CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

28 februarie 1945 – Refugierea generalulului Nicolae Rădescu la Misiunea Engleză din Bucuresti.Ultima cuvântare rostită liber de un prim-ministu român inainte de instaurarea comunismului.


 

 

Generalul Nicolae Rădescu se refugiază la Misiunea Engleză pe 28 februarie 1945

 

 

Omul cel mai autorizat al acelor timpuri, care a avut curajul să apere ordinea şi liniştea României, primul-ministru – generalul Nicolae Rădescu – declara presei străine, la Lisabona, pe 26 august 1947:

„La ordinul comuniştilor, ziarele nici măcar n-au menţionat discursurile mele (din 11 şi 12 februarie 1945), în timp ce „Graiul Nou”, ziarul Armatei Roşii, publicat în româneşte la Bucureşti, care până atunci păstrase o atitudine mai rezervată faţă de afacerile interne româneşti, a luat deschis poziţie împotriva guvernului şi a trecut de partea celor ce-l atacau.

 

Articolele cele mai infame ale presei comuniste româneşti erau reproduse în întregime de emisiunile în limba română de la „Radio Moscova”. Auditorii puteau deci cu uşurinţă să deducă că atacurile violente contra guvernului român şi contra conducătorilor P.N.L. şi P.N.Ţ. emanau de la guvernul sovietic.”

Duplicitatea sovietică se poate vedea şi în cadrul Comisiei Aliate de Control, când generalul american Schuyler l-a întrebat pe reprezentantul U.R.S.S., consilierul Pavlov: „Ce atitudine are Comisia faţă de criza guvernamentală?”.

La care acesta a răspuns:„Comisia nu are de a face cu diferite partide politice, ea are de-a face cu România, cu poporul român, cu guvernul român şi cu Regele”.

Reprezentantul american s-a referit la Declaraţia celor trei cu privire la crearea guvernelor în ţările eliberate de sub nemţi şi a spus că Comisia Aliată de Control urmează să sprijine un guvern de coaliţie, în care să fie reprezentante toate forţele şi grupările politice ale ţării. A pus de asemenea problema sporirii armatei române în cazul ivirii de complicaţii în spatele frontului.

La aceasta, A. Pavlov a răspuns că România are 123.000 de ostaşi pe front şi 380.000 de militari în spatele frontului.

Desigur, în precizările ruseşti erau date care demonstrează reaua credinţă, după cum vom vedea, amestecul şi armat şi diplomatic rusesc desfăşurându-se total.

În aceeaşi zi, consilierul Pavlov l-a primit pe Gh. Tătărăscu şi a discutat cu acesta în legătură cu formarea unui guvern F.N.D., spunându-i că pentru el progra*mul este aproape acceptabil şi urmează să se vadă poziţia Regelui faţă de un astfel de guvern.

După părerea lui, Tătărăscu crede că Regele ar sprijini un astfel de gu*vern, dar se teme de Maniu.

Totuşi, Tătărăscu speră să-l demaşte pe Maniu ca duşman al Uniunii Sovietice şi prin aceasta să slăbească definitiv influenţa sa politică.

Întrebându-l pe Tătărăscu care este atitudinea lui în problema democratizării ţării şi epurării aparatului de stat de elementele fasciste, acesta a răspuns că proble*ma poate fi rezolvată în două ore: pe o parte dintre ei îi vom băga la puşcărie, pe unii îi lichidăm, pe alţii îi deportăm.

Tătărăscu a declarat că guvernul plănuit de el va rămâne la putere, de exemplu patru ani, condiţia pentru aceasta o constituie încrederea şi sprijinul sovietic. Curat neamestec în treburile româneşti!

Generalului Rădescu, pe 19 februarie, i s-a trimis un material informativ prin care se atrăgea atenţia că în Moldova, Oltenia şi Dobrogea, locuitorii satelor incitaţi de comunişti şi elemente evreieşti începuseră să împartă pământurile proprietarilor, ceea ce crea o stare de anarhie.

Presiunile ruseşti pentru schimbarea guvernului din România deveneau din ce în ce mai evidente şi, în faţa acestei situaţii, reprezentantul american în Comisia Aliată de Control a trimis un raport adresat lui Cordell Hull, secretarul Departamen*tului de Stat:

„Datorită observaţiilor personale şi a unei atente evaluări a tuturor informaţiilor timp de două luni şi jumătate, sunt convins că Rusia a acţionat tot timpul potrivit unui program foarte clar şi atent conceput, vizând, mai devreme sau mai târziu, dezintegrarea partidelor politice istorice din România şi crearea unei situaţii în care numai un guvern de extremă stângă să mai poată menţine ordinea şi să conducă destinele ţării.

Cred, de asemenea, că aplicând această politică Rusia a făcut toate eforturile pentru a evita ca acţiunile ei să fie calificate drept amestec în treburile interne şi s-a străduit să-şi atingă ţelul fără a stârni vreun fel de reacţii din partea S-U.A. şi Angliei.

Nu pot aprecia cât de curând îşi va atinge Rusia scopul, dar sunt convins că obiectivul ei final este unul din următoarele:

a. Transformarea României într-un stat independent de tip comunist, prieten şi dependent economic de U.R.S.S;

b. Adevărata încorporare a naţiunii în Uniunea Sovietică.

Ca un suport al convingerilor mele vă atrag atenţia asupra următoarelor:

Atacurile îndreptate împotriva lui Maniu şi a colaboratorilor lui, şefii celui mai puternic Partid Conservator din România, care continuă atât în presa rusă, cât si în cea comunistă din ţară.

1. Interzicerea sub diferite pretexte a unora dintre ziarele partidului lui Maniu şi introducerea unei severe cenzuri a presei, astfel încât opinia publică citeşte acum ştiri politice numai în ziarele de stânga.

2. Puternica opoziţie în Comisia Aliată de Control faţă de intrarea în România a corespondenţilor de presă americani şi britanici.

3. Reducerea treptată la ordinul ruşilor (a Comisiei Aliate de Control) a efectivelor militare române, ca să nu poată acţiona în cazul unor manifestaţii de amploare sau bine organizate.

4. Primirea în audienţă de către ofiţerii ruşi şi de către unii diplomaţi a şefilor aripii stângi a eşichierului politic, refuzul lui Vişinski de a-l primi pe Maniu.

Trebuie să subliniez că în mod special ruşii se folosesc de Comisia Aliată de Control pentru a transmite Guvernului român toate directivele, inclusiv cele referi*toare la interzicerea unor ziare, reducerea efectivelor sale militare, transferarea echi*pamentului petrolier”.

Acest raport foarte bine pus la punct era înaintat cu câteva zile înaintea declanşării atacului la guvern. Este încă o dovadă a unui oficial străin asupra imixtiunii văzută de toţi, negată doar de Rusia, autoarea tuturor fărădelegilor.

 

Avanpremiera loviturii: Pătrăşcanu la Rege

 

Joi 23 februarie, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost la Rege pentru a-i prezenta situaţia gravă din cauza generalului Rădescu, care trebuia înlocuit.

După telefonograma trimisă la Moscova de către Ambasada sovietică prin Kirsanov, Regele i-ar fi spus:

„ Orice doriţi, numai un război civil nu. Daţi-mi formula guvernului”, iar Pătrăşcanu i-a răspuns: „Formula guvernului v-am dat-o deja, ea este «Frontul Naţional Democrat»” şi a completat că războiul civil deja a început.

În încheiere, Regele a adăugat:„ Ceva nu merge bine cu Rădescu, trebuie să ne mai gândim. Să veniţi la mine, săptămâna viitoare, să mai discutăm.”

Şi într-adevăr pregătirea revoltei era în toi. F.N.D. se adresase ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor, să se alăture demonstraţiilor organizate de F.N.D. pentru instalarea unui „guvern democrat”. Reuşiseră în contextul aceluiaşi scenariu să anunţe o sciziune în P.N.Ţ. printr-un ilustru necunoscut Anton Alexandrescu, căruia i-au făcut peste noapte un ziar, „Dreptatea Nouă”, pentru dezinformarea opiniei publice.

După ce cadrul general a fost regizat, s-a trecut la acţiune conform planului: Mare miting în Piaţa Naţiunii pe 24 februarie.

Pregătirile începuseră încă din zorii zilei, când ruşii intrară în acţiune:

În cercurile Misiunii Militare Americane se ştie că în ziua de 23 februarie 1945 este sosit în România, fixându-şi sediul în strada N. Filipescu,cunoscutul terorist Bogdenco.

Numitul este însoţit de 80 de terorişti ruşi, care au misiunea ca prin asasinate şi dispariţii de persoane române sau ruse să creeze o atmosferă de incertitudine, care să conducă la intervenţia directă a poliţiei şi armatei ruse în aparatul de stat românesc.

Această grupă primeşte indicaţii de la comitetul compus din: Ana Pauker, Lia Orstein, maior Doncea, Luca, Agiu şi Horvat. Scopul lor este de a asasina nu numai pe unii dintre membrii marcanţi ai partidelor liberal şi naţional-ţărănesc, ci şi pe cei din F.N.D., spre a crea o agravare şi mai mare a duşmăniei dintre partide.

Informaţia rămâne informaţie, fiindcă nu e confirmată în astfel de situaţii prin documente, ci prin fapte; vom vedea că ar fi fost sigură după evoluţia evenimentelor din ziua de 24 februarie.

Tot în cursul acelei dimineţi au fost distribuite în Bucureşti 45.000 de arme de provenienţă sovietică, fiecare cu o rezervă de 200 de cartuşe. De la fabrica de pâine „Sănătatea” s-a primit informaţia că au fost distribuite arme muncitorilor, de către organele din NKVD, cu recomandarea ca să nu fie folosite decât la ordin (Amănuntele, din cercetările lui Cristian Troncotă, publicate în articolul „Bolşevizarea României văzută de grupa specială a SSI”.

Acţiunea a început înainte de prânz prin grupe de muncitori încadraţi în F.N.D., care se îndreptau, din diferite colţuri ale Capitalei, spre Piaţa Unirii, strigând: „Jos Rădescu!”, „Jos fasciştii!”, „Jos cârdăşia ţărănisto-legionară!”, „Vrem guvern F.N.D.!”, „Vrem să ne conducă muncitorii!”, „Vrem pământ pentru ţărani!”.

Purtau sute de pancarte cu fel de fel de lozinci, care mai de care mai incitatoare la violenţă.

În Piaţa Unirii, muncitorii şi funcţionarii aduşi cu forţa de agitatorii comunişti din sindicate, care nu le dădeau alimentele venite prin întreprinderi dacă nu se înscriau în formaţiile de stânga, au ascultat apelurile pline de ură contra guvernului Rădescu şi „reacţiunii”.

Atunci, se pare că s-a lansat lozinca „Moarte reacţionarilor, moarte fasciştilor, moarte trădătorilor!”.

Gheorghiu-Dej, Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Vasile Luca şi alţii au fost printre agitatorii la dezordine, la cererea demisiei guvernului, la alungarea fascisto-ţărăniştilor în frunte cu „hitleristul” Rădescu din guvern şi, după două ore de strigăte, au plecat spre Palat să-i ceară Regelui alungarea guvernului.

Coloana s-a îndreptat spre Universitate şi a pătruns în Piaţa Palatului pe vreo trei căi: pe la Cercul Militar, pe la Confederaţia Generală a Muncii, prin Wilson şi pe la Ambasador, spre Ateneul Român. Puţini se agitau strigând şi urlând iar marea majoritate mergea „în cârd”, râzând.

Cei mai preocupaţi erau cei din forţele patriotice organizate de Emil Bodnăraş, care aveau ca obiectiv ocuparea prin forţă a Ministerului de Interne, a Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, a Comandamentului Militar al Capitalei, a Poliţiei Capitalei, a Palatului Telefoanelor, a Statului Major, a Radioului.Mulţimea nu mai era atâta câtă plecase din Piaţa Naţiunii. Pe drum se mai pierduse.

Ajunşi în Piaţa Palatului, unii agitatori au încercat să-i încălzească pe manifestanţii din jurul Statuii Regelui Carol I şi de la Athenee Palace. S-a încercat să se intre în curtea Palatului Regal şi să se forţeze gardul Ministerului de Interne dinspre Piaţa Palatului.

Atunci s-a răspuns cu focuri de avertisment, în sus. Nici un soldat n-a tras în mulţime. Imediat s-a ripostat de indivizi postaţi în imobilele din jurul Pieţii. S-a tras chiar în cabinetul de lucru al Generalului Nicolae Rădescu.În cabinet se găsea la acea oră şefa lui de cabinet, Adriana Georgescu. S-a tras şi în plin, dar nu de armată.

Contraamiralul Bogdenko, din Comisia Aliată de Control (adică rusă), în telefonograma adresată lui Vişinski la ora 19.15 spunea: „O parte din demonstranţi au răspuns de asemenea cu foc. În acelaşi timp, din clădirea Prefecturii oraşului Bucureşti s-a deschis focul asupra demonstranţilor, care au răspuns şi ei cu foc.”

Dar uita să precizeze că focul era de avertisment, tras în sus, când demonstranţii căutau să ia cu asalt obiectivele respective. Şi, de asemenea, nu spunea de unde aveau manifestanţii armament asupra lor – sau cine erau cei care aveau arme?

Nu spunea: erau cei ce primiseră armamentul în dimineaţa de 24 februarie, sau poate dintre cei 80 de terorişti ruşi, sosiţi special pentru aceste evenimente pregătite din timp?

Un lucru a fost sigur. Marea majoritate a manifestanţilor, la auzul împuşcăturilor, a luat-o la fugă. Femeile erau întâlnite pe cheiul Dâmboviţei, cu pantofii în mână, fugind şi blestemând că le-au adus ca să le omoare.

Tot Bogdenko raporta Moscovei că la ora 17 a cerut primului-ministru să înceteze focul. Comandantul militar sovietic al Bucureştiului,generalul Maksiutinov, a cerut comandantului militar al Bucureştiului, generalul Iosif Teodorescu, ca până la ora 18 să se înceteze focul asupra demonstranţilor; iar col. Alexeev a cerut şefului jandarmeriei, generalul Anton , încetarea focului. Toţi s-au conformat. Se ameninţase că, în caz contrar, comenduirea sovietică va lua asupra ei asigurarea ordinii în oraş.

Din coloana care a trecut pe lângă Palatul Telefoanelor şi care a atacat, a fost arestat Adolf Moisescu, care după ce a spart geamul a sărit şi l-a înjunghiat cu cuţitul pe caporalul Marian Dumitru, care era santinelă în post.

Arestat de români, a fost imediat eliberat de o patrulă NKVD, care „întâmplător” se afla pe acolo, cum de altfel peste tot se văzuseră soldaţi sovietici care să dea „o mână de ajutor” la nevoie. La o jumătate de oră după încetarea focului, în Piaţa Palatului nu se mai găsea nici picior din „marea manifestaţie”. Pe jos se călca numai pe pancarte.

Lozincile în jurul cărora fuseseră aduşi să manifesteze, erau acum aruncate şi rupte, nimeni nu le mai luase înapoi, conform dispoziţiilor de a le aduce la întreprindere pentru a le mai folosi în zilele următoare.

În Piaţa Palatului s-a înjghebat o contramanifestaţie, în favoarea generalului Nicolae Rădescu şi pentru Rege, care după aceea s-a îndreptat spre statuia Brătianu, statuia Mihai Viteazul, ca să revină după ora 20.30 la Ministerul de Interne.

 

 

 

La orele 22, generalul Nicolae Rădescu se adresează prin radio națiunii.

A fost cea din urmă cuvântare rostită liber de un prim-ministu român. Faptul nu se va mai repeta aproape 45 de ani.

Țara a auzit adevărul, în cuvinte încărcate de emoție.

 

 

 

Nicolae RadescuGeneralul Nicolae Radescu

 

 

 

 

”Frați români,

Cei fără de neam și fără Dumnezeu, așa cum i-a botezat poporul(în limbajul colocvial membrii FND erau porecliți cei Fără Neam și Dumnezeu), au pornit să aprindă focul în țară și s-o înece în sânge.

O mână de inși, conduși de doi venetici, Ana Pauker și ungurul Luca, caută să supună prin teroare neamul. Vor cădea striviți. Acest neam care a știut întotdeauna să-și apere ființa nu se va lăsa îngenunchiat de câțiva neisprăviți.

Sub masca democrației, democrație pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste hiene fioroase nădăjduiesc să ajungă în stăpânirea țării. Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul țării. Voi avea în curând prilejul să vorbesc de toate.

Astă seară voi spicui doar pe cele petrecute astăzi, fiindcă vreau să spulber toate infamiile care au început să fie aruncate asupra mea și asupra armatei, în scopul de a ascunde odioasele lor crime.

 

 

 

 

Ana Pauker

Ana Pauker

 

Din informațiile mele de până acum, în urma celor petrecute în provincie și în Capitală, vă aduc la cunoștință următoarele:

La Craiova, grupuri armate au atacat puternic prefectura și au luat-o cu asalt. La Caracal, mica dar viteaza garnizoană a rezistat cu îndârjire atacului dat, astfel că prefectura a putut fi salvată.

În Brașov au devastat o cooperativă.

În Capitală crimele lor nu vor putea fi cunoscute în întregime decât mâine. Au tras focuri în Palatul regal, două gloanțe pătrunzând în cabinetul mareșalului palatului.

Au tras și în Prefectura Poliției Capitalei și au atacat Palatul Ministerului de Interne, unde mă găseam, un glonte pătrunzând lângă masa mea de lucru.

Acum trei sferturi de oră, un grup ce manifesta simpatie și adeziune a fost atacat cu focuri de armă, dintr-o mașină și sunt 2 morți și 11 răniți. Acestea sunt pe scurt faptele petrecute azi.

Criminalii care săvârșesc astfel de nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor.

Vor căuta să arunce vina asupra armatei, care, după spusele lor, ar fi la originea provocărilor. Afirm cu toată tăria că nu poate fi o insinuare mai infamă.

Armata a avut ordinul categoric să nu riposteze decât dacă este atacată și ea a făcut ceva mai mult: peste tot unde a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare.

 

 

 

 

Vasile Luca

Vasile Luca

 

 

 

În ceea ce mă privește am făcut tot ce este cu putință să împiedic orice tulburare. Am interzis adunarea populară proiectată de național-țărăniști și am lăsat liberă demonstrația de stradă a F.N.D-ului, anunțată dinainte.

Sufletul negru al celor fără neam și Dumnezeu nu a șovăit să se încarce cu noi păcate.

Acestea sunt faptele, aceștia sunt oamenii care le-au săvârșit. Putem însă să ne mulțumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa lui Dumnezeu?

Fără îndoială că nu. Ca un singur om trebuie să ne ridicăm și să facem față primejdiei. Eu și cu armata ne vom face datoria până la capăt. Fiți și voi la posturile voastre”.

Evenimentele din 24 februarie au fost confirmate și raportate de reprezentanții SUA.

”Din informațiile obținute de misiunea SUA apare limpede că armata română nu a tras primele focuri iar atunci când s-a tras asupra ei, a tras întâi în aer”, conchide reprezentantul politic al SUA la București.

”…Apare cu claritate că împușcăturile au început dinspre marginile masei de oameni, de la demonstranții înșiși și de la o patrulă rusescă, iar aceasta socotindu-se provocată, a tras, rănind mai mulți.

Faptul pare confirmat de tipul de rană, provocată de pistoale cu un calibru ce nu aparține armatei române”, menționează un alt raport american.

 

 

 

Palatul Regal din Bucuresti

 

Palatul Regal din Bucuresti

 

 

 

Comisia Aliată(sovietică) de Control reacționează de îndată. La orele 23, un colonel sovietic vine la Ministerul de Interne și cere generalului Rădescu să se prezinte la Comisie ”într-o chestiune urgentă și importantă ce nu suferă amânare”.

 

Însoțit de aghiotantul său și de locotenetul magistrat Oreste Dobrotescu, primul ministru s-a dus la Comisia Aliată. S-a întors de acolo la ora 1 noaptea (25 februarie).

Comisia i-a reproșat faptul că vorbise la radio fără aprobarea ei.

O severă cenzură sovietică a fost impusă a doua zi asupra tuturor comunicațiilor radio românești.

Cenzorii sovietici au refuzat pur și simplu să dea drumul la orice relatare a corespondenților străini de presă diferită de versiunea evenimentelor recente lansată de P.C.R.

Faptele enumerate de primul minstru al României cât și interpretarea erau exacte.Lipsea un lucru. Comuniștii ”etnici” români erau ferm alături de Ana Pauker și Vasile (Laszlo) Luca. Dej, Bodnăraș, Ceaușescu și alții doreau și ei impunerea cu orice mijloace a regimului comunist.

Şi în faţa atâtor dovezi zdrobitoare care arată mâna rusească amestecată în eve*nimentele sângeroase, s-a găsit a doua zi, cine? „Scânteia”, să califice discursul lui Rădescu „huliganic şi antisemit” iar „politologul” Silviu Brucan să-l arate drept „ un discipol al lui Himmler”.

Tot după discurs, Ana Pauker şi Vasile Luca au dormit la Ambasada sovietică şi a doua zi seara consilierul Kirsanov comunica Moscovei că el „le recomandă să rămână în clădire.” Şi tot acest tovarăş al Moscovei anunţă prin aceeaşi telefonogramă că „liderii liberali şi ţărănişti au trecut la înarmarea membrilor partidelor lor”.

După discurs, generalul Rădescu a fost invitat la ora 23, urgent, la Comisia Aliată de Control, dar de către ruşi şi a fost ţinut două ore. Discursul lui a fost imediat tradus şi transmis lui Stalin, Molotov şi Dekanozov.

Acţiunile de protest împotriva generalului Rădescu au fost manipulate de comunişti în ţară şi de posturile ruseşti de radio.

Miniştrii comunişti din guvern, sub denumirea de F.N.D. ,în frunte cu Petru Groza, s-au adresat Regelui, relatându-i situaţia din 24 februarie şi aruncând vina pe „elementele fasciste din armată, adunate acolo din ordinul asasinului Rădescu”, care au făcut să curgă sânge şi la Bucureşti şi în provincie, până sub zidurile Palatului: „Asasinii Rădescu, Maniu, Negulescu şi clica lor compromit Coroana.”

Chivu Stoica s-a dus la Ambasada rusă în numele Confederaţiei Generale a Muncii, spunând că„muncitorii cer arme. Rădescu a contat pe intimidare dar a primit contrariul, mase arzând de dorinţa de a intra în luptă.”

Deci se urmărea pe toate căile să se forţeze lucrurile şi Ambasada sovietică transmitea tot felul de inepţii iar agitatorii comunişti căutau să rupă simpatizanţi din toate categoriile sociale.

Astfel au reuşit să găsească un grup de zece militari, dintre care şase generali, care pe 26 februarie s-au adresat Regelui, desolidarizându-se de generalul Rădescu. Prin Decret Regal toţi cei zece militari, a doua zi, au fost trecuţi în rezervă.

În aceeaşi zi de 27 februarie, un alt memoriu de protest a fost făcut de 8 academicieni, printre care C. I. Parhon, Traian Săvulescu, Simion Stoilov, Sadoveanu.

Lucreţiu Pătrăşcanu ceruse să vină Regele de la Sinaia la Bucureşti şi a aranjat cu Mareşalul Palatului să fie primiţi în audienţă miniştrii stângişti.

Se fixase ca pe 27 februarie să aibă loc audienţă pentru fiecare în parte, conform protocolului.

Pe 27 februarie au început să circule pe străzile Bucureştiului tancuri ruseşti, maşini şi camioane cu soldaţi sovietici, sub formă de patrule. Regimentul de Gardă fusese dezarmat şi tot pe străzile Bucureştiului se vedeau ofiţeri din garda regla plângând şi de ruşinea şi umilinţa la care fuseseră supuşi.

Au urmat şi alte unităţi militare şi de jandarmi care au fost dezarmate.

inca de pe 22 februarie, generalul Vinogradov îl anunţase pe primul ministru Rădescu să pregătească cazarea şi staţionarea a două divizii ruseşti, care urmau să sosească între 1 şi 10 martie, tocmai în perioada instalării guvernului Groza. Aceasta se făcuse înainte de 24 februarie, deci se lucra după un plan stabilit la Moscova.

La toate intrările în Capitală s-au instalat patrule sovietice.

Moscova l-a trimis pe Vâşinski imediat la Bucureşti cu ordinul categoric de a impune Regelui un guvern Groza, fapt ce dovedea acum şi mai hotărât că tot ce se făcuse până acum nu era decât formă, intenţia Sovietelor fiind ajungerea la un guvern comunist.

Vâşinski, care de data aceasta îşi lepădase complet masca, a avut o conduită de grosolănie rară faţă de Rege. Imediat ce a sosit, în după-amiaza zilei de 27, procedând ca într-o ţară vasală, a anunţat Palatul, nu ca să ceară audienţă, ci ca să comunice că la ora 9 va veni să vorbească cu Regele. A venit şi, înfuriat ca o fiară, i-a comunicat Regelui că guvernul format de mine trebuie să se retragă, imediat să se formeze un guvern Groza ? aceasta fiind voinţa lui Stalin?.

Iar fiindcă până a doua zi guvernul nu demisionase, la ora 4 a venit din nou la Palat şi, intrând la Rege, i-a bătut cu pumnul în masă spunându-i: încă n-a plecat generalul Rădescu?

Auzind din partea Regelui că l-a chemat pe Rădescu să discute şi a început consultările, Vişinski a ridicat tonul şi a spus că ruşii îl consideră pe Rădescu fascist şi guvernul de asemenea fascist sau cel puţin susţinător de fascişti.

Şi furios, a cerut ca „guvernul să fie schimbat imediat. Chiar azi până la ora 6″.

L-a bruscat pe ministrul de Externe, C. Vişoianu, să nu se amestece în discuţii şi Regelui i-a cerut reintegrarea imediată a celor zece militari puşi în cadrul disponibil. „Aştept demisia şi a ieşit trântind uşa şi adăugând: „Eu sunt Yalta”.

În urma lui au început să cadă bucăţi de tencuială, din jurul tocului.

După această dată,  a urmat o perioadă dificilă pentru general. Urmărit de comunişti, s-a refugiat la Ambasada Marii Britanii, unde a primit azil politic.

Ulterior a revenit în Clopotarii Vechi sub stricta supraveghere a autorităţilor comuniste.

La insistenţele repetate ale Moscovei, guvernul Petru Groza a vrut să-l aresteze, fapt care a dus la părăsirea ţării în 17 iunie 1946 cu un avion bimotor Savoia Marchetti pilotat de adjutantul maior Spuză.

Întreaga misiune de a-l scoate din ţară a îndeplinit-o secretarul lui, Barbu Niculescu, omul care a rămas lângă generalul Rădescu până la sfârşitul vieţii.

După o scurtă şedere în Cipru, Rădescu pleacă în 1948 în SUA unde a reuşit să unească diaspora română şi să înfiinţeze Comitetul Naţional Român. A publicat un raport de 163 pagini intitulat ?Suprimarea drepturilor omului în România, prezentat şi în Adunarea Generală ONU.

A murit la 16 mai 1953, cu o zi înainte redactându-şi testamentul politic care se încheia cu mesajul: „… pentru cei de care mă despart, în special TINERII noştri, există promisiunea unei zile de mâine mai strălucitoare, unui mâine când ţara noastră şi poporul său vor fi eliberaţi de Forţele Întunericului. Acesta este un ideal pentru care merită să trăieşti şi să lupţi, vouă vă las speranţele mele neîmplinite, visele şi rugăciunile de reuşită.

La revedere! Dumnezeu să fie cu voi şi să vă călăuzească în lupta pe care acum eu trebuie să o părăsesc.”

 

 

Pe  28 februarie şi generalul Schuyler, reprezentantul guvernului U.S.A. în Comisia Aliată de Control, a trimis ministrului său de război un mesaj referitor la atitudinea reprezentanţilor sovietici, care nu-i consultă pe cei britanici şi americani. În acest mesaj, urmând celui al lui Burton Berry, se spunea:„Azi dimineaţă Stevenson mi-a arătat copia telegramei, referindu-se: Acţiunea lui Vişinski , fără consultarea Aliaţilor, este considerată ca o încălcare a Declaraţiei de la Yalta. Această situaţie politică din România este rezultatul direct al atitudinii şi acţiunilor autorităţilor sovietice de câteva luni încoace şi reprezintă de fapt momen*tul crucial al unei îndelungate campanii care vizează sovietizarea statului român. Dacă guvernul britanic şi american nu vor lua de urgenţă contramăsuri hotărâte, România va fi forţată să accepte un regim care este aproape în întregime de stânga şi detestat de cea mai mare parte a populaţiei. Un astfel de regim, odată ajuns la putere, va fi, după aceea, în măsură să ducă la bun sfârşit, pe căi legale, totala sovietizare a României. „

În continuarea scrisorii mai adaugă câteva informaţii despre atacul violent îm*potriva lui Rădescu şi a lui Maniu, de către partea de stânga, despre sosirea a 6.000 de soldaţi ruşi la Bucureşti, despre prezenţa lui Vinogradov şi Malinovski.

Şi neţinând seama, ba chiar refuzând să stea de vorbă cu ceilalţi aliaţi, Vişinski a comunicat Moscovei tot pe 28 februarie, la ora 19.22: „Astăzi, generalul Rădescu a remis Majestăţii Sale cerea de demisie a cabinetului.”

Pe 6 martie 1945, la amiază, o nouă manifestaţie a avut loc în Piaţa Naţiunii, unde s-a strigat „Moarte duşmanilor poporului!”, „Moarte lui Iuliu Maniu, acest om nefast!”.

În timpul manifestaţiei, la Palatul Regal, Regele confirma guvernul Groza care a depus jurământul seara la 19.30.

După depunerea jurământului, Regele i-a primit în audienţă pe Vişinski şi Malinovski, care l-au felicitat pentru alcătuirea noului guvern.

Averell Harriman, referindu-se la înlăturarea lui Rădescu, a spus: „Trebuie avut în vedere că era urmarea unei politici (sovietice) gândită şi premeditată in acord cu planurile lor de lungă durată, vizând statele din centrul şi sud-estul Europei. „

Serviciul Secret de Informaţii reuşise să ardă la timp o serie de documente ce nu trebuiau să cadă în mâna comuniştilor, cu puţin înainte ca Emil Bodnăraş să fie desemnat cu supervizarea tuturor serviciilor de informaţii româneşti, tot în seara aceleaşi zile de 6 martie.

Primul-ministru Nicolae Rădescu, supravegheat în permanenţă după 24 februarie de Mişu Dulgheru, scăpase de sub observaţie şi se pusese sub protecţie la Misiunea Engleză de pe 28 februarie.

La scurt timp, pe 6 martie 1945, avea să fie instalat de către sovietici primul guvern comunist din România, iar cuvântările radio aveau să fie încătușate de lanțurile cenzurii până în 1989.

Surse: http://www.universulromanesc.com/ginta/threads/; http://www.istorie-pe-scurt.ro/ultima-cuvantare-rostita-liber-la-radio/#more-9761

02/03/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , ,

4 comentarii »

  1. Reblogged this on B.I.G'S BLOG.

    Apreciază

    Comentariu de bg1952 | 04/03/2015 | Răspunde

  2. […] 28 februarie 1945 – Refugierea generalulului Nicolae Rădescu la Misiunea Engleză din Bucures… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 24 februarie 1945 - Jurnal Spiritual | 21/02/2019 | Răspunde

  3. […] 28 februarie 1945 – Refugierea generalulului Nicolae Rădescu la Misiunea Engleză din Bucures… […]

    Apreciază

    Pingback de S-a întâmplat în 24 februarie 1945 - ..:: Radio Jurnal Spiritual ::.. | 24/02/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: