CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1902 – Studenții români din Budapesta fondează Revista ”Luceafărul”


 

 

 

 

 

 

 

CUM AU CONSTITUIT STUDENȚII ROMÂNI DIN BUDAPESTA REVISTA „LUCEAFĂRUL”

 

Au fost vremuri cînd Societatea Studențească „Petru Maior” din Budapesta s-a ridicat la importanţa unui factor cultural, mulţumită generaţiei Luceafărului în frunte cu: Octavian Goga, Ion Lupaş, Ion Montani, Alexandru Ciura, Sebastian Stanca, Onisifor Ghibu, Gheorghe Tulbure, Horia P.Petrescu, G.Popp, Oct.C.Tăslăuanu etc.
Dar să vedem cum a luat fiinţă a doua revistă a societăţii.

La Budapesta studenţimea română era destul de numeroasă, în 1902 se găseau aici peste 100 de studenţi organizaţi în Societatea „Petru Maior”.

Printre aceşti studenţi se găseau Alexandru Ciura, Octavian Goga, Ion Lupaş, Dionisie Stoica, Sebastian Stanca şi alţii.

Aceştia publicau în diferite reviste, şi în 1902 s-au hotărît să fondeze în cadrul Societăţii „Petru Maior” o revistă a tinerimii universitare.

„Fondurile necesare editării unei reviste se ivesc din întîmplare. A.P.Bănuţ care în 1902 se afla student la Cluj obţine o moştenire importantă pe care fără ezitare o scoate de la bancă şi pleacă cu ea la Budapesta pentru a o pune la baza unei intreprinderi curajoase. Luceafărul apare astfel la 1 iulie 1902, la Budapesta…

„La o şedinţă a societăţii, într-o atmosferă emoţionantă, studenţii ascultă planul prezentat de A.P.Bănuţiu şi stabilesc să reia discutarea problemei.
La 10 mai 1902, într-o consfătuire organizată în casa lui Sebastian Stanca din strada Lónyai 11, se constituie comitetul de redacţie. „

I-a fost ursit lui Al. Ciura să fie naşul Luceafărului. În „comitetul celor zece” întruniţi în ziua de 10 mai 1902 Al.Ciura este ales preşedinte şi propus să găsească un nume publicaţiei.

Din cele 25 de titluri propuse, în aceeaşi locuinţă, în ziua următoare a fost ales, în unanimitate, Luceafărul. Botezul revistei a fost sărbătorit, după obiceiul vremii, într-un restaurant de pe malul Dunării.”

Comitetul de redacţie a fost alcătuit din Al. Ciura redactor-şef, Aurel P.Bănuţ editor şi redactor responsabil şi Octavian Goga, Ion Lupaş, Ion Montani, Dionisie Stoica, Ion Lapedatu, Vasile E.Moldovan, Sebastian Stanca şi George Zaria, membri.


Revista avea ca subtitlu „Revistă literară”. Apărea în zilele de 1 şi 15 ale lunii şi îşi avea redacţia şi administraţia la tipografia „Poporul Român” de pe strada Vörösmarty 60/a, unde se şi tipărea.

Comitetul redacţional îl solicită pe Alexandru Ciura să scrie articolul program, care va apare în primul număr.

Pentru ca viitoarea revistă să apară în condiţii grafice cât mai bune, dar mai ales să fie scrisă într-o frumoasă şi corectă limbă românească, cei din comitetul de redacţie  ,s-au hotărât să-i ceară sprijinul tânărului secretar al Consulatului General al României din Budapesta, Octavian C. Tăslăuanu.

Octavian C. Tăslăuanu, proaspăt absolvent al Facultăţii de filologie a Universităţii din Bucureşti, ajunsese la Budapesta în aprilie 1902, fiind numit secretar al Consulatului General al României la recomandarea fostului său profesor, Ion Bianu.

El l-a înlocuit pe bătrânul Ion Poruţiu, care s-a pensionat.

TASLAUANU Octavian

Octavian Tăslăuanu

1876-1942

Octavian C. Tăslăuanu a primit cu interes propunerea de a se ocupa de acurateţea limbii viitoarei reviste.

Mai mult, această activitate l-a pasionat atât de mult încât, din aprilie 1903, el va lua în mâinile sale destinul noii reviste, care, încet, încet, datorită strădaniilor sale, se va transforma dintr-o publicaţie născută din entuziasmul câtorva studfenţi într-o ,,flamură de luptă naţională”.

Dintre cei vechi, a rămas alături de el doar Octavian Goga, al cărui strălucit talent va împodobi paginile Luceafărului cu poezii nemuritoare.

Între cei doi s-a statornicit, chiar de la început,  o strânsă prietenie.

,,De cum ne-am întâlnit destinul ne-a înfrăţit viaţa şi a hotărât şi viitorul revistei Luceafărul”. Octavian Goga, mai tânăr cu câţiva ani (n.1881, Tăslăuanu n. 1876), îl socotea pe acesta un adevărat mentor al său, ascultându-i sfaturile şi îndemnurile de a se dedica unei poezii angajate, cu adânci rezonanţe sociale şi naţionale, care se va transforma într-o adevărată ,,cântare a pătimirii noastre”.

Destinul revistei „Luceafărul”, în corespondenţa lui Octavian C. Tăslăuanu către Octavian Goga

GOGA Octavian

Octavian GOGA

1881-1938

Scrisorile pe care Tăslăuanu i le scrie lui Goga stau mărturie asupra dorinţei sale de a face din Luceafărul o publicaţie de mare prestigiu, în paginile căreia să se întâlnească toţi marii scriitori români, atât din România, cât şi din Ardeal.

De altfel, acesta a şi fost scopul pentru care Oct. C. Tăslăuanu şi-a asumat întreaga responsabilitate pentru apariţia revistei. ,,Conducerea mea rog să nu fie greşit interpretată. Eu nu vreau altceva decât ca fără ştirea şi aprobarea mea să nu se publice nimic în revistă…

Greutăţile care aveau să vină s-au dovedit a fi multe şi mari. Existenţa proaspetei reviste era pusă în pericol. ,,Luceafărul – scumpul nostru Luceafăr moare ! Ca să iasă nr. din 1 septembrie ne trebuie 100 de coroane. Eu m-am făcut luntre şi punte, dar nu-i mai pot mântui viaţa. Puterile mele sunt sleite”.  

Lui Goga nu-i păsa prea mult de această situaţie. El se afla în vacanţă, la Răşinari, în umbra Carpaţilor şi între conaţionalii săi, românii din Mărginimea Sibiului. În schimb, Tăslăuanu se ,,prăjea în căldurile de cuptor ale Budapestei, în loc să stau în raiul de la Bilbor”.

El este chiar gelos pe Goga pentru raiul de la Răşinari: ,,Nu-i aşa, Puiule,  că eşti fericit în atmosfera ceea românească”. Îl roagă totuşi să nu uite de revistă şi să-i trimită ,,deîndată după primirea acestor rânduri obosite ceva material viguros”, fiindcă ,,schiţe, poezii şi bani, ca-n palmă!”.

Luceafărul nu va muri totuşi. Iar dacă s-a întâmplat aşa, acest lucru i s-a datorat numai lui Tăslăuanu. Nu era el omul care să se sperie atât de uşor şi să cedeze greutăţilor, cu una cu două. ,,Eu sunt hotărât să lupt pentru existenţa falnică a Luceafărului până voi avea zile şi sănătate în oase”.

Aceeaşi hotărâre de neclintit se desprinde şi din scrierile sale memorialistice:,,Am dat o luptă disperată pentru salvarea Luceafărului.

Sacrificam întreaga leafă pentru imprimarea ei şi bietul Goga se uita la mine cum mă zbat pentru credinţă şi pentru o ambiţie. El nu avea nici o încredere în izbândă. Iar Ciura, de la Blaj,  ne întreba merau: când vom avea prohodul ? După fiecare număr Luceafărul murea şi cu fiecare număr nou, reînvia”.

Atunci, în 1903, Tăslăuanu a făcut rost  de cele 100 de coroane de care avea nevoie pentru a scoate numărul din 1 septembrie 1903, după cum va face rost încă de multe alte sute care-i vor permite să editeze revista Luceafărul, lună de lună, timp de 12 ani, mai întâi la Budapesta, iar apoi la Sibiu.

Pentru această reuşită Tăslăuanu avea nevoie de colaborarea lui Goga în care el a văzut acea scânteie dumnezeiască din care aveau să se nască nemuritoarele sale poezii, care aveau să dea atâta strălucire revistei Luceafărul.

De aceea, nu întâmplător îl tot îndeamnă să scrie: ,,Nu fi leneş, grăbeşte-te! Din parte-ţi, te rog să scrii nişte poezii faine. Te rog nu cruţa osteneala şi munceşte pentru Luceafărul nostru că n-o să fie degeaba”.

Sigur, colaborarea lui Octavian Goga la Luceafărul ,,n-a fost degeaba”. Fără a-i contesta câtuşi de puţin talentul, Tăslăuanu a reliefat rolul uriaş pe care revista l-a avut în devenirea sa ca poet: ,,Îndrăznesc să afirm, că Goga nu ar fi scris frumoasele lui poezii, dacă nu exita Luceafărul. Nu ar fi desfăşurat o activitate poetică programatică, fără să aibă la îndemână o revistă în care publica ce voia.

În epoca aceea Goga era un om nehotărât şi neîncrezător în talentul său. Avea nevoie de stăruitoare încurajări şi de neîntrerupte îndemnuri. Această epocă a durat până la apariţia volumului Poezii, care l-a consacrat ca poet”.

La acel moment atât de important din viaţa poetului, pe care îl aştepta cu înfrigurare şi cu mari emoţii, se referă Tăslăuanu şi în scrisoarea din 20 septemnrie 1905:

,,Îmi deapăn rostul şi îmi abat cu mintea pe la cinstea tovarăşilor. Hei, hei, prieteni, prieteni şi naţie românească ! (…) Coala primită pentru Poezii trebuie să se tipărească mâine, înţelegi. Trebuie să faci bine să vii aici pe-o săptămână, până îţi gătăm volumul. Cheltuielile de drum ţi le plătesc eu”.

Chiar dacă, începând din 1904, grijile materiale şi financiare s-au mai împuţiant întrucâtva, nelinişti multe şi grele se abat peste capul redactorului responsabil, care şi-a legat propriul său destin de soarta Luceafărului, dar el este hotărât să nu cedeze şi să meargă până la capăt: ,,Astăzi e sâmbătă, când toţi creştinii îşi apleacă în tihnă capul pe pernă, poate şi tu urmezi pilda lor, n-ai nici un motiv să nu faci aşa.

Eu, însă, editorul, cel care, împins într-un moment de însufleţire mi-am legat soarta şi libertatea de capriciile celor cu faimă în lume, nu pot să-mi permit luxul unei nopţi liniştite(…) Voi cădea, se va frânge şi stindardul, dar voi cădea ca un erou care şi-a făcut datoria…”.

LUCEAFĂRUL a aparut din 1902 pana in 1945).

La  Budapesta a aparut  bilunar (1 iul. 1902 – 1 oct. 1906) la Sibiu (15 oct. 1906 – 3 dec. 1911), săptămânal (1 ian. – 15 nov. 1912) și din nou bilunar (16 nov. 1912 – 15 aug. 1914), lunar la București (1 ian. 1919 – aug.-sept. 1920), și la Sibiu (ian.-febr.-mart. 1934 – sept. 1939).

Privind in urma dupa mai bine de 100 de ani de la aparitia sa, omagiem lupta in care  Ravista Luceafarul s-a angajat  pentru propasirea culturii naționale și pentru unitatea politică a românilor din Transilvania si din toate tinuturile locuite de români, oglindind  frământările sociale, politice și culturale in primele două decenii ale secolului XX .

A publicat versuri și proză, articole de istorie și istorie literară, articole despre arta națională li arta populară, folclor, cronici, recenzii, revista revistelor românești și străine, solicitând colaborarea scriitorilor de pe ambele versante ale Carpaților, devenind  o revistă a întregii țări.




Surse: Hangiu Ion: Dicţionarul presei literare româneşti : (1790-2000 ) Bucureşti : Editura Institutului Cultural Român, 2004; http://www.ziarulnatiunea.ro si http://www.dantanasa.ro

01/05/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: