O ISTORIE A ZILEI DE 24 MARTIE. VIDEO
24 martie, istoricul zilei
809: A murit califul Harun al-Rashid; (n. 17 martie 763). A fost al cincilea și cel mai cunoscut calif din Dinastia Abbasizilor.
S-a născut în Rayy, în provincia Teheran a Iranului. A fost fiul lui al-Mahdi, al treilea calif abbasid, și al al-Khayzuran, o fostă sclavă din Yemen, o femeie cu o puternică personalitate, care a influențat politica din timpul domniilor soțului ei și fiului ei, până în 789, când a murit.
A avut relații diplomatice cu China și cu Carol cel Mare, imparatul francilor.
Acestuia din urmă, într-un schimb de daruri, i-a trimis un ceas deosebit, care funcționa cu apă, marcând orele prin căderea unor bile de bronz într-un vas în timp ce niște figurine care reprezentau cavaleri ieșeau pe niște uși care se închideau în urma lor. Ceasul a făcut o impresie deosebită în Europa Occidentală.
A fost si un militar prieput. În 798 a comandat o armată care a invadat Imperiul Bizantin, condus atunci de împărăteasa Irina.
După ce l-a învins pe faimosul general Nicetas, și-a condus oștirea până în apropierea Constantinopolului, care a evitat cucerirea cu prețul unui tribut anual de 70.000 piese de aur.
Urmașul Irinei, Nicefor I Genikos, încetează plata tributului, ceea ce provoacă o nouă invazie arabo-persană condusă de Harun-al-Rashid, care se încheie prin restabilirea plății tributului anual.
În timpul domniei lui Harun al-Rashid (786 – 809) țara a cunoscut un avânt cultural, științific și religios. A fost fondatorul bibliotecii Bayt al-Hikma (Casa Înțelepciunii).
A devenit un personaj legendar, unele din poveștile despre el fiind adevărate (de exemplu ceasul pe care l-a dăruit lui Carol cel Mare), altele, precum cele din 1001 de nopți ale Șeherezadei, fiind doar ficțiune.
1284: A murit Hugues al III- lea de Lusignan (n.1235), rege al Ciprului (1267-1284) și al Ierusalimului; (1268-1284).
1401: Impăratul turco-mongol Timur Lenk (cel șchiop) cucerește Damascul.
Moscheea Umayyad, o bijuterie arhitectonică a vremii, a fost arsa impreuna cu o mare parte a orașului, iar bărbații și femeile luate în sclavie.
Un număr foarte mare de meștesugari au fost duși în captivitate în capitala lui Timur, Samarkand.
Acestia au fost norocoși pentru că mii de alți locuitori ai Damascului au fost masacrati si capetele lor asezate in piramide.
Astazi un cartier al orașului poartă încă numele de Burj Al-ru’us, “turnul de capete”.
1455: A murit Papa Nicolae al V-lea (Tommaso Parentucelli, n. 15 noiembrie 1397).
A fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455.
Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Caderea Constantinopolului si a Imperiului Bizantin sub dominatia otomana.
În anii următori a încercat să organizeze o cruciada antiotomana, dar fara succes.
In ultimele clipe ale pontificatului sau, observa ca vechea Catedrala Sfântului Petru o din Roma, construită in secolul al-IV-lea d.Hr de către imparatul Constantin cel Mare era intr-o stare jalnică, asa ca decide demolarea Colosseumului Șsi folosirea materialului rezultat pentru repararea catedralei. Moartea sa in anul 1455 face ca planul lui sa nu mai fie dus la bun sfarsit
A fost ultimul papă cu numele de Nicolae.
1562: Diaconul Coresi a inceput la Brasov, tipărirea lucrării bisericești cunoscuta sub numele de Tetraevangheliarul slavon.
Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume.
Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din Târgovişte, fiind autorul primelor cărţi în limba română; (d. 1583, Brașov).
A editat în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare.
Ceea ce este Martin Luther pentru lumea apuseană, Diaconul Coresi este pentru spaţiul românesc.
1603 : A murit Regina Elisabeta I a Angliei; (n. 1533).
Pe tron a urcat Iacob al VI-lea al Scoției, care a devenit și rege al Angliei sub numele de Iacob I.
1654: A decedat profesorul, organistul si compozitorul german din perioada barocă, Samuel Scheidt (botezat pe 4 noiembrie 1587).
Provenea dintr-o familie de muzicieni, și a devenit în 1603 organist la biserica Sf. Mauritius din Halle an der Saale.
Între anii 1607 și 1609 a studiat la Amsterdam cu Jan Pieterszoon Sweelinck, celebrul „fabricant de organiști”. După întoarcerea la Halle a devenit organist la curtea de Brandenburg. Aici a lucrat, între 1614 și 1616 împreună cu Michael Praetorius.
A murit în sărăcie, costurile înmormântării sale fiind acoperite de biserică. Lucrări Opera lui Scheidt este, cel puțin sub aspect cantitativ, mult mai variată, în domeniul muzicii vocale cât și în cel al muzicii instrumentale.O bună parte din aceasta a fost însă dată uitării sau nu este cântată decât foarte rar.
Încă în 1620 apare prima lui culegere de lucrări, „Cantiones Sacrae a 8 vocum”, urmată în 1621 și 1622 de două culegeri de Concerti sacri, piese diverse pentru mai multe voci cu acompaniament de instrumente.
A editat primele două volume din colecția de muzică instrumentală Ludi musici (alte două volume vor apărea în 1625 și 1627).
Cele trei volume din Tabulatura nova (1624) cuprind piese pentru orgă. În ciuda dificultăților financiare, începând din 1631 tipărește 4 volume de „concerte spirituale”, Geistliche Konzerte (1631/1634/1635/1640), lucrări vocale de la două la șase voci, cu bas continuu.
În 1640 apare o colecție de 70 de „sinfonii”, preludii concertante la 3 voci (LXX Symphonias).
Ultima lucrare publicată este „Cartea de tabulatură de la Görlitz” (1650), o culegere de 100 de armonizări de corale pentru orgă sau instrumente (Görlitzer Tabulaturbuch).
1707: Este semnat Actul de Uniune (Acts of Union) care oficializa crearea regatului Marii Britanii, prin unirea regatelor Scotiei și Angliei care includea și Tara Galilor).
În urma semnarii acestui document, Regatul Scoției a încetat să existe ca entitate statală la data de 1 mai 1707.
1714: Constantin Brâncoveanu, domn al Tarii Romanesti din 1688, este mazilit.
|
Constantin Brîncoveanu, domn al Munteniei (1688-1714) |
Ştefan, feciorul stolnicului Constantin Cantacuzino, capătă domnia Munteniei.
Constantin Brîncoveanu a fost adus la tronul Munteniei de marea boierime, fiind nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino. Domnitorul a întreprins intense acțiuni politice și diplomatice pentru stăvilirea expansiunii țariste și otomane.
Folosind o politică abilă, s-a menținut la domnie timp de 26 de ani.
Fiscalitatea excesivă din timpul domniei lui, determinată și de cererile mereu sporite ale Porții otomane, a îngreunat viața țăranilor și tîrgoveților.
In timpul războiul ruso-turc din 1710-1711, el a adoptat o atitudine de expectativă.
Învinuit de trădare de către turci, a fost omorît la Constantinopol în 1714, împreună cu ginerele si cei patru fii ai săi.
1721: Marele compozitor german Johann Sebastian Bach dedică sase concerte margrafului de Brandenburg-Schwedt, Christian Ludwig, astăzi numite Concertele Brandenburgice, BWV 1046-1051.
1818: Au fost deschise la București, cursurile Școlii românesti de la Sf. Sava condusă de Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist român, propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească.
Foto: Gheorghe Lazăr
Acesta a înfiinţat la Mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, unde era Academia Domnească, o şcoală profilată pe cursuri începătoare, medii şi superioare, în limba română, în cadrul căreia a funcţionat şi o grupă specială pentru ingineri hotarnici.
A fost prima şcoală în limba română şi se numea: Şcoala Academicească pentru ştiinţele filosoficeşti şi matematiceşti.
1837: În Canada, afroamericanii primesc drept de vot.
1848: Poarta otomană i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Muntenia.
|
Mihail Sturdza, domn al Moldovei (1834-1849) |
La 24 martie 1834, Poarta i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Valahia. Domnia efectivă a lui Mihai Sturdza a început în luna iulie.
Colaborarea strînsă cu autorităţile ţariste, începînd cu perioada ce a urmat revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, serviciile aduse Rusiei în războiul din anii 1828-1829 împotriva Imperiului Otoman, contribuţia personală la elaborarea Regulamentului Organic constituiau suficiente dovezi pentru puterea protectoare privind loialitatea lui Mihail Sturdza faţă de Curtea de la Petersburg.
Obţinerea încrederii generalului rus Pavel Kiselev, preşedintele celor două Divanuri ale principatelor, i-a facilitat ocuparea tronului Ţării Moldovei.
Pe parcursul celor 15 ani de domnie M. Sturdza a desfăşurat o activitate prodigioasă, realizînd o frumoasă operă de reformare a ţării.
1854: În Venezuela este abolita sclavia.
1874: S-a nascut Harry Houdini (Erich Weiss), celebru iluzionist american; a rămas celebru în lumea magicienilor pentru abilitatea cu care reușea să evadeze din spații închise ; (d. 1926).
1874: La St. Petersburg, capitala Rusiei țariste, se inființeaza Agenția diplomatică română.
1882: Robert Koch (1843-1910), medic si microbiolog german, a anuntat descoperirea bacilului tuberculozei.
El a publicat un studiu despre bacilul tuberculozei, precum si metode de cultura si de identificare a acestuia.
A stabilit ca bacilul tuberculozei (sau bacilul lui Koch) poate trăi o perioada considerabila de timp în aer sau praf, iar cel mai comun mijloc de dobândire a bolii era inhalarea aerului care continea bacilii tuberculosi raspânditi de un om bolnav.
Robert Koch a fost laureat cu Premiul Nobel in anul 1905 pentru descoperirile sale in ceea ce priveste bacilii care cauzeaza tuberculoza.
El si-a inceput insa cercetarile pe bacilii de Antrax, care au fost descoperiti inainte de Pollender, Rayer si Davaine. Robert Koch a fost insa cel care a descoperit ca bacilul este agentul care produce boala. In 1891, a reusit sa creeze prima forma inactiva a bacilului tuberculozei, pe care a denumit-o tuberculina.
La Congresul International al Tuberculozei, Koch a declarat ca bacilii care provoaca tuberculoza la om si la animale nu sunt identici, lucru care la acea vreme a starnit indignare in mediul medical.
Tuberculoza este o maladie infectioasa produsa de micorbacteria tuberculozei numita si bacilul Koch. Acest bacil isi pastreaza proprietatile la uscare, congelare si dupa prelucrarea cu alcool.
Robert Koch s-a nascut in 11 decembrie 1843, la Clausthal, Germania. A fost un copil precoce, invatand sa citeasca de unul singur la varsta de 5 ani.
Dupa absolvirea liceului din Clausthal, Koch a studiat medicina la Universitatea din Gottingen, unde a invatat anatomia in cursurile profesorului Jacob Henle. El a primit recunoasterea stiintifica din timpul vietii.
Pe langa premiul Nobel a primit titluri de membru onorific al Universitatilor din Bologna si Heidelberg, a devenit cetatean de onoare al oraselor Berlin, Wollstein si Clausthal.
A fost decorat cu Ordinul Coroanei Germane, Marea Cruce a ordinului german Vulturul Rosu si alte ordine din partea Rusiei si Turciei.
A încetat din viață la 27 mai 1910, la Baden-Baden în Germania.
1885: S-a născut compozitorul, filosoful si folcloristul român Dimitrie Cuclin; (d. 1978).
1905: A decedat scriitorul francez Jules Verne, parintele romanului de anticipatie modern, autor printre numeroase alte volume, a celebrei ’’De la Pamant la Luna’’; (n. 8 februarie 1828).
Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane.
Potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse în 148 de limbi.
1909: S-a născut Richard Wurmbrand, misionar creștin român de etnie evreiască, deţinut politic în regimul comunist, misionar; (d.17 febr. 2001).
“Inima este ca marea, păstrează în adâncul ei tot ce a primit”.
“Cuvintele bine gândite au rădăcina în tăcere adâncă”. “Biruinţa desăvârşită este să te biruieşti pe tine însuţi”.
“Frumuseţea îşi capătă toată strălucirea de la adevăr”.
“Înveţi să faci rău, nefăcând nimic”.
“Niciodată să nu spui rugăciuni, ci să te rogi”.
“Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minţi contra ta”.
Din memoriile lui Ioan Ianolide
1911: S-a nascut Joseph Barbera, desenator american, ”parintele” celebrelor personaje de desene animate Tom si Jerry, Scooby-Doo, Yogi Bear sau familia Flintstone, realizate impreuna cu partenerul sau William Hanna.
Joseph Roland Barbera s-a născut intr-un mic cartier italian de la periferia orașului New York. In 1932, s-a angajat la Van Beuren Studio ca animator si scenarist, unde a lucrat la realizarea unor desene animate ca Rainbow Parades sau Cubby Bear.
Firma s-a inchis in anul 1936, iar Barbera si-a găsit de lucru la studiourile MGM. In 1938, și-a unit forțele cu William Hanna, iar prima lor colaborare a fost un film cu Tom and Jerry cu numele “Puss Gets the Boot,” lansat in 1940. Au urmat altele, iar in 1957 au creat o firma proprie, H-B Enterprises – mai cunoscuta drept compania de productii animate Hanna-Barbera. Aceasta a devenit celebra datorita personajelor sale, iar in anii ’60 domina pe piata serialelor tv de desene animate. De altfel, filmele care i-au avut drept eroi pe motanul Tom si soricelul Jerry au castigat sapte premii Oscar.
In 1991, compania celor doi a fost achizitionata de Turner Broadcasting, companie care la randul sau, a fost absorbita, in 1996, de Time Warner. Dupa moartea lui William Hanna, in 2001, Warner Bros. Animaton a cumparat Hanna-Barbera Productions, Barbera a ramas in bransa, ca producator executiv la Warner. Pentru contributia lor la dezvoltarea animatiei, Hanna si Barbera au fost recompensati cu o stea pe Walk of Fame de la Hollywood.
Joseph Barbera a incetat din viata in 18 decembrie 2006, la varsta de 95 de ani, in locuinta sa din Studio City, Los Angeles. Decesul sau a survenit la cinci ani dupa ce a partenerului sau William Hanna.
1911: A încetat din viaţă Nicolae Densuşianu, jurist şi istoric român, membru corespondent al Academiei Române. A rămas cunoscut mai ales prin lucrarea “Dacia preistorica”; ( n.18 aprilie 1846).
A urmat cursurile Rechtsakademie din Sibiu Facultatea Juridică. Pe parcursul studiilor la această facultate este premiat de mai multe ori cu clasa prima cu distincţiune.
În anul 1870 Nicolae este notar al magistratului oraşului Făgăraş. Tot în acest an depune o cerere pentru examenul de stat pentru avocatură, iar în 1872 primeşte dreptul de avocatură din partea curţii de Apel din Mureş şi totodată depune jurământul de avocat în faţa aceleiaşi curţi. În Făgăraş reuşeşte să scoată publicaţia “Orientul Latin”, împreună cu fratele său Aron şi Teof. Frâncu.
În 16 martie 1878 N. Densuşianu este ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei.
Din 1878 N. Densuşianu devine Bibliotecar-arhivar la Academia Română şi este însărcinat să efectueze o culegere de documente despre istoria României.
În urma acestei misiuni atribuite de Academia Română, N. Densuşianu a adunat în 38 de volume manuscris peste 783 de documente despre Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan şi 125 de documente din perioada 1290 – 1800. In raportul care a urmat cercetării întreprinse N. Densuşianu scria:
„ … cel mai preţios material istoric cu privire la epoca aceasta l-am aflat în arhivele cancelariei aulice şi în arhiva comisiuni Jancoviciane. Actele descoperite aici ne dezvelesc înaintea ochilor o lume cu totul necunoscută din suferinţele şi faptele părinţilor noştri; ele răstoarnă în mod deciziv rătăcirile scriitorilor străini, ce apucase literatura modernă se îmbrace costumul verităţii istorice”
În 10 martie 1884 Ion Brătianu îl numeşte pe N. Densuşianu translator pe lângă Marele Stat Major.
În anul 1885 Academia Română îl premiază pe N. Densuşianu pentru lucrarea ‘Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria “.
În anul 1895 este rugat de Ministerul de Război să întocmească o lucrare despre căpitanii armatei române.
Densuşianu scrie lucrarea şi îi dă titlul “Domnii glorioşi şi Căpitanii celebri ai ţerilor române”, in care afirma ca :
„Istoria poporului român din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este numai o lungă serie de lupte uriaşe răsboinice, ce a trebuit să le susţină cu multă vitejie şi devotament poporul român pentru apărarea ţerilor române, a naţionalităţii, limbii, religiunii şi libertăţilor sale.”
1912: Este adoptată legea învăţămîntului superior din România. Legea a suferit modificări în 1925 şi 1928.
Legea invațământului superior din 1912 prevedea sporirea autonomiei universitare, preciza drepturile organelor de conducere ale universitatilor si reglementa organizarea acordarii diplomelor si vietii studentesti.
1918: La Chişinău, Republica Democrată Moldovenească, concertează Orchestra simfonică română sub bagheta lui George Enescu.
În zilele de 27 şi 28 martie, George Enescu a evoluat în calitate de violonist, la pupitrul dirijoral fiind Jean Bobescu.
1924: Formarea primului guvern republican grec, în frunte cu Alexandros Papanastasiu.
1930: S-a născut Steve McQueen (Terence Steven McQueen), actor american de film, reprezentant al generației anilor ’50, alături de James Dean și Marlon Brando; ( d. 7 noiembrie 1980).
A jucat în filme precum The Cincinnati Kid, Bullitt, Cei șapte magnifici.
În 1974 devine starul cel mai bine plătit din lume.
McQueen discuta mai mereu în contradictoriu cu regizorii, venea cu sugestii și prefera ca în filme să aibă replici scurte, mizând mai mult pe impactul vizual
1940: S-a desfăşurat prima adunare generală a membrilor Societăţii Scriitorilor din Basarabia, România.
1944: Trupele germane masacreaza 335 civili italieni la Grotele Ardeatine.
1946: A murit marele șahist rus Alexandr Alehin; (n.1 noiembrie 1892).
Marele maestru Alexandr Alexandrovici Alehin a fost campion mondial la șah în anii 1927-1935 și 1937-1946.
1948: Debutul prozatorului Marin Preda, cu volumul de nuvele “Întâlnirea dintre pământuri”.
Marin Preda (5 august 1922 – 16 mai 1980) a fost unul dintre cei mai cunoscuți scriitori români de după al doilea război mondial.
1949: Filmul „Hamlet“, regizat de marele actor britanic Laurence Olivier, a fost prima peliculă britanică care a câstigat un premiu Oscar.
1962: Moare fizicianul și exploratorul elvețian Auguste Piccard, inventatorul stratostatului și batiscafului.
Auguste Piccard
1965: Chivu Stoica, membru de frunte al Partidului Comunist Român, preia functia de presedinte al Consiliului de Stat, în urma decesului liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej.
1972: Guvernul britanic a reintrodus administrarea directa a provinciei Ulster (Irlanda de Nord).
1973: Trupa rock britanică Pink Floyd lansează albumul Dark Side of the Moon.
1976: A murit la vârsta de 88 de ani, mareşalul Bernard Montgomery, cel mai faimos militar britanic din timpurile moderne, cel care l-a invins la El-Alamein, în 1942 pe maresalul german Rommel si a fost comandantul forţelor terestre aliate în timpul invaziei din Franţa în 1944.
Intre 1951-1958 a fost comandant adjunct suprem al forţelor aliate NATO în Europa. Memoriile sale au fost publicate în 1958
1989: Are loc catastrofa ecologica provocată de petrolierul Exxon Valdez, care adeversat accidental 240.000 barili de petrol în apele din vecinătatea insulei Prințul William din golful Alaska.
1990: S-a înființat Serviciul Român de Informații (SRI) la organizarea căruia a avut un rol important Virgil Măgureanu, primul director al instituției.
1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu devine imnul național al României post – comuniste.
1999: Incep bombardamentele aeriene NATO impotriva Iugoslaviei. Acestea au fost oprite la 10 iunie, dupa retragerea trupelor iugoslave din provincia sârbă Kosovo,locuită majoritar de albanezi.
Secretarul general al NATO, Javier Solana, a trimis câte o scrisoare celor cinci țări vecine ale Iugoslaviei, prin care le asigura de sprijinul Alianței, în cazul in care ar fi fost amenințate.
2002: Circa 20.000 de oameni au pichetat cladirea Președintiei din Chișinau, in semn de protest față de răpirea deputatului crestin-democrat, Vlad Cubreacov, disparut fara urma din fata casei sale la 21 martie.
Vlad Cubreacov, militant pentru Unirea R.Moldova cu România, „s-a facut nevazut pe fundalul unei monstruoase isterii antiromânesti, antioccidentale si antidemocratice pe care puterea o ațâța cu buna stiinta”, scria ziarul „Tara”, de la Chisinau.
„Una dintre personalitatile cele mai incomode pentru regimul Voronin a pierit din vedere tocmai in momentul in care guvernarea trece printr-o acuta criza politică”, nota editorialistul, care afirma ca procedeul este tipic pentru guvernari comuniste si cvasicomuniste.
Cautarea deputatului Partidului Popular Crestin-Democrat Vlad Cubreacov, a continuat până la reapariția sa după două luni de la dispariție,in zona localitatii Coșnita, de pe malul stang al Nistrului.
Cubreacov a declarat ca, in momentul răpirii sale, a fost molestat, dar ca apoi, in cursul detentiei, n-a mai fost supus la agresari fizice. Pe intreg parcursul retinerii sale, Cubreacov nu a auzit decat „vorbă ruseasca”, fara nici un accent strain, semn ca aceasta era limba materna a rapitorilor lui.
2002: Halle Berry a devenit prima actrita afroamericana care a castigat premiul Oscar la sectiunea ’’Cea mai buna actrita’’, pentru rolul din ’’Monster’s Ball”.
URMARITI AICI
24 martie este – Ziua Mondiala de lupta impotriva tuberculozei epidemice
CALENDAR ORTODOX
SFÂNTUL CUVIOS ZAHARIA
SfÂntul Zaharia a fost fiul lui Carion egipteanul. El si-a lasat copii si nevasta si s-a facut monah. Desi Zaharia era mai tanar decat cei mai multi frati de la Schit, el era plin de darurile Duhului Sfant, mai mult decat cei mai varstnici.
El isi simtea intreaga fiinta inflacarata de dragostea Harului lui Dumnezeu.
L-a intrebat Sfantul Macarie: “Cine este adevarat monah?” Sfantul Zaharia a raspuns: “Acela care se lupta zilnic sa implineasca Poruncile Dumnezeiesti.”
L-a intrebat Avva Moise: “Ce inseamna sa fii monah?” iar Sfantul Zaharia a raspuns, scotandu-si camilafca si calcand-o in picioare: “Aceasta inseamna sa fii monah.
Nimeni nu poate fi monah care nu se lasa zdrobit ca aceasta camilafca.” El a fost un mare luminator al pustiei egiptene, care a trecut la cele vesnice de tanar.
VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
Bibliografie (surse):
-
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
-
Crestin Ortodox.ro
-
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
-
e.maramures.ro
-
Istoria md.
-
Domnii Ţării Moldovei, Chişinău, Civitas, 2005;
-
Wikipedia.org
-
Rador.ro
[…] https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/24/o-istorie-a-zilei-de-24-martie-video-2/ […]
ApreciazăApreciază
Pingback de ZIUA DE 24 MARTIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR « CER SI PAMANT ROMANESC | 24/03/2019 |