O ISTORIE A ZILEI DE 4 MAI. VIDEO
4 mai, istoricul zilei
1006: S-a nascut poetul, istoricul si misticul sufist islamic persan Khawâdjâ Abdallâh al-Ansârî; (m.1088).
A trăit în Herat (atunci Khorasan, acum provincia Herat, Afganistan).
A fost unul dintre marii maestri ai literaturii si teologiei persane, comentator al Coranului și maestru spiritual, cunoscut orator și poet de limba arabă și persană
Sufismul este un curent religios apărut în secolul VIII și răspândit mai ales în Persia .
În centrul acestei doctrine se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și oameni, respingând, prin urmare, ideea inaccesibilității lui Dumnezeu.
Doctrina sa este influențată de mai multe religii: budism, zoroastrism hinduism și are la bază apropierea față de Dumnezeu prin cunoaștere mistică,iubire și asceză.
Un practicant al acestei tradiții este în general cunoscut sub numele de sufi, un alt nume folosit pentru acesti credinciosi mahomedani fiind acela de dervis.
1008: S-a nascut regele Henric I al Frantei; (d.1060 ).
Henric a fost casătorit de 2 ori, prima dată cu Matilda în anul 1043 , iar la vârsta de 40 de ani, pe data de 19 mai 1051 s-a recăsătorit cu Anna de Kiev, fiica lui Iaroslav cel Intelept , Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, cununia având loc în catedrala orașului Reims.
Din această casătorie s-au născut 4 copii intre care mostenitorul tronului Frantei, Filip I (1052—1108) si Hugo cel Mare (1057—1102), unul din conducatorii primei Cruciade.
Regele Henric I a murit pe 4 august 1060. A fost succedat de fiul său, Filip I care era minor în acel timp, astfel la conducerea Franței timp de 6 ani a fost soția lui Henric, Regina Anna de Kiev, care avea atribuții de regentă.
1471: Razboiul celor doua roze.In Batalia de la Tewkesbury, Eduard al IV-lea invinge armata familiei Lancaster și il ucide pe Eduard, Prinț de Wales.
Eduard al IV-lea
1493: Papa Alexandru al VI-lea împarte între Spania si Portugalia de-a lungul unei linii de demarcaţie, Lumea Nouă (numita mai târziu America) .
1555: Apare prima ediție a Profețiilor lui M. Michel Nostradamus, cu primele 353 de versete.
1646: Apare, la Iași, Cartea romaneasca de invațatura de la pravilele imparatești și de la alte giudețe, primul cod de legi tiparit in limba romana.
1655: S-a născut la Padova (în Italia de azi), Bartolomeo Cristofori, creator de instrumente muzicale, inventatorul pianului; (d.27 ianuarie 1731).
În 1698 a creat un prim cembalo a martelletti (clavecin cu ciocănele), iar, înspre 1710, primul său pianoforte.
In prezent se mai păstrează un exemplar, datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York.
La vârsta de 33 de ani, în 1688, Cristofori a început să lucreze pentru Ferdinando de Medici, mare duce de Toscana, care era foarte pasionat de muzică. Acesta l-a angajat pe Cristofori nu doar să aibă grijă de multele instrumente muzicale pe care le deţinea, ci şi ca posibil inventator al unor instrumente muzicale.
Înainte de a inventa pianul, Bartolomeo Cristofori a creat două alte instrumente muzicale cu claviatură, un fel de clavecine.
Cristofori a început experimentele pentru realizarea primului său pian în anul 1698.
Pianul (prescurtarea comună a cuvântului de origine italiană „pianoforte”) este un instrument muzical, în care sunetul este produs de corzi metalice fixate pe o placă de rezonanţă din lemn, lovite de ciocănele acoperite cu pâslă, prin intermediul unei claviaturi.
Povestea pianului începe la jumătatea secolului al XII-lea cu primul său strămoş – monocordul cu clape – căruia ulterior i-au fost adăugate mai multe coarde, transformându-se în mult mai cunoscutul clavicord, care funcţiona printr-un mecanism de atingere a coardelor în momentul apăsării clapelor.
Un alt instrument premergător pianului a fost clavecinul, care producea sunete atunci când, în urma atingerii clapelor, coardele erau ciupite de pene de lemn, aşa cum buricul degetelor ciupeşte coardele de chitară.
Acesta avea însă dezavantajul de a nu permite celui care cânta să ofere dinamism muzicii. Deşi a fost des utilizat pe parcursul a două sute de ani, până în secolul al XVIII-lea claviatura sa ajungând până la opt octave, clavecinul a pierdut treptat teren în faţa noului instrument numit pianoforte.
În 1709, Bartolomeo Cristofori începea construcţia primului mecanism de pian pe principiul atingerii coardelor cu ciocănele, fără ca acestea să rămână în contact cu coarda după producerea sunetului. În plus, impactul ciocănelelor putea fi controlat cu ajutorul pedalelor.
Denumirea de pianoforte, menţinută până în 1850, a fost dată tocmai datorită acestui principiu de funcţionare care permitea obţinerea unui sunet variat şi clar, mai lung sau mai scurt, mai tare sau mai încet, în funcţie de dorinţa celui care acţiona clapele.
Invenţia lui Cristofori a fost menţionată pentru prima dată în 1711, împreună cu o schiţă a instrumentului, într-un document scris de Francesco Scipione Maffei, constituind sursa de inspiraţie pentru prima generaţie de fabricanţi de piane.
De-a lungul vieţii, Bartolomeo Cristofori a construit aproximativ douăzeci de piane, doar trei dintre acestea, care datează din anul 1720, păstrându-se până în prezent în muzee din Europa şi SUA.
1675: Regele Charles al II-lea al Angliei ordonă construirea Observatorului Regal Greenwich.
1738: Papa Clement al XII-lea a emis Bulla „In Eminenti”, prin care era condamnată Francmasoneria şi erau amenințaţicu excomunicarea (afurisirea), pe toți aderenții acesteia.
Bulla „In eminenti”, a fost primul decret îndreptat împotriva francmasoneriei.
1814: Împăratul Franţei, Napoleon I este exilat de puterile învingătoare pe insula Elba.
1814: Regele Ferdinand al VII-lea al Spaniei semnează Decretul din 4 mai, întorcând Spania la absolutism şi reintroducând Inchiziţia.
1837: S-a născut publicistul și omul politic român, Theodor Rosetti, fost prim-ministru al României; (d. 1932).
1848: La 4 mai / 16 mai – 5 / 17 mai s-a desfăşurat la Lugoj,cu participarea unor delegaţi ai revoluţionarilor moldoveni şi munteni, Adunarea românilor din comitatul Caraş, în timpul căreia au fost revendicate drepturi naţionale pentru români şi autonomia bisericii ortodoxe române din Banat şi Crişana.
1856: S-a născut scriitorul și folcloristul român Theodor Speranţia, membru corespondent al Academiei Române; (d. 9 martie 1929).
1886: În timpul unui miting al muncitorilor din Chicago, un necunoscut a aruncat o grenadă într-un grup de poliţişti, transformând demonstraţia paşnică în ceea ce a rămas cunoscut drept masacrul de la Haymarket, soldat cu moartea a şapte poliţişti şi a numeroşi demonstranţi şi trecători.
În procesul care a urmat şi care a fost mediatizat pe plan mondial, opt anarhişti au fost judecaţi pentru crimă.
Patru au fost condamnaţi şi executaţi, iar unul s-a sinucis în închisoare, deşi acuzarea a recunoscut că niciunul dintre aceştia nu aruncase bomba.
Afacerea Haymarket este semnificativă pentru rolul pe care l-a jucat în stabilirea zilei de 1 mai ca Zi Internaţională a Muncii.
1899: S-a născut Fritz von Opel, fondator al uzinelor de automobile Opel; (d. 8 aprilie 1971).
1904: Începe construcția Canalului Panama care traversează istmul Panama din America Centrala, legând oceanele Atlantic si Pacific.
Construcția acestui canal a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată.
1904: Inginerul James Royce și Sir Charles Stewart Rolls au pus bazele companiei Rolls-Royce, producatoare de mașini de excelența.
Din 1998 numele de marca Rolls -Royce a fost achiziționat de catre firma germana BMW.
1904: S-a înființat echipa germană de fotbal Schalke 04.
1919: În China s-a declanșat Mișcarea „4 Mai”. A fost prima mișcare studențească importantă din istoria Chinei.
Studenții au demonstrat în Piața Tiananmen din Beijing, China protestând împotriva Tratatului de la Versailles, prin care se transferau teritorii chineze Japoniei. Este Ziua Tineretului Chinez.
1922: S-a născut Vlad Muşatescu, scriitor si umorist român (d. 4 martie 1999); “De-a v-aţi ascunselea”, “De-a baba oarba”.
1928: S-a născut Muhammad Hosni Mubarak, cel de-al patrulea preşedinte al Republicii arabe Egipt de la data de 14 octombrie 1981, după ce predecesorul sau, preşedintele Anwar Sadat, a fost asasinat la data de 6 octombrie.
A demisionat in ziua de 11 februarie 2011, în urma unor îndelungate proteste populare.
Hosni Mubarak a stat 30 ani în fruntea guvernului egipten şi a fost şef al partidului de guvernamant PND.
1929: S-a nascut actrita de origine belgiana Audrey Hepburn, laureata a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol in filmul “Vacanta la Roma”; (d. 20 ianuarie 1993).
1930: Poliția englezăl-a arestat pe Mahatma Gandhi, iniţiatorul mişcării de rezistenţă nonviolente antibritanice din India.
1931: Se constituie la Bucuresti sub conducerea lui Theodor Fisher si avandu-l ca presedinte de onoare pe Adolf Stern, Partidul Evreiesc din Romania, avand drept scop promovarea intereselor populatiei evreiesti si implicarea ei activa in viata politica a tarii.
Partidul, care a fost susţinut numai de o parte a evreilor, se pronunta pentru ramanerea in tara a populatiei evreiesti si a obţinut rezultate electorale modeste.
In 1938 acest partid si-a incetat activitatea.
Potrivit recensământului din 1930, minorităţile naţionale din România reprezentau 28,1% din totalul populaţiei, fiind înregistraţi 728.115 3 evrei, reprezentând 4%, din totalul populaţiei României.
1932: Gangsterul american de origine italiana Al Capone este transferat la închisoarea federală din Atlanta,din statul Georgia, pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea de unsprezece ani pentru evaziune fiscală.
1933: Apare lunar la Cluj, revista de cultură Gând Românesc editata de Astra.
Revista Gând Românesc va apărea până în aprilie 1940, sub conducerea lui Ion Chinezu.
1942: Pe teatrul de luptă din Pacific, în timpul celui de-al doilea război mondial, începe batalia din Marea Coralilor, prima bătălie din istorie purtată între portavioane.
1945: Armata nazistă din nordul Germaniei se predă feldmareșalului britanic Bernard Montgomery, la Lüneburg Heath, la est de Hamburg.
Acesta a acceptat capitularea necondiționată a forțelor germane din Olanda, din nord-vestul Germaniei, si din Danemarca. si a tuturor forţelor din aceasta zonă.
1949: S-a semnat acordul americano–sovietic (acordul Jessup–Malik), care a pus capăt blocadei Berlinului occidental de catre sovietici.
1953: Scriitorul american Ernest Hemingway caștiga premiul Pulitzer pentru cartea sa “Batranul și marea”.
1955: S-a stins din viaţă la Paris, marele compozitor român George Enescu (n. 19 august 1881, Liveni, Botoșani ).
A fost un compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, pe bună dreptate considerat cel mai mare muzician român.
Debutul, în calitate de compozitor, îl face în ziua de 6 februarie 1898 în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română, op. 1.
Admirat de Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia. Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană ale compozitorului.
Din primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903), prima sa Simfonie (1905), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (1908).
Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, avînd parteneri prestigioși ca Alfredo Casella, Louis Fournier.
În timpul Primului război mondial rămâne în București, iar după război își continuă activitatea împărțită între România și Franța.
De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Dirijează orchestrele din Philadelphia (1923) și New York (1938), în timpul călătoriilor sale în Statele Unite.
Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin.
Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.
„Pentru mine, Enescu va rămîne una din veritabilele minuni ale lumii. (…) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.” (Yehudi Menuhin)
În anii 1921-1931 lucra la opera Oedip, monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume.
Opera o dedică Mariei Tescanu Rosetti (fostă Cantacuzino), cu care se va căsători mai tîrziu. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani, într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pămîânt, chiar în mijlocul pădurii.
Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.
Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris, a fost Andre Piernet.
1955 : S-a nascut Mihaela Runceanu, profesoara de muzica si solista de muzica usoara; (d. 1 noiembrie 1989); “De-ar fi sa vii”, “Fericirea are chipul tau”.
1959: Are loc prima ceremonie de decernare a a premiilor muzicale Grammy.
1965: A fost fondat Teatrul „Ion Creangă” din Bucuresti.
1979: Margaret Thatcher devine prima femeie prim-ministru a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Margaret Hilda Thatcher, baroană Thatcher (n.13 octombrie 1925) a fost prim-ministru al Marii Britanii, din 1979 până în 1990.
Mandatul sau de prim-ministru britanic a fost cel mai lung mandat al secolului 20. Baroneasa Thatcher este singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Marea Britanie.
Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalităţi politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică.
Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită şi contestată în egală măsură.
1980: A murit Iosip Broz Tito, politician marxist iugoslav de etnie croata, presedinte al Iugoslaviei intre 1953-1980, unul dintre eroii celui de-al doilea razboi mondial.
1990: Letonia îşi proclamă independenţa faţă de URSS.
1992: La Strasbourg s-au deschis lucrarile celei de-a 44-a sesiuni a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, la care Romania participa ca invitata speciala.
1994: A fost semnat la Cairo între Israel și Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, acordul privind autonomia palestiniană în teritoriile Gaza și Ierihon.
1997: Vaticanul l-a beatificat pe Cefelino Jimenez Malla, cunoscut sub numele de El Pele, primul țigan martir din istoria Bisericii Catolice.
Fericitul Cefelino Jimenez Malla, zis El Pele, unul din martirii care au aparat Biserica si slujitorii acesteia, s-a născut ca majoritatea ţiganilor, într-o familie necăjită dar credincioasă din Spania.
Acest lucru l-a adus în apropierea slujitorilor Bisericii catolice in anii 30, când republicanii marxisti vroiau sa instaureze Republica Spaniolă.
A fost ucis, ca mii de credinciosi si preoti catolici, de trupele de stanga republicane.
Desi numerosi tigani si-au dat viata in numele lui Hristos, din Evul Mediu si pina astazi, abia acum 14 ani cardinalii au recunoscut ca un tigan a putut sa-L marturiseasca pe Hristos si merita sa fie martir.
Decizia a fost una fundamentala, pentru ca a fost prima recunoastere a tiganilor ca marturisitori ai lui Hristos, dupa ce mai bine de sapte secole tiganii au fost sclavii nerecunoscuti ai popoarelor europene si in primul rind ai Bisericii.
Beatificarea sa, facuta la initiativa fostului papa Ioan Paul al II-lea, a fost considerata de unii drept o revolutie daca ne gindim la conservatoarea si aristocrata conducere a Bisericii catolice, in care chiar si sfintii au singe albastru, calendarul catolic fiind plin de regi, regine, printi si printese.
1999: Parlamentul bulgar a aprobat solicitarea NATO privind survolarea teritoriului țarii de către avioane ale Alianței, în cursul operațiunilor declanşate împotriva Iugoslaviei.
2008: Peste 134.000 de persoane au fost ucise sau date disparute, de ciclonul devastator Nargis in Myanmar, cel mai mare dezastru natural de la Cutremurul din Oceanul Indian din 2004.
CALENDAR CRESTIN ORTODOX
Sfânta Muceniţă Pelaghia
Sfânta Pelaghia s-a născut în cetatea Tars, din părinti păgâni. Auzind despre Hristos, alege sa paraseasca credinta in idoli. In acea vreme soseste in Tars imparatul Diocletian (284-305). In timpul sederii imparatului aici, fiul acestuia s-a indragostit de Pelaghia.
Cand mostenitorul imperial afla ca Pelaghia a primit botezul crestin restin, s-a sinucis.
Mama sa a denuntat-o imparatului pentru judecata. Imparatul a fost captivat de frumusetea Sfintei Pelaghia si a incercat sa o convinga sa renunte la religia ei, promitandu-i toate bunurile de pe pamant daca ii va fi sotie.
Sfanta Pelaghia a refuzat oferta imparatului cu dispret, spunandu-i: „Esti nebun, imparate, sa-mi spui mie acestea. Nu-ti fac voia si urasc casatoria murdara pe care mi-o propui pentru ca eu il am pe Hristos Mire, Imparatul Cerurilor”.
In urma acestor cuvinte, imparatul a poruncit sa fie arsa de vie in vapaia focului aprins intr-un vitel de metal.
Pelaghia s-a insemnat cu semnul sfintei cruci, a rostit rugaciuni de slava lui Dumnezeu si intrand in foc, s-a topit precum ceara. Asa a luat cu cinste mucenicia Sfanta Pelaghia.
Bibliografie (surse):
-
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008.
-
Crestin Ortodox.ro
-
e.maramures
-
Istoria md.
-
Wikipedia.ro
-
Rador.ro
VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
[…] https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/05/04/o-istorie-a-zilei-de-4-mai-video-3/ […]
ApreciazăApreciază
Pingback de Noi „valori” neocomuniste : Municipalitatea Parisului a aprobat înlocuirea cuvintelor „mamă” și „tată” de pe formularele de stare civilă prin „părinte 1” și „părinte 2” « CER SI PAMANT ROMANESC | 04/05/2018 |
MULTUMESC
ApreciazăApreciază
[…] Mai mult […]
ApreciazăApreciază
Pingback de O ISTORIE A ZILEI DE 4 MAI. VIDEO « CER SI PAMANT ROMANESC | 04/05/2020 |
[…] https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/05/04/o-istorie-a-zilei-de-4-mai-video-2/ […]
ApreciazăApreciază
Pingback de ZIUA DE 4 MAI ÎN ISTORIA ROMÂNILOR « CER SI PAMANT ROMANESC | 04/05/2021 |