CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ceremonialul de încoronare a domnitorilor din Ţara Românească şi Moldova


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ceremonialul de încoronare a domnitorilor din Ţara Românească şi Moldova era, în perioada de început a tinerelor state române, o expresie a independenţei şi a suveranităţii domnitorului asupra teritoriului pe care-l stăpânea.Această autonomie şi putere era exprimată prin titulatura domnitorului de “singur stăpânitor”.

Domnul Moldovei se numea “singur stăpânitor a toată ţara Moldovei”, iar cel al Ţării Româneşti “domn stăpânind şi domnind peste toată ţara Ungro-Vlahiei”.
Prin aceste titulaturi şi chiar prin ceremonialul de încoronare, domnitorii români – Bogdanizii şi Muşatinii în Moldova şi Basarabii în Ţara Românească – invocau moştenirea imperială bizantină. Titulatura “IO”, pe care o foloseşte şi Ştefan cel Mare în Tetraevangheliarul de la Humor, arăta că domnitorul ocupa tronul din “mila lui Dumnezeu”.

Titulatura domnitorilor români nu era precis stabilită. Ei nu se numea nici regi, nici împăraţi, ci erau pomeniţi când ca voievozi, principi, duci sau palatini.Cu toate acestea, ei aveau toate însemnele regalităţii.

Alegerea domnitorului în câmp, ca împăraţii romani.În perioada de relativă independenţă a Principatelor Române, ceremonialul de încoronare avea două momente: învestirea domnitorului şi încoronarea propriu-zisă.

Învestirea domnitorului avea loc în câmp, în afara cetăţii de scaun. Ştefan cel Mare a fost învestit ca domn pe câmpia numită “Direptate”.La învestire participau toţi boierii, curtea domnească şi toată oastea ţării.

Ceremonialul petrecut într-un spaţiu deschis şi în afara cetăţii era o moştenire de la Imperiul Roman, unde împăraţii erau numiţi în afara zidurilor Romei, pentru ca apoi să intre în cetate ca împăraţi.

Un moment deosebit de important al ceremonialului era ridicarea domnitorului pe scut, semn că oastea îi era loială şi avea din acel moment puterea supremă conducătoare.

 

 

 

 

 

 Stefan cel Mare

 

 

 

Ungerea cu mir şi încoronarea se făceau în bisericăPartea a doua şi cea mai fastuoasă a încoronării era săvârşită în Catedrala mitropolitană. Ceremonialul religios era condus de mitropolitul vremii, înconjurat de toţi episcopii, de mulţi clerici, de sfatul domnesc şi curteni.Încoronarea presupunea ungerea cu mir a domnului şi înmânarea însemnelor puterii seculare: buzduganul, sceptrul şi steagul de domnie.

Ceremonialul de încoronare se desfăşura şi el după anumite reguli.
Mitropolitul şi clericii îl aşteptau pe domn în faţa bisericii, de unde îl duceau în procesiune până în Sfântul Altar.Domnitorul era purtat apoi de doi episcopi în jurul Sfintei Mese de trei ori.

În partea dreaptă a Prestolului, domnitorul îngenunchea şi cu capul plecat era uns de mitropolit cu mir şi i se citea rugăciunea de încoronare.

După acest moment, în mijlocul bisericii, mitropolitul îi punea pe cap domnului o coroană de aur, îi înmâna sceptrul sau buzduganul, iar împreună cu postelnicul îl urca pe domn în tronul din biserică.Din acel moment, domnitorul era învestit cu toate puterile regalităţii.

La curtea domnească, domnitorul primea jurămintele de credinţă ale tuturor supuşilor săi, fiind în cele din urmă aclamat şi de popor.

 

 

 

De la coroana regală la cuca domnească

 

 

 

Începând cu secolul al XVI-lea, când domnitorii români au devenit supuşi ai sultanilor otomani, ceremonia de învestitură nu se mai săvârşea în Principate, ci la reşedinţa sultanilor din Istanbul.

După acest moment, domnitorii români n-au mai purtat coroana de aur, ci “cuca” sau “gugimaca”, care era o căciulă din blană cu o broşă de aur şi pietre preţioase.

Însemnele puterii înmânate domnitorului de sultan erau steagul verde cu semilună şi cele două “tuiuri” (cozi de cal).

 

 

 

 

 

 

 

Ceremonialul de la Istanbul era cel mai fastuos după sărbătorile care se făceau cu ocazia numirii unui nou sultan.

Domnitorul pleca de la Vlahsarai (palatul vlahilor din Constantinopol) spre reşedinţa sultanului.

Aici era întâmpinat de marele vizir, care îl înştiinţa de aprobarea sultanului şi îl saluta cu noul titlu de domn.

Domnitorul îmbrăca caftanul dăruit de sultan şi cerea protecţia acestuia pentru el şi familia lui.

Domnitorul primea de la imbrohorul sultanului (şeful hergheliei imperiale) un cal frumos împodobit, însoţit de o suită de o sută de cavaleri, 24 de ceauşi (crainici) şi patru alergători pedestri, care ţineau scările calului.

Domnul încăleca şi, împreună cu suita, defila pe străzile Istanbulului până la biserica Patriarhiei Ecumenice.

Clerul, în frunte cu Patriarhul Ecumenic, îi cântau Axionul, iar în biserică era uns cu mir.La ieşire era preluat de suita otomană şi condus la Vlahsarai.

A doua zi urmau felicitările ambasadorilor străini, iar în a treia zi domnitorul se înfăţişa înaintea sultanului.

Domnul înainta cu capul plecat în sala sultanului şi înaintea lui îngenunchea.

 

 

 

 

 

 

 

Sultanul îi înmâna cuca şi îi dăruia un cal împodobit cu aur şi pietre preţioase, un covor cu fire de aur şi argint, o sabie şi un buzdugan.

Acest ceremonial de învestire în demnitatea de domn al Principatelor Române exprima statutul de supus faţă de Poarta Otomană.

Acest lucru a însemnat şi o alterare a situaţiei juridico-politice a Ţărilor Române care deveniseră provincii, nealipite “de jure” în trupul Imperiului Otoman, dar care puteau fi considerate ca provincii de la marginea acestuia.

O schimbare radicală a avut loc în anul 1860, când domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost primit la Istanbul ca un adevărat şef de stat, recunoscându-se de către Poartă o oarecare independenţă a Principatelor Unite sub sceptrul lui Cuza.

 

 

 

 

Mărturia călătorului Paul de Alep

 

 

 

Celebrul călător Paul de Alep, care împreună cu patriarhul Antiohie Macarie al III-lea a ajuns la Bucureşti în 1658, descrie o ceremonie petrecută la curtea domnitorului Mihnea al III-lea (1658-1659).

 La câteva zile după Paşti, “voievodul împreună cu marii boieri şi cu cei doi oaspeţi au ieşit cu mare alai şi procesiune afară din oraş, la câmp deschis, cu făclii aprinse şi meterhaneaua (formaţie de muzicanţi turci) care cânta tot felul de cântece.

În câmp, domnul şi patriarhul s-au aşezat pe două scaune, s-au rugat pentru ploaie şi recoltă îmbelşugată. 

Atât la ducere, cât şi la întoarcere, înaintea domnitorului mergeau stării (membrii de onoare ai gărzii domneşti) urmaţi de 12 pedestraşi, şase pe o parte, şase pe cealaltă, şase turci cu costume aurite şi şase români cu căciuli împodobite cu roşu.

La ducere şi la întoarcere, Domnul mergea pe jos, iar învăţătorul nostru (Patriarhul Macarie) la dreapta lui tot timpul vorbind împreună”. La 30 mai, 1658, domnitorul Mihnea i-a cerut patriarhului să-l încoroneze.

După terminarea ceremoniei religioase, patriarhul Macarie a ridicat pe domn, care luase numele de Mihai, şi “ajutat de căpetenia clerului l-a învestit mai întâi cu cingătoarea, apoi i-a atârnat hangherul şi apoi l-a încins cu sabia.

După aceea l-a înveşmântat cu mantia de domn, care era o hlamidă de brocard, superb împodobită cu blană de samur. 

Şi, în locul cuşmei de samur, folosită de domnii de dinainte, i-a pus pe cap o coroană de la Istanbul… Apoi l-a binecuvântat şi l-a sărutat. Şi apoi doi episcopi l-au luat şi l-au dat în seama celor doi dregători care stăteau la uşa altarului şi ei l-au dus la scaunul domnesc”.

 

 

 

 

 

 

 

Un lung sir de domni s-a succedat pe tronurile tarilor Române. Despre unii dintre ei avem stiri mai multe, altii s-au pierdut în negura timpului, amintirea lor fiind pastrata doar în câte un pomelnic de manastire.

Cum se traia la curtile domnesti de odinioara? Care erau ceremonialurile legate de momente însemnate?

Iata  acum momentul solemn al începutului de domnie. 

 

 

 

 Singuri stapânitori

 

 

„Cu sfântul untdelemn”

 

 

Dupa investitura, urma ceremonia încoronarii, desfasurata în Biserica Mitropolitana si oficiata de mitropolit, asistat de alti reprezentanti ai clerului, membri au sfatului domnesc si curteni.

Ceremonialul încoronarii, prin ungerea cu mir de catre mitropolit a domnului ales si înmânarea însemnelor puterii – buzduganul si sceptrul (steagul sau alte obiecte de consacrare) – este marcat de influente bizantine conferindu-i-se caracteristici religioase.

Mostenirea bizantina în arile Române, fericit exprimata prin sintagma lui N. Iorga „Bizant dupa Bizant”, ilustrata în formularul diplomatic, în sinonimia institutiilor, în costum (folosirea granatzei – mantia imperiala), motivul vulturului bicefal, în oficierea slujbelor religioase, în arhitectura, în pictura religioasa etc., a insuflat domnilor români ideea imperiala.

Astfel se explica titlul de tar pentru domnii români prezent în Letopisetul anonim al Moldovei din însemnarea donatorului Tetraevangheliarului de la Humor: „Binecredinciosul si de Hristos iubitorul tar IO Stefan voievod, domn al Moldovlahiei”.

Titlul de tar îl aflam si pe un manuscris, dat lui Neagoe Basarab, sau în continuarea listei împaratilor bizantini cu „tarii” Moldovei în Cronica sârbo-moldoveneasca.

Incoronarea dateaza, probabil, de la întemeierea mitropoliilor românesti.

Ceremonia religioasa, identica în descrierile stolnicului Constantin Cantacuzino sau ale lui Dimitrie Cantemir, cu cele relatate de Gheorgachi, nu a suferit prea mari schimbari în timp.

 

Dar sa urmarim ce se întâmpla în ziua încoronarii.

 

In sala tronului, dupa moartea celui ce domnise pâna atunci, sfatul domnesc, prin logofat, desemna pe noul domn si îl ruga sa accepte domnia.

Acesta rostea un discurs si, însotit de asistenta, se deplasa la mitropolie pentru consacrarea cu sfântul mir a învestiturii. Mitropolitul, împreuna cu episcopii si egumenii marilor manastiri, îl astepta pe domn în fata catedralei.

Protocolul cerea ca domnul sa urce câteva trepte, iar mitropolitul tarii sa coboare, cadelnitând, în întâmpinarea lui.

Când se întâlneau, domnul îsi facea semnul crucii, saruta Evanghelia si crucea întinse de mitropolit.

Intrând în biserica, cu capul descoperit, se îndrepta spre altar, oprindu-se în dreptul usilor împaratesti. Ingenunchea pe rând în fata icoanelor iconostasului.

Cei doi episcopi, ai Romanului si Radautilor, în Moldova, si ai Râmnicului si Buzaului, în ara Româneasca, îl luau de brat si-l conduceau pe rând în altar, rotindu-se în pasi de dans în jurul mesei sfinte cântând Isaiia dantuieste.

Apoi domnul îngenunchea în fata altarului, cu capul sprijinit de prestol (masa din mijlocul altarului), iar mitropolitul rostea Molitva de încoronare.

Acest moment al încoronarii este descris în întregime într-un manuscris aflat la Biblioteca Centrala Universitara din Iasi, copiat de Axinte Uricariul,dupa o traducere mai veche a unei scrieri bizantino-slave, intitulata Rânduiala ce sa face la încoronatia domnilor.

Dupa ce mitropolitul îl ungea „cu sfântul untdelemn” ca domn si-i saruta crestetul capului, la rândul sau domnul, sarutând mâna înaltului ierarh si icoanele din altar, se îndrepta spre centrul naosului. Aici mitropolitul îi punea pe cap o coroana de aur împodobita cu pietre scumpe si îl apuca de bratul drept, iar postelnicul de cel stâng si-l urcau pe un tron cu trei trepte, asezat în partea dreapta a bisericii.

Dupa primirea „straielor domnesti”, domnul se întorcea, calare, la resedinta sa, însotit de mitropolit si de sfatul tarii si, urcat „pe tronul domnesc”, primea juramântul supusilor „întru deplina încredere si dreptate si credinta lor nestramutata”.

 

 

La Patriarhia din Constantinopol

 

 

Din sec. XVI, întronarea în câmp nu mai este atestata, iar în ceremonialul încoronarii, în timp, vor surveni schimbari. In primul rând, încoronarea va fi facuta fara… coroana, locul ei fiind luat de „cuca de aur” sau „gugimaca”, iar însemnele puterii vor deveni „sangiacul” (steag verde cu semiluna) si cele doua „tuiuri” (cozi de cal).Aceste substituiri au loc dupa amestecul Portii în numirea domnilor arilor Române.

S-a spus, pornindu-se de la lipsa unor dovezi arheologice, ca nici înainte de interventia otomanilor domnii n-ar fi purtat coroana.

Reprezentarile de pe frescele bisericilor, mentiunile calatorilor straini si documente (semanale de regretata Corina Nicolescu) care atesta ca domnii români faceau comenzi pentru realizarea unor asemenea coroane de mesterii din Transilvania infirma aceasta ipoteza.

Astfel, Ioan Besius (? – dupa 1563), Johann Sommer (1542-1574) si Martin Literatul ( – dupa 1563) relateaza despre priceperea coroanei în Moldova dupa fuga lui Alexandru Lapusneanu (1561) si porunca lui Despot de a se face doua coroane, dintre care cu una s-a încoronat la „sarbatoarea Bobotezei”, 6 ianuarie 1563, „cu cele mai mari ceremonii ale acestui neam, purtându-i-se înainte sceptrul, coroana, sabia si doua buzdugane (?) de aur. …, dupa ce i s-a pus pe cap coroana… a încalecat si s-a întors purtând coroana pe cap”.

Prima învestitura a unui domn român sub supravegherea Portii s-a desfacut în 1538, la Suceava, în prezenta lui Soliman Magnificul si a fost a lui Stefan Lacusta.

Ea este descrisa în cronicile turcesti. Dupa aceasta data, consacrarea noului domn va fi urmata de confirmarea Portii, repetata, prin trimisul sultanului, în sala tronului, devenita sala divanului – relatata pe larg de Cantemir si Gheorgachi.

Viitorii domni ai arilor Române erau desemnati acum de Poarta, la propunerea vizirului, printr-un act scris, iar numirea se facea de catre sultan. Iata cum se desfasurau ceremoniile la Poarta.

Intrunind aprobarea sultanului, candidatul la tron era primit în audienta la vizir cu mare fast.

Vizirul îl saluta cu noul titlu de domn, iar acesta saruta caftanul daruit, apoi îl îmbraca.

Sarutând mâna vizirului, cerea protectia sultanului pentru el si capuchehaia sa la Constantinopol.

La resedinta acestui agent diplomatic avea loc apoi sarbatorirea noului domn, timp în care imbrohorul vizirului (cel ce raspundea de grajduri) îi aducea un cal frumos împodobit, însotit de o suta de cavaleri, 24 de ceausi (curieri) calari si patru alergatori pedestri, care tineau scarile calului.

Domnul încaleca si împreuna cu alaiul se îndrepta spre biserica Patriarhiei din Constantinopol, unde clerul în frunte cu patriarhul îl întâmpina.

I se cântau axionul si rugaciunile de încoronare a împaratilor bizantini si era uns cu mir.

 

 

 

 

 

 

La iesirea din biserica domnul era preluat de suita otomana, care-l însotea pâna la resedinta.

A doua zi, urmau felicitarile ambasadorilor straini, iar a treia zi i se trimiteau steagul de domnie si doua tuiuri. Ceremonialul învestiturii la Constantinopol lua sfârsit prin primirea domnului la sultan, care îl înmâna cuca.

Domnul înainta cu capul plecat pâna la pamânt si parasea sala retragându-se cu spatele spre usa. Sultanul îi daruia, de asemenea, un cal împodobit cu aur si pietre pretioase, un covor cu fire din aur si argint, o sabie si un buzdugan (topuz).

Dupa un nou drum la Patriarhie, domnul si boierii care-l însotisera porneau la drum spre tara.

Intoarcerea de la Constantinopol este amplu descrisa de Franco Sivori la urcarea pe tronul arii Românesti a lui Petru Cercel (1583) si de Gheorgachi la înscaunarea lui Grigore Calimachi în Moldova (1761).

La întoarcere, domnii arii Românesti erau întâmpinati la Giurgiu de delegatia boierilor si a banului Craiovei, iar în Moldova, la Galati. Inainte de intrarea în capitalele celor doua tari se facea popas la „saivantul” (cortul) domnului, prilej de închinare a boierilor care-i „sarutau mâna si poala”.

A doua zi dupa intrarea în orasele de domnie se oficia slujba de încoronare la Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iasi sau la Mitropolia din Bucuresti, cu ritualul religios al încoronarii descris mai sus.

 

 

 
 

Surse:

 

http://www.vistieria.ro/

 

http://ziarullumina.ro/documentar/ungerea-domnitorilor-romani

 

http://megaison.blogspot.ro/

13/01/2015 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , ,

Un comentariu »

  1. […] Ceremonie de încoronareSursa imaginii: aici […]

    Apreciază

    Pingback de Ceremonia de încoronare a voievozilor români | 10/04/2019 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: