaria sau la sud de Dunare,unde au fost rapid asimilati…Puteti demonstra ca pe la 1400- 1450 mai putem vorbi despre populatii cumane semnificative in Balcani sau in Ungaria si Tarile Romane? Atentie, nu ma refer la organizatii statale cumane,pentru ca acelea au disparut cu mult timp inainte…

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/08/2015 | Răspunde

  4. Orașul Kumanovo din Macedonia de azi unde au refugiat cumanii, în Ungaria comitetele (scaunele) cumanilor care erau organizați diferit de celelalte comitate din Ungaria, în fruntea lor având pe nádor, (iașii au fost un trib aliați cu cumani, au sosit în Ungaria odată cu cumanii, refugiați tot din calea invaziei mongole), orașul Iași, etc.

    Apreciază

    Comentariu de Zsolt | 13/08/2015 | Răspunde

    • Avem si in Romania toponime de origine cumana,inclusiv cele ale localitatiloe Comanesti sau Comana.Problema cu acesti migratori este aceea ca au tot migrat,pana au disparut ca neam, dizolvandu-se in masa altor neamuri.
      Asa s-a intamplat si cu bulgarii,neam turcic si ei,care au lasat cateva toponime si chiar numele tarii si poporului ,ei insisi disparand ca etnie ..

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 13/08/2015 | Răspunde

      • Dar putem vorbi nu numai de toponime, ci sunt referiri la cumani ca și populație/etnie cu privilegii aparte încă din timpul lui Béla al IV-lea (1243), respectiv László al IV-lea ˝¨cumanul˝(1279), dar și în secolul al XIV-lea din timpul lui Károly I. (1317.) sau secolul al XV-lea Zsigmond (1407), László al V-lea (1447), Mátyás ˝Corvin˝ (1455), prin care se dau sau se consolideză privilegii la cumanii din Ungaria.

        Blazovich László – Az Andreanum és az erdélyi szászok.
        Györffy György: A magyarországi kun társadalom a XIII-XIV. században.

        Deci din Ungaria nu au dispărut după invazia mongolă, totodată cercetările de ADN nu arată că Vlaicu Vodă, fiul lui Nicolae Alexandru și Dobokay Klára, nepotul lui Basarab I. strănepotul lui Thocomerius/Tihamér ar fii fost vlah. Chiar cel de ultimul, altfel legendarul Negru Vodă era cuman (după Grigore Ureche românii spuneau la cumani negrii, referindu-se la culoarea mai întunecată al pielii). Altfel Vlaicu Vodă cum putea să fie vlach cu un strămoșt cuman și o mamă maghiară?

        Apreciază

        Comentariu de Zsolt | 14/08/2015

      • Iata mai jos o serie de documente:

        19 iunie 1330 ţarul sârb Ştefan Duşan se lăuda că a învins şapte ţari, printre care şi pe „Basaraba Ivanco, socrul ţarului Alexandru al Bulgariei”;
        26 noiembrie 1332 Carol Robert de Anjou al Ungariei îşi aminteşte de bătălia de la Posada aşa „am ajuns în nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Transalpină de către Basarab, schismaticul [ortodox], fiul lui Thocomerius, spre marea noastră şi a sfintei coroane insultă, acest Basarab, necredinciosul nostru român, mânat de un gând rău…”;
        19 mai 1335 altă amintire a lui Carol Robert de Anjou despre bătălia de la Posada : „Spre cinstea slujbei deosebite şi vrednice de o veşnică amintire a numitului magistru Toma, pe care ne-a făcut-o în Ţara Transalpină, unde atacul duşmănos pornit cu cruzime […] de către Basarab românul şi fiii lui …”;
        17 octombrie 1345 Papa Clement al V-lea îl informa pe regele Ungariei că: „ … am luat măsuri să se îndrepte felurite scrisori către nobilii bărbaţi Alexandu al lui Basarab şi către alţi români, atât nobili, cât şi oameni de rând” pentru spijinirea a doi fraţi minoriţi;
        9 iulie 1347 regele Ladislau cel Mare spunea aşa : „în Ţara Transalpină, în expediţia domnului Carol faimosul rege al Ungariei împotriva lui Basarab românul, pe atunci necredincios regatului şi sfintei coroane”;
        1358 Cronica pictată de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense)îl numeşte pe Basarab „schismatic perfid”(schismatic-adica ortodox);
        10 aprilie 1370 Papa Urban al V-lea îi scrie lui Vladislav Vlaicu (nepotul lui Basarab) şi îi reproşează că a rămas schismatic, moştenire de la „vechii săi predecesori”;

        Citind cu bună credinţă toate aceste surse documentare, nu poţi ajunge decât la concluzia ca pe primul voievod al Ţării Româneşti îl chema Ivanco/ Ioan după botez, era creştin ortodox (schismatic) şi de etnie română (valah). Nici vorba sa fie cuman.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 14/08/2015

      • D-tale iti scapa ca cesti cumani nu erau sedentari si ca erau pagani, asta fiind si rostul incercarii Vaticanului si a regelui ungur de a crea o episcopie catolica a cumanilor la cotul Carpatilor.Acest aspect, cel al convertirilor operate de dominicani în mediul păgân cuman până atunci migrator, fără locuri stabilite, unde trebuiau clădite case şi biserici aşa cum reiese din corespondenţa Papei Grigore al IX-lea din 1228, succesele par a fi fost reale, dar foarte curând spulberate de invazia mongola. Alături de cumani se afla aici, la curbura Carpaţilor o populaţie românească în sânul căreia se schiţa o adevărată opozitie ortodoxă de vreme ce un celebru act papal din Perugia datat 14 noiembrie 1234 făcea menţiunea existentei românilor trăitori „in Cumanorum episcopatu, sicut accepimus, quidam populi, qui Walati vocantur, existunt” şi care aveau ierarhi de rit oriental nerecunoscuţi de cataloci („qui busdam pseudo-episcopis Graecorum ritum”).
        Eşecul ofensivei catolice apusene în mediul românesc s-a prelungit în secolul al XIV- lea unde doar istorici improvizaţi sau fantezişti au putut să vadă voievozi români catolici, trecuţi repede la ortodoxie, fără ca acest lucru să lase urme în texte !

        Recent cercetătorii clujeni patronaţi de Academia Română şi Centru de Studii Transilvane au analizat genetic mormântul unui membru întemeietor al familiei Basarabilor: renumitul Vlaicu Vodă. În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş. Despre geneza Ţării Româneşti”, susţinută de către şef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie şi Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Ştiinţe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniţă (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti) şi CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).
        Cele mai importante concluzii au fost următoarele: defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puţin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeş II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeş I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, de unul dintre fiii nenumiţi ai lui Basarab I, amintiţi într-un document din 1335; nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunităţi sau indivizi de origine cumană;istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Ţara Românească, cât şi de Moldova; Personajul din mormântul 10 aparţine contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani) conduşi de către Alexandru fiul lui Basarab. Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiţi cu voievozii ortodocşi din Maramureş, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare şi „descălecatul” în Moldova, ce a dus la întemeierea noului stat medieval românesc de la est de Carpaţii Orientali.„Teoria cumană” se înscrie în direcţia de falsificare a Istoriei României. În opinia acestor “falsificatori ai istoriei”, strămoşii noştri originari trebuie să fi avut origini cumane şi catolice, numai români ortodocşi să nu fie. Iata insa ca si stiinţa geneticii a reabilitat adevărul istoric demonstrandc a Basarabii erau români si de religie ortodoxă.

        Apreciază

        Comentariu de cersipamantromanesc | 14/08/2015

  5. MULTUMESC

    Apreciază

    Comentariu de SECRIERU IOAN | 11/08/2018 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.