CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Martiriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord in primele zile ale ocupatiei sovietice

Fișier:Greater Romania.svg

 

 

Harta  Romaniei pana la „eliberarea” Basarbiei si Bucovinei de Nord de catre haitele bolsevice

 

 

Prima perioada de teroare; evacuarea: 28 Iunie – 3 Iulie 1940:

 

 

 

 

„La Chisinau era exercitata (teroarea) de catre «patrulele de autoaparare», cu sediul pe strada Armeneasca si dirijata de faimoasa „Rozenberg cea Roscata”, de Bubis, de Klinicikov si de Melnic.

Avocatul Sternberg a actionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule.

 

A doua perioada: de la 3 Iulie la sfarsitul lunii August:

 

— Preluarea administratiei de catre functionari adusi din Rusia;
—Inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionisti»;

 

 

 

 

 

 

— Arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor politici, mai ales cei din Sfatul Tarii, care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania din 1917:

5 fosti deputati in Sfatul Tarii (printre care: Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli), un fost senator – acuzati de… tradare de patrie (sovietica, se intelege);

— fosti ofiteri in Armata Alba;

— functionari civili si militari – toti acestia au fost transferati pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextand ca nu mai era loc la Chisinau…

Sarbatorirea liberarii Basarabiei de sub jugul boierilor Romani – la Chisinau – la 6 Iulie 1940:

Statuia Regelui Ferdinand pe care evreii scrisesera lozinci profanatoare si antiromanesti, a fost invelita in panza rosie si impodobita cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotnitei Catedralei (invelite in rosu): portretele lui Stalin si Molotov;

In tribuna oficiala: N.S. Hrusciov, comisarul Mehlis, maresalul Timosenko (el condusese «operatiile militare»).

Reprezentanti ai truditorimii localnice: fratele lui Timosenko, taran analfabet din Furmanovka, Cetatea Alba; Kralov, primarul Chisinaului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.
Cordoanele Garzii de Onoare (comandata de generalul NKVD Bodin), erau alcatuite din trupe NKVD si trupe SS (un batalion de SS-isti se afla in Basarabia, pentru a-i conduce in Germania pe colonisti Germani din Sud – vezi si marturia lui Gr. Vindeleanu).

In aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa radioficarea.
S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.
La 2 August a fost adoptata legea de «Alcatuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Unionale».
Tot atunci s-a declarat «reuniunea RSSM (U) cu RSSAM»(!)

Nou presedinte al guvernului, tovarasul Konstatinov, anunta ca judetul Hotin si Sudul (judetele Ismail si Cetatea Alba), nu mai fac parte din Basarabia, ci din Ucraina.

 

Organizare:

 

RSSM (U) condusa de o «comisie guvernamentala creata de catre Sovietul Comisarilor Poporului», in care intra:

– tov. Ilinski, loctiitor al presedintelui (Konstatinov);
– tov. Sazakin – ministrul de Interne
– tov. Orlov. seful Carmuirii Republicane (?)
– tov. Soracian, – gospodaria comunala
– tov. Melnic, pres. al sovietului orasenesc Chisinau.

Dupa cum se vede: nici un aborigen moldovean…

Colectivizarea s-a facut fara opozite: taranii erau deja terorizati, traumatizati de brutalitatea ocupatiei – si au «consimtit».
S-au ridicat din biblioteci, de la particulari, toate cartile tiparite cu litere «burgheze» si au fost arse.
Scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 Rusesti, 17 «Moldovenesti», 5 Evreiesti.

Facultati la Chisinau si Cernauti – de filologie-pedagogie – insa numai in Ucraineana si Rusa.

Facultati tehnice: numai in afara «republicii», cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisi la scoli-intemat (FUZ) in Ucraina.

La 1 Ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost inlocuit cu cel chirilic.

Fabricarea „limbii Moldovenesti” – din arhaisme, din rusisme, din adaptarea rusismelor si eliminarea neologismelor franceze – dar nu si germane !

„Biserica” – a fost interzisa abia in faza a doua (la 1 Ianuarie 1941). Lacasurile au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri.

In «campania contra ateismului» majoritatea zdrobitoare a comisarilor: Evrei.

Inchisoarea: pana la 15 Februarie 1941 au fost arestate 48.000 persoane.

 

 

 

 

 

 

Deportarea: fara judecata – «pe baza de lista»;

a) capi de familie
b) familii intregi

 

Pe vagoane scria : «Tren cuprinzand muncitori Romani care au fugit din Romania de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori».

Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca au fost cel putin 300.000 de persoane.

In locul lor au fost adusi circa 200.000 de nemoldoveni.

Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei si a Bucovinei. Scopul: deznationalizarea.

In toamna anului 1941 unitati ale Armatei Romane au descoperit, langa Odesa, un tren de marfa; in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate prin peretii de lemn (Doar acest tren a cuprins 1.000 de victime).

Adulti, femei, copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia, cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului…

«Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare benevola»:

— pana in Septembrie 1940 trimisi in URSS (din Teritoriile Ocupate: 135.000 muncitori
— in Octombrie-Noiembrie: 19.200
— in Decembrie: 27.000
— Acestia erau «trimisi liberi».

Asasinatul individual, colectiv:

— arestatii mai putin periculosi erau deportati;
— periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se smulgeau scrisorile care trebuiau sa para expediate din… Siberia.
— la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. In Septembrie ’41 (trei luni dupa liberare) au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna – maini, picioare legate;
— la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Vaitoianu: 6 cadavre (5 barbati, o femeie), mainile legate la spate;
— la Cetatea Alba: 19 Aprilie 1941 – 19 cadavre;
— la Cernauti: inainte de 22 Iunie 1941 au arestat «prea multi, nu-i mai puteau transporta»; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos – au trecut cu tancurile peste ei.

Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu prin tara. S-a intors in 3 Iulie (1940). In gara Chisinaului toti muzicienii au fost suiti in camioane, dusi langa Orhei si impuscati in Valea Morii;

Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executati 15.000 ostatici si prizonieri romani, ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia Comandamentului de la Odessa.

Dupa o statistica sumara alcatuita de romani: intre 28 Iunie 1940 si 22 Iunie 1941 au fost asasinate sau moarte sub tortura circa 30.000 de persoane.

In ajunul Pastelor 1941, un grup de 40 de elevi de la Institutul Pedagogic nr. 2 din Orhei au redactat manifeste antisovietice – Dumitru Avramoglu: «Ne-am saturat de regimul si de painea sovietica! Vrem paine romaneasca! Jos Bolsevicii! Jos NKVD! Jos Stalin»

Tradati de o colega evreica, au fost arestati.

 In frunte cu profesoara, elevii majori: Anatolie Guma, Grigorie Mihu, Vichentie Eprov, Victor Bradeachi, Anatolie Cotun, Onisie Cozma au fost executati ca «spioni si tradatori de tara»; minorii au fost condamnati la cate 25 de ani.

 

 

 

 

 

Pe ocupanti îi impresionasera magazinele alimentare (…). Cumparau cantitati enorme de alimente. Mancau pe loc, pana li se facea rau. Trimiteau colete uriase la ei, in Rusia.
Spre uimirea localnicilor, Rusii cumparau mari cantitati de vase de bucatarie, mosorele de ata, zeci de metri pe panglica, ace de cusut, ace pentru masini de cusut nasturi – mai cu seama nasturi.

In magazinele de imbracaminte erau uluiti de ce se putea gasi – nu se atingeau de palarii, cravate (considerate «burgheze»).

Era frecvent ca rusoaicele sa iasa in oras imbracate in camasi de noapte, crezand ca sunt rochii de strada.

Au fost vazute purtand sutien peste rochii, peste bluze.

In noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 (joi spre vineri), a inceput deportarea masiva a basarabenilor si a bucovinenilor.

Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel: «Numai 100.000») oamenii au fost deportati in Siberia.
«Intr-un sfert de ora sa fiti gata!»

De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane in fiecare vagon (de marfa).
Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari».

In judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite familiile;

in RSSM: barbatii au fost dusi separat in lagare de munca fortata, familiile in Siberia.

 

Numarul

 

La Comrat denuntatorul-sef: Rimanov. Spre deosebire de alti ticalosi, el nu s-a retras cu Armata Rosie dupa 22 Iunie 1941. Localnicii l-au linsat.

Pe drum (era iunie, vara), oamenii cereau apa. NKVD-istii le aruncau prin ferestrele zabrelite peste sarat, spunandu-le: «Na, apa sovietica pentru banditi Romani!».
«Supravietuitorii, cand primeau Adeverinta de reabilitare (!), constatau ca data condamnarii era cu cel putin un an ulterioara arestarii. Deci fusesera deportati fara decizie juridica.

Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941:
Serov – inalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSS Moldovenesti;
Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin (a fost executat odata cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!);
Nasedkin, seful Gulag-ului pe intreaga Uniune Sovietica (in luna Mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia si Bucovina de Nord);
Borodin – prim-secretar al PCM…

 

Bilantul unui (mai putin de) un an de putere sovietica:

— arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 Romani, reprezentand 12,23% din populatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, procentul victimelor avea sa urce la peste o treime din total.
— Foametea organizata intre 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane (vezi, pe larg in volumul Basarabia, la ed. Jurnalul Literar 2002).
— Arestarile in vederea deportarii din 1949: peste 11.000 de familii.

 

La Chisinau: din ziua de 28 iunie 1940: Etea (Petia?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul (un articol de ziar bulgar il desemna ca inginer) Steinberg (Strenberg) – locuitori ai orasului au pornit in patrulele de autoaparare, conduse de Tovarasa cu Parul Rosu, Rozenberg, de pe strada Armeneasca, sediul NKVD.

Ei au fost primii care si-au manifestat, pe strazi, bucuria de a fi fost „liberati de sub jugul mosieristilor Romani”, agitand listele negre (alcatuite de cine stie cand…) si urland amenintarea:

«Ne-a venit noua randul sa va ardem noi pe rugul Inchizitiei!» – daca i-ai fi intrebat cine/cand ii arsese pe rugul Inchizitiei (Basarabenii? Care nici nu stiau ce-i o Inchizitie?), ar fi pretins ca insasi intrebarea ta este, cum altfel: antisemita;

— tot ei s-au aflat in fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce incercau sa iasa din oras pentru a se indrepta spre Prut – coloane alcatuite din functionari, profesori, elevi, studenti;

— la indemnul si prin exemplul celor trei (dirijati de la sediu de Tovarasa-Rosie, Rosenberg), „populatia pasnica indignata” – alcatuita de evrei locali, adusi de peste Nistru (dar si dintre cei veniti din timp de peste Prut – nici o greutate:

atunci nimeni din Romania mosieristilor si burghezistilor nu avea nevoie de pasaport ca sa treaca Prutul de pe malul drept pe cel stang) – tineau deja pregatite: pietre, bate, vase cu uncrop, oale de noapte, pline.

Refugiatii romani au fost batuti cu pietre, opariti, ciomagiti, dezbracati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii si preotii cazuti la pamant, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevarat), apoi tarati si inchisi in subsolurile cladirilor Facultatii de Teologie, unde NKVD-ul amenajase una dintre inchisori, specializata in, mai cu seama, anchetarea ostasilor rapiti in timpul retragerii;

 

 

 

 

Inca o data – nu, nu e inutila repetarea: aceste acte de barbarie au avut loc incepand din 28 iunie 1940, in teritoriile revendicate de Sovietici – dar inca necedate oficial – si perpetuate mai cu seama de evrei asupra romanilor localnici.

In iulie 1941, dupa liberarea Chisinaului de bolsevici, in curtea Consulatului Italian, unde NKVD-ul isi stabilise unul din sedii, au fost dezgropate 80 cadavre, in majoritate ramase neidentificate, intr-atat fusesera mutilate (membre, capete taiate), batjocorite (organe sexuale in gura), arse la flacara in timpul „anchetei”, iar dupa moartea anchetatului cu var viu si cu acizi.

 Dupa resturile de imbracaminte, s-a dedus ca martirizatii fusesera preoti, studenti, elevi, ceferisti (dupa chipie);
S-a constatat ca in subsolurile Palatului mitropolitan fusesera amenajate celule individuale pentru „nationalistii Romani”;

 

 

 

Rom+óni basarabeni care au fost uci+či +«n pivni+úele N.K.W.D.-ului din Chi+čin¦âu 12

Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, cateva cifre:

— La data de 7 Septembrie 1941, la Chisinau au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane gasite in gropile din curtile Consulatului Italian, Palatului Mitropolitan, Facultatii de Teologie – multe ramase neidentificate din pricina mutilarilor
— In mai putin de un an de ocupatie bolsevica s-au inregistrat in afara de… lipsa celor cca 300.000 refugiati in ce mai ramasese din Romania) in jur de 30.000 arestati, din care unii au fost impuscati pe loc, altii au fost deportati, au murit in detentie, au disparut…;
— In Basarabia, pe langa secerisul rosu al oamenilor, dintre 1940 – 1941 au fost dinamitate, incendiate de autoritatile sovietice: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor.

La aceste crime impotriva Romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au participat cu zel (si eficace) foarte, prea multi evrei, unii numiti de noua autoritate directori de scoli, de institutii, de colhozuri, de sovhozuri etc., insa cei mai numerosi erau voluntari in aparatul politico-represiv: partid, Komsomol, sindicat, militie, NKVD.

Dupa retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, in Iulie 1941, alde Rozenberg, Goldenberg, Axelrod, Beiner, Pikraevski, Brunn, Sternberg, Derevici, Fluchaser, Zuckermann, Glaubach, Burman, Glinsberg, chiar si marii rusi de la Popauti care, pe cand ucideau popi, declarau ca ei vor «Moldova pana la Seret!», au sters-o in furgoanele Armatei Rosii, in Kazahstan, nu au ramas, sa dea seama de faptele lor, oalele sparte le-au platit nevinovati, unii (medici, profesori, negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor.

Dar chiar daca cei ce scriu istoria o vor consemna potrivit adevarului istoric, fara a manipula cronologia – ce-ar fi?

Ar fi pedepsiti intr-un Nürnberg II (pe care il imaginam in romanul Ostinato, scris in Romania incepand din 1965) si marii-vinovati-comunisti, aflati de ani buni la adapost in Lumea Capitalista?:

in USA (unde nu sunt tolerati criminalii nazisti-fascisti; criminalii bolsevici, da, cu precadere „lucratorii” din politiile politice comuniste, fiice ale NKVD-ului – numai daca sunt evrei), in Germania (ca despagubiti);

in Franta ca pensionari ai Rezistentei, desi dupa razboi fusesera expulzati cu sutele ca spioni sovietici.

Dupa decenii de activitate in aparatele represive ale democratiilor populare, unde fusesera tot raul imaginabil (mai degraba din razbunare oarba si din interes material decat din convingere politica), au dat fuga la adapost la capitalisti plangandu-se ca, in Ungaria, in Cehoslovacia, in Polonia, in Bulgaria, in Romania (tovarasii-justi ca Perahim, Marcou, Mirodan, Maria Bonus, Tertulian, G. Horodinca, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Ana Novak s.a.) fusesera cumplit persecutati, in dubla lor calitate de… comunisti si de evrei !

In „prelungirea in Orient a Occidentului”: Israel, pensionarii NKVD, KGB, komisarii politiilor politice ale tarilor sovietizate isi petrec ultimele momente din viata lor dedicata triumfului bolsevismului in toata lumea (dar nu in Israel!), in reculegere, in pace si in „rugaciune-mistica” – nu era un pleonasm in gura lor atunci cand ii vanau, cu revolutionara daruire, pe nefericitii crestini din Tarile Comunismului Biruitor.

Din pacate, nu.
Ceea ce nu inseamna ca cei care pot da glas indignarii – sa taca.

Vorba mea: «Daca tac ma doare si mai tare».

Paul Goma

 

 

 

 

 

01/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1 aprilie 1941: UN KATYN AL ROMANILOR IN BUCOVINA DE NORD. MASACRUL DE LA FANTANA ALBA – TATARCA .VIDEO

 

 

 ”… în regimul comunist binele poate fi realizat numai întîmplător, pe căi ocolite, ocolite și nelegale, nelegale adică neconforme cu principiile, prin urmare neprincipiale.

(N. Steinhardt, ”Jurnalul fericirii”)

 

Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940

 Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940

 

Este greșit să considerăm că teroarea comunistă asupra populației românești a început cu anul 1944. Nu, aceasta începe cu tragicul an 1940. Imediat după ocupație, asupra Basarabiei și Bucovinei de nord s-a năpustit o mulțime de politruci și NKVD-iști. Aproximativ 1.122 foști funcționari din administrația română, 2.000 de salariați ai Căilor Ferate, și foștii membri ai Sfatului Țării au fost arestați sau uciși.

Genocidul asupra populației din teritoriile ocupate poate fi confirmat de mai multe episoade desfășurate atunci. În următoarele rînduri voi încerca să realizez o schiță cronologică a masacrelor programate de trupele NKVD (celebra Troika) asupra populației civile.

Aceste evenimete, discutate mai mult sau mai puțin în presă, de teama să nu deranjeze anumite părți, riscă să devină pietre de moară care vor atîrna greu asupra propriei noastre conștiințe, dacă nu vom cinsti memoria celor care au murit pentru simplul fapt că s-au născut români.

Degeaba ne aruncăm deseori în discursuri demagogice mascate de sentimente patriotarde, dacă nu suntem în stare să spunem răspicat că nu ne-am uitat părinții. Degeaba ne comformăm ori de cîte ori o mare putere ne impune ceva, vom pierde întotdeauna; și cel mai grav e să-ți pierzi memoria, conștiința de sine.

Să nu mergem pe principiul supunerii, după cum spune proverbul: ”Capul plecat sabia nu-l taie”, căci vom rămîne fără cap și fără sabie. Orice țară care a trecut prin experiența sovietizării își are propriul Katyn, cea mai gravă problemă e că nu știm nimic despre el.

Genocid  sovietic  asupra populației românești la Fîntîna Albă şi Tătarca.

 

Fîntîna Albă

Despre ce s-a întîmplat la Fîntîna Albă ne povestește istoricul militar Mircea Dogaru în cartea sa ”Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor” (n.r. La 1 aprilie 1941 o parte din cei peste 15.000 de români din mai multe sate de pe valea Siretului, Bucovina, care doreau să se întoarcă în România, după ce Bucovina de Nord şi Basarabia au fost anexate Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), au fost ucişi (în jur de 7.000) cu mitraliera de sovietici.

Românii se îndreptau spre graniţa românească cu odoarele bisericeşti în mînă spunîndu-li-se anterior că vor putea trece liber în România. Potrivit martorilor oculari, răniţii au fost hăcuiţi cu săbiile şi apoi îngropaţi, inclusiv  de vii, în gropi comune (35 gropi 1×15 m, a căte 200 persoane în groapă), pîmîntul mişcîndu-se sub ei două zile pînă au murit cu toţii.).

În următoarele rînduri voi reproduce pe scurt declarațiile a doi martori, Moș Ivan lipoveanul din Climăuți și Constantin Țoiu din satul Igiești, de lîngă Storojineț. Autorul menționează că mărturiile lor se regăsesc în articolele publicate în 1991 în ”Dreptatea” de inginerul Savu Octavian și în memoriile veteranului de război Ioan Ambrosă, Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul.

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (1/4)

În ziua cedării Bucovinei de nord eram acasă – relatează Constantin Țoiu – Nu m-am refugiat atunci că nu mă înduram de recoltă și nu bănuiam ce putea să mi se întîmple, mai ales că pe Sirețel și pe Siret aproape toate satele erau românești vechi – Tărășeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igiești, Adîncata, Hliboca, Volcineț, Crasna, Ciudei, Sinăuții Vechi și altele. La început noile autorități sovietice nu prea ne-au făcut necazuri, nouă, țăranilor mai săraci. Ne-au lăsat să strîngem recolta, ne-au luat ceva cote, apoi au făcut colhoz.”

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (2/4)

De ce țăranii au fost inițial cruțați, ne explică Moș Ivan lipoveanul: fiindcă prioritatea ocupantului era lichidarea elitei spirituale și economice românești.

Ce era cu acești lămuritori și cum s-a desfășurat masacrul premeditat de ocupant, ne explică, în continuare victima, Constantin Țoiu:

Am ajuns la Șarul Dornei, unde am stat ascuns aproape un an, îmbrăcat în femeie, căci mă temeam mereu să nu vină după mine. Mai tîrziu m-am stabilit în Rădăuți, am muncit unde am găsit de lucru, ocupîndu-mă mai ales de monumente, în cimitire. De familie nu mai știu nimic, nici nu am încercat să aflu!

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (3/4)

De partea cealaltă, a oamenilor simpli care nu aveau vina de a se fi născut români, Moș Ivan confirmă:

Peste un an, cînd a venit armata română și a eliberat zona, li s-a făcut slujbă, sfeștanie mare cu mulți preoți. Toată coasta dealului era plină de lumînări ce se vedeau de departe și au ars zile și nopți la rînd. S-au pus și cruci mari care astăzi nu mai sunt. Le-au strîns sovieticii în 1944. Morții nu au mai fost scoși. Sunt și azi acolo, dar locul s-a mai nivelat. Greu se mai cunoaște.” [1]

Katyn-ul românesc – masacrul de la Fîntîna Albă (4/4)

 

Gropile comune de la Tătarca

Înainte de a relata despre un alt eveniment tulburător, ce s-a întîmplat (n.r. în anii ocupaţiei sovietice 1940-1941) de data aceasta lîngă localitatea Tătarca (Odessa), trebuie să aminetsc și de masacrul grupului de rezistență antisovietică Majadahonda, membrii căruia au fost asasinați de trupele NKVD în momentul cînd trupele române se apropiau de Chișinău. De asemenea, în aprilie 1940, la Hîncești a avut loc o revoltă împotriva comuniștilor în urma căreia au fost arestați 73 de români.

În noaptea de 12-13 iunie 1941 (aproape simultan cu represiunile din Țările Baltice), au fost arestate și deportate în Siberia și Kazahstan, 18.392 persoane din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, iar din celelalte părți ale Basarabiei ca și din Bucovina de nord (teritorii înglobate în Republica Sovietică Socialistă Ucraina), alte 11.844 persoane (97% din aceștia – români). Trebuie să  remarcăm faptul că această deportare în masă avea loc cu două săptămîni înaintea Operațiunii Barbarossa, prin care Hitler viola înțelegerea cu Stalin.[2]

Studiul articolelor apărute în ziarele din anul 1943 ne poate demonstra, că atenția era îndreptată în mare parte asupra evoluției operațiilor militare. În special, era abordată situația frontului din Est și nordul Africii.

Pe ultima pagină a ziarelor ”Timpul ” sau ”Universul ” erau prezentate relațiile dintre Aliați, exploatîndu-se contradicțiile ivite între aceștia. Începînd cu luna aprilie, odată cu descoperirea la Katyn a masacrului comis de trupele NKVD asupra grupului de ofițeri polonezi, în presă au fost alocate spații ample pentru abordarea crimelor comise de sovietici pe teritoriile ocupate.

Descoperirea a fost făcută publică de Berlin, iar aceasta a înveninat relațiile dintre Moscova și guvernul polonez aflat în exil la Londra.

Interesant este faptul că presa românească nu dezvăluie o descoperire similară, făcută în același interval de timp lîngă Odessa și anchetată de organe. Informația respectivă fusese furnizată de un fost agent NKVD.

În prezent deținem multe informații referitoare la crimele comise de comuniști după lovitura de stat din Octombrie 1917, începînd cu asasinarea familiei țarului, și mai ales despre cele din perioada stalinistă. În luna octombrie 1991, de exemplu, în presă apare o știre despre descoperirea în vestul Mongoliei, a unei gropi conținînd resturi pămîntești ale miilor călugări budiști, uciși din ordinul lui Stalin.

Trebuie să amintim că unii dintre cei deportați în 1941 nu au ajuns niciodată acolo. Despre soarta lor ne vorbesc documentele[3] pe care le voi prezenta în coninuare.

Primul document reprezintă un raport înaintat de locotenent-colonelul Traian Borcescu, din cadrul Serviciului Special de Informații, către Secția a 2-a a Marelui Stat-Major:

 

CĂTRE MARELE STAT-MAJOR

SECȚIA A II-A

1.06.1943

Din investigațiile efectuate de către organele acestui serviciu cu privire la suprimarea unor persoane de către NKVD și îngropate în cimitirul din Odessa, s-au constatat următoarele:

Pe terenul denumit “Spolka” situat la km 7 al liniei ferate Odessa–Ovidiopol, între suburbia Tătarca și aerodrom, s-au descoperit gropile comune ale victimelor NKVD.

Lucrările de deshumare, ordonate de Serviciul Pretoral Militar al Odessei, au început la 22 aprilie 1943.

Concomitent cu săpăturile, s-au întreprins cercetări pentru a stabili cu exactitate și a verifica informațiile relative la proveniența victimelor și la împrejurările în care au fost ucise.

Din declarațiile luate locuitorilor din vecinătatea terenului “Spolka”, rezultă că organele NKVD le aduceau noaptea, cu un camion închis și le aruncau în groapa comună, care era imediat astupată și nivelată.

Totodată, mai rezultă din aceste declarații, că circulația era cu desăvîrșire interzisă pe drumul paralel cu terenul în chestiune care era păzit în mod sever.

Investigațiile au stabilit că execuțiile săvîrșite de NKVD s-au intensificat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de nord.

Ioan Halip, Grigore Tatarcu și Alexandru Ivanov, locuitori din Basarabia și Bucovina, în prezent domiciliați la Odessa, aduși la fața locului, și-au recunoscut, printre cadavre, rudele lor, deportate de NKVD după cedarea teritoriilor (anexele 1, 2, și 3)[4].

Comisia pentru examinarea cadavrelor și stabilirea împrejurărilor în care au fost suprimate vicimele au ajuns la concluzia că acestea au fost ucise prin împușcare în ceafă de la o foarte mică distanță, vechimea execuțiilor fiind de 2-3 ani, iar îmbrăcămintea găsită în una din gropile comune amintește de portul basarabenilor și bucovinenilor.

În prezent săpăturile din acest cimitir au fost sistate.

Fotografiile alăturate înfățișează rezultatul săpăturilor efectuate.

Despre rezultatul acestor săpături s-a făcut cunoscut și Președinției Consiliului de Miniștri (Cabinetul Militar).

 

p. Șeful Serviciului Special de Informații locotenent colonel Traian Borcescu”[5]

 

Următorul document reprezintă un proces-verbal și concluziile comisiei medico-legale care a cercetat cadavrele descoperite. Important este că acestea sunt semnate de experți ruși din Odessa:

Anexa 4

PROCES VERBAL

Odessa, 6 mai 1943

Comisia compusă din: doctor Sapocichin K.I., vicedirector al Direcției medico-sanitare, Grubianu N.I., administrator al Stației de Dezinfecție, și docent Fidlovschi I.I., șeful expertizei medico-legale, în prezența caporalului jandarm Tatarciuc Grigore de la Serviciul Pretoral Odessa, la cererea d-lui Pretor lt. col. Niculescu M. Nr. 100 din 30 aprilie 1943, am procedat la examinarea mormintelor în urma dezgropărilor, în apropiere de oraș, lîngă drumul spre Tătarca.

Examinarea mormintelor s-a făcut în vederea luării măsurilor de înmormîntare a cadavrelor, a măsurilor pentru prevenirea epidemiilor, pentru stabilirea datei cînd au fost îngropate cadavrele și cauzei adevărate a morții.

Mormintele se află pe locul unde altă dată s-a depozitat gunoi, departe de orice locuință.

Cinci morminte sunt dispuse în neregulă, din care 3 se prelungesc izolate și departe de celelalte. Fiecare mormînt reprezintă o groapă adîncă și lată, cu pereți drepți. În fiecare mormînt se află cadavre scheletizate în dezordine și în cantitate apreciabilă; unele dintre acestea (două) sunt în stare de saponificare unită cu mumificație, iar pe altele spînzură țesătură parțial păstrată în stare de saponificare. Aparatul de legătură la cadavre în general este bine păstrat.

Pămîntul pereților gropilor prezintă un amestec, se rînduiesc nisipul, gunoiul și argila. Hainele caracterizînd bărbații și femeile, s-au păstrat suficient. Îmbrăcămintea din paltoane groase din postav, din haine și pantaloni de postav, parte de ață, bluze femeiești de mătase. Se găsesc paltoane de suman, de același material se găsesc și pantaloni. Astfel de îmbrăcăminte este cea a basarabenilor și bucovinenilor. Peste acestea se găsesc și mantale militare. În picioarele cadavrelor sunt ghete, deoparte se găsesc ghete de galoși, galoși sunt și îndeoparte și de ghete, iar unele cadavre au cizme simple.

Printre îmbrăcăminte se observă plăpumi de postav de fabrică și pene mărunte de păsări, iar prin unele locuri printre bucățile de îmbrăcăminte, parte putrede, se găsesc îngrămădiri mari, care, fapt ne dă dreptul să credem că acestea au provenit din pene. După cum se poate observa, [exista o] variație de îmbrăcăminte bărbătească și femeiască. S-au descoperit obiecte de primă necesitate, de exemplu: o cană de metal, o cutie de celuloid pentru săpun, tub de celuloid cu perie de dinți în el etc.

La cadavru cu păr lung (femeie) păstrat parțial mulțumită saponificației se văd mîinile legate cu funie. La examinarea scheletelor și a craniilor se constată urme evidente de răniri cu arme de foc în regiunea cefei. Rănile la unele cranii au ieșiri, iar altele nu. Aspectul tuturor cadavrelor scheletizate este același.

Avînd în vedere întrebările puse de Serviciul Pretoral Militar, Comisia a socotit necesar a se lua 4 cranii pentru cercetări medico-legale speciale. Dintre aceste cranii unul are o rănire cu ieșire și celelalte fără.

În ceea ce privește măsurile sanitare în legătură cu dezgropările, Comisia este de părere că, cadavrele scheletizate provenind cu evidență de la oameni deplin sănătoși, avînd semne vizibile de moarte provocată – împușcare – în prezent nu mai sunt periculoase, dar avînd în vedere că gropile sunt deschise, iar cu venirea zilelor calde ce pot transporta produsele descompunerii cadavrelor pe alimente și oameni, Comisia crede necesar că înhumarea acestor cadavre să se facă cît mai curînd.

Întrucît cadavrele în general nu au date pentru identificarea lor, ele trebuie lăsate pe loc în gropile comune și tratate în prealabil cu clorură de var.

Comisia crede necesar pentru o mai deplină caracterizare a vicitmelor, să se examineze amănunțit îmbrăcămintea acestora din care examen se va trage concluzia.

 

Vice-Director al Direcției medico-sanitare

Doctor Sapocichin K.I.

Prezenta copie tradusă din limba rusă în limba română fiind conformă cu originalul.”[6]

 

Anexa 5

CONCLUZIE

La cercetarea în legătură cu cadavrele descoperite în apropiere cu Tătarca:

Pe baza datelor examenului detaliat și a autopsiei a 4 cranii ce au fost luate din gropi, după cum s-a arătat în procesul-verbal, s-a ajuns la următoarele concluzii:

  1. Toți cei 4 inși cărora le-au aparținut aceste cranii, prezintă răniri de același fel prin împușcare în partea de jos a cefei. La 2 rănile craniilor erau cu ieșiri în regiunea ochiului stîng și la baza craniului, la alții 2 fără ieșiri.

  2. Împușcăturile au fost făcute din arme cu bătaie nu prea puternică, cu gloanțe de plumb, calibru f.f.mm. Drept astfel de armă a putut servi (probabil) o armă militară de calibru mic.

  3. Împușcarea s-a făcut la distanță foarte mică, sau aproape fără distanță.

  4. Împușcăturile de acest fel de obicei se făceau de o mînă experimentată la executări (în U.R.S.S.).

  5. Din cei 4, trei erau cu multă probabilitate bărbați și una femeie, în etate de la 20-40-45 ani.

  6. Avînd în vedere condițiile păstrării cadavrelor, aspectul general al cadavrelor, ajungem la concluzia că vechimea morții celor arătați este de doi, pînă la trei ani.

 

Consultant al expertizei medico-legale

Șeful catedrei medicină legală la Universitatea Odessa

Profesor (ss) Jmailevici F.N.

Șeful expertizei medico-legale

Docent (ss) Fidlovski I.I.”[7]

 

Al treilea document foarte important este o notă informativă adresată Serviciului Special de Infrmații, semnată cu pseudonimul Kor.-Marin. Acest document aduce lumină asupra prudenței organelor române Legației germane cu referire la crimele sovietice. Evoluția afacerii Katyn, deja publicată în presă, ne explică Cristian Trocotă, a determinat o atitudine rezervată din partea Legației germane de pe teritoriul rusesc. Se răspîndise zvonul că victimele de la Katyn erau evrei împușcați de naziști. Ideea alcătuirii unei comisii internaționale pentru a investiga cazul era practic irealizabilă din cauza războiului, de aceea, părțile în cauză s-au adresat Crucii Roșii Internaționale. Responsabilitatea faptelor comise de NKVD-ul comunist a fost recunoscută de guvernul sovietic abia în 1990. Pînă atunci, a persistat un mister voit întreținut. Iată conținutul notei informative:

28 Aprilie 1943

S.S.I. Grupa Politică

Dosar “Legaţia Germană”

NOTĂ

Din bună sursă a Legației Germaniei, s-a putut înregistra zilele acestea , că autoritățile germane din teritoriul rusesc ocupat intenționează să lanseze în opinia publică mondială o nouă afacere Katyn, unde se știe că u fost asasinați o mare parte din corpul ofițeresc polon.

Primele zile de Paști, această știre a căpătat consistență și se precizează că între Odessa și Tătarca (7 km de Odessa) s-a descoperit o groapă comună unde erau îngropate aproximativ 4000 de cadavre.

Această știre a circulat în cercurile maniste[8] și evreiești din Capitală, fiind prezentate sub aspectul contrariu celor comunicate de Legația germană și anume că este vorba de cadavrele evreilor asasinați în diferite ocazii de germani și mai mult chiar, Mareșalul a plecat la Odessa pentru a înăbuși izbucnirea acestui scandal.

Din șoaptele înregistrate de evreii rusofili, se pot trage indicii că puterile aliate cu concursul agenților comuniști, intenționează, pe baza materialului strîns de la declararea războiului încoace (fotografii, declarații a ofițerilor români și germani, statistici – mare parte din materialul documentar și informativ fiind deținut personal de Maniu), să dea o replică pe plan internațional afacerii de la Katyn.

Ieri dimineață, Legația germană se mai afla în posesia următoarelor date:

Operațiunea de identificare a cadavrelor este în curs.

Ea este îngreunată prin faptul că s-au găsit mai multe schelete, dar după anumite indicii se poate spune că este vorba despre asasinarea în masă a populației românești evacuată din Bucovina și Basarabia, după cum altă sursă precizează că ar putea fi vorba de cadavrele ucrainenilor sau a rușilor ostili regimului sovietic.

În cursul după-amiezii de ieri, Legația germană este surprinsă (Agențiile de presă care lucrează direct cu Legația) că guvernul n-a dat încă comunicat în această afacere.

Seara, s-a putut ști că s-a comunicat presei o știre “din sursă oficială”, dar care a fost reținută de cenzură.”[9]

Într-o altă notă informativă, din 2 mai 1943, același Kor. comunica: ”În general – două elemente aflate azi în posesia Legației germane – situația se prezintă astfel:

“După părerea celor care au asistat, s-au descoperit până acum circa 1000 de cadavre și identificarea sumară a permis să se constate că este vorba de basarabeni asasinați pe timpul ocupației sovietice, se crede că în aceeași groapă au fost aruncate circa 3-4 mii cadavre”

(Kor. – Marin)”[10]

 Autor: Nicolae Țîbrigan

 

 

Autorităţile din Rusia nu recunosc nici până în ziua de azi genocidul de la Fântâna Albă. Moscova a lansat varianta mincinoasă şi strigătoare la cer că un grup de 20 de persoane au vrut să treacă fraudulos frontiera.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90. Autoritățile sovietice și cele ucrainene au interzis comemorările şi orice referire la acest masacru. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În România, după ani de ignorare şi uitare, după tentativa ruşinoasă a Institutului condus de Tismăneanu de a bloca alegerea unei zile de comemorare a romanilor masacrati, s-a făcut în sfârşit dreptate.

În 2011, Parlamentul a votat o lege care stabileşte ziua de 1 APRILIE drept Ziua Natională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Alba si alte zone, ale deportarilor si ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei, Ţinutul Herţei şi întreaga Basarabie.

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

  1. Mircea Dogaru, Bătălia pentru România: dialog pe calea undelor, Ed. PHOBOS, București, 2005, pp. 77.

  2. Istoria md.

  3. Stéphane Courtois, Pata oarbă a memoriei europene. 23 august 1939: alianța sovieto-nazistă, Fundația Academia Civică, 2009, pp. 89-90.

  4. Arh. SRI, Fond ”d”, dosar nr. 6209, filele 37-54; dosa, nr. 3706, filele 88-89 in Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 117.

  5. Nu le-am mai reprodus, din motive de economie de spațiu (n.n.).

  6. Cristian Troncotă, Glorie și tragedii: Momente din istoria Serviciilor de Informații și contrainformații române pe Frontul de Est (1941-1944), Ed.Nemira, București, 2003, p. 118.

  7. Idem, pp. 119-120.

  8. Idem, p. 120.

  9. Aici este vorba despre Iuliu Maniu, liderul Partidului Național-Țărănesc.

  10. Idem, pp. 120-121

  11. Ibidem.

01/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | 2 comentarii

1 aprilie 1951 : Operațiunea ”Sever”- al treilea val de deportări în masă operate in Basarabia de ocupantii sovietici. VIDEO

 

 

 

 

 

In ziua de 1 aprilie 1951, a avut loc cel de al treilea val si ultimul, de deportări în masă operate de autoritățile de ocupatie  în perioada sovietică.

Operațiunea ”Sever”, adică „Nord’,  a vizat  în primul rând  minoritățile religioase.
Acțiunea a început  la ora 04,00 dimineața și s-a încheiat în seara aceleiași zile, la orele 22.00.

În timpul perioadei sovietice, în Siberia și Kazahstanul de Nord au fost deportate aproximativ 60 de mii de persoane din Basarabia. Datele neoficiale arată însă că această cifră ar fi mai mare.

Operațiunea „Nord”  viza în special membrii Organizației religioase  ‘Martorii lui Iehova” și familiile acestora.

Operațiunea s-a numit conspirativ “SEVER”/Nord și a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane” .

 În luna aprilie 1951, alături de Martorii lui Iehova din Moldova, au mai fost deportați în regiunile Tomsk și Irkutsk 3035 familii din Ucraina, 1008 familii din RSS Bielorusă, 757 persoane din Republicile Baltice.

Un raport al Ministerului de Interne al URSS din 1956 arată că în regiunile Tomsk, Krasnoiarsk și Irkutsk din Siberia că au fost deportați 7449 membri ai Martorilor lui Iehova din Basarabia, Bucovina de Nord, Galiția, Volânia, Belarusul de Vest și Țările Baltice.

Din RSS Moldoveneasca  au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la “Martorii lui Iehova”.

Deportații au fost încărcați în două eșaloane câte 60 de vagoane, care în noapte de 1 – 2 aprilie au plecta spre Siberia (Regiunea Tomsk). Vagoanele au ajuns la destinație la 13 și 14 aprilie 1951.

Pe drum s-au născut câțiva copii (cel puțin 4 și au murit câteva persoane bolnave La operație au participat 546 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității al RSSM, 1127 militari din unitățile subordonate MS al RSSM (89 ofițeri, 139 sergenți și 899 ostași), 275 persoane din cadrul MAI al RSSM și 750 persoane din organele de partid și sovietice ale RSS  Moldovenesti.

Cea mai gravă „crimă” a Martorilor lui Iehova din Basarabia, care au fost deportați, era  în opinia conducerii Ministerul Securității al RSSM, tendința lor „de a organiza o muncă dusmănoasă în scopul menținerii prin intermediul bisericii [lor] a influenții românești asupra populației religioase și educării unei atitudini negatice față de orânduirea sovietică”

Surse: timpul.md; Wikipedia.ro

 

01/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: