CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Așa vă place istoria papalitații ? (IV)

O ISTORIE A CRIMELOR PAPALITĂȚII

 

Un trădător al credinţei 

În eforturile de a-şi îmbogăţi familia – pe cei din neamul Gaetani – în special pe Pietro, un fiu cu un caracter extrem de îndoielnic – Bonifaciu al VIII- lea a intrat într-un conflict acut cu familia Colonna, o familie cu influenţă ce avea reputaţia de a-i fi alungat în repetate rânduri pe papi din Roma.

Când cardinalul Ştefan de Colonna, fratele Cardinalului Ioan de Colonna, a confiscat o încărcătură cu aur şi argint destinată familiei Gaetani, Bonifaciu al VIII-lea a excomunicat întreaga familie Colonna decretând o cruciadă împotriva acestora.

Familia a replicat printr-un manifest în care îl acuza pe Bonifaciu de a fi obţinut scaunul papal prin fraudă şi îl chema la judecată în faţa Conciliului General. Sub conducerea unuia dintre cardinalii săi, armata lui Bonifaciu a distrus proprietăţile familiei Colonna împrăştiindu-i membrii prin toată Europa.

În unele cronici, Bonifaciu al VIII-lea este acuzat că ar fi întreţinut relaţii intime cu o contesă franţuzoaică.

Nu putem confirma acest lucru însă contrazicem varianta catolică oficială care preaslăveşte bunătatea şi învăţăturile lui prin fapte de netăgăduit cum ar fi nepotismul şi simonia sa.

La fel au fost şi edictele sale, menite să-i întărească în mod absolut autoritatea.

La începutul celui de-al şaptelea an al pontificatului său, în 1296, Bonifaciu a emis primul dintre cele mai faimoase două edicte papale din istoria creştinismului.

Tonul acestuia amintea de fulgerele papale ale lui Grigorie al VII-lea (1073–1085), iar cuvintele din deschiderea sa, Clericis laicos, i-au dat numele.

Prima propoziţie din acest edict este o afirmaţie plină de adevăr care revelează moralitatea jalnică în care zăcea creştinismul: „Trecutul arată că laicii au fost ostili faţă de papalitate, iar experienţa noastră arată fără tăgadă că acest lucru este valabil şi în prezent.“

Lipsa de simpatie faţă de papi reflecta probabil îndoiala subzistentă cu privire la pretenţia descendenţei lor divine.

Acest edict care îl viza în mod special pe regele Franţei, Filip al IV-lea, nepotul Sfântului Ludovic, nu şi-a atins ţinta.

Mai apoi, pe 18 noiembrie 1302, Bonifaciu al VIII-lea şi-a emis imoralul „Edict al Celor Două Săbii“ (Unam Sanctam, „Unul Sfântul“), care trasa cadrul esenţei creştinătăţii pentru secolele ce urmau. Edictul papal declara că Biserica controla „cele două săbii“ adică cele două puteri:

„Amândouă săbiile se află în puterea Bisericii, cea spirituală şi cea trecătoare: cea spirituală e mânuită de Biserică prin braţul clerului: cea lumească prin braţul armatei sale… iar puterea spirituală are dreptul de a o stabili şi ghida pe cea lumească şi de asemenea de a o judeca atunci când nu acţionează cum se cuvine… Prin urmare, oricine se opune celor două săbii ale Bisericii, se opune legii lui Dumnezeu.“

Edictul Unam Sanctam, Bonifaciu al VIII-lea, 18 noiembrie 1302; prezentare în Enciclopedia Catolică, xv, pag. 126

Sub Bonifaciu Biserica Catolică a devenit un suzeran secular care a cucerit vaste teritorii care sunt cunoscute în istorie ca şi „Statele Papale“. Abia în 1870 baionetele patrioţilor italieni au reuşit într-un final să recupereze regiunile furate şi să le redea Italiei unite.

La acea vreme italienii, sub Victor Emmanuel al II-lea, regele Sardiniei şi Piedmontului, a luat înapoi Roma şi teritoriile papale adiacente şi a declarat Oraşul Etern capitală a noului Regat Unit al Italiei.

Statele Papale, cu o suprafaţă de 39.495 km2 şi trei milioane de locuitori plătitori de taxe, au fost astfel scoase din portofoliul de investiţii al Vaticanului şi au dispărut pentru totdeauna de pe harta Europei – şi din istorie.

Biserica, cu excepţia a 108 acri de pământ pe care se află Vaticanul, nu mai conducea nici o zonă pământească europeană însuşită abuziv, iar suveranitatea sa lumească a luat sfârşit. Însă povestea lui Bonifaciu al VIII-lea nu se termină aici. În Enciclopedia Catolică îi sunt dedicate nouă pagini inutile în care se recunosc lipsurile caracterului său, dar se fac încercări disperate de a se evita orice acuzaţii mai grave.

Cu toate acestea, primele ediţii din Encyclopaedia Britannica spun adevărul despre acest papă, descrierea sa fiind făcută de către profesorul Rockwell, un distins istoric ecleziastic. El explică ostilitatea faţă de acest papă prin următoarea frază:

„Lăcomia, pretenţiile pline de îngâmfare şi aroganţa pe care le afişa adesea i-au atras mulţi duşmani… mulţi credeau că era de aceeaşi teapă cu Diavolul“.

Encyclopaedia Britannica, 3rd ed., 1797.

Este interesat de remarcat că după publicarea celei de a 11-a ediţii în 1898, Biserica Catolică a cumpărat Encyclopaedia Britannica, iar în foarte scurt timp noi ediţii lipsite de conţinut „jignitor la adresa Bisericii“ au înlocuit versiunile anterioare care s-a ordonat să fie distruse (History in the Encyclopedia, D. H. Gordon şi N. L.Torrey, New York, 1947; de asemenea, The Good News of the Kingdoms, Norman Segal, Australia, 1995).

Într-un mod de a acţiona stabilit, în 1943, Encyclopedia Britannica a fost arondată Universităţii Romano-Catolice din Chicago.

Encyclopedias: Their History Throughout the Ages, 1966, două ediţii; a doua ediţie oferă o atenţie deosebită Encyclopaedia Britannica.

În deceniile următoare, misionarii Bisericii au umblat din uşă în uşă în întreaga lume pentru a vinde Encyclopaedia Britannica cosmetizată la milioane de oameni care nu aveau habar de ceea ce se întâmpla.

Persoanele care pot compara ediţiile anterioare cu cele „sub autoritatea Bisericii“ ar trebui să facă acest lucru pentru a avea confirmarea că o nouă istorie „cosmetizată“ a creştinismului, din care se omitea informaţia dăunătoare, a fost scrisă şi publicată.

Unele dintre comentariile negative la adresa Papei Bonifaciu al VIII-lea au fost şterse, iar alte propoziţii au fost modificate, însă numele profesorului Rockwell a fost păstrat.

Istoria medievală Cambridge (ediţiile Gwatkin şi Whitney, The Macmillan Co., 1911–13, vol. vii, pag. 5), care consemnează sentimentul general al istoricilor moderni, spune: „dovezile par clare că el [Bonifaciu al VIII-lea] a fost un sceptic care şi-a ascuns batjocura sub mitră“.

Regele Filip al IV-lea al Franţei, susţinut de avocaţi civili preocupaţi să îi exalte autoritatea împotriva celei a Papei, s-a opus Edictului Unam Sanctam al lui Bonifaciu al VIII-lea.

El a convocat Parlamentul din Paris în faţa căruia l-a pus la îndoială pe papă, acuzându-l de erezie, simonie şi lăcomie.

Bonifaciu a fost acuzat explicit de „vrăjitorie, colaborare cu Diavolul, lipsă de credinţă în Iisus Hristos, de a fi declarat că păcatele cărnii nu sunt păcate şi de a fi provocat moartea Papei Celestin şi a altora.

A mai fost acuzat că ar fi avut un anumit «idol» în care sălăşluia un «spirit diabolic» pe care obişnuia să îl consulte… iar o voce ciudată îi răspundea.“

A History of the Popes, Dr Joseph McCabe, C. A. Watts & Co, London, 1939.

În 1303, Papa Bonifaciu al VIII-lea a fost arestat la Anagni, unde se refugiase, şi a fost predat la Paris pentru a fi judecat. Sciarra Colonna şi familia sa năpăstuită se afla la tribunalul francez unde a fost judecat. Un Conciliu General a fost convocat la Universitatea din Paris.

În faţa a cinci arhiepiscopi, a 22 de episcopi, a unei mulţimi de călugări şi fraţi, Bonifaciu al VIII-lea şi-a bătut joc aşa cum îi era obiceiul de religie şi morală făcând următoarea afirmaţie memorabilă:

„Nu a fost nici un Iisus Hristos, iar Euharistia e doar făină şi apă. Maria nu a fost mai virgină decât propria mea mamă şi există tot atâta rău în adulter cât a îţi freca mâinile una de cealaltă.“

A History of the Popes, McCabe, ibid.

El a fost transferat înapoi la Roma sub o escortă puternică, asigurată de familia Orsini, căci exista temerea că trupele papale vor încerca să îl salveze. Era atât de cuprins de accese de furie încât unii dintre cronicarii de renume ai vremii susţin că înnebunise şi că s-a sinucis.

Acest fapt este puţin probabil. Se pare că a murit în închisoare o lună mai târziu în octombrie 1303, probabil otrăvit sau ştrangulat şi nu din cauza „şocului suferit în urma atacului brutal asupra sa“ aşa cum opinează Biserica.

The Popes: A Concise Biographical History, op. cit., pag. 239

Duşmanii săi au împrăştiat în străinătate zvonul că în ultimele sale clipe ar fi mărturisit asocierea cu demonul şi că în momentul morţii flăcări i-ar fi ieşit pe gură.

Papii alungaţi din RomaDezastrul şi scandalul pe care l-au provocat şi au fost provocate de războaiele papale externe şi interne, sângele, teroarea şi condiţiile de indescriptibilă decădere socială care au făcut ca toate acestea să fie posibile în numele lui Hristos nu pot fi decât palid imaginate.

Lipsa de popularitate a papilor era atât de mare încât de-a lungul secolelor mulţi au fost asasinaţi sau alungaţi din Roma de către mulţime sau de către duşmanii imperiali.

Timp de peste 240 de ani între 1119 şi 1445, papii au fost evacuaţi în mod regulat cu forţa din Roma şi şi-au avut fieful fie la Avignon, Anagni, Orvieto, Viterbo, Siena, Florence, Pisa şi Perugia.Nu mai târziu de 1119, de exemplu, localnicii s-au revoltat împotriva Papei Gelasius al II-lea (1118–1119), care a fugit la Gaeta, în sudul in Italiei, coborând Tibrul într-o bărcuţă.

În timp ce încerca să scape, mulţimea furioasă alerga pe malul râului, aruncând cu pietre şi săgeţi şi înjurându-l sălbatic.În mod similar, Papa Grigorie al VIII-lea (1187) a fost atât de urât de oameni pentru crima de a-şi fi orbit duşmanii (cum a fost Papa Adrian al III-lea, 884–885) încât locuitorii Romei l-au legat pe spatele unei cămile şi au defilat cu el pe străzile Romei, urlând obscenităţi la adresa lui şi lovindu-l cu pietre până ce l-au ucis.Enciclopedia lui Diderot

Pentru a evita acuzaţiile de crimă ce urmau să i se aducă, Papa Calixtus al II-lea (1119–1124) a profanat mormântul Sfântului Petru şi a fugit la Constantinopol cu „panourile de argint de pe uşi“, „plăcile groase de argint“ care acopereau altarul şi „o statuie solidă de aur“.

A History of the Popes, McCabe, op. cit.Ultimul papă a cărui evacuare din Roma a fost consemnată este Eugeniu al IV-lea (1431–1447), care şi-a petrecut mai mult de nouă ani în exil prin bordelele din Neapole.

Enciclopedia lui Diderot

În 1309, în timpul pontificatului lui Clement al V-lea (1305–1314; Bertrand de Got, 1264–1314), romanii şi-ai manifestat puternic dezgustul faţă de papalitate, încât a fost nevoie ca întreaga administraţie papală să fie evacuată din Roma la Avignon, în sudul Franţei.

 
 

Papa Clement al V-lea

 
Acesta a fost oraşul în care papii au locuit permanent timp de 70 de ani până în 1377, în palate construite în spatele unor fortificaţii de piatră, unde şi-au creat o administraţie birocratică complicată.În cercurile evreieşti expulzarea a fost numită „captivitatea babiloniană a papilor“. Întreaga Europă a fost cuprinsă de resentimente împotriva instituţiei papale.Celebrul cercetător şi om de stat italian Francesco Petrarca (1304–1374) a locuit ani de zile în suburbiile Avignonului şi a compilat o mulţime de detalii despre viaţa papilor pe care îi studia.

El a lăsat în urmă unul dintre cele mai uimitoare tablouri ale caracterului sordid al papalităţii din literatura creştină.

Petrarca a fost cel mai mare intelectual al vremii sale, iar suveranii zilei se întreceau să îl aibă la curtea lor. În cartea sa Letters without a Title, el a descris curtea papală de la Avignon ca „fierbând bolborositor, obscenă, îngrozitoare… o fântână de suferinţă în care Iisus Hristos este batjocorit, unde sesterţii [banii] sunt preamăriţii, unde cinstea e considerată nebunie şi înşelăciunea înţelepciune… toate acestea se găsesc adunate acolo“ (Scrisoarea. VII).

Petrarca spunea că Avignonul întrecea în viciu orice oraş din vechime, căci nimeni nu cunoştea viaţa şi literatura medievală mai bine decât el. El dă detalii asupra veseliei obscene a vieţii la curtea papală care „urla ca o plagă morală… o şcoală a falsităţii şi un templu al ereziei“ (Scrisoarea XVIII).În calitate de prieten al familiei Colonna, Petrarca a fost invitat să vorbească în Senatul Romei şi în duminica de Paşti din 1341 a venit la Capitoliu îmbrăcat în veştmintele prietenului şi admiratorului său, regele Robert al Neapolelui.

Acolo a formulat nişte acuzaţii extrem de grave la adresa papilor de la Avignon şi a cardinalilor lor, spunând, pe scurt, că fuseseră „…măturaţi în potopul celor mai obscene plăceri, într-o incredibilă furtună a decăderii, în cea mai oribilă şi mai nemaiauzită eşuare a castităţii.

Ataşamentul papilor de Avignon se datorează faptului că au construit acolo un paradis al plăcerii, un loc celest în care locuiesc fără să aibă vreun dumnezeu, de parcă vor trăi acolo la nesfârşit.“ (Scrisoarea VIII).

Foto: Faţada Palatului Papal de la Avignon, ridicat în timpul pontificatelor lui Benedictal XII-lea şi Clement al VI-lea.

El a adăpostit curtea papală şi centrul administrativ până în 1377. Extravaganţele curţii papale au fost extrem de criticate în Europa.

Hedonistul papă Clement al VI-lea (Pierre Roger, 1291–1352; papă 1342–52) a cumpăra Avignonul de la regina Neapolelui şi a făcut din Palatul Papilor unul dintre cele mai strălucitoare palate din Europa.

O curte luxoasă în care rudele şi oaspeţii Papei erau în continuu distraţi prin baluri, banchete şi turniruri.

Judecata lui Petrarca cu privire la Clement a fost cumplit de severă.El avea atât relaţii personale cât şi epistolare cu Clement şi îl descria pe acesta astfel: „…corupt de plăceri, chel, cu faţa roşie, cu coapse grase, acoperite pe jumătate de roba prea scurtă… aplecat nu atât de vârstă cât de ipocrizie. Impresionant nu prin elocvenţă, ci prin tăcerea încruntată, el străbate încăperile prostituatelor, răsturnându-l pe cel umil şi călcând în picioare justiţia.

Petrarca, Scrisori fără Titlu (Epistolae sine nomine), University Press, USA, 1969, Letter Misc.VII, pag. 98Petrarca mai scria că Clement al VI-lea ieşea ocazional călare prin oraş „…înconjurat nu de o mulţime pătrunsă de respect, ci de una care îi aruncă insulte şi batjocură… el se află în fruntea unei procesiuni pompoase, urcat pe un cal alb, mimând sfinţenia.În faţa sa merg servitorii lui în veşminte strălucitoare, gesticulând pentru a atrage atenţia, suflând din trompete şi fluturând steaguri papale.“

 

Pope Avignon - Clement VI 

Foto: Papa Clement al VI-lea; (n. 1291 d. 1352). A fost papa  Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342, până la moartea sa.

Petrarca vorbeşte despre efortul excesiv şi imensul timp alocat de Clement al VI-lea pentru a-şi pregăti paradele, iar „pe cal îi era o frică continuă că cel mai slab vânt i-ar putea răvăşi veşmântul parfumat“ (Scrisoarea. XV).

„Cel mai bun“ papă din perioada Avignon, după standarde catolice, a fost Jacques Fournier (1285–1342) care, la înscăunarea lui în mănăstirea dominicană de la Avignon pe 8 ianuarie 1335 şi-a luat numele de Benedict al XII-lea (1334–1342).Însă unii contemporani ai săi, printre care era episcopul Mollet, un eminent istoric catolic al papilor din Avignon, nu erau de aceeaşi părere.

Acesta îl considera „un Nero, moartea laicilor, o viperă a clericilor, un mincinos şi un beţiv“. 

A History of the Popes, McCabe, op. cit., pag. 115Episcopul Mollet admite că Benedict al XII-lea obişnuia să bea mult, dar Evanghelia spune că şi Iisus Hristos obişnuia să bea (Matei 11:19; Luca 7:34).

Unii autori spun că acesta este papa de la care a pornit zicala „beat ca un papă“ şi că duritatea şi aroganţa lui au diminuat mult influenţa pozitivă pe care a putut-o avea.

Avignon e locul în care au fost produse o serie de documente false, numite azi Falsele Decrete Isidoriene.În această imensă fraudă, papii şi asociaţii lor au compilat o serie de scrisori fictive pe care le-au datat cu câteva secole mai înainte şi în care au inclus o serie de „legi oficiale“ care făceau din Biserică stăpânul absolut al întregii Europe, Asiei Mici şi Egiptului. Voltaire (1694–1778) numeşte Decretele Isidoriene „cel mai îndrăzneţ şi mai măreţ fals care a dus lumea de nas vreodată“.

Au mai fost apoi remarcabilele şi uriaşele Falsuri Pseudo-Areopagite şi regretabila agăţare de acestea a papalităţii după ce falsul fusese demonstrat.

Dar dat fiind că aceasta nu este o istorie a Bisericii Romane ci a papilor, vom lăsa subiectul falsurilor catolice pe altă dată. 

(Va urma)

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/07/asa-va-place-istoria-papalitatii-iii/

Surse:  Tony Bushby, Istoria crimelor papalității, NEXUS new times magazine ; jurnalparanormal.ro/content/istoria-crimelor-papalității-

08/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 8 IULIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

8 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior.

În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară.

 

 

Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129.

 

Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior

Dacia Superior era  guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.
Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior.

Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere.
Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

 

A DOUA REOGANIZARE

 

 Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia.
La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis.

În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

Dacia romană este împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior.

Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru.
La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus.

Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

 

A TREIA REORGANIZARE

 

A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169.
În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre.

Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat.

Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum.

Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor.
În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum
În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia.

Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256.
Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice.
Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa.

Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro)

 

 

 

 

 

 

452: Papa Leon I il implora pe regele hunilor Attila,sa nu invadeze Roma. Attila, care a distrus deja Galia, dar a suferit o infrangere zdrobitoare in bătălia de pe Câmpiile Catalaunice,  la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, accepta si isi retrage armata de la portile Romei.

 

 

 

Attila the Hun, ? - 453, PAINTING BY EUGENE DELACROIX

 

ATTILA – PICTURA DE EUGENE DELACROIX

Attila a murit la scurt timp după aceea pe malurile Dunării, iar vastul imperiu hun cladit de el,dispare.

 

 

 

 

1153: A murit Papa Eugenius  al III-lea; (n.aprox. 1080 la Pisa, Italia).

 

 

 

 B Eugen III.jpg

 

 

 

1392:  Menționarea prezenței monedelor emise de Tara Romaneasca în cartierul Pera din Constantinopol   („perperii de Valachia”); era atestată  astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

1481: Are loc bătălia de la Rîmnic dintre Ştefan cel Mare al Moldovei  şi oastea munteana a  lui Basarab al IV-lea cel Tînăr al Munteniei, aliat cu  armata otomană condusă de Ali-beg şi Skender-beg.

                                                                                Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

 

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de Xenopol aceeaşi persoană cu Laiolta Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiolta Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite) este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia.

În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei.

În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

 

 

 

Bătălia de la Rîmnic, 1481

 

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“. Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, îngrijora pe Unguri şi pentru a dobîndi ajutoare contra turcilor şi lui Ţepeluş de la aceştea îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi.

Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp. În această luptă a cazut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei.

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucise pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe unul Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“, acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş.

Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

 

 

1497:  Navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, deschizînd calea de navigaţie spre Asiam avand sub comanda sa trei nave. In luna mai  va atinge coastele Indiei.

 

 

 

Vasco da Gama

 

 

1581:  Datarea celui mai vechi text juridic românesc descoperit la Şcoala Mănăstirii Putna.

 

 

1621:  S-a născut fabulistul francez Jean de la Fontaine; (m. 13 apr. 1695).

 

 

 

 

 

1695:  A decedat matematicianul si fizicianul olandez Christiaan Huygens; (n. 1629).

 

 

1709:   Armata rusă condusa de  Petru cel Mare  invinge  armata a suedeză în bătălia de la Poltava, in Marele Război al Nordului(în imagine).

 

 

 

 Victoria de la Poltava

Dupa aceasta victorie a rusilor a inceput declinul puterii suedeze in Europa.

 

 

 

1822 : A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley; (n. 4 aug. 1792).

 

 

 

1835: A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc.

Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

 

 

1838:  S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917).

 

 

 

1839: S-a nascut John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american; (d. 1937).

 

 

1853: Japonia  este fortata sa iasa din izolare si sa-si deschida porturile navelor americane.

Nave de razboi americane comandate de Matthew Perry, sosesc in Golful Edo (Tokyo).In numele de preşedintelui Statelor Unite, Perry solicită shogunului japonez (din familia Tokugawa) să deschidă porturile tarii sale navelor americane şi sa semneze  un tratat de prietenie între cele două ţări.

 

 

Perry

Matthew Perry

 

 

 După negocieri, japonezii deschid porturile Shimoda şi Hakodate, oferind un statut privilegiat Statelor  Unite ale Americii.

Pentru prima dată, Japonia a deschis a lumii occidentale.

http://www.linternaute.com/histoire/jour/8/7/a/1/1/index.shtml

 

 

 

 

1868:  A apărut la Iaşi manualul şcolar al lui Ion Creangă, intitulat “Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară”, care a cunoscut numeroase ediţii.

 

 

 

1869: La Timisoara incepe sa circule primul tramvai cu cai din Romania.

 

 

 

1889: A fost publicata prima editie a  prestigiosului cotidian american economic si financiar. “Wall Street Journal”.

 

 

Foto: Prima editie a 
The Wall Street Journal

 

 

 

 

1922 :  Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis(România–India, 0-5) .

 

 

 

1951: S-a nascut actrita americana Anjelica Huston.

 

 

1958: S-a nascut regizorul, actorul și producătorul  american Kevin Bacon.

 

 

1967: A murit actrita britanica  Vivien Leigh (n. 1913).

 

 

1990:Republica Federala Germania castiga pentru a treia oara Campionatul mondial de fotbal.

In minutul 85,un penalty executat de Brehme, aduce la campionatul mondial desfasurat in Italia, cea de-a treia Cupa Mondială de fotbal Germaniei. 

RFG mai castigase titlul suprem în 1954 şi 1974.

 

 

 

1994 : A murit Kim Ir Sen,sangerosul dictator  comunist al Coreei de Nord; (n. 15 apr. 1912).

 

 

 

 

 

 

2000: “Love Parade” a facut sa vibreze Berlinul.

Peste un milion de fani ai muzicii techno au participat în centrul Berlinului, la “Love Parade” anual, cea mai mai mare “Dance Party” din lume.

 

 

 

 

 

 

2001: Trupul neînsuflețit al cântăreței de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona.

 

Art of Amalia

VIDEO: http://www.youtube.com/watch?v=ARS7Zi-Zpkw

 

 

 

 

2006: Primul zbor al unui ornitopter cu echipaj uman , autopropulsat (un aparat care zboara fluturand din aripi), construit la Toronto, in Canada.

 

 

 

The machine, an ornithopter, is inspired by sketches made by Leonardo da Vinci in 1485.

Acest ornithopter, ia fost inspirat de schite ale  lui  Leonardo da Vinci din 1485.(Canadian Press)

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

Sfintii Epictet si Astion

 

 

 

Sfintii Epictet si Astion

 

 

 

 

Sfintii Epictet si Astion sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice.

Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305) si au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate “Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet.

 Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

Rugaciune catre Sfintii Epictet si Astion

Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, cautati acum spre noi, cei ce cu umilinta cadem inaintea sfintei voastre icoane si cinstim sfintele voastre moaste si ca unii ce v-ati invrednicit de mare cinste inaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugati-va Acestuia sa ne izbaveasca de toate necazurile si primejdiile si sa dea iertare de pacate sufletelor noastre.

Si ca cei ce sunteti podoaba si ocrotitorii tinutului Dobrogei, impreuna cu sfintii martiri Zotic Atal, Camasie si Filip, purtati de grija multimii credinciosilor ce va aduc voua cinstire.

Primiti acum prinosul nostru de dragoste, lauda si multumire catre milostivul Dumnezeu si prin darul celui Atotputernic, vindecati bolile noastre sufletesti si trupesti, dupa cum ati vindecat si copila acelui mare dregator. Si precum in timpul vietii voastre multime de oameni ati vindecat, asemenea vindecati si sufletele noastre cele asuprite de patimi si dureri.

 Si dupa cum prin viata curata, credinta si sfanta nevointa, ati biruit puterea vrajmasilor diavoli si ati castigat mila Dumnezeului nostru Celui in Treime slavit, asa si pe noi intariti-ne in credinta si ajutati-ne sa fim biruitori in lupta cu pacatul, spre castigarea virtutilor in locasurile ceresti.

Ca impreuna cu voi sa cantam lui Hristos Dumnezeu in Imparatia cea fara de sfarsit, ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfantului Mare Mucenic Procopie;
– Sfintei Teodosia, mama Sfantului Procopie;
– Sfintilor doi tribuni Antioh si Nicostrat;
– Sfantului Mucenic Avda;
– Sfantului Teofil;
– Sfantului Mucenic Anastasie din Ioanina.

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=eqalYAANixM

 

 

Bibliografie (surse):

  1. Crestin Ortodox.ro;

  2. wikipedia.org;

  3. Xenopol, Istoria Munteniei de la 1462-1494;

  4. e.maramures.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. Istoriamd;

  7. lessignets.com;

08/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: