CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mărturia unui ziarist secui în 1940: “Mă rușinez că m-am născut secui-maghiar și reneg și faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară”. VIDEO

 

 

În așa numitul ținut secuiesc (Harghita, Covasna și Mureș), găsim astăzi urmele a peste 70 de cetăți militare dacice și, cu siguranță, mult mai multe așezări dacice civile…

Niciunde pe teritoriul locuit de români nu există o mai mare concentrare de astfel de situri arheologice, nici măcar în zona Sarmizegetusei Regia.

În condițiile în care dovezile faptului că românii sunt urmașii geto-dacilor abundă, drepturile noastre istorice în Ardeal, în Transilvania, sunt de necontestat, populația românescă trăind acolo înainte de venirea ungurilor și fiind întotdeauna majoritară, potrivit recensămintelor austriece și maghiare.

Cu toate acestea, agenții iredentiști maghiari se chinuie să infecteze și astăzi atmosfera din România și să manipuleze, cu informații false, lumea occidentală, pretinzând că Transilvania este pământ unguresc.

Pe acest fond al minciunii istorice și al barbarismului pe care l-au dovedit unii dintre pretinșii urmași ai lui Arpad și Attila ( majoritatea populației Ungariei nu este, din punct de vedere genetic, ungurească, ci formată în procent de peste 90% din români, germani, slavi și alte naționalități maghiarizate forțat, care și-au pierdut identitatea în decursul secolelor), au avut loc și uriașele crime hortiste dintre anii 1940-1944, perioadă în care Transilvania a fost sub ocupație maghiară.

Martor la acestea, cutremurat de atrocitățile săvârșite cu o ură irațională împotriva românilor, gazetarul secui Gyorgy Ferenczy, cu activitate jurnalistică în Budapesta, Satu Mare și Cluj (a editat gazeta Kimandom – Mă pronunț), spune următoarele, în 1940 (Golgota Transilvaniei, Arad, 1940 și ediția a II-a, București, 1941):

Naționalitățile au trăit ca cetățeni români cu drepturi depline, într-o totală libertate; la reforma agrară le-a revenit pământ… Trebuie să mă refer la umanitate… La sentimente omenești când arăt atrocitățile fără seamăn care s-au comis pe pământul Transilvaniei după ocupație… Mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică golgotă unde se petrec cele mai groaznice evenimente.

Oamenii sunt închiși cu sutele, cu miile sunt bătuți, sunt torturați în mod cumplit. Asasinatele și execuțiile se țin lanț și toate acestea doar pentru că unica vină a nenorocitelor victime este aceea de a se fi născut români… pe pământul Golgotei din Transilvania, unde vântul suflă leșurile celor spânzurați, unde cadavrele martirilor asasinați cu o sălbatică cruzime vestesc că instinctul bestial s-a eliberat și barbarismul și răzbunarea joacă dansul sălbatic al morții… A chinui… cu un vandalism necruțător oameni lipsiți de apărare este nemaiîntâlnit în istoria statelor civilizate ale Europei. Nu-mi rămîne altceva decât să mă rușinez că m-am născut secui-maghiar și să reneg faptul că am învățat prima oară să mă rog lui Dumnezeu în limba maghiară.”

(Radu Theodoru – “Urmașii lui Attila”, editura Miracol, 1999-2000)

De admirat onestitatea cu care un secui s-a delimitat de crimele hortiste.

Cu siguranță au făcut-o și alții…

Acest episod ne subliniază încă o dată faptul că dovedirea clară a drepturilor noastre istorice în Transilvania, nu doar pentru noi, ci și pentru lumea întregă este, nu o necesitate, ci o urgență, cu atât mai mult cu cât indivizi precum Lucian Boia (feblețea Budapestei) scriu negru pe alb în cărțile lor “de istorie” că noi, românii, NU AVEM DREPTURI ISTORICE ÎN TRANSILVANIA!

Oare pentru a pregăti terenul unor evenimente viitoare? Ia gândiți-vă ce argument forte are Budapesta, în pretențiile ei, atunci când revendică Transilvania și își prezintă cauza la UE sau în SUA, unde îl au ca suporter pe evreo-maghiarul George Soros, consilierul lui Obama :

“Păi, domnilor, chiar istoricii de la București spun că ei, românii, nu au drepturi istorice în Transilvania!!!”

Așadar, ce ne facem cu unul ca Boia? Ce ne facem cu puterea coruptă și incompetentă, iresponsabilă și aservită unor interese străine?

Ce ne facem cu acea parte a mediului istoric care nu vrea să audă de geto-daci sau care îi consideră încă niște primitivi ce nu merită atenție științifică?

Din nou reiese clar că noi, cei din sociatatea civilă, alături de specialiștii care încă mai simt românește, trebuie să acționăm în locul autorităților pentru a pune lucrurile pe făgașul normal, pentru a restabili adevărul.

Până la urmă vom reuși!

Daniel Roxin – http://adevaruldespredaci.ro

16/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Faliile geopoliticii si remistificarea istoriei noastre

 

 

Remistificarea istoriei

 

Suntem aşezaţi nu doar pe o falie seismică, dar şi pe o falie geopolitică.

După fiecare cutremur de pământ, cel puţin o parte din sudoarea şi eforturile constructive devin moloz.

După fiecare ruptură politică valorile cărora acest popor le aducea ofrande sunt “măcelărite”, noul val politic adus în lesă de pe alte meleaguri încercând să ne impună alte valori.

Lipsa acestei continuităţi ne-a pus în situaţia de a pierde multe “trenuri” ale istoriei.

După ruptura din 1989 asaltul nu a fost doar politic, dar la fel de încrâncenat şi asupra valorilor tradiţionale româneşti. Sunt negate personalităţi culturale care fundamentează o parte a conştiinţei de sine a poporului.

Sunt negate însă  şi esenţe istorice, sunt băşcălite sau minimalizate personalităţi fundamentale ale istoriei poporului român.

Să dăm câteva exemple, ca să vedem cine sunt şi ce zic.

Într-o recentă istorie a oraşului Oradea, apărută “din proprie iniţiativă”, pentru români, unul dintre autori, cu nume neaoş, tip Gorun care predă istoria în Ungaria (în România nu există istorici?) scrie pe la pagina 11 că la cucerirea de către unguri a Transilvaniei, el zice “la venirea”, aceasta era populată de “slavi, avari, bulgari şi români”.

Un alt român, despre care vom vorbi, Neagu Djuvara, scrie negru pe alb să abandonăm problema continuităţii poporului român, pentru că nu mai contează.

Toate internaţionalismele procedează la fel. Vreau să vă amintesc ce promitea Lenin la începutul URSS şi cu ce baie de sânge se încheie povestea, pentru că au neglijat problema reală a naţiunilor şi a teritoriilor lor.

Evreii după 2000 de ani şi-au revendicat teritoriul. Tragedia Iugoslaviei a fost posibilă doar pentru că “vremea naţiunilor a trecut”.

Valurile politice trec, popoarele rămân, iar Europa nu este şi nu va fi niciodată SUA.

Astfel, istoria orădeană va putea fi invocată în oricare viitor: “Ia uite ce scriu istoricii lor!”. Toate mistificările istoriei se fac la fel.

Pentru a fi credibil le omiţi pe cele care nu îţi convin şi le aminteşti doar pe cele care îţi convin, oricât de false ar fi, iar dacă nu le ai, le inventezi.
Alt caz, Neagu Djuvara. Cei mai mulţi intelectuali îl ştiu după nume, dacă nu de la cărţile scrise, atunci dela Radio Europa Liberă. Ei bine, în cărţile lui, Djuvara scrie, afirmând indirect, că tot ce a apărut la români, la începuturile istoriei lor este opera altora sau este împrumutat de la alţii.

Delirând, dar ştiind unde bate, numele de “basarab” ar fi de origine cumană. Fals. Originea lui pământeană a fost demonstrată de Haşdeu, un mare filolog, care nu era manipulat de nimeni.

La fel afirmă, în “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” că Negru Vodă descălecătorul ar fi cuman, care a venit să le înfiinţeze românilor munteni un stat şi să-i înveţe să lupte.

Aceasta în condiţiile în care absolut toate sursele istorice îl indică pe Negru Vodă ca fiind român.

El se lansează în speculaţii delirante, din care să se înţeleagă faptul că dacă nu ar fi venit un cuman nu s-ar fi înfiinţat Ţara Românească.

Dar cumanii au locuit doar extracarpatic, nu în Transilvania, de unde venea Negru Vodă, şi au cerut azil în Ungaria, fugind în 1240 cu toţii de tătari. Invazia (1241) îi găseşte în pusta ungară. Apoi cei care au rămas dintre ei au fost aşezaţi în Câmpia Tisei mijlocii, în Ungaria.

Cronica persană care descrie faptele tătarilor menţionează că acea coloană sudică a tătarilor a fost înfruntată de o armată vlahă.

Ce înseamnă aceasta? Păi regatul ungar avea atunci pretenţii de mare putere în centrul Europei. Armata ungară nu a avut curajul de a se lupta cu hoardele mongole, fugind tot timpul din calea lor, lăsând populaţia pe mâna tătarilor. Citiţi “Carmen Mizerabile” a lui Rogerius. Regele Bela al IV-lea îşi părăseşte până şi armata, fugind pe o insulă din Adriatica.

Deci ca să ai curajul să dai piept cu una dintre cele trei coloane mongole trebuia să ai o organizare militară de tradiţie, ceea ce presupune o organizare administrativ-socială eficientă, să te simţi extrem de puternic etc.
În 1247, la şase ani după invazia mongolă, “Diploma Ioaniţilor” vorbeşte despre existenţa unui voivodat, Litovoi, şi a unor cnezate: ale lui Ioan şi Farcaş.

Atunci, dacă înainte de venirea tătarilor, românii aveau cnezate, aveau armată, la şase ani după invazie, erau organizaţi în ţări, cnezate şi un voivodat (mai multe cnezate), ele au dispărut toate ca să vină un cuman (despre care toate sursele spun că e român) să-i organizeze pe români?

De fapt, după Djuvara, nu i-a  organizat pe români ci pe slavo-români, la 700 de ani după ce slavii au traversat mai mult decât au locuit în Dacia… Dar am mai auzit noi din astea!

Propaganda rusească, apoi sovietică, apoi iar rusească, ne-a definit întotdeauna slavo-români.

Ghiciţi de ce?

Apropo, ştiaţi că în Librăria Congresului American (Bibliotecă) toate cărţile în limba română sunt catalogate în grupul limbilor slave?

Ar fi interesant de ştiut cum s-a ajuns în această situaţie şi, mai ales, de ce nicio oficialitate română nu a încercat niciodată să remedieze această jenantă situaţie pentru noi.

Este un curat delir sistemul de presupuneri penibile al lui Djuvara. Nu le voi înşira, lasă la o parte izvoarele istorice şi argumentele logice, înlocuindu-le cu presupuneri fanteziste având la bază “dar dacă…”.

Dar nu toţi tinerii cititori sunt imuni la perversiunile propagandistice şi de manipulare prin scris. Pe de altă parte, manualele alternative şi nivelul ştachetei din şcoli fac ca nivelul de cunoştinţe istorice…

Revenim la subiect. Deci şi înainte, şi după tătari românii aveau în Muntenia organizaţii de tip statal, iar cumanii aşezaţi pe Tisa mijlocie în pusta panonică erau după 50 de ani deja în curs de asimilare maghiară.

Atunci, în 1290, Negru Vodă, menţionat de surse drept român, după delirul lui Djuvara, cuman, ar fi coborât la şes să-i înveţe pe români să lupte şi să se organizeze.

Reţineţi doar că istoria orădeană dă la o parte, indirect, continuitatea românilor în ţara lor (“slavi, avari, bulgari şi români”), iar în cartea lui Djuvara “continuitatea nu mai contează”, iar statul român este o creaţie a unui cuman.

Ce concluzii pot trage nişte tineri din aceste minciuni insinuant strecurate în mintea lor? Mai departe. Un oarecare Boia, istoric trăindla Paris, scrie cărţi pentru români, dar mai ales pentru lumea largă, în care “demonstrează” că “aventurierul” Mihai nu i-ar fi unit pe români. Oare de ce nu i-a unit pe munteni cu sârbi sau cu bulgari? Oare de ce s-a limitat la teritoriul românesc?

În aceeaşi ordine de idei, la la un post TV am auzit “de ziua de 24 ianuarie, când A.I. Cuza a înfiinţat statul român”!!

După Boia, întreaga istorie românească demnă este doar o mistificare, singurele adevăruri istorice româneşti ar fi pierderile lor, scăderile lor.

Mă rog, există alţi neaoşi dedicaţi, un fel de Gramatopoli, după care dacii erau doar nişte beţivi care îşi vindeau copiii, iar monedele lor sunt, de fapt, monede greceşti.

Apropo, cât de mult seamănă aceste calomnii cu realitatea că nişte ţigani şi-au vândut copiii, iar toate ziarele din ţară şi din afară urlau că românii îşi vând copiii?

Valori fundamentate de către cronicari şi nume precum Kogălniceanu, Xenopol, Iorga etc. sunt etichetate de tot felul de pixmeni drept proto şi criptocomuniste.

Nu-i interesează ridicolul afirmaţiilor. Ei s-au angajat să scrie şi scriu. Se ştie că prin repetare rămâne ceva, se amprentează conştiinţele, se generează curente de opinii.

Aproape lună de lună, undeva în Occident, un ziar, un post TV sau post de radio inventează ceva urât la adresa românilor.

În afară, poporul român este satanizat, iar în interior este culpabilizat, se lucrează din greu la şubrezirea şi apoi la anihilarea conştiinţei de sine prin cea mai perversă şi mai toxică remistificare a istoriei. Tehnica a evoluat. Condeiele mercenare din afară nu mai au credibilitate.

Pentru credibilizare sunt necesari mercenari cu nume româneşti. Orice om de ştiinţă vă va spune că atunci când faptele aleatorii încep să se înserieze şi să capete o cu totul altă direcţie decât au avut prin tradiţie înseamnă că a intervenit un factor ordonator.

Fenomenele istorice nu vizează un an sau o generaţie, ele se întind pe generaţii şi pot avea consecinţe definitive. Sunt lucruri cunoscute de către profesionişti de foarte mult timp.

Stalin a dat ordin, în 1924, când nimeni nu putea nici măcar să se gândească la un al doilea război mondial, nu la o eventuală victorie:

“Începeţi propaganda în Basarabia, pentru ca atunci când va veni vremea, când condiţiile vor fi oportune şi vom putea intra cu armata, să fim aşteptaţi şi întâmpinaţi ca prieteni şi nu ca duşmani”.

Dacă nu vom lua în seamă aceste lucruri riscăm să ajungem kurzii Europei.

Tristă este laşitatea istoricilor de profesie, care, de frica unor reacţii din partea “vocilor autorizate”, a unor “oficialităţi” pseudoacademice şi pseudointelectuale nu au demnitatea şi curajul de a fi ei înşişi, de a ieşi în faţa publicului prin orice mijloace şi de a contracara remistificarea istoriei poporului român.

 

Autor: Prof. univ. dr. Gavril CORNUŢIU

http://gavrilcornutiu.ro

16/06/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Iluzia democraţiei si sfârşitul ei programat

 

Reversul marelui sigiliu al Statelor Unite ale Americii

Sfârşitul programat al democraţiei

 

1.Puterea a trecut în alte mâini

Adevăraţii stăpâni ai lumii nu mai sunt guvernele ţărilor, ci conducătorii grupurilor multinaţionale financiare sau industriale şi ai unor instituţiilor internaţionale „opace” (FMI, Banca Mondială, OCDE, OMC, băncile centrale).

Prin urmare, cei care conduc lumea nu sunt aleşi în mod democratic, în ciuda impactului deciziilor lor asupra vieţii populaţiei.
Puterea acestor organizaţii se exercită la o dimensiune planetară, în timp ce puterea statelor e limitată la o dimensiune naţională.

De altfel ponderea societăţilor multinaţionale în fluxurile financiare a depăşit-o de mult pe cea a statelor.

La dimensiune transnaţională, mai bogate decât statele şi reprezintând principalele surse de finanţare ale partidelor politice de orice orientare în majoritatea ţărilor, aceste organizaţii se situează de fapt mai presus de legi şi de puterea politică, mai presus de democraţie.

Iată lista cifrelor de afaceri ale unor organizaţii multinaţionale, comparate cu PIB-ul statelor.

Ea spune multe despre puterea planetară pe care aceste societăţi sunt în curs s-o capete. O putere tot mai mare, datorată accelerării fuziunii între organizaţiile multinaţionale.

Cifre de afaceri sau PIB, în miliarde de dolari

 

General Motors

178,2

Singapore

96,3

Danemarca

161,1

Toyota

95,2

Tailanda

157,3

Israel

92

Ford

153,5

General Electric

90,8

Norvegia

153,4

Filipine

83,1

Mitsui & Co

142,8

IBM

78,5

Polonia

135,7

NTT

77

Africa de Sud

129,1

Axa – UAP

76,9

Mitsubishi

129

Egipt

75,2

Royal Dutch Shell

128,1

Cile

74,3

Itoshu

126,7

Irlanda

72

Arabia Saudita

125,3

Daimler-Benz

71,5

Exxon (Esso)

122,4

British Petroleum

71,2

Wall Mart

119,3

Venezuela

67,3

Ford

100,1

Groupe Volkswagen

65,3

Grecia

119,1

Noua Zeelanda

65

Finlanda

116,2

Unilever

43,7

Marubeni

11,2

Pachistan

41,9

Sumimoto

109,3

Nestle

38,4

Malaezia

97,5

Sony

34,4

Portugalia

97,4

Egipt

33,5

Singapore

96,3

Nigeria

29,6

Ansamblul celor mai mari 5 firme din lume

526,1

Orientul Apropiat si Africa de Nord

454,5

Asia de Sud

297,4

Africa Sub-Sahariana

269,9

Cifrele datează din 1999, în afară de cele scrise cu italice care datează din 1992.
Surse: Banca Mondială (World Development Rapport 1998-1999), Forbes, The Nation, Institutul de Cercetare al Naţiunilor Unite pentru dezvoltare socială (Statele Disarray, Geneva, 1995), Le Courier National, Le Monde Diplomatique.

2.Iluzia democraţiei

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.

Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.

Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.

Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit „globalizare”.

Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie.

Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.

Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut.

Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere.

Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de „dreapta” şi de „stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.

Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte „noul sclavagism”, asezonat cu sos picant – de dreapta – sau dulce acrişor – de stânga.

3. Dispariţia informaţiei

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.

Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte „de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.

Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.

Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.

Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

4. Strategii şi obiective pentru controlul lumii

Responsabilii puterii economice provin aproape în totalitate din aceleaşi cercuri, din aceleaşi medii sociale. Ei se cunosc între ei, se întâlnesc, împărtăşesc aceleaşi idei şi aceleaşi interese.

Deci în mod natural ei toţi împărtăşesc aceeaşi viziune a ceea ce ar trebui să fie lumea viitoare ideală (pentru ei).

În consecinţă este firesc ca ei să cadă de acord în privinţa unei strategii şi să-şi sincronizeze respectivele acţiuni către obiective comune, inducând situaţii economice favorabile realizării obiectivelor lor. Iată câteva elemente ale strategiei lor:

Slăbirea statelor şi a puterii politice. Destabilizare. Privatizarea serviciilor publice.

Dezangajarea totală a statelor din economie, incluzând aici sectoarele educaţiei, cercetării, şi la un moment dat al poliţiei şi al armatei, destinate să devină sectoare exploatabile de către întreprinderi private.

Îndatorarea statelor cu ajutorul corupţiei, a lucrărilor publice inutile, a subvenţiilor date întreprinderilor fără justificare, sau a dispenselor militare. Când se acumulează un munte de datorii, guvernele sunt constrânse la privatizare şi la desfiinţarea serviciilor publice. Cu cât un guvern este mai mult sub controlul „Stăpânilor lumii”, cu atât mai mult el trebuie să mărească datoria ţării sale.

Sărăcirea angajaţilor şi menţinerea unui nivel de şomaj ridicat, întreţinut prin dislocarea şi mondializarea pieţei muncii. Aceasta măreşte presiunea economică asupra salariaţilor, care sunt atunci gata să accepte orice salariu şi orice condiţii de muncă.

Reducerea ajutoarelor sociale, pentru a creşte motivaţia şomerilor de a accepta orice muncă pentru orice salariu. Ajutoare sociale prea ridicate împiedică şomajul să facă presiune în mod efectiv asupra pieţii muncii.

Împiedicarea creşterii revendicărilor salariale în Lumea a Treia, menţinând aici regimuri totalitare sau corupte. Dacă lucrătorii din Lumea a Treia ar fi mai bine plătiţi, acest lucru ar contraveni principiului însuşi al dislocării şi al pârghiei pe care ei îl exercită asupra pieţei muncii şi al societăţii în Occident.

Acesta este deci o cheie strategică esenţială care trebuie păstrată cu orice preţ. Faimoasa „criză asiatică” din 1998 a fost declanşată cu scopul de a păstra această cheie.

5. Artibutele puterii

Organizaţiile multinaţionale private se dotează în mod progresiv cu toate atributele puterii statelor: armate (1), reţele de comunicaţii, satelite (2), servicii de informaţii, fişiere ale indivizilor (3), instituţii judiciare (stabilite de OMC şi AMI, acord conform căruia o astfel de organizaţie multinaţională va putea să târască un stat în faţa unei curţi de justiţie internaţionale speciale).

Etapa următoare – şi ultima – pentru aceste organizaţii ar fi să obţină puterea poliţienească şi militară care corespunde noii lor puteri, creând propriile lor forţe armate, deoarece armatele şi poliţiile naţionale nu sunt adaptate pentru apărarea intereselor acestor organizaţii în lume.

La un moment dat, armatelor li se va solicita să devină întreprinderi private, prestatoare de servicii, lucrând pe bază de contract cu statul, ca şi cu orice alt client privat capabil să le plătească serviciile.

Dar, în etapa ultimă a planului, aceste armate particulare vor servi intereselor marilor organizaţii multinaţionale şi vor ataca statele care nu se vor plia pe regulile noii ordini economice.

Deocamdată acest rol este asumat de armata Statelor Unite, ţara cea mai bine controlată de societăţile multinaţionale.

Note:

A – Armate particulare

Armatele particulare există deja în Statele Unite. Este vorba de societăţile DynCorp, CACI şi MPRI, prototipuri ale viitoarelor armate particulare.

DynCorp a acţionat în numeroase regiuni unde Statele Unite doreau să intervină din punct de vedere militar, fără a purta responsabilitatea directă (în America de Sud, în Sudan, în Kuweit, în Kosovo, în Irak.).

La sfârşitul anului 2002 DynCorp a fost răscumpărat de către Computer Sciences Corporation, una dintre cele mai importante societăţi americane de servicii de informatică.

În mai 2004, DynCorp şi MPRI au fost implicate în torturarea prizonierilor irakieni.

Armatele particulare (numite „antreprenori” de către Pentagon) reprezintă 10% din efectivele americane trimise în Irak.

B – Sateliţi

Microsoft a renunţat în final la proiectul său Teledesic, o reţea de 288 sateliţi de comunicaţie care trebuiau să constituie o urzeală în jurul întregii planete.

Dar alte companii multinaţionale se pregătesc să creeze reţele similare de sateliţi de comunicaţie. De asemenea, sateliţi de observaţie particulari sunt gata instalaţi.

Două societăţi comercializează imagini de rezoluţie mare din orice loc de pe planetă susceptibil de a-i interesa pe cumpărători.

C – Fişiere individuale

Numeroase societăţi fondate în aceşti ultimi ani (în principal în Statele Unite) sunt specializate în colectarea informaţiilor individuale, oficial cu scopuri comerciale. Dar aceste fişiere private încep să reunească milioane de profile individuale foarte exacte ale consumatorilor repartizaţi în zona ţărilor occidentale.

Informaţiile din aceste fişiere sunt vândute oricui doreşte să le cumpere.

6. Adevărata realitate a banilor

Banii sunt astazi în mod esential virtuali. Ei au ca singura realitate un sir de 0 si 1 în computerele bancilor.

Marea majoritate a comertului mondial are loc fara bani fizici si doar 10% din tranzactiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în „lumea reala”.

Pietele financiare ele însele constituie un sistem de creatie a banilor virtuali, a unui profit care nu se bazeaza pe crearea unei adevarate bogatii. Gratie jocului pietelor financiare (care permite transformarea în beneficii a oscilatiilor cursurilor bancare), investitorii avizati pot fi declarati mai bogati, printr-o simpla circulatie a electronilor în computere.

Aceasta creatie de bani fara a crea o bogatie economica corespunzatoare este însasi definitia crearii artificiale a banilor.

Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani si ceea ce ortodoxia economica liberala interzice statelor este deci posibil si legal pentru un numar restrâns de beneficiari. Daca dorim sa întelegem ce este în mod real banul si la ce serveste el, e sufiecient sa inversam vechea zicala: ” timpul înseamna bani”.Banii înseamnă timp.

Banii reprezinta ceea ce permite cumpararea timpului altora, timp care a fost necesar sa se creeze produse sau servicii de consum.

Banii, Timpul si Sclavii

Din punct de vedere tehnic banii reprezinta o unitate de calcul intermediara pentru schimbul timpului contra timp, fara a fi posibila compararea directa a timpului unora cu al altora.

Deoarece fiecare conversie între bani si timp se face pe baza unei estimari subiective, care variaza în functie de raportul fortei economice si informationale între cumparator si vânzator.

În practica acest raport de forte este întotdeauna defavorabil consumatorului – salariat.

Când un individ dintr-o categorie medie cumpara un produs el plateste timpul care a fost necesar pentru a fabrica acest produs la un pret mai ridicat decât salariul care îi este lui platit pentru o fractiune echivalenta din propriul lui timp.

De exemplu, daca o masina este produsa în 2 ore de 20 de salariati (întelegându-se aici munca comerciantilor si munca depusa pentru echipamentele de productie folosite), salariul fiecarui salariat pentru aceste doua ore ar trebui sa fie egal cu 1/20 din pretul masinii, adica 500 E daca masina a costat 10000 E.

Ceea ce înseamna un salariu orar teoretic de 250 E (1600FF). Pentru cea mai mare parte a salariatilor, suntem foarte departe de aceasta socoteala.

Când un salariat occidental presteaza 10 ore din timpul lui, el primeste numai echivalentul unei ore. Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 contra unu.

Acest sistem este versiunea moderna a sclavagismului.

Beneficiarii timpului furat salariatilor sunt întreprinderile, precum si statele atâta timp cât banii preluati prin impozite si taxe nu sunt utilizati în interesul general.

7. Punctul de non-retur ecologic va fi depăşit

Este evident că începem să ne izbim de limitele ecologice în activitatea economică.

Un sistem economic liberal, al cărui scop este căutarea profitului pe termen scurt pentru interese particulare, nu poate să ia în considerare costurile pe termen lung cum ar fi degradarea mediului.

Modelele economice actuale sunt totodată incapabile să estimeze la justa sa valoare „producţia” naturii, indispensabilă supravieţuirii noastre: producţia de oxigen, fixarea gazului carbonic de către păduri şi ocean, reglarea temperaturii, protecţia împotriva razelor solare, reciclarea chimică, repartiţia ploilor, producerea apei potabile, producerea alimentelor etc.

Dacă modelele economice ar integra costul real al distrugerii naturii, al poluării, al modificărilor climatice, aceasta ar schimba în mod radical estimarea noastră în legătură cu ceea ce este „rentabil ” şi ce nu.

Producţia naturii a fost evaluată la 55.000 miliarde de dolari pe an de către un grup de oameni de ştiinţă al Institutului pentru Economii Ecologice al Universităţii din Maryland în 1997.

8. Distrugerea naturii se face intenţionat

Dispariţia naturii este inevitabilă, deoarece distrugerea naturii este dorită de noua putere economică. De ce? Din trei motive:

– Dispariţia naturii şi creşterea poluării vor face individul încă şi mai dependent de sistemul economic şi va da naştere unor noi profituri (datorită mai ales unui consum în creştere de medicamente şi de prestări medicale.)

– De altfel natura reprezintă o referinţă într-o altă ordine, cea a universului. Contemplarea frumuseţii şi a perfecţiunii naturii este subversivă pentru această nouă putere economică: ea o ameninţă prin aceea că individul poate respinge urâţenia medilor urbanizate şi pune la îndoială ordinea socială care în concepţia ei trebuie să rămână singura referinţă.

Urbanizarea mediului permite plasarea populaţiei într-un spaţiu totalmente controlat, supravegheat şi în care individul este total scufundat într-o proiecţie a ordinii sociale.

– În sfârşit, contemplarea naturii incită la visare şi intensifică viaţa interioară a indivizilor, dezvoltându-le propria sensibilitate şi deci liberul lor arbitru. Ei încetează din acest moment să mai fie fascinaţi de mărfuri, ei refuză programele televizate destinate să-i abrutizeze şi să le controleze spiritele.

Eliberaţi de lanţurile lor, ei încep să-şi imagineze o altă societate posibilă, fondată pe alte valori decât profitul material.

Tot ceea ce poate să determine indivizii să gândească şi să trăiască prin ei-înşişi este în mod potenţial subversiv pentru această nouă putere economică. Cel mai mare pericol pentru ordinea socială este spiritualitatea, deoarece ea îi bulversează individului sistemul de valori şi deci comportamentul, în detrimentul valorilor şi comportamentelor precedente induse de condiţionările sociale.

Pentru stabilitatea „noii ordini sociale”, tot ceea ce poate stimula trezirea spiritulală se doreşte a fi eliminat.

9. Alternativele ultimei şanse

Pentru a nu fi total excluse din joc, contra-puterile acestei puteri economice (sindicate, asociaţiile de consumatori, mişcările ecologiste) trebuie să răspundă plasându-se pe acelaşi nivel de organizare, la nivel mondial şi nu naţional ca până acum, unificându-şi şi sincronizându-şi acţiunile, la scara grupurilor de state apăsând o greutate suficientă în fluxurile economice mondiale.

Le rămâne puţin timp pentru a acţiona, deoarece toate mijloacele de control necesare unei viitoare dictaturi mondiale sunt deja instalate.

10. 2000 de ani de istorie

În timpul acestor ultime două milenii, civilizaţia a trecut prin patru epoci succesive marcând patru forme de putere politică:

– Epoca triburilor Puterea exercitată prin forţă (şi mai rar prin înţelepciune sau cunoaştere)

– Epoca imperiilor şi a regatelor Putere ereditară. Naşterea noţiunii de stat.

– Epoca statelor-naţiune Epocă deschisă de monarhia parlamentară în Marea Britanie în 1689, de către revoluţia franceză din 1789 şi prin fondarea Statelor Unite. Într-un stat-naţiune, puterea nu mai este ereditară ci exercitată de către conducătorii ce se consideră că reprezintă poporul şi desemnaţi prin alegeri (stat-naţiune democratic), sau printr-un sistem de cooptare în sânul unui partid unic (stat-naţiune totalitar).

– Epoca conglomeratelor economice Eră iniţiată începând cu 1954, pusă în practică în cursul anilor 70 şi 80 şi operaţională total începând cu anii 90. Puterea nu mai este de tip reprezentativ sau electiv şi nu mai este nici localizată din punc de vedere geografic (contrar triburilor, regatelor, statelor-naţiune).

Ea este exercitată direct de către cei care controlează sistemul financiar şi producerea mărfurilor. Instrumentele acestei puteri sunt controlul asupra tehnologiei, al energiei, al banilor şi al informaţiei.

Ca orice putere nouă, ea se erijează în a înlocui puterea precedentă, menită dispariţiei.

În sfârşit, această nouă putere este globală, planetară. Nu există deci nici alternative, nici supape. Ea constitue un nou nivel de organizare a civilizaţiei, un fel de super-organism.

Rezolvarea marilor probleme ecologice, economice şi sociale par să necesite efectiv instaurarea unei strategii sau a unei forme de putere globale.

De asemenea, unificarea lumii prin economie şi declinul statelor-naţiune au fost justificate parţial de o cauză nobilă: a face imposibil un nou război mondial care, în era atomică, ar însemna sfârşitul civilizaţiei.

Dar chestiunea este de a şti în serviciul căror obiective şi a căror interese se pune această nouă putere, prin cine trebuie ea să fie exercitată şi prin ce contra-puteri trebuie să fie echilibrată şi controlată.

Mondializarea (sau globalizarea) nu este negativă prin ea însăşi. În mod potenţial ea poate să permită stabilirea unei păci mondiale durabile şi a unei mai bune gestiuni a resurselor.

Dar dacă ea continuă să fie organizată în beneficiul unei elite şi dacă îşi păstrează orientarea non-liberală actuală, ea nu va întârzia să genereze un nou tip de totalitarism, transformarea completă a fiinţelor umane în mărfuri, distrugerea totală a naturii, forme inedite de robie.

 

Site Ion Coja.ro

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2013/10/02/noua-ordine-mondiala-si-europa/

16/06/2015 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: