CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Iredentismul bulgar si acțiunile de subminare a integritații teritoriale a României de-a lungul timpului



Incheierea razboiului ruso-romano-turc din anii 1877-1878, sau a „Razboiului de Independenta” cum este cunoscut in istoria romanilor, a marcat nasterea a ceea ce in istoriografia bulgara apare sub numele de „problema dobrogeana”, teritoriul reintors la Romania, odata cu incheierea Tratatului de la Berlin (1878), fiind considerat ca facand parte din pamanturile natale ale bulgarilor, „leaganul statului slavo-bulgar, centrul renasterii nationale din sec. XIX”

(V. Tonev, Dobrogea in timpul renasterii nationale in lupta pentru libertate, 1913-1940, Sofia, 1962, p.18.).

Finalul celui de-al doilea razboi balcanic (1913), a reprezentat un alt moment important in devenirea relatiilor romano-bulgare, daca avem in vedere faptul ca acum, Dobrogea a fost reintregita prin alipirea Cadrilaterului.

Centrul activitatilor revendicative bulgare a fost mutat de la Tulcea la Bazargic (Dobrogea de Sud), unde a luat fiinta, „Comitetul de conducere si propaganda” al carui scop declarat era castigarea libertatii „populatiei dobrogene”.

Mijloacele pentru atingerea scopurilor politicii bulgare erau dintre cele mai diverse: propaganda prin raspandirea de ziare, reviste, apeluri, proteste, studii istorice, memorii, organizarea de conferinte si intruniri publice, atat in Bulgaria, cat si in alte tari, pentru evidentierea adevaratei situatii politice si etnografice a Dobrogei, organizarea si intretinerea unui Birou de informatii si de legatura cu toate organizatiile nationale din Bulgaria si strainatate.

(M. Roman, Iridenta bulgara in Dobrogea, Cernauti, Tiparul „Glasul Bucovinei”, 1935).

In aceeasi perioada, parte din intelectualii bulgari din Cadrilater, retragandu-se in Bulgaria, au pus bazele Societatii „Dobrogea”, ce urmarea in fapt, atingerea acelorasi obiective ca si Comitetul de conducere si propaganda de la Bazargic.

La finalul primului razboi mondial, societatea a fost reactivata, fiind subordonata din punct de vedere militar Statului Major al Armatei Bulgare, organizatia respectiva  plasand reprezentanti de incredere, de regula colonisti, in diferite puncte ale liniei de frontiera cu Cadrilaterul.

Se avea in vedere strangerea legaturilor populatiei de etnie bulgara din intreaga Dobroge, organizarea unui aparat special de informatii, inarmarea unitatilor de comitagii si a nucleelor de simpatizanti pe teritoriul Romaniei.

Foto: Statuia lui Ovidiu-Constanţa, dărâmată de bulgari în 1916, dupa ocuparea Dobrogei

Un episod dureros din vreme de razboi: ocupatia militara bulgara

Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, in august 1916, dupa doi ani de neutralitate, a fost insotita de valuri de entuziasm care „s-au spart” in momentul in care, Dobrogea si, apoi, pe rand, alte regiuni ale tarii au fost ocupate de Puterile Centrale.

Pentru tinutul romanesc dintre Dunare si Marea Neagra, memoria istorica pastreaza amintiri nu tocmai placute.

La 7 ianuarie 1918, un numar de 286 de reprezentanti bulgari dobrogeni au semnat si inaintat „Memoriul Comitetului Central al Dobrogei”, Puterilor Centrale, in care au subliniat apartenenta tinutului de la Mare la teritoriul Bulgariei precum si falsificarea de catre autoritatile romane a statisticilor oficiale cu privire la adevaratul numar al populatiei locale, solicitandu-se:

„1 Sa se proclame desprinderea Dobrogei de Romania;

2 Sa se recunoasca, drept fapt implinit, uniunea politica a Dobrogei la Bulgaria” (Biblioteca Academiei Romane, Arhiva Istorica-BARAI, Cronologia formatiunilor statale in cadrul carora a evoluat Dobrogea de-a lungul veacurilor, p. 381.

  Tratatul preliminar de pace semnat la Buftea de Romania si Puterile Centrale, la 5 martie 1918, prevedea la punctul 1 – cedarea Dobrogei pana la Dunare, cu pastrarea drumului comercial spre Marea Neagra prin Constanta.

Dobrogea

 

Prin Tratatul de pace de la Bucuresti, incheiat la 7 mai 1918,  era confirmata incorporarea in statul bulgar a Cadrilaterului si a unei fasii de la sud de Constanta, restul Dobrogei devenind un condominium al Puterilor Centrale, asigurandu-se Romaniei „calea comerciala la Marea Neagra prin Cernavoda-Constanta”, portul de la Mare, urmand sa devina port-liber.

De asemenea, se ceda Germaniei linia ferata Bucuresti-Cernavoda-Constanta, impreuna cu silozurile din portul maritim.

Ulterior, Bulgaria, putere invinsa in razboi, conform Armistitiului incheiat inca din 29 septembrie 1918 cu statele aliate, profitand de evacuarea trupelor germane, a ocupat Cernavoda, Constanta si alte asezari din nordul provinciei.

Totusi, la finalul lunii noiembrie 1918, armata bulgara ar fi trebuit sa paraseasca tinutul de la Mare, insa, dupa cum aprecia intr-un Raport de ansamblu, generalul Berthelot, seful Misiunii Militare Franceze in Romania si comandant al Armatei de la Dunare, intocmit la 20 noiembrie 1918, acestea se purtau „in Dobroga ca si cum ar fi stapane, nu numai ca au ocupat-o militariceste, dar au trecut deja la o organizare a ei administrativa. Or germanii insisi nu si-au permis niciodata aceasta (.)”

In mod semnificativ, evacuarea administratiei civile bulgare s-a produs destul de tarziu in Dobrogea: pana la 8 decembrie din judetul Tulcea, 13 decembrie-judetul Constanta, 23 decembrie – Caliacra, functionarii romani preluand posturile la o zi distanta.

Intrarea in scena a comunistilor: „Poporul dobrogean” exista !!!

La finalul Primului Razboi Mondial, pe cand Romania isi vedea indeplinit visul national – „nasterea Romaniei Mari”, Bulgaria invinsa, s-a plasat in randul statelor revizioniste. Concomitent, evenimentele politice inregistrate in Rusia la finalul anului 1917, au marcat puternic actiunile antistatale impotriva Romaniei.

Astfel, Transilvania, Basarabia, Bucovina, „Dobrogea Veche” si Cadrilaterul au devenit tinte predilecte ale ideologiei bolsevice.

Intr-o scrisoare adresata Comitetului Central al Sovietelor din Petrograd de catre Christian Rakovski (cel care era numit intr-un raport al Serviciilor secrete austro-ungare la inceputul anului 1918 „purtatorul stindardului bolsevic in Romania”) problema Dobrogei era perceputa intr-o dubla dimensiune la finalul primului razboi mondial.

Mai precis,era atacata chestiunea teritoriului care a fost „ocupat” de romani de la bulgari in 1913 si care se numeste Cadrilater si vechea Dobroge.

„In ceea ce priveste Cadrilaterul, sublinia Rakovski, acesta a fost anexat cu forta, este locuit de o masa compacta de bulgari, trebuind sa fie restituit statului vecin, neputand fi vorba aici de autonomie, ci numai de retrocedare!”. (BARAI, Documentar. Relatii romano-bulgare, pp.2-3).

Pe aceeasi linie a activismului antiromanesc, s-au inscris si „cuvantarile” comunistilor bulgari de la sedintele, consfatuirile sau congresele partidelor comuniste balcanice, din perioada interbelica, singura solutie propusa fiind proclamarea Republicii libere si independente, un aliat fidel al Rusiei sovietice, fiindu-i „poporul  dobrogean”. (BARAI, fond 1, inv. 8, dosar 23, f.65-70).

RAZBOIUL DIN UMBRA SI  FILIERELE  DE SPIONAJ

NKVD – ZACORDAT – DRO  IN ROMANIA

Apartenenta Partidului Comunist din Romania la structurile Komintern-ului si ale F.C.B,. au impus, dupa 1924, cand comunistii romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora.

Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic).

Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. 

Cum insainsurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional).

Romania interbe!li!ca a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933.

Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. 

Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumirii in limba bulgara), aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca.

Membrii sai – celebrii comitagii – actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii.

Din 1919 insa, DRO se subordonase  Komintern-ului si F.C.B.- ului, care o finantau si o sprijineau logistic.

Obiectivul DRO – dupa 1919 – se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta, care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica.

De aceea, in 1925, se constituie si o asa numita  Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare.

In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca „trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri si furturi asupra populatiei pasnice dobrogene”. 

Sa precizam ca DRO – a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate – a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania.

Unul dintre acestia, Boris Stefanov, va deveni in 1935 secretarul general al P.C.din Romania si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conducerii P.C.din Romania.

Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.din Romania, in care a trecut toate conducerile P.C.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929 si  care vor fi executati toti ulterior, de NKVD- ul sovietic.

Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu (tatal fostului presedinte roman Ion Iliescu), un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulgaria (conform anchetei publicate de Lumea libera). 

Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila).

Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .

Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau – cum am mentionat – pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari.

Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei!

Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii

Ca o alta fateta a politicii bulgare pe directia tinutului danubiano-pontic, in 1925 s-a constituit Organizatia Revolutionara Dobrogeana din Interior (VDRO) ai caror membrii, cunoscuti sub numele de comitagii, actionau indeosebi in Cadrilater, in timp ce Organizatia Revolutionara Dobrogeana (DRO) creata la finalul razboiului din 1877 – 1878, ca organizatie nationalista bulgara, avea legaturi puternice in aceasta perioada cu Partidul Comunist din Bulgaria, cu Federatia Comunista Balcanica si Internationala comunista desi, formal, era subordonata Partidului Comunist din Romania (M. Roman, Iridenta bulgara in Dobrogea).

Dealtfel, concluziile Congresului al IV al PCdR au fost publicate in „Lupta de clasa” din 8-9/septembrie-decembrie 1928, periodicul subliniind „parola centrala: autodeterminarea tuturor nationalitatilor (din Romania Mare-n.n.) pana la despartire”, lansand si asa-numitele „lozinci regionale” precum: pentru Basarabia-unirea cu Republica Autonoma Sovietica Moldoveneasca, pentru Bucovina-unirea cu Ucraina Sovietica, pentru Transilvania si Banat-despartire si completa independenta fata de statul roman, iar pentru intreaga Dobroge era scris doar un singur cuvant-independenta.

In acest sens, pentru contracararea miscarilor revizioniste ale Bulgariei si Rusiei sovietice, in ceea ce priveste tinutul romanesc dintre Dunare si Mare, statul roman a incercat conturarea unei politici bine definita pentru pastrarea integritatii teritoriale si a suveranitatii sale.

Un rol important in aceasta ordine de idei, l-a avut si fundamentarea unui sistem informativ complex (daca tinem cont de faptul ca deschiderea la Marea Neagra permitea infiltrarea sau scurgere mult mai rapida de informatii revizioniste), care a implicat conlucrarea Statului Major al Armatei Romane, capitaniilor portuare, marinei militare romane, comandamentele Navigatiei Fluviale Romane, Serviciului Maritim Roman, Jandarmeriei, Granicerilor, Vamilor, Politiei si Cailor Ferate Romane avand drept scop prezervarea integritatii. (Mariana Cojoc, Din activitatea informativa a marinei romane dupa Marea Unire. Spionaj, contraspionaj si propaganda bolsevica la Dunare si Marea Neagra, in „Dosarele Istoriei”, an VI, nr. 8-55, 2001).

O Romanie rupta Anul 1940 a insemnat, neindoielnic, destramarea unui vis – cel al Romaniei Mari, al Romaniei infaptuite la 1918 in care romanii au crezut si, uneori, uitand sau neglijand realitatile istorice, si azi mai cred.

Inca la 13 august 1940, „Pravda”, cunoscutul cotidian comunist sovietic, a publicat un articol intitulat:

„Cu privire la problema retrocedarii catre Bulgaria a Dobrogei de Sud” prin care a ridicat coltul valului ce acoperea „drama” Dobrogei de Sud. Esenta comentariului era ca revendicarea privind retrocedarea Dobrogei de Sud este justa si pe deplin fundamentata.

„Dupa cum se stie, Uniunea Sovietica a stat intotdeauna si continua sa stea pe pozitia sprijinirii acestor cereri ale Bulgariei fata de Romania” scria in aceeasi zi, un alt cotidian sovietic, „Izvestia”.

In notele redactate de Serviciul Special de Informatii era subliniat faptul ca liderii Uniunii Sovietice „au sfatuit guvernul de la Sofia sa formuleze la Bucuresti revendicarea intregii regiuni a Dobrogei” (A.M.A.E., fond 71/1939, dosar 268/1939, f. 196).

Dar, in acele timpuri, cand Hitler dansa cu lumea intreaga calcand-o in picioare, forta a dictat, iar Romaniei, ca de altfel si altor state europene, i-au fost „rupte” importante teritorii: Basarabia, Bucovina de Nord, tinutul Herta, nord-vestul Transilvaniei.

Tot aici putem incadra si Cadrilaterul si „tratatul” de la Craiova din 7 septembrie 1940.

Harta rapturilor teritoriale din anul 1940

Aliantele, diplomatia si adevarul.

In mod deloc surprinzator pentru cunoscatorii si practicantii realismului politic,  in conditiile in care Romania si Bulgaria erau membre ale „Axei” conduse de cel de-al III-lea Reich, in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial, la dezbaterile care au avut loc in Sobranie la 18 noiembrie 1941, deputatul Al. Tankov a subliniat faptul ca Bulgaria nu „s-a pretat” la jocul Moscovei de a cere Dobrogea intreaga pentru a avea o granita comuna cu Rusia sovietica.

„Cele doua popoare – roman si bulgar – a subliniat deputatul – avand interese vitale sa fie in relatiuni bune” pentru ca „pe noi ne leaga si amintiri din trecut:

Bucurestiul a dat adapost tuturor revolutionarilor nostri;

Comitetul Revolutionar acolo a fost organizat, acolo au luat nastere revolutionarii nostri;

acolo au crescut si acolo au inceput lupta de eliberare” – sic!!! (AMAE, dosar 268, ff. 344-349).

Ceva imi scapa… Unde au disparut expresiile de tipul: „Dobrogea, leaganul statului slavo-bulgar” sau „Dobrogea, centrul renasterii nationale”? Care este legatura dintre aliante, diplomatie si adevar?

Probabil niciuna sau, probabil, una esentiala ce tine de o perceptie care, noua, muritorilor de rand, ne scapa.

„Dunarea nu e un fluviu care sa separe, ci un fluviu care sa uneasca cele doua popoare”.

Fara a schimba paradigma istorica, sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a impus desfasurarea relatiilor de politica externa a celor doua state intr-o forma dictata de Moscova. Avand in vedere cadrele stabilite de U.R.S.S nu se mai putea ridica vreo problema litigioasa intre cele doua si posibilitatea revizuirii Tratatului de la Craiova, denumit ironic „Acord”(Arhiva Ministerului Afacerilor Externe (A.M.A.E), fond 71 Bulgaria, vol. VIII, 31 decembrie 1944, Sofia, f. 2 ) de catre oamenii politici bulgari, era o chestiune dificila.

La aceasta se mai adaugau si tendintele revizioniste clare ale Bulgariei, pretentiile sale vizand Dobrogea, marcand relatiile de la finalul anilor `50 si inceputul anilor `60.

Dealtfel, decizia Bulgariei de a merge in continuare pe drumul schimbarii prevederilor Tratatului de la Paris (februarie 1947), care a confirmat frontiera romano-bulgara de la 01 09 1940 in Dobrogea, s-a transformat in principala directie a politicii sale balcanice in intreaga perioada comunista, accentul fiind mutat acum pe „frontul Dunarii”.

In primii ani postbelici factorii de decizie comunisti romani au hotarat ca pot considera de domeniul trecutului toate divergentele „neinsemnate” intre Bulgaria si Romania, iar in privinta frontierei dintre cele doua state s-a decis ca acesta trebuia sa ramana dupa cum fusese fixata in mod definitiv de Conventia de Armistitiu.

In cursul lunii august 1946, prin vocea primului-ministru roman, Petru Groza, se considera justa granita cu Bulgaria. In declaratia oficiala a sefului guvernului roman se spunea:

„Dunarea isi aduna apele atat in Romania cat si in Bulgaria, iar dupa aceea apele ei devin comune. Iata de ce Dunarea nu e un fluviu care sa separe, ci un fluviu care sa unesca cele doua popoare.”

Pozitia romanesca a creat reactii favorabile la Sofia ai carei lideri politici, cu o alta ocazie, s-au declarat satisfacuti in privinta frontierei cu Romania.

Acceptarea, printr-o declaratie formala, fara opozitie, a pierderii Cadrilaterului (Dobrogea de Sud), in urma sedintei Biroului Politic al P.M.R din ziua de 9 august 1946, al carei punct principal de discutie a fost deciderea pozitiei pe care statul roman o va adopta in problema Cadrilaterului la Conferinta Pacii si in care s-a hotarat acceptarea situatiei insotita de o declaratie menita sa explice pierderea teritoriului de catre Romania ca o actiune justa opusa imperialismului vinovat de anexarea anterioara a Dobrogei de Sud la statul roman, era inca o data intarita de dr. Petru Groza cu ocazia discutiilor care au avut loc la Bistrita (langa Sofia) in zilele de 15-16 iulie 1947, cu delegatia bulgara condusa de Gheorghi Dimitrov.

In cursul convorbirilor s-a impus constatarea ca toate chestiunile teritoriale intre cele doua state au fost definitiv reglate.

Dupa semnarea Tratatului de Prietenie, Colaborare si Asistenta mutuala la 16 ianuarie 1948 intre Republica Populara Romana si Republica Populara Bulgaria, aceasta din urma s-a aratat foarte interesata de problema rectificarilor de frontiera, pentru a primi sursa de apa si cimitirul de la Silistra, in schimbul altor portiuni de teren pe care le-ar fi acordat Romaniei (Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, fond Bulgaria 71, Problema 20, 18 noiembrie 1948, Sofia, f. 2 ).

Dobrogea si planul Valev Demersuri serioase in acest sens nu s-au facut pana la finalul anilor 1950 cand Bulgaria, pastrandu-si orientarea politica fidela fata de U.R.S.S., a rectionat in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) ca un stat activ in aplicarea planului de reorganizare economica propus de Hrusciov si, avand sustinerea guvernului sovietic, a incercat sa redeschida problema cedarii unor teritorii ale Romaniei catre statul bulgar.

Aceasta pozitie bulgareasca era in stransa legatura si cu lansarea planului Valev (1964), care prevedea o integrare organica a Bulgariei cu U.R.S.S-ul (Marian Cojoc, Repere cu semnificatie geostrategica in tinutul dintre Dunare si Mare, dupa al doilea razboi mondial, in „Anuarul Muzeului de Marina”, tom IV, 2001, p. 328.) .

Pretentiile bulgare anterior mentionate au fost expuse in discutiile dintre oamenii politici romani si bulgari privind stabilirea frontierei pe Dunare.

Potrivit Conventiei de granita din 1908, in care se prevedea clar ca la baza liniei de frontiera pe apa sta principiul talvegului, deci firul de apa navigabil, atunci cand insulele treceau pe de o parte sau cealalta de granita partile obligate sa se intalneasca din 10 in 10 ani trebuiau sa stabileasca ce era de facut (Arhiva Nationala Istorica Centrala/A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 8).

Desi dupa 1944 au intervenit modificari naturale mai importante in anumite sectoare, care au avut ca urmare trecerea unor insule de pe Dunare din apele teritoriale ale unei parti in apele teritoriale ale celeilalte, nici Romania nici Bulgaria nu au solicitat efectuarea recunoasterii decenale.

La propunerile guvernului roman, de abia in noiembrie 1957 au fost initiate discutii la Bucuresti pentru a discuta problemele legate de precizarea frontierei.

La scurt timp dupa aceasta insa, tratativele au fost intrerupte de refuzul categoric al partii bulgare de a discuta in baza conventiei din 1908 si timp de un an partea bulgara a amanat sa-si prezinte pozitia in privinta stabilirii frontierei.

Frontiera…bat-o vina!!!

Discutiile in jurul stabilirii frontierei au fost reluate in anii 1960-1961 cand reprezentantii bulgari si-au pastrat punctul de vedere in privinta Conventiei de la 1908, de altfel conforma cu dreptul international si aplicat in practica, pe care au continuat s-o considere depasita si in plus au ridicat alte doua chestiuni, una referitoare la cimitirul bulgaresc aflat pe teritoriul Romaniei si cealalta cu privire la orasul Silistra, care avand in vedere ca se aprovizoneaza cu apa dintr-un izvor de pe teritoriul romanesc, ar fi mai logic ca Bulgaria sa detina acest teritoriu.

In cazul cimitirului s-a dovedit ca el se afla pe teritoriu bulgar, iar in al doilea caz era vorba, asa cum reiesea din Stenograma Biroului Politic al C.C. al P.M.R din 24 ianuarie 1962, de o zona „mare care includea si bratele din fata Silistrei si potrivit Conventiei ar fi insemnat ca nu numai aceste ostroave si bratele, dar chiar malul Dunarii ar fi trecut, care era granita.

Ar fi insemnat sa includa in teritoriu bulgar toata aceasta portiune. Este vorba de vreo 900 si ceva ha de vie.” (A.N.I.C, fond C.C. al P.C.R, Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 11). Partea romana propunea o solutie alternativa in aceasta privinta, adica sa se construiasca o uzina de apa pe pamant bulgaresc, in locul dorit de statul bulgar, care sa acopere nevoile locuitorilor Silistrei.

Problema fixarii granitei a ramas in suspensie si, pentru rezolvarea ei, s-a decis sa se intruneasca reprezentantii ambelor guverne la Varna, in ianuarie 1962.

Romania se pronunta pentru pastrarea Conventiei din 1908 si considera Conventia pe care o avea pe Dunare cu U.R.S.S. un model ce putea fi luat ca baza in stabilirea frontierei cu Bulgaria.

Statul roman nu dorea anularea Conventiei din 1908 la care de fapt nu renuntase nici ea si nici Bulgaria in mod oficial si considera ca este oportuna doar definirea apartenentei ostroavelor care suferisera anumite modificari fara a se incheia un nou document pentru aceasta.

In cursul discutiilor purtate in 19-20 ianuarie 1962 la Varna, aceasta a constituit diferenta majora intre punctele de vedere roman si cel bulgar, care sustinea ca rezolvarea situatiei in sensul dorit de romani ar fi creat un precedent si ar fi dat curs unor pretentii teritoriale grecesti sau iugoslave pe seama Bulgariei. (Arhivele de pe langa Consiliul de Ministri al Republicii Bulgaria/A.C.M.R.B, fond 1B Plenul C.C al P.C.B, inventar 5, dosar 486, ff. 8-10.) In final nu s-a putut ajunge la un punct de vedere comun.

Problema a ramas in suspensie. Concluzia guvernului comunist roman a fost ca „bulgarii au o conceptie diferita fata de obligatiile reciproce si in asigurarea unor relatii bune.” (A.N.I.C, fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, vol. II: 1954-1965, dosar 4/1962, f. 18).

Politica bulgara fata de granita cu Romania a avut aceleasi coordonate si in anii care au urmat. In anul 1964 un Raport strict secret al Ministerului Afacerilor Externe roman (A.N.I.C, dosar 105/1964, ff. 23-28.) prezenta aparitia in Bulgaria a unei culegeri privind regimul international al Dunarii si descria in detaliu continutul acesteia, caracterizand-o ca pe o sinteza de pareri, teze, concluzii care contraveneau principiilor ce stateau la baza relatiilor dintre statele socialiste.

Toate aceste actiuni ale guvernului comunist bulgar pot fi considerate ca o incercare de continuare a „problemei Dobrogei”, existenta latent in planurile politicii bulgare in toata perioada ce a urmat inscrierii definitive a Romaniei si Bulgariei in cadrul lagarului comunist si apta sa se manifeste atunci cand relatiile intrasistem i-au permis.

Indiferent de pretextele sau motivatia existente, ca de exemplu, necesitatea guvernului comunist bulgar de a canaliza atentia populatiei in scopul obtinerii unor teritorii considerate de drept ale Bulgariei, pentru a nu permite manifestarea din partea acesteia a unui presupus puternic sentiment antisovietic, revizionismul bulgar s-a manifestat constant de-a lungul timpului si nu a tinut cont de perioada istorica parcursa.

 

 

Harta Dobrogei romanesti

impostoriidediplome.blogspot.ro /filiera-de-spionaj.html\  infodobrogea.ro/istorie/comitagiile-bulgare/ ziuaconstanta.ro/

Reclame

05/08/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: