O ISTORIE A ZILEI DE 11 IULIE. VIDEO

 

 

11 iulie, istoricul zilei

472:  După ce a fost asediat în Roma  de către generalii sai, Anthemius, împăratul  Imperiului roman de Apus, este facut prizonier  în Bazilica veche Sf. Petru  şi  ucis.

 

969: A murit printesa  Olga a Kievului. Este considerată, împreună cu nepotul ei, Sfântul Vladimir de Kiev, crestinatoare a rusilor.

 În 954, Prinţesa Olga a Kievului s-a botezat, iar aceasta a deschis calea pentru ceea ce a fost numit “cel mai mare eveniment din viaţa bisericii ucrainene şi ruse”, botezul cneazului Vladimir şi Botezul ruşilor din anul 988.

 

 

 

 

Atunci a luat naştere Biserica Ortodoxă Rusă. Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir (980-1015), s-a convertit la creştinism şi s-a căsătorit cu principesa Ana, sora împăratului bizantin.

Ortodoxia a ramas religia oficială a statului rus până în anul 1917. (Influenţa Bisericii se făcea însă simţită atunci mai mult în oraşe; până în secolele XIV-XV, majoritatea zonelor rurale au rămas păgâne).

1274: S-a născut regele scotian  Robert Bruce ; (d. 1329).

Robert Bruce, si-a  condus  conationalii  sai la iesirea  Scotiei de  sub dominaţia engleză, dupa victoria în Bătălia de la Bannockburn în 1314.

 

 

Foto: Robert Bruce, rege al Scoţiei (1306-1329)

 

 

1346: Carol al IV-lea de Luxemburg este ales împărat al Sfântului Imperiu Romano- German.

 

 

 

 

 

 

Carol al IV-lea  din dinastia de Luxemburg, (n. 14 mai 1316, Praga – d. 29 noiembrie 1378), a fost Rege al Germaniei din 1346, rege al Boemiei din 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrală. Universitatea se numește și astăzi “Universitatea Carolină“, în amintirea sa.

 

 

1406: Navigatorul chinez Zheng He, pleca în prima dintre cele șapte   expediții pe mare, intre  1405  si 1433.

 

 

 

 

 

 

 

 

 El a explorat coastele Asiei de sud- est, insulele Java, Sumatra, Ceylon, Marea Rosie pana in Egipt, coastele Mozambicului .

Se crede chiar ca a descoperit coastele Americii.

1533: Papa Clement al VII-lea l-a excomunicat pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.

Clement a refuzat cererea regelui Angliei  Henric al VIII-lea să-l divorțeze de Katharina de Aragón, astfel  că regele englez s-a dezis de Vatican ,ceea ce a dus până la urmă la crearea Bisericii Anglicane (“Church of England”)  independenta de Roma și astfel la o nouă sciziune bisericească.

 

 

Clement a decedat pe 25 septembrie 1534, dupa ce a consumat  ciuperci otrăvitoare, si a fost înmormântat la Santa Maria sopra Minerva.

 

 

1628: S-a nascut Tokugawa Mitsukuni, dictator militar japonez; (d. 1701).

 

 

1690: Are  loc Bătălia de la Boyne (1/11 iulie 1690), parte a Războiului Marii Alianțe. Cei doi rivali la tronul Angliei, Scoției și Irlandei care s-au confruntat în această bătălie au fost catolicul Iacob al II-lea și protestantul William al III-lea sau William de Orania care îl detronase pe Iacob în timpul Revoluției Glorioase, din 1688. Bătălia a constituit o tentativă infructuoasă a lui Iacob de a-și recâștiga tronul.

Datorită importanței sale simbolice, este una din cele mai cunoscute bătălii din istoria insulelor britanice. Este comemorată și în zilele noastre de către membri protestanți ai Orange Institution.

 

 

 1708:  În  Bătălia de la Oudenaarde, parte a Războiului Succesiunii Spaniole (1701–1714) Armata franceză a Ducelui de Vendôme a fost învinsă de armata imperială condusă de Prințul Eugen de Savoia și de către armata britanică condusă de Ducele de Marlborough.

 

 

 

 

 

 

 

1714: Dimitrie Cantemir este  ales membru de onoare al Academiei din Berlin, fiind  primul roman membru al unei academii straine.

 

 

 

 

 1723 : S-a născut poetul francez Jean-François Marmontel; (d. 1799).

 

 

 1732: S-a nascut Jérôme Lalande, matematician francez și astronom; (d. 1807).

 

 

 

  1751: S-a născut Caroline Matilda de Wales, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1775).

 

 

 

 

1767: S-a nascut la Braintree, Massachusetts, politicianul american  John Quincy Adams; (d. 1848 la Washington DC).

 

 

 

 

 

 

 

John Adams a fost avocat, diplomat, politician și cel de-al șaselea președinte al Statelor Unite ale Americii (între 4 martie 1825 și 3 martie 1829).

 

 

 

 

 

1780: A apărut în limba latină, prima gramatică a limbii române, “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai.

 

 

 

1797: A murit  poetul și  istoricul român  din Muntenia, Ienăchiță Văcărescu; (n. 1740).

 

 

 

 

 

        Portretul lui Ienăchiţă Văcărescu de Anton Chladek (1794 – 1882) 

 

 

Ienăchiță Văcărescu  aparținea unei vechi familii boierești, familia Văcărescu, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice și istorice, cât și în poeziile pe care le-a scris.

A fost erudit și poliglot, știa: slava veche, greaca veche și modernă, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana. A fost mare dregător domnesc și a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare.

Ca om politic și istoric a manifestat tendințe filoturce. Lucrarea sa, Istorie a prea puternicilor împărați otomani, este tipărită abia în 1863 de Alexandru Papiu Ilarian.

Este al doilea român după Dimitrie Cantemir care scrie o istorie a Imperiului Otoman. Este autorul celei dintâi gramatici românești tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde și un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale.

Poezia sa, redusă ca dimensiuni și predominant erotică, e scrisă în maniera neoanacreontică a epocii, dar folosește și evidente sugestii folclorice. 

 

 

 1801: Astronomul francez Jean-Louis Pons descopera prima cometă.

În următorii 27 ani va descoperi înca 36 comete, mai mult decât oricine in istoria astronomie.

 

 

 

 

Pons a primit în 1818 Premiul Lalande al Academiei Franceze de Științe, pentru descoperirea a trei comete în acel an, precum și medalia de argint a Royal Astronomical Society, din Anglia în 1824.

În 1935 Uniunea Astronomică Internațională a dat numele de Pons unui crater lunar.

 

 

 1826: S-a născut  renumitul folclorist rus Aleksandr Nikolaevici Afanasiev; (d. 23 octombrie 1871).

A cules peste 600 de povești și basme, întocmind una dintre cele mai mari astfel de culegeri din lume.

 

1846:  S-a nascut scriitorul francez Léon Bloy ; (d. 3 noiembrie  1917).

 

 

 

 

 

 

 

 Scrierile sale se caracterizează prin orientarea lor religioasă catolică.

 

 

 

 

 

1879:  Sir Joseph Wilson Swan (britanic, născut  in 1828, şi  decedat la 27 mai 1914), a inventat principiul  lampii electrice cu incandescenţă.

Primele sale încercări  dateaza  din 1860.

 Imaginea prezinta  unul dintre prototipuri realizate de SWAN în care filamentul a fost obţinută prin carbonizarea  unui  fir de bumbac.

 Fără a depune un brevet, Swan prezinta rezultatele inventiei sale in ianuarie 1879 i la Expoziţia Universală de energie electrică în Newcastle, cu  zece luni înaintea lui  Edison.

El a fondat  compania Swan de producere a lampilor  electrice , care mai târziu a devenit Compania  THORN.

În 1883, după  dispute juridice dificile privind prioritatea invenţiilor lor, Swan si Edison au  fondat EDISON SWAN UNITED ELECTRIC LIGHT Co.

 1916: S-a nascut Alexandr Mihailovici Prohorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel în 1964 ; (d. 8 ianuarie 2002).

S-a născut la Atherton, în Australia, după ce părinții săi fugiseră de persecuțiile țariste. Familia lui Prohorov a revenit în Rusia în 1923.

A  fost apreciat pentru munca de pionierat depusă în domeniul laserilor și maserilor.  

 

 

 

 

 

A fost Doctor Honoris Causa al Universităților din București și Cluj-Napoca.  

 

 

 

 

1917: Începe bătălia  de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o  stralucita victorie  asupra trupelor germano-austro-ungare.

 

 

Alexandru Averescu (n.1859-d.1938), general român

La 11 iulie 1917, stil vechi (24 iulie, stil nou) începe ofensiva de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o mare victorie  asupra trupelor germano-austro-ungare (19 iulie/1 august 1917).

In urma marilor bătălii de la  Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz trupele româno-ruse reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai – iunie, cînd au avut loc întîlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse.

După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei.

Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei.

 Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fîşie, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa, pe care era desfăşurată Armata a II-a.

Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

Totalul forţelor Armatei a II-a se ridica la circa 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane.

Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane.

Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri.

Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice.

Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stîng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan, din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vîrful Momîia şi satul Ireşti.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 km şi o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în cîteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen schimbînd direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-şi primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.

 

  1920: A decedat  Împărăteasa Eugenia a Franței, soția lui Napoleon al III-lea; (n.5 mai 1826).

Născută in Granada, Spania, Doña Maria Eugenia Ignatia Augustina Palafox de Guzman Portocarrero-Kirkpatrick, Contesă de Teba, a fost ultima împărăteasă a Franței, din 1853 până în 1871, ca soție a împăratului Napoleon al III-lea.

 

1920 : S-a nascut  la Vladivostok (in Rusia), renumitul actor american de film Yul Brynner  (d.10 octombrie, 1985, New York, SUA).

A câștigat un premiu Oscar în 1956 pentru rolul din filmul „Regele și eu”.

A interpretat roluri memorabile in multe filme  intre care  amintim “Cei 7 magnifici”, „Frații Karamazov”, „Taras Bulba” s.a.

1921: Armata Roşie bolşevică invadează Mongolia şi instaurează   Republica Populară Mongolă şi regimul comunist în această ţară.

 

 

 

 

1921: A luat sfarsit  Războiul Irlandez de Independență, odata cu  semnarea unui armistițiu între Armata Republicană Irlandeză și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei, prin care s-a deschis calea negocierilor pentru formarea Statului Liber Irlandez.

1927: S-a născut fizicianul american Theodore Maiman, savantul care a conceput  primul laser, în laboratoarele de cercetare Hughes din Malibu, California (d. 5 mai 2007).

 1934: S-a nascut creatorul italian de moda Giorgio Armani.

 

 

 

Giorgio Armani (n. 11 iulie 1934, Picenza, Emilia-Romagna) este un designer vestimentar italian. Compania lui s-a format în 1974, iar în 2001 a fost aclamat ca cel mai de succes designer italian. De profesie este medic, dar a făcut pasiune pentru arta fotografică, apoi a lucrat la departamentul de reviste „Le Rinascente”. 

 Din 1961 până în 1970, a lucrat ca designer la casa de modă Nino Cerruti, devenind mâna dreaptă a casei de modă.

În 1974, partenerul său Sergio Galiotti l-a îndrumat către o linie de modă pentru femei și barbați. În afară de modă, el mai are ca hobby sportul.

Este președintele echipei de baschet Milan, este fanul echipei Inter Milan și creează echipamente pentru echipa națională de fotbal a Angliei.

Mai este responsabil și cu echipamentul echipei Chelsea FC, din august 2007.

 

 

 

 

 1937: A murit George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american (n. 1898).

George Gershwin (numele real Jacob Gershowitz, n.26 septembrie 1898, New York), a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea.

 Este autorul  unor compozitii celebre printre care se numara  :“Rhapsody in blue”,“An American in Paris”“I’ve Got A Crush On You”.

 

 

 

 

 

 

 

1940: România se retrage din Liga Naţiunilor (Societatea Naţiunilor).

 

1951: Germania  devine Membru UNESCO.

 

 

 

1955: S-a născut interpreta romană de muzica populara Maria Dragomiroiu.

 

Maria Dragomiroiu

 

 

 

1959:  S-a născut Richie Sambora, chitarist şi compozitor american.

 

 

 

 

 

 

 

Chitaristul şi compozitorul Richie Sambora (nume la naştere Richard Stephen Sambora) s-a născut la 11 iulie 1959 la Woodbridge, New Jersey (SUA).

Și-a dezvoltat tehnica de solo, influenţat de Eddie Van Halen, liderul trupei Van Halen, punând accent pe viteză, precizie şi folosind pedala de chitară “talk-box”

 

 

 

1971: Statul Chile naționalizează minele  de cupru.

1974: A murit  Pär Lagerkvist, scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel; (n. 1891).

 

 

 

Pär Lagerkvist  ( n. 23 mai, 1891, Växjö, Småland – d.11 iulie, 1974, Stockholm) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1951.

Dacă în tinerețe a fost adept al curentelor de avangardă, îndeosebi al cubismului, ulterior evoluează spre o artă realistă.

Scrierile sale sunt simbolice și alegorice, fiind critice la adresa dictaturii sau inspirate din ororile celui de-al Doilea Război Mondial, sau de tematică filozofico-religioasă și străbătute de fiorul anxietății cosmice.

Motivația Juriului Nobel
“pentru vigoarea artistică și adânca originalitate cu care a căutat în creația sa răspunsul la veșnicele întrebări ale omenirii”

 

 

 

 1979 :  Prima stație spațială americană , Skylab, a fost distrusă la reintrarea în atmosfera Pământului deasupra Oceanului Indian.

A fost construită de NASA și lansată la 14 mai 1973 de la Centrul Spațial John F. Kennedy din Florida, SUA. La încheierea misiunii, a fost scoasă de pe orbită și s-a prăbușit în mod controlat pe 11 iulie 1979, resturile ajungând pe Terra în apropiere de Perth, Australia. În acest răstimp a parcurs o distanță totală de aproximativ 1.400.000.000 km.

 

 

 1987: Populația Terrei a ajuns la  5.000.000.000 de locuitori.

 

 

 

1989: A murit la  Steyning, West Sussex, Angliaactorul si regizorul britanic Sir Laurence Olivier;  (n. la  22 mai 1907 Dorking, în Surrey, Anglia ).

 

A fost unul dintre cei mai mari actori britanici si a fost nominalizat de 13 ori la premiul Oscar.

 

 

 

 

 

 

 1995: Masacrul de la Srebrenica. Trupe sârbe conduse de generalul  Ratko Mladić au invadat localitatea Srebrenica, care se afla sub protecţia trupelor ONU.

Masacrarea bosniecilor musulmani care a urmat a constituit un motiv convingător pentru intervenţiile militare NATO în Bosnia.

O unitate preliminară din Serbia, denumită Scorpionii, oficial parte a Ministerului Sârb de Interne până în 1991, a participat la masacru. Se bănuiește că au participat și alți voluntari din străinătate, printre care Garda Voluntară Greacă. Transferul forțat al unui număr între 25.000 și 30.000 de femei, copii și bătrâni bosniaci, care a însoțit masacrul, este considerat de Tribunalul Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie a fi o dovadă a intenției de genocid a membrilor staffului armatei Republicii Srpska, care l-au orchestrat.

 

 

1999: Sârbii din Kosovo și-au suspendat colaborarea cu Forţa de menţinere a păcii condusă de NATO (KFOR).

2010: Spania castiga  pentru prima data in istorie  Cupa Mondiala la fotbal, invingand cu 1-o in finala la Johanesburg, echipa Olandei. 

 

 

 

 

 

 

 2012: Astronomii anunță descoperirea Styx (S/2012 P 1), a cincea lună a lui Pluto.

Styx sau S/2012 (134340) 1 (cunoscut și ca P5 sau S/2012 P 1) este al cincilea și cel mai mic satelit natural al planetei pitice Pluto. A fost descoperit de Mark Showalter pe baza analizei a nouă imagini realizate de telescopul Hubble între 26 iunie 2012 și 9 iulie 2012.

Diametrul estimat al acestuia variază între 10 și 25 km. Orbita satelitului S/2012 (134340) 1 se află între cea a lui Nix și Hydra. Perioada orbitală este estimată la 20,2 +/- 0,1 zile, ceea ce înseamnă că este la 5,4% depărtare de o rezonanță de 1:3 cu perioada orbitală Charon-Pluton.

 

 

 

 

11 iulie este :

 

 

In Mongolia: Sărbătoare naţională –  Ziua Victoriei Revoluţiei   (1921).

 

 

 

 

 

 

 

 

Țară situată in Asia Centrală, Mongolia se învecinează la nord cu Rusia, la sud şi est cu Republica Populară Chineză, iar graniţa de vest se află la o mică distanţă de Kazahstan.

Are o suprafață de 1.564.116 km², 2.991.272 locuitori și capitala la Ulan Bator.

În secolul 13, Mongolia a fost centrul unui Imperiu Mongol, cel mai mare imperiu cu suprafaţă continuu-terestră din istoria lumii.

După mai mult de un secol, Imperiul Mongol şi-a sfârşit existenţa, iar Mongolia a redevenit un teritoriu fracturat de lupte interne, ceea ce a permis, în 1636, cucerirea Mongoliei Interioare de către dinastia Qing, şi, în 1691, supunerea celei Exterioare (propriu-zise).

Ambele regiuni şi-au declarat independenţa în anul 1911, dar numai Mongolia Exterioară şi-a putut-o menţine, datorită sprijinului rusesc.

După Revoluţia Rusă din Octombrie 1917, trupe chinezeşti au reocupat Mongolia Exterioară în 1919, dar  s-au retras în anul 1921. În 1924, a fost proclamată Republica Populară Mongolă  stat care s-a aliniat politicii sovietice. Acei oameni politici care au cerut o cale mai puţin dependentă, precum Bodoo sau Dandzan, au fost înlăturaţi şi executaţi sumar.

În anul 1928, Horloogiin Cioibalsan a preluat puterea. Sub conducerea sa, colectivizarea forţată, epurările, ca şi distrugerea mănăstirilor lamaiste din 1937 au provocat moartea a 10 000 de persoane.

Ca urmare a prăbuşirii Uniunii Sovietice, Mongolia a adoptat o formă de guvernare democratică.

 

 

Drapelul Mongoliei

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Eufimia

 

 

 

 

 

 

 

Sfânta Muceniţă Eufimia este prăznuită în fiecare an pe şaisprezece septembrie, ziua muceniciei sale.

Sfânta Eufimia a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi a fost ucisş pentru ca a mărturist credinţa în Hristos.

In data de unsprezece iulie facem pomenire de minunea petrecuta la sfintele sale moaste.

Pentru a se descoperi daca invatatura cu privire la cele doua firi din Hristos este adevarata, Sfintii Parinti au scris intr-o carte dreapta credinta – in Hristos sunt doua firi, unite intr-un mod neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit si ereticii si-au scris intr-o alta carte invatatura lor si le-au pus pe amandoua pe pieptul Sfintei Eufimia.

Dupa putine zile, au deschis din nou racla si au vazut ca la picioarele ei se afla cartea ereticilor, iar cea a Sfintilor Parinti in mainile ei.

 

 VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. George Marcu, Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

2. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

3. Crestin Ortodox.ro;

4. Istoria md.;

5. lessignets.com;

6. Mediafax.ro;

7. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

8. Rador.ro

 

Publicitate

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

” Nu crede tot ceea ce citești, doar pentru că există o poză si  un citat lângă ea.”

 

 

 

 

 

– Albert Einstein –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm, Germania  – d.18 aprilie 1955, Princeton, SUA),  a fost un  fizician de origine evreiasca, laureat al Premiului Nobel pentru Fizica  in 1921.

Cele mai cunoscute dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativitatii restranse (1905) și de teoria relativitatii generalizate (1915), care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitatiei.

Cea mai cunoscuta formula a lui Einstein este E=mc² , care cuantifică energia disponibilă a materiei. 

Această ecuație exprimă cantitatea  imensă de energie ascunsă într-un corp și care poate fi eliberată atât în procesul de  fisiune cât și în cel de fuziune nucleara.

Pe această formulă se bazează atomistica , secțiunea din fizică care studiază energia nucleara .

Descoperirile sale au  servit printre altele,la crearea bombei atomice.

La data publicarii lor,teoriile lui Einstein au fost greu de înțeles, deoarece utilizau concepte foarte abstracte și aduceau o noutate în gândirea științifică.

Prin anii 1920 s-a demonstrat că ecuatiile lui Einstein  conduc la ideea unui  Univers aflat în plină expansiune.

Ulterior, pe la jumătatea secolului al XX-lea, teoria Big Bang va fi admisa ca explicație a formării Universului.

 

 

 

 

Așa vă place istoria papalitații ? (VI)

 

O ISTORIE A CRIMELOR PAPALITĂȚII

(Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/09/asa-va-place-istoria-papalitatii-v/)

 

Papa Iulius al II-lea, „Războinicul Romei“

Papalitatea a continuat pe panta desfrâului, prin înscăunarea a încă unui papă militarist şi fără credinţă.

Acesta a fost Giuliano della Rovere (1443–1513), care şi-a ales numele de Iulius al II-lea. (1503–1513). (v. poza, portret de Rafael).

Ca un adevărat prinţ secular, noul Papă lupta şi ţesea intrigi, rămânând celebru pentru războaiele îndelungate şi sângeroase.

El se afla mereu pe câmpul de luptă în fruntea armatelor sale, ferm convins de legitimitatea teribilelor bătălii pe care le dădea.

Îşi conducea trupele îmbrăcat în armură, la un moment dat fiind chiar în pericol de a fi luat prizonier.

Florentinul Francesco Guicciardini (1483–1540), cel mai de seamă istoric al vremii şi guvernator papal al provinciilor Modena şi Reggio, remarca faptul că Iulius nu are nimic dintr-un preot în afară de nume, descriindu-l ca „…un soldat în robă; obişnuia să bea mult şi să înjure ca un birjar când se afla în fruntea trupelor lui; era încăpăţânat, necioplit, cu un temperament dificil şi greu de ţinut în frâu.

Avea obiceiul să urce călare treptele până la dormitorul lui papal şi să-şi priponească la uşă calul“.

Istoria d’Italia, Francesco Guicciardini, 1537, 1832 ed.; citat în A History of the Popes, Dr. Joseph McCabe, C. A. Watts & Co., Londra, 1939, vol. 2, cap. viii, The Inevitable Reformation.

Pe vremea când era cardinal, Iulius avusese trei sau chiar cinci copii, iar nobilii romani îl acuzau, pe baza unor dovezi clare, de vicii nefireşti. În articolul de faţă nu ne interesează însă dacă a avut trei sau cinci copii, aşa cum a rămas în conştiinţa oamenilor.

Trebuie însă remarcate alte aspecte ale comportamentului său. Ferdinand Gregorovius (1821–1891), mare istoric şi teolog german, care era lipsit total de prejudecăţi în ceea ce priveşte papalitatea, îl considera „una dintre cele mai profane şi mai neecleziastice figuri ce au ocupat vreodată Sfântul Scaun“, afirmând că „nu avea nici cea mai mică urmă de pietate creştină“.

Geschichte der Stadt Rom im Mittelalter, 1859–1872, trad. 1895–1902; citat în Crises in the History of the Papacy, Dr. Joseph McCabe, Putnam, 1916, cap. vi, The Papacy in the Decline.

Istoricii creştini se crispează atunci când citesc cuvintele Papei Iulius care redau convingerea acestuia: „creştinii sunt o masă greu de controlat, analfabetă şi superstiţioasă“ (Enciclopedia lui Diderot, 1759).

Ne este astfel uşor să înţelegem de ce a fost catalogat drept o ruşine.

Papa a primit netulburat criticile unei delegaţii de călugări la adresa clericilor săi şi a moravurilor cardinalilor.

Nu era prima oară când auzea astfel de lucruri; de secole oamenii se plângeau de papi, de cardinali, de episcopi şi de preoţii care duceau o viaţă imorală; de faptul că papii iubeau sexul, puterea şi bogăţia mai mult decât menirea de Vicari ai lui Hristos.

Papa îşi sfătuia secretarul să aibă trei amante în acelaşi timp, „în cinstea Sfintei Treimi“ şi admitea deschis că îi plăcea la nebunie să fie numit de către popor „Războinicul Romei“.

Se plictisise de priveliştea Giuliei Farnese [celebra amantă a Papei Alexandru al VI-lea, n. ed.] întruchipând-o într-o frescă pe Fecioara Maria şi dorea să se mute în cele patru încăperi în care locuise odinioară Papa Nicolae al V-lea (1447 – 1455) cerând ca aceste încăperi să fie împodobite cu picturi conforme cu modul eroic în care el se auto-percepea.

În vara lui 1508, Iulius l-a chemat la Roma pe Rafael (1483–1529) şi cam în aceeaşi perioadă a comandat pentru Vatican o serie de lucrări lui Michelangelo (1474–1564).

Drept urmare Michelangelo a sculptat o statuie din marmură a Papei, iar Iulius al II-lea a studiat-o cu o expresie uimită întrebând:

„Ce e obiectul ăla sub braţul meu?“ „O Biblie, Preasfinţia Voastră“, a răspuns Michelangelo. „Dar ce treabă am eu cu Bibliile?“, a tunat Papa. „Eu sunt un războinic, mai bine pune acolo o sabie.“

Istoria d’Italia, op. cit.; citat din O istorie a Papalităţii, ibid.

Preferinţa lui pentru sabie în loc de Biblie a făcut înconjurul Romei, care l-a numit „Papa cel cumplit“ sau „Papa terorii“ (ibid.).

La moartea sa, pe 21 februarie 1513, populaţia a răsuflat uşurată.

Din păcate însă pentru locuitorii Romei, cel care a sosit la Vatican alături de o întreagă suită de consilieri militari, a fost unul dintre cei mai detestaţi papi din istorie.

Este vorba despre obezul şi afabilul Giovanni de’ Medici (1475–1521), fost comandant al armatei Papei Iulius.

Papa Leon al X-lea şi infama sa proclamaţie

Pe 11 martie 1513, Giovanni a fost ales Papă şi şi-a luat numele de Leon al X-lea.

Nu fusese încă hirotonisit, însă această problemă a fost remediată pe 15 martie în cadrul comemorării la Vatican a aniversării morţii Divinului Iulius (Iulius Cezar).

Encyclopaedia Britannica, 3rd ed., Edinburgh, 1788–97, vol. ix

E aproape inutil să spunem că cei care caută justificări şi scuze pentru comportamentul lui Alexandru al VI-lea şi a lui Iulius al II-lea, îl lasă pe Leon al X-lea în plata criticilor răutăcioşi.

El i-a satisfăcut doar pe „aceia care priveau Curtea Papală ca pe un loc de distracţii“.

Enciclopedia Catolică, Pecci ed., 1897, iii, pag. 227

Suspiciunea populară că Leon a început să se dedea la vicii nefireşti după ce a devenit Papă se răspândise în Roma, iar doi istorici importanţi ai timpului au consemnat-o.

Guicciardini observa că noul Papă accepta bucuriile păgâne ale vieţii şi că era „excesiv de devotat cărnii, în special acelor plăceri pe care decenţa ne împiedică să le menţionăm“.

Istoria d’Italia, 1832 ed., lib. xvi, cap. v. pag. 254

Cardinalul Paolo Giovio (Jovius), biograful lui Leon al X-lea, după ce vorbeşte de „luxul excesiv“ şi de „privilegiile regale“ ale papei, susţinea că acesta „pătrunsese secretele nopţii“, adăugând:

„Şi nu era nici străin de infamia de a nutri o dragoste necurată pentru unii dintre şambelanii săi, toţi aceştia membri ai unora dintre cele mai nobile familii din Italia“.

De Vita Leonis Decimi, Pontificus Maximus, Paolo Giovio, 1897, pag. 96-99

Cu toate acestea, oamenii bisericii de azi îl slăvesc pe Leon numindu-l „un monument al moralităţii, de o profundă sinceritate spirituală“ (The Oxford Dictionary of the Christian Church, ed. F. L. Cross, 1963, 2nd ed., pag.799; The New International Dictionary of the Christian Church , ed. J. D. Douglas, Zondervan, 1974, pag. 591), adăugând că datorită pioşeniei lui a primit votul unanim al cardinalilor.

Cu toate acestea, cronicile relatează o cu totul altă poveste: „Când Papa Iulius a murit, Giovanni de’ Medici (viitorul Leon al X- lea) suferea, la Florenţa, de o boală venerică foarte gravă.

A fost dus la Roma într-o lectică. Mai târziu, a făcut o ulceraţie.

Supuraţia răspândea o duhoare atât de mare încât s-a răspândit în toate chiliile din enclavă, care erau separate doar de nişte pereţi subţiri.

Cardinalii s-au consultat cu medicii din enclavă pentru a afla ce se întâmplă. Aceştia, după ce fuseseră mituiţi [chiar de Giovanni de’ Medici], au răspuns că de’ Medici mai avea cel mult o lună de trăit.

Acesta este motivul pentru care a fost ales Papă.

Astfel Giovanni de’ Medici, care avea pe atunci 38 de ani, a fost ales Papă ca urmare a unei dezinformări.

Cum bucuria poate să vindece orice, el s-a însănătoşit curând, astfel că bătrânii cardinali au avut motive să se căiască.“

Encyclopaedia Britannica, 3rd ed., op. cit., vol. ix, pag. 788

Acum în Sfântul Scaun trona un Leon al X-lea prosper şi robust, iar prima sa declaraţie a fost:

„Dumnezeu m-a făcut Papă, e timpul să mă bucur de asta“

Encyclopaedia Britannica, 13th ed., xix, pag. 926-7

O declaraţie ce prefigura faptele unui om care a dezvoltat comerţul cu „indulgenţe“ şi a creat contextul unei noi lovituri militare (a 18-a cruciadă de după 1096).

Biserica i-a rezumat în chip de scuză mandatul:

„Ca ecleziast, defectele sale profesionale, indiferenţa declarată faţă de autocontrol, cunoscuta autoindulgenţă şi lipsă de principii ferme, tendinţa spre disimulare, hedonismul său profund şi cultivarea companiei muzicanţilor, măscăricilor şi bufonilor l-au făcut demn de dispreţ sau chiar mai rău.

Prin stilul său de viaţă risipitor, luxos şi grandoman, prin felul în care s-a implicat în politica agitată a vremii… Leon a ruinat trezoreria papală.“

Annales Ecclesiastici, Caesar Baronius, Antwerp, 1592–97, folio iii

Leon a strâns în jurul său personaje de cea mai joasă speţă: linguşitori, depravaţi, autori ai unor comedii obscene care se puneau adesea în scenă chiar la Vatican, cu cardinali pe post de actori.

Prietenul său cel mai bun a fost Cardinalul Bimmiena, ale cărui comedii erau mai obscene decât toate comediile antice romane sau greceşti şi care a fost una dintre cele mai imorale figuri ale vremii.

Leon trebuia să se abţină de la mâncare din cauză că suferea de obezitate, cu toate acestea banchetele pe care le dădea erau pe cât de costisitoare pe atât de vulgare, iar cei mai grosolani măscărici şi cei mai abjecţi curtezani erau invitaţi să stea la masă cu Papa şi cu cardinalii.

Dat fiind că aceste fapte sunt certe, Biserica nu îi neagă viciile.

În chestiunile publice, Leon al X-lea are reputaţia răsunătoare de cel mai mârşav Vicar al lui Hristos din perioada Renaşterii.

Din păcate nu avem destul spaţiu aici pentru a relata extraordinara poveste a alianţelor, a războaielor purtate şi a trădărilor pline de cinism ale acestui Papă.

Nepotismul său a fost la fel de corupt ca şi al predecesorilor lui. Atunci când câţiva cardinali au conspirat la uciderea lui, Papa a ordonat ca servitorilor acestora să li se smulgă carnea cu cleşti înroşiţi în foc pentru a-i face să vorbească.

Crises in the History of the Papacy, op. cit., cap. v,The Popes React with Massacre and Inquisition

Portretul Papei Leon al X-lea şi a verilor săi, cardinalii Giulio de’ Medici şi Luigi de’ Rossi. Pictură de Rafael

Biserica nu a avut nici un Papă care să fie mai dedicat plăcerilor exorbitante sau care să caute cu atâta aviditate înavuţirea precum Leon al X- lea.

Papa Iulius al II-lea acordase anterior indulgenţe tuturor celor care au contribuit la construcţia bisericii Sfântul Petru de la Vatican, iar Leon al X-lea a extins rapid această doctrină. Bogaţii cumpărau indulgenţe şi pe loc li se iertau păcate precum crima, poligamia, sacrilegiul, sperjurul şi vrăjitoria.

Indulgenţele: origine, natură şi dezvoltare, Quaracchi, 1897

În schimbul unei sume de bani, a unei donaţii imobiliare sau a unui act de penitenţă, se acorda iertarea sau promisiunea uşurării chinurilor în purgatoriu oricărei persoane care îmbogăţea Biserica.

În anul în care a fost ales, el a vândut arhidioceza de la Mainz şi două alte dioceze unui tânăr nobil, care ducea o viaţă uşuratică, Albert de Brandenburg, pentru o sumă uriaşă, şi i-a permis să-şi recupereze investiţia printr-un trafic sordid cu indulgenţe, fapt ce urma să îl scandalizeze pe Martin Luther câţiva ani mai târziu.

Bogătaşii nu erau singurii aflaţi în vizorul Papei: „Aici… dragostea pentru bani era rădăcina răului; indulgenţele erau folosite de mercenarii bisericii ca mod de înavuţire… credincioşii mai slabi la minte erau extorcaţi de bani în schimbul promisiunii fericirii eterne în lumea aceasta şi a gloriei eterne în viaţa de după.“

Enciclopedia Catolică, vii, pag. 787

Toate acestea se întâmplau cu aproximativ 500 de ani înainte ca Vaticanul să primească prima licenţă bancară. Lordul Bryce (1838–1922), jurist britanic, scriitor şi om de stat, a rezumat calităţile mentale şi spirituale ale preoţimii, aşa cum era ea reflectată de practica indulgenţelor.

El a caracterizat conceptul de indulgenţe drept „o fraudă imensă la adresa celor naivi… un fals de rău augur şi cea mai clară dovadă a adevăratelor intenţii şi credinţe ale preoţimii care îi dădea girul“.

The Holy Roman Empire, Lord Bryce, 1864, cap. vi, pag. 107; textul latin, extrase, pag. 76

 

Pentru a-şi reumple cuferele şi a-şi menţine standardele „de abundenţă şi de lux“ Leon a extins indulgenţele transformându-le într-o sursă majoră de venituri pentru Biserică, dezvoltând un larg oficiu bisericesc care să colecteze plăţile.

În planurile sale, a fost ajutat în principal de ruda sa, Laurentius Pucci, pe care l-a numit Cardinal de Santi-quattro şi de Johann Tetzel, fost ofiţer al Cavalerilor Teutoni din Prusia.

Aceştia au angajat mai mulţi comercianţi care să ţină socoteala bunurilor obţinute în schimbul indulgenţelor, iar apoi Papa a pornit într-un tur al Italiei menit să stimuleze vânzările.

Consemnarea pitorească ce urmează este luată din Enciclopedia, fiind probabil justificarea gestului Papei Clement al XIII-lea (1758–69) care a comandat distrugerea tuturor volumelor imediat după publicare în 1759.

The Censoring of Diderot’s ‘Encyclopédie’ and the Re-established Text, D. H. Gordon şi N. L. Torrey, Columbia University Press, New York, 1947

 

„Purtătorii de indulgenţe treceau prin ţară în căruţe vesele, escortaţi de treizeci de cavaleri, cu fală şi cu dare de mână. Bula Papală era purtată în faţa alaiului pe o pernă de catifea stacojie, sau uneori pe o ţesătură din aur.

Căpetenia vânzătorilor de indulgenţe venea în urma lui cu escorta sa, ducând o cruce mare şi roşie de lemn.

Întreaga procesiune mergea astfel cântând, învăluită în fum de tămâie. Îndată ce crucea a fost ridicată, iar braţele papei au fost atârnate asupra ei, Tetzel a urcat în amvon şi cu o voce puternică a început să preamărească în faţa mulţimii, eficienţa indulgenţelor.

Papa a fost ultimul care luă cuvântul. El răcni: «daţi banii, daţi banii, daţi banii ».

Acest răcnet îngrozitor i-a speriat pe câţiva tauri sălbatici care au dat iama în mulţime cu coarnele.“

Enciclopedia lui Diderot, 1759; dezvoltată în History of the Great Reformation of the 16th Century, J. H. Merle d’Aubigné, 1840, Londra, ed. trad. Prof. S. L. MacGuire, 1942, vol. 2, pag. 168

 

Tetzel şi preoţii săi îşi prezentau misiunea într-o lumină falsă şi exagerau valoare indulgenţelor pentru a-i face pe oameni să creadă că „îndată ce vor da bani, vor fi mântuiţi şi nu vor mai ajunge în purgatoriu“.

Enciclopedia lui Diderot.

 

Opoziţia mişcării protestante la vânzarea de indulgenţe a fost atât de vehementă încât Papa Leon al X-lea s-a văzut nevoit să emită o bulă intitulată Exsurge Domine, prin care erau condamnate afirmaţiile lui Martin Luther conform cărora „indulgenţele sunt o fraudă comisă la adresa credincioşilor, o jignire şi o fărădelege comisă împotriva lui Dumnezeu“.

Encyclopaedia Britannica, 3rd ed., op. cit., vol. ix, pag. 788; şi James Moore’s Dublin Edition, 1790–1797, despre Medici

 

Martin Luther, 1483-1546, preot, doctor în teologie, iniţiatorul mişcării protestante, s-a ridicat împotriva vânzării de indulgenţe şi a întocmit un program de reformă care conţinea 95 de teze. Portret de Lucas Cranach „Bătrânul“, 1529	Cardinalul Pietro Bembo, 1470 – 1547, erudit, poet şi teoretician literar italian, a avut o influenţă importantă în dezvoltarea limbii italiene şi a muzicii seculare. Portret de Tizian, 1540

Cu 45 de ani mai târziu, Conciliul din Trent a pronunţat „anatema împotriva celor care afirmau că indulgenţele sunt fără valoare sau negau autoritatea Bisericii de a le oferi“.

Enciclopedia Catolică, vii, pag. 783-784.

 

Pentru a-şi finanţa stilul de viaţă, Leon a împrumutat sume uriaşe de bani cu o dobândă de 40% de la bancheri. Bordelele înfloritoare pur şi simplu nu reuşeau să verse suficienţi bani din taxe, deşi existau 6800 de prostituate înregistrate care îşi ofereau serviciile unei populaţii masculine de 50.000.

Darurile pe care le făcea rudelor, prietenelor, artiştilor, scriitorilor şi muzicienilor, întreţinerea curţii sale luxoase, costurile noii Biserici a Sfântului Petru, cheltuielile cu războiul de la Urbino şi sumele achitate lui Tetzel pentru pregătirea noii cruciade îl falimentau.

Armata lui Leon a fost înfrântă de regele francez Francisc I (1494–1547) care a invadat Italia în 1515, iar Vaticanul a fost nevoit să cedeze controlul asupra întregii Biserici Franceze şi asupra veniturilor acesteia.

La Roma bancherii înşişi au ruinat Biserica. Compania Bini îi împrumutase lui Leon 200.000 de ducaţi, Gaddi 32.000, Ricasoli 10.000; în plus, pentru că Cardinalul Pucci îi împrumutaseră 150.000 şi Cardinalul Salviati 80.000, aceştia aveau primii drepturi asupra oricăror proprietăţi dobândite. Leon a murit sărac lipit pământului.

Crises in the History of the Papacy, op. cit., cap. vi

 

El folosise ca şi gaj pentru împrumuturile sale proprietăţile funciare ale bisericilor, mănăstirilor, aşezărilor de măicuţe, Villa Medici, argintăria de la Vatican, tapiţeriile, colecţiile valoroase de manuscrise, bijuteriile şi infamul Scaun al Sfântului Petru, construit de Regele Carol cel Chel şi expus la Vatican până în 1656 ca o relicvă autentică pe care a şezut cândva Sfântul Petru.

Pentru a-şi reumple visteria, Leon a creat 1.353 de noi funcţii, pentru care cei numiţi au plătit o sumă totală de 889.000 ducaţi (11.112.500 de dolari la valoarea din 1955).

El a numit 60 de noi şambelani şi 141 viconţi dintre cele 2.000 de persoane din suita sa de la Vatican primind de la acestea în total 202.000 de ducaţi.

În iulie 1517, el a numit 31 de noi cardinali, aleşi „nu atât dintre cei cu merite deosebite, ci dintre cei care plăteau cel mai mult pentru onoare şi putere“.

De exemplu, Cardinalul Porizzetti a plătit 40.000 ducaţi. În total, cei numiţi de Leon în aceste poziţii au vărsat în trezoreria papală încă o jumătate de milion de ducaţi.

Chiar şi blazata Italie a fost şocată de tranzacţiile financiare ale papei şi i-au făcut pe germani să se alăture revoltei lui Luther din octombrie 1517.

Unii cardinali primeau din partea bisericii un venit de 40.000 de ducaţi pe an şi locuiau în palate grandioase cu nu mai puţin de 300 de servitori, palate care adăposteau opere de artă de mare valoare şi întregul lux disponibil la aceea vreme.

În timpul pontificatul său, Leon a cheltuit în total 4.500.000 de ducaţi (echivalentul a 56.250.000 de dolari la valoarea din 1955) iar la moartea sa mai era dator cu 400.000.

A History of Popes, op. cit., vol. 2

 

Satira cea mai circulată la adresa lui era „Evanghelia lui Marcu şi Argint“, care spunea:

„În acele zile, Papa Leon le-a spus clericilor:

«Când Iisus, Fiul Omului va veni la Scaunul Preasfinţiei Noastre, întrebaţi-L întâi de toate, «Prietene, pentru ce şmecherie ai venit Tu aici?» Şi dacă nu vă dă aur sau argint, aruncaţi- L în întunericul de afară.»“

A History of Popes, Dr. Joseph McCabe, ibid., vol. 2, cap. The Age of Power

 

Papa Leon al X-lea este cel care a făcut declaraţia cea mai defăimătoare şi mai dăunătoare la adresa creştinismului din istoria Bisericii. Afirmaţiile lui au arătat lumii că Vaticanului îl prezintă pe Iisus Hristos într-o lumină falsă.

La un banchet din Vinerea Mare ţinut la Vatican în 1514, în compania a „şapte intimi“ (Annales Ecclesiastici, Caesar Baronius, Folio Antwerp, 1597, tomul 14), Leon a făcut un anunţ şocant pe care Biserica tot încearcă de atunci să îl rectifice. Ridicând în aer o cupă de vin, Papa Leon a făcut următorul toast:

„Ştim prea bine ce superstiţie profitabilă a fost pentru noi şi pentru înaintaşii noştri această fabulă despre Hristos.“

Declaraţia Papei este consemnată în jurnalele a doi cardinali – Cardinalul Pietro Bembo (Scrisori şi comentarii cu privire la Papa Leon al X-lea, retipărită în1842) şi Cardinalul Paolo Giovio (De Vita Leonis Decimi, op. cit.), doi dintre cei care au fost martorii ei.

(Cardinalul) Caesar Baronius (1538–1607) a fost bibliotecarul Vaticanului timp de şapte ani şi a scris o istorie în 12 volume a Bisericii cunoscută sub numele de Annales Ecclesiastici.

El a fost cel mai remarcabil istoric al Bisericii catolice (Enciclopedia Catolică, Ediţie revăzută, 1976, ii, pag. 105), iar consemnările lui oferă informaţii de culise vitale pentru descifrarea denaturării creştinismului.

Cardinalul Baronius, care a refuzat de două ori să devină Papă în 1605, a făcut următorul comentariu despre declaraţia lui Leon al X-lea:

„Pontiful a fost acuzat de ateism, pentru că l-a negat pe Dumnezeu şi l-a numit pe Hristos de faţă cu cardinalii Pietro Bembo, Jovius şi Iacopo Sadoleto, precum şi cu alţii din anturajul său intim „o fabulă“… acest lucru trebuie îndreptat.“

Annales Ecclesiastici, op. cit., tomurile viii şi xi

 

Într-o ediţie timpurie a Enciclopediei catolice (Ed. Pecci, iii, pag. 312-314, passim), Biserica a dedicat două pagini şi jumătate pentru a contracara cea mai distructivă afirmaţie făcută vreodată de un cap al creştinătăţii.

Argumentele ei în acest sens sunt că Papa voise să spună prin „profitabil“ „de câştigat“ şi că prin „fabulă“ se referise la „tradiţie“. Astfel, diverşi teologi catolici confuzi au argumentat că, în fapt, Papa voise să spună:

„Cât de mult au avut creştinii de câştigat prin această minunată tradiţie a lui Hristos“. Însă Papa n-a spus asta. Tocmai consemnările Bisericii susţin această afirmaţie a Papei.

În jurnalele sale, Cardinalul Bembo, care a fost timp de şapte ani secretar papal, a adăugat că Leon „… era faimos pentru necredinţa sa în creştinism.

El a acţionat împotriva credinţei şi astfel, conform viziunii Evanghelice, se cade să spunem că era un eretic; se făcea vinovat de sodomie cu şambelanii săi; se deda plăcerilor, luxului, leneviei, ambiţiilor, curviei şi dorinţei; îşi petrecea tot timpul în compania bufonilor şi muzicanţilor.

Beţiile Sfinţiei Sale erau proverbiale, suferea de incontinenţă şi de ameţeli, iar fărădelegile lui distrugeau caracterul oamenilor.“

Scrisori şi comentarii cu privire la Papa Leon al X-lea, ibid.

 

În numele Bisericii, Cardinalul Baronius vine în apărarea declaraţiei Papei Leon, spunând despre ea că era „invenţia unei minţi bolnave“.

Annales Ecclesiastici, op. cit., tomul iv

 

Dar fiind de acord cu comportamentul tiranic al Papei, el susţine în esenţă declaraţia Papei, invocând infailibilitatea Bisericii Romei:

„În  ceea ce priveşte lipsa lui de moralitate, noi, după o deliberare atentă alături de fraţii noştri din Sfântul Conciliu şi de mulţi alţii, deşi considerăm că [Leon al X-lea] nu este demn de Scaunul Papal totuşi nu trebuie să uităm că Papa Leon cel Mare [440–461] a rânduit că prestigiul Sfântului Petru nu poate suferi nici o impietate, nici chiar din partea unui urmaş nedemn [vezi Enciclopedia Catolică, i, pag. 289, 294,

passim]. În ceea ce priveşte sfânta învăţătură, în calitate de Vicar al lui Hristos, el şi-a îndeplinit misiunea de a propovădui această cunoaştere întru adevăr; şi cu toţii îi dăm girul, pentru că nimeni nu se revoltă fără să fie exclus din Biserică; infama mărturie şi comportamentul lui sunt iertate şi uitate cu bunăvoinţă.“

Annales Ecclesiastici, ibid.

 

Ulterior, John Bale (1495–1563) a profitat de confesiunea Papei Leon şi de recunoaşterea Vaticanului că Papa a spus adevărul despre „fabula despre Hristos“ şi că „a propovăduit această cunoaştere întru adevăr.

Annales Ecclesiastici, ibid.

 

Bale era un englez care intrase în tinereţe în Ordinul Carmeliţilor dar care a abandonat Ordinul după ce Inchiziţia i-a măcelărit familia.

Despre cele cinci plăgi ale Bisericii [intitulată iniţial Cele cinci răni ale Bisericii], Contele Antonio Rosmini [preot catolic şi consilier papal], 1848, trad. în engl. de Prof. David L. Wilhelm, Russell Square Publishing, Londra, 1889.

 

El a devenit scenarist, iar în 1538 a scris o serie de piese satirice de pantomimă prin care lua în râs pretinsa sfinţenie a Bisericii Catolice „parodiindu-i riturile şi tradiţiile pe scenă“.

Opera completă a lui John Bale, ed. Peter Happé, Boydell & Brewer, Cambridge, 1985.

 

După dezvăluirea publică a naturii găunoase a catolicismului, „oamenii se bucurau că venise sfârşitul papalităţii şi al Bisericii“ (Despre cele cinci plăgi ale Bisericii, op. cit.).

Însă ulterior istoricii creştini au numit, plini de resentimente, aceste piese de teatru „acea satiră abominabilă“, pretinzând cu falsitate că tocmai ele fuseseră cauza declaraţiei france a Papei Leon.

De Antiqua Ecclesiae Disciplina, Episcopul Louis Dupin [istoric catolic], manuscrisul de la Paris, 1686.

Surse:  Tony Bushby, Istoria crimelor papalității, NEXUS new times magazine ; jurnalparanormal.ro/content/istoria-crimelor-papalității-