HARTA AREALELOR GEOGRAFICE ALE TRIBURILOR DACICE

 

 

DACII – TRIBURILE DACICE SI AREALELE  LOR GEOGRAFICE

Interesul deosebit acordat de lumea ştiinţifică şi de românii adevarati, pentru Dacia si triburile dacice, m-au determinat sa fac un mic studiu cu scopul realizarii unei posibile harti a principalelor triburi geto-dace din epoca preromana (sec.III-I a Chr.) mentionate de Ptolemeu.

Metoda de lucru, materiale utilizate în studiu –  Am analizat putinele informatii scrise care se refera la triburile din Dacia din acea epoca sau de mai tarziu, din înregistrările istoricilor greci, Herodot, Strabon, Ptolemeu şi Trogus Pompeius.

Triburile geto-dace constituiau ramura de nord a numeroasei seminţii a tracilor.

In sec al V-lea a.Chr, Herodot spunea:

„Tracii sunt seminţia cea mai numeroasă dupa cea a inzilor” şi mai spunea de asemenea, că geto-dacii sunt „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (Herodot, IV, XCIII).

Conform informaţiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (este indicat râul Mureş) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius – de la izvoare şi până la Drobeta), iar geţii stăpâneau partea de şes şi cea inferioară a Dunării (denumită Istru), până la Marea Neagră.

Tot el ne spune că “dacii au aceeaşi limbă cu geţii” şi că “elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic”.

Deci, grecii i-au numit geţi, iar mai târziu, romanii i-au numit daci, deşi era vorba de aceeaşi populatie.

Odata cu cresterea populaţiei triburilor a crescut si puterea dacilor.

In Prologul cărții XXXII, în contextul conflictului dintre Imperiul Roman și regele Macedoniei, Filip al V-lea, episod petrecut între anii 215-205 a.Chr, istoricul  Trogus Pompeius se referă la daci, menţionand „creșterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”, ceea ce coincide cu începutul procesului de strămutare a centrului de greutate al puterii daco-geţilor din câmpia munteană în sud-vestul Transilvaniei.

Aceasta „creştere a puterii dacilor” petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea a.Chr. şi continuată apoi în deceniile următoare, a determinat reocuparea teritoriile invadate de celţi, ceea ce semnifică o încetare bruscă a „dominației” celtice în podişul transilvănean.

În nord-vestul Transilvaniei, înaintarea dacilor spre regiunile de câmpie au pus în mişcare pe celţii din acest spaţiu, dar probabil şi pe cei din interiorul arcului carpatic, care s-au retras spre Dunărea de mijloc.

Dacia era împânzită de un mare număr de triburi ale căror capetenii deţineau la inceput doar o autoritate locală.

Încet-încet, in faţa pericolelor externe reprezentate de celţi (sec IV-II a.Chr.) dar si de extinderea imperiului roman până la sud de Dunare (sec I a.Chr), triburile s-au unit, formând uniuni de triburi, cu autoritate extinsă pe teritorii mult mai mari.

Acest proces de unificare a culminat cu crearea Regatului Dacia, în jurul anului 82 p.Chr., cand toate triburile dacice s-au unit sub conducerea celui mai mare rege dac, Burebista, fiu al puternicului trib al burilor (buridavensi, buredensi).

Totusi, nu toate triburile celtice s-au retras spre vest.

În timpul regelui Burebista, in jurul anului 61 a.Chr., Regatul Dac a pornit o campanie de recucerire a teritoriilor ocupate de triburile celtice.

Regatul s-a extins spre nord-vest în regiunile Tisei Superioare şi dincolo de versantul nordic al Carpatilor, în zona bazinului superior al Vistulei, iar în vest până la muntii Pădurea Neagră.

„ (C.212) În vechime, după cum spuneam, în jurul fluviului [Pad] locuiau cei mai multi celţi [din Galia cisalpină].

Cele mai numeroase neamuri dintre celţi erau boii, insubrii şi senonii;  [aceştia din urmă] s-au întovărăşit cu gesaţii – ca şi odinioară, când, printr-un atac neaşteptat, au ocupat Roma*.

Mai târziu, romanii i-au nimicit pe senoni şi pe gesaţi, iar pe boi i-au alungat din acele locuri. (C.213) Strămutându-se** în regiunea de lânga Istru, ei trăiau acum amestecaţi cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când aceştia din urma le-au şters neamul de pe fata pământului***.

Teritoriul lor, care făcea parte din Iliria, a rămas un loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine.” – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,V,1,6:

*In jurul anului 390 a.Chr.

**Spre sfârsitul secolului al IV-lea a.Chr. sau începutul secolului al III-lea a.Chr, celţii au ajuns până  în Transilvania (Istoria României, p. 234-235)

*** Afirmatia lui Strabon este exagerată, boii nu au fost exterminaţi în totalitate, ei au migrat spre nord-vest, in Boemia.

Evenimentul s-a petrecut  în jurul anului 60 a.Chr. în timpul regelui dac Burebista (Cf. Cezar, Razboiul civil, I,18)

 „(C.313) O parte din teritoriul amintit (ţinuturile ilirice) dacii l-au prefăcut  într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe boi şi pe taurisci – seminţii celtice de sub stăpânirea lui Critasiros.

Dacii pretind că acest ţinut ar fi al lor, cu toate că e despărţit de ei prin râul Parisos* – care vine din munţi şi se varsă în Istru, prin părţile galilor numiti scordisci.

Într-adevăr aceştia locuiau amestecaţi cu ilirii şi cu tracii.

Dar dacii i-au nimicit pe cei dintâi, pe câtă vreme cu aceştia din urmă ei au făcut adeseori ori alianţă.

Restul ţinutului, spre miazănoapte şi răsărit, îl ocupă panonii, până la Segestica şi Istru.

Spre celelalte părţi, se întind mai mult.

Orasul Segestica aparţine panonilor, fiind aşezat la confluenţa mai multor râuri, toate navigabile. El alcătuieşte o întăritură foarte potrivită pentru războiul** împotriva dacilor, căci se află la poalele Alpilor, care se întind până la iapodi – aceştia fiind un amestec de celţi şi iliri. „ – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,VII,5,2

*Râul Tisa, Pathissos, cf. Pliniu cel Bătrân, IV,12,(25),80

**Reluând planurile lui Cezar, Octavian Augustus urmărea să poarte un „război preventiv” împotriva urmaşilor lui Burebista (cf. Apian – Iliria, 22,65 şi23,67).

 

1. Am consultat si analizat un mare numar de vechi hărţi ale Daciei, pe care figurau numele triburilor dacice.Aceste hărti, elaborate pe parcursul a 300 de ani, au preluat in marea lor majoritate datele descrise in lucrarea geografului grec Ptolemeu – Geografia.

2. Hartile reprezentand teritoriul Daciei au avut ca sursa descrierea facuta de geograful grec Ptolemeu (cca. 90 – 168 p.Chr.), care a lasat ca mostenire si o incercare de coordonate geografice.

   Ptolemeu (Ptolemei), cel mai mare geograf al antichităţii, a trăit cea mai mare parte a vieţii sale la Alexandria.

Cea mai importantă lucrare a sa în domeniul geografic a fost Geografia, un tratat care cuprindea cam tot ce se ştia despre lumea cunoscuta în Imperiul Roman al secolului al II-lea.

Lucrarea făcea referire la circa 8000 de indicaţii toponimice şi cuprindea 28 de hărţi, realizate prin utilizarea unor proiecţii cartografice.

Din păcate copiile care au rezistat vremurilor nu mai conţineau şi hărţile.

Din această cauză ediţiile tipărite ale tratatului cuprindeau hărţi întocmite pe baza informaţiilor din textul ptolemeic.

Metodele sale cartografice au dăinuit aproape un mileniu şi jumătate.

Pornim de la o sursa primara credibila, descrierea Daciei facuta de geograful grec, unde acesta spune:

”Stăpânii Daciei cei mai de la nord, începând dinspre vest, [sunt] Anarti şi Teuriski şi Kistoboki; sub aceştia Predauensii şi Ratakensii şi Kaukoensii; tot aşa, sub aceştia Biephi şi Bouridauensii şi Kotensii, sub care încă Albokensii şi Potulatensii şi Sensii; sub aceştia cei mai la sud [sunt] Saldensii şi Keiageisi.

”Ptolemeu detinea probabil date din surse mai vechi, deoarece el a descris o situatie anterioara vietii sale, stiind faptul ca majoritatea triburilor celtice  parasisera de mult teritoriul Daciei la momentul scrierii lucrarii Geografia.

In schimb, costobocii erau contemporani cu el.

Deci descrierea contine informatii din diferite epoci, adica tot ce se stia despre Dacia in acel moment.

Cu mijloacele pe care le-a avut la dispozitie, el a localizat asezarile dacice (davele) cu o marja destul de mare de eroare uneori.

Daca am interpreta cuvant cu cuvant, in mod rigid, descrierea lui Ptolemeu referitoare la pozitionarea triburilor pe teritoriul Daciei, de la nord la sud, pe cinci randuri de cate trei, asezarea lor ar avea un aspect matricial:

                    Anarti (celt.), Teurisci (celt.),   Costoboci (sec.II) ;

                    Predavensi,   Racatensi,         Caucoensi;

                    Biesi,             Buridavensi,      Cotensi

                    Albocensi,      Potulatensi,       Sensi,

                    Saldensi,        Keiagisi,            Piefigi

Desigur ca un asemenea model nu poate fi aplicat in mod rigid prin suprapunere peste o harta geografica actuala, pretinzand apoi, obtinerea unor rezultate apropiate de realitate.

Poziţionarea pe care o presupune o interpretare “mot a mot” a descrierii, este nesatisfacatoare. Probabil că in realitate teritoriile controlate de triburi erau foarte diferite ca mărime, in functie de populatie si putere militara.

La fel de probabil este faptul ca unele erau situate mai la nord sau mai la sud, fata de enumerarea ptolemeica a cate trei triburi la aproximativ aceeasi latitudine.

Limitele acestor areale erau constituite de multe ori de obstacolele naturale (munti, importante cursuri de apa, lacuri), elemente de care am tinut cont in studiul de fata.

Exista si posibilitatea ca aceste hotare intre ariile de stapanire ale triburilor sa nu fi fost foarte bine delimitate sau chiar mai mult, sa fi avut un caracter schimbator, dinamic.

Sa nu uitam ca in acea epoca lupta pentru existenta era esentiala, iar triburile cu populatie in crestere erau in continua cautare de noi pamanturi care sa le ofere pasuni pentru cresterea animalelor, conditii de practicare a agriculturii.

Dupa o lunga perioada lipsita de documente, abia in secolul XVI, cartografia geografica a inflorit din nou, iar apoi cartografia istorica, cu harti reconstituite pe baza izvoarelor vechi.

Hărţi studiate:

1522 Laurent Fries – Harta ptolemeică a părţii nordice a Peninsulei Balcanice 

Hartă gravată de Laurent Fries (1485–1532), a fost publicată prima oară într-o editie Ptolemeu în anul 1522 la Strasbourg. Harta consultată a fost extrasă dintr-o ediţie publicată la Viena de Gaspar Trechsel în anul 1541. Ea cuprinde nordul peninsulei balcanice între Marea Adriatică şi Marea Neagră.

1540 Munster (dupa Ptolemeu) – TABVLA EVROPAE IX – DACIA

Foarte interesant, pe harta lui Munster teritoriul Daciei cuprinde si zona situata la sud de Dunare, pana la muntii Balcani (Haemus). Cartograful a respectat descrierile scriitorilor antici.

1595 Abraham Ortels (nume latinizat Abraham Ortelius) – DACIARUM, MOESIARUM QVE, VETUS DESCRIPTIO

Abraham Ortels (1527 – 1598), cartograf și geograf  flamand, s-a născut în orașul Antwerpen  in Belgia de azi.

A fost creatorul primului atlas  geografic modern, intitulat  Theatrum Orbis Terrarum  (Teatrul lumii), editat pentru prima oara in 1570, la Anvers.

La acest atlas a adaugat in 1595 o sectiune istorica, un Parergon (adaos) in care a introdus si harta Daciei, pentru care a studiat tot ce a avut la dispozitie despre daci la vremea respectiva.

Harta este insotita de un text in limba latina, in care Ortelius explica ce izvoare a avut la indemana si diverse lucruri cuprinse in harta.

El face un fel de istorie a dacilor, pe baza informatiilor luate din Herodot, Strabon, Pliniu si alti istorici care au lasat ceva scris despre daci.

S-a documentat temeinic si, foarte important, printre scrierile pe care le-a cercetat ca sa faca harta Daciei, figureaza scrieri care in zilele noastre nu mai exista.

Totusi, harta lui Ortelius contine unele erori de localizare.

Este scuzabil, fiind vorba de anii 1500, cand nu existau decat izvoare antice pentru a fi consultate, izvoare nu foarte sigure.

Ulterior, pe baza sapaturilor arheologice si a cercetarilor istorice aceste erori au fost corectate.

In atlasul lui Ortelius exista si alte harti interesante pentru studii referitoare la geto-daci.

Spre exemplu, harta Traciei, cu sudul Dunarii, stiut fiind faptul ca dacii se intindeau pe un teritoriu mult mai mare spre sud.

La fel, harta bazinului Marii Negre, cu anumite zone locuite in mare parte de geti, alaturi de sciţi, sarmaţi, greci şi de alte populaţii.

Harta editată iniţial in 1595 a fost retiparită de mai multe ori. În total, au existat în lume peste 3000 de exemplare, din care însă, puţine au rezistat timpului.

In secolele următoare au mai fost editate multe hărţi ale Daciei, dar majoritatea autorilor s-au inspirat din hărţile lui Munster si Ortelius.

În secolul XVI  si până mult mai tarziu, in tehnologia de imprimare se utilizau placi gravate din bronz, dupa care hartile imprimate pe carton sau pe hartie erau colorate manual.

1595 Pieter van den Keere (nume latinizat Petrus Kaerius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM (dupa Ortelius) Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius

1629 Philip Cluver (1580-1622)(Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, vetus et Nova Descriptio

1650 – Cluverius – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, Vetus et Nova Descriptio

1652 Jan Jansson (1588-1664) (nume latinizat Johannes Janssonius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM; Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius

1661 Philip Cluver (1580-1622) sau Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, (nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE si MOESIAE et DACIAE , Tabula continens una Poloniam, Russiam nigram, etc. din Introductionis in Universam Geographiam, harta gravata de Bertius

1695 Gerard Mercator (1512-1594) pe numele adevarat Gerhard Kremer (nume latinizat Gerardus Mercator), harta dupa Ptolemeu –TAB. IX EUROPAE, Continens  DACIAM, MISSIAM, THRACIAM ac MACEDONIAE partem

1782 Rigobert Bonne (1727-1805) – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia

1796 C.Keller(1638-1707) (nume latinizat Christophorus Cellarius) – PANNONIA, MOESIA, DACIA, ILLYRICVM

Harta nu pastrează proporţiile, zona Moldovei este aproape inexistenta, redata doar printr-o fâşie ingustă intre Carpatii Orientali si Prut.

Conţine foarte putine denumiri de triburi: Anarti, Teurisci, Iasci (Iazygi) Bastarnae, Britolagae, Getae

1801 J. Roper PANNONIA, DACIA, ILLYRICUM et MOESIA, editata la Londra de R. Wilkinson

1828 R.Fenner – GERMANIA, DACIA, publicata în “Pocket Atlas of Modern and Ancient Geography”; Germania Magna se invecina la sud -est cu Dacia. Burii apar la sud-vest de izvoarele fluviului Vistula, la nord de Carpatii nordici.

Contine cateva erori: Buridavensii (Buredensii) sunt figurati pe varfurile Carpatilor Meridionali, iar Ratacensii (Rhatacensii) sunt figurati in Moldova, intre Carpatii Orientali si Siret, aproximativ pe teritoriul Cauconilor.

Tyragetii insa, sunt figurati corect, la gurile Nistrului (Tyras).

1837 Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Thracia, Dacia; Contine o eroare, Iazigii Stramutati (Iazyges Maetanastaes) sunt postati pe harta pe zona dintre Carpatii Occidentali si Tisa, in loc sa figureze corect, intre Tisa si Dunare.

1850  Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Moesia, Tracia et Dacia, editor Longman & Company; Foarte interesant, apare pe harta localitatea Buridava, deci existenta acestei cetati era cunoscuta inca din prima jumatate a sec. XIX.

1840 Andriveau-Goujon – Thrace, Moesia, Dacia

1845 A. Brue – Dacie ancienne, Pannonie, Moesie

1849 –  Macedonia, Thracia, Illyria, Moesia et Dacia, Atlas

1853  Keith Jonston – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia , Macedonia et Thracia

1886 Gustav Droysen (1838 — 1908) The Roman provinces of the Lower Danube. Old historical map from Droysens Historical Atlas,

 

Triburile dacice

 

Costobocii sau Kistobokii – Triburi de daci liberi care au locuit în N şi NE Daciei. Apartenenţa lor etnică a fost dovedită arheologic.

Aria de răspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului şi cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov şi Cernăuţi, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramureşul (istoric) şi Bucovina.

Prezenţa temporară a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este menţionată de două epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Răcătău-Tinosul.

Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare şi epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman.

Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia şi Macedonia, ajungând până în Ellada şi profanând templul din oraşul Eleusis.

După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-i atace.

În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alţii au continuat să trăiască pe teritoriile de baştină, alături de nou veniţii de neam germanic şi de sarmati.

Nordul Moldovei, zonă de interferenţă între cultura carpică şi cea costobocă, a fost dominat de costoboci pînă în anul 170 e.n., după cum arată descoperirile arheologice.

Costobocii, ca şi carpii, au lăsat o bogată moştenire perioadei de început a migraţiei popoarelor.

Prin acţiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii şi carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.

 Predavensii –  Vorbind despre neamurile din centrul si vestul Daciei, autorul Geografiei, Ptolemeu, pomeneste si pe predavensi, de asemenea de origine dacica.

Ei pot fi localizati la nord de Muresul inferior, pâna aproape de Crisuri, ceea ce îi identifica pe predavensi cu emitentii monedelor dacice de tip Toc-Cherelus, si care, la sfârsitul sec.II î.e.n., si începutul sec.I î.e.n., au locuit în partile din dreapta Muresului de Jos.

 Ratacensii sau Racatensii – Sunt pomeniti, de Ptolemeu, în grupa neamurilor din partile centrale ale Daciei.

Au fost considerati fara rezerve de origine dacica si plasati în platoul transilvanean dintre Târnave si Somes (V.Pârvan, Getica). În ultima vreme, ei au fost identificati cu uniunea de triburi dace de pe valea Muresului si a Târnavelor, întinzându-se spre sud pâna la Carpati.

Aceasta uniune de triburi corespunde monedelor de tip Rădulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea, precedând in timp, momentul unificarii de catre Burebista.

 Caucoensii sau Cauconii –  Trib dacic mentionat pe teritoriul Daciei de geograful grec Ptolemeu. Localizati de Vasile Pârvan în “regiunea de munte din Neamt si Bacău si tinutul spre apus din tara secuilor”, (Getica) caucoensii au fost vecinii de sud ai costobocilor, care au locuit în nordul Moldovei, inclusiv în partea carpaticã si dincolo de Siret pânã la Nistru, ceea ce ne face să adăugăm în mod logic la zona locuită de tribul caucoensilor, si centrul Moldovei.

La aceeasi concluzie ne aduce si harta ce însotea textul operei geografice a lui Ptolemeu, pe care alte triburi vecine sunt amplasate în asa fel, încât se poate deduce existenta, în centrul Moldovei, a caucoensilor.

 Biefii – Trib dacic mentionat de Ptolemeu in vestul Daciei (Geografia, III, 8, 3). Numele probabil provine din biesi. Vasile Parvan situa acest trib in afara Transilvaniei si Olteniei, situarea lui in nord-estul Banatului fiind cea mai apropiata de realitate.

 Buridavensii – Neamul Burilor, Buridavensilor sau Buredensilor, a fost unul din cele mai puternice, longevive si dinamice triburi din Dacia. In Geografia lui Ptolemeu (Geographia, III, 8, 3)  apar sub denumirea de buridavensi.

Cu centrul la Buridava (actuala Ocnita – jud. Valcea) stăpâneau cea mai importanta rezerva de sare din zona, minele de sare de la Ocnele Mari. Aici au fost descoperite inscripții latine care redau numele davei de odinioara – Buridava –  și un fragment al unui vas având inscripția BUR, indicând numele tribului dacilor buridavensi, menționați de Ptolemeu.

Ei detineau controlul asupra Defileului Oltului, calea de legatura spre zonele de mijloc si de nord ale Daciei.

Prin pozitia strategica deosebita, importanta lor in raport cu alte triburi precum si puterea lor militara, au crescut foarte mult in decursul secolelor III-II î.C.

Formațiunea social-politică a dacilor buridavensi a putut fi localizată în nord-estul Olteniei si în nord-vestul Munteniei, deci ocupau regiunea subcarpatică a actualelor judeţe Valcea şi Arges, “pana pe culmile Sebesului si Fagarasului “(V. Parvan).

Stăpaneau si ținuturile imediat învecinate de la nord de Carpatii Meridionali. Spre nord se invecinau cu Ratacensii, la vest cu Albocensii, iar la sud si sud-est, cu Potulatensii.

Este posibil ca marele rege Burebista (de retinut radacina comuna “bur” sau “bure”- Buridavensi, Buredensi, Buridava, Burebista) sa fi provenit din randul Buridavensilor, ca sef al acestui puternic trib si care a luat in mainile sale destinul geto-dacilor, realizand unirea tuturor triburilor intr-un mare regat cu capitala la Sarmizegetusa Regia.

Tot in cetatea Buridava (Ocnita –jud Valcea) a fost descoperit un vas cu inscriptia “Basileus Tiamarcos”, datat cu aproximatie in perioada 40 a.Chr.-10 p. Chr. 

Contingente ale tribului burilor, in urma campaniilor lui Burebista impotriva celtilor, s-au stabilit la nord de Carpatii nordici, in zona izvoarelor Vistulei (actual sudul Poloniei), unde au fost descoperite asezari dacice care atesta acest fapt.

Au format un mix de populatie cu triburile de origine sueba din zona. Sunt mentionati de Tacitus impreuna cu marcomanii si quadii, ca facand parte din grupul Suebilor de la Dunarea Mijlocie.

Au fost mentionati si de Ptolemeu sub numele de Buri Lugoi.

Acest fapt ar explica participarea suebilor la primul razboi daco-roman, ca aliati ai dacilor (vezi monumental triumfal Tropaeum Traiani).

Asezari dacice au fost descoperite si in Moravia (actual Slovacia) la Zemplin.

Marcomanii si quadii sositi in tinuturile Boemiei si Moraviei pe la anul 8 a.Chr. i-au impins pe celti spre vest, iar pe buri spre sud-est.

O alta ramura a burilor o regasim si mai tarziu, dupa cucerirea romana si transformarea Daciei in provincie romana, de-a lungul Tisei pana spre izvoare.

Aliati ai marcomanilor si quadilor, burii au atacat de nenumarate ori Imperiul Roman (Razboaiele marcomane, 166-180 p.Chr.). 

In anul 405 p.Chr., impinsi din spate de huni, au patruns in Imperiul Roman – in Gallia, impreuna cu vandalii, iar in anul 409 p.Chr. marcomanii, quadii, suebii si burii, au trecut muntii Pirinei stabilindu-se in provincia romana Gallaetia (Galitia –  nord-vestul Spaniei si nordul Portugalei). Suebii si burii au pus bazele Regatului Sueb cu capitala la Braga (fosta denumire romana a municipiului era Bracara Augusta).

Dupa venirea vizigotilor la anul 586 p.Chr., burii nu au mai fost consemnati in istorie.

Exista insa si in prezent in Portugalia o zona denumita terra de burros, ca marturie a trecerii unei ramuri a burilor pe acele meleaguri.

Cotensii – Trib mentionat de Ptolomeu în rândul principalelor neamuri geto-dacice. Geograful grec îl dispune la sud de caucoensi.

De altfel, Vasile Pârvan îi si numesteenigmaticii cotensi si îi localizeaza în estul Daciei, respectiv în sudul regiunii istoriceMoldova.

Se invecineaza la nord cu ratacensii si caucoensii. Cercetarile arheologice din aceasta parte a Romaniei pledeaza pentru includerea cotensilor (sau cotilor) printre neamurile de origine geto-dacica.

Albocensii – Ptolomeu ii mentioneaza pe albocensi (Geografia;III;8,3) printre getii care locuiau în partile de sud-vest ale Daciei. Originea lor dacica nu este pusa la îndoiala. Se crede ca numele lor  provine de la localitatea Alboca, localizata în sudul Banatului de azi.

 Potulatensii –Neam dacic, pomenit de asemenea de Ptolomeu printre cele care locuiau în Dacia.

Dupa opinia lui V.Pârvan, acest neam ar fi populat partile de nord ale Olteniei si zona deluroasa din vestul Munteniei.

În parte localizarea potulatensilor coincide cu aceea a uniunii de triburi corespunzatoare monedelor geto-dacice de tip Adâncata-Manastirea, întâlnite mai frecvent în estul Olteniei si nord-vestul Munteniei (a doua jumatate a secolului al II-lea a.Chr).

Siensii –Alaturi de celelalte populatii din Dacia, pe care Ptolemeu le înregistra pe la mijlocul sec.II e.n., sunt mentionati si siensii sau sensii.

Dupa calculele lui V.Pârvan, siensii ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomita si Buzau , adica în partea de nord-est a Munteniei, corespunzator judetelor actuale Buzau si Braila.

Cercetarile numismatice recente, bazate pe o mai buna cunoastere a monedelor geto-dacice de tip Dumbraveni si Înotesti-Racoasa, au dus la identificarea unei importante uniuni de triburi, care se întindea de la râul Buzau si pâna pe cursul inferior al Siretului.

Aceasta uniune de triburi ar putea fi constituita de neamul siensilor care, în acest caz, trebuie sa fi ocupat o zona mai mare fata de cea propusa de V.Pârvan.

Important de amintit în aceasta privinta este faptul ca, însa din sec.III î.e.n., getii din aceasta regiune, siensii de atunci sau de mai târziu, au jucat un rol deosebit de însemnat de viata politica si economica a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre
 

Saldensii – Trib geto-dacic care trăia în partea de vest a Olteniei și menționat de geograful Ptolemeu în descrierea Daciei.

 Ceiagisii sau Keiageisii – Printre ultimele nume de triburi dace întâlnite în Geografia lui Ptolemeu se afla si neamul Ceiagisilor.

Ei sunt amintiti alaturi de Piefigi si se apreciaza, dupa cercetarile lui V.Pârvan (Getica), ca ar fi locuit la sud de Potulatensi, adica în sud-vestul Munteniei si sud-estul Olteniei, pe cursul inferior al raului Olt, intre raurile Jiu si Vedea, pe teritoriul actualelor judete ale Romaniei: Dolj (partial), Olt, Teleorman (partial).

Limita teritoriului lor era strajuita la sud de fluviul Dunarea (Ister, Danubius)

Piefigii – Printre neamurile din Dacia, mentionate de Ptolemeu în Geografia sa se întâlneste si numele Piefigilor. Toti istoricii sunt de acord în a le atribui o origine certa geto-dacica. V.Pârvan (Getica) i-a localizat în Câmpia munteana, aproximativ în fostul judet Vlasca (actual Giurgiu) si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recent R.Vulpe i-a plasat pe valea Argesului, în jurul asezarii getice de la Popesti (jud.Ilfov), identificata de acelasi autor cu “orasul” Sornum, mentionat de Ptolomeu.
     Dupa toate probabilitatile, neamul Piefigilor este unul si acelasi cu marea uniune de triburi getice din secolele III-I î.e.n., determinata pe baza studiului monedelor geto-dacice de tip Vârteju – Bucuresti.

Începuturile ei pot fi urcate în timp pâna în vremea regelui Dromichete, când getii se afirma prin victoriile repurtate în doua rânduri asupra armatei lui Lisimah.
     În perioada imediat premergatoare lui Burebista, uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei – foarte probabil acel neam al Piefigilor – reprezinta cel mai important centru economic si politic din toata Dacia.

Acest nucleu getic va constitui unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.

 Am delimitat zone distincte care inglobeaza punctele in care au fost descoperite tezaure monetare geto-dacice apartinand unui anumit tip monetar, caracteristic, emis de un anumit trib sau uniune tribala.

Am studiat hartile descoperirilor de tezaure monetare geto-dace corespunzatoare fiecarui tip monetar, din lucrarea Monedele geto-dacilor, a profesorului Constantin Preda,1973.

Trebuie sa preluam neaparat elementele care s-au dovedit corecte si unanim recunoscute din munca si realizarile inaintasilor nostri si sa mergem mai departe.

Toate piesele monetare descoperite in atat de multe tezaure de pe teritoriul vechii Dacii, au fost clasificate in mod eronat de mai multi cercetatori straini (Pink, Serrer) ca monede est celtice.

Cercetatorului roman, profesorului Constantin Preda ii revine meritul de a fi stabilit in urma cu 40 de ani, in mod clar, clasificarea tipurilor monetare geto-dace si o delimitare mai buna fata de cele celtice.

Denumirea fiecarui tip monetar distinct a fost data dupa numele localitatilor unde au fost descoperite primele si principalele tezaure monetare.

 Un element deosebit de important in stabilirea ariei de stapanire a unui anumit trib, este constituit de descoperirile arheologice de asezari dacice, necropole si tezaure monetare.

Totalitatea localitatilor in care s-au descoperit monede apartinand aceluiasi tip monetar dacic, schiteaza o zona, ne ofera o imagine asupra ariei de circulatie, in care a trait respectivul trib emitent, zone de influenta, populatii cu care au fost in contact pentru schimburi de marfuri.

 Am avut in vedere informatiile certe, referitoare la noi descoperiri arheologice de asezari dacice, de necropole, de tezaure monetare, descoperiri ulterioare aparitiei lucrarii profesorului Preda.

Inaintasii nostri, istoricul Vasile Parvan si cercetatorul Constantin Preda, au facut afirmatii foarte prudente referitoare la triburile dacice care au emis anumite tipuri monetare si zonele controlate de aceste triburi sau uniuni de triburi.

Descoperirile arheologice ulterioare de asezari, necropole, tezaure monetare, au confirmat  afirmatiile lor, au largit anumite zone si ne-au dat o idee mult mai clara privind pozitionarea triburilor pe harta.

Facand o sinteza a tuturor acestor informatii,  se poate reconstitui, asemenea unui puzzle, o harta cu arealurile stapanite de triburile de pe teritoriul Daciei.

Iata rezultatul :

 

 

HARTA TRIBURILOR DACICE

 

Nota: Rezultatele prezente ale studiului constituie un punct de vedere personal, fara pretentia de a detine adevarul absolut.

 

Articol realizat cu elemente preluate din:

Constantin Preda, Monedele geto-dacilor,1973.

Al. Barnea, Bistonii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.

Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
 I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediţie îngrijită de Radu Florescu, Bucureşti,1982
Dicţionar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti, 1976, p. 117.
Dumitru Berciu, Burii daci si stravechea lor cultura, in Magazin Istoric, 83, 1974.

NICOLAE SABIN DORDEA

enciclopedia-dacica.ro