REPUBLICA SOVIETICĂ SOCIALISTĂ MOLDOVENEASCĂ – cronologie (1940 – 1991). VIDEO

Harta Basarbiei cotropite de U.R.S.S.

 

 

 

 

26 iunie 1940. Nota ultimativa a U.R.S.S. adresată României.

28 iunie 1940. Administraţia şi trupele române au început să se retragă de pe teritoriul Basarabiei. Armata Roşie a trecut Nistrul. Basarabia a trecut în componenţa U.R.S.S.

2 august 1940. La Sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a fost adoptată legea cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale.

Fosta provincie Basarabia a fost sfâșiată și i s-au răpit teritoriile maritime (Bugeacul),care a fost dăruite Ucrainei împreună cu raioanele din nord (Hotinul).

 O  parte din fosta Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca a trecut în componenţa R.S.S.Moldovenesti.

În raioanele cedate  RSS Moldovenești (astăzi Transnistria), proporția moldovenilor era de 44,1 %,

Partea răsăriteană a RASSM, inclusiv prima ei capitală, Balta, a devenit parte a RSS Ucraineana, în cadrul căreia  românii moldoveni și-a pierdut statutul de autonomie și orice drepturi lingvistice.

11 noiembrie 1940. S-a încheiat delimitarea teritorială dintre R.S.S.M. şi R.S.S. Ucraineană.

Au fost formate 6 judeţe – Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca.

 

 

 

 

 

29 ianuarie 1941. Au avut loc primele „alegeri generale” în Sovietele Supreme ale R.S.S.M. şi U.R.S.S.

22 iunie 1941. Armatele germane şi române în nord, armatele române în centru şi sud au trecut Prutul şi au pătruns pe teritoriul R.S.S.M ocupat de URSS.

În 26 iulie 1941, odata cu eliberarea Cetăţii Albe, a fost restabilită graniţa Romaniei de pînă la 28 iunie 1940.

Martie 1944. Armata Roşie a  treacut  Nistrul în partea de nord a fostei R.S.S.M. şi a luat în stăpînire pînă la începutul lunii aprilie Bucovina de nord şi nordul Basarabiei, coborînd pînă aproape de Orhei.

23 august 1944. Ca urmare a declanşării operaţiunii Iaşi-Chişinău, Armata Roşie a cotropit în cîteva zile tot teritoriul basarabean.

1946. R.S.S.Moldoveneasca. a fost lovită de secetă. Anii 1946-1947 au devenit ani ai foamei si mizeriei .

16 februarie 1947. Au avut loc „alegerile” în Sovietul Suprem al R.S.S.M.

6 iulie 1949. Al treilea val de deportări din R.S.S.M.

15 aprilie 1978. A fost adoptată Constituţia R.S.S.M.

31 august 1989. Sovietul Suprem al R.S.S.M. a adoptat “limba moldovenească” ca limbă de stat.

25 februarie şi 10 martie 1990. Primele alegeri libere  în Sovietul Suprem al R.S.S.M.

27 aprilie 1990. Tricolorul a devenit steagul naţional al R.S.S.M.

23 iunie 1990. A fost declarată suveranitatea R.S.S.M.

3 septembrie 1990. Sovietul Suprem al R.S.S.M. l-a ales ca preşedinte pe Mircea Snegur.

3 noiembrie 1990. Capul de bour a fost ales ca stemă de stat a R.S.S.M.

17 martie 1991. Populaţia R.S.S.M. a boicotat în cea mai mare parte referendumul unional.

23 mai 1991. R.S.S. Moldova a devenit Republica Moldova.

27 august 1991. A fost proclamată independenţa Republicii Moldova. România a fost primul stat carea recunoscut independenţa R. Moldova.

 

 

 

 

 

 
Bibliografie

http://www.nichita.org/istorie-contemporana/scurta-cronologie-a-republicii-moldova-1917-2007/
Istoria md.

 

 

Publicitate

CUM VA ARĂTA PĂMÂNTUL în 2099 ? NASA PREZICE SCHIMBARI DRAMATICE. VIDEO

 

 

 

Agenţia spaţială americană ( NASA),a dat publicităţii un clip time-lapse în care este prezentat modul în care lumea noastră se va schimba între prezent şi anul 2099 din cauza schimbărilor climatice.

Folosind modelele NASA pentru climat şi tendinţe ale vremii, agenţia americană preconizează schimbări drastice ale temperaturilor şi ale precipitaţiilor, scrie venturebeat.com.

La nivel global, specialiştii NASA se aşteaptă ca temperaturile să crească în semnificativ, iar precipitaţiile să scadă şi să crească în diferite regiuni ale globului.

Responsabilitatea omului în favorizarea schimbărilor climatice este mai sigură ca oricând, iar temperatura medie a Pământului va crește cu 0,3 până la 4,8 grade Celsius până în 2100, apreciază experții din cadrul GIEC în noul lor raport adoptat vineri la Stockholm, preluat de France Presse.

Grupul Interguvernamental de Experți asupra Evoluției Climatului /GIEC/ și-a revizuit de asemenea în sus estimările privind creșterea nivelului mării, ce ar urma să fie între 26 și 82 de centimetri până în 2100, conform noului document.

Pentru GIEC, este în prezent ‘extrem de probabil’ ca influența umană să fie principala cauză a încălzirii observate începând cu jumătatea secolului XX, ceea ce echivalează cu o certitudine de 95% în terminologia foarte precisă a raportului de circa treizeci de pagini, sinteza a mii de studii științifice. În ultimul său raport, în 2007, această certitudine era de 90%.

Surse: Timpul.md.; Jurnalul.ro

 

 

 

 

Evolutia geopolitica si demografica a Bucovinei istorice. VIDEO

 

 

Bucovina istorica. Evolutie geopolitica si demografica

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei.

Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392).

Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova.

Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776.

Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Între anii 1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis).

Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.

După revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea Bucovinei de Galiţia, recunoscându-i autonomia prin Constituţia din 1849.

În urma alegerilor din 1861 s-a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu).

Cu prilejul proclamării monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei, depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei.

La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp) cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi Colacin.

La 28 iunie 1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.

 Harta Bucovinei dupa 28 iunie 1940 (Wikipedia)

Eliberate de Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Roşie  şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice.

Ulterior, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea  de sud a Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.

În prezent, Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor, dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă doar 20%.

În sinteză, situaţia Bucovinei a fost următoarea:

• 1359-1775 (416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.

• 1775-1918 (143 ani) s-a aflat sub dominaţia Habsburgilor.

• 1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu România.

• 1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa au fost anexate la U.R.S.S.

• Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.

Evoluţia demografică a Bucovinei

2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918

Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918 se poate explica prin mai multe cauze, între care cea mai importantă a constituit-o migraţia – de fapt, atît emigrările cât mai ales, imigrările în Bucovina, precum şi asimilările, deci deznaţionalizarea elementului autohton românesc.

Ca o consecinţă a războiului ruso-turc dintre anii 1768-1774, densitate populaţiei Bucovinei, la data anexării ei de către Austria era de circa 7 locuitori/kmp, fapt ce a determinat autorităţile de la Viena să încurajeze imigraţia elementelor germane, slovace, maghiare, poloneze şi ruso-lipoveneşti.

Bogăţiile Bucovinei au exercitat o atracţie deosebită şi asupra altor etnii, în special ruteni şi evrei.

Referitor la colonizarea rutenilor, s-a scris mult pe această temă, formulându-se o serie de teze fără substrat ştiinţific, dar cu puternică implicare politică şi ideologică.

Astfel, istoriografia sovietică şi, mai nou, cea ucraineană, au bătut monetă pe apartenenţa întregii Moldove (prestatale) la Rusia kieveană, apoi la principatul Haliciului care, în viziunea pseudoistoricilor de la Moscova, respectiv, Kiev, s-ar fi întins până la Dunărea de Jos.

Aceiaşi specialişti în falsificarea adevărului istoric susţin că, atât Dragoş Vodă cât şi Bogdan I, descălecând Moldova, ar fi găsit aici o populaţie compactă ucraineană care în decurs de patru secole (1359-1774) ar fi fost românizată, în timp ce ucrainenii din Galiţia, aflaţi sub dominaţie poloneză, s-ar fi polonizat.

Mergând pe linia mistificării istorice, s-a ajuns la afirmaţia hilară după care Bucovina ar fi leagănul poporului ucrainean, în timp ce mănăstirile celebre de la Voroneţ, Arbore, Suceviţa, Moldoviţa, cu frescele lor, ar fi opera ucrainenilor.

Este evident că existenţa unui important segment de populaţie slavă  (ruteană sau ucraineană) în Moldova de Nord nu poate fi negată, ea fiind prezentă aici încă din primele secole ale evului mediu, îndeosebi după ce „Principatul Haliciului şi-a pierdut independenţa şi a ajuns sub dominaţia polonilor“.

Atunci, „(… ) asuprirea exercitată de cuceritori asupra populaţiei rutene devenise atât de insuportabilă încât foarte mulţi ruteni şi-au părăsit patria şi s-au stabilit în Bucovina.

Această emigraţie din Galiţia a continuat şi în timpul când Bucovina a ajuns sub stăpânirea austriacă, fiind şi mai mult favorizată prin faptul că aici domina scutirea de recrutare, ceea ce îi făcea pe mulţi oameni să se aşeze aici pentru totdeauna («ansässing zu machen»).

Din acest timp a început populaţia ruteană din Bucovina să crească rapid şi neîntrerupt“.

Monografia Comandamentului Jandarmeriei (austriece) din Bucovina din care a fost preluat acest citat este o sursă de autoritate care nu poate fi negată.

Problema rutenilor (inclusiv a huţulilor[1] sau huţanilor) trebuie studiată în contextul mai larg al evoluţiei populaţiei ucrainene şi a spaţiului ei de „roire“, din varii motive, începând cu statul kievean (secolele X-XI), cnezatul Haliciului (secolul XII, prima jumătate a secolului al XIII-lea), raporturile acestor formaţiuni politice cu regatul polonez, uniaţia cu Roma (1596) etc.

Referitor la procesul de asimilare a populaţiei, acesta a fost biunivoc, el făcându-se atât prin asimilarea de către români a rutenilor, cât mai ales în sens invers, adică a românilor de către ruteni (ucraineni).

În ceea ce priveşte hotarele Bucovinei istorice, apartenenţa ei la Principatul Moldovei şi caracterul eminamente românesc al locuitorilor săi, sunt realităţi care nu pot fi negate decât de răuvoitori.

Astfel, referitor la hotarele Bucovinei, menţionăm faptul că ele au fost dintotdeauna pe Ceremuş, Colacin şi Nistru.

Într-adevăr, vechiul hotar dintre Moldova şi regatul Poloniei a fost statornicit definitiv pe cursurile de apă amintite cu prilejul înţelegerii dintre regele Poloniei şi logofătul Tăutu, reprezentantul domnitorului Moldovei, prilej cu care demnitarul moldovean a fost „dăruit“ cu şase sate de către craiul leşesc, fapt amintit şi de Ion Neculce în cronica sa.

Că hotarul moldo-polon era pe Nistru rezultă şi dintr-un document mai puţin cunoscut, Convenţia polono-otomană din 14 octombrie 1703, încheiată între reprezentanţii regatului Poloniei şi cei ai Înaltei Porţi, ultima în calitate de putere suzerană a Moldovei, în care partea polonă declara că: „Inter nos et Valachiam ipse Deum flumine Tyra dislimitavit“, adică „Între noi şi Valahia (Moldova, n.n.) însuşi Dumnezeu a pus graniţă fluviul Nistru“.

Compoziţia etnică a provinciei indică faptul că la data ocupării Bucovinei de către Habsburgi populaţia era preponderent românească, fapt recunoscut şi de autorităţile austriece în monografia oficială amintită anterior şi publicată în anul 1899:

„După naţionalitate, majoritatea locuitorilor (în anul 1775, n.n.) aparţineau neamului românesc («rumänischer Volksstamm»)“.

Ulterior, datorită colonizărilor şi imigrărilor amintite, ponderea românilor a scăzut sistematic: de la 68% (1786), la 34,4%  (1910).

În schimb, ponderea populaţiei ucrainene a crescut prin imigraţie (iniţial din Galiţia, apoi din Rusia Ţaristă) datorită cauzelor enumerate mai sus, atingând maximum în anul 1880 (42,2%), dar scăzând la 38,4% în 1910.

Tot datorită imigrărilor a crescut considerabil şi ponderea altor naţionalităţi.

Între aceştia, se remarcă ponderea evreilor, nesemnificativă în anul 1784 (526 persoane recenzate), dar care a ajuns la 47.700 în 1869. Ulterior, datorită pogromurilor şi prigoanei la care erau supuşi în Imperiul Ţarist, aceştia se vor refugia masiv în Galiţia şi Bucovina, unde numărul lor va ajunge la 102.899 în 1910 – adică 12,9 % din populaţia totală a provinciei.

Dintre celalte populaţii, ponderi mai însemnate au înregistrat germani şi polonezii. Germanii, aproape inexistenţi înainte de 1775, ajung la 159.486 în anul 1900, în timp ce polonezii nu trec de 26.857 (acelaşi an).

 

Bucovina (Harta etnografica 1910)

Astfel, prin colonizări şi imigrări masive, încurajate de Curtea de la Viena în cei 143 de ani de stăpânire austriacă, populaţia Bucovinei a devenit un veritabil mozaic etnic: români, ruteni, germani, evrei, polonezi, unguri, slovaci, armeni etc.

Evoluţia populaţiei Bucovinei şi structura pe naţionalităţi între anii 1786-1910 :

Anul		Total	Români	Ruteni	Alţii	Români (în %)	Ruteni (în %)	Alţii (în %)
1786	135.494		91.823	31.691	12.000	67,8	23,4	8,8
1848	377.581		209.293	108.907	59.381	55,4	28,8	15,8
1869	511.364		207.000	186.000	11836	40,5	36,4	23,1
1880	568.453		190.005	239.960	138758	33,4	42,2	24,4
1890	642.495		208.301	268.367	165827	32,4	41,8	25,8
1900	730.195		229.018	297.798	203.37	31,4	40,8	27,8
1910	794.929		273.254	305.101	216.57	34,4	38,4	27,2

Bucovina între 1918-1941 şi 1941-1944

După 28 noiembrie 1918, Bucovina istorică a revenit României, îndreptându-se astfel raptul istoric din 1775.

Conform recensământului populaţiei din 1930, efectuat de autorităţile române după criterii ştiinţifice şi prelucrat cu metode moderne (s-a avut în vedere naţionalitate exprimată expres de cel recenzat, limba maternă şi religia căreia îi aparţinea), ponderea românilor (din totalul de 853.009 locuitori) a ajuns la 379.691 locuitori, adică 44,5 %, urmaţi de ucraineni, ruteni şi huţani (248.567 locuitori reprezentânt 29,1% din populaţia provinciei).

Numărul evreilor, care în recensămintele dublei monarhii erau trecuţi la germani (în Bucovina) sau la unguri (în Transilvania şi Banat) a fost stabilit corect, pe baza indicelui religios, iar nu al „limbii uzuale“ sau „de conversaţie“, stabilindu-se la 92.492 (10,8%), iar al germanilor şi polonilor la 75.533 (8,9%), respectiv 30.580 (3,6%).

Populaţia Bucovinei după neam şi dispunerea ei în mediul urban şi rural, conform recensământului din 1930:

Neamul	Total	%	Urban	%	Rural	%
Bucovina	853.009	100,0	228.056	100,0	624.953	100,0
Români	379.691	44,5	75.171	33,0	304.520	48,7
Ruteni, ucraineni şi huţani	248.567	29,1	31.600	13,9	216.967	34,7
Evrei	92.492	10,8	68.349	30,0	24.143	3,9
Germani	75.533	8,9	33.481	14,7	42.052	6,7
Poloni	30.580	3,6	14.442	6,3	16.158	2,6
Alte neamuri	26.146	3,1	5.013	2,1	21.113	3,4

 

---

[1] Huţulii sau Huţanii (uţii) sunt o populaţie puţin numeroasă (circa 40.000 persoane) care vorbeşte dialectul huţul al limbii ucrainene.

Ea trăieşte în regiunea izvoarelor Siretului şi Ceremuşului, în Carpaţii Păduroşi (Ucraina), în Munţii Maramureşului (România) şi în regiunea Obcinelor Bucovinei  (România şi Ucraina). Stabiliţi în decursul timpului în regiunea muntoasă a Bucovinei, ei sunt la origine un amestec de cumani şi români slavizaţi în timpul dominaţiei austriece.

Acţiunea de slavizare a fost favorizată de Curtea imperială de la Viena, interesată în deznaţionalizarea românilor şi creşterea artificială a numărului ucrainenilor.

În timpul primului război mondial, dar îndeosebi în anul 1918, huţulii s-au constituit în bande înarmate care jefuiau şi incendiau gospodăriile ţăranilor români, susţinând ideea creării statului ucrainean independent promis de generalul german Fischer.

Surse:

Extras din  lucrarea prof. univ. dr. Traian Valentin Poncea, aflata in curs de aparitie si intitulata

„REPERE ISTORICO – GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR.„

Dicţionar Enciclopedic, vol. III, H-K, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1999, p. 134.

 si    foaienationala.ro/bucovina-istoricaevolutii

CITITI SI : https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/02/regiunea-istorica-bucovina-video/