CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Așa vă place istoria papalitații ? (III)

Foto: Vatican

Motto:

„Mulţi dintre papii secolelor XIII – XVI au continuat stilul de viaţă criminal, însetat de sânge şi lasciv al predecesorilor lor corupţi, atingând noi culmi de depravare pe care Biserica modernă încearcă din răsputeri să le treacă sub tăcere.”

Tony Bushby

Inchiziţia şi cruciadele împotriva cultului cathar

„Gloriosul secol al XII-lea”, care s-a ridicat deasupra Erei Întunecate a credinţei, a fost inaugurat de o inchiziţie teribilă şi o cruciadă de 35 de ani împotriva membrilor cultului cathar (uneori numiţi albigenzi).

„Prin acest termen (inchiziţie) se refereau în mod normal la o instituţie ecleziastică specială care combătea sau reprima erezia” (Enciclopedia Catolica, viii, p.26) – prin „erezie” se înţelege „cei cu opinii diferite”.

Apariţia inchiziţiei a fost singurul moment în istoria creştină când Biserica s-a unit sub acelaşi scop şi a vorbit la unison.

Inchiziţia a devenit o instituţie creştină permanentă şi, pentru a justifica principiile tribunalului, papii au introdus un instrument convingător, sub forma unei serii adiţionale de documente fictive intitulate „Decretele falsificate ale lui Graţian”. Falsurile adunate sunt unele din cele mai mari înşelătorii cunoscute vreodată.

Trăsăturile mai întunecate ale acestei perioade nu sunt subiecte de dispută între istoricii autoritari, însă trebuie să acţionăm cu o discriminare severă.

În această perioadă a istoriei creştine, sute de mii de oameni au fost măcelăriţi de biserică şi aproape jumătate din Franţa a fost pustiită.

În 1182, Papa Lucius al III-lea (1181-1185, d.1185) a căpătat controlul oficial al Bisericii, iar în 1184, a declarat cultul cathar eretic şi a autorizat cruciada împotriva lui.

O cruciadă era un război instigat de biserică pentru aşa zise motive religioase, fiind autorizată de către papă.

Cu 86 de ani înainte, în 1096, Papa Urban al II-lea (1042-1099, papă între 1088-1099) a aprobat prima din cele opt cruciade care de-a lungul timpului s-au extins la un total de 19, şi au fost continuate de-a lungul a 475 de ani (1096-1571).

Erezia, spunea biserica, era o lovitură dată lui Dumnezeu şi era datoria fiecărui creştin să omoare ereticii.

Chiar şi mai înainte,  Papa  Grigorie  al  VII-lea  (1020-1085,  papă  între 1073-1085) a declarat oficial că „uciderea de eretici nu înseamnă crimă” şi a decretat că este legal pentru biserică şi pentru militanţii acesteia să omoare pe cei ce nu cred în dogma creştină.

Până în secolul al XIX-lea, papii obligau monarhii creştini să declare erezia ca fiind o crimă ce se pedepsea cu moarte de către codul civil; dar nu erezia a fost cea care a instigat cruciada împotriva cultului cathar: scopul acesteia a fost să „ofere papalităţii pământuri şi venituri adiţionale iar papii s-au angajat în comiterea de brutalităţi, ameninţări şi tot soiul de stratageme pentru a-şi atinge scopul” (The Story of Religious Controversy, Dr. Joseph McCabe, 1929, p. 40).

Catharii, un grup de oameni paşnici şi pioşi, au fost aleşi de organizaţia creştină pentru a fi distruşi.

Ne este greu astăzi să realizăm tulburarea creată de creştinism şi patima campaniilor aspre ale papilor împotriva catharilor şi mai târziu împotriva discipolilor lui Frederic al II-lea şi a Cavalerilor Templieri.

Cathari izgoniți din Carcassone.

Papa Celestin al III-lea (1106-1198, papă între anii  1191-1198), a susţinut decizia anterioară a Papei Lucius al III-lea de a înlătura toţi catharii de pe faţa pământului.

Pentru a realiza acest lucru, la începutul secolului al XIII-lea, Papa Inocenţiu al III-lea (Lotario di Segni, 1161-1216,  papă între 1198-1216), „unul dintre cei mai mari papi ai Evului Mediu” (Enciclopedia Catolică, viii, p. 13) a poruncit lui Dominic de Guzman (1170-1223) să formeze un grup de adepţi nemiloşi numiţi „armata catolică” (Enciclopedia Catolică, v, p. 107), şi o forţă iniţială de 200.000 de pedestraşi a fost formată cu ajutorul a 20000 de cavaleri.

Mulţimea  i-a etichetat drept „tăietori de capete” dar Dominc i-a considerat „oastea lui Iisus Hristos” (idem) şi mai târziu a sporit numărul acestora cu încă 100.000.

Scriitorul catolic episcopul Delany (d.c. 1227) a spus că forţa luptătoare a bisericii s-a extins la 500.000 de soldaţi şi a luptat împotriva unui popor obişnuit şi neînarmat, care a văzut că, în practică, sistemul religios papal era frivol şi fals. Cruciada împotriva catharilor a început în 22 iulie 1209 şi a fost o demonstraţie crudă a militanţilor bisericii.

Arnaud Amaury (d. 1225), abatele din Citeaux, comanda trupele purtând un steag pe care era o cruce verde şi o sabie, iar membrii nobilimii franceze, printre care şi ducele de Burgundia şi contele de Nevers, îl însoţeau.

Adevărul este că atunci când armata era activă, era clar direcţionată şi controlată de   „biserica lui Hristos”.

Urmând instrucţiunile abatelui Amaury, biserica a întreprins unul din cele mai sângeroase masacre umane din istoria sa.

Ce a urmat a fost groaznic. Cruciada a pornit din Bézier şi unele cronici spun că locuitorii oraşului au fost masacraţi într-o  săptămână. 

Unii  consideră  numărul  persoanelor decedate în jurul a 40 000 de bărbaţi, femei şi copii. Se spune că pe parcursul primelor zile 6000 sau 7000 de oameni au fost duşi sistematic la biserica Sf. Magdalena şi măcelăriţi individual.

Este păcat că nu avem documente pe care să ne putem baza, cu privire la populaţia oraşului Bézier.

Se poate spune că era unul din oraşele mari, prospere, şi bine populate pentru acele vremuri.

Ceea ce se remarcă cu privire la masacrul din 22 iulie 1209 este natura lipsită de discernământ a acestuia. Răul avea să urmeze.

Este remarcabil că, până în vremuri recente, nu au existat comentarii despre ororile bisericii împotriva catharilor.

În ultimele decenii, odată cu creşterea interesului pentru catharism, au fost făcute încercări din parte catolicilor de a minimaliza proporţiile acestor atrocităţi şi magnitudinea măcelului până la irelevanţă.

Asemenea eforturi de a suprima adevărul istoriei creştine, deşi nu în totalitate reuşite, par să fi fortificat credinţa celor care doresc să creadă.

Modul în care scriitorii catolici prezintă acum aceste crime groaznice ale papalităţii este ruşinos.

Faptul că papii au săvârşit aceste crime în numele lui Hristos este un lucru nefericit în special pentru creştini.

Dacă acceptăm scuza bisericii, cum că aceşti cruciaţi erau oameni stăpâniţi de un sentiment religios profund, care au pornit să înăbuşe o masă de oameni care nu credeau în creştinismul profesat în mod formal, atunci acceptăm o minciună.

Ceea ce este dincolo de orice îndoială este că, atunci când armata catolică a fost mobilizată, era cea mai teribilă maşinărie de ucis pe care Europa a văzut-o vreodată.

Faptul că papii puteau autoriza o asemenea tragedie umană într-o aşa zisă epocă luminată este o dovadă a orbirii care poate fi generată de „credinţa oarbă”.

După Bézier, trupele bisericii au mărşăluit triumfal până la Carcassonne, cea mai mare fortăreaţa a vremurilor respective.

Aceasta putea fi considerată drept un premiu ce putea fi obţinut numai după luni sau ani de asediu, dar care însă a cedat după numai o lună de la jaful oraşului Bézier. (Marea erezie, Dr. Arthur Guirdham, Neville Spearman, Jersez, 1977).

Europenii s-au cutremurat atunci când au auzit că alţi 5000 de oameni au fost masacraţi în Marmanda pe 26 septembrie 1206 şi Guillaume de Tudèle înregistrează o descriere înspăimântătoare a ciopârţirii bărbaţilor, femeilor şi copiilor de către „oastea lui Hristos”. Trebuie să reflectăm cum aşa zisa propovăduire a învăţăturilor lui Hristos a ajuns să fie baza unei asemenea agresiuni exuberante împotriva fiinţelor omeneşti.

Înregistrările catharilor şi literatura acestora au fost distruse la fel de nemilos ca şi membrii cultului de către biserică iar aceste dovezi sunt oferite de Enciclopedia Catolică sub un nume de capitol mascat: „Catharii”.

Nefiind în stare să dobândească victorii continue şi zdrobitoare în luptă datorită fortificaţiilor catharilor, papii au adoptat o politică oficială de distrugere sistematică a fermelor, clădirilor, viilor, lanurilor de grâne şi livezilor acestora.

Devastarea cauzată de armata catolică a fost imensă şi pierderile culturale sunt greu de înţeles. Istoricii estimează că peste 500 de sate şi oraşe au dispărut de pe faţa pământului în urma devastărilor.

După trei secole şi jumătate de brutalitate şi cruzime, dispreţul din Europa s-a adâncit atunci când s-a dat ultima luptă împotriva catharilor, la castelul fortificat Monteségur, în 1244.

Mai târziu biserica a confesat naiv că motivul măcelului fără precedent şi al distrugerii catharilor a fost „bogăţia acestora… şi ofensa adusă preoţilor catolici, cauzată de ignoranţă, laicitate şi de vieţile scandaloase ale catharilor”. (Enciclopedia Catolică, i, p. 268). „Inchiziţia”, spunea episcopul Bruno de Segni, un scriitor catolic al secolului al XVI-lea, „a fost inventată pentru a-i prăda pe cei înstăriţi de bogăţii.

Papa şi preoţii acestuia erau ameţiţi de lascivitate; îl dispreţuiau pe Dumnezeu pentru că religia lor fusese înecată într-un potop de bogăţii.” (O istorie a papilor, McCabe, idem).

Din aceeaşi perioadă datează şi plângerea nunţiului papal Elmeric, care spunea că interesul papalităţii de a persecuta s-a diminuat pentru că „nu mai existau eretici înstăriţi”.

Există cumva vreo paralelă la aceste motivaţii în istoria religiilor? Se crede că jignim atunci când refuzăm să vorbim cu evlavie despre conducerea divină a „Sfintei Biserici Romane”.

Scriitorii creştini, ce manifestă o indiferenţă obişnuită faţă de adevăr, ar dori ca noi să uităm aceste întâmplări şi să acceptăm născocirea că „Sfinţii Părinţi” erau oameni de o pioasă integritate.

Însă răul avea să urmeze.

Ne aflăm încă la sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIII-lea şi ne oprim acum asupra vieţii Papei Inocenţiu al III-lea (1198–1216) (v. poza), pe care mulţi catolici îl pun deasupra celorlalţi, privindu-l ca pe una dintre principalele forţe constructive ale evoluţiei civilizaţiei europene.

Când a fost ales în 1198, el a pretins ca prefectul, care reprezenta Sfântul Imperiu Roman şi senatorii, care reprezentau poporul roman, să îi jure lui credinţă, în calitate de Papă.

În acelaşi an, el a făcut să dispară toate consemnările anterioare cu privire la istoria Bisericii, înfiinţând Arhiva Secretă.
(Enciclopedia Catolică, xv, pag. 287.)

Biserica recunoaşte: „Din păcate, doar puţine documente [ale Bisericii] anterioare anului 1198 au fost făcute publice“ (Encyclopaedia Biblica, Adam & Charles Black, Londra, 1899).

Această afirmaţie relevă faptul că aproximativ 1200 de ani de istorie creştină zac ascunşi în seifurile de la Vatican, necunoscuţi publicului.

Pentru a-i supune pe nobili, Inocenţiu i-a dat o mare putere şi o imensă avere fratelui său. Nepotismul acestuia şi comportamentul său despotic au stârnit un val de mânie, astfel că în 1203 romanii s-au răsculat încă o dată şi i-au alungat pe Inocenţiu şi pe fratele lui în provincie.

După mult timp Inocenţiu s-a întors la Roma şi şi- a transformat vechiul Palat Papal într-o fortăreaţă greu de cucerit.

El a acţionat cu întreaga lipsă de scrupule şi cu întregul despotism specifice „marilor Papi“, fără să-i pese de vărsarea de sânge pe care a provocat-o.

În timpul Celui de-Al Patrulea Conciliu Lateran din Aprilie 1215, Inocenţiu al III-lea a condamnat Magna Carta şi a cerut ca evreii să poarte îmbrăcăminte distinctă.

El a decretat de asemenea că oricine va fi prins citind din Biblie să fie omorât cu pietre de către „soldaţi şi miliţie“. (Enciclopedia lui Diderot, 1759).

Dar scopul principal al Conciliului său era elaborarea unui plan de expansiune militară, intenţia sa finală fiind aceea de a domina întreaga Europă – un Weltherrschaft în care intenţiona să îi supună judecăţii Sfântului Scaun pe toţi regii şi prinţii.

Locuitorii Romei au fost atât de ofensaţi de răutatea Papei Grigorie al IX-lea încât l-au alungat din oraş de trei ori în şapte ani, iar la moartea sa, salutată cu o bucurie nestăvilită, s-au răspândit în rândul creştinătăţii o mulţime de porecle şi poveşti pline de dispreţ despre el.

Papa Grigorie al IX-lea – detaliu dintr-o frescă din secolul al XIII-lea; biserica Sacro  Speco, Subiaco, Italia

„Armata catolică“ a lui Dominic (Enciclopedia Catolică, v, pag. 107) era ocupată cu anihilarea catharilor din sudul Franţei, iar Inocenţiu avea nevoie de încă o armată pentru o intervenţie în Germania.

În această direcţie, el a cerut sfatul consilierului său militar, Episcopul Grosseteste (d. 1227), unul dintre cei mai eminenţi prelaţi ai epocii, întrebându-l de unde ar mai putea recruta noi trupe, iar sfatul acestuia a fost: „din rândul populaţiei catolice, adepţii lui Hristos, trupuri în care sălăşluieşte întotdeauna şi Diavolul“.

(Enciclopedia lui Diderot, op. cit., detaliat în From St. Francis to Dante, G. G. Coulton, David Nutt, Londra, 1908 ed., pag. 56.)

Din multele secole de istorie creştină, aşa cum a fost ea consemnată chiar de Biserică, nu e greu să aduni astfel de consideraţii clericale fascinante, acesta fiind doar un exemplu despre ceea ce credea ierarhia papală despre credincioşi.

Amestecul Papei în Germania şi, mai târziu, la Constantinopol a avut un deznodământ dezastruos, unica sa victorie fiind împotriva catharilor neînarmaţi.

„Acesta este fără îndoială motivul pentru care istoricii i-au refuzat titlul de «cel Mare» pe care altfel se pare că l-ar fi meritat“
(The Popes: A Concise Biographical History, Burns & Oates, Editura Sfântului Scaun, Londra, 1964, pag. 226; Georgius L. Craven.)

La cincizeci şi cinci de ani Inocenţiu a fost „ucis de sabie în cruciada [împotriva maurilor] hotărâtă în timpul Conciliului Lateran“
(Enciclopedia Catolică, viii, pag. 16.)

Cuvintele Papei Grigorie al IX-lea (1227–1241; Ugolini di Conti, 1143–1241) sunt o confirmare a atitudinii opresive a Bisericii faţă de abaterile de la credinţă, el ordonând clerului său să predice„omului laic ca atunci când aude vreo vorbă nepotrivită la adresa credinţei creştine să apere credinţa nu cu vorba ci cu sabia, pe care să o înfigă în măruntaiele aceluia până la plăsele“.
(Cronicile Cruciadelor, G. de Villehardouin, pag. 148.)

Locuitorii Romei au fost atât de ofensaţi de răutatea Papei Grigorie încât l-au alungat din oraş de trei ori în şapte ani, iar la moartea sa, salutată cu o bucurie nestăvilită, s-au răspândit în rândul creştinătăţii o mulţime de porecle şi poveşti pline de dispreţ despre el.

În 1243, Sinisbaldo Fieschi (c. 1207–1254), originar din Genova, a urmat în scaunul papal iar măcelul a continuat neabătut.

El şi-a luat numele Inocenţiu al IV-lea (1243–1254) şi „şi-a întrecut toţi predecesorii prin ofensivele sale feroce şi lipsite de scrupule“.
(Cronicile lui Richard din San Germano, xii, pag. 507.)

După anihilarea definitivă a catharilor, el a îndreptat ofensiva militară a Bisericii asupra familiei împăratului Sfântului Imperiu Roman, Frederick al II-lea (1194–1250).

Frederick, numit cu dragoste „minunea lumii“, a fost ultimul mare monarh al dinastiei Hohenstaufen. Familia sa a rezistat armatei catolice, Frederick şi mai apoi fiul său petrecându-şi vieţile în vâltoare luptelor cu trupele papale.

Frederick s-a plâns că Papa, pe care l-a numit „un balaur de soi otrăvitor“, aspira la poziţia de monarh feudal al întregii Europe şi a luptat împotriva încercărilor lui de a-i confisca vastele domenii. Iată confirmarea Bisericii asupra acestui măcel, citată din Enciclopedia Catolică:

Frederick al II-lea, împăratul Sfântului Imperiu Roman, a fost ultimul mare monarh al dinastiei Hohenstaufen.
Familia sa a rezistat armatei catolice, Frederick şi mai apoi fiul său petrecându-şi vieţile în vâltoare luptelor cu trupele papale.

Friedrich al II-lea – detaliu de pe coperta cărţii sale De arte venandi cum avibus (Despre arta de a vâna cu păsări).

„Papa Alexandru al IV-lea (1254–1261) … se lăsa cu uşurinţă influenţat de şoaptele linguşitorilor şi înclina să asculte sugestiile răuvoitoare ale oamenilor lacomi… el a continuat politica Papei Inocenţiu al IV-lea de război şi exterminare a urmaşilor lui Frederick al II-lea … iar oamenii s-au ridicat împotriva Sfântului Scaun… unitatea creştinismului era de domeniul trecutului.“
(Enciclopedia Catolică, i, pag. 287-288)

„Unitatea“ este o noţiune relativă pentru creştinism, pentru că nu a existat vreodată şi nu există nici acum.

Cetăţenii Romei au susţinut cauza familiei lui Frederick şi au pus mâna pe arme, făcând încă o dată ca un papă să se retragă în grabă în provincii.

Povestea următorilor patru papi este aproape în întregime povestea luptelor cu familia lui Frederick al II-lea – luptă care ajunsese atât de nedreaptă, atât de vizibil mânată de ură şi lăcomie pură, încât a dezgustat creştinătatea şi continuă să-i dezguste pe toţi istoricii ne-catolici de astăzi.

Apoi, înregistrată în documentele Bisericii, a urmat una dintre cele mai ciudate pontificate din istoria papalităţii:

„La zece zile după moartea lui Nicolae al IV-lea (1292), cei doisprezece cardinali s-au adunat la Roma.

Aveau să treacă însă doi anişi trei luni până ce ei să dea Bisericii un papă.“
(The Popes: A Concise Biographical History, op. cit., pag. 19)

Istoria acestor alegeri speciale (care în prezent se numesc conclavuri) este îmbibată de corupţie şi este unul dintre cele mai uimitoare volume de literatură istorică religioasă care încă stă să fie dezvăluit.

În orice caz, în 1294, din nişte motive obscure, cardinalii obosiţi de atâtea discuţii au hotărât să îl înscăuneze pe Pietro di Morrone (1215–1296) ca Papă, sub numele de Celestin al V-lea.

Înainte şi în timpul pontificatului său, el a dus o viaţă de pustnic într-o peşteră din munţii sălbatici din Abruzzi, în sudul Romei.

În legătură cu Celestin ni se dezvăluie o altă dovadă de ignoranţă şi simplitate lipsită de simţ critic a oficiului papal, trăsături ce au durat mai mult de 1500 de ani de istorie creştină. Cardinalii s-au îngrijorat când umilul călugăr le-a ordonat să vină în peştera lui, dar i-au dat ascultare şi acolo l-au consacrat ca papă.

Într-una din referinţele noastre principale, The Popes: A Concise Biographical History, Celestin e descris ca un om „cu învăţătură puţină şi o totală lipsă de experienţă lumească“ (pag. 238). Cu toate acestea, în absenţa papei, puternica maşinărie a Ecclesia Militans a înflorit sub conducerea cardinalului războinic din Ostia, Latino Malabranca, un om cu o vastă experienţă militară.
(Enciclopedia lui Diderot.)

Regele Carol al II-lea al Neapolelui, care dorea să intre în graţiile papei şi-a trimis un reprezentant la peşteră pentru a-l escorta pe acesta la Neapole pentru o întrevedere.

Celestin a sosit provocând un adevărat scandal public prin acordarea de privilegii extraordinare şi nelimitate lui Carol. Cardinalii, realizând în sfârşit că Papa era „de o simplitate dezastruoasă“, au fost nevoiţi să voteze demisia sa.
(The Papacy, George Weidenfeld & Nicolson Ltd, Londra, 1964, pag. 87.)

În fruntea celor care au făcut presiuni asupra lui să abdice a fost Benedetto Gaetani (sau Caetani) (1234–1303), un prelat bogat şi puternic cu ambiţii înalte.

Mulţi credeau că Gaetani a montat un tub de vorbit în pereţii camerei papei, iar astfel o „voce din Ceruri“ i-a cerut lui Celestin să demisioneze. Celestin al V-lea a fost convins că „Dumnezeu îi vorbise“ şi a abdicat.

În 1296, Gaetani a cumpărat de la cardinali Scaunul Papal pentru 7.000 de florini de aur, devenind Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294–1303).

Celestin a fost imediat întemniţat într-o fortăreaţă sinistră şi a fost tratat cu atâta brutalitate încât a murit la scurt timp.

Va urma

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/06/asa-va-place-istoria-papalitatii-ii/

Surse:  Tony Bushby, Istoria crimelor papalității, NEXUS new times magazine ; jurnalparanormal.ro/content/istoria-crimelor-papalității-

07/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Mărturii si recensăminte din Basarabia ocupată de Rusia ţaristă (1812 – 1918)

 

 Basarbia, Bucovina si Principatele Romane la inceputul sec. al  XIX- lea

Recensăminte şi mărturii din Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

 

Majoritatea românilor era atât de clară în Basarabia, încât practic nu există niciun recensământ oficial rusesc care să o dezmintă.

De asemenea, se poate spune că unanimitatea observatorilor, statisticienilor şi călătorilor, ruşi şi străini, care au vizitat Basarabia, au consemnat zdrobitoarea preponderenţă a românilor în regiune, chiar dacă recensămintele nu menţionau întotdeauna expres acest lucru.

Citind mărturiile lor inserate mai jos, ne putem convinge pe deplin că în întreg cursul secolului dominaţiei ruseşti, Basarabia a rămas una dintre cele mai pure zone ale românismului, în ciuda tuturor măsurilor guvernelor ţariste, amintite în capitolele precedente.

Mai jos vom reproduce impresiile a 21 de observatori ai Basarabiei, dintre care 18 au fost ruşi sau aflaţi în serviciul Rusiei.

Dată fiind abundenţa informaţiilor prezentate de ei şi relativa lor incoerenţă dacă ar fi să-i raportăm unul la altul, ne-am decis să-i enumerăm în ordine alfabetică, indiferent de perioada când au scris şi situaţia specifică la care se referă.

În anul 1862 vizita Basarabia un cultivat călător rus, Afanasiev-Ciujbinski. Acesta menţiona că, în afară de departamentul Hotinului, Basarabia era locuită numai de moldoveni, care ignorau total limba rusă.

Limba lor era foarte apropiată de italiană şi deriva din latină. Moldoveanul avea o frumuseţe tipică, fiind un om cu spirit larg şi inima sensibilă, dar trăia în condiţii grele, datorită asupririi la care era supus.

Afanasiev-Ciujbinski se revolta de aceea împotriva „autointitulaţilor patrioţi ai poliţiei, care în regiunile (Rusiei) unde trăiesc populaţii minoritare propagă limba rusă ca mijloc al cnutului şi al pumnului.” (1)

Un fervent susţinător al rusificării, istoricul şi omul politic Batiuşkov recunoştea şi el că „Basarabia este departe de a fi rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut.” (2)

Academicianul Berg spunea şi el: „Moldovenii sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk şi Herson învecinate cu ea; în număr mic ei locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav.

Ei îşi spun moldovan (la plural moldoveni), iar României îi spun Moldova. Faţă de românii din Valahia, sau valahi, se deosebesc prin neînsemnate particularităţi dialectale.” (3)

Fiind deci absolut românească, Basarabia nu putea fi pe viitor decât un măr al discordiei între ruşi şi români, cum se exprima Durnovo, care se şi declara, în 1912, împotriva „sărbătoririi smulgerii Moldovei dintre Prut şi Nistru de la Principatul autonom al Moldovei.” (4)

Gavriil (Grigorie) Bănulescu-Bodoni – n. 1746, d. 30.03.1821, Chişinău

Referitor la numărul ruşilor în provincie în momentul anexării, putem folosi un memoriu al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni din 21 august 1813 către Sinodul din Petersburg, unde se afirma:

Stepa Oceacov ca şi Basarabia e populată de volohi, greci, bulgari şi de aşa-numiţii imigranţi de diferite naţiuni, iar ruşi sunt foarte puţini.” (5)

Un inginer francez de mine, X. Hommaire de Hell, vizitând Basarabia, arăta în 1845: „La luarea în posesiune de către Rusia a Basarabiei, nogaii… renunţă complet la vechile lor posesiuni, pentru a se retrage dincolo de Dunăre; nu a mai rămas în Basarabia decât populaţia moldovenească, populaţie creştină aparţinând, ca şi ruşii, religiei greceşti.” (6)

Caracterul compact al populaţiei româneşti, ca şi aspiraţiile sale, erau subliniate şi de cunoscutul deja Kasso, care scria:

Populaţia rurală de la aceste graniţe aproape că nu s-a schimbat în cursul ultimului secol. Găsim aici aceleaşi trăsături de caracter naţional ca şi la moldovenii care locuiesc în afara frontierelor imperiului.

De altfel, spunea Kasso, Basarabia nu era „decât o îngustă fâşie de pământ, nereprezentând decât o simplă amintire a visurilor şi planurilor (orientale) irealizabile.” (7)

Scriitorul şi istoricul polonez J. Kraszewski (1843) consemna: „Populaţia şi limba dominantă (în Basarabia) sunt româneşti.” (8)

Iar Kruşevan nota în 1903:

Curăţenia (la români) este ideală. Femeia moldoveancă de zece ori pe zi spală, mătură, şterge. Că se poate trăi şi dormi împreună cu viţeii şi porcii, între miriade de ploşniţe şi gândaci, ca în unele părţi din Rusia, aici nimeni nu-şi închipuie. Probabil că un popor mai curat, poate afară de nemţi, este greu de găsit.” (9)

Generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului, era nevoit să constate:

Poporul român din Basarabia anexată acum o sută de ani, azi încă (1910) trăieşte izolat la marginea populaţiei ruseşti.” (10) Dar, continua generalul Kuropatkin, în viitor „unirea poporului român, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, este inevitabilă.” (11)

Românii nu erau numai cei mai mulţi, ci şi cei mai vechi locuitori ai Basarabiei.

Aceasta reiese şi din afirmaţia lui Laşkov (1912): „Cea mai veche populaţie a Basarabiei este cea moldovenească; potrivit datelor oficiale, ea reprezintă 48%, dar în realitate 70% din totalul populaţiei.” (12)

Dat fiind specificul ei naţional, Basarabia forma o entitate distinctă la graniţele Imperiului rus, neconfundându-se cu provinciile sale. Vizitând Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, călugărul rus Partenie scria:

Moldova la răsărit se mărgineşte cu Rusia, de care o desparte râul Prut şi Basarabia.” (13)

Este ceea ce remarca şi georaful francez Em. de Martonne în 1919:

Totul indică o ţară locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă. Aceşti oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis şi sincer al ţăranului din dealurile subcarpatice. Cu toţii se numesc, în mod invariabil, moldoveni.” (14)

Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862):

Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani şi slavi, spunea acesta. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-zişi, la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est cu Marea Neagră.

Şi continua astfel:

Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai… Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români şi de fapt n-a fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte ţări valahe… Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiaşi români ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti.

Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca şi în Moldova.” Iar concluzia firească era aceasta: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor.” (15)

În acest timp, ruşii din provincie erau practic insignifianţi.

În 1910, geograful Semionov-Tean-Şanski arăta: „În Basarabia, în afara micilor negustori ambulanţi… populaţia rurală moscovită (velicorusă) se află în minoritate… Totuşi, populaţia permanentă velicorusă de rit vechi nu formează în Basarabia mai mult de 1,5% din totalul populaţiei.” (16)

S-a mai arătat că numele Basarabia a fost implantat artificial asupra întregii provincii, care până la 1812 nu a existat niciodată de sine stătător faţă de celelalte ţări româneşti. Încă în 1838 rusul Skalkovski mai numea Basarabia numai „raiaua Benderului şi a Chiliei împreună cu fortăreaţa Ismailului.

Restul provinciei anexate de ruşi era numit de el „Moldova cea situată pe ţărmul stâng al Prutului.” (17)

Iar în 1878, în Geografia provinciei Basarabiei, Soroka scria:

Moldovenii compun marea masă a populaţiei (Basarabiei), aproximativ ¾.” (18) Afirmaţii la fel de categorice făcea şi Kroncevov.

Înaltul funcţionar rus Svinin arăta şi el:

Locuitorii autohtoni ai acestei regiuni sunt moldoveni sau români, care, aşa cum am susţinut cu tărie, sunt descendenţii colonilor romani. Ei vorbesc limba moldovenească, care este de origine latină şi care conservă, ca şi italiana, numeroase particularităţi ale limbilor neolatine.” (19)

Cunoscutul Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei, nota: „Am ocazia să studiez spiritul moldovenilor.

Aceşti români sau romani, cum se numesc ei, descind dintr-o populaţie amestecată, compusă din coloni romani şi din slavo-daci învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc predomină elementul latin.” (20)

Alt scriitor care a lăsat abundente mărturii este căpitanul de stat major Zaşciuk, care a efectuat în 1862 un recensământ al populaţiei Basarabiei. El arăta de la început:

Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape ¾ din cifra totală. Moldovenii locuiesc de foarte mult (timp) în regiunile centrale şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot fi consideraţi ca aborigenii acestor regiuni. Moldovenii vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât italiana.” (21)

Apoi continua:

Judeţele Chişinău şi Orhei sunt locuite aproape în exclusivitate de ei (de români). În judeţul Hotin sunt amestcaţi cu ruteni, în timp ce în judeţele Cetatea Albă şi Tighina ei sunt amestecaţi cu «venetici».” (22)

Despre femeile românce din Basarabia, Zaşciuk spunea: „Ochii negri, strălucitori şi plini de foc ai moldovencei, mişcările sale graţioase, ba galeşe, ba leneşe, ba pasionate, fac din această femeie o fiinţă foarte plăcută… Moldoveanca, îngrijită de nepăsarea bărbatului său, e foarte economă şi cumpătată, modestă, ea e puţin sociabilă şi nu iubeşte pe un străin.

Şi încheia: „Este imposibil a găsi la un popor de jos o curăţenie aşa de perfectă, ca aceea care se observă în locuinţa moldoveanului din Basarabia.” (23)

Ultima mărturie este cea a doctorului german I.H: Zucker (1834), care poate folosi şi drept concluzie a acestor impresii:

Ei (românii) populează toate satele din centru şi cea mai mare parte a provinciei.” (24)

Şi dacă aceste informaţii provin din surse mai mult sau mai puţin oficiale, vom trece acum la statisticile oficiale ruseşti, care, chiar dacă, din motive lesne de bănuit, nu sunt la fel de categorice în ce priveşte proporţia populaţiei autohtone, nu fac în fapt decât să confirme cele consemnate mai sus.

Într-un capitol anterior s-a mai arătat că, în momentul anexării, populaţia Basarabiei era formată în proporţie de aproximativ 95% români, care erau majoritari şi pe teritoriul fostelor raiale turceşti.

Sosind momentul să completăm această afirmaţie, iată care era numărul locuitorilor fostelor raiale în 1808, cu specificarea provenienţei lor naţionale, după o statistică din acel an: la Chilia, dintre cei 478 de capi de familie înregistraţi, 393 erau români, urmaţi de 58 de ruşi şi 27 de evrei; la Cetatea Albă, dintre cei 334 de capi de familie, erau 168 de români, 132 de armeni, 18 evrei şi 16 sârbi; la Tighina, dintre cei 331 de capi de familie, 169 erau români, 101 evrei, 9 armeni şi 52 de supuşi Rusiei; la Hotin, dintre cei 648 de capi de familie, 297 erau români, 340 evrei şi 11 armeni. (25) Aceasta era numai situaţia cetăţilor-reşedinţe ale raialelor, fără a cuprinde şi numeroasa populaţie rurală din jurul lor, românească în totalitate.

Cu mici ajustări, cifrele se repetau în concluziile primului recensământ oficial rusesc din provincie, cel din 1817: români 86,0%, ucrainieni 6,5%, evrei 4,2%, lipoveni 1,5%, greci 0,7%, armeni 0,6%, bulgari şi găgăuzi 0,5%, majoritatea minoritarilor fiind stabiliţi în regiune de mai puţin de cinci ani. (26)

În 1834, Koeppen constata că românii rămăseseră exact în aceeaşi proporţie de 86%, (27) situaţie care va rămâne stabilă până spre mijlocul secolului şi chiar mai târziu.

În 1861, de exemplu, Ministerul rus de interne a publicat o „Listă a oraşelor” imperiului, alcătuită de un comitet de statisticieni, deci o lucrare absolut oficială.

Aici scria:

Moldovenii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Basarabiei.” (28) Şi acelaşi Koeppen considera în 1851 că moldovenii reprezentau 80% din populaţie. (29)

În urma masivelor emigrări şi colonizări, populaţia românească s-a redus totuşi în raport cu noile naţionalităţi ale Basarabiei. În 1862 s-au efectuat două recensăminte paralele în provincie şi rezultatul lor a fost foarte asemănător.

Primul a fost coordonat de amintitul căpitan Zaşciuk, care a dat procentajul de 66,4% românilor. (30) Al doilea a aparţinut etnografului, şi el amintit mai sus, de Pauly, care a comunicat următoarele cifre: români 67,4%, ucrainieni 10,9%, evrei 7%, bulgari 4,9%, ruşi 3,4% etc. (31) Iar în 1871 proporţia lor se menţinea la 67,4% sau chiar la 68%, după consemnarea lui Oberucev. (32)

Un nou recensământ oficial a avut loc în Basarabia abia în 1897, cu care ocazie au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei noi imagini a provinciei, mult mai rusească decât ne-am fi putut aştepta.

Pe scurt, acum au fost înregistraţi drept ruşi toţi cei care cunoşteau cât de cât limba autorităţilor. Prin acest original procedeu, românii „scădeau” la 47,6%, dar realitatea era cu totul alta.

Rusul Butovici scria despre conaţionalii săi la acest recensământ:

Numărul lor este în realitate mult mai puţin important decât cel indicat prin recensământ.” (33) De altfel, recensământul din 1897 a fost infirmat chiar şi de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.(34)

Realitatea rezultă din estimările de la începutul secolului al XX-lea.

Românii atingeau proporţia de 75% (după Kruşevan) (35), apoi numai 53,9% în 1907, (36) dar din nou 70% în 1912 (după Laşkov) (37) şi, în sfârşit, 65-67% în 1918 (după americanul J. Kaba). (38)

Merită să amintim şi procentajele ruşilor şi ucrainienilor de la acelaşi recensăminte inventariate aici.

Conform tuturor mărturiilor consemnate, numărul ruşilor propriu-zişi în Basarabia a rămas întotdeauna extrem de mic, şi din această cauză vor fi luaţi împreună cu ucrainienii în statistica noastră.

Deci, socotite împreună, cele două naţionalităţi din Basarabia totalizau: 6,5% în 1817, 15,7% (Zaşciuk) sau 14,3% (de Pauly) în 1862, 15,8% în 1871, 27,8% în 1897 (cu rezervele de rigoare) şi 24,6% în 1907! Acesta era rezultatul „fructuos” al unei rusificări de o sută de ani!

Cei care au spus lucrurilor pe nume au fost tot scriitorii ruşi.

Dat fiind caracterul absolut românesc al provinciei, unii autori ruşi, ca Danielevski (1888), recomandau guvernului rus să restituie Basarabia României, „având în vedere principiul naţionalităţii”, (39) iar generalul Kuropatkin, des pomenit aici, afirma că „Rusia a atins în 1792  frontierele ei naturale, ajungând la malul stâng al Nistrului.” (40)

Ce altă recunoaştere mai categorică se putea da falimentului total al politicii de rusificare?

 

 

Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Sursa: Istoria.md

 CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/01/31/autori-rusi-despre-romanitatea-basarabiei-3/

Note:
1    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 405.
2   Ion Alexandrescu, Basarabia, în Revista de istorie militară, Bucureşti, nr. 3/1991, p. 53.
3    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 400.
4    Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
5    Mihai Adauge, Istoria şi faptele, în Nistru, Chişinău, nr. 4/1990, p. 118-119.
6    Ion G. Pelivan, Les droits des Roumains sur la Bessarabie, Paris, 1920, p. 8.
7   Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, partea I, Bucureşti, 1986, p. 1045.
8  Ştefan Ciobanu, La Bessarabie. Sa population – son passé – sa culture, Bucarest, 1941, p. 15.
9    Petre Cazacu, Moldova dintre Prut şi Nistru 1812-1918, Iaşi, f.a., p. 70.
10  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 13.
11  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
12  Ibidem.
13  Gheorghe Bezviconi, Călători ruşi în Moldova şi Muntenia, Bucureşti, 1947, p. 351.
14  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 53.
15 Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 11/1991, p. 121-123.
16  Ion G. Pelivan, op. cit., p. 27.
17 Petru Caraman, Românitatea Basarabiei văzută de ştiinţa oficială sovietică, în Basarabia, Chişinău, nr. 2/1992, p. 106.
18  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1983, p. 405.
19  Ibidem, p. 400.
20  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 9.
21  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
22  Ion Alexandrescu, op. cit., p. 60.
23  Zamfir Arbore, Liberarea Basarabiei, Bucureşti, 1915, p. 43, 45.
24  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 14.
25  Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 10/1991, p. 86.
26  Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 203.
27  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
28 Mărturii ruseşti despre caracterul românesc al Basarabiei, în Patrimoniu, Chişinău, nr. 2/1991, p. 192.
29  Anton Crihan, op. cit., în loc. cit., nr. 11/1991, p. 119.
30  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 404.
31  Anton Crihan, op. cit., p. 121.
32  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
33  Ştefan Ciobanu, op. cit., p. 41.
34  Formarea naţiei burgheze moldoveneşti, Chişinău, 1985, p. 36.
35  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., p. 405.
36  Ibidem, p. 406.
37  Ibidem, p. 405.
38  Ibidem.
39  Basarabia. Monografie, sub îngrijirea lui Ştefan Ciobanu, Chişinău, 1926, p. 166.
40  Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, op. cit., 1986, p. 1045.

07/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 7 IULIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

7 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

1053: S-a nascut  Împăratul Shirakawa  al Japoniei; (d.24 iulie 1129).

A fost al 72- lea împărat al Japoniei, in conformitate cu ordinea tradițională de succesiune, iar domnia sa a durat din anul 1073 până la 1087.

 

 

 

1119: S-a nascut impăratul Sutoku (d.14 septembrie 1164), al 75– lea imparat al Japoniei in conformitate cu ordinea tradițională de succesiune.

A domnit intre anii 11231142.

 

 

 

 

1124 : Cruciatii ocupa cetatea Tyr, infrangand apararea musulmana. Orasul devine unul dintre cele mai importante asezari ale Regatului Ierusalimului si sediul  Arhiepiscopiei de Tyr.

După recucerirea Acrei de catre Richard Inima de Leu la 12 iulie 1191, capitala regatului s-a mutat acolo, dar încoronarea a avut loc în Tyr.

 

 

 

 

 1207: S-a nascut Elisabeta a Ungariei (Elisabeta de Turingia, d.17 noiembrie 1231).

 

 

  Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi pălărie

                            Sfanta Elisabeta torcând lâna pentru săraci.

 

 

A  fost o descendentă a dinastiei arpadiene , fiică a regelui Andrei al II-lea al Ungariei, trimisă la vârsta de 4 ani în Turingia, unde s-a căsătorit în anul 1221 cu landgraful  Ludovic al IV-lea de Turingia.

După moartea soțului ei a intrat în ordinul terțiar franciscan.

A  decedat la vârsta de 24 de ani si a  fost canonizată în anul 1235 de Rusalii.

Este patroana landului Turingia.

Numeroase spitale, deopotrivă catolice și protestante, îi poartă numele.

 

 

 

 

 

1304: A decedat  Papa Benedict al XI-lea (Nicola Boccasini nascut la Treviso in  1240).  

 

 

 

 

 

 

 

Dupa pontificatul său care a durat numai opt luni, a murit subit la Perugia, existând suspiciunea ca ar fi fost otrăvit.

 A fost beatificat la data de 24 aprilie 1736.

 

 

 

 

 

 

 1307 : A murit Regele Eduard I al Angliei; ( (17 iunie 1239 – 7 iulie 1307)/.

 S-a suit pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272 după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. 

 

 

 

 

Portret aflat la Westminster Abbey.

                           

                         Eduard I al Angliei, portret aflat la Westminster Abbey

 

Eduard I, supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte, a fost cel mai ilustru monarh englez din Evul Mediu.

  

 

 

 

 

1456: La 25 de ani după execuţia Ioanei d’Arc, Papa Calixtus al III-lea a retras acuzaţia de erezie adusă acesteia.

 

 

 

 

 

                                                  Jeanne d’Arc

 

 

 

 

 1520: Conchistadorii spanioli condusi de Hernán Cortès, inving decisiv in  batalia de la Otumba, fortele  Imperiului Aztec.

 

 

 

 

Hernán Cortès (1485-1547)

 

 

 

 Dupa aceasta victorie  Cortez  si-a intarit fortele si a  distrus Imperiul Aztec.

 

 

 

 

 

 

 1537: A murit Magdalena de Valois, prințesă a Franței și regină a Scoției; (n. 10 august  1520).

 

 

Magdalena de Valois de Corneille de la Haye

 

                                        Magdalena de Valois de Corneille de la Haye

 

A  fost prințesă a Franței și regină a Scoției, fiind soția regelui Iacob al V-lea al Scoției.

 

 

 

1585: Tratatul de Nemours (sau Tratatul de la Saint-Maur) anuleaza drepturile dobandite anterior de protestanti (hughenoti) in Franta.

Semnat   între Regina mamă, Catherine de Medici, in numele regelui Frantei  și reprezentanți ai Casei de Guise, inclusiv Ducele de Lorena.

  Pe baza termenilor acordului, toate edictele anterioare care acordau concesiuni religioase și politice hughenoților, au fost revocate.

Acordul a interzis practicarea în Franța a  tuturor religiilor, cu excepția celei romano-catolice, iar „ereticilor” nu li sa permis să ajungă funcții publice.

Toate persoanele apartinand altor religii trebuiau  să se convertească la catolicism, in caz contrar riscand  să fie expulzate din Franta.

 

 

 

 

1607: ”God Save the King”, imnul national al Marii Britanii , este  interpretat pentru prima data in public.

 A fost scris de Benjamin Johnson, pe muzica lui   John Bull.

 

 

 

 

 

 

VIDEO:                       

 

 

 

 

 

 

 

 

1752 : S-a nascut  Joseph Marie Jacquard, inventatorul razboiului de tesut; (d.07.08.1834).

 

 

 

 

 

 

 

 

 1770: Are loc Bătălia de la Larga  între 65.000 de tatari crimeeni (cavalerie) și 15.000  infanteristi otomani , sub conducerea lui Kaplan Ghirei și 38.000 de ruși  condusi de  feld-mareșalul Rumeantev  pe malurile raului Larga, (un afluent al Prutului azi  in R.Moldova de azi ).  Bătălia  s-a incheiat cu  o victorie decisivă pentru ruși .

 

 

Războiul Ruso-Turc (1768–1774) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

Războiul Ruso-Turc (1768–1774) – foto  ro.wikipedia.org

 

 Victoriile de la Larga urmata de cea de la Cahul, au schimbat situația strategică în favoarea Rusiei. În septembrie 1770, a fost cucerită Tighina,   si apoi au capitulat cetățile turcesti Ismail, Chilia, Cetatea Alba si Ibrail .

După aceasta, operațiunile militare au continuat pe teritoriul Bulgariei . La 21 iulie 1774, otomanii semneaza cu Rusia Pacea de la Kuciuk Kainargi .

Tratatul conținea 16 prevederi favorabile Moldovei și Țării Românești. În decembrie 1774, rușii se retrag, Moldova și Valahia rămânând în continuare sub turci.

 

 

 

 

 

 

1807: S-a încheiat pacea ruso-franceză de la Tilsit, care  obliga printre altele Rusia să-şi retragă toate trupele din Valahia şi Moldova.

 

 

 

 

 

 

Napoleon Bonaparte (n.1769-d.1821), împărat Francez 1804-1815

Alexandru I, împărat al Imperiului Rus 1801-1825

 

 

La 7 iulie 1807 se încheia pacea ruso-franceză de la Tilsit care avea și o prevedere ce viza principatele românești. Prin articolul XXII al tratatului, Imperiul Rus se obliga să-şi retragă toate trupele din Valahia şi Moldova. Trebuie menționat că trupele ruse se aflau în principatele românești în razboi cu Imperiul Otoman (1806-1812).

Rusia intrase în război cu Franța susținînd militar armata Prusiei în lupta împotriva împăratului francez Napoleon Bonaparte, insa infrîngerea rapidă a Prusiei și ocuparea de catre trupele franceze a ducatului Poloniei, l-au silit pe țarul Alexandru I să încheie acestă pace cu Napoleon, in urma careia, Rusia şi Franţa s-au aliat împotriva Angliei, ba mai mult și-au propus cucerirea și împărțirea între ele a Imperiul otoman, cu unele generoase „cedări” şi Austriei.

Pe frontul otoman, Rusia urma să semneze un armistiţiu la Slobozia (24 august 1807), care prevedea evacuarea trupelor ruseşti din Valahia şi Moldova. Dar acest tratat nu s-a aplicat, întrucît ţarul Alexandru I a refuzat ratificarea lui, acuzîndu-l chiar pe generalul Meiendorf că a acordat condiţii prea favorabile Turciei.

Ostilităţile ruso-turce vor fi reluate în 1809, iar in 1812 jumătatea estică a Moldovei, botezată în urma tratatului de pace ruso-turc printr-o escrocherie Basarabia, a fost cedată fara drept de Turcia, Imperiului Rus.

 

 

 

 

 

1816: A decedat Richard Brinsley Butler Sheridan, om politic irlandez, autor dramatic si director de teatru, cel mai de seama reprezentant al comediei engleze in secolul XVIII; (n.4.11.1751).

 

 

 

 

 

 

 

Comedia sa de debut, “Rivalii” (1773), il plaseaza in doar cateva zile de la reprezentare printre autorii celebri din Anglia.

Anul urmator preia conducerea faimosului Drury Lane, pe care l-a reconstruit in 1794 si de care s-a despartit doar dupa incendiul devastator din 1809. Capodopera sa poate fi socotita “Scoala calomniei”.

 

 

 

 

1857:  Incep în Moldova alegerile pentru Adunarea ad-hoc, falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Tara Romaneasca.

 

 

 

 

1860:  S-a nascut compozitorul austriac Gustav Mahler ; (d.18.o5. 1911).

 

 

 

 

Gustav Mahler

 

 

 

 

1864: A fost înființată Primaria orasului Bucuresti; intaiul primar ales a fost generalul Barbu Vladoianu, un apropiat al domnitorului Al.I.Cuza. A fost primul primar al Bucurestiului și a ocupat funcția de ministru al Apărării Naționale între 21 februarie 1859 si 3 mai 1859.

În timpul primului său mandat de primar, morile de apă de pe râul Dambovita au fost desființate și a fost proiectat un sistem de canalizare a râului pentru a împiedica inundațiile constante până la acea dată. Barbu Vlădoianu a organizat primul corp de pietrari, în vederea pietruirii străzilor Capiatlei. În 1865 a înființat, Oficiul de stare civilă și a semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferată de pe teritoriul Romaniei intre Bucuresti si Giurgiu.

În cel de-al doilea mandat, Vlădoianu a dispus începerea lucrărilor de pavare cu gresie și granit a Podului Mogosoaia (actuala Calea Victoriei, din 1878). Lucrările au fost finalizate în 1872 si a inaugurat în decembrie 1872 prima linie de tramvai tras de cai ( “tramcar”), care făcea legătura între Gara Târgoviștei (actuala Gara de Nord) și bariera Mosilor.

 

 

 

1865: Patru conspiratori implicați în  complotul pentru asasinarea preşedintelui american Abraham Lincoln, au fost  spânzurați.

 

 

 

 

 

 

Foto: momentul executiei

 

 

Printre ei s-a numarat si Mary Elizabeth Eugenia Jenkins Surratt, acuzata ca a participat la complotul  condus de John Wilkes Booth, care a dus la asasinarea preşedintelui Abraham Lincoln la  14 aprilie 1865.

 

 

 

Mary Surratt

 

 

A fost prima femeie condamnată la moarte prin spânzurătoare în Statele Unite.

 

 

 

 

1871: A fost autorizată, prin decret, funcţionarea în Bucureşti a Societăţii Generale de iluminare şi încălzire cu gaz.

 

 

 

 

1879: S-a nascut  Knud Johann Victor Rasmunssen, explorator, antropolog şi etnolog danez ; (d.21.12.1933).

 

 

 

 

1884: S-a nascut scriitorul german Lion Feuchtwanger; (d. 1958).

 

 

 

Lion Feuchtwanger

 

 

 

 

1886: S-a nascut compozitorul roman Ion Hartulary-Darclée ; (d. 1969).

 

 

 

 

1887: Ferdinand de Saxa-Coburg si Gotha-Koháry,devine Prinț al Bulgariei, aflată încă sub  stapanire otomană.

A fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca kneaz (prinț regent, 1887–1908) si  mai târziu ca țar (1908–1918).

  Recunoașterea sa oficială de către marile puteri europene s-a obținut în 1896.

 

 

 

 

Ferdinand of Bulgaria 2.jpg

 

 

 

Ferdinand Maximilian Karl Leopold Maria de Saxa-Coburg și Gotha-Koháry, (26 februarie 1861 – 10 septembrie 1948) , a fost conducător al Bulgariei din 1887 până în 1918, inițial ca knyaz (prinț regent, 1887–1908) mai târziu ca țar (1908–1918). De asemenea, a fost autor, botanist, entomolog și filatelist.

 

 

 

 

 

 1887: S-a nascut pictorul de origine rusă Marc Chagall.

 

 

 

Marc Chagall

Marc Chagall
(7/07/1887 – 29/03/1985)

 

Chagall, (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus – d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța) a fost un pictor modernist. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, sub influența fanteziei și al melancoliei, și strâns legat de cultura ebraică. Ea reprezintă o temă care revine permanent în creația sa, la fel ca și orașul provincial bielorus Vitebsk, în care artistul și-a petrecut copilăria.

 

 

 

 

1898:  SUA anexează insulele Hawaii.

 

 

 


 

 

 

 Președintele american William McKinley a promulgat legea Newland, prin care Hawaii au fost anexate Statelor Unite.

Aflate in razboi cu Spania in Pacific, Statele Unite au  profitat si au anexat Arhipelagul Hawaii, aflat deja sub protectoratul lor. 

 

 

 

 

1899: S-a nascut regizorul american  George Cukor ; (d. 1983).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1901:  S-a născut cineastul si regizorul italian Vittorio de Sica, unul dintre iniţiatorii neorealismului italian în cinematografie; (m. 1974).

 

 

 

Vittorio De Sica (1962).jpg

 

1922: S-a nascut la San Biagio di Callalta (Italia) creatorul de modă și omul de afaceri francez, Pierre Cardin.

 

 

 

Pierre Cardin 1978.JPG

 

 

 

 

1923: S-a nascut  regizorul de teatru si film, scenograful, actorul  şi arhitectul  român Liviu Ciulei ; (d. 25 octombrie 2011 la Munchen, in Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București (1946) si arhitectura (1949) si a debutat ca actor în 1945,  ulterior alăturandu-se echipei Teatrului Municipal din Bucuresti care mai tarziu se va numi Teatrul Bulandra. A debutat ca regizor  în 1957.

A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra, pana in 1974, de unde a fost îndepărtat de cenzura comunistă în urma scandalului cu premiera “Revizorul”, montată deLucian Pintilie.

Sub conducerea sa, Teatrul Bulandra  devenise cea mai importantă instituție teatrală a vremii, nu doar în România, acolo lucrând practic în același timp, marii regizori de tearu David Esrig, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu.

A părăsit România în anul 1980 și a lucrat în multe țări din Europa, America de Nord, Australia.

A fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie  din Minneapolis , Minnesota  1986, (Statele Unite), iar din 1986  profesor de teatru la Columbia University si New York University, in orasul New York.

S-a întors în țară după 1989, regizând o serie de piese celebre.

A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra.

Ca arhitect, în afara scenografiilor majorității pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, precum și a altor teatre.

A fost căsătorit cu marea actriță Clody Bertola și cu jurnalista Helga Reiter. Este tatăl regizorului Thomas Ciulei .

 

 

 

 

 

 1930: A început în Statele Unite ale Americii construcţia barajului Boulder, cunoscut în prezent ca barajul hidrocentralei Hoover.

 

 

 

 

 

 

 

 

1930:  A fost adoptată in Romania Legea pentru protecţia monumentelor naturii.

 

 

 

1930: A murit Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, autor de romane politiste, parintele celebrului detectiv Sherlock Holmes (“Cainele din Baskerville”, “Lumea disparuta”); (n.22.05. 1859).

 

 

 

 

 

Arthur Conan Doyle

Foto: Sir Arthur Conan Doyle

 

 

   Sir Arthur Conan Doyle a fost de asemenea autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction).

 

 

 

 

1933: S-a nascut renumitul actor român de teatru şi film, Gheorghe Cozorici ; (d. 1993).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1936: Este brevetat in S.U.A. surubul cu cap in forma de cruce.

 

 

 

 

 



 

 

 

Inventatorului Henry F. Phillips, i-au fost acordate de fapt doua brevete, unul pentru şurub şi altul pentru surubelnita asemănătoare.

 

 

 

 

 

 

1937: Japonia imperială a atacat din nou China. A început războiul de eliberare naţională a poporului chinez

 

 

 

 

1940: S-a nascut Ringo Starr (Richard Starkey), baterist şi cântăreţ britanic membru al trupei The Beatles.

 

 

 

 

Richard Starkey

 

 

Ringo Starr ramane  celebru pentru cuvintele:  ”I like Beethoven, especially the poems.”

 

A fost vocalist, baterist și compozitor, membru al legendarei formații Beatles și narator al primelor două sezoane (1984-1986) din serialul pentru copii Locomotiva Thomas și prietenii săi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1941: Al Doilea Razboi Mondial –  Armata română a ocupat localitatea Lipnic, atingând aliniamentul Nistrului.

 

 

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa - foto: victortibrigan.wordpress.com

Cavaleriști români marsaluind spre front, in Basarabia. Se observă sabiile, pe care le au agatate de șafoto preluat de pe victortibrigan.wordpress.com

 

 

 

1943: S-a nascut  la Fosdinovo, Toscana, Italia cantaretul și compozitorul italian de muzică ușoară (cantautor) Toto Cutugno.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Salvatore Cutugno are peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume.

Este primul cantautor care a câștigat marele premiu al Festivalului de la Sanremo (în 1980) și singurul cantautor italian care a câștigat marele premiu la Eurovision Song Contest 1990.

 

 

 

 

 

 

 

 

  1956: Fritz Moravec și alți doi alpiniști austrieci reușesc prima ascensiune a vârfului Gasherbrum II ( (numit și K4, inaltime 8.035 m), aflat pe locul 13 ca înălălțime pe glob, fiind situat la sud-est de varful K2, în regiunea de graniță dintre China și Pakistan.

 

 

 

 

 

1958: Alaska devine al 49-lea stat american, dupa semnarea de catre președintele Dwight D. Eisenhower, a Legii care ii permitea sa intre in componenta SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1967: Începutul sângerosului război civil din Biafra ( Nigeria)

 

 

 

 

1969: In Canada este adoptata de catre Parlament Legea limbilor oficiale, franceza devenind alături de engleză, limba oficiala in stat.
 

 

 

 

 

1985: Boris Becker, jucător de tenis german, câştigă finala masculină a Wimbledon-ului; este cel mai tânăr câştigător – 17 ani şi 7 luni;  (n. 22 noiembrie 1967 la Leimen, Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: S-a constituit Partidul Alianţei Civice, preşedinte al noului partid fiind ales criticul literar  Nicolae Manolescu.

La  28 martie 1998, acest partid a  fuzionat cu Partidul Naţional Liberal.

 

 

 

 

 1991 Războiul din Iugoslavia –  Acordul de la Brioni  încheie războiul de independență de zece zile al Sloveniei împotriva Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.

 

 

 

 

 1999: În Israel, Guvernul format de liderul laburist Ehud Barak obține învestitura Parlamentului.

 

 

 

 

Ehud Barak official.jpg

 

 

 

Ehud Barak, născut Ehud Brug (n. 12 februarie 1942, kibuțul Mișmar Hașaron) este un general (ret.) și politician israelian. A îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Israeliene (1991-1994) apoi, lider al Partidului Muncii și prim-ministru al Israelului (6 iulie 1999-7 martie 2001).

 

 

 

 

2005: 56 de persoane au murit si alte 700 au fost ranite, într-o serie de atentate teroriste ce au avut loc în sistemul de transport public din Londra.

 

 

Russell square ambulances.jpg

 

 

 

 

 

7 iulie 2006: A murit Syd Barrett, cântăreț, compozitor englez (Pink Floyd); (n. 1946).

 

 

 

Syd.jpg

Barrett în 1969

Roger Keith (Syd Barrett, (n. 6 ianuarie 1946, Cambridge, Regatul Unit – d. 7 iulie 2006, Cambridgeshire, Regatul Unit),  a fost unul dintre membrii fondatori ai grupului Pink Floyd. Deși activitatea sa în muzica rock a durat relativ puțin, el este considerat unul dintre pionierii acesteia și primul artist al genului psihedelic folk. El este cel care a dat numele “Pink Floyd” grupului.

 

 

 

 

 

2007: In ziua de 7 iulie 2007, se casatoresc la Las Vegas in Statele Unite 3000 de cupluri, sperand ca numarul  magic 07.07.07 le va aduce noroc…

 

 

 

 

07-07-07 Wedding Las Vegas Lucky 777

 

 

 

 

 

2009: A început vizita oficială în România a suveranilor Belgiei, regele Albert al II-lea și regina Paola (7-9 iulie).

 

 

 

 

 2014 : A murit Alfredo Di Stéfano, fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol (n. 1926).

 

 

 

Mcu Alfredo Di Stefano.jpg

 

Alfredo Di Stéfano în 1947

 

Alfredo Stéfano Di Stéfano Laulhé (n. 4 iulie 1926 – d. 7 iulie 2014) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal argentiniano-spaniol, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului.

El este de obicei asociat cu echipa Real Madrid, și Ferenc Puskás, și a jucat un rol crucial în cucerirea de către acest club a Cupei Campionilor Europei de cinci ori în cinci sezoane consecutive începând cu 1956. Di Stéfano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar nu a participat la nici un campionat mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

2014: A murit Eduard Șevardnadze, general și politician georgian, al 2-lea președinte al Georgiei; (n. 1928).

 

 

 

Eduard shevardnadze.jpg

Eduard Șevardnadze (n. 25 ianuarie 1928 — 7 iulie 2014) a fost un politician și diplomat georgian. Șevardnadze a servit în calitate de Prim Secretar al Partidului Comunist Georgian (de facto liderul Georgiei Sovietice) între 1972 și 1985, și ministru de externe al Uniunii Sovietice între 1985 și 1991, în perioada cînd la conducerea acesteia se afla Mihail Gorbaciov.

După destrămarea Uniunii Sovietice, între anii 1992 și 2003 Șevardnadze a ocupat funcția de președinte al Georgiei, conducând țara în mod autoritar, și venind la putere prin înlăturarea forțată a președintelui democratic ales, Zviad Gamsahurdia.

În perioada președinției sale Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor Abhazia, Osetia de Sud și Adjaria. El a fost forțat să se retragă în 2003, ca urmare a sângeroasei Revoluții a Trandafirilor.

 

 

 

 

 

7 iulie este :

 

 

 

 

 

In Nepal – Ziua naţională – Aniversarea zilei de naştere a MS Regelui – Gyanendra; (1946).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In Insulele Solomon –  Ziua naţională – Aniversarea proclamării independenţei ; (1978).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

Sfanta Mucenita Chiriachi

 

 

 

 

 

 

 

Sfânta Mare Muceniță Chiriachi. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 7 iulie - foto: doxologia.ro

 

 

 

 

Sfanta Mucenita Chiriachi  a trait in secolul al III lea, in vremea imparatului Diocletian. Sfanta Chiriachi s-a nascut din parinti crestini, intr-o duminica. Acesta a fost si motivul pentru care Dorotei si Evsevia, parintii ei, i-au pus numele Chiriachi, care in limba greaca inseamna duminica.

 

Sfanta Chiriachi a refuzat multe cereri de casatorie, invocand ca ea este logodita cu Mirele Ceresc si ca-si doreste sa moara fecioara. Unul din pretendentii respinsi i-a spus imparatului Diocletian ca Sfanta Chiriachi este crestina.

 Din momentul aflarii acestei vesti, Sfanta Mucenita va fi supusa la multe chinuri. Acoperita de rani din cap pana in picioare, ea va fi tamaduita in chip minunat de un inger. In urma acestei minuni, multi pagani au crezut in Hristos si au primit moartea muceniceasca.

Sfanta Chiriachi i-a spus ighemonului: “Vezi bine ca nicicum nu ma poti intoarce de la credinta mea. Caci de ma arunci in foc, mai inainte de mine Cei Trei Tineri in foc au fost aruncati si prin credinta s-au mantuit; iar de ma arunci la fiare, mai inainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credinta s-a mantuit; iar de ma arunci in mare, mai inainte de mine lona Prorocul a fost in pantecele chitului trei zile si trei nopti si prin credinta s-a mantuit; daca taisului sabiei ma dai, mai inainte de mine Cinstitul Botezator loan sabiei a fost dat si credinciosia lui l-a mantuit. Caci ca si tuturor acestora, mie viata imi este a muri pentru Hristos.”

In urma acestor cuvinte, Sfanta Mucenita Chiriachi a fost ucisa prin decapitare.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=4fHSd2JiRGE

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Din pasiunile bibliografului blogspot.com

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

  4. Crestin Ortodox.ro;

  5. Istoria md.;

  6. Istoriculzilei blogspot.com

  7. lessignets.com;mediafax.ro;

  8. Wikipedia.ro.

07/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: