Cel mai lung război din istorie – razboiul de 335 de ani dintre Olanda si Insulele Scilly

 

 

Cel mai lung război din lume s-a purtat între Olanda şi insula Scilly, aflatã în sud-vestul Marii Britanii.

A început în 1651, dar ca multe alte rãzboaie din epocã nu a fost luat în serios.

Au trecut trei secole pânã ce pãrţile combatante au încheiat pace, punand capat  celei mai lungi  confruntari din istorie.

Tartatul de pace a fost  semnat  abia în 1986.

 

 

 

Acest război a durat 335 de ani dar  nu a murit nici un om. Asta fiindcă beligeranţii au uitat că sunt în război.

Povestea a  început  în 17 aprilie 1651, in vremea războiului civil din Anglia, care a avut loc între 1642 şi 1651,dupa ce fortele armate fidele parlamentarilor lui Oliver Cromwell, i-au invins  pe regaliştii sustinatori ai Printului de Wales, aceştia refugiindu-se în insula Scilly.

Razboiul mergea vadit catre o victorie a lui Cromwell, cel care impinsese fortele regaliste pana aproape de Cornwall, ultima reduta a acestora.

In acelasi timp, flota inca puternica a sustinatorilor Casei Regale isi gasise refugiul in Insulele Scilly, de unde se pregatea sa atace in forta navele oponentilor.

In virtutea unei mai vechi aliante cu Anglia, Olanda decidea atunci sa pastreze bunele relatii cu tara care o sprijinse in dobandirea independentei fata de Spania, si s-a aliat cu tabara lui Oliver Cromwell, atata vreme cat era evident ca aceasta va castiga razboiul.

In consecinta, flota olandeza, sub comanda amiralului Maarten Harpertszoon, a blocat navele regaliste in port, cerand reprezentatilor Casei Regale despagubiri uriase in virtutea unor mai vechi conflicte.

Cum, evident, aceste pretentii  nu au fost satisfacute, Olanda a declarat razboi Insulelor Scilly, asta si ca urmare a faptului ca Anglia, in cea mai mare parte, se afla deja in mainile parlamentarilor.

Lasand la o parte strania declaratie de razboi, asupra unei mici parti a unui alt stat, flota olandeza s-a retras in luna iunie a aceluiasi an, fara sa traga un singur foc de arma, dupa ce regalistii s-au predat in totalitate amiralului englez Robert Blake.

Nimeni nu s-a gandit ca mai era nevoie si de un acord care sa parafeze incheierea oficiala a razboiului.

Pe 17 aprilie 1985, istoricul scotian Roy Duncan a scris ambasadei olandeze de la Londra, semnaland  bizarul situatiei si anuntand oficial atat autoritatile Insulelor Scilly cat si guvernul olandez, ca se aflau in razboi de peste trei secole.

Autoritatile olandeze  au ajuns si ele  la concluzia că starea de război exista încă, astfel ca, un an mai tarziu, pe  17 aprilie 1985, la exact 335 de ani de la inceperea conflictului, ambasadorul olandez Rein Huydecopern a sosit pe insulă și  cele doua parti au semnat tratatul de incheiere a ostilitatilor.

Razboiul dintre Olanda si Insulele Scilly a fost declarat ulterior drept cel mai lung din istorie si totodata razboiul cu cele mai putine victime, adica… nici una.

O nestemata a folclorului romanesc – Imnul Moldovei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imnul Moldovei

 

 

 

În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credinţă
Din străbuni am ctitorit pentru biruinţă.
La Suceava, între munţi Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ţine la un loc oameni şi cetate.

Multe neamuri am ţinut ţara ca o florare
Şi pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ştefan l-a sfinţit, loc de rugaciune!

Noi, la Putna ne-nchinăm si la Suceviţa,
Voroneţu-i poartă-n cer, vatră Moldoviţa,
Oamenii care-i avem toţi îs pentru ţară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară!

N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete si feciori cuminţi sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul!

Şi ne-om ţine drepţi şi tari, să cinstim Lumina,
În faţa lui Dumnezeu, una-i Bucovina!
Şi ne-om ţine fruntea sus cum ni-e scrisă slova,
În faţa lui Dumnezeu, una e Moldova!

 

 

Actiuni de deznaționalizare a populației române in Ardealul de Nord

 

 

 

 

 

 

Horthyștii au urmărit deznaționalizarea populației române cu multă cruzime și tenacitate.

În primul rând, pentru «decapitarea culturală», a fost lovită în modul cel mai brutal cu putință, intelectualitatea românească.

La 4 octombrie 1940 au fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea; au fost bătuți, schingiuiți, insultați și apoi urcați în vagoane de vite, care au fost plumbuite și expediate în România.

La 5 octombrie, când vagoanele au ajuns la punctul de frontieră Curtici, grănicerii și vameșii români s-au cutremurat în fața imaginilor cumplite.

A doua zi, scenele aveau să se repete la sosirea altui tren de vagoane plumbuite, în care fuseseră azvârliți 467 de intelectuali din județele Sălaj și Someș din orașul Cluj.

Pentru școli, cuvântul de ordine a fost: «Să nu se mai audă vorbindu-se românește!».

 

 

Politica de maghiarizare forțată a căpătat o expresie elocventă în ordonanța din 1941 a Ministerului horthyst al Cultelor și Instrucțiunii Publice care stabilea ca școlile cu secții de predare mixte, în limbile română și maghiară, să treacă până la 1 martie 1942 la învățământul exclusiv în limba maghiară.

În același timp s-a luat măsura ca, la înscrierea în școală, numele de familie ale tuturor elevilor să fie maghiarizate și scrise după ortografia ungurească.

Și mai gravă a fost situația în învățământul liceal. Orașe întregi cu o numeroasă populație românească în împrejurimi (precum Dej, Baia Mare, Sighetu Marmației, Zalău, Satu Mare, Târgu Mureș) au rămas de la început fără școli liceale cu limba de predare română; începând cu anul școlar 1941-1942 li s-au adăugat Bistrița și Oradea.

În ceea ce privește învățământul superior în limba română, acesta a fost redus de la două academii teologice, care funcționau pe lângă episcopiile din Cluj și Oradea, la una singură, cea din Cluj, cu doar doi profesori. Întregul învățământ la Universitatea din Cluj se făcea în limba maghiară.

*Aurel I. Rogojan – Fereastra serviciilor secrete, Cap. – Delirul maghiar: propagandă, spionaj și extremism pentru «Ungaria Sfântului Ștefan», p. 337-338, Editura Compania, București, 2011

La toate crimele, samavolniciile şi holocaustul impotriva populaţiei romaneşti din teritoriul cedat au participat, conform unui plan comun de exterminare, Armata Regală Ungară, prin unitaţi şi sub-unităţi dislocate in teritoriu, coordonate de Biroul 2 al Marelui Stat Major;

Magyar Kiralyi Rendorseg – Poliţia regală maghiară, instalată în toate capitalele de judeţ şi in oraşele de subordonare judeţeană;

secţia specială din Capitanatul general al politiei, Kozbiztonsagi Osztaly sau secţia siguranţei publice; corpul detectivilor şi serviciul de apărare al statului – ALLAMRENDESZETI OSZTALY.

Tot acest eşafodaj al terorii sprijinit activ de organizaţiile paramilitare şi teroriste încadrate cu unguri.localnici şi de informatorii alcătuiţi din preoţi catolici, unitarieri, protestanţi, din invăţătorimea ungurească, funcţionărime şi elementele declasate ale societăţii.

 Până la 23 august 1944 totalul expulzaţilor şi al refugiaţilor din teritoriul cedat, Transilvania de Nord, s-a ridicat la peste 500.000 de români.”