CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE MAI PUTIN CUNOSCUTA: MASACRAREA UNOR MILITARI ROMANI DE CATRE CIVILI MAGHIARI, IN LOCALITATEA AITA SEACA DIN TRANSILVANIA

 

 

 

 

 

 

 

 

In septembrie 1944, mai multi militari romani sunt ucisi de etnicii maghiari din localitatea Aita Seaca.

Dupa citeva zile, 12 etnici maghiari sint executati, de trupele paramilitare cunoscute sub numele de “Garzile lui Maniu”, dupa o cercetare sumara.

 

 

 

 

Aita_Seaca_4

 

 

 

Garzile lui Maniu

 

 

Garzile lui Maniu, Voluntarii lui Iuliu Maniu sau Legiunea lui Maniu.

Sunt numele sub care au fost cunoscuti circa 50.000 de oameni inrolati in toamna lui 1944 la solicitarea Partidului National Taranesc in “Regimentul de Voluntari”, o formatiune care-si propusese sa ajute reinstalarea administratiei romanesti pe teritoriul Ardealului de Nord, care fusese cedat Ungariei prin Dictatul de la Viena, in 1940.

Încă din luna septembrie 1944 s a constituit în Bucureşti un Comitet Naţional cu misiunea de înrolare şi organizare a voluntarilor pentru Ardeal într o legiune (ulterior numit Regiment) purtând numele „Iuliu Maniu”.

Comitetul era o iniţiativă a PNŢ. Legiunea urma să asigure spatele frontului, dar voluntari au fost încadraţi şi în unităţi operative pe front. Formaţiunea trebuia să sprijine reinstalarea autorităţilor române în Ardealul de Nord, pe măsura avansului trupelor române şi ruse.

Conform ziarului „Ardealul”, oficiosul PNŢ, un total de 50400 voluntari ar fi plecat pe această filieră.

Dintre aceştia, 600 constituiau cea mai activă unitate para militară a Legiunii, anume Batalionul de voluntari Braşov, ce a desfăşurat activităţi în spatele frontului, în judeţele Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş. Comandant era căpitan Gavrilă Olteanu, din Târgu Mureş, refugiat între 1940 1944 la Braşov şi autointitulat „colonel”.

 

Sursa

 

 

Aita Seaca

 

La data de 3 septembrie 1944, la nord de localitatea Aita Seaca se dau lupte grele. Sub presiunea unui contra-atac inamic, sprijinit de tancuri, fortele romanesti se retrag. Pe 4 septembrie, mai multi etnici maghiari din localitatea Aita Seaca au capturat un numar ramas necunoscut de militari romani, pe care ii tortureaza si-i ucid.

Numarul exact al militarilor romani nu este cunoscut, se vehiculeaza cifre cuprinse intre 13 si 100.“Nagy Alexandru, de 21 de ani, si Nagy Andrei, de 24 de ani, i-au taiat picioarele si mâinile si au zdrobit craniul, cu toporul, unui locotenent român care era ranit.

Acesta s-a rugat de ei sa-i crute viata, pentru ca are de hranit patru copii. O alta parte din maghiari s-au urcat cu mitralierele in turla bisericii reformate si i-au mitraliat pe soldatii români aflati in retragere. Nagy Andrei a mai taiat capul unui ostas român”.

 

Sursa

 

Razbunarea

 

Pe 7 septembrie, trupele romanesti reiau ofensiva si pe 10 septembrie, frontul depaseste localitatea Aita Seaca. La 26 septembrie, in localitate apare un grup condus de Gavril Olteanu, comandantul Batalionului de Voluntari Braşov, din cadrul Regimentului de Voluntari “Iuliu Maniu”.

Dupa o ancheta sumara, 11 etnici maghiari sint condamnati la moarte si executati: noua prin impuscare si doi prin decapitare. Alti doi etnici maghiari vor muri din cauza ranilor.

La 12 noiembrie, P.S. Vîsinski îi va cere lui Sănătescu desfiinţarea acestui „detaşament înarmat care comite acte arbitrare criminale”, şi trimiterea în judecată a comandantului Olteanu.

Preşedinţia Consiliului de Miniştri va îndeplini imediat cererea şi se va delimita clar de activităţile lui Olteanu. Similar va proceda şi Iuliu Maniu care va afirma că nu şi a dat consimţământul pentru ca acel batalion să i poarte numele.

„Batalionul de voluntari” va fi dizolvat la Aiud de către Corpul de Munte, iar Gavrilă Olteanu arestat şi asasinat în închisoare, în august 1946. Unele documente susţin sinuciderea.

 

 

Sursa

 

 

Gavrilă Olteanu nu a fost arestat, insa, pentru episodul de la Aita Seaca, ci in calitatea sa de comandant al Sumanelor Negre, organizatie subversiva anticomunista, formata din fosti ofiteri ai Armatei Romane.

In paralel, la Bistriţa – Năsăud, sub numele pădurarului Ion Mureşanu se ascundea Gavrilă Olteanu, fostul conducător al Gărzilor Iuliu Maniu, care încerca să creeze o organizaţie denumită “Sumanele Negre”. […]

La Vatra Dornei, pe data de 1 mai 1946, în casa avocatului Octavian Fedorciuc, vicepreşedintele Partidului Naţional Ţărănesc din judeţul Cîmpulung Moldovenesc, unde se găsea locotenentul american Bill Hamilton cu interpretul Theodor Manicatide, şi-au făcut apariţia studenţii
Dumitru Steanţă şi Nicolae Paleacu, sub numele conspirative de Oprea şi respectiv Moldoveanu, ambii foşti participanţi în Gărzile Iuliu Maniu. […]

In cursul acestei luni, Gavrilă Olteanu a fost arestat în vederea înscenării unui proces politic pentru discreditarea partidelor de opoziţie în faţa străinătăţii, înaintea alegerilor fixate pentru 19 noiembrie 1946.

La puţin timp după arestare, Gavrilă Olteanu s-a sinucis într-o celulă din Ministerul de Interne, luând o fiolă de stricnină.

Işi dăduse seama de angrenajul în care fusese târât…

 

SURSA

 

Desi evenimentele dintre anii 1940-1944 din Ardealul de Nord au fost cercetate de o comisie speciala, rezultatul anchetei autoritatilor romane a fost mai degraba unul politic, urmarindu-se invinovatirea Partidului National Taranesc.

In final, anchetele asupra atrocitatilor maghiarilor asupra romanilor, dar si asupra incidentelor de genul celui de la Aita Seaca au fost incheiate fara prea multe condamnari, urmarindu-se “infaptuirea prieteniei romano-maghiare”:

[…] s-a urmărit atenuarea animozităţilor dintre cele două comunităţi, prin decretarea vinovăţiei egale şi deci, ştergerea episoadelor dramatice. Cercetările întreprinse de către Uniunea Populară Maghiară, au ajuns la concluzia că “peste faptele petrecute trebuie tras valul uitării, pentru că altfel nu se poate înfăptui prietenia româno-maghiară“.

Prin casarea dosarelor “s-a urmărit a nu se mai răscoli vechi animozităţi, ci să se calmeze spiritele, în scopul de a se putea păşi la munca rodnică de construcţie a socialismului”.
Sentinţa definitivă a Tribunalului Bucureşti, din 1954, a fost concepută în aşa fel încât să ofere imaginea unui echilibru între cele două grupări etnice şi a unei justiţii imparţiale; prin urmare au fost condamnaţi şi maghiari şi români.

 

Sursa

 

Lucru care nu a impiedicat UDMR sa scoata, in 1995, o “Carte Alba” care “denunta atrocitatile” comise de romani in Transilvania.

 

Sursa

 

 

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/23/video-rani-care-nu-se-vindeca-masacre-in-transilvania-de-nord-1940-1944/

07/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Primul manifest al tineretului român ardelean împotriva diktatului de la Viena

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un moment dramatic, care a pus în pericol existenţa statului naţional român unitar, a fost anul 1940. În doar trei luni de zile, ţara a pierdut 99.738 km2 (33,8%) din suprafaţa sa totală şi 6.821.000 locuitori (respectiv 33,3% din populaţie) : Basarabia, Bucovina de Nord, Transilvania de nord-vest şi Cadrilaterul.

Aceasta s-a datorat, deopotrivă, intensificării acţiunilor revizioniste ale unor state vecine: Ungaria, Uniunea Sovietică şi Bulgaria, care acţionau pentru dezmembrarea teritorială a României, cât şi politicii Germaniei naziste  de expansiune spre centrul şi sud-estul Europei.

 

 

Romania sfasiata teritorial in 1940

 

 

In anul 1940, urmare ultimatumurilor date guvernului roman, Uniunea Sovietica ocupa Basarabia si nordul Bucovinei, in vreme ce Germania si Italia decid prin Diktatul de la Viena ca partea de nord a Transilvaniei sa fie cedata de Romania catre Ungaria.

Partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, este cedata Bulgariei.

Legenda:

dungi orizontale

Basarabia si Nordul Bucovinei

dungi verticale

Nord-Estul Transilvaniei

dungi oblice

Dobrogea (Cadrilater)

 

 

La sfârşitul lui august 1940 şi începutul lui septembrie, în toată Transilvania a fost răspândit, în mii de exemplare, un manifest al tineretului român ardelean împotriva cotropirii horthyste ce se pregătea.

De existenţa lui, Poliţia şi Siguranţa au informat conducerea României. Manifestul este ilustrativ pentru dârzenia cu care românii transilvăneni îşi afirmau drepturile asupra pământurilor lor strămoşeşti, şi dorinţa de a le apăra; este şi o condamnare a autorităţilor de la Bucureşti, conduse de laşitatea nevolnicului rege Carol al II-lea.

M-am gândit că documentul respectiv, aflat în Arhiva Istorică Centrală – inedit până acum – merită cunoscut şi pentru că vremurile se aseamănă: şi astăzi şoviniştii maghiari cer Transilvania; şi astăzi autorităţile de la Bucureşti nu fac nimic pentru a stopa ofensiva acestora, lăsându-i pe românii transilvăneni să se apere singuri.

Ca să nu ajungem din nou la momente ca acel din 1940, documente precum manifestul tineretului român ardelean trebuie larg cunoscute.

 

„ROMÂNI ARDELENI, Răscrucea istorică la care se găseşte astăzi Neamul şi Ţara noastră cere mai mult ca oricând să ştim ce vrem. De hotărârea noastră atârnă pe veci de veci destinul Neamului nostru. Dacă în aceste clipe de măreaţă gravitate istorică nu ne vom înţelege menirea pe pământ, nu suntem vrednici să trăim.

Întrebarea se pune răspicat: Se poate ciunti Ardealul? Ardealul, pentru libertatea căruia s-au jertfit generaţii după generaţii, Ardealul unde s-a plămădit destinul nostru istoric, citadela culturii şi spiritului românesc. Semeaţa şi glorioasa lui istorie ne arată drumul de urmat.

Sacrificiul şi mormintele eroilor lui au format spiritul intransigenţei noastre milenare. Întrebaţi pe Horea şi pe Avram Iancu, întrebaţi miile de mucenici şi de eroi care au frământat cu sângele lor fierbinte acest pământ românesc, întrebaţi masele de ţărani şi lucrători, cari cu sudoarea frunţilor lor ne dau pâinea de toate zilele, întrebaţi generaţiile viitoare, întrebaţi şi văile şi cu toate au să strige cu glas de tunet, care va zgudui temelia cerului: Ardealul nu se dă! Nu!!! Cine vrea să-l ia să tragă sabia şi să şi-o încrucişeze cu a noastră. Vechiul spirit ardelean, călit în foc şi sânge, este gata să se lupte. Noi nu tratăm dacă vindem sau nu vindem trupul Ţării.

Cine tratează… trădează. Dar, dacă sunt printre noi de aceia cari nu ştiu să moară pentru Ţară, vor învăţa să moară de mână de frate. Ni se cere să mulţumim pe alţii, nemulţumindu-ne pe noi.

Ni se cere să ne legăm cu mâinile proprii lanţul de gât, să punem jugul pe grumazul Neamului şi să tragem la plug pentru aceia cari 1000 de ani ne-au supt sângele. Asta este dreptatea pe care vor să ne-o impună?

Iar dacă ne ameninţă cu dezastre, ţinem să le declarăm făţişi că nu numai destinul Neamului românesc e în mâna noastră, ci şi al acelora care râvnesc avutul Ţărei noastre sau ajută pe acei care îl râvnesc. (…) Vor pace în Balcani? Atunci să ne respecte.

Noi am luptat veacuri pentru Ardeal şi nu înţălegem să-l facem cadou nimănui. Noi ştim că cel care va încerca să-l ia îşi va semna singur sentinţa de moarte. România are cheia situaţiei în Europa.

Când flăcările petrolu-lui românesc se vor vedea din Budapesta şi din mari depărtări, să se ştie că a sosit ceasul din urmă pentru cei care vor să ne ciuntească.

ROMÂNI ARDELENI, La răspântii istorice spiritul ardelean dârz şi categoric a luat hotărâri care l-au dus la realizarea idealului său naţional. Pe vechea linie a destinului nostru transilvănean, pe linia generaţiilor creatoare de istorie, pe linia luptei intransigente pentru libertate!

A sunat ceasul luptei pentru apărarea eternelor noastre idealuri. Nu cedăm o palmă de pământ din sfintele noastre ogoare. STĂM GATA DE LUPTĂ!”

După 70 de ani de la cotropirea horthystă, tot aceasta este chemarea:

„Să stăm gata de luptă!”. Împotriva celor ce vor să-şi facă autonomii – pe pământul nostru, în casa noastră, unde au intrat nepoftiţi, cu sabia –, pentru ca mai târziu să tragă noi graniţe; şi împotriva acelor partide româneşti şi a preşedintelui României, care vor să câştige capital electoral prin afişarea unei false dârzenii în problema naţională, dârzenie care, totdeauna, după alegeri rămâne la stadiul de vorbe goale. La fel ca în 1940, nădejdea dăinuirii Neamului şi Ţării este în noi, oamenii de rând!

 

Articol realizat de Petre ŢURLEA și publicat în PROMEMORIA 1940-1945 Nr. 3 (26) septembrie 2010 Cluj-Napoca

http://muzeulrefugiatilor.eu/docs/revista1.pdf

07/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Legendara reţea Lucy – O retea de spionaj sovietic cu un efect incalculabil asupra înfrângerii Germaniei naziste

Stalingrad

 

 

Despre Lucy

„Lucy a avut în mâinile sale firele care duceau la trei mari Comandamente ale Forţelor Armate Germane… Efectul comunicaţiilor sale asupra strategiei Armatei Roşii şi asupra înfrângerii Wehrmacht-ului a fost incalculabil”.

(Alexander Foote, în Handbook for Spies)

 

 

 

„Sovieticii au exploatat o sursă fantastică în Elveţia, unul Rudolf Roessler (nume de cod «Lucy»). Prin mijloace neidentificate până azi, Roessler din Elveţia a fost capabil de a obţine informaţii de la înaltul Comandament German din Berlin pe o bază continuă, adesea în mai puţin de 24 de ore de la emiterea deciziilor zilnice privind Frontul Răsăritean” (Allen Dulles, directorul general al CIA în perioada 1953-1961, în The Craft of Intelligence)

 

 

Dintre toate reţelele de spionaj active în Al Doilea Război Mondial, cea care a primit admiraţia cea mai respectuoasă din partea profesioniştilor a fost cea condusă din Lucerna, între anii 1939-1943, de către Rudolf Roessler, sub numele de cod „Lucy”. Nici Sorge, nici Cicero, pentru a menţiona cele mai bune exemple, nu au putut egala realizările sale.

 

Cartea de faţă, A man called Lucy (Un bărbat numit Lucy), apărută la editura americană Coward-McCann din New York, este rezultatul unor ani de cercetări intense şi interviuri cu 150 de persoane, precum şi de călătorii care însumează peste 50.000 de km, în urmărirea unui bărbat numit Lucy. Acest bărbat este cel care i-a făcut lui Stalin un cadou neaşteptat de Crăciunul anului 1940: dosarul complet al Planului Otto (rebotezat „Barbarossa”) de invadare a URSS.

Plan Barbarossa

Numai nouă copii ale planului existau atunci şi i-au trebuit lui Roessler peste 12 ore de muncă pentru descifrarea codului şi încă 48 de ore pentru a radiotelegrafia Kremlinului toate paginile planului. Stalin a reţinut în secret, la biroul său din Kremlin, acest dosar şi nu l-a discutat decât cu Lavrenti Beria, ministrul poliţiei politice secrete cunoscute sub numele de N.K.V.D. Şeful Marelui Stat Major al Armatei Roşii era atunci Gheorghi Jukov, care scrie în cartea sa de memorii că nici el, nici ministrul Apărării, Timoşenko, n-au ştiut că Stalin primise planul Barbarossa cu 6 luni înainte de invazia nazistă.

În favoarea faptului că Stalin avea de ceva vreme acest document stă înregistrarea în care îi spune şefului spionajului extern al Armatei Roşii (GRU): „Nu-mi spune mie ce crezi. Mie dă-mi faptele şi sursa!” În cazul lui Rudolf Roessler nu se ştia sursa pentru că asta era precondiţia pusă de el celor care primeau rapoartele sale (guvernul Elveţiei, Angliei şi URSS) – nedivulgarea sursei. Roessler a dus cu el în mormânt numele surselor sale de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). La început însă, Stalin n-a crezut autencitatea informaţiilor lui Roessler, pe care îl bănuia un agent provocator al naziştilor.

Cine e Rudolf Roessler, cunoscut drept Lucy

Rudolf Roessler s-a născut în anul 1897, în orăşelul Kaufbeuren din Bavaria. Tatăl său era un demnitar în Guvernul Bavariei, la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Pe frontul Primului Război Mondial, Roessler şi-a cunoscut camarazii care vor deveni prietenii şi sursele de bază din spionajul lui de mai târziu. Aceşti camarazi erau absolvenţi ai academiilor militare, unde tinerii cadeţi erau educaţi să devină ofiţeri loiali Germaniei imperiale. Roessler va deveni liderul lor intelectual. După terminarea Primului Război Mondial, Germania era o ţară proscrisă în Europa, fără permisiunea de a avea o armată şi obligată să plătească învingătorilor despăgubiri înrobitoare. La 17 aprilie 1922, Germania restabileşte relaţiile diplomatice cu Rusia Sovietică şi semnează la Rapallo un tratat de colaborare prin care îşi acordă reciproc prioritate în toate tranzacţiile lor de comerţ exterior. URSS va cumpăra maşini şi utilaje de la firme germane. Tehnicieni germani vor primi slujbe bune în minele sovietice şi la marile lor centrale electrice. Dar peste aceste convenţii comerciale, Tratatul de la Rapallo a permis Germaniei şi URSS-ului să spargă carantina impusă asupra lor de către celelelte naţiuni europene, mai concret, blocada militară asupra URSS şi restricţiile impuse Germaniei de Tratatul de la Versailles.

Armata Roşie nu avea trupe şi metode de instruire a acestora şi nicio şcoală militară europeană nu a acceptat să le dea instrucţia necesară. De cealaltă parte, armata germană era limitată la 100.000 de infanterişti, incapabilă de a-i instrui pentru război, fără tancuri, aviaţie sau marină militară. Tratatul de la Rapallo a permis acestor două ţări să dezvolte relaţii strânse, care ar fi îngrozit Europa acelor vremuri, dacă s-ar fi cunoscut în profunzime. Avioane Junkers vor fi fabricate în Rusia, la Samara, obuze la Tula, gaze de luptă la Krasnogvardeisk, submarine şi crucişătoare la Leningrad. În plus, mari baze de instrucţie militară vor fi pregătite de sovietici pentrul uzul armatei germane. La Lipetsk şi Voronej bazele erau echipate pentru aviaţia germană.

La Kazan, pe Volga, pentru tancuri. A fost o întreprindere gigantică cu zeci de mii de militari germani dintre cei mai talentaţi combatanţi ai Primului Război Mondial, care au fost radiaţi de pe listele armatei germane înainte de a pleca în URSS şi reîncorporaţi la întoarcerea în ţară. Aşa au ajuns prietenii militari ai lui Rudolf Roessler din tranşeele Primului Război Mondial printre cei selectaţi să plece în URSS pentru a deveni mai târziu generalii de la înaltul Comandament al Wehrmacht-ului (OKW). Pentru aceşti generali, invazia lui Hitler contra URSS echivala cu un război fratricid! Ei au cerut „civilului” Roessler, emigrat din 1933 în Elveţia, să găsească contacte la englezi, care să primească informaţii strategice de la Marele Stat Major al armatei germane, unde lucrau cei zece amici ai lui Roessler.

Rudolf Roessler

Rudolf Roessler

Un om cât 12 bombe atomice

Cele mai multe cazuri de spionaj se bazează pe un incident singular, adesea crucial, dar scurt ca durată. De exemplu, măiestria lui Richard Sorge a constat în obţinerea informaţiei că Japonia nu va ataca URSS. Enorma valoare a lui Rudolf Roessler şi a celor zece generali germani din reţeaua Lucy s-a bazat pe un munte de informaţii echivalente ca mărime cu 40 de volume, la fel de senzaţionale, ca informaţia lui Richard Sorge, dar care a durat timp de cinci ani!

Nu întâmplător, un general britanic a declarat că valoarea lui Roessler este egală cu cea a 12 bombe atomice! Una dintre problemele lui Roessler era că întreaga clasă avută a Elveţiei era pro-germană. Aşa a ajuns la colonelul Karel Sedlacek, care era ceh şi care s-a oferit voluntar să acţioneze ca o curea de transmisie a informaţiilor lui Roessler către guvernul britanic.

Acest ceh a intrat în istoria artei militare mondiale pentru alertarea guvernelor europene privind iminenta lor invazie de către Hitler: Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda şi Franţa.

Primii contactaţi de Sedlacek au fost britanicii, pentru că sursele lui Roessler indicau prioritatea absolută acordată de germani lichidării Angliei ca principal risc de război pe două fronturi. Pare de necrezut azi, dar niciuna dintre ţările menţionate mai sus n-a luat măsurile necesare şi a ignorat informaţiile transmise din Elveţia, spre consternarea celor care-şi riscau viaţa şi avutul lor: Sedlacek, Roessler şi generalii germani de la OKW, care reprezentau sursele lui Lucy. Se oferă o singură explicaţie aplicabilă tuturor acestor ţări: o trufie incredibilă în forţele proprii şi un dispreţ pentru spionajul elveţian.

Ţările vizate nu au reacţionat: nu aveau încredere în spionajul elveţian

Roessler avea permisiunea guvernului elveţian pentru activitatea sa secretă, sub condiţia ca Elveţia să aibă prima dreptul de acces la informaţiile primite din Germania. Ca urmare, serviciile elveţiene de informaţii au notificat ataşaţilor militari acreditaţi în Elveţia de ţările ameninţate (mai puţin URSS) că sunt în posesia unor secrete militare alarmante culese de elveţieni în Germania. Niciuna dintre ţările menţionate mai sus nu punea mare preţ pe spionajul elveţian.

Edificator în acest context este uluitoarea dezvăluire a acestei cărţi, cum că Rudolf Roessler a impresionat aşa de puternic guvernul elveţian, încât el a fost angajat cu normă întreagă şi cu salariu pe măsură pentru a sorta, evalua şi analiza noianul de informaţii private, strânse de contraspionajul Elveţiei de la sursele avute de-a lungul şi de-a latul Europei.

Asta l-a pus pe Roessler într-o situaţie neobişnuită pentru un spion, de a nu pretinde bani pentru rapoartele sale de la ceilalţi beneficiari (Anglia, URSS, etc). În acelaşi timp, acest lucru l-a făcut imediat suspect în ochii beneficiarilor săi, ca având informaţii fărăbona fide. În plus, Roessler refuza orice indicaţii privind sursele sale din Germania, fapt care-l punea implicit în postura de posibil agent provocator.

Stalin

Stalin

În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveţia de către nazişti

Nici cu sovieticii n-a avut Roessler o viaţă mai uşoară la început. Şandor Rado (nume de cod „Dora”), şeful reţelei de spionaj a GRU în Elveţia, reţea cunoscută ca „Orchestra Roşie”, primise de la Moscova drept „răsplată” pentru trimiterea Planului Barbarossa, furnizat de Roessler, următorul ordin: „Încetaţi orice contact cu Lucy şi oamenii lui!”.

În ochii lui Stalin, Lucy era un agent provocator plantat în Elveţia de către nazişti. Asta l-a pus pe Şandor Rado şi pe telegrafistul său, Alexander Foote, într-o situaţie disperată, neştiind dacă să expedieze sau nu raportul ce îl avea de la Lucy, în care scria că: „În zorii zilei de duminică, 22 iunie 1941, ora 3:15 dimineaţa, Germania va ataca URSS-ul pe un front lung de 1600 km, de la Marea Baltică la Marea Neagră cu 3 milioane de soldaţi, 750.000 de cai, 600.000 de camioane, 7.200 de tunuri, 3.000 de tancuri şi 1.800 de avioane” (pag. 71).

Rado şovăia dacă să trimită sau nu Kremlinului acest document, din cauza ordinului de a înceta orice contact cu Lucy. Îl convocase la Lucerna pe Alexander Foote de la Geneva, dar tremura cu dosarul lui Roessler în mână şi nu se putea hotărî să încalce ordinul primit, deşi totul era descris în cele mai mici detalii.

„Understood. Over”

Printre detalii apare şi informaţia că, în România, erau masaţi la graniţa cu URSS 650.000 de militari germani (pag. 67). Foote era furios pe Rado că l-a chemat de la Geneva ca să plângă pe umărul lui. „Este treaba celor de la Moscova de a accepta responsabilitatea acestei situaţii. Cine ştie, mai târziu ai putea fi acuzat de neglijenţă criminală. Şi n-aş vrea să fiu în pielea ta atunci. Imaginează-ţi situaţia ta când Moscova va afla că ai avut acest dosar şi nu l-ai transmis!” (pag. 73). Aceste cuvinte l-au făcut pe Rado să-i dea dosarul telegrafistului pentru transmitere imediată. Din ziua de 14 iunie 1941 până pe 18 iunie Foote a fost neîntrerupt în contact radio cu Moscova. „Singurul răspuns venit de acolo după terminarea transmisiei dosarului au fost două cuvinte: «Understood. Over.» (Înţeles. Terminat.) După ce a terminat de ars toate paginile dosarului şi codurile utilizate, Foote s-a prăbuşit în pat epuizat şi a dormit 24 de ore. Ar fi vrut să păstreze o copie a acestei excepţionale lovituri de spionaj pentru utilizare mai târziu, dar ordinele NKVD erau că totul trebuia distrus” (pag. 73).

Alexander Foote

Alexander Foote

Se cunoaşte faptul că data invaziei germane a URSS fusese comunicată Kremlinului de către cel mai bun agent sovietic, Richard Sorge, infiltrat în ambasada Germaniei la Tokio. În plus, Cordell Hull, ministrul de externe american, îl avertizase pe Umanski, ambasadorul sovietic în SUA, că toate misiunile diplomatice americane din Europa telegrafiau la Washington despre iminenta invazie a URSS de către germani. Iar în final, Churchill a confirmat şi el data invaziei obţinută de la spionii lui din Reich.

Dar toate aceste nume n-au făcut altceva decât să trimită Moscovei semnale de alarmă. Roessler şi sursele sale de la O.K.W. au trimis lui Stalin un întreg dosar ale cărui detalii uimesc pe istoricii militari.

O declaraţie de război făcută pe genunchi

Cartea A man called Lucy publică şi declaraţia de război concepută de ministrul de externe von Ribbentrop şi trimisă ambasadorului german la Moscova, pentru a o prezenta lui Molotov. „Informaţii recente primite zilele trecute de către guvernul Reich-ului nu lasă nicio îndoială asupra naturii agresive a mişcărilor de trupe sovietice. Mai mult, informaţii de la o sursă britanică au confirmat existenţa negocierilor conduse de ambasadorul britanic, sir Stafford Cripps, pentru stabilirea unei strânse colaborări militare între Marea Britanie şi Uniunea Sovietică.

Guvernul Reich-ului declară că în violarea angajamentelor sale solemne guvernul sovietic se face vinovat de: a. Continuarea şi intensificarea manevrelor sale în vederea subminării Germaniei şi a restului Europei; b. Concentrarea la frontiera germană a tuturor forţelor sale armate în stare de război; c. Efectuarea de pregătiri evidente de atacare a Germaniei şi cu violarea Pactului de Neagresiune Germano-Rus. Ca urmare, Fuhrerul a ordonat forţelor armate ale Reich-ului să răspundă acestei ameninţări cu toate mijloacele avute la dispoziţie” (pag. 75).

Acest mesaj cinic a fost înmânat lui Molotov în noaptea de 22 spre 23 iunie 1941, la ora 4:45 a.m., de către contele Friederich Werner von Schulenburg, ambasadorul Germaniei. Stenograma întâlnirii acestor doi demnitari menţionează că Molotov l-a întrebat pe ambasador: „«Asta trebuie interpretată ca o declaraţie de război?» Von Schulenburg era fără grai.

A ridicat trist din umeri. Furia lui Molotov a învins starea sa de şoc: «Acest mesaj pe care tocmai l-am primit nu poate semnifica altceva decât o declaraţie de război întrucât trupele germane au trecut deja graniţa şi oraşe sovietice ca Odessa, Kiev şi Minsk sunt bombardate de aviaţia germană de o oră şi jumătate». Molotov ţipa acum: «Asta este o încălcare a încrederii fără precedent în istorie. În mod sigur noi n-am meritat asta». Contele von der Schulenburg, care va fi spânzurat de Hitler pentru participarea lui la complotul din iulie 1944, a strâns mâna lui Molotov şi a plecat. Molotov a dat buzna în biroul lui Stalin unde a anunţat: «Germania ne-a declarat război»”.

„De azi, orice informaţii comunicate de Lucy vor fi… transmise imediat”

În aceeaşi noapte de 22 spre 23 iunie 1941, Alexander Foote şi-a pornit radio-emiţătorul pe lungimea de undă folosită de obicei de Ministerul Securităţii Statului din Moscova. Nu era o zi desemnată lui Foote pentru transmisiuni şi se temea că nu va primi vreun răspuns la apelul lui. Foote ca şi alţi spioni ca el simţeau nevoia de a fi în contact cu Moscova în acele ore grele. „Deodată, Foote a fost speriat de un fluierat ascuţit şi prelung în căştile de pe urechile sale.

Era centrala de la Moscova a cărei semnătură-radio o recunoscuse instantaneu. O avalanşă de cifre şi litere a urmat ca de obicei. Apoi linişte. Foote a profitat de răgaz ca să decifreze radiograma: «Către toate reţelele. Apel către toate reţelele. Bestiile fasciste au invadat patria muncitorilor. A sosit momentul să facem totul în puterea noastră de a ajuta URSS în lupta sa cu Germania. Semnat: Directorul».

După o scurtă pauză transmisia Centralei a continuat: «NDA… NDA… NDA… Mesaj special.» NDA însemna Foote. «NDA… Centrala a decis ca de acum încolo mesajele tale vor fi împărţite în trei categorii: MSG va desemna comunicaţii obişnuite, RDO mesaje urgent, iar VYRDO va prefaţa orice mesaj de maximă importanţă. De azi, orice informaţii comunicate de Lucy vor fi clasificate ca VYRDO şi transmise imediat. Centrala va fi în alertă pentru comunicaţii 24 de ore zilnic. Numai NDA singur va transmite comunicările lui Lucy».

Foote se gândi că lucrurile iau o întorsătură serioasă. Avea să se convingă imediat. I s-a ordonat să-l contacteze imediat pe Lucy. «Moscova aşteaptă cu înfrigurare toate comunicările lui. Lucy va primi un salariu lunar de 7.000 de franci elveţieni (cca 1.600 de dolari), la care se adaugă plăţile adiţionale pentru informaţii excepţionale». În 1941, un salariu de 7.000 de franci elveţieni echivala cu o mică avere”.(pag. 76).

Românii şi ungurii, gata să se încaiere între ei la Cotul Donului

Pe 18 aprilie 1942, Roessler a primit de la Berlin detaliile suplimentare cerute de Stalin pentru luptele grele de la Cotul Donului. Radiograma trimisă imediat lui Stalin includea şi aceste secrete militare: „Linia lungă a frontului care va fi cucerită de Wehrmacht va fi încredinţată pentru apărare unor trupe ne-germane. Vor fi 52 de divizii străine: 27 divizii româneşti, 13 ungureşti, 9 italiene, 2 cehoslovace şi o divizie spaniolă. Pentru că românii şi ungurii se urau unii pe alţii şi erau în stare să se bată între ei, vor fi separaţi prin 9 divizii italiene şi una spaniolă. Înaltul Comandament German nu se baza prea mult pe aceste întăriri ne-germane, fiind îndoielnică valoarea lor militară” (pag. 99).

Divulgarea acestor puncte slabe de pe frontul Donului îl va determina pe mareşalul Jukov să aleagă direcţia loviturii principale exact în sectorul de front apărat de diviziile ne-germane, reuşind spargerea frontului printr-o contra-ofensivă puternică. Întreaga operaţiune de încercuire a Armatei a VI-a germane de sub comanda feldmareşalului von Paulus n-ar fi reuşit fără detaliile trimise zilnic de Roessler.

OKW a trimis în ajutorul lui von Paulus armatele blindate conduse de von Manstein şi a deturnat de la acţiunile lor de front alte mari unităţi pentru salvarea Armatei a VI-a. Fiecare din aceste ordine de luptă noi şi urgente erau trimise Moscovei prin radio de Roessler într-un interval de 6-10 ore de la emiterea lor la Berlin.

Era ceva nemaiauzit deoarece s-a calculat de către specialişti militari că, în multe împrejurări, ordinele de luptă ale lui Hitler ajungeau la Stalin înaintea primirii lor de către comandanţii germani din linia întâia!

Armata Rosie in Piata Rosie

Roessler a divulgat Armatei Roşii slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului

Reţeaua „Lucy” s-a mândrit cu aportul ei la victoriile de la Stalingrad şi Kursk, unde detaliile furnizate Armatei Roşii sunt considerate fără precedent în istoria artei militare! Totul era inclus în radiogramele lui Roessler: sectoarele frontului care vor suferi lovitura principală a Wehrmarcht-ului, numărul soldaţilor şi tehnica de luptă folosită, poziţia exactă a centrelor de comandă germane şi a marilor depozite de muniţii, carburanţi, alimente etc.

Doar grupul de armate „Centru” consuma zilnic 18.000 de tone de astfel de furnituri logistice necesare frontului, adică echivalentul a 36 de trenuri de marfă! Roessler a divulgat Armatei Roşii care era slăbiciunea capitală a Wehrmacht-ului: logistica de aprovizionare a fronturilor din URSS, adică asigurarea neîntreruptă a 3 milioane de soldaţi germani cu muniţii, carburanţi şi hrană în cantităţi de zeci de mii de tone zilnic.

Pentru înaltul Comandament (OKW) era un coşmar constituirea şi apărarea acelor depozite gigantice, în condiţiile de acces ale Rusiei acelor vremuri, cu drumuri desfundate, magistrale feroviare sistematic distruse de partizani, dar mai ales cu bombardamentele aviaţiei sovietice care erau cu prioritate dirijate spre acele depozite. Rămase fără carburanţi, fie şi câteva zile, armatele de tancuri germane erau ţinte uşoare pentru artileria sovietică.

Elveţia i-a protejat pe Foote şi pe Roessler: i-a arestat, ca să nu ajungă la ei SS-ul

Contraspionajul militar german a sesizat că inamicul primeşte informaţii militare din interiorul Wehrmacht-ului, atunci când a descoperit cu stupoare în oraşe cucerite de germani în URSS copii ale ordinelor de luptă ale OKW traduse în ruseşte! Centrele de depistare a undelor radio de la Dresda au descoperit şi arestat în Germania pe toţi telegrafiştii „Orchestrei Roşii”. Reţeaua „Lucy” transmitea zilnic din Elveţia şi germanii au putut identifica zona geografică. Şeful spionajului extern al Germaniei, generalul Walther Schellenberg, s-a dus de mai multe ori în Elveţia, unde s-a întâlnit de fiecare dată cu omologul său elveţian, generalul de brigadă Roger Masson.

Sunt fascinante detaliile acestor întâlniri secrete descrise în cartea de faţă graţie interviurilor luate de autori lui Roger Masson şi, mai ales, stenogramelor anchetării de către englezi a lui Schellenberg, luat prizonier la sfârşitul războiului. (El a decedat în anul 1954, iar cheltuielile înmormântării sale au fost plătite de Coco Chanel).

Razboi…

Deşi Elveţia era neutră, ea a trimis pe Frontul de Est un numar mare de medici elveţieni pentru a trata germanii răniţi, ca să nu mai insistăm asupra aurului furat de nazişti de la evrei, care a ajuns tot în băncile acestei ţări…Cu toate acestea, conducătorii Elveţiei erau preocupaţi de faptul că spionajul lui Roessler putea servi germanilor drept un „casus belli”, aceştia putând să-i invadeze.

Dar, în acelaşi timp, Roessler era finanţat de statul elveţian şi păzit de serviciile de informaţii ale acestuia. Generalul Schellenberg ordonase lui Otto Skorzeny să-l răpească din Elveţia pe Alexander Foote, al cărui radio-emiţător fusese identificat de spionii SS . Servitoarea lui Foote era plătită de agenţii SS şi urma să le descuie uşa în ziua de 23 noiembrie 1943.

Cu trei zile înainte, la ora 1:15 noaptea, Foote era arestat de poliţia elveţiană şi închis împreună cu Roessler la aceeaşi închisoare, în celule confortabile, cu tot ce aveau nevoie. Acolo nu mai putea ajunge SS-ul lui Schellenberg. O lună mai târziu, „Armata Roşie trecea graniţele Poloniei şi României, practic încheind eliberarea ţării lor” (pag. 164).

Generalii trădători din OKW au rupt legăturile cu Roessler

După patru ani de război, guvernul elveţian a ridicat restricţiile de camuflaj pe timpul nopţii. După eliberarea Parisului au fost eliberaţi şi Roessler cu toţi oamenii lui. Şandor Rado şi Alexander Foote au plecat împreună la Paris, unde s-au dus direct la ambasada sovietică. Acolo au fost luaţi drept agenţi provocatori de către diplomaţii sovietici. S-a telefonat la Kremlin de unde s-a primit ordinul ca amândoi să se întoarcă la Moscova, aşa că au plecat cu primul avion.

Rado s-a confesat lui Foote că îi este teamă de soarta care-l aştepta pentru că erau sume mari de bani pe care le primise ca director al „Orchestrei Roşii”, sume pe care nu le putea deconta. Nu ştiuse să facă diferenţa dintre banii cuveniţi lui şi sumele destinate activităţii reţelei sale…

La prima escală făcută de avion la Cairo, Şandor Rado a dispărut. Foote s-a întors singur la Moscova, unde a fost promovat maior în Armata Roşie şi trimis la Segodnia (o şcoală de perfecţionare a spionilor sovietici). I s-a spus, ca să-l sperie, că Rado a fost capturat, judecat şi executat în Egipt. Nu era adevărat, fusese capturat, dar în loc de pedeapsa capitală, Rado a făcut 11 ani într-un lagăr de muncă din Siberia împreună cu Rachel „Sissi” Duebendorfer, un alt nume legendar al „Orchestrei Roşii”.

La data apariţiei cărţii de faţă, Şandor Rado era profesor de geografie la Universitatea din Budapesta, iar Rachel Duebendorfer trăia cu fiica ei, Tamara, în Germania. Alexander Foote a fost trimis în Mexic, unde urma să-i spioneze pe americani. A preferat să dezerteze la britanici, unde a scris cartea Handbook for Spies şi a trăit confortabil până la moartea sa din august 1957.

Rudolf Roessler a încercat de mai multe ori să-i contacteze în Germania pe generalii germani care i-au fost surse. Aparatul său de radio emisie-recepţie era intact, dar n-a primit niciun răspuns. Concluzia era evidentă pentru el: generalii au putut vedea cu ochii lor că venirea Armatei Roşii n-a însemnat renaşterea Germaniei anterioare venirii lui Hitler la putere.

Ţara lor era dezmembrată de învingători. În plus, viaţa lor şi a familiilor lor era în constant pericol pentru că ei erau în bună parte răspunzători pentru milioanele de germani căzuţi în pe Frontul de Est. Neonaziştii din Europa încearcă şi azi să afle numele generalilor trădători de la OKW, chiar dacă sunt morţi. Ei au copii şi urmaşi, nu? Rudolf Roessler, sărac şi deznădăjduit, a decedat la 61 de ani în anul 1958. Cheltuielile înmormântării sale la Lucerna au fost plătite de un necunoscut.

Sursa:  Legendara reţea Lucy de Michael Nicholas Blaga 

07/04/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: