CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un fragment autobiografic scris de românul Ion Creanga


 

 

 

 

 

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului – d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale.

Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg datorita operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal.

Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern.

În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni.

Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul.

Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului Mihai Eminescu , scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral si este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.
 

Acest fragment de autobiografie a fost  publicat în ediția de la Iași, vol. 1, 1890, p. 1-5, la începutul biografiei lui Creangă, scrisă de Grig. I. Alexandrescu, care dă următoarea informație:

„Această biografie, scrisă de însuși Ion Creangă, s-a găsit între hîrtiile lui. După cît se vede, ea este o prescurtare a Amintirilor din copilărie.”

AUTOBIOGRAFIA LUI ION CREANGA

„Sînt născut la 1 martie 1837 în satul Humuleștii, județul Neamțului, Plasa de Sus, din părinți români: Ștefan a lui Petrea Ciubotariul din Humulești și soția sa Smaranda, născută David Creangă, din satul Pipirig, județul Neamțului.

Întăiu și-ntăiu, am început a învăța cruce-ajută, după moda veche, la școala din Humulești, o chilie făcută cu cheltuiala sătenilor, prin îndemnul și osîrdia părintelui Ioan Humulescu, care avea o mînă de învățătură, un car de minte și multă bunătate de inimă, Dumnezeu să-l ierte! Poate să fi fost de vreo unsprezece ani, cînd am început a învăța.

Știu că eram atunci un băiet sfrijit, prizărit și fricos și de umbra mea.

Dascălul nostru era un holteiu frumos, zdravăn și voinic, și-l chema Vasile a Vasilcăi. El era și dascălul bisericei din sat.

Un sorcovăț nemțesc plătea tata pe lună dascălului, ca să mă învețe. Și pe atunci îmi ziceau în sat și la școală Ionică a lui Ștefan a Petrei.

Peste vrun an, vornicul prinzînd la oaste cu arcanul pe bădița Vasile, dascălul nostru, școala a rămas pustie, iară noi școlarii, cari eram peste patruzeci la număr, ne-am împrăștiat pe la casele noastre.

După vrun an, iarăși s-a deschis școala. Dar dascălul Iordache, fiind cam chilaciu, a început a ne rîdica de urechi la fîrta (Ф), deasupra ușei, și a ne prea îndesi la spinare cu Sfîntul Neculai, un biciu de curele, făcut și dăruit școalei de moș Fotea, cojocariul satului.

Și așa, de unde pănă atunci mă duceam cu drag la școală, am început a umbla huciu-marginea: o zi mă duceam, două nu, dar tot deprinsesem a ceti oleacă.

Tata nu știa carte de feliu, și nici mult haz nu făcea de dînsa. El cam ades îmi zicea „Logofete brînză-n cuiu, lapte acru-n călămări, cam prea te codești la treabă; mă tem că de atîta cărturărie n-a avea cine să ne tragă ciubotele”.

Dar mama, luînd sama cum învățam eu, ajunsese a ceti la ceaslov mai bine decît mine și se bucura grozav, cînd vedea că mă trag la carte.

Din partea tatei puteam să rămîn cum era mai bine: „Nică a lui Ștefan a Petrei”, om de treabă și gospodariu în sat la Humulești.

Mama însă era în stare să toarcă-n furcă și să învăț mai departe. Dar ce să mai învăț în Humulești? Căci în biserică ceteam și cîntam pe dinafară toate troparele, ca și dascălul Iordache.

Într-o zi, așa prin cîșlegile Crăciunului, aproape de cîrnileagă, viind bunicu-mieu David Creangă din Pipirig pe la noi, m-a luat și m-a dus la munte, în școala lui Alecu Baluș din satul Broștenii, județul Suceava, și m-a așezat în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca, care avea două capre pline de rîie.

De aice urmam la școală, și ori s-a prins cartea de mine, ori nu, dar rîia căprească știu că s-a prins.

Aproape de Florii, profesorul Nanu mi-a dat drumul acasă, și de la Broșteni am venit, cu niște plutași, pe Bistrița, la Borca, de la Borca, cu o rudă a mea, pe Plaiul-Bătrîn în Pipirig și din Pipirig la Humulești.

Și cînd m-au văzut tata și mama tuns chilug și plin de rîie, bucuria lor n-a fost proastă! Ce să facă?

Au început a mă scălda ba cu leșie de ciocălăi, ba cu usuc de lînă, ba a mă unge cu dohot, și-ntr-o săptămînă m-au izbăvit de podoabă.

Dar și eu le-am tras în ziua de Paști un Îngerul a strigat la biserică, de-au rămas toate babele din sat cu gura căscată la mine, iar fetele numa-și dau ghiont una alteia, văzînd ce poate acum „Nică a lui Ștefan a Petrei”.

Dascalul Iordache rămăsese acum pe jos, era a cincea roată la car. Biata mamă, crezînd că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lîngă tata și m-a dat să învăț psaltichie la un psalt de la biserica Adormirea din Tîrgul-Neamțului, peste baltă, la vreo două zvîrlituri de piatră departe de satul nostru.

Trei husăși plătea acum tata pe lună pentru mine. O iarnă am învățat și la această școală, căci iarna ce mai puteam învăța, iar vara nu făceam purici mulți pe la școală, trebuia s-ajut acasă: la tras în pieptănași, la nevedit, la făcut țevi cu sucala și la tors cu roata.

Cîte trei-patru oci de canură torceam pe zi. Mă întreceam cu fetele cele mari din tors, și ele, din răutate, mă porecleau „Ion Torcălău”.”

 

Acest fragment  de autobiografie se pare că a fost scris pentru „Albumul Societății «Junimea» din Iași (1878)” (cf. Const. Turcu, Cînd s-a născut Ion Creangă?, Cronica, Iași, 23, 10 iulie 1967).

27/07/2015 - Posted by | MARI ROMANI | , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: