CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Protestul unui istoric român : „Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român „

 

 

 

 

Istoricul român Ioan Scurtu (n. 27 noiembrie 1940, Dochia, Neamț) a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București în anul 1962, devenind doctor în istorie (1971) a fost cadru didactic la Facultatea de Istorie, Universitatea din București între 1962 și 2004, apoi la Universitatea Spiru Haret și la Facultatea de Arhivistică.
A ocupat diferite funcții profesionale: șeful catedrei Istoria românilor 1990 – 2003, Universitatea din București, director general al Arhivelor Naționale, 1991 – 1996, director al Institutului Nicolae Iorga (2001 – 2006), director general-adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 din 2004, președintele Societății de Știinte Istorice din România, din 1998, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România din 1998, prorector al Universității Spiru Haret, 2004 – 2007, decanul Facultății de Istorie, Muzeologie și Arhivistică a Universității Spiru Haret din 2007.

A fost și consilier al președintelui Ion Iliescu în mandatul acestuia din 2000-2004.A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 personale (de autor), 38 în calitate de coordonator și coautor, 53 coautor; 7 în limbi de circulație internațională.

De asemenea, a publicat circa 220 de studii în reviste de specialitate, dintre care 209 de autor, iar 22 în limbi de circulație internațională (engleză, franceză, rusă, germană).

O parte din acestea au fost publicate în volumul Ioan Scurtu: Studii de istorie (2002, 574 pagini).

Se adaugă mai mult de 25 de prefațe, studii introductive, recenzii, note bibliografice.
Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.

 

 

„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român.”

 

 

După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”.

Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?

Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze.

Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român.

Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”.

Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.

Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”.

România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”).

Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală.

Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul – A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. – sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor.

Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”.

Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere.

Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit.

Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.

Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?

Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism.

Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice – care făceau parte din patrimoniul naţional – pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii – care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare.

După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi.

Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român.

Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină.

Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor”

Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?

Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti.

Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice.

Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar.

Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR.

Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească.

Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.

În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor.

Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”.

Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” – de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti.

Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.

„Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume”

Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE.

Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană.

Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”.

Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri.

În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană.

Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii.

În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar.

Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional.

Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume.

Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.

Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program.

Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.

Sunt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie. Monarhia salvează România. Dv. ce credeţi?Monarhia a avut un rol important în istoria românilor.

Eu am publicat cartea Istoria românilor în timpul celor patru regi, patru volume, câte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s-a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect. Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi-a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii.

Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand – sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 – şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia România a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s-a datorat celor două mari puteri totalitare – Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui).

Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi-a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat.

Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului României, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946.

Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe când o emisiune “Ora Republicii”? Este o realitate că, în 1947, numai România mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice.

Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, având în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.

Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură. Pe de altă parte, mărturisesc că-mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s-au grăbit să intre în posesia a cât mai multe bunuri.

Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decât penibilă. Guvernul Tăriceanu s-a dovedit extrem de culant când a decis să-i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român.

La rândul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s-a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce-i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia.

Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr-un şiretlic juridic.

După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.

Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care românii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei. Care este poziţia dv.?Având în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care românii să se pronunţe dacă doresc ca România să fie monarhie sau republică.

Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd:

“Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor.

Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77).

Ca urmare – dacă s-ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol – nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit-o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră.

Un rege al României trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi-a oferit “serviciile” declarând: “Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor”.

Dar acestea sunt mai curând speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu – pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional.

Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?Ion Antonescu a fost un militar român care şi-a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General.

Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară – Ordinul “Mihai Viteazul”.A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu România.

În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s-a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. şi-a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărâmarea graniţelor României, când toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s-au dat deoparte, promiţându-i sprijinul.

A crezut că, angajând România în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberând Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.A aplicat în România politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportând sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi-au pierdut viaţa.

O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrâni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină.

Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfârsitul acestui măcel, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.

„G. Călinescu: «Personalitatea lui Iorga e covârşitoare»”În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului român: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rândul „ciumat” al naţionaliştilor.

De ce s-a ajuns aici?Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura românească şi universală.

Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul român este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează “mituri”.

A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le-a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Române, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor”, al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Române de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940).

A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.

N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria românilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria românilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţământului, istoria artei etc. etc. – multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).

A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthèse de l’ Histoire de l’humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra când a fost răpit de legionari. Ar fi fost o operă de căpătâi a întregii umanităţi.

George Călinescu aprecia: “Personalitatea lui Iorga e covârşitoare”. Lucian Boia consideră că N. Iorga este un “naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor.

Daţi-mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s-a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină.

prof.dr.  

23/03/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

COMPOZITII CELEBRE. VIDEO

23/03/2015 Posted by | MUZICA | , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 23 MARTIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

23 martie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

752: Este ales Papa  Ștefan al II-lea. A decedat trei zile mai târziu, înainte să fie consacrat și nu se află pe lista oficială de papi a Vaticanului.

El a fost urmat de fratele său, Paul I.

 

 

 

1338: S-a nascut Împăratul Go-Kōgon ( d. 12 martie 1374). A domnit din 1352 pana in anul 1371.

 

 

 

1400: Dinastia Trần  pierde tronul Imperiului Vietnamez,  după 175 ani de guvernare.

A fost o dinastie (cunoscuta sub numele de Đại Việt) care a condus aceasta tara  între 1225 și 1400. A fost fondata de  împăratul  Tông, urcat pe tron după ce unchiul său Trần Joi djo a  răsturnat dinastia Ly.

In timpul dinastiei  Trần au fost înfrânte trei invazii mongole, foarte importanta fiind  bătălia decisivă de la raul  Bạch Đặng, în 1288

 

 

 

 

 

1555:  A murit Papa Iuliu al III-lea.

 

 

 

 

 

File:Julius III.jpg

 

 

 

 

Papa Iulius al III- lea (d. 10 septembrie  1487 ), născut la Giovanni Maria del Monte Ciocchi, a fost Papa din 7 februarie 1550 pana la moartea sa.

A fost un bun diplomat si  a fost ales  ca un candidat de compromis după moartea lui Paul al III- lea.

În timpul pontificatului său, catolicismul a fost restaurat în Anglia sub Regina Maria în 1553.

S-a dedicat unei  vieti  de plăceri. Reputația lui și a Bisericii Catolice, au fost foarte afectate de relația sa homosexuala cu un tanar cerșetor de 17 ani, pe care l-a fǎcut cardinal, fapt ce a inspirat poezia „În cinstea sodomiei”, scrisa  probabil de un arhiepiscop nemulțumit.

 

 

 

 

 

1749: S-a nascut Pierre Simon, marchiz de Laplace; (m.1827), matematician si astronom francez, profesor de matematica la Scoala militara din Paris, membru al Academiei franceze.

 

 

 

 

 

 

 

Este celebru datorita ipotezei sale cosmogonice, cunoscuta sub numele Kant-Laplace, potrivit careia sistemul nostru solar s-a format dintr-o nebuloasa aflata in rotatie.

 

 

 

 

 

 

1801: A murit Țarul Pavel al Rusiei (n. 1754), asasinat  de către un grup  de ofiţeri conspiratori care au năvălit în resedinta sa  şi au incercat sa-l  forţeze să semneze abdicarea.

 

 

 

 

Fișier:Paul i russia.jpg

 

 

 

El a rezistat şi unul dintre atacatori l-a lovit cu o sabie, apoi el a fost strangulat şi călcat în picioare până la moarte. L-a urmat la tron fiul sau Alexandru.

 

 

 

 

 

1813: S-a nascut poetul roman Cezar Boliac; (d. 25 februarie 1881).

A fost unul dintre fruntașii revoluției din1848, un  poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar roman.

 

 

 

Cezar Bolliac

 

 

 

 A participat  la toate acțiunile revolutionare  importante din anul 1848, fiind prezent la citirea proclamației revoluționare. A fost însărcinat „să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii” (Ion Ghica, „Scrisori”).

A  fost de asemenea  secretar al Guvernului provizoriu revolutionar, vornic al Capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor.

După înfrângerea revoluționarilor, a luat  drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic ‘Espatriatul’, care are ca subtitlu „Dreptate, Frăție”.

În toamna lui 1849 a trebuit  să părăsească Transilvania (deoarece împreună cu Bălcescu i-a susținut pe revoluționarii unguri).

Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul sau intitulat „Domnul Tudor. Episode de la revolution roumaine de 1821” și revista ‘Buciumul’, care avea mai mult un caracter politic, fără a lipsi insa din ea literatura.

Revenind în ţară, la mijlocul anului 1857  devine director al „Monitorului Adunării Ad-hoc”, susţinând unirea. În timpul pregătirilor electorale, optează pentru dubla alegere a domnitorului Cuza.

 În 1867, deputat fiind, îşi asumă un important rol în pregătirea reformei monetare, relevând, în toate discursurile sale, rolul baterii monedei în întărirea suveranităţii naţionale.

A fost  unul dintre cei mai activi participanţi la evenimentele timpului său, însemnătatea omului politic, publicistului, literatului, a puternicului animator şi propagator al ideilor moderniste din această perioadă extrem de plină de schimbări, pe toate planurile, creşte enorm în pondere în opera lui.

 

 

 

1821: Revolutia de la 1821. Se ajunge la un acord cu boierii ramasi in Bucuresti (juramintul reciproc de credinta).

In virtutea acestui acord, Tudor Vladimirescu recunoaste “vremelnica stapinire” a tarii, alcatuita din boierii “patrioti”, acceptind sa conduca tara impreuna cu ei.

Boierii declara ca “pornirea slugerului Tudor nu este rea” fiind  astfel legitimate  actiunile lui Tudor de catre clasa politica.

 

 

 

1839 : A fost consemnata prima utilizare cunoscuta a expresiei americane ”OK” (oll korrect), in cotidianul american  ”Boston Morning Post”.

O teorie susţine că OK este abrevierea pentru “oll korect”, un termen de jargon care poate fi asemănat cu OMG-ul sau LOL-ul zilelor noastre.
Expresia OK a apărut sub forma unei glume în 1839, în The Boston Morning Post, cel mai popular ziar din New England la vremea aceea, in data de 23 martie.

Al optulea preşedinte al SUA, Martin Van Buren, a fost cel care a popularizat aceasta expresie. Susţinătorii preşedintelui erau cunoscuţi sub numele de OK Club , OK fiind considerata prescurtarea de la Old Kinderhook, porecla lui Van Buren.

Unele surse au scris că Van Buren ar fi început să folosească OK drept semnătură.

În 1919, presedintele Woodrow Wilson care susţinea că termenul provine din limba Choctaw l-a rescris sub forma “okeh”, pentru ca mai târziu această scriere să fie înlocuită de ortografierea mai modernă “okay”

Dicţionarul de limbă Choctaw, scris de Cyrus Byington în 1915, este cea mai recentă dovadă care confirma spusele presedintelui Wilson. Potrivit lui Byington şi unor dicţionare care au fost publicate mai târziu, okeh însemna “este aşa şi în niciun alt mod”.

Deşi se insistă asupra ortografierii OK . Multe limbi l-au împrumutat, fiind astăzi o expresie aproape universală. Nu există un consens cu privire la ortografiere: poate fi găsit sub formele „OK”, „O.K.”, „ok”, „okay”, „okee”, „okie”, „kay”, „k” sau „kk”.

 

 

 

1842: S-a stins din viata scriitorul francez Henri Beyle, cunoscut sub pseudonimul Stendhal, considerat un pionier al romanului modern francez prin celebrele sale opere “Rosu si negru” (1830) si “Manastirea din Parma” (1839).

 

 

 

 

 

 

 

1847: Un incendiu urias devasteaza orasul Bucuresti.

 Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de  flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile.

Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu.

Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, Curtea Veche (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului.

Nicolae Iorga scria în „Istoria Bucureştilor“: „Prezenţa vitejească a Domnului (Gheorghe Bibescu, n.r.) zi şi noapte nu putu să înlăture dezastrul. (…) Domnul observă consulului francez că, ” acest nou pârjol , dacă s-ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“.

„Domnitorul a dat din mână în mână la doniţe (găleţi de lemn, n.r.). Era să îl prindă focul, dar a luat-o pe Dâmboviţa ca să scape“, completează Dan Falcan, istoric la Muzeul Municipiului Bucureşti.

Despre incendiul din 1847, Dan Falcan spune că „nu a fost primul, dar a fost cel mai devastator“. De ce? Au ars 1.850 de clădiri, adică 686 de case particulare şi locuinţe, 1142 de prăvălii, 10 hanuri şi 12 biserici. Cu toate acestea, datorită Proniei Divine au murit doar 15 persoane.

„La un oraş de 100.000 de locuitori, totuşi n-au fost sinistraţi decât 2681 de persoane“.

Pagubele materiale au depăşit suma de 100 de milioane de lei. „Erau necesare sume enorme şi sub presiunea nevoilor s-a procedat cu oarecare energie, domnitorul Gheorghe Bibescu însuşi înscriindu-se cu 6.000 galbeni în fruntea unei liste de subscripţie la care a fost chemată să se alăture toată populaţia ţării.

Deosebit, au fost obligate să contribuie şi autorităţile“, spune în studiul său Florian Georgescu. Potrivit acestuia, „Mitropolia cu episcopiile sale“ a dat 500.000 lei, iar mănăstirile închinate, 700.000 lei.

„Proporţiile nenorocirii căzute asupra oraşului Bucureşti au determinat un curent de ajutorare şi din afara graniţelor.

Curtea de la Petersburg, cea de la Viena şi de la Stambul, spre a-şi întări influenţa politică în ţara noastră, neguţătorimea din Lipsca (prin bancherii Şina, Rotschild şi alţii) şi de la Braşov, ale căror interese economice erau strâns legate de buna desfăşurare a comerţului bucureştean, au trimis îndată sume însemnate.

Un gest de admirabil patriotism şi de sentiment frăţesc a fost acela al moldovenilor, care, prin Vasile Alecsandri, au contribuit în mod substanţial la ajutorarea celor loviţi atât de greu; moldovenii şi-au dovedit solidaritatea cu locuitorii oraşului Bucureşti, care nu mult după aceea avea să devină capitală a ţării unite“.

 

 

 

1847: S-a nascut Alexandru D. Xenopol, istoric, filosof si critic literar, membru al Academiei Romane, autorul celui dintai tratat de “Istoria Romanilor”. Este printre cei mai mari istorici romani, alaturi de Nicolae Iorga. Alexandru Dimitrie Xenopol avea parinti de origine aromana, iar potrivit unor alte surse istorice s-ar fi nascut in 24 martie, la Iasi.

Dupa absolvirea liceului in orasul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept si istorie (1867-1871). A devenit doctor in drept la Berlin, apoi doctor in filozofie la Giessen, in acelasi an, 1871, fiind puternic influentat de savantii germani. Reintors in tara, Alexandru D. Xenopol a intrat in magistratura, fiind, in 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iasi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universitatii din Iasi. A fost ales, in 1893, membru titular al Academiei Romane, dar si membru al altor academenii din tara si strainatate

Alexandru D. Xenopol a respins ”Teoria” lui Roesler privind disparitia inaintasilor romanilor din Dacia Traiana”,insa lucrarea sa de capatai este ”Istoria Romanilor din Dacia Traiana”, lucrare structurata in sase volume si totalizand aproape 4.000 de pagini. Este prima prezentare sistematizata, analitica si complexa a istoriei romanilor, din toate provinciile traditionale, incepand tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri pana la unirea din anul 1859. Savantul roman a murit la 27 februarie 1920 in Bucuresti.

 

 

 

1863: Este fondata in Oakland, Universitatea din California.

 

 

 

 

1880: A decedat in Bucuresti, Gheorghe Magheru, general si om politic, unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848 din Tara Româneasca;(n. 1804, Bârzeiul de Gilort, judeţul Dolj}

 

 

 

 

 Fișier:Gheorghe Magheru desen.png

 

 

 

Era văr cu Tudor Vladimirescu, prieten apropiat cu Nicolae Bălcescu și sprijinitor al lui Avram Iancu.

A fost un haiduc celebru din zona Băileștiului, comandant militar în armata lui Tudor Vladimirescu in timpul revolutiei de la 1821,

S-a înrolat apoi în armata rusă şi a participat la luptele împotriva turcilor între anii 1828-1829.

În timpul acestei campanii s-a evidenţiat în luptele de la Siseşti, Băileşti, Covei, Catane, Golenţi, Breasta şi Maglavit, fiind decorat cu Ordinul „Sfânta Ana” rusesc, în grad de comandor.
După Pacea de la Adrianopol a intrat în magistratură şi a devenit preşedinte de tribunal. În 1846 a devenit prefect de Romanaţi.

In 1848 a fost unul dintre conducătorii revoluției de la 1848 din Țara Românească, membru în guvernul provizoriu revoluționar pașoptist, şi comisar general în Oltenia.

A primit misiunea de a organiza o armată revoluţionară, obiectiv întrerupt de intrarea turcilor în Bucureşti. Ca urmare, a trecut munţii în Transilvania şi de aici a plecat la Viena. 

S-a întors în ţară în 1857, făcând parte din Divanul ad-hoc ca deputat de Gorj şi a fost unul dintre cei mai înfocaţi susţinători a Unirii Principatelor.

În 1860 a fost ales deputat. În 1864 a devenit comisar special pentru Oltenia. Între 1868-1877 a fost deputat liberal de Târgu Jiu.

 

 

 

 

 

1881: S-a nascut  Roger Martin du Gard, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru literatura in 1937; (d.22 august  1958).

 

 

 

 

 

1887: S-a nascut la Madrid pictorul Juan Gris (José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez);( d. 11 mai 1927 in Franta).

 

 

 

 

Juan Gris

 

 

 

A fost  alături de Pablo Picasso si  Georges Braque  unul din principalii reprezentanți ai  curentului cubist in pictura.

La inceput, Gris a pictat in stilul analitic al Cubismului, dar dupa 1913 a inceput sa treaca la  Cubismul sintetic, devenind un reprezentant permanent, folosind mult colajele de hartie. Spre deosebire de  Picasso si Braque, ale caror lucrari au fost  monocromatice, Gris a pictat intro armonie de  culori  luminoase si   indraznete in combinatii inedite in maniera prietenului sau,   Matisse.

 

 

 

 

 

A decedat la Boulogne-sur-Seine (Paris) in in primavara anului  1927 la varsta de 40 de ani, lasandu-i singuri pe sotia sa, Josette si fiul Georges.

Pretul cel mai mare la o licitatie pentru lucrarile sale a fost de  20.8 milioane $ pentru lucrarea sa, “Livre,pipe et verres”.

 

 

 

 

 

1887: S-a nascut prințul Felix Iusupov, nobil rus, asasinul misticului rus Rasputin, favorit al familiei imperiale ruse ; (d. 1967, Paris).

 

 

 

 

1898: A fost adoptata Legea “Spiru Haret”, elaborată de Spiru Haret și C. Dimitrescu-Iași, care reglementa invatamantul  în două cicluri (inferior și superior) și în secții (modernă, reală și clasică), gimnazii și școli normale și care organizează mai temeinic învățământul superior.

 

 

 

 

 1904:  S-a nascut la San Antonio, Texas, actrita americana Joan Crawford, pe numele adevarat Lucille Fay LeSueur.

La inceput a lucrat ca si dansatoare intr-un club de noapte. A debutat pe marile ecrane in anul 1928, in filmul mut ”Our Dancing Daughters”.
A devenit o adevarata vedeta si chiar a catigat un premiu Oscar pentru rolul principal din productia ”Mildred Pierce” (1945).

Ultimul  rol mare l-a avut in ”Whatever Happened to Baby Jane?” (”Ce s-a intamplat cu Baby Jane ?” – 1962), in care a impartit rolul principal cu Bette Davis. A decedat  la 10 mai  1977.

 

 

 

 

 

 

 

A fost căsătorită de patru ori, primele trei sfârșindu-se prin divorț, iar al patrulea prin decesul soțului.
A adoptat cinci copii, relația dintre ea și fiica sa Christine fiind descrisă de aceasta din urmă ca fiind plină de abuzuri emoționale și fizice, în cartea de memorii “Mommie Dearest”, care a fost ecranizata in  1981.

 

 

 

 

1909: Wilhelm si Karl Maybach au infiintat Luftfahrzeug – Motoren GmbH la Bissingen, Germania, trust care va produce motoare pentru dirijabilele Zeppelin si automobilele de lux Maybach.

 

 

 

 

 

1910: S-a nascut Akiro Kurosawa, regizor, scenarist si producator, autor al marilor succese cinematografice japoneze ”Rashomon” (1950), ”Cei sapte samurai” (1954).

 

 

 

 

Akira Kurosawa 

 

 

Akira Kurosawa (d.9 iunie 1998).

 

 

 

 

 

1912: S-a nascut in Wyrzysk, Prusia, Wernher von Braun, fizician german, asistent al lui Herman Oberth, creator al rachetelor militare naziste V1 si V2. (d. 16 iunie1977, Alexandria, Virginia, SUA).Von Braun este considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite.

 

 

 

 

Wernher von Braun crop.jpg

 

 

A lucrat la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles “rachete balistice intercontinentale”), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, superracheta anilor 1960 care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din ce în ce mai performante din seria programului spațial Apollo, care a culminat cu aselenizarea astronauților americani.

 

 

 

 

1914 : S-a nascut la Toplita, compozitorul si criticul muzical  George Sbârcea (alias Claude Romano).

A fost  pianist, compozitor, muzicolog, istoric muzical, jurnalist , scriitor , traducător , diplomat.
A fost arestat de mai multe ori, prima data de contrainformatiile maghiare,  mai târziu de Siguranta statului, apoi de Securitatea româna.

A decedat  la 27 iulie 2005 in Bucuresti.

 

 

 

George Sbârcea

 

 

A scris tangouri melodioase şi romantice, pentru care a fost apreciat şi premiat în anii interbelici.

  • 1931. Studentina este cea mai populară piesă în centrele universitare din România

  • 1934. Nenita este decalarat Cel mai frumos tango al anului de către editura pariziană Julio Garzon

  • 1935. Primul laureat al concursului organizat de presa austriacă pentru cel mai iubit cântec vienez

  • 1936. Artistul este promovat într-un concurs pe ţară a revistei Realitatea ilustrată, pe vremea când era compozitor secund la Teatrul Alhambra Bucureşti.

  • 1937. Cel mai mare succes la Teatrul Alhambra Bucureşti a fost Ionel-Ionelule ,  slagarul nemuritor cantat pentru prima data de  Lulu Nicolau şi Lisette Verea, un duet de succes al epocii.

Unele piese de succes semnate de George Sbârcea / Claude Romano (Un tango de adio, Dar-ar naiba-n tine dragoste, Inimioară inimioară) au depăşit  graniţele timpului, devenind foarte populare pana in zilele noastre. Hitul i Ionel, Ionelule au fost traduse în franceză, germană, engleză şi spaniolă

În anii 60, George Sbârcea  a fost un  apreciat ca muzicolog şi critic de artă.

 

 

 

 

1917: In contextul retragerii in Moldova in timpul Primului Razboi Mondial, a fost emisa Proclamatia Regelui Ferdinand I, prin care acesta promitea taranilor pamant si introducerea votului universal.

 

 

 

 

 

1919: Fostul militant socialist italian Benito Mussolini a fondat, la Milano, partidul Fasci di Combattimento  – Partidul Fascist care avea sa preia conducerea tarii si sa instituie un regim dictatorial.

Cuvantul  fascism îsi are etimologia în latinescul “fasces” care simboliza un snop de nuiele în care este înfipta o secure, simbol al autoritatii care era purtat de lictorii care ii însoteau pe înaltii magistrati romani.

La începutul sec. XX, în Italia, fasciile erau grupuri revolutionare de sorginte socialista, care se distingeau printr-o atitudine nationalista si o activitate non-parlamentara si chiar non-partinica.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1922 liderul fascist Benito Mussolini este numit prim-ministru. Partidul national socialist german se formeaza tot în 1919, iar în 1933 Adolf Hitler devine cancelarul Germaniei.

Baza populara a partidului fascist era formata din patura de jos a clasei mijlocii a micilor întreprinzatori, fermieri, mestesugari, ceea ce explica ostilitatea lor atât fata de capitalism, cât si fata de comunism.

Fascismul are o ideologie eclectica, o viziune asupra lumii cvasi religioasa care presupune credinta oarba, supunere si mai putin dezbatere si analiza critica.

Nu întâmplator sloganul favorit al lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamna moarte”. În Italia fascista elementul central al ideologiei sale era Statul corporatist, privit ca instrument al modernizarii tarii .

Mussolini a reusit treptat sa inabuse toate formele de opozitie si pana in 1928 a devenit “IL Duce” (Conducatorul), detinand controlul absolut asupra unui stat cu un singur partid.A urmat o politica expansionista pe plan extern si o alianta cu Germania lui Hitler,politica in urma careia Italia a fost tarata in al II-lea razboi mondial sfarsind in ruine.

Partidul  Fascist italian nu a mai supraviețuit după capturarea și execuția lui Mussolini și după dispariția statului marioneta de la Salò în aprilie 1945.

 

 

 

 

 

1921: In Germania este creat Reichswehr-ul, armata Republicii de la Weimar.

 

 

 

 

1929: La Casa Alba a fost instalat primul telefon, iar Herbert Hoover devine primul presedinte care are instalat un telefon pe biroul sau.

 

 

 

 

1933: Reichstag-ul (Parlamentul german antebelic) a votat acordarea de puteri legislative extraordinare cancelarului Adolf Hitler.

Este inceputul dictaturii lui Adolf Hitler in Germania.

 

 

 

 

1939 : Este semnat Acordul economic româno-german, Tratatul asupra promovării raporturilor economice dintre Regatul României și Reichul German, care deschidea calea subordonării economiei românești intereselor politicii Germaniei naziste. 

 

 

 

 

1942: Al Doilea Razboi Mondial – Fortele japoneze ocupa Insulele Andaman din Oceanul Indian.

 

 

 

1945: Guvernul Petru Groza a initiat o lege de reforma agrara prin care au fost expropriate proprietatile mai mari de 50 ha, fiind improprietarite peste 900.000 de familii de tarani.

Dupa numai cativa ani, taranimea romana avea sa fie supusa unor presiuni extraordinare in procesul de colectivizare, ca parte a politicii comunistilor de comunizare a tarii.

 

 

 

 

1949: S-a nascut cantaretul  de muzica  folk roman Mircea Vintila.

 

 

 

 

 

Mircea Vintilă este un interpret român de muzică folk, cu o activitate discografică și concertistică bogată. A urmat Școala de Muzică (clasa violă). A terminat „Liceul Lazăr” și apoi a absolvit Institutul de Construcții în anul 1974.

A cântat alături de alți prestigioși artiști (Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Doru Stănculescu) la primul festival studențesc de folk din anul 1971, la clubul „303” al Politehnicii bucureștene, apoi la clubul „Universitas”, la „Casa de Cultură a Studenților” și în Cenaclul Flacăra.

La a doua ediție a Festivalului „Primăvara baladelor” câștiga „Marele Premiu” cu piesa „Lordul John”.

Cu piesa „Bade Ioane” câștigă premiul „Teletop” al Televiziunii Române, iar cu piesa „Făt Frumos” caștigă premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A editat primul disc single, Pământul deocamdată – Mielul, în anul 1974. În 1975 lansează un alt disc single, Hanul lui Manuc – Bade Ioane. Urmează primul LP de mare succes in 1976, intitulat Crezul meu, o parte din piese fiind orchestrate de Dan Andrei Aldea.

În 1982 urmează un alt LP Peripeții noi și apoi, în 1986, un alt album, intitulat Mircea Vintilă. (Titlul original era Se retrage la Vatra Luminoasă, dar nu a fost acceptat.) În perioada 1978-1984 au fost editate două compilații folk pe care apare în total cu patru piese.

În 1990 primește Marele Premiu pentru întreaga Activitate în cadrul Festivalului Național de Muzică Folk „Om bun”. Urmează o serie de turnee in Austria, Franța, Germania, Rusia și Slovacia.

Susține spectacolul „Față în față cu lumea” la Teatrul „Bulandra”, alături de Florian Pittiș, cu care în anul 1992 editează albumul Nu trântiți ușa.

La acest album colaborează pentru prima dată cu Mircea Baniciu și Vlady Cnejevici, care s-au implicat ca orchestratori în realizarea materialului.

În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiș și Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri, desfășurînd o prestigioasă activitate discografică și de turneu în țară și străinătate (SUA, Canada, Germania).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1950: A intrat in vigoare decizia prin care s-a stabilit sarbatorirea Zilei Meteorologiei in 23 martie, hotarare luata cu ocazia Conventiei Organizatiei Mondiale a Meteorologiei.

 

 

 

 

1956: Pakistanul a fost proclamat republica, devenind prima republica islamica din lume.

 

 

 

 

1965: NASA a lansat Gemini 3,  primul nava spatiala cu echipaj  uman de doua persoane.

 1966: S-a nascut muzicianul Marti  Pellow, membru  al popularei  trupe  Wet Wet Wet.

 

 

 

 

1968: La intalnirea de la Dresda ( in fosta R.D.G.), liderul reformist cehoslovac Alexander Dubcek  încearca  sa calmeze temerile statelor membre ale Tratatului de la Varșovia in legatura cu evolutiile politicii tarii sale si  da asigurări secretarului general al PCUS, Leonid Brejnev si  altor lideri ai țărilor membre, că mișcarea Primăvara de la Praga nu va modifica poziția Cehoslovaciei în blocul estic.

 

 

Dubček, Alexander

 

 

 

 

Cu toate acestea,nu peste mult timp, URSS impreuna cu alte tari socialiste satelite vor invada Cehoslovacia si vor inabusi aspiratiile la un comunism cu fata umana. Romania a condamnat invazia prin vocea liderului sau comunist Nicolae Ceausescu, care va castiga astfel o mare popularitate atat pe plan intern cat si pe plan extern. 

 

 

 

 

1969: A murit  prozatorul si  publicistul român Tudor Teodorescu Braniște; (n. 1899).

 

 

 

 

1983: Presedintele american Ronald Reagan a lansat ”Initiativa de Aparare Strategica”, supranumită și “Războiul stelelor”, un sistem spatial de aparare antiracheta cu baza in spatiu bazat pe noi tehnologii, care va obliga Uniunea Sovietica sa accelereze negocierile pentru dezarmarea nucleara.

 

 

 

 

1996: Au fost organizate primele alegeri prezidentiale directe in Taiwan (Republica China), castigate de Lee Teng-hui, reprezentantul Partidului Nationalist (Komintang). 

 

 

 

1998: Filmul american ”Titanic”, o capodopera epica a  regizorului James Cameron  care ii are in rolurile principale pe Kate Winslet si Leonardo DiCaprio, a obtinut 11 trofee la cea de a 70-a editie a premiilor Oscar, egaland recordul peliculei ”Ben Hur” la editia din 1959.

 

 

 

poster

 

 

 

 

Drama “Titanic”, realizata in 1997, a avut incasari de peste un mliard de dolari si  a fost recompensata cu 11 premii Oscar, un record care a ramas in istorie atat pentru succesul imens de casa, cat si prin costurile imense ale productiei, de circa 200 de milioane de dolari.

Lansat la apa in 1912, Titanic, cel mai mare si mai luxos transatlantic construit pana la acea data , a fost considerat o adevarata minune a tehnicii.

S-a spus ca este de nescufundat, dar din pacate Titanicul avea sa-si gaseasca sfarsitul in apele Atlanticului de Nord, chiar in prima sa calatorie si odata  peste 1.500 de oameni, mai mult de doua treimi dintre cei aflati la bord.

 

 

 

 

 

1999: Javier Solana, secretar general al NATO, dă ordinul de lansare a operațiunilor aeriene împotriva  Republicii Federale a Iugoslaviei. Președintele american Bill Clinton a declarat ca  superputerea mondială trebuie să se îndrepte împotriva purificărilor etnice.

 

 

 

 

2001: Statia spatiala sovietica MIR (”Pacea”), lansata in februarie 1986, si-a incheiat existenta, cele 143 de tone ale sale dezintegrandu-se in atmosfera in timpul  prabusirii sale in sudul Oceanului Pacific, dupa ce fusese abandonata de cel de-al 26-lea echipaj international in august 1999.

 

 

 

 

 

2011: S-a stins din viaţă Elisabeth (Liz) Taylor, supranumita si ”actriţa cu ochii violeţi” .

 

 

 

 

 

 

 

Elizabeth Rosemond Taylor s-a născut pe 27 februarie 1932, la Londra. Era actriţa americană de film considerată „ultimul star al Hollywoodului de altădată”.

A fost distinsă cu Premiul Oscar de două ori şi a primit de la American Film Institute Premiul pentru întreaga carieră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

23 martie – Este Ziua nationala a Pakistanului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

SFANTUL MUCENIC NICON

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Mucenic Nicon

 

 

 

 

Sfantul Nicon s-a nascut la Neapole dintr-un tata pagan si o mama crestina. A trait in secolul al XIII lea si a fost ofiter roman. In timpul unui razboi, tinanad seama de sfaturile mamei sale, Sfantul Nicon a facut semnul Sfintei Cruci si a rostit tare numele lui Hristos. In acel moment a simtit in el o putere neobisnuita cu ajutorul careia a reusit sa-i alunge pe dusmani.

Dupa razboi, ajunge la Cizic, unde primeste botezul din mana Arhiereului Teodosie, episcopul locului. Dupa ce devine crestin, se retrage intr-o manastire unde se va darui studiului si ascezei. La trei ani de la botezul sau a fost hirotonit preot si apoi episcop.

Dupa moartea mamei sale, se retrage in Sicila, unde va predica Evanghelia. Sfantul Nicon reuseste sa stranga in jurul sau 199 de monahi. In acea vreme incepe prigoana impotriva crestinilor.

Printul Quintianus l-a prins pe Nicon impreuna cu ucenicii lui si i-a supus la mari chinuri. Cei 199 de ucenici ai Sfantului Nicon au fost cu totii omorati prin decapitare. Pe Sfantul Nicon l-a legat de coada unui cal caruia i-a dat drumul in galop in josul unui defileu abrupt, apoi l-au batut cumplit si l-au jupuit de viu; dar Sfantul a supravietuit tuturor acestor pedepse.

 In urma acestor chinuri, i s-a taiat si lui capul. Trupul sau a fost descoperit in urma vindecarii minunate a unui pazitor de turme.

Acesta avea duh necurat si in momentul in care s-a atins de trupul sfantului, s-a tamaduit. Pazitorul a vestit minunea, iar crestinii au luat trupul sfantului Nicon si l-au ingropat cu cinste.

 

Tot astazi, facem pomenirea:

 

– Sfantului Dometie;
– Sfantului Cuvios Nicon, egumenul Manastirii Pecerska;
– Sfantului Cuvios Gheorghe cel Nou, facatorul de minuni, din Diipiu;
– Sfantului Cuvios Luca, care a patimit in Mitilene.

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

Crestin Ortodox.ro; e.maramures; Istoria md.; lessignets.com; Enciclopedia Romaniei.ro; Wikipedia.ro

 

 

 

23/03/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: