CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1940 – Sfârșitul României Mari


Sfârșitul României Mari (1940)

În 1918, în urma victoriilor repurtate de români împotriva dominaţiei străine ruseşti şi austro-ungare – în condiţiile prăbuşirii imperiilor vecine, înfrânte în război şi de revoluţiile interne- a fost făurită România Mare, cuprinzând cvasitotalitatea teritoriilor româneşti, „De la Nistru pân’ la Tisa” : Basarabia, răpită de Rusia în 1812, se unea cu Romania…

În 1918, în urma victoriilor repurtate de români împotriva dominaţiei străine ruseşti şi austro-ungare –în condiţiile prăbuşirii imperiilor vecine, înfrânte în război şi de revoluţiile interne- a fost făurită România Mare, cuprinzând cvasitotalitatea teritoriilor româneşti, „De la Nistru pân’ la Tisa” : Basarabia, răpită de Rusia în 1812, se unea cu Patria- Mamă România prin hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău, la 27 martie/ 9 aprilie 1918;  Bucovina, răpită de Austria în 1775, se unea prin hotărârea Congresului General al Bucovinei de la Cernăuţi, la 15/ 28 noiembrie 1918; Transilvania – prin hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, la 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918.

Toate aceste uniri au fost recunoscute de conferinţele de pace de la Paris în 1919- 1920, dovadă a justeţei acţiunii române din 1918- 1919.

 

Patria – Mamă, România, ieşită şi ea din război sleită de puteri, a găsit însă resursele interne, sub conducerea unor bărbaţi de stat capabili să-şi ajute fraţii în lupta de eliberare şi de făurire a României Mari, visul tuturor românilor de la Mihai Viteazul încoace.

Atunci, atât armata română cât şi diplomaţia română au reuşit, folosind situaţia internaţională favorabilă să-şi impună voinţa în recunoaşterea României Mari şi pe plan internaţional, prin tratatele de pace.

Doar Rusia sovietică, absentă de la tratative, n-a recunoscut unirea Basarabiei cu România, dar, până în 1940, n-a reuşit să i-o smulgă, cu toate încercările tâlhăreşti de până în 1924 inclusiv.

A urmat o perioadă de reconstrucţie a economiei lovită greu de război, de consolidare a solidarităţii româneşti pe plan spiritual şi de omogenizare a societăţii româneşti peste vechile hotare, care despărţiseră pe fraţi prin voinţa opresorilor străini.

Se spera într-o lungă perioadă de pace la care să vegheze Societatea Naţiunilor, pentru ca omenirea să nu mai treacă prin suferinţele celor patru ani de măcel al primului război mondial. Pentru păstrarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii naţionale, România a încheiat o alianţă defensivă cu Polonia, în 1921, de apărare de o agresiune sovietică, apoi, tot în 1921, „Mica Înţelegere” cu Cehoslovacia şi Iugoslavia, contra unei agresiuni ungare.

Dar statele învinse în scurt timp au început pregătirea revanşei: Germania se considera umilită prin pacea de la Versailles; Rusia sovietică- prin pierderea Ţărilor Baltice, Finlandei, Poloniei şi Basarbiei.

În plus, prin Comintern, nutrea instaurarea dominaţiei sale mondiale; Ungaria- prin pierderea spaţiului Carpatic; Bulgaria- prin pierderea ieşirii la Mare Egee, râvnind şi la sudul Dobrogei, pierdut în 1913, în urma celui de-al doilea război mondial balcanic, când România reintrase în stăpânirea acestui străvechi pământ românesc.

Până şi Italia, învingătoare în război, era nemulţumită că nu primise Coasta Dalmaţiei, atribuită pe nedrept Iugoslaviei…

Cei Doi Mari nemulţumiţi, Germania şi Rusia Sovietică, devenită în 1922 URSS, trec peste rivalităţile din trecut şi încheie Pactul de la Rapallo, în 1922, prin care se vor ajuta reciproc: Germania va construi în Rusia arsenale şi îşi va instriu trupele, la care nu avea dreptul prin pacea de la Versailles, la fel profita şi Rusia pentru înzestrarea cu fabrici de armament şi instrucţia Armatei Roşii de către instructorii germani.

Era o cârdăşie între doi pretendenţi la hegemonia în Europa şi în lume, fiind precursorul viitorului Pact Ribbentrop- Molotov, din 23 august 1939.

România era astfel pândită din trei părţi: de Ungaria, Bulgaria şi mai ales de Rusia Sovietică (URSS), care, prin Comintern, căuta să le atragă în lupta pentru distrugerea României, promiţând Ungariei, Transilvania şi Bulgariei, Dobrogea.

În 1924, după eşuarea tratativelor româno- sovietice de la Viena ca urmare a pretenţiei sovietice de a se organiza şi desfăşura un plebicist în Basarabia pentru a vedea cărui stat doreşte aceasta să aparţină, URSS organizează un atac asupra României, dar începutul acestuia, prin răscoala minoritarilor rusofani de la Tatar Bunar din sudul Basarabiei, a fost înfrânt uşor de jandarmeria română, dovedindu-se că marea majoritate a populaţiei, română, nu putuse fi antrenată în această aventură, determinând URSS să renunţe la atacul de amploare al Armatei Roşii asupra României.

Atunci, Cristian Racovski, evreu bulgar, bolşevic, din Cadrilaterul românesc, fugit în Rusia în 1917, ajutat de soldaţii ruşi bolşevizaţi, care l-au scos din închisoarea din Iaşi, pe când era reprezentantul sovietic la Paris, i-a spus la Salzburg ministrului ungar la Viena că „numai în urma unei acţiuni comune între soviete şi unguri aceştia vor recâştiga teritoriile pierdute şi în special Transilvania”.

Foto: Cristian Racovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august/13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia), militant bolsevic

În anul următor, 1925, acelaşi Racovski declara ministrului ungar la Londra că „nu cerem guvernului ungar să-şi schimbe metodele reacţionare ori să-şi potolească propaganda naţionalismului violent; dimpotrivă, cerem ca ungurii să-şi intensifice acţiunea lor naţionalistă în Transilvania, cât mai mult şi cât mai repede; să dea chiar semnalul de revoltă în Transilvania.

Singura bază a colaborării noastre – adăuga Racovski – era ura neîmpăcată pe care o au şi ungurii şi ruşii împotriva românilor.

Veţi avea mijloace materiale, sprijinul indirect al Germaniei, care cooperează cu Sovietele în determinarea de schimbări în Europa Centrală. Veţi avea, cred, şi neutralitatea binevoitoare a Italiei” ( Mihail Retegan: „În balanţa forţelor…” p. 28).

Se remarcă ura sălbatică a ruşilor (sovieticilor), împotriva românilor, prezentă şi în declaraţiile lui Leon Casso, istoric, fost ministru al Instrucţiunii Publice în Rusia ţaristă :

„Românii aceştia, popor aparte, cu o fiinţă şi limbă proprie, ne apar pe hartă, prin poziţia şi funcţia lor, ca un cui ce se înfige între slavii de nord şi cei de sud, parcă anume spre a-i despărţi pe unii de alţii.

Ce uşor şi cât de demult s-ar fi rezolvat prblema slavă, fără prezenţa în acest loc a românilor! Închipuiţi-vă numai o clipă că în locul lor ar fi fost aşezaţi pe aceste versante ale Carpaţilor, sârbii şi bulgarii” (Iftene Pop: „Basarabia din nou la răscruce” p. 102) .

Încercând să tempereze revizionismul sovietic, România a aderat la Pactul Briand – Kellog, în 1928, prin care era interzis războiul în reglementarea litigiilor între state, apoi, în 1929, la Protocolul de la Moscova, pentru punerea imediată în aplicare a acestuia, dar oficialii sovietici au declarat imediat în „Pravda” că „problema Basarabiei este o problemă cu totul separată şi nu are nimic comun cu Pactul Kellogg” (Mihai Retegan: Idem, p. 66), ceea ce demonstrează că diplomaţia sovietică era menită să adoarmă vigilenţa statelor vecine în faţa expansionismului rusesc, devenit sovietic.

De altfel, nici reluarea relaţiilor diplomatice cu URSS, în 1934, n-a schimbat cu nimic poziţia acesteia în problema basarabeană.

În Ungaria, propaganda iredentistă anti-românească s-a intensificat mai ales după instaurarea regimului hitlerist din Germania, primind de acolo un stimulent masiv.

În replică, în România apare „Liga antirevizionistă”, în 1933, condusă de directorul ziarului „Universul”, Stelian Popescu, un naţionalist cu autoritate în România, combătând cu argumente solide pretenţiile ungare asupra Transilvaniei, în scris şi în manifestări publice.

Adolf  Hitler, în cartea sa scrisă în închisoare, „Mein Kamph” (Lupta mea), a prezentat doctrina naţional-sovietică a superiorităţii rasei ariene germane îndreptăţită să domine celelalte popoare, în obţinerea „spaţiului vital” la care avea dreptul.

De altfel, pangermanismul nu era ceva nou, dar acum el era dus la extrem ca o tipostă la umilinţa la care fusese supus marele popor german prin pacea de la Versailles.

Revizionismul statelor învinse se intensifică şi statele ameninţate, România, Iugoslavia, Grecia şi Turcia semnează Pactul „Înţelegerii Balcanice”, în 1934.

La rândul lor, principalele state revizioniste, cu regimuri de dictatură, se grupează în alianţe agresive: Germania şi Italia în „Axa Berlin-Roma” , în noiembrie 1936, la care aderă Italia, în noiembrie 1937.

Reînarmarea Germaniei, masivă, pe faţă, profitând de slăbiciunea alianţei anglo-franceze, de poziţia conciliatoare a acesteia, a Societăţii Naţiunilor, iar lui Hitler să anexeze Austria, patria lui de naştere, la 12 martie 1938, apoi regiunea Sudetă din Cehoslovacia în urma Conferinţei în Patru (Hitler, Mussollini, Daladier, Chamberlain) de la München, 29-30 septembrie 1938; Cehoslovacia este ciopârţită în continuare prin “Primul dictat de la Viena” , din 2 noiembrie 1938 pierzând sudul Slovaciei în favoarea Ungariei şi zona oraşului Těšín pentru Polonia.

La 25 martie 1939, Cehoslovacia dispare ca stat: Cehia este ocupată de Germania, după ce Slovacia se despărţea de ea; monseniorul Augustin Volosin, cleric greco-catolic, a devenit şeful guvernului Ucrainei Subcarpatice (Maramureşul de Nord), dar s-a refugiat în România cerând Guvernului Armand Călinescu să anexeze Ucraina Subcarpatică pentru a evita ocupaţia teroristă horthystă.

Guvernul român a respins propunerea, deşi, dacă ar fi avut iubire de neam, ar fi putut accepta, derobind astfel o mulţime de state româneşti de acolo, mai ales că, din corespondenţa lui Fabricius cu Ribbentrop, aflăm că Germania nu s-ar fi oprit.

Temându-se de un atac ungaro-bulgar, România decretează mobilizarea, iar pentru a “îmbuna” Germania semnează tratatul economic înrobitor cu Germania, la 23 martie 1939.

Puţin mai târziu, în aprilie, Italia ocupă Albania.

Simţindu-se tot mai ameninţată, România cere şi primeşte din partea Franţei şi Angliei garanţii de ajutor în caz de nevoie, în aprilie 1939, ceea ce supără Germania şi Italia.

Căutând să stavileasca agresiunea statelor fasciste, Franţa şi Anglia încearcă o colaborare cu URSS, dar Stalin prefer un asemenea tratat cu Hitler, mai tentant, care oferea Sovietelor împărţirea Europei cu Germania, în zone de influenţă.

Astfel se semnează la Moscova, la 23 august 1939, “Tratatul de neagresiune germane-sovietic”, numit şi Pactul Ribbentropp-Molotov, după numele semnatarilor.

Acesta cuprindea Protocolul adiţional, secret, privind împărţirea Europei în zone de influenţă, trecând prin mijlocul Poloniei, de la Marea Baltică la Marea Neagră, cuprinzând Basarabia în zona sovietică.

La 1 septembrie 1939, Germania atacă Polonia. Anglia şi Franţa o someaza să oprească agresiunea.

Hitler refuză, iar Anglia şi Franţa declară război Germaniei.

Astfel a început al doilea război mondial, cel mai distrugător din istoria omenirii.

La 17 septembrie 1939, URSS ocupă estul Poloniei, apoi Ţările Baltice, iar în noiembrie atacă Finlanda, care rezistă până în martie 1940, când este nevoită să ceară pace, renunţând la o serie de teritorii, printre care Istmul Careliei.

În aprilie, Germania ocupă Danemarca şi Norvegia; în mai- Belgia, Olanda, Luxemburg şi pătrunde rapid în Franţa şi o sileşte să capituleze la 22 iunie.

Vara anului 1940 a marcat pentru Romania punctul final al unui indelungat proces de deteriorare progresiva a situatiei internationale a tarii.

„Cu foarte mare greutate se pot afla, in analele trecutului romanesc arata istoricul Gheorghe Buzatu, perioade mai dureroase, mai grave si mai primejdioase, pline de consecinte incalculabile, decat aceea din vara si toamna anului 1940”.

Dupa declansarea ofensivei Germaniei pe frontul occidental, incheiata cu capitularea Frantei, practic Romania ajunsese  complet izolata in plan international.

„Tot esafodajul politic prin care Romania a cautat sa asigure pacea si sa-si asigure granitele arata Ion Gigurtu a cazut in realitate prin intelegerea de la München si a fost total distrus prin intelegerea germano-sovietica din 23 august 1939, care hotara definitiv asupra estului european”.

Trebuie sa dam intreaga greutate acestei aprecieri, intrucat Ion Gigurtu, in calitatea sa de ministru de externe si, apoi, de prim-ministru, s-a aflat in miezul evenimentelor care au lovit Romania in perioada iunie -septembrie 1940.

România pierduse singurul aliat de pe continent de la care spera să mai primească vreun ajutor.

Guvernanţii români sunt cuprinşi de panică, mai ales că în aprilie Molotov declarase public că URSS urma să “reglementeze” problema Basarabiei rămasă nerezolvată din 1918 !

Se incearcă o apropiere de ultimă oră de Germania, şi Italia, care se alăturase Germaniei în ultimile zile ale rezistenţei Franţei.

Renunţă la politica de neutralitate şi eliberează pe legionari din închisori, după ce suprimase elita Mişcării Legionare în anii anteriori, temându-şi tronul şi amanta, Elena Lupescu, ei fiind partizanii unei alianţe cu Germania, pentru a putea rezista agresiunii sovietice.

La 23 iunie, ministrul de externe sovietic, V. M. Molotov, face cunoscut Germaniei, prin ambasadorul acesteia la Moscova, Shulenburg, că sosise momentul soluţionării imediate a litigiului pentru Basarabia, pretinzând acum şi Bucovina, pretextând că ambele erau populate cu ucrainieni!

Un fals grosolan! Hitler s-a opus anexării Bucovinei, ca fostă posesiune austriacă! Nu ca fiind provincie românească!

Hitler a sugerat restituirea tezaurului României, confiscate în ianuarie 1918, pentru a atenua duritatea Ultimatumului sovietic ce urma să fie adresat României, dar această sugestie n-a fost acceptată de Moscova. S-a ajuns la un “compromis”, urmând ca URSS să anexeze numai nordul Bucovinei.

În aceste condiţii, în noaptea de 26/27 iunie 1940, URSS adresează României Ultimatumul, cerându-i cedarea Basarabiei şi nordului Bucovinei în 24 de ore.

Regele Carol al II-lea a cerut ajutorul aliaţilor din Înţelegerea Balcanică şi chiar Puterilor Axei, regele neştiind de anexele secrete ale Pactului Ribbentropp-Molotov!

“Cedaţi!”, a fost sfatul tuturor.

Germania se temea de pierderea petrolului şi grânelor României, care cu siguranţă ar fi fost distrusă de cei trei vecini care o pândeau să o sfâşie.

Consiliul de coroană, convocat de regale Carol al II-lea, l-a consiliat să tragă de timp, propunând “o discuţie amicală” pentru rezolvarea litigiului. URSS n-a acceptat şi i-a adresat un al doilea Ultimatum pe 27 iunie.

Un nou Consiliu de Coroană l-a consiliat de astă dată să accepte Ultimatumul, după ce reprezentanţii Armatei au arătat că România nu putea rezista atacului URSS, la care s-ar fi adăugat cel ungar şi bulgar !

Ultimatumul a fost astfel acceptat, cerând doar prelungirea termenului de evacuare a teritoriului de către armata română, din cauza drumurilor proaste, ca urmare a ploilor!

Pe 28 iunie, orele 14, Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă erau deja ocupate de Armata Roşie. Românii localnici îi urmăreau cu îngrijorare de dinapoia perdelelor lăsate, tremurând de spaimă, în timp ce rusofonii şi mai ales evreii îi întâmpinau cu strigăte de bucurie, cu lozinci şi steaguri roşii, pregătite din timp, pentru că fuseseră anunţaţi dinainte de activiştii cominternişti.

Soldatii Armatei române, în retragere, au fost insultati, batjocoriti de rusofoni şi mai ales de evrei, iar   cei  întâlniţi izolaţi erau împuşcati.

Rareori ostaşii români ripostau, căci aveau ordin să se abţină, pentru a nu oferi motiv de agresiune Armatei Roşii invadatoare.

Depozitele de armament au fost, cu rare excepţii, părăsite, în lipsă de timp.

Oficialii români şi cei care nu voiau să rămână sub ocupaţie sovietică n-au avut timp nici să-şi ia cu ei nici strictul necesar.

Atunci, în 28 iunie, soţia mea avea opt ani şi locuia cu familia la Cernăuţi, tatăl ei fiind ofiţer în armata română.

Acesta le-a trimis o căruţă să-i ducă imediat la gară pentru a se refugia cu ultimul tren, de marfă, căci ruşii ajunseseră la marginea oraşului, la podul de peste Prut, el urmând să se refugieze cu armata.

Soţia mea, cu fraţii şi mama lor vitregă (cea “bună” decedase), n-au mai stat să servească laptele, l-au lăsat pe foc, pe plită, şi au plecat cu doar ce era pe ei.

Au încuiat însă uşa de la intrare! Când s-au întors, în 1941, au găsit casa goală-goluţă, vandalizată.

În rândul evreilor circula promisiunea kominternistă a creării unui stat evreiesc în Basarabia, iar comunismul le va aduce fericirea. De aceea evreii i-au întâmpinat cu bucurie pe sovietici, Armata Roşie eliberatoare!

De aceea zeci de mii de evrei din ceea ce mai rămânea din România se “evacuau” în sens invers, peste Prut, în viitorul “Cămin Evreesc de sub protecţia Sovietelor, în mănoasa Basarabie, încurcând şi mai mult retragerea armatei şi a civililor români în ţară.

Văzând că Germania era atotputernică pe continent, Carol al II-lea se orientează silit spre aceasta, ca să-şi păstreze tronul.

Guvernul Gheorghe Tătărescu este remaniat, incluzând, pentru prima oară de la apariţia Mişcării Legionare, pe Horia Sima, cel care se va impune la comanda acesteia, revenit în ţară, din Germania, unde se refugiase după asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mişcării. Revenea acum, în urma amnistiei din primăvară a legionarilor încarceraţi.

A fost numit subsecretar de stat la Ministerul Cultelor şi Artelor.

La 30 iunie Carol al II-lea renunţă la garanţiile franco-engleze; la 1 iulie cere lui Hitler să trimită în România o misiune militară; la 2 iulie îi mai cere acestuia să garanteze frontierele României.

La 4 iulie formează un nou guvern condus de industriaşul filogerman Ion Gicurtu, având la Externe pe Mihail Manoilescu, adeptul corporatismului fascist, guvern numit de acesta “Guvernul Disperării Regale”, în care au fost cooptaţi trei legionari: Horia Sima, Vasile Noveanu şi Augustin Bideanu.

A doua zi, Ion Gigurtu declară că intenţionează o “integrare sinceră” în sistemul Axei. Pentru a-i face pe plac, la 6 iulie, regele înştiinţa pe Hitler că era de accord cu sugestia acestuia de a începe negocieri cu Ungaria şi Bulgaria în problema revizuirii frontierelor.

La 7 iulie, Horia Sima demisionează din guvern ca să aibă timp să reorganizeze Mişcarea Legionară şi să pregătească detronarea şi pedepsirea lui Carol al II-lea, acuzat de uciderea fără judecată legală a aproape trei sute de fruntaşi ai Mişcării.

În locul lui Horia Sima regele cooptează alt legionar, pe Radu Budişteanu.

Ultimatumul sovietic de la sfarsitul lunii iunie 1940 a reprezentat un adevarat semnal pentru guvernele de la Sofia si Budapesta, pentru a-si intensifica brusc actiunile revizioniste impotriva Romaniei.

In corespondenta dintre guvernul german si cel sovietic, care si-a manifestat nemultumirea fata de faptul ca nu a fost informat de cele hotarate la Viena, aceasta idee apare clar formulata.

Astfel, intr-o telegrama din 3 septembrie catre Auswärtiges Amt, ambasadorul Schulenburg arata ca guvernul sovietic a deschis „un mare complex de chestiuni” prin ridicarea problemei Basarabiei si cerea ca aceasta idee sa fie introdusa intr-un memorandum ce urma sa fie inaintat guvernului sovietic.

Ribbentrop a confirmat ca cererile revizioniste ale Ungariei si Bulgariei au fost puse pe tapet de ocuparea Basarabiei si Bucovinei de nord si a dat instructiuni ca, in memorandumul ce urma sa fie predat lui Molotov, dupa „ocuparea Basarabiei si Bucovinei de nord” sa se introduca propozitia „care de asemenea a dat impuls actualelor initiative de cereri cu caracter de revizuire fata de Romania”.

O data principiul respectarii status-quo-ului teritorial violat, guvernele de la Budapesta si Sofia declarau ca ele nu vor sa fie discriminate de guvernul roman si cereau sa aiba acelasi tratament ca Uniunea Sovietica.

In acest sens se pronuntau primul-ministru ungar, Pál Teleki si ministrul de externe, Istvan Csaky, la intrevederea cu Hitler, Ciano si Ribbentrop, din 10 iulie, care declarau:

„Noi avem sprijinul guvernelor iugoslav, german si italian in sensul de a determina Bucurestiul sa puna capat discriminarilor fata de noi, care constau in aceea ca au facut Rusiei concesii teritoriale fara lupta, fara sa inceapa tratative asemanatoare cu noi”.

La 10 iulie, când România se retrăgea din Societatea Naţiunilor, ungurii i-au prezentat lui Hitler, la München, pretenţiile lor asupra Transilvaniei, iar la 27 iulie, la Berchtesgaden, bulgarii făceau acelaşi lucru asupra Cadrilaterului, dovedind o strânsă colaborare între statele revizioniste, pe seama României.

Susţinându-şi complicii, la 15 iulie, Hitler i-a trimis lui Carol al II-lea o scrisoare în care i-a cerut să ajungă la o “înţelegere paşnică”, în problema frontierelor cu Ungaria şi Bulgaria, dacă vrea o apropiere sinceră de Germania; altfel, va urma distrugerea României!

Răspunsul regelui a fost dat lui Hitler la 26 iulie prin Ion Gigurtu şi Mihail Manoilescu: schimb de populaţie urmat, dacă era cazul, de rectificări de frontier în favoarea Ungariei şi Bulgariei. Hitler l-a avertizat prin delegaţia primită că “înţelegerea” cu vecinii trebuie încheiată cât mai repede.

Cand, in a doua jumatate a lunii august acelasi an, Romania purta negocieri cu Ungaria si Bulgaria, Uniunea Sovietica a cautat sa profite de situatia creata si a procedat la noi concentrari de forte la frontiera cu Romania.

O nota informativa din 21 august 1940 avertiza guvernul roman ca este posibila o actiune militara sovietica impotriva Romaniei, in jurul datei de 28 august.

Ungaria era hotarata sa foloseasca acest moment pentru a ataca Romania, cooperarea maghiaro-sovietica precizandu-se din nou. Declaratia lui Ribbentrop, facuta lui Manoilescu la 29 august 1940, ca in ipoteza in care Romania nu primea „arbitrajul”, Ungaria si Uniunea Sovietica aveau s-o atace, ceea ce ar fi insemnat sfarsitul independentei Romaniei, era un evident factor de presiune, dar ea reprezenta si o dura realitate.

Ministrul de externe german  vorbea despre atacul concomitent al Ungariei si Uniunii Sovietice impotriva Romaniei ca de un lucru ce ar fi fost deja hotarat intre cele doua tari.

În urma unor schimburi de note diplomatice între Bucureşti-Budapesta şi Bucureşti-Sofia, s-a hotărât deschiderea discuţiilor: la Turnu Severin cu Ungaria şi la Craiova cu Bulgaria.

Tratativele de la Turnu Severin, deschise la 16 august, au fost ca un dialog al surzilor: ungurii pretindeau aproximativ 69.000 km² cu aproximativ 3.900.000 locuitori, din care peste 2.200.000 români; românii, prin ardeleanul Valer Pop, acceptau numai un schimb complet de populaţie şi ulterior o rectificare teritorială în Crişana, pentru a asigura populaţiei strămutate un spaţiu necesar.

În lipsă de consens, tratativele au fost rupte la 24 august, iritând Axa.

Tratativele de la Craiova, începute la 19 august, au fost mai “conciliante”, românii susţinând principiul etnic, schimbul de populaţie, cu rectificarea frontierei în sudul Dobrogei, cu păstrarea Silistrei şi Balcicului; tratativele s-au prelungit, în intenţia României de a obţine o “soluţionare” mai bună a “problemei” Transilvaniei, dar, după Dictatul de la Viena, n-a mai avut ce face şi a semnat, la 7 septembrie, Tratatul de la Craiova, cedând Cadrilaterul în întregime, la solicitarea Axei.

   Cu prilejul ratificarii de catre parlamentul bulgar a Tratatului de la Craiova privind Dobrogea de sud (Cadrilaterul), Sofia a adresat  multumiri celor doua guverne ale Axei, dar  si-a manifestat recunostinta si fata de guvernul sovietic, pentru sprijinul pe care l-a acordat Bulgariei in realizarea acestui obiectiv.

 In urma politicii revizioniste, la sfarsitul lunii septembrie, 1940, harta Europei  arata asa:

Ulterior se va afla că Hitler luase hotărârea de a zdrobi URSS, pentru a rămâne singurul stăpân în Europa, Anglia urmând să fie supusă mai târziu, eventual printr-un compromise; de aceea vroia să rezolve mai întâi “problemele” în Balcani, spre a avea spatele asigurat.

Razboiul mondial se intindea parjolitor in Europa si in intreaga lume…

Dupa numai 22 de ani de la implinirea unui ideal (Romania intregita), romanii trebuiau sa reia lupta pentru unitatea nationala, cu aceeasi credinta, hotarare si daruire care asigurase victoria bunicilor si parintilor lor.

Surse: http://www.historia.ro/ http://axa.info.ro/

15/07/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: