CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum devenim in contact cu mesajele subliminale, victime sigure in fata manipulatorilor ? VIDEO


 

Apărută în anii ’50 în Statele Unite ale Americii, tehnica mesajelor subliminale a devenit o armă din ce in ce mai des folosită în manipularea maselor.

Această tehnică se poate implementa atât în imaginile video cât şi în cele audio şi este un soi de „viol al conștiinței” pentru că mesajul subliminal este introdus cu forța în subconștient.

 

Mesajele subliminale video

 

În anul 1957, James Vicary a susţinut că a reușit să crească vânzările Coca-Cola cu 57% într-o perioadă foarte scurtă. El a introdus mesaje foarte scurte în filmele de la cinematograf.

Mesajele nu erau vizibile cu ochiul liber, dar subconștientul le percepea şi le asimila într-un mod inedit.

Astfel, persoanele care priveau respectivele filme erau îndoctrinate şi împinse de la spate să cumpere Coca-Cola chiar fără să-și de seama.

Bineânțeles că tehnica folosită de Vicary a stârnit controverse, iar autoritățile locale au fost nevoite s-o interzică.

Cu toate acestea, psihologii au tot încercat să găsească un răspuns clar cu privire la manipularea subconștientului prin mesajele subliminale. Nu s-a dovedit nimic până în prezent.Tehnica mesajelor subliminale a fost preluată şi de televiziuni.

Prin spoturile publicitare se încearcă o manipulare a maselor pentru vinderea produselor.

Omul poate să perceapă 25 de cadre pe secundă, ceea ce înseamnă că orice cadru suplimentar este ignorat de către ochiul uman, dar nu şi de către subconștient.

Orice mesaj introdus pe o peliculă vizuală, care nu este perceput de ochi, devine automat mesaj subliminal.

De fapt, el nu există, dar odată pătruns în subconștient poate să manipuleze.

În 1950, în timpul unui film difuzat într-un cinematograf american, s-a introdus de mai multe ori mesajul „Mănâncă Popcorn şi bea Coca-Cola„.

El nu se putea observa cu ochiul liber, însă, vânzările de Popcorn au crescut cu 57%, iar cele de Coca-Cola cu aproximativ 20%.

Aceasta este dovada clară că mesajele subliminale funcționează şi manipulează indiferent de circumstanțe.

Un alt caz interesant s-a petrecut în campania electorală, din septembrie 2000, a lui George W. Bush, când cuvântul „nenorocit” a fost introdus chiar înainte ca fotografia adversarului său politic Al Gore să apară în spotul electoral.

  În urma difuzării acestui spot electoral, se presupune că George W. Bush a câștigat alegerile în SUA.

 

 

 

Foto: Al Gore, fost vicepresedinte al SUA si candidat la alegerile prezidentiale americane (n. 1948).

 

Un alt exemplu il da acest videoclip.

 

 Mesaje subliminale audio

 

Mesajele subliminale audio există şi sunt folosite la fel de bine ca şi cele vizuale. Dacă un mesaj subliminal vizual este invizibil ochiului, unul audio se bazează pe repetarea frecventă a unor texte care au menirea să manipuleze.

Ele sunt lansate la o frecvență joasă, sub 20 de decibeli şi sunt greu de auzit, însă, creierul le poate decodifica şi în cele din urmă le implementează în subconștient.

O altă tehnică de manipulare este cea a sunetului alb. Încă nu se poate preciza cu exactitate semnificația acestui sunet, care în principiu este un zgomot de fundal în care sunt implementate anumite mesaje la o frecvență joasă.

De asemenea, mesajele înregistrate într-o limbă străină au în impact devastator asupra psihicului uman chiar dacă aparent mesajele nu sunt înțelese.

Iată câteva exemple de mesaje subliminale transmise cu ajutorul muzicii:

Madonna / Like a virgin
Mesaj: Mă complac în păcat!

Queen / Crazy Little Thing Called Love
Mesaj: La dracu’ cu Bibilia, vreau doar magie neagră

 

Police / Every Little Thing  She Does Is Magic!
Mesaj: Doar cei răi au puterea!

Rolling Stones / Tops
Mesaj: Te iubesc, spuse Satan!

Prince / Purple Rain
Mesaj: Cerul va exploda într-o zi!

Cindy Lauper / She Bop
Mesaj: Eşti fără apărare în faţa răului şi trebuie să te obişnuieşti cu mesajele pe care ţi le trimitem! Ha! Ha! Ha!

Led Zeppelin / Stairway to heaven
Mesaj: Trebuie să trăiesc pentru Satan!

Queen / One Vision
Mesaj: Dulcele meu Satan…este în mine!

 

 

 

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele subliminale care sunt transmise prin muzică, însă paleta este mult mai largă.

Se pare că fiecare artist transmite mesaje subliminale cu sau fără voia sa.

Important de reținut este faptul că mesajele transmise au legătură cu maleficul, cu diavolul şi niciodată cu Dumnezeu.

Oare de ce?

Sursa: efemeride.ro/

16/07/2015 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , ,

3 comentarii »

  1. Bingo ! … Ajungem progresiv la concluzia că de fapt există un… ce ? Un limbaj subliminal. ( vezi și detectorul de minciuni, etc. )
    Altfel spus, adevărul este omniprezent în diverse forme, de la cel manifestat cu sinceritate și până la cel ocultat mai mult sau mai puțin voluntar.
    Am scris o cărticică pe tema asta ( 2015 , 80 pag. – nepublicată ) însă până acum nimeni dintre cei care au citit-o nu a înțeles mare lucru…

    ” Oare de ce ? ”

    Comentariu de alex | 25/03/2016 | Răspunde

  2. PS : … te citez, caută la Queen : LA DACU CU BIBLIA

    Normal, Dacu sunt eu, din neam de Daci și de Romani.
    Când scrii, caută să verifici temeinic înainte de a-i da ” click ”, și nu te grăbi să
    faci pe deșteptul ( -teapta) fiindcă ceea ce ai descoperit tu e știut demult.
    Mulțumesc pentru atenția ta acordată comentariului meu.
    S-auzim de bine.

    Comentariu de alex | 25/03/2016 | Răspunde

  3. PS2 : Ei bine, m-ai convins.

    Caută catrenele lui Nostradamus ca să cercetezi care-i treaba cu Dacia – Romania
    ( două chestii astfel : una fusese și nu mai era de foarte mult timp, în vreme ce tot
    ea încă nu apăruse dar trebuia să apară ; vezi și Apocalipsa, vei găsi tu ce anume… )

    Iar catrenele sunt : L și LI ( 50 și 51 ) din Centuria V ( 5 ).

    E interesant că ele sunt consecutive, așa-i ?

    În tot cazul, nu încerca în nici un fel să speculezi ( publici, etc. ) ceea ce vei găsi
    întrucât afacerea nu te privește.
    Anumite mesaje din texte celebre vor fi progresiv coroborate până acolo încât
    evidența ansamblului va zdrobi orice opoziție în privința comentariilor lor.
    Prin urmare nici eu și nimeni altul nu trebuie să accelerăm lucrurile ori să facem
    pe ” profeții ”. Nu suntem.

    Ideea de altfel este simplă : nu vrem să fim parte din schema globală a
    minciunilor ori aiurelilor, căci tocmai de astea ne-am săturat. Adică de
    lucrurile care mențin lumea în hipnoză și somnolență.
    Astfel prezentându-se situația vom folosi narcoticele ” lor ” împotriva ” lor ”.

    Mesaje subliminale zici tu… Ok. Dar MAILER-DAEMNON pe care-l primești la
    avortarea unui mesaj trimis la o adresă e-mail inexistentă… ăsta ce-i ?
    Demonul expeditorului, al meu, al tău, al oricărui idiot de pe planeta asta, sau cum ?

    Nici o problemă, batjocura va cunoaște și drumul invers, către isteții
    care au lansat-o.

    Baftă și sanătate tuturor.

    Comentariu de alex | 25/03/2016 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: