CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trecute vieţi de doamne şi domniţe. Soarta nefericita a Domniței Elena, fiica lui Ștefan cel Mare


Destinul nefericit al Domniței Elena, fiica lui Ștefan cel Mare

Domniţa Elena a fost rodul căsătoriei, din 5 iulie 1463, a lui Ştefan cel Mare cu Evdochia de Kiev, sora Cneazului Simeon Olelkovici. Numele ei apare, pentru prima dată, într-un document din 10 mai 1466.

Elena mai este numită uneori şi Olena, în forma rutenească a numelui dat de părinţi. S-a născut în anul în anul 1465, însă, abia ridicată din leagăn, Elena a rămas orfană de mamă la 25 noiembrie 1467.

Frumoasa Evdokia, mama ei, s-a stins din viaţa la doar patru ani după căsătoria cu Ştefan cel Mare, și nu se ştie dacă de boală sau în urma unei naşteri.

Mormântul ei s-a descoperit, în urma săpăturilor arheologice, la biserica Mirăuţilor, fosta mitropolie a Moldovei în timpul lui Ştefan cel Mare.

Cînd Evdokia se afla pe patul de moarte, Ştefan era plecat în campania împotriva lui Matei Corvin. Prima sa soţie n-a apucat să vadă nimic din gloria soţului ei. Ştefan a fost, se pare, foarte afectat la aflarea veştii, şi a rămas mult timp neconsolat.

Chiar şi după a treia căsătorie, cu Maria Voichiţa, mai făcea danii pentru sufletul Evdokiei.

 

 Voievodul Ştefan cel Mare împreună cu Doamna Evdochia, părinţii Domniţei Elena
Tablou votiv al bisericii Sf.Nicolae Domnesc din Iaşi

 

 

…Prin anii 1480 se pomeni Voievodul Ștefan, al cărui nume era cunoscut în toată Europa, cu o delegație a țarului Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mâna domniței lui, Elena, pentru fiul său, Ion cel tânăr.

Mihai Pleștev, trimisul țarului, sosi la Suceava cu o numeroasă și strălucită întovărășire de boieri moscoviți și cu împuternicirea de-a săvârși logodna, ca procurator al tânărului Ion.

Urmară ospețe și serbări și domnița Elena porni, prin Polonia, înspre destinul ei. Ștefan Vodă îi dărui trei boieri s-o întovărășească – pe Lascu, pe Sînger și pe Gherasim, cu jupânesele lor.

Regele Cazimir al Poloniei primi pe tânăra domniță moldoveancă și pe însoțitorii ei cum se și cuvenea viitoarei țarine moscovite, dându-i bogate daruri și alaiul domnesc porni mai departe, ajungând la Moscova de postul Sfântului Filip.

Acolo, tânăra domniță fu dusă întâi într-o mănăstire, unde, prin mijlocirea mamei țarului, făcu cunoștință cu logodnicul ei, iar de Bobotează avu loc nunta. Din această căsătorie se născu, doi ani mai târziu, un fiu, Dumitru.

Fericirea Elenei părea asigurată. Soție și mamă iubitoare, ea mai avea și bucuria de a fi favorita țarului Ivan, socrul ei, care, la nașterea nepotului Dumitru, văzându-și dinastia asigurată, de multă voie bună își încărcă  fiul și nora cu cele mai bogate daruri.

 

 

 

 

 

Ivan III-lea Vasilievici cel Mare, Cneaz al Moscovei (1462-1505)

 

 

De după ușă, nenorocirea o pândea. Ivan, la bătrânețe, se însură a doua oară, cu o greacă ambițioasă, de neam împărătesc, Sofia Paleologa, fiica celui din urmă despot al Peloponezului.

Din această căsătorie se născu un fiu, Vasile. Din clipa aceea, inima bătrânului începu să se înstrăineze de a nepoțelului Dumitru și de a mamei sale Elena.

 

 

 

 

Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan III-lea, reconstituire S.A.Nikitin, 1994

 

Pe ascuns, greaca lucra, deși fără sorți de izbândă, deoarece n-ar fi fost niciun chip de al putea înlătura pe Ion, soțul Elenei, de la drepturile sale de moștenitor legitim al tronului.

Soarta o favoriza pe Sofia. În 1490, de boală, sau poate din altă pricină, țareviciul Ion muri.

Din clipa aceea, țarina Sofia nu mai avu odihnă până nu-și îndeplini scopul: de-a vedea pe fiul ei proclamat moștenitor al tronului.

Curtea, boierii, țara se împărțiră în două tabere: una – pentru Dumitru, fiul Elenei, moștenitor prin drept de primogenitură, alta – pentru Vasile, fiul Sofiei, ca fiind fecior, nu nepot al țarului Ivan.

Partida Elenei era mai tare, întâi fiindcă memoria lui Ion cel tânăr era dragă moscoviților și al doilea, fiindcă Sofia bizantina, înconjurată numai de greci, era mai puțin simpatizată în țară decât moldoveanca noastră.

Simțindu-se în inferioritate, Sofia recurse la complot. Ea puse la cale omorârea copilului rivalei sale, precum și, se pare, înlăturarea, printr-o lovitură de stat, a însuși soțului ei, ca fiind prea bătrân și incapabil de a domni.

Complotul fu descoperit înainte de-a fi înfăptuit. Țarul Ivan condamnă pe conjurați la mănăstire și proclamă pe fiul nurorii sale moștenitor al tronului.

În 1498, Dumitru, băiețaș de 5 ani, fu dus cu un strălucit alai la catedrala din Moscova și încoronat, în văzul și auzul întregului popor, drept viitor țar al Moscovei, al Vladimirului și al Novgorodului. Mamă-sa, stându-i de-a stânga, plângea de bucurie.

Iar dincolo, în mănăstire plângea greaca de necaz. Dar, nu era doar în zadar vlăstarul împăraților bizantini, trăiți de veacuri în viclenii, în intrigi, în comploturi. Schimbându-și cu totul felul de a fi, ea se arătă pocăită și smerită, până căpătă iertarea soțului ei.

Odată întoarsă la curte, începu, dulceagă din mândră ce fusese, să puie întâi stăpânire pe inima bărbatului ei, și apoi, încetul cu încetul, să-și câștige dragostea boierilor și a poporului.

Când, după patru ani de trudă, se simți destul de tare pentru a lovi, ea învinui la rândul ei pe Elena de complot, asigurând pe Ivan că nora lui vrea să-l omoare, pentru a-și vedea fiul ajuns mai curând stăpânitorul ținutului moscovit.

Țarul Ivan, bătrân acum de tot, ajuns în mintea copiilor, crezu această înscenare, dezmoșteni pe Dumitru, îl trimise cu mamă-sa la închisoare și proclamă pe fiul său Vasile moștenitor al tronului.

Acestea se întâmplau în 1502. Ștefan cel Mare, la auzul acestei nedreptăți făcute fiicei lui și în neputință de a se răzbuna împotriva acestui cuscru a cărui țară era despărțită de a lui prin Polonia și Lituania, își răcori necazul oprind și băgând la închisoare pe niște soli de-ai lui Ivan al III-lea ce treceau prin Moldova în drumul lor din Italia în Rusia.

Platonică răzbunare, care nu folosi nici bietei domnițe Elena, nici fiului ei Dumitru.

Ei rămăseseră în închisoarea Moscovei, unde, doi ani mai târziu, Elena află de moartea tatălui ei Ștefan, ultimul sprijin în care mai nădăjduia.  La 18 ianuarie 1505, greu încercata domniţă Elena îl urma în veşnicie pe tatăl său, atât de drag, după o lungă suferinţă trăită într-un turn, legată în fiare, după cum consemnează o cronică rusească.

Fiul ei, Dumitru, a fost otrăvit din porunca țarinei Sofia.

Bibliografie:

 

C.Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe, Vol. 1, Chişinău, Universitas, 1991, pag. 37 – 39

Alte surse:  istoria.md ; ziarullumina.ro ; redescoperaistoria.ro

 

 

 

Citește mai multe despre  soarta nefericita a Domniței Elena, fiica lui Ștefan cel Mare accesand http://www.redescoperaistoria.ro/2014/02/11/destinul-nefericit-al-domnitei-elena-fiica-lui-stefan-cel-mare/

21/02/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: