Situația actuală din Ucraina – o nouă încercare de a declanșa un conflict mondial

Războiul pentru supremația mondială se duce la ora actuală între Rusia și SUA pe teritoriul Ucrainei. Miza e uriașă. În timp ce Putin dorește aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală Eurasiatică (Rusia, Belarus, Kazahstan), SUA urmărește ca statul de la granițele Rusiei să devină parte din UE și NATO, pentru ca americanii să îl poată împânzi apoi cu baze militare şi controla prin datoriile la FMI.

Mulți analiști politici susțin că dacă SUA câștigă acest război, face un pas uriaș spre hegemonia mondială, în timp ce dacă Rusia reușește să aducă Ucraina în Uniunea Vamală, cu aceasta imperiul rus începe să renască.

În această ecuație de putere, interesează însă prea puțin sau deloc ce se petrece cu populația ucraineană.

În acest context, mass-media occidentală și, de asemenea, cu mult zel, cea românească, fac eforturi extreme pentru a promova o imagine deformată despre conflictul din Ucraina, despre Rusia, despre ruși și despre preşedintele Vladimir Putin, străduindu-se să ne convingă că mersul evolutiv al timpului impune ca soluție pentru Ucraina intrarea în tiparele croite de SUA și NATO.

Dacă ne amintim filmul lui Jodorovski Muntele Sacru recunoaștem clar strategia de a pune la cale un război: dacă vrei să cotropești o țară, atunci mai întâi, prin propagandă, demonizezi acel popor și pe conducătorii săi.

În acest articol ne propunem să vă prezentăm unele opinii pertinente și puncte de vedere mai puţin cunoscute despre Rusia şi situaţia din Ucraina, exprimate de jurnaliști sau figuri publice din Occident. Nu trebuie să ne mirăm deloc că punctele acestora de vedere, ce expun cu luciditate dedesubturile tenebroase ale conflictului, nu și-au găsit loc în mainstream media.

Proteste – diversiune – război civil – datorii înrobitoare

Mai întâi să trecem în revistă ce s-a petrecut în Ucraina.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KMIS), 38% din populația Ucrainei dorește aderarea la Uniunea Vamală Eurasiatică, în timp ce 37,8% dintre cetățeni ar vrea să facă parte din Uniunea Europeană.
Pe 21 noiembrie 2013, atunci când guvernul a decis să refuze să facă pașii preliminari aderării la Uniunea Europeană, au început proteste ample de stradă, care au avut loc în toate marile orașe din Ucraina.

Mișcarea de protest a căpătat numele de EuroMaidan iar protestatarilor li s-au alăturat partidele politice din opoziție și mișcările radicale anti-rusești. Mass-media a popularizat intens demonstrațiile, susținând cauza protestatarilor.
Pe 30 noiembrie, autoritățile ucrainene au intervenit în forță pentru risipirea demonstranților din Kiev, iar 79 de oameni au fost răniți.

Conflictele au escaladat în luna februarie, când, pe data de 18, 25 de oameni au murit iar sute au fost răniți în ciocnirile dintre protestatari și autorități.

Două zile mai târziu, circa 35 de oameni au fost ucişi de lunetişti. Administraţia de la Kiev a acuzat partidele din opoziţie că folosesc arme şi muniţie de război, în timp ce liderii EuroMaidanului au întors acuzaţiile spre autorităţi.

La scurt timp preşedintele Ucrainei, Viktor Yanukovych, a decis organizarea de alegeri anticipate, iar apoi a fugit din ţară, susţinând că viaţa sa şi a familiei sale e amenințată de grupările rebele.

Imediat după aceea, la 24 februarie, Rusia a preluat controlul asupra peninsulei Crimeea, cu populaţie majoritar rusă.

În acest moment, în Ucraina se desfăşoară un război civil între autorităţi şi separatişti, care doresc formarea unei republici pro-ruse independente. Conflictele au loc în estul Ucrainei, unde populaţia este majoritar rusă. Oficiali americani au recunoscut că administraţia SUA sprijină autorităţile din Ucraina în acest război cu logistică şi arme neletale (iar separatiştii afirmă că ţara e condusă acum de autorități marionete dotate din plin de americani cu armament de război de ultimă generație), în timp ce Rusia, în baza acordurilor semnate în trecut cu Ucraina, susține rebelii cu mii de soldați și cu armament.

Ucraina este acum în datorii uriașe. Rusia s-a oferit să ajute țara printr-o susținere financiară consistentă și beneficii economice, însă după exilul lui Yanukovych și-a retras oferta. Cum era de așteptat, „cavalerul salvator” al Ucrainei a apărut la scurt timp după aceea – Fondul Monetar Internațional i-a acordat un împrumut pentru a ieși din situația gravă în care se află, dar bineînțeles cu o lungă listă de condiții ce vor afecta multe generații de acum înainte.

Dacă privim cu luciditate și atenție ce se petrece în spatele acestui conflict, observăm o schemă clasică: anumite nemulțumiri ale populației sunt de fapt manevrate într-un mod diabolic de cei care conduc din umbră destinele planetei – „elita” malefică a francmasoneriei în cârdășie cu așa-zișii iluminați –, fiind alimentate în secret cu scopul de a declașa conflicte ce le servesc interesele criminale.

Rusia nu este inițiatorul situației din Ucraina

Timothy Gatto, fost preşedinte al Partidului Liberal al SUA, sergent în rezervă al Armatei Americane, afirmă într-un articol intitulat Adevărul despre Ucraina, publicat online pe 20 iulie 2014:

„Nu Rusia a declanșat conflictul. Statele Unite, în tandem cu unele națiuni europene, au făcut-o. Scopul Statelor Unite, în ciuda a ceea ce guvernul și capii mass-media susțin, este să aducă Ucraina în tabăra Vestului, apoi să lase FMI-ul și Banca Mondială să vină și să violeze această națiune prin datorii care nu vor putea fi plătite niciodată.

[…] Pasul următor va fi să facă Ucraina partener NATO. Apoi, această țară va fi acceptată în UE și astfel Vestul va avea prezență militarizată la granițele Rusiei.

Putin știe și nu vrea ca asta să se petreacă. Mulți oameni cu conștiință își dau seama de manevrele de culise și se opun. Este o acţiune a Vestului care bate la ochi, care ne amintește de tacticile Războiului Rece. Ideea este să încercuiască Rusia şi să o aservească Puterii Vestice. Națiunea rusă, și nu doar președintele Putin, respinge acest scenariu. Situația este în mod evident trecută sub tăcere de către principalele canale media, care ar fi trebuit să o menționeze, dacă mass-media ar fi fost liberă, și nu doar un purtător de cuvânt al Imperiului [SUA – n.n.].

[…] Suntem supuși spălării pe creier de către guvern în cârdășie cu media, ca să ne facă să credem că ni se spune adevărul. Ceea ce în realitate nu se petrece. Ni se arată doar ceea ce vor ei să vedem și aceasta distruge dreptul poporului de a-și controla propriul guvern. Indiferent că sunteți de dreapta sau de stânga, liberali sau conservatori, sunteți folosiți de către bancheri și de către Imperiu pentru a legitima demonizarea națiunii ruse și capturarea Ucrainei.”

Joachim Hagopian, jurnalist la Global Research, afirmă într-un articol publicat în martie 2014, că SUA a cheltuit peste 5 miliarde de dolari pentru a răsturna guvernul lui Yanukovych, ales democratic în Ucraina. Intenția este de a izola și slăbi Rusia din punct de vedere geopolitic.

Președintele Vladimir Putin a reacționat la aceasta ocupând Crimeea. Ceea ce pare a fi un act ofensiv din partea lui Putin, susține autorul articolului, este de fapt un gest disperat de autoapărare. De fapt, într-un mod ascuns, SUA este agresorul suveranității multor națiuni de pe glob (Siria, Irak, Egipt, Libia etc.)

Hagopian susține că SUA a plătit demonstranți și mercenari ca să împuște fără discriminare oameni din mulțimea ce protesta pe Maidanul (piață, în limba ucraineană) din centrul Kievului, pentru a se asigura astfel că protestele vor degenera într-un război civil, şi în felul acesta se va deschide larg uşa pentru intervenţia americană în „coastele” Rusiei.

Alte două articole disponibile pe internet fac referire la interceptări telefonice care au dezvăluit lumii că așa-zisa revoluție din Ucraina a fost o lovitură de stat orchestrată de SUA.

Unul dintre acestea, o convorbire între oficiali de rang înalt interceptată și dată publicității, poate fi citit aici. Este o discuție între ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Urmas Paet, și Reprezentantul European pentru Afaceri Externe și Securitate, Catherine Ashton. Urmas Paet afirmă în această discuție – și și-a susținut punctul de vedere și după ce convorbirea a fost făcută publică – că discuțiile cu medicii care au avut grijă de răniți l-au convins că aceiași oameni au tras atât în demonstranți, cât și în forțele de ordine de pe Maidanul din centrul Kievului.

În luna martie a.c., BBC a publicat transcrierea unei convorbiri telefonice dintre Asistenta Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland și Ambasadorul SUA în Ucraina, Geoffrey Pyatt, comentată de corespondentul diplomatic al BBC, Jonathan Marcus.

Din convorbire reiese clar că cei doi oficiali americani pun la cale cine va fi numit în guvernul ce va fi instalat după lovitura de stat și ce oameni politici din Ucraina nu vor figura la conducerea țării pentru că nu servesc interesele SUA.

Autenticitatea acestei convorbiri incendiare nu a fost negată de cei implicați. Dimpotrivă, ei au arătat cu degetul către Rusia, acuzând administrația condusă de Putin că ar fi interceptat și oferit publicității această discuție.

Continuând să căutăm informații ce reflectă realitatea, nu umflate și cosmetizate de mass-media aservită intereselor masonice, descoperim articolul Washington a pus lumea pe drumul către război, din august 2014, semnat de Paul Craig Roberts, economist american care a fost asistentul secretarului Trezoreriei SUA în timpul administrației Reagan.

Iată câteva citate semnificative din acest articol:

„Un raport fals a fost publicat de The Guardian și BBC, cum că un convoi blindat rusesc a pătruns în Ucraina și a fost distrus de armata ucraineană. […] Încă o dată avem confirmarea că mass-media occidentală e coruptă și nu se poate pune bază pe ea.”

„Minciunile răspândite de Occident pentru a demoniza Rusia pun în pericol viața pe Pământ și arată că Occidentul este atât nesăbuit, cât și lipsit de responsabilitate.”

„Măcelărirea  de către Washington, de marionetele Washingtonului de la Kiev și de vasalii europeni ai Washingtonului, a civililor în teritorii foste rusești care constituie acum granițele de est și de sud ale Ucrainei de azi nu numai că nu sunt dezvăluite de mass-media occidentală, dar sunt chiar negate sau puse pe seama Rusiei.”

Un raport recent realizat de Agenţia ONU pentru Refugiaţi arată că aproape un milion de ucraineni au fost nevoiţi să abandoneze tot şi să plece în Rusia din cauza războiului.

Autorul face trimitere și la un articol scris de jurnalistul olandez Karel Van Wolferen.

În acest articol, Van Wolferen scoate în evidență cât de aservită este presa și opinia publică europeană presei și punctului de vedere american. Deși chiar în Olanda sunt mulți sătui de această politică de demonizare a Rusiei, totuși, în virtutea inerției și a obișnuinței, ei nu sunt capabili să conceapă măcar că problemele Europei sunt create de guvernul american.

Rusia nu reprezintă o amenințare la adresa Europei și politica externă a Rusiei sub conducerea lui Putin a îndemnat întotdeauna spre soluții diplomatice, susține Van Wolferen. Cu toate acestea, jurnaliștii europeni nu vor să vadă sau nu au curajul să spună adevărul, anume că după evenimentele de la 11 septembrie, neoconservatorii (care dovedesc că fac jocurile masoneriei – n.n.) din guvernul american au împins în mod constant politica externă, mai mult sau mai puțin pe față, către agresiuni armate: în Irak, Libia, Afganistan și acum Ucraina, și au tras după ei țările europene prin intermediul NATO.

De asemenea, se arată în acest articol că în toamna lui 2013 Putin l-a ajutat pe Obama să evite intervenția militară în Siria, pe care au cerut-o cu insistență neoconservatorii din SUA (în urma unei înscenări grosolane a unui atac cu arme chimice pe care tot ei l-au pus la cale – n.n.).

Jurnalistul olandez ajunge la concluzia că NATO și-a pierdut justificarea inițială, odată cu destrămarea URSS, dar în schimb a devenit un instrument de forțare a țărilor europene reluctante să participe la conflictele inițiate de americani, bazate pe doctrinele așa-zisei lupte împotriva terorismului, ale loviturilor preventive și apărării suveranității țărilor democratice. Pretextele folosite s-au dovedit a fi false de fiecare dată: în Irak nu s-au găsit arme nucleare, Iranul nu produce arme nucleare, Siria nu a folosit arme chimice împotriva așa-zisei rezistențe etc.

Jocurile de putere care se fac peste capul ucrainenilor reies și din declarațiile unor oficiali, legate de conflictul din această țară.

Aleksandr Dughin, influent analist politic de la Kremlin, scrie: „De fapt, pentru asta a și fost organizat Maidanul, care nu se putea termina altfel. SUA au împins lucrurile de la bun început spre un conflict armat. Acesta a fost scopul primar al operațiunii Maidan”.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din China, Hong Lei, a declarant că „China condamnă recentele violențe ale extremiștilor și îndeamnă părțile implicate la soluționarea pașnică a disputelor interne. […] China respectă independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. China cere tuturor părților să găsească o soluție prin dialog și consultări în baza legii și a normelor relațiilor internaționale”.

Președintele României, Traian Băsescu susţine că este „extrem de clară o escaladare majoră a acţiunilor Rusiei în favoarea separatiştilor din estul Ucrainei, există riscul răsturnării raportului de forţe în favoarea Federaţiei Ruse. […] Dacă statele UE, stalele NATO, nu vor trece rapid la sprijinirea armatei ucrainene cu echipamente necesare cu care să facă faţă Federaţiei Ruse, şansele Guvernului de la Kiev de a pune sub control estul Ucrainei devin iluzorii. Continuarea luptelor în estul Ucrainei riscă să se transforme într-un măcel pentru armata ucraineană”.

Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, a declarant că: „Dacă Yanukovych semna (acordul cu UE) și începea aderarea, urma destrămarea Rusiei; dacă nu a semnat, urmează destrămarea Ucrainei. […] Rusia fără Ucraina nu poate nici măcar teoretic să se mențină în proiectul lui Putin de a reface imperiul sovietic, de a face Uniunea Vamală, de a face Eurasia. Fără Ucraina, este non sens, nu poate face nimic”.

Henry Kissinger, mason de frunte şi susţinător febril al Noii Ordini Mondiale, fost consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Nixon, a spus într-un interviu acordat CNN:
„Kievul s-a numit cândva Rusia Kieveana. Aşa că dezvoltarea politică şi, mai ales, evoluţia religioasă a Rusiei a început la Kiev. Apoi, a avut loc dezmembrarea, însă, la sfârşitul secolului al XVII-lea – începutul secolului al XVIII-lea, Ucraina a intrat în componenţa Rusiei. Iar eu nu cunosc niciun rus, nu are importanţă dacă e disident sau partizan al regimului, care să nu considere Ucraina drept cel puţin partea cea mai importantă a istoriei ruse. De aceea, ruşii nu pot rămâne indiferenţi faţă de viitorul Ucrainei.”
„Vladimir Putin vede în evenimentele din Ucraina o repetiţie generală pentru ceea ce am vrea noi să facem la Moscova.”
„Construirea relaţiilor dintre Rusia şi restul lumii, dintre Rusia şi noi este o problemă uriaşă. Rusia se învecinează cu China, ceea ce este un coşmar strategic. Ruşii se învecinează cu Islamul, ceea ce este un coşmar ideologic. Rusia are frontieră cu Europa, o frontieră şubredă din punct de vedere istoric, pentru că mereu s-a schimbat.”

Posibile cauze pentru care Rusia a fost aleasă ca țintă de către masoni

Pe lângă interesele legate de hegemonia globală, elita malefică a masoneriei a fost deranjată și de unele acțiuni ale Rusiei care vin să le zădărnicească planurile criminale:

1. Dezvăluirile făcute la televiziune, la ore de maximă audiență, despre adevărata situație finaciară a lumii şi despre controlul financiar al întregii omeniri exercitat de către masoni prin intermediul dolarului

Unul dintre documentarele – dar nu singurul – care au avut un mare impact este cel la care au participat și David Wilcock şi Benjamin Fulford, între alţii, vizionat de cel puţin 20 de milioane de spectatori în vara acestui an, pe postul rusesc de televiziune REN TV. Poate fi vizionat şi online, aici, cu subtitrări în limba engleză.

Acest documentar începe cu un apel la întreaga omenire de a se trezi şi de a deveni conştientă de conspiraţia planetară a forţelor malefice care conduc din umbră destinul întregii omeniri. Apoi sunt făcute dezvăluiri şocante de către oficiali intervievaţi de către realizatorii documentarului.

Un oficial canadian, care preferă să îşi păstreze anonimatul, dezvăluie că, în ultimele şase decenii, peste 3000 de oameni care au fost martori a ceea ce se petrece în sutele de tuneluri subterane construite de aşa zişii iluminaţi şi care au vrut să facă publice grozăviile pe care le-au văzut au fost asasinaţi înainte aibă ocazia să vorbească despre acestea.

Mai departe, aflăm că de fapt sub întregul teritoriu al SUA şi, de asemenea, şi în alte zone de pe Terra există magnifice oraşe subterane, cu zgârie-nori şi trenuri de mare viteză, cu agricultură prosperă şi energie liberă, unde elita masoneriei intenţionează să se retragă în cazul în care va reuşi să îşi ducă la bun sfârşit planul diabolic de distrugere al omenirii şi al suprafeţei Pământului.

În documentar se vorbeşte, de asemenea, despre Noua Ordine Mondială şi despre intenţia masonilor de a ucide mare parte din populaţia planetei şi de a instaura un sistem de sclavie mondială. Se arată monumentul masonic din Georgia, unde este inscripţionat: Aduceţi populaţia omenirii la 500 de milioane de persoane şi nu permiteţi să mai depăşească această cifră. Adică să ucidă 6,5 miliarde de persoane.

Mai departe, manevrele masoneriei sunt expuse una câte una, cu lux de amănunte, de la strategiile financiare pentru a subjuga popoarele şi până la războaiele puse la cale de „elita” malefică şi dezastrele care se credea că au fost naturale, dar care au fost provocate în realitate de acești scelerați.

2. Participarea în coaliția BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) – coaliție care urmărește să dezvolte un cadru economic care să nu mai depindă de dolarul american

Din motive destul de evidente, această tentativă de a crea un alt sistem financiar nu e pe placul elitei mondiale. Să ne amintim că, foarte probabil, unul dintre motivele pentru care Ceaușescu a fost „pedepsit” de frații săi întru masonerie a fost acela că ducea tratative cu Iranul, cu Libia și cu alte ţări din lumea a treia, pentru a crea împreună cu acestea un organism financiar asemănător cu FMI, dar independent de acesta.

3. Dezvăluirile despre extratereștri

Una din cele mai uluitoare dezvăluiri, care a făcut mare vâlvă pe internet, este interviul acordat în 2010 de către Kirsan Ilyumzhinov, Guvernatorul Republicii Kalmykia, din fosta Federație Rusă, și președinte al Federației Mondiale de Șah,  transmis de postul național de televiziune Russia 1, la care guvernul rus e acționar majoritar.

Oficialul susține în acest interviu că în 1997 a fost luat din mansarda casei sale de către un vehicul extraterestru. Extratereștrii pe care i-a întâlnit erau umanoizi și au făcut cu el un tur al navei, apoi l-au transportat chiar și într-o altă lume.

Acest interviu este de fapt un semnal că administraţia rusă are un plan, ce ține de exopolitică, de a pregăti populația rusă pentru o eventuală dezvăluire oficială a existenței civilizațiilor extraterestre.

(Acest articol apărut în luna martie conține o prezentare pe scurt a situației din Ucraina și un istoric al dezvăluirilor legate de fenomenul OZN și de contactele cu extratereștrii care au avut loc după destrămarea URSS.)

4. Politica anti-homosexuală

Când în Europa, mai precis în Olanda, s-a celebrat prima căsătorie homosexuală oficială, în mass-media rusă acest eveniment a fost comentat foarte pe larg, dezaprobator. Chiar s-a făcut afirmația, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, că e posibil ca pe viitor mulți cetăţeni din UE să aleagă să emigreze în Rusia, pentru a scăpa de această degradare morală fățișă.

Rusia a interzis adopţiile în ţările care au legalizat căsătoriile gay. În plus, propaganda gay este pedepsită prin lege iar părinţii care au înclinaţii homosexuale sunt decăzuţi din drepturi. În Rusia, homosexualitatea, promovată din plin de masonerie, era considerată infracţiune până în 1993 şi boală psihică până în 1999.

5. Politica externă (alături de China) de opoziție față de intervenții armate în alte state ale lumii

Un exemplu elocvent în această direcție este situația din Siria, unde de mai multe ori SUA au încercat să obțină o justificare a unei intervenții armate pentru a răsturna guvernul de acolo.

Războiul din Oseția de Sud – un dezastru pentru așa-zișii iluminați

Ceea ce s-a petrecut în Oseția de Sud, în 2008, este oarecum similar situației actuale din Ucraina. La acea vreme, mass-media oficială a prezentat conflictul ca pe o agresiune a Rusiei împotriva Georgiei (Oseţia de Sud este o republică autonomă din Georgia), însă după câțiva ani, adevărul a ieșit la iveală și a fost recunoscut chiar și în presa occidentală (spre exemplu, în acest reportajBBC din 2013).

Omenirea a fost atunci la un pas de declanşarea unui conflict armat generalizat între NATO și Rusia. America, prin secretarul apărării Dick Chenney, a încercat să impună în ședința NATO o rezoluție de a interveni în Georgia, în Oseția de Sud, împotriva Rusiei. Reprezentanții Germaniei și Franței și-au exercitat însă dreptul de veto.

Intr-un articol cu titlul Georgia – doar faptele şi adevărul, autorul Karl Schwarz demască sorgintea masonică a conflictului din Oseția de Sud. El prezintă în câteva puncte ceea ce s-a petrecut în timpul războiului din Oseția, cu sublinierea implicării neoconservatorilor şi a Israelului.

Autorul susţine că de fapt războiul nu a fost început de ruşi, ci de americani şi israeliţi care au acţionat din umbră având interese economice. Cu câteva zile înainte de declanşarea războiului, americanii au încheiat un amplu exerciţiu militar cu durata de aproape o lună în care i-au învăţat pe militarii georgieni tactici de luptă împotriva terorismului. Autorul articolului spune însă că în realitate a fost vorba de manevre pregătitoare pentru invazia Oseţiei de Sud. Intervenţia Rusiei a încheiat însă rapid visul masonic de a cuceri Oseţia de Sud, poziţia strategică şi resursele sale.

Într-o analiză realizată după încheierea războiului din Oseția, pe 18 august 2008, Paul Craig Roberts prezicea încă de pe atunci conflictul din Ucraina, evidențiind manevrele de culise din spatele unor așa-zise lupte pentru democrație:
„Ucraina, unde a luat naștere un naționalism morbid, finanțat de către neoconservatori prin Fondul Național pentru Democrație, va fi următorul conflict dintre pretențiile americane și Rusia. Neoconservatorii vor să arate Rusiei că eliberând părți constitutive din imperiul său nu a dus la independența lor, ci la o absorbție a lor în imperiul American.”

Unele aspecte despre URSS, Rusia și Ucraina care merită să fie cunoscute și care pot fi documentate:

• Primul stat rus s-a format pe un teritoriu care cuprinde Ucraina de azi. Avea capitala la Kiev.
• Ucraina în rusa veche înseamnă „la margine”
• Din cauza năvălirilor tătarilor și mongolilor, rușii au mutat capitala la Moscova (mai spre nord).
• Lenin nu era rus. Stalin n-a fost nici el rus, ci georgian.
• Stalin a dus o politică de exterminare a ucrainenilor și de distrugere economică a Ucrainei (dar nici rușii n-au dus-o pe vremea lui cu mult mai bine).

Sectorul de Dreapta, partid care acum este în coaliția de la putere în Ucraina în urma loviturii de stat, este format din ucraineni ultranaţionalişti, care sunt urmașii grupărilor ucrainene care au luptat în al doilea război mondial alături de nazişti, împotriva rușilor. Din acest motiv, între aceștia și ruși există o frică și ură mutuală.

Acest conflict a fost speculat cu viclenie de masoni ca să destabilize și să dezbine Ucraina.
• Ucrainenii și rușii sunt mai apropiați ca popoare decât, de exemplu, spaniolii și portughezii. Ei sunt două ramuri distincte ale aceluiași popor. (A treia ramură sunt bielorușii). Chiar dacă limbile lor sunt relativ diferite, sunt suficient de asemănătoare ca să se înțeleagă între ei fără să fie nevoie să învețe limba celuilalt.
• Ucraina ca stat este un amestec de multe popoare: pe lângă ucraineni, în vest se află români şi unguri, iar în est ruși şi tătari. În multe zone din partea de est populația este predominant rusă.
• Pe marginea Crimeei se poate specula mult și bine a cui este de drept: a tătarilor, a rușilor sau a ucrainenilor. Ceea ce este de necontestat însă este că acum acolo sunt majoritari rușii. Anexarea Crimeei este percepută de ruși ca ceva firesc.

Cam cum ar fi percepută de către români realipirea Basarabiei. În Crimeea nu a fost o invazie, pentru că armata rusă era deja prezentă acolo în virtutea tratatelor în vigoare. Repatrierea trupelor ucrainene s-a realizat în mod pașnic.
• Conflictul etnic dintre ucraineni și ruși a fost creat în Ucraina în mod artificial și întreținut și întețit în mod intenţionat de forțe care nu vor binele nici unora, nici altora.
• Rușilor în general le este străină ideea de purificare etnică. La ora actuală ei sunt atât de amestecați cu alte popoare că nici nu-și pun problema cine cărei nații îi aparține.

Ati citit articolul : Situația actuală din Ucraina – o nouă încercare masonică de a declanșa un conflict mondial.

de Mihai Ion și Roxana Florea

Sursa: https://searchnewsglobal.wordpress.com/

 

Publicitate

Metode, mijloace şi acţiuni subversive care au vizat destrămarea României (1919-1944). VIDEO

 

 

 

Dictatul impus României în fosta capitală a imperiului habsburgic, Viena, la 30 august 1940, de miniştrii afacerilor externe ai Germaniei şi Italiei, a obligat tara noastra să cedeze Ungariei o parte din Transilvania (1), cu o suprafaţă de aproape 50.000 kmp, a cărei populaţie cuprindea, după datele stabilite de Instituitul Central de Statistică al României, la 1 ianuarie 1940, 2.612.102 locuitori, dintre care 1.314.654 români, 969.176 unguri şi 328.272 de alte naţionalităţi (germani, evrei, ruteni, slovaci etc.).

Sentinţa de la Viena a urmărit un dublu scop: pe de o parte, a dorit să slăbească politic şi să aservească economic România, deoarece, după 1918, a fost un element constant în politica respectării tratatelor de pace şi a securităţii colective, iar pe de altă parte, actul a reprezentat o recompensă acordată guvernului de la Budapesta care, în mod constant, a susţinut politicile revizioniste iniţiate de Berlin şi Roma.

A doua zi după pronunţarea verdictului, autorităţile civile şi militare au început pregătirile pentru evacuarea teritoriului, preluat de armata maghiară în perioada 5 – 12 septembrie 1940.

În următorii patru ani, jumătate din Transilvania a cunoscut o administraţie maghiară care a avut un singur scop: distrugerea a tot ce este românesc.

Metodele au alternat între expulzări forţate în masă, asasinatele individuale şi în grup, maghiarizarea forţată prin şcoală, administraţie, armată şi religie(2).

 

Din acel moment au putut fi aplicate toate îndemnurile propagandistice din perioada interbelică, toate ameninţările şi promisiunile politicienilor unguri privind refacerea regatului Sfântului Ştefan şi toate experimentele trupelor regulate sau paramilitare, care se antrenaseră special pentru aceste vremuri.

Ura devastatoare a apărut în anul 1919, în timpul „contrarevoluţiei albe”, când trupele comandate de amiralul Miklos Horthy(3) s-au răfuit cu adepţii „roşii” ai lui Bela Kun(4).

După 20 de ani, în 1940, în Transilvania, organizaţia teroristă „Ungurii care se trezesc” a renăscut sub forma unor grupuri paramilitare, cu sarcini subversive la adresa României.

 

Revizionismul maghiar s-a bazat pe o propagandă extraordinară, însă a rezervat serviciilor secrete un rol de prim ordin. Prin tratatele de pace de după primul război mondial, Ungaria a fost obligată să demilitarizeze, să reducă numărul şi activitatea organizaţiilor sale informative şi poliţieneşti care au avut o extensie şi un rol atât de nociv în reprimarea naţionalităţilor asuprite din cadrul imperiului dualist.

 

Aceste restricţii au fost însă, constant, nesocotite de către regimul Horthy, iar serviciile secrete nu numai că au fost refăcute, dar au cunoscut o dezvoltare ascendentă şi diversificată(5).

 

Preluând modelul altor state totalitare, Ungaria şi-a organizat activitatea informativă externă pe baze totale, la nivel de stat, începând cu cabinetul regentului şi terminând cu ultima verigă a organizaţiilor revizioniste.

O organizare metodică şi complicată, care a întrunit toate caracteristicile subversiunii abile şi fără scrupule, a fost pusă în acţiune contra statelor vecine, cu scopul final de a modifica graniţele stabilite în 1919-1920.

Principalele organisme guvernamentale investite cu atribuţii directoare sau executive în domeniul informativ au fost: Secţia a II-a din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri ungar, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Străine, Ministerul Propagandei, alături de organe neguvernamentale (asociaţii şi organizaţii de stat, sociale, particulare, formaţiuni paramilitare şi/sau teroriste etc.).

 

Prin obiectivele urmărite şi, mai ales, prin vasta reţea de informatori şi colaboratori existenţi în România, spionajul ungar s-a relevat ca unul din cele mai periculoase servicii secrete pentru integritatea teritorială a statului român, fiind, în unele privinţe, superior celui german.

Până în anul 1921, serviciul de spionaj ungar a aparţinut de Marele Stat Major, apoi a fost ataşat Ministerului Apărării Naţionale – Secţia a VI-a. Birouri de spionaj funcţionau şi la brigăzile teritoriale mixte ale armatei ungare, existente în Budapesta, Pecs, Seghedin, Debreţin şi Miskolţ. Brigada I din Budapesta avea în compunere două secţii informative: una ofensivă, respectiv defensivă. Secţia ofensivă era divizată în trei birouri: a) Cehoslovacia, b) România, c) Iugoslavia.

Din 1920 a luat fiinţă o centrală de propagandă şi informaţii, organizată în comun de Ministerul Apărării Naţionale şi cel al Afacerilor Străine, care cuprindea subsecţii pentru România la Debreţin, Nagybecskerek şi Seghedin.

Unităţile militare, de grăniceri şi formaţiunile de jandarmi de la graniţa de est au fost angrenate în culegerea de informaţii cu caracter militar din România(6). În această activitate au fost întrebuinţaţi şi maghiarii care treceau regulat graniţa pentru muncile agricole, în interes de afaceri sau turism.

 

Tot în acest scop au fost interogaţi cetăţenii români de naţionalitate maghiară care treceau în Ungaria pentru diverse probleme.

Agenţi ai serviciului de spionaj ungar au fost infiltraţi în adâncimea teritoriului românesc, această acţiuni fiind uşurată de unele elemente şovine din rândul naţionalităţii maghiare.

Aceste elemente au provenit din armată, din fostele servicii de informaţii, contrainformaţii şi poliţieneşti austro-ungare, precum şi din rândul organizaţiilor paramilitare şi teroriste.

 

Agentura serviciilor s-a recrutat din rândurile dezertorilor din armata română, a maghiarilor din Ungaria cu legături sau rude în România, a studenţilor maghiari aflaţi la studii în Ungaria, a marinarilor care navigau pe Dunăre, a unor persoane avide după bani şi cu o moralitate îndoielnică; o altă categorie atrasă la colaborare a fost alcătuită din rândul maghiarilor care lucrau în aparatul de stat şi de siguranţă român, în industria de apărare naţională, în transporturi, comunicaţii telefonice şi telegrafice, poştă etc.

O atenţie deosebită s-a acordat atragerii în acţiuni ostile statului român a unor cadre militare şi din aparatul poliţienesc, a celor înclinaţi către anumite vicii şi predispuşi la cheltuieli exorbitante cu femei sau la jocuri de noroc.

Aceştia erau monitorizaţi o perioadă de timp, apoi se trecea la acţiune, fie prin prostituate, fie prin achitarea unor datorii de onoare, după care erau şantajaţi cu mediatizarea acestor lucruri sau… colaborarea.

În cadrul activităţii cu reţeaua informativă, a fost utilizată o paletă largă de forme de stimulare: retribuţii financiare după valoarea informaţiilor sau a documentelor procurate, ameninţări cu denunţul la autorităţile române pentru dezertare sau spionaj, avantaje la înscrierea la facultăţi sau întreţinerea gratuită acordată studenţilor de la universităţile din Ungaria celor care aveau familiile în România, exploatarea sentimentelor naţionale ungare etc.

Organizaţiile şi societăţile cu un caracter mascat revanşard şi revizionist ale populaţiei maghiare din România s-au transformat, în timp, în adevărate oficine de spionaj în favoarea Budapestei(7).

Preoţii romano-catolici, reformaţi sau unitarieni n-au precupeţit nici un efort pentru a sprijini activitatea informativă a serviciului de spionaj ungar, iar conducătorii Partidului Maghiar transmiteau regulat la Budapesta rapoarte de activitate privind situaţia populaţiei pe care o reprezentau şi comportamentul autorităţilor române.

Turismul, vizitele la conaţionalii din România şi excursiile în diverse locuri istorice din Transilvania, mai ales în zone strategice şi obiective militare, au constituit mijloace întrebuinţate de spionajul horthyst pentru documentarea unor date militare sau economice.

Presa minoritară maghiară şi lucrările editate de unii intelectuali maghiari au contribuit la scurgerea unor informaţii spre vest, iar ziarele din Ungaria au incitat cetăţenii minoritari la acţiuni ostice contra statului român.

La rândul lor, reprezentanţele diplomatice şi consulare maghiare din România s-au transformat în centre de instigare revizionistă, desfăşurând o agresivă activitate informativă şi propagandistică.

Activitatea informativă împotriva României, în prejma celui de-al doilea război mondial, a fost organizată de centrul principal de la Szolnok şi de subcentrele acestuia de la Debreţin şi Seghedin, precum şi de posturile de vamă de la frontiera comună dintre cele două ţări.

În cele trei oraşe s-au centralizat datele obţinute asupra spaţiului românesc şi se procurau agenţilor acte de identitate false şi mijloace materiale pentru executarea misiunilor.

 

Trecerea graniţei s-a efectuat, de regulă, fraudulos, însă au fost utilizate şi căile oficiale, întrucât serviciile secrete posedau modelul tuturor actelor româneşti.

Pentru inducerea în eroare a organelor de contraspionaj române, a fost des utilizat procedeul de a trimite agenţi ungari în România, cu sarcina de a se prezenta autorităţilor şi a face declaraţii de loialitate, furnizând informaţii nesemnificative, dar punându-se la dispoziţia lor pentru a înşela vigilenţa şi a putea activa mai uşor.

Pentru o mai bună consolidare a situaţiei, aceştia se stabileau în România şi depuneau jurământul de credinţă faţă de statul român.

Obiectivele urmărite de Budapesta prin aceste acţiuni erau: culegerea de informaţii cu caracter militar, politic, economic şi diplomatic; propaganda şi agitaţia revizionistă în rândurile populaţiei maghiare; organizarea de acţiuni teroriste şi de sabotaj pe teritoriul României; pregătirea unei eventuale agresiuni militare; descoperirea şi contracararea acţiunilor antirevizioniste ale statului român pe plan internaţional.

Cele mai mari eforturi au fost întreprinse în direcţia culegerii de informaţii privind efectivele şi dislocarea unităţilor militare române, armamentul din dotare, sistemul de pregătire şi planurile de luptă, fortificaţiile militare la graniţa româno-ungară şi sustragerea unor documente secrete.

În acelaşi timp, s-a acordat o atenţie deosebită industriei de apărare, identificarea poziţiilor strategice şi monumentelor istorice şi de artă din România, cunoaşterea stării de spirit a populaţiei româneşti şi a celei maghiare, evoluţia relaţiilor diplomatice şi economice ale guvernului de la Bucureşti cu alte state.

În acest război nevăzut, purtat departe de ochii mass-media, serviciile contrainformative autohtone au reuşit să descopere şi să anihileze numeroase acţiuni ale spionajului ungar, să aducă în faţa justiţiei militare o serie de persoane care au desfăşurat acţiuni subversive. Printre persoanele care au fost dovedite că au lucrat în favoarea Ungariei s-a numărat ofiţerii Antonescu(8) şi Stavrescu.

De asemenea, au fost identificaţi o serie de curieri şi au fost interceptate unele canale ale spionajului ungar, printre care şi organizaţia de la poştă şi telegraf(9).

Totodată, o serie de personalităţi au atras atenţia public asupra pericolului existent la graniţa de vest, unde provocările propagandistice şi eludarea hotărârilor tratatelor de pace nu prevesteau nimic bun(10).

Activitatea teroristă a constituit una din laturile deosebit de agresive ale serviciilor secrete şi ale organizaţiilor paramilitare, care au vizat declanşarea unor acţiuni de gherilă pe teritoriul statelor vecine, cu scopul de a pregăti o eventuală acţiune militară a armatei ungare în zonele revendicate.

Iniţial, acţiunea teroristă a apărut în anii 1918-1919, în timpul situaţiei tulburi din Ungaria, prin acte întreprinse de centrul contrarevoluţionar de la Seghedin şi a culminat cu marile comploturi din anii 1934-1940, îndreptate contra României şi Cehoslovaciei.

În perioada destrămării statului cehoslovac, 1938-1939, serviciul de informaţii ungar a primit ordin ca, în colaborare cu tehnicienii Marelui Stat Major, să organizeze în România o reţea teroristă care să servească drept avangardă forţelor ce urmau să intre în Transilvania.

Organizaţia teroristă a luat fiinţă, creindu-se nuclee la Satu-Mare, Oradea, Cluj, Odorhei, Baia-Mare, Marghita, Miercurea-Ciuc, Zalău, Homorod, Cehul-Silvaniei, Târgu-Mureş şi alte centre urbane.

 

Au fost instalate posturi de radio clandestine, linii de curiei care, trecând ilegal graniţa, au transportat fonduri, explozivi şi alte materiale necesare atentatorilor.

Planul a prevăzut ca, în momentul începerii operaţiilor militare, postul de radio Budapesta să transmită teroriştilor, prin limbaj convenţional, ordinele necesare pentru începerea acţiunii pe întreg teritoriul Transilvaniei.

 

Obiectivele principale erau distrugerea podurilor de cale ferată şi a drumurilor, depozitele de muniţii, aeroporturile, uzinele militare sau pentru utilităţi, lucrările de artă etc.

Reţeaua teroristă a inclus 130 de persoane, din cele mai diverse categorii sociale şi profesionale, sub conducerea unui nucleu format din Karoly Köpf, preot din Satu-Mare, Zoltan Göbl, medic, Gabor Sarkady, farmacist, Ferencz Linzembold, preot, Victor Heinrich, droghist, Zoltan Simon, muncitor, Sandor Szekely, frizer, Bela Roth, fabricant.

Alcătuirea nucleului a fost realizată de Gabor Orosz, bibliotecar la Universitatea din Budapesta şi fost preot din Satu-Mare, recrutor al serviciului de informaţii ungar şi unul din îndrumătorii secreţi ai minorităţii maghiare din România.

Acţiunea a fost zădărnicită de organele contrainformative române(11), care au monitorizat activitatea celor implicaţi şi, la momentul oportun, în octombrie 1939, au arestat pe toţi cei implicaţi şi au confiscat întregul arsenal adus de peste graniţă.

Alte echipe teroriste cu intenţii similare, anihilate de serviciile specializate române, au mai fost descoperite la Sighet (ianuarie 1940), Valea lui Mihai (februarie 1940), Andrid şi Săcăşeni (iunie 1940).

În vara anului 1940, în timpul tratativelor dintre guvernele de la Bucureşti şi Budapesta în problema Transilvaniei, autorităţile ungare au trimis alte grupe teroriste(12), cu misiunea de a distruge căi ferate şi rutiere, a incendia păduri, sate româneşti şi germane, a otrăvi fântânile, pentru a îngreuna evacuarea armatei, a autorităţilor şi a populaţiei civile din zonele estimate a fi cedate de România.

În cazul nefinalizării tratativelor, aceste grupe trebuiau să declanşeze o acţiune de teroare asupra populaţiei civile, sens în care armata Ungariei ar fi intervenit pentru restabilirea ordinei.

Rezidenţa pe teritoriul României a fost stabilită la Oradea, însă şi de această dată, structurile de siguranţă naţională au neutralizat cu succes aceste acţiuni.

După ocuparea Transilvaniei de nord-est, în urma dictatului de la Viena, activitatea serviciului de spionaj ungar în România, în conformitate cu planurile expansioniste declarate, a fost radical organizată şi extinsă, pentru a întări dominaţia asupra naţionalităţilor din teritoriile anexate şi a cuceri altele.

În teritoriul anexat, la Cluj, Târgu Mureş, Baia Mare şi în alte oraşe, au fost create şcoli de spionaj pentru pregătirea agenţilor ce urmau să fie infiltraţi în România.

Aceştia erau pregătiţi atât în tehnica culegerii informaţiilor, cât şi în săvârşirea actelor de sabotaj şi diversiune asupra unor obiective militare şi de importanţă strategică din teritoriul românesc.

Marile unităţi militare ungare din Transilvania, dotate cu peste 20 de aparate de emisie-recepţie, au desfăşurat o puternică activitate informativă asupra spaţiului românesc din zona de graniţă.

Prin organizaţiile paramilitare – Crucile cu Săgeţi, Reînnoirea Maghiară ş.a. – au fost iniţiate acţiuni informative asupra populaţiei româneşti din teritoriul cedat.

Obiectivul final al acestor ingerinţe era realizarea unui stat ungar considerabil mărit din punct de vedere teritorial şi cu o poziţie predominantă în sud-estul Europei.

Un preţios auxiliar al serviciilor secrete din Transilvania de nord-est a fost reprezentat de organizaţiile pe bază de voluntariat patriotic, care au urmărit şi reprimat rezistenţa antihorthystă, înarmarea şi pregătirea militară a populaţiei în cazul unui conflict cu România.

Printre acestea se afla şi „Poliţia civilă voluntară”, compusă numai din cetăţeni unguri verificaţi şi care lucrau pe bază de sentimente naţionale.

Această poliţie avea şi sarcini contrainformative, îndreptate împotriva mişcărilor proromâneşti. Numai în judeţul Someş, efectivele acestei poliţii s-au ridicat la aproape 3000 de persoane.

La Bucureşti, Legaţia Ungariei a desfăşurat o vie activitate de culegere de date, în scopul pregătirii informative a agresiunii militare, proiectată a anexa prin forţă restul Transilvaniei.

Agenţii aflaţi pe teritoriul românesc au fost dotaţi cu circa 50 de aparate de radio emisie-recepţie şi au fost îndrumaţi a obţine, cu prioritate, date cu caracter militar(13).

Sub conducerea Legaţiei a luat fiinţă şi a activat „Serviciul de Autoapărare Maghiară din România” (SAM), finanţat de către Budapesta, comunitatea maghiară din România şi evreii maghiarizaţi, pentru a se bucura de protecţia lui.

Serviciul avea misiunea oficială de a Proteja populaţia maghiară în cazul unui conflict armat ungaro-român, dar în realitate a urmărit angrenarea minorităţii în acţiuni subversive îndreptate contra unităţilor militare române şi în sprijinirea grupurilor teroriste sosite din Ungaria.

Regulamentul a prevăzut încorporarea obligatorie a tuturor cetăţenilor maghiari, indiferent de sex, de la vârsta de 18 ani, care depuneau un jurământ secret şi erau organizaţi pe grupe (active şi pasive).

Grupele active erau destinate unei colaborări efective cu trupele ungare, prin săvârşirea de sabotaje, acte de teroare, spionaj, distribuirea armelor şi sprijinirea paraşutiştilor lansaţi de aviaţia ungară.

Un rol deosebit a revenit SAM din Bucureşti, deoarece în întreprinderile industriale lucrau circa 15.000 de muncitori maghiari, iar o bună parte din aceştia chiar în uzine de armament.

După aprecierile Serviciului Special de Informaţii, formulate în 1943, acţiunile ungare desfăşurate pe teritoriul românesc reprezentau „faţă de amploarea şi obiectivele sale imperialiste, precum şi faţă de rezultatele obţinute până în prezent în diferite domenii, perspectivele de viitor ale iredentismului maghiar apar ca un pericol real în primul rând pentru România” (14).

Pe măsură ce se contura tot mai evident înfrângerea pe câmpul de luptă, agresivitatea serviciilor secrete ungare s-a înăsprit.

O atenţie deosebită a fost acordată participării armatei române pe frontul de est, pierderile suferite de aceasta, moralul în rândul militarilor, precum şi efectivele existente în apropierea graniţei comune.

S-a încercat agravarea relaţiilor dintre România şi Germania, acuzând de mai multe ori, pe baza unor informaţii false sau inventate, că unităţile militare române sabotează războiul, iar înfrângerile de la Stalingrad şi Cotul Donului se datorează neangajării serioase a trupelor române.

În acelaşi timp, serviciul de spionaj ungar nu a scăpat din atenţie mişcarea de rezistenţă existentă în România, care promova ieşirea din alianţa cu Germania şi, evident, redobândirea teritoriului cedat prin Dictatul de la Viena.

Arbitrajul de la Viena nu a mulţumit pe deplin cercurile conducătoare ungare, care au căutat noi pretexte pentru a menţine deschis litigiul teritorial, menit a aduce noi concesii din partea României.

Aceeaşi linie obstrucţionistă a fost imprimată de către oficialităţile de la Budapesta şi forurilor politice conducătoare ale minorităţii maghiare din România.

Centrul acţiunii revizioniste maghiare din România a fost instalat la Aiud, sub forma camuflată a unui „cerc cultural”, condus de Pall Szasz, fost deputat în Parlamentul român şi vicepreşedinte al Comunităţii maghiare.

Pentru consolidarea şi extinderea influenţei maghiare în cadrul statului român, liderii minoritari au examinat şi modalitatea de a cere protecţia Germaniei, demersurile în acest sens fiind conduse de contele Adam Teleky.

În scop de propagandă, manualele de geografie şi istorie din Ungaria au prezentat Transilvania de sud drept un teritoriu în curs de eliberare şi „revenire” la regatul Sfântului Ştefan.

După intrarea Ungariei în războiul antisovietic, o delegaţie condusă de moşierul Gabor Pal, fost deputat în Parlamentul român din judeţul Ciuc, s-a prezentat cu un memoriu la Budapesta şi a cerut ocuparea Transilvaniei, concomitent cu intervenţii diplomatice la Berlin şi Roma pentru a sprijini această idee.

Ocuparea Ungariei de către armata germană (martie 1944) a redus amploarea acţiunilor informative şi subversive împotriva României, care au continuat, mai ales, printr-o propagandă susţinută destinată susţinerii moralului populaţiei maghiare.

Prin actul de la 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei şi Ungariei, planurile expansioniste ale guvernului de la Budapesta au fost lichidate, iar prin convenţia de armistiţiu dintre România şi Naţiunile Unite, semnată la Moscova (12 septembrie 1944), au fost declarate „nule şi inexistente” hotărârile Dictatului de la Viena.

În perioada următoare, acţiunile au fost direcţionate către planul diplomatic, în vederea elaborării tratatelor de pace, acolo unde reprezentanţii revizionismului au cerut ca Transilvania să fie, măcar, independentă, dar în nici un caz redată României(15).

Discuţiile privind proiectul Tratatului de Pace cu România au debutat la 7 mai 1946, în aceeaşi zi Consiliul miniştrilor de externe ai Marilor Puteri declarând nul şi neavenit Dictatul de la Viena.

 

În cadrul discuţiilor ulterioare, delegatul Cehoslovaciei a propus asimilarea propagandei revizioniste ungare cu cele ale organizaţiilor de tip fascist, iar reprezentantul Iugoslaviei a constatat că politica guvernului ungar este identică cu cea a regimului horthyst, care a fost „izvorul permanent al revizionismului ungar şi a tuturor tendinţelor antidemocratice posibile” (16). Tratatul de Pace, semnat la 10 februarie 1947, a adus reparaţia cuvenită Statului român, prin care justeţea cauzei naţionale şi, implicit, adevărul istoric, au triumfat.

Note

1. Pe larg despre actul de la 30 august 1940 în: A. Simion, Dictatul de la Viena, Editura Albatros, Bucureşti, 1996; Neagu Cosma, Dictatul de la Viena (30 august 1940) – consecinţă a crimei organizate statal de către Ungaria şi a colaboraţionismului unor unguri din România, Bravo Press, 1996; Cornel Grad, Al doilea arbitraj de la Viena, Institutul European, Iaşi, 1998.

2. Pe larg despre situaţia românilor din teritoriul cedat a se consulta: Teroarea horthysto-fascistă în nord vestul Transilvaniei septembrie 1940 – octombrie 1944 (coord. Mihai Fătu, Mircea Muşat), Bucureşti 1985.

3. Amiralul Miklos Horthy de Nagybanya (n. 1868, Kenderes, Ungaria – d. 1957, Estoril, Portugalia), militar de carieră, aghiotant al împăratului Franz Joseph, participant la primul război mondial ca şef al marinei austro-ungare. Face parte din guvernul de la Szeged (1919), opus guvernului comunist condus de Bela Kun, este ales regent (1920) şi se opune revenirii fostului împărat Carol al IV-lea în Ungaria (1921).

Favorabil politicii europene de revizuire a tratatelor de pace de la Paris iniţiată de Germania, a dezvoltat o diplomaţie agresivă faţă de statele vecine Ungariei.

Prin presiunea Germaniei şi Italiei, în perioada 1938-1940, guvernul de la Budapesta a primit unele teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, care fuseseră în componenţa imperiului dualist.

A încercat să scoată Ungaria din război, însă Hitler a decis ca, în martie 1944, ţara să fie ocupată de trupele germane, iar Horthy să fie înlăturat. Reţinut în Germania (octombrie 1944 – aprilie 1945), preluat de americani (aprilie-septembrie 1945), fostul regent s-a refugiat în Portugalia.

4. Bela Kun (n. 20 februarie 1866, Cehu-Silvaniei – m. 30 noiembrie 1939, URSS), membru al Partidului Social-Democrat din Ungaria (1902), director al asigurărilor muncitoreşti din Cluj, participant la primul război mondial şi prizonier în Rusia (1914-1918), fondator al ziarului „Gazeta Roşie” şi al Partidului Comunist din Ungaria (1918), comisar al poporului pentru afaceri externe în timpul republicii Sovietice Ungare (martie-august 1919), emigrat în Austria şi URSS, unde a devenit membru în Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste (1921).

În perioada epurărilor staliniste a fost deportat în Siberia, unde a murit în condiţii neclare.

5. Pentru detalii a se consulta: Ioan Dumitru, Spionajul maghiar în România 1918-1940, Editura Concordia, Arad, 1990, p. 13-22 (cap. II Organizarea generală a serviciului de spionaj maghiar); Marian Ureche, Serviciile secrete maghiare, ISI, Bucureşti, 1992; Liviu Găitan, Serviciul de spionaj horthyst, Bran, 1993.

6. Pentru detalii a se consulta: Sorin Oprea, Obiectivele, mijloacele, metodele şi acoperirile folosite în activitatea desfăşurată împotriva României de serviciile de informaţii ale Ungariei, Editura INI, Bucureşti, 1996; Valentin Traian Poncea, Aurel Rogojan, Spionajul ungar în România (Origini, evoluţie şi acţiuni pe spaţiul românesc), Editura Elion, Bucureşti, 2007.

7. Pe larg despre această problemă în: Onisifor Ghibu, Acţiunea catolicismului unguresc şi a Sf. Scaun în România întregită, Cluj, 1934; Valeriu Anania, Pro Memoria. Acţiunea catolicismului în România interbelică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992; Florin Chiriac. „Propagandă dăunătoare siguranţei şi interesului statului român”/ Revizionism maghiar sub semnul crucii, în revista Dosarele Istoriei nr. 11 (75)/2002, p. 31-37.

8. Pe larg despre cazul Antonescu în: N. D. Stănescu, Întâmplări şi oameni din Serviciul Secret (cuvânt înainte, note şi selecţia textului Marian Ştefan şi Gheorghe Neacşu), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2002, p. 101-108.

9. Un articol pe această temă: Alin Spânu, Riscuri, patriotism, preofesionalism/ Cazul agentului „686”, în revista Dosarele Istoriei nr. 1 (113)/2006, p. 31-33.

10. În acest sens, a se consulta: Eugen Toth, Înarmarea clandestină a revizionismului maghiar, Ediţia autorului, Cluj, 1935.

11. Pe larg despre această organizaţie, dar şi despre altele, în: Marele Stat Major, Secţia II-a, Biroul 1 Informaţii, Terorismul maghiar, Tipografia Marelui Stat Major, Bucureşti, 1939; C. Neagu, D. Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 104-134 (Acţiuni desfăşurate împotriva României de către membrii organizaţiilor horthyste în perioada premergătoare şi în timpul celui de-al doilea război mondial); Mihai Stratulat, Revizionismul şi neorevizionismul ungar, Editura Globus, Bucureşti, 1994, p. 165-274 (Organizaţii terorist-diversioniste în slujba revizionismului); Cornel Grad, op. cit., p. 66-70 (Acţiuni teroriste, de diversiune şi spionaj maghiare în Transilvania 1939-1940); Cristian Troncotă, Istoria serviciilor secrete româneşti de la Cuza la Ceauşescu, Editura „Ion Cristoiu”, Bucureşti, 1999, p. 164-178 (Informaţii secrete, acţiuni diplomatice şi măsuri cu caracter militar la graniţa de vest a României, februarie 1938 – august 1940).

12. Pe larg despre această problemă în: Nevian Tunăreanu, Constantin Aioanei, Acţiuni ale spionajului ungar împotriva României în perioada 1940-1950, Bucureşti, 1996.

13. Mai multe detalii privind acest subiect în: col. Dr. Lionede Ochea, Serviciul Special de Informaţii al României pe Frontul de Vest 1940-1944, Editura Tipart, f.a., p. 235-240 (Acţiuni desfăşurate de structuri informative ungare pe teritoriul românesc în timpul celui de-al doilea război mondial).

14. Serviciul Special de Informaţii – Frontul de Vest, Ungaria organizaţiuni iredentiste şi formaţiuni paramilitare (februarie 1943), ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Editura Publiferom, Bucureşti, 2000, p. 81.

15. Pe larg despre situaţia Transilvaniei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, a se consulta: Florin Constantiniu, P.C.R., Pătrăşcanu şi Transilvania (1945-1946), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

16. Mihai Stratulat, Revizionismul şi neorevizionismul ungar, op. cit., p. 306-307.

 

 

Drd. Alin Spânu
Centrul de Studii Euro-Atlantice, Bucureşti (în „ANGVSTIA”, nr. 11, Editura Angvstia, Sf. Gheorghe, 2007, p. 195-200)

http://www.martiriromani.com

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=XHsl-OVLB20

O ISTORIE A ZILEI DE 2 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 338 î.Hr.: Bătălia de la Cheroneea dintre macedonenii regelui Filip al II-lea şi atenieni.

 

 

 

 

 

 

 

 

Regele macedonean Filip al II-lea (358-336), s-a confruntat cu  armata ligii organizate de cetatile grecesti in jurul Atenei.  Cele doua armate aveau efective aproape egale (in jurul a 30 000 de pedestrasi si calareti).

Locul bataliei se afla in provincia Beotia, pe campia Cheroneea, in fata pasului Parapotamoi.

In armata lui Filip a luptat  si fiul acestuia, Alexandru (Macedon) care, la varsta de 18 ani, era comandantul cavaleriei. In fruntea armatei ateniene se aflau comandantii Chares, Lysicles si Stratocles.

La batalie a participat ca simplu soldat atenian si oratorul Demostene, organizatorul rezistentei ateniene antimacedonene. Victoria a fost decisa de spulberarea Batalionului sacru al cetatii Teba,  de catre cavaleria lui Alexandru Macedon.

Toti soldatii tebani si peste 1 000 de atenieni au murit, iar cei 2 000 de prizonieri au fost eliberati mai tarziu de Filip al II-lea, intr-un gest de bunavointa fata de Atena.

Infrângerea de la Cheroneea a marcat sfârșitul independenței Atenei și consacrarea hegemoniei Macedoniei asupra Greciei.

 

 

 

 

 

 

 

 216 î.Hr.: Bătălia de la Cannae în Apulia, in timpul celui de-al doilea război punic.

 

 

 

 

 

 

 

Hannibal (n.247 – d. cca.  181 î.Hr.), a fost om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.

El a învins o armata romană superioară numeric, aflata sub comanda consulilor Lucius Aemilius Paullus şi Gaius Terentius Varro . (45.000 de romani morţi şi 20.000 de prizonieri).

 

 

 

640 : A decedat Papa Severinus, al 71-lea Papa al Bisericii Romei. Data nasterii sale este necunoscuta.

A fost ales papă in anul 638, in data de 12 octombrie, a treia zi după decesul papei Honorius, insa  trimișii lui care urmau să-i aducă confirmarea alegerii sale de la   Constantinopol, au fost respinsi.

Împăratul bizantin Heraclie, i-a ordonat lui Severin să adopte un Ecthesis care facea din  monotelism o profesiune de credință, cu care împăratul  încerca sa închida o controversă teologică, care a framantat Biserica Crestina timp de mai mulți ani.

Ecthesisul decretat de imparatul Heraclie in anul 638, era o formula doctrinara, prin care se afirma cele doua firi sau naturi, divina si umana, ale lui IIsus Hristos, sunt unite intr-o singura vointa.

Severinus a refuzat și a fost ținut departe de scaunul papal timp  de aproape doi ani.

Papa Severinus a fost în cele din urmă inaugurat la conducerea Bisericii Romei la 28 mai 640, dar a murit la scurt timp, pe 2 august a acelui an.

 

 

 

 

 

686 e.n.: A murit  Papa Ioan al V- lea; (anul naşterii sale este necunoscut).

 

 

 

 

 

 

 

A fost Papa al Romei din 23 iulie 685 până la moartea lui. Era originar din Siria, poate din Antioh.

Din 680 a figurat ca legat papal.

Ca papă a primit mai multe dovezi de simpatie și apreciere din partea impăratului bizantin Iustinian al II-lea  pentru Biserica Catolică.

A știut să-și supună episcopii din Sardinia.

Cunoscând limba greacă, a fost ales să participe la al VI-lea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol.

 

 

 

 

 

 

 1100: A murit Regele William al II-lea („Rufus”) al Angliei ; (n. 1056).

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost al treilea fiu al Regelui William I  (William Cuceritorul), si a  domnit  în perioada 1087 -1100, exercitându-și puterea asupra Ducatului Normandiei și având o  influență importanta în  Regatul Scotiei.

 

 

 

 

 

 

1377: În bătălia de pe râul Pyana dintre Hoarda  Albastra a hanului  Arapsha şi oastea rusa reunita sub comanda  kneazului Ivan Dmitriyevich de Suzdal, soldatii ruși beti au fost macelariti de tatari.

 

  

 

 

 

 

 

 

 1589: A murit regele Henric al III-lea al Franţei; (n. 19.09.1551).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois.

Înainte de urca pe tronul Franței în 1574, Henric a servit ca lider al armatei regale în Războaiele religioase din perioada 1562-1598 împotriva hughenoților și a luat parte la victoriile din Bătălia de la Jarnac (martie 1569) și Bătălia de la Moncontour (octombrie 1569).

În timp ce era încă Duce de Anjou, el a devenit, de asemenea, implicat în complotul din Noaptea Sfântului Bartolomeu din 1572.

Deși Henric nu a participat direct, istoricul Thierry Wanegffelen îl vede ca membrul familiei regale cel mai responsabil pentru masacru, care a implicat uciderea a mii de hughenoți.

Domnia lui Henric al III-lea ca rege al Franței, ca și cele ale fraților săi mai mari Francisc al II-lea și Carol al IX-lea, pune Franța în criză constantă de religie.

Henric a continuat să aibă un rol activ în războaiele religioase franceze și în 1572/1573 a condus asediul de la La Rochelle, un atac militar masiv asupra orașului hughenot.

La sfârșitul lunii mai 1573, Henric a aflat că sleachta poloneză l-a ales ca rege al Poloniei, o țară cu o mare minoritate protestantă și considerațiile politice l-au obligat să negocieze sfârșitul asediului. Negociatorii au ajuns la un acord la 24 iunie 1573 și trupele catolice au încheiat asediul la 6 iulie 1573.

 

 

 

 

 

 1589: Henri de Navara urcă pe tronul Franței sub numele Henric al IV-lea.

 

 

 

Henric de Bourbon , denumit și Henric cel Mare   (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.

 

 

 

 

 

 1674: S-a nascut la Saint-Cloud, Filip al II-lea, Duce de Orléans, regent al Franţei în timpul minoratului lui  Ludovic al XV-lea din 1715 pâna in 1723.

 Era fiul lui Filip al Franței, duce de Orléans și al celei de-a doua soții a acestuia, Charlotte Elisabeth, Prințesă Palatină.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Filip al II-lea, Duce de Orléans ( d. 23 decembrie 1723) , a fost nepotul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. În timpul tinereții sale, era numit Filip Charles, Duce de Chartres, pentru a-l diferenția de tatăl său care avea același nume.

 

 

 

 

 

1776: S-a semnat Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente  fata de metropola.

Documentul a fost ratificat de  Congresul Continental  în ziua de 4 iulie 1776.

 

 

 

 

 

 

 

Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente . Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale (National Archives) din capitala Statelor Unite, Washington, D.C..

 

 

 

 

 

 

1788: A murit pictorul Thomas Gainsborough, renumit portretist si peisagist englez; (n. 14.05.1727).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost membru fondator al Academiei Regale britanice (înființată pe 10 decembrie 1768).

 

 

 

 

1799: A încetat din viaţă Etienne Jacques de Montgolfier, inventator alături de fratele său Michel Joseph, al balonului cu aer cald.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 La 5.06.1783, Etienne Jacques a reusit  sa atinga o altitudine de 1800 m, cu un balon construit din stofa de lana si hartie ; (n. 6.01.1745).

 

 

 

 

 

 

1812: Tarul Rusiei, Alexandru I, promulgă Legea privind „Înfiinţarea administraţiei provizorii în oblastia Basarabiei”,  prin care acorda Basarabiei (apartinand de facto Moldovei Transprutiene), un regim autonom în cadrul Imperiului Rus.

 

 

Stema și harta Basarabiei țariste

 

 

 

Provincia nou creată și încorporată imperiului avea în frunte un guvernator de origine românească (boierul Scarlat Sturdza), limba română fiind folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.

 Conform legii din 2 august 1812 toate problemele administraţiei interne a Basarabiei stăteau în grija guvernatorului civil, iar ispravnicii judeţeni puteau fi numai români care au jurat credinţă Rusiei, nu şi colonişti.

Despre legea din 2 august 1812, Vighel arăta că însărcinarea de a o concepe i-a fost dată lui Capodistria şi nu unui rus, „fiindcă Rusia n-a avut atunci timpul necesar ca să-şi bată capul cu organizarea unui petec de pămînt de curînd dobîndit.”

Caracteristicile acestei legi erau astfel evidenţiate de Nolde:

„1) Administraţia era supusă cu totul legilor moldoveneşti, nu numai în ce priveşte dreptul civil, dar şi cel public, şi

2) Organul administrativ suprem era compus din persoane oficiale, luate în majoritate dintre proprietarii locali. Guvernul rus, nedorind să se amestece în administraţia însăşi a provinciei, a lăsat totul să meargă ca în trecut.”

Iar Krupenski concluziona: „Anexînd Basarabia, împăratul Alexandru I a încercat în administraţia ei principiile ieşite din condiţiunile istorice ale ţării. Guvernul provizoriu al provinciei a fost obligat să lase Basarabiei legile ei. Regulamentul din 1812 le dădea basarabenilor o largă parte în administraţie. Guvernatorul nu era decît preşedintele unor instituţii în care elementele locale predominau. Autorităţile ruseşti îndrumau administraţia, nu se amestecau însă în detalii şi în modul de aplicare.”

Aceasta autonomie relativa va dura doar cativa ani, dupa care Rusia a inceput sa puna in aplicare o politica de rusificare fortata a populatiei bastinase,insotita de colonizarea accelerata a unor populatii straine, cu scopul de a disloca elementul romanesc din acest tinut anexat.

 

 

 

 

1820: S-a nascut fizicianul  irlandez John Tyndall; (d. 1893).

A făcut descoperiri in domeniul diamagnetismului, radiațiilor infraroșii și a proprietăților fizice ale aerului.

 

 

 

 

 

 

Tyndall a publicat mai mult de o duzină de cărți științifice si a  fost profesor de fizica la Institutul Regal al Marii Britanii din Londra din 1853 pana in 1887

 

 

 

 

 

1827: A încetat din viaţă William Blake, poet, vizionar, pictor şi tipograf englez.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost comparat cu Michelangelo, Dante, Brâncuși sau Dürer, cu Byron sau Walter Scott si este și creatorul sintagmei ”Toate religiile sunt Una” (All religion are One), fiind  renumit și pentru viziunile sale despre Dumnezeu, îngeri și demoni sau personalități ce au murit.

 

Într-un sondaj de opinie organizat de BBC în anul 2002, Blake a fost votat al 38-lea pe o listă conţinând 100 dintre cei mai importanţi britanici ai tuturor timpurilor. (“Cântecele experinţei “, “Revoluţia franceză”, “Europa: carte profetică”); (n. 28 noiembrie 1757).

 

 

 

 

 

 

 

 1829:  Împăratul Braziliei, Pedro I, se căsătorește  prin procura la Munchen, cu frumoasa printesa Amelie de Leuchtenberg.

 Veritabila ceremonie nuptiala a avut loc la  17 octombrie  la Rio de Janeiro, în Brazilia.

 

 

 

 

 

                Căsătoria împăratului Pedro I de Jean–Baptiste Debret.

 

 

 

Amélia de Leuchtenberg , Ducesă de Leuchtenberg, ( n.31 iulie 1812 – d. 26 ianuarie 1873),  împărăteasă a Braziliei prin căsătoria cu împăratul Pedro I, a  fost nepoata împărătesei Franței Josephine de Beauharnais .

Tatăl ei, Eugene de Beauharnais , a fost singurul fiu al împărătesei Josephine și a primului ei soț, Alexandre de Beauharnais  și fiu vitreg al lui Napoleon Bonaparte.

Mama împărătesei Amélie a fost Printesa Augusta Amelia, fiica lui Maximilian I, rege al Bavariei.

 

 

 

 

 

1830: Regele Carol al X-lea al Frantei abdica în favoarea nepotului său Henri, duce de Bordeux, insa Camera Deputaților controlată de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux pe tron votându-l rege pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip.

 

 

 

 

1858: S-a născut Emma de Waldeck și Pyrmont, regină a Țărilor de Jos .

 

 

 

 

 

 

 

 

Emma de Waldeck și Pyrmont (2 august 1858 – 20 martie 1934) a fost a doua soție a regelui Willem al III-lea al Țărilor de Jos, regentă (1890–1898) și regină mamă (1890–1934) a Țărilor de Jos. 

 

 

 

 

 

 

1868: S-a născut Regele Constantin I al Greciei; (d. 11.01.1923).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 A stat pe tronul Greciei din 18 martie 1913, dupa asasinarea tatalui sau, până în 1917 și din 1920 până în 1922.

A  comandat armata elena în timpul războiului greco-turc din 1897 și a condus forțele grecești în timpul razboaielor balcanice din 1912-1913, în urma carora Grecia a câștigat Salonicul și și-a dublat populația și suprafața.

 

 

 

 

 

1891: S-a nascut Mihail Jora, compozitor, dirijor si  pianist român,membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti; (d. 10 mai 1971).

Şi-a numit cele peste o sută de partituri “Cântece”, pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de cmpoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele şi organizează anual la Bucureşti “Concursul Naţional de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.

 

 

 

 

 

 

 

Numele lui Mihail Jora îl poartă şi Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din România.

 

 

 

 

1902: S-a născut  actrita Myrna Loy; (“Fiica ambasadorului”, “Zbor de noapte”, “Cei mai frumosi ani ai vietii noastre”); (d.14.12.1993).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1920: Au început  lucrările Conferinţei internaţionale de la Paris pentru stabilirea statutului definitiv al Dunării, la care au participat Belgia, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Italia şi România.

Conferinţa s-a încheiat la 23.VII.1921, când a fost semnată, de către ţările participante, Convenţia de la Paris.

Ulterior au aderat la Convenţie Italia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, precum şi Cehoslovacia.

 

 

 

 

 

 

1921:  A murit marele tenor italian Enrico Caruso; (n. 1873).
Si-a castigat faima internationala odata cu debutul sau, in 1902, pe scena Operei din Monte Carlo, in rolul Rodolpho din “Boema” de Puccini; (n. 25.02.1873).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A cantat pe scenele celor mai importante opere din lumea intreaga. A fost angajat, mai multe stagiuni, la Metropolitan Opera House din New York.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1922: A murit  Alexander Graham Bell, considerat  inventatorul telefonului (n. 3 martie 1847).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inca  în 1861 profesorul german Johann Philipp Reis, descoperise un „aparat de vorbit la distanță” care funcționa, mulțumindu-se cu acesta și fără a căuta perfecționarea lui.

Alexander Graham Bell a experimentat cu aparatul inventat de profesorului german Johann Philipp Reis care isi  si denumise aparatul „Telephon” si este inventatorul initial a aparatului de telefon construit in Germania deja in octombrie 1861.

Bell a depus pe data de 14 Februarie 1876 cererea de patent in America, dar patentul acordat gresit lui Bell aparatul lui nu putea sa functioneze niciodata, fapt care a dus la mari controverse.
Acordarea falsa a patentului lui Graham Bell are loc cu câteva ore înaintea lui Elisha Gray, care  perfecționase aparatului construit de profesorul de fizică Reis si a prezentat spre deosebire de Bell un aparat in stare de funcționare.

Bell a prezentat si el un aparat in stare de functionare mult mai târziu, iar acest  aparat nu era construit dupa patentul care ii fusese acordat inițial.

 

 

 

 

 

 1923: A murit Warren G. Harding, al 29-lea preşedinte al SUA, între anii 1921-1923.

A servit din 1921 până în 1923, anul decesului său. 

 

 

 

 

 

 

 

Warren Gamaliel Harding,  (n. 2 noiembrie 1865 ) a fost al șaselea președinte american care a decedat în decursul mandatului său prezidențial. Republican din statul Ohio, Harding a fost un publicist influent în domeniul ziaristicii înainte de a intra în politică, prima dată în Senatul statului Ohio (1899 – 1903), iar ulterior ca viceguvernator⁠(d), de asemenea al statului Ohio (1903 – 1905).

 

 

 

 

1923: Calvin Coolidge își începe mandatul  de  președinte al Statelor Unite.

 

 

 

 

Calvin Coolidge – foto  en.wikipedia.org

 

 

Calvin Coolidge, pe numele său complet John Calvin Coolidge, Jr. (n. 4 iulie 1872 – d. 5 ianuarie 1933) a fost cel de-al douăzeci și nouălea vicepreședinte (1921 – 1923) și cel de-al treizecilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1923 – 1929), succedând în oficiul președenției după moartea lui Warren G. Harding.

Calvin Coolidge a dus o politică foarte conservatoare în domeniul economic.  

A  fost gazda Reginei Maria care, însoțită de doi dintre copiii săi, Ileana și Nicolae,a efectuat o  vizităpeste ocean din octombrie 1926.

 

 

 

 

1923: S-a născut (la Wiszniew, Polonia, astăzi Belarus) Shimon Peres, politician israelian, al 9-lea președinte al statului Israel.

 

 

 

 

 

 

 

 

Activ vreme de zeci de ani în mișcarea social-democrată din țara sa, colaborator apropiat al fondatorului Israelului, David Ben Gurion, Peres a fost în trecut lider al Partidului Muncii, și în această calitate, a devenit prim ministru al Israelului de două ori: 13 septembrie 1984 – 20 octombrie 1986 și 5 noiembrie 1995 – 18 iunie 1996. În anul 1994 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace împreună cu Ițhak Rabin și Yasser Arafat.

În ziua de 13 iunie 2007 a fost ales de Knesset în funcția de președinte al Israelului. A fost al nouălea președinte al Statului Israel, cu mandat din 15 iulie 2007 până în 24 iulie 2014.

 

 

 

 

 

 1929: Se înfiinţează Regia Autonomă a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă (PCA) din România care a luat  în exploatare şi administrare căile de comunicaţie pe apă, porturile, vasele aferente, instalaţiile de orice fel ş.a.

 

 

 

 

 

1932: S-a nascut Peter O’Toole, actor britanic de origine irlandeza; (“Clasa conducatoare”, “Omul din La Mancha”, “Noaptea generalilor”).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La varsta de 71 de ani, in 2003, a primit un Oscar de onoare, pentru intreaga sa cariera.

A decedat in data de 14  decembrie 2013.

 

 

 

 

 

1932:  Fizicianul american Carl D. Anderson descoperă pozitronul pentru care va primi Premiul Nobel.

 

1934: A murit  Paul von Hindenburg (n.2.10.1847); feldmareşal şi om politic german, militar de cariera, presedinte al Reichului (1925-1934).

Dupa moartea lui Hindenburg, Hitler a avut calea deschisa catre acapararea suprematiei politice in Germania.

 

 

 

 

 

                                             Foto: Hindenburg si Hitler

 

Adolf Hitler (n. 20 aprilie 1889, Braunau am Inn, Austria – d. 30 aprilie 1945, Berlin) a fost un om politic, lider al Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (NSDAP), cancelar al Germaniei din 1933, iar din 1934 conducător absolut (Führer) al Germaniei. 

 

Adolf Hitler, devenit  Führer (conducator suprem) al Germaniei a dus o politică de pregătire şi de declanşare a celui de- al Doilea Război Mondial, şi de punere în aplicare a unui plan  de exterminare în masă a evreilor şi altor “indezirabili” din Germania si din Europa, precum şi de lichidare a adversarilor sai politici.

S-a sinucis la 30 aprilie 1945, cu câteva zile inainte de victoria totală a coalitiei antinaziste.

 

 

 

 

 

1936: La Ediţia a XI-a a Jocurilor Olimpice de la Berlin, in Germania,  România a obţinut 1 medalie de argint prin reprezentantul sau Henri Rang, la călărie, dresaj individual.

A fost nevoie de o întrecere de baraj pentru desemnarea campionului. După ce concurenții aflați la egalitate – germanul Kurt Hasse și românul Henri Rang – au parcurs un nou traseu, Rang s-a clasat pe locul al II-lea, obținând medalia de argint.

 

 

 

 

 

1939: Savantii Albert Einstein si Leo Szilard, scriu o scrisoare presedintelui american Franklin D.Roosevelt, prin care îl îndemnau sa aprobe proiectul  de construire a armei nucleare (Proiectul Manhattan).

 

 

 

 

 

1940: A fost creata  de Moscova, dupa ruperea provinciei Basarabia din trupul Romaniei ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov,  RSS Moldoveneasca, o republica unionala in cadrul U.R.S.S.

 

 

 

 

Steagul „Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” (RSSM)

 

 

Stalin a  semnat  un decret abuziv (fără niciun fel de consultare a locuitorilor regiunii) de crearea a  acestei asa zise “republici unionale” constituita prin ruperea unor teritorii din vechea Basarabie.  

Sase judeţe din teritoriul Basarabiei romanesti- Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale botezata RSS Moldoveneasca.

  În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU)

Este inceputul unui sir nesfarsit  de umilinte si atrocitati la care sunt supusi  romanii basarabeni, de catre ocupantii  comunisti rusi.

Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM.

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953.

Din anul 1949, în noua „republică sovietica socialistă” a început colectivizarea.

Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către ocupantii sovietici, au adus o foamete nemaiintalnita pana atunci, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.

 

 

 

 

 

 

1943: S-a născut Stere Gulea, regizor şi scenarist român de origine aromână ; (n.Mihail Kogălniceanu, Constanţa).

 

 

 

 

 

 

 

1945: A murit  compozitorul  şi dirijorul italian Pietro Mascagni  (“Cavaleria Rusticana”); (n. 7.12.1863).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1945: Sfârşitul Conferinţei aliaţilor de la Potsdam,  în care Puterile Aliate au discutat viitorul Germaniei după Al Doilea Război Mondial; (17 iulie – 2 august).

 

 

 

 

 

 

 

 

1951: S-a născut  Marcel Iureş, actor român de teatru şi film; (n.Bailesti, jud. Dolj).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1953: Este fondat Stadionul National din Bucuresti.

  Stadionul Național  a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia Manoliu.

Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică pop sau rock.

 

 

 

 

Unul dintre cele mai de amploare concerte pop a fost   cel al lui Michael Jackson, în luna octombrie 1992, din cadrul Dangerous World Tour cand 90 000 de oameni au asistat la cea mai mare manifestare artistică din România de după revoluție, concertul megastarului fiind singurul televizat în direct de postul american HBO.

Cu puține luni înainte de demolare, în iulie 2007, pe acest stadion a avut loc un alt mare concert, al formației britanice The Rolling Stones, la care au asistat 50.000 de spectatori

În octombrie 2005 s-a decis reconstrucția stadionului, dar din cauza lipsei fondurilor s-a hotărât numai repararea sa.

La sfârșitul lunii august 2006, Stadionul Național Lia Manoliu a trecut din administrarea Autorității Naționale a Sportului în domeniul public al municipiului București iar la sfârșitul aceluiași an, două firme au ajuns în faza finală pentru reabilitarea stadionului care presupune demolarea actualului stadion și construirea unuia nou.

Arena Națională era conceputa ca  un stadion in București, pe care se dispută meciurile echipei naționale de fotbal, finala Cupei României și Supercupa României, precum si meciuri de rugby.

Este primul stadion de elită UEFA din România, terminat înaintea stadionului Cluj Arena.

Stadionul are o suprafață de 108.000 m² și o înălțime de șase etaje. Construcția include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare, 40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferințe și restaurante.

 

 

 

 

Noul stadion  are o capacitate de peste 55.000 de locuri dispuse pe patru niveluri, din care 20.000 la tribuna I și 364 pentru presă, cu pupitre individuale si are două tribune și două peluze,

Acoperișul este retractabil pe cabluri suspendate și măsoară 9.000 de metri pătrați.

Proiectul stadionului este asemănător cu cel al Commerzbank Arena din Frankfurt.

De asemenea stadionul are și 94 de căi de acces, ceea ce permite ca accesul și evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute, precum și un cub video, situat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 m² fiecare.

Bugetul pentru ridicarea arenei a fost inițial de 119 milioane de euro. Când a ajuns la stadiul de finisări, costurile se ridicaseră la 213 milioane de euro, o depășire de buget de 94 de milioane de euro. Construcția la Arena Națională a început în 2007, pe locul fostului Stadion Național,construit în 1953.

Finanțarea a fost asigurată din bugetul Consiliului General al Municipiului București și din sume alocate de Guvernul României.

 

 

 

 

 

1969: Richard Nixon este primul preşedinte american care vizitează  România.

 

 

 

 

Vizita oficială în România a preşedintelui SUA Richard Nixon (2-3 august 1969) – foto preluat de pe http://www.agerpres.ro

În zilele de 2 şi 3 august 1969, a avut loc vizita oficială în România a preşedintelui SUA, Richard Nixon, aceasta fiind prima vizită a unui preşedinte american în România şi prima vizită într-o ţară socialistă după cel de-al Doilea Război Mondial, se arată în volumul ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

În convorbirile avute la Bucureşti cu oficialităţile române, s-a subliniat necesitatea stabilirii unor relaţii între state având la bază principiile independenţei şi suveranităţii naţionale, eliminarea politicii de dictat şi amestec în treburile interne ale altora, instaurarea unei egalităţi depline între naţiuni. Totodată, s-a hotărât înfiinţarea unei biblioteci americane la Bucureşti şi a unei biblioteci române la Washington .

 

 

 

 

 

 

1976: A murit   regizorul american Fritz Lang; (n. 05.12.1890).

 

 

 

 

 

 

 

 

1980: In Italia, un atentat cu bomba a devastat Gara Centrala din Bologna, omorând cel puţin 75 de persoane.

Cele mai multe dintre victimele exploziei au fost italieni, dar printre cei morţi s-au numarat si  turisti straini.

Mai mult de 200 de persoane au fost de asemenea ranite.

 

 

 

 

 

 

 

Un grup neo-fascist a sunat un ziar din Roma  la trei ore după atac si a revendicat atentatul.  

 

 

 

 

 

 1985: Inaugurarea crucişătorului “Muntenia”, construit la Şantierul naval din Mangalia.

 

 

 

 

 

 

 1990:  Irakul invadeaza Kuweitul. Peste  100.000 de soldaţi irakieni, susţinuti  de 700 tancuri si aviație, au  invadat  statul vecin Kuweit,  în primele ore ale  dimineții.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Forţele irakiene au instalat  un “ guvern provizoriu”  iar presedintele Irakului   Saddam Hussein a ameninţat să transforme oraşul  Kuweit  intr-un “cimitir”, dacă  o  altă ţară ”indrazneste “ sa conteste aceasta anexare.

Invazia a stârnit  proteste si condamnarea internaţională

 

 

 

 

 

 

 

 

 1994: In Romania este promulgată Legea privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează.

 

 

 

 

 

 

 1995: A avut loc un atentat nereuşit asupra preşedintelui Georgiei, Eduard Şevarnadze.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1997: La Catedrala greco-catolică “Sfânta Treime” din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocenţiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, aduse de la Roma după 230 de ani de la moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Au avut loc cu acest prilej ceremonii religioase, cu participarea înalţilor prelaţi ai Bisericii greco-catolice.

Rămăşiţele pământeşti ale episcopului greco-catolic au fost reînhumate în catedrală în octombrie 1997.

 

 

 

 

 

1999: Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pus in circulatie, incepand cu aceasta data, o bancnotă din plastic cu valoare nominala de 2000 lei.

 

BNR a vrut sa marcheze in acest fel, eclipsa de soare din 11 august 1999 si intrarea in anul 2000.

A fost prima bancnota  din polimeri emisa in Romania  și  in Europa.

 

 

 

 

 

 

 

2016: A murit actorul american David Huddleston; (n. 1930).

Huddleston s-a născut în 1930 în Virginia, a lucrat ca mecanic de motoare de aeronave pentru Forţele Aeriene SUA, după care a urmat cursurile Academiei Militare Fork Union înainte de a se apuca de studiul actoriei în New York.

Şi-a început cariera în teatre, jucând în turnee naţionale în spectacole precum „Music Man,” ”Mame” şi „A Funny Thing Happened on the Way to the Forum.” 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Huddleston l-a interpretat pe milionarul cu care este confundat personajul jucat de Jeff Bridges, „The Dude”, în comedia din 1998 „The Big Lebowski.”

Actorul l-a mai jucat şi pe Moş Crăciun alături de Dudley Moore in „Santa Claus: The Movie” şi l-a interpretat cu mult umor pe primarul din „Blazing Saddles.”
 

  

 

 

 

 

 

 

2016: A murit la Passadena în SUA chimistul egiptean, laureat al Premiului Nobel, Ahmed Zewail.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat în Egipt la Universitatea din Alexandria, după care a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a obținut un doctorat la Universitatea din Pennsylvania; după doctorat a rămas în SUA, lucrând la Caltech și obținând cetățenia în 1982.

El este cunoscut ca pionier al femtochimiei, anume al studiului reacțiilor chimice în durate de timp de ordinul femtosecundelor, pentru care a dezvoltat o tehnică ce implică folosirea unor foarte scurte fascicule laser.

 

 

 

 

 

2019 : A decedat  sociologul Vahakn N. Dadrian , cercetător al genocidului armean.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vahakn Norair Dadrian (26 mai 1926 ) a fost un sociolog și istoric armean – american , născut în Turcia , profesor de sociologie, istoric și expert în Genocidul armean . A fost unul dintre primii savanți ai studiului academic asupra genocidului și a fost recunoscut ca unul dintre principalii gânditori ai Holocaustului și genocidului.

 

 

 

 

 

 

 2 august este Ziua naţională a fostei republici iugoslave Macedonia de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Republica Macedonia de Nord , este o țară din Peninsula Balcanică, fără ieșire la mare, învecinată cu  cu Kosovo  la nord – vest, Serbia la nord – est, Bulgaria la est, Grecia la sud, și Albania la vest.

Această țară cu suprafața de 25.713 km ^2, și-a câștigat independența în 1991 ca unul dintre statele succesoare ale Iugoslaviei și s-a constituit aproximativ în treimea nordică a regiunii geografice a Macedoniei  istorice.

Capitala și cel mai mare oraș al său , Skopje , găzduiește aproximativ un sfert din totalul de 2,06 milioane de locuitori ai țării. Majoritatea locuitorilor sunt etnici sud slavi macedoneni (64,2%) .

Albanezii formează o minoritate semnificativă în jur de 25% din populați, urmați de turci (3% , romi (2,7%) , sârbi (1,8%) , aromâni (cca,1%), și bosniaci (0,8%).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Aducerea moaștelor Sfântului Arhidiacon Ștefan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Arhidiacon Stefan este pomenit in fiecare an pe 27 decembrie. Pentru ca a proclamat intr-un mod public si solemn divinitatea Mantuitorului, a fost dat mortii.

Moastele Sfantului Arhidiacon Stefan au fost duse spre ingropare de catre Gamaliel, in satul Cafargamala, de langa Ierusalim. Gamaliel, renumitul invatator al legii evreiesti, va primi credinta in Hristos si tot el va fi cel care il va inmormanta si pe Nicodim, prietenul lui Stefan, care a plans la mormantul Sfantului Stefan pana a murit.

Dupa sute de ani, Gamaliel s-a infatisat de trei ori in vis lui Lucian, preotul din Cafargamala.

Miscat de visul lui, Lucian s-a dus la Patriarh si luand binecuvantare, a venit cu oameni si a dezgropat oasemintele sale. Moastele Sfantului Mucenic si Arhidiacon Stefan au fost mutate cu procesiune in Sion si inmormantate intr-o biserica ridicata de boierul Alexandru.

Cand acest boier a murit, i s-a facut un sicriu de chiparos asemenea cu cel al sfantului si a fost ingropat langa mormantul Sfantului Stefan.

Iuliana, sotia boierului Alexandru, dorin sa ia trupul barbatului ei si sa-l duca in tara sa, la Constantinopol, fiind cuprinsa de pronia dumnezeiasca a lasat sicriul sotului, si varsand multe lacrimi, a luat racla sfantului.

Racla a fost așezată de împăratul Constantin în palatul împărătesc.

 

 

 

 

Video: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

Crestin ortodox.ro; lessignets com; mediafax.ro; istoriculzilei blogspot.com; wikipedia.ro.; Istoria md; Rador.ro