CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MANIFESTARI SI CAUZE ALE ROMANOFOBIEI IN R.MOLDOVA


 ROMÂNOFOBIA – ISTORIE ŞI CONTEMPORANIETATE

Aici, ca şi într-un banal divorţ, sânt vinovate ambele părţi.

Pe de o parte, propaganda dezmăţată anti-românească promovată de mass-media sovietică în anii existenţei URSS, sabloanele propagandistice de genul: „jandarmi, boier, asuprire, bătaie, perceptor, şef de post, analfabetism etc.”, sânt asociate (la majoritatea populaţiei basarabene) cu tot ceea ce ţine de România, până la nivel de subconştient.

Pe de alta parte, politica mioapă a autorităţilor centrale româneşti faţă de Basarabia, e folosită de către cercurile antiunioniste din Republica Moldova şi azi în calitate de „dernio ratio” (ultimul argument).

Jandarmul oltean, slugarnic faţă de superiori, arogant, hapsân şi dur faţă de localnici – iată arhetipul creat cândva de „Moldova-film”, dar care este încă viabil.

În feudalism, aristocraţia de origine română practic a dispărut în urma represaliilor domneşti, a nenumăratelor războaie, răscoale, invazii străine şi răzmeriţe interne.

Către secolele XVII-XVIII din ea n-a mai rămas nici urmă.

În locul ei s-a format un simulacru de nobilime compus din venetici fanarioţi, albanezi, aventurieri de tot neamul şi  parveniţi localnici.

Ridicoli la culme, în „românismul” lor accentuat, ei n-au făcut decât să se îndepărteze şi mai tare de poporul pe care îl dispreţuiau şi îl urau în taină.

În Basarabia lucrurile s-au agravat şi mai mult prin îndelungata ocupaţie rusească, timp în care limba vorbită nu s-a dezvoltat şi evoluat o dată cu cea din „Regatul Vechi”, în plus fiind rusificată la culme. 

Desigur, ideea românismului n-a avut decât de pierdut în urma acestui fapt. 

Momentul de la începutul anilor ’90, prielnic Unirii, s-a pierdut.

Nimeni dintre potentaţii noştri de atunci n-au mers mai departe de lozinci.

La suprafaţă din nou a fost scoasă teoria celor două popoare existente la nord de Dunăre şi celor două limbi est-romanice, criticată mai bine de 50 de ani de toţi lingviştii romanişti din întreaga lume (inclusivde cei din Rusia).

Şi, fiindcă „aşă vre nărodul”, glotonimul „limba moldovenească” a fost legiferata în Constituţia Republicii Moldova, în articolul cu semnificativul (sic!) număr treisprezece.

Pentru a nu se complica, birocraţia noastră a inventat o formulă, aparent mai neutră, dar în realitate şi mai neavenită ca precedenta: -„limba de stat”, pentru a nu concretiza despre care limbă este vorba.

Din tot ce am cîştigat cu atîta greutate în anii ’90 n-a rămas decît grafia latină, ”Istoria Românilor”, „limba – şi literatura Română” şi culorile „drapelului de stat”.

Împotriva acestor ultime bastioane ale românismului s-au unit într-o „sfîntă hăituială” atît separatiştii de peste Nistru, cât şi oficialii de la Chişinău.

Mărturie ne stau încercările repetate ale conducerii de a introduce în programul şcolar cursuri de „Limba Moldovenească”, „Istoria integrată”, editarea dicţionarului moldo-român sau recentele închideri ale şcolilor moldoveneşti din Transnistria etc.

Pentru a stăvili trezirea conştiinţei de neam, Chişinăul n-a găsit nimic mai bun, decât să limiteze numărul tinerilor care ar putea beneficia de burse în România („Ne puşciati!”).

Fostul lider comunist chinez Mao se exprimase o dată, că pe o foaie de hârtie albă, imaculată se pot scrie cele mai frumoase hieroglife.

Mai marii noştri, pur şi simplu, n-au nevoie de cetăţeni bine informaţi, care şi-ar da seama de starea reală de lucruri, pentru a putea fi mai uşor manipulaţi.

DAR POPORUL?

Îndelungata „spălare a creierilor” de către propaganda sovietică şi-a făcut efectul scontat. În ciuda tuturor argumentelor posibile şi imposibile, majoritatea absolută a celor maturi se autodefinesc ca moldoveni, iar limba pe care o vorbesc este considerată cea moldovenească. Revoluţiile aduc după sine transformări adânci nu numai în economie, dar şi în mentalitate.

Cea comunistă nu face nici ea excepţie, ci dimpotrivă sînt formate unele stereotipuri, care nu pot fi şterse uşor.

Cu atât mai mult, cu cât toate nenorocirile şi greutăţile care s-au produs în perioada de tranziţie sânt asociate în conştiinţa omului de rând cu „limba latină” şi tot ce este legat de perioada trezirii conştiinţei naţionale.

SOLUŢII POSIBILE

În primul rând, ar trebui o revigorare economică, o creştere a bunăstării materiale şi a stabilităţii sociale, care i-ar face pe oameni să nu mai caute duşmani acolo unde ei nu există.

În al doilea rând, trebuie pus accentul mai întîi de toate pe dezvoltarea  învăţamîntului şi educaţiei tinerei generaţii în spiritul adevăratelor valori naţionale.

Dacă până acum ne-a păscut pericolul rusificării, apoi acum ne ameninţă cel al cosmopolitismului implementat de către cultura occidentală aflată în plină ofensivă.

În al treilea rînd, românii de pe ambele maluri ale Prutului ar trebui să se debaraseze de două complexe: – cel al superiorităţii (malul drept) şi cel al inferiorităţii (malul stâng).

În al patrulea rînd, putem rămîne români numai atât timp, cât rămânem ortodocşi, de aceea, biserica ar trebui să se descotorosească de toate elementele întâmplătoare care o compromit şi fac eficientă propaganda catolică şi cea a sectanţilor protestanţi.

TRANSNISTRIA

Aici situaţia e şi mai complicată. Românii localnici au fost practic rupţi de restul românimii pe tot parcursul istoriei.

Această ruptură s-a manifestat nu doar printr-o apartenenţă statală diferită.

Nistrul a fost şi rămâne nu numai o barieră pur geografică, ci şi una psihologică.

Locuitorii de pe două maluri se văd diferiţi în ciuda unităţii lingvistico-confesionale.

Episodica prezenţă în Transnistria a statalităţii feudale moldoveneşti n-a schimbat mare lucru în conştiinţa de neam a localnicilor.

Moldovenii transnistreni întotdeauna s-au considerat adevăraţi moldoveni, iar cei din Basarabia, fiind în concepţia lor – „români”.

De aceea, în timpul conflictului de pe Nistru, mulţi transnistreni au fost dominaţi de dispoziţii separatiste.

Propaganda sovietică şi-a făcut efectul nefast timp de 70 de ani, mai ales în perioada existenţei RASS Moldovenesti, când tăvălugul rusificării a avut un efect şi mai distructiv pentru malul stîng.

Foametea organizată, represaliile şi deportările din anii ’30 au afectat în primul rînd populaţia română autohtonă, înăbuşind din faşă orice eventuală tentativă de deşteptare a conştiinţei naţionale.

Inventarea unei limbi artificiale („şantiste”) a venit şi ea să sublinieze caracterul aparte al „naţiunii moldoveneşti” faţă de cea română.

S-a mai adăugat şi „graţia” de elefant a Chişinăului în politica sa faţă de această regiune.

Inflexibilitatea şi neînţelegerea specificului local n-au făcut decît să agraveze situaţia şi aşa complicată. Populaţia nistreană a fost adusă la o stare de isterie românofobă care este întreţinută cu grijă şi astăzi.

Sursa: Revista Moldova Noastra, Chisinau

Autor: A.Savin

 

03/05/2015 - Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. În feudalism, aristocraţia de origine română practic a dispărut în urma represaliilor domneşti, a nenumăratelor războaie, răscoale, invazii străine şi răzmeriţe interne.
    Către secolele XVII-XVIII din ea n-a mai rămas nici urmă.

    PROSTIE TOTALĂ

    Apreciază

    Comentariu de Revelare | 03/05/2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: