CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Razboiul dintre ARMATA ORDINULUI MORMON si Statele Unire ale Americii

 

Biserica mormona este o organizatie condusa de un profet, 12 apostoli si 5 cvorumuri ale celor 70.

Ea afirma ca adevaratul crestinism aproape ar fi disparut de pe pamânt, atunci când – in 1830 – Joseph Smith, fondatorul Mormonismului si principalul profet al organizatiei, a spus ca  a fost ales de catre Dumnezeu pentru a restaura adevarata religie crestina.

Joseph Smith a primit comunicarile transcedentale de la spiritul numit Moroni, care nu numai ca i-a indicat unde sa gaseasca tablitele de aur (scrise in egipteana reformata) dar i-a indicat si mijloacele necesare (Urim-Thummim) cu ajutorul carora a putut face traducerea tablitelor din limba egipteana in limba engleza.

Traducerea este „Cartea Mormonilor” („The Book Of Mormon”) care descrie evenimente ce s-ar fi petrecut intre anii 600 î.C. si 421 d.C. pe teritoriul USA.

Mormonii cred ca au descoperit America înaintea lui Columb. Ei afirma ca religia lor s-ar fi nascut cu 600 de ani inainte de Cristos.

In anul 421 d.C. profetul Mormon ar fi strâns toate scrierile sfinte si a scris „Cartea lui Mormon”, pe care a îngropat-o.

In anul 1830, profetul Joseph Smith a descoperit-o si a întemeiat actuala biserica. El a anuntat ca toate celelalte biserici sunt apostate si nu au autoritatea de a propavadui sau a boteza.
Conceptele religioase ale Mormonilor sunt cuprinse in asa-numitul ”Cuvânt de intelepciune” care le interzice sa intretina relatii sexuale înainte de casatorie, sa fumeze, sa se drogheze, sa consume bauturi alcoolice, cafea si ceai negru.

Problema mormonilor este că învăţătura lor contrazice, modifică şi adaugă învăţăturii biblice.

 

 

ARMATA ORDINULUI MORMON SE PREGĂTEȘTE SĂ CUCEREASCĂ S.U.A.

 

 

 

 PRIMELE CONFLICTE 

Pe data de 9 iunie 1830 a avut  loc în oraşul Independence, din statul Missouri, SUA, prima Conferinţă a necunoscutei  Biserici Mormone.

Prestigiul fondatorului şi conducătorului ei,  Profetul Joseph  Smith a fost întărit considerabil prin miracolele pe care el le-a făcut aici şi prin elocinţa cu care a vorbit adepţilor.
Smith  era un bărbat chipeş, charismatic, cu  un talent oratoric  excepţional.

Avea capacitatea  uimitoare de a săvârşi miracole şi vindeca în public  oameni suferind de boli incurabile.

El impune Ordinul Mormon în prim planul atenţiei publice instaurând în rândurile acestuia un mod de viaţă aproape comunist şi o disciplină spartană.

Dealtfel, Biserica Mormonă îşi va face un titlu de glorie din  disciplina membrilor ei.
Profetul  a trimis sute de misionari în Europa şi în Australia precum şi în întreaga Americă, reuşind să convertească la mormonism mii de indieni piei-roşii, dar şi locuitori din Anglia şi din Australia pe care misionarii îi aduceau cu ei în statul  Missouri, în oraşul Independence, supranumit Noul Sion.

Profetul Smith reuşeşte un lucru incredibil: să convertească la mormonism şi să aducă sub ascultarea Bisericii Mormone mii de catolici şi de baptişti şi  pe toţi cei cinci mii de protestanţi  evanghelişti campbelitani conduşi de  episcopul Sidney Ringdon(1793-1876), cel care avea să devină una dintre figurile legendare ale Bisericii Mormone.

Aceste victorii şi acest expansionism ideologic  însă vor stârni reacţii de adversitate din partea americanilor.

Faptul că mormonii îşi ziceau “sfinţi” şi practicau poligamia, a accentuat ostilitatea populaţiei. Mormonii au fost atacaţi şi bătuţi.

Populaţia, instigată de pastorii baptişti şi metodişti,  a început să arunce cu pietre în geamurile templelor Ordinului  Mormon.

Şerifii încep să-i persecute pe mormoni şi procedează la inspecţii şi percheziţii ale caselor acestora.

Profetul Joseph Smith şi alţi conducători ai Bisericii sunt arestaţi în mai multe rânduri şi interogaţi, dar după  scurte reţineri sunt puşi în libertate întrucât împotriva lor nu putea fi conceput nici un cap de acuzare.

Totuşi lumea striga să fie spânzuraţi.

Mormonii nu mai sunt angajaţi nicăieri sau li se dau slujbe cu mari rezerve. Pe la colţuri lumea şopteşte că trăiesc în adulter şi în incest.

Toată această prigoană va avea drept rezultat întărirea unităţii Bisericii Mormone. Adică exact contrariul a ceea ce urmăreau autorităţile americane.
Congresul Mormon (Consiliul celor 12 Apostoli), la sugestia Profetului Smith ia hotărârea de înfiinţare a Armatei Mormone, numită şi Legiunea Mormonă, alcătuită din trei regimente de infanterie şi un regiment de cavalerie.
Cu ajutorul corpului său de misionari pe care-i dirijează ca pe nişte “rachete balistice intercontinentale”, Profetul Smith ajunge să controleze în SUA un spaţiu de peste 5000 de kilometri pătraţi, apoi depăşeşte  frontierele lumii coloniale americane, ajunge în ţinuturile de dincolo de Buffalo ale indienilor sioux. Misonarii săi debarcă în Europa, Australia, Asia, Africa.

Pe 8 decembrie 1832 misionari mormoni pun piciorul pentru prima oară în  New York.
Adunarea Sfinţilor controlează întregul stat  Missouri cu principalele oraşe Independence şi Kirkland.

Programul impus de Profet stabileşte ca îndatorire de căpătâi pentru fiecare mormon învăţătura.

Aşa se face că în scurt timp avocaţi şi medici mormoni de prestigiu ori negustori mormoni încep să se impună în faţa populaţiei nemormone americane prin putere, influenţă şi bani.

Ura împotriva mormonilor mocneşte. Conflictul cu statul american nu  este  doar iminent ci şi inevitabil.

 

 

 

LUPTA PENTRU INDEPENDENCE

 

 

 

Începând cu anul 1832 autorităţile din Missouri le cer mormonilor să părăsească orasul Independence  şi declanşează în acest fel criza.
Pentru mormoni oraşul Independence era ceea ce este Ierusalimul pentru evrei sau Mecca pentru musulmani.

Era de neconceput ca ei să părăsească Independence şi Kirkland. În centrul celor două oraşe ei începuseră deja să ridice câte un templu uriaş. Pe urmă se punea problema comunităţii: unde să se ducă zeci de mii de familii, cu copii, bătrâni, femei? Încotro s-o apuce?

Somaţia de a părăsi Independence era un abuz al autorităţilor, dar pe atunci oamenii erau nu doar ignoranţi şi răi, dar şi bănuitori şi cruzi.
Începând cu iulie 1833 la Independence încep mari mişcări de protest contra mormonilor. Incidentele se ţin lanţ. Se declanşează o psihoză antimormonă. 

Copii mormonilor sunt bătuţi şi femeile supuse dispreţului şi dezonoarei publice.

Toată lumea cere ca mormonii să fie scoşi şi mutaţi în afara oraşului ori chiar alungaţi din statul Missouri. Marele Templu Mormon din centrul oraşului Independence, aflat în stadiu final de construcţie, este devastat.

Tipografia mormonă este arsă şi sediului cotidianului mormon STEAUA DE SEARĂ este incendiat şi el.

Congresul Mormon (Consiliul Celor 12 Apostoli) alertează  întregul Ordin Mormon şi declară comunitatea în primejdie.

Armata Mormonă este mobilizată pentru război şi  ridică baricade pe străzi, separând nordul mormon de restul oraşului.

Se dau lupte crâncene cu pierderi grele pentru atacatorii care plătesc scump faptul că nu ştiuseră că mormonii dispun de o armată.

În cele din urmă pe data de 5 noiembrie 1833 se declară armistiţiu. Consiliul Celor 12 Apostoli cere încetarea vărsării de sânge şi acceptă ca Ordinul Mormon să se mute provizoriu   pe celălalt mal al fluviului Missouri în districtul Clay County, urmând ca ei să primească despăgubiri pentru proprietăţile şi bunurile pe care le abandonau în Independence (lucru care nu se va întâmpla).

 

CUM  SE  CUMPĂRĂ  O  ŢARĂ

 

Mormonii nu rămân în Clay Country. În vara lui 1836 ei se mută către centrul statului. De data asta nu mai fac greşeala să se stabilească arbitrar ci cumpără   o suprafaţă de circa 100 de kilometri patraţi unde întemeiază un veritabil stat mormon pe care-l numesc Caldwell County.

Fondează oraşul Far West unde întreaga putere militară, civilă şi judecătorească este în întregime a lor. Oraşul cunoaşte o înflorire fără seamăn.

Curând însă mormonii  vor fi atacaţi şi aici. De data asta de Armata SUA comandată de generalul Atchinson, care mobilizează împotriva mormonilor nu doar pe militari ci şi Garda Civilă Americană, Armata Missouri-ului şi Miliţiile  locale.

Străzile din Far West se transformă în câmpuri de bătaie. Au loc lupte crâncene şi atentate oribile,  jafuri şi incendii.

Legiunea Mormonă reuşeşte să-i respingă pe atacatori şi îi alungă  dincolo de ţinuturile Ondi Ahman, eliberând întregul stat mormon.

În acest timp nici o clipă nu încetează activitatea misionarilor mormoni care duc în paralel războiul lor, aducând în Far West lungi coloane de adepţi convertiţi la mormonism, unii gata înarmaţi.

Profetul Joseph Smith declară că va candida la preşedinţia SUA în 1841 și că va cuceri puterea. Ca atare, spunea el,  mormonii vor cuceri America.

El promite eliberarea tuturor negrilor şi a mulatrilor din lanţurile sclaviei albilor. Promite indienilor piei-roşii revenirea pe pământurile străbunilor lor. Triburi întregi de indieni trec de partea lui Smith.

Misionarii mormoni apucă drumul Americii  Latine, pentru a perfecta alianţa cu Mexicul şi cu celelalte state latino americane, dar din nefericire pentru ei evenimentele se precipită şi nu le mai oferă timpul necesar.

Americanii sunt pur și simplu îngroziți de o astfel de perspectivă. Armata SUA se regrupează şi se îndreaptă din nou cu întăriri  către “Ţara Sfinţilor”.

Armata Mormonă obţine pe front victorii răsunătoare  şi depune eforturi uriaşe, alături de forţele indiene,  încercând să oprească trupele SUA să  atingă graniţele mormone.

 

 

SACRIFICIUL BATALIONULUI  MORMON

 

 

Pe data de 21 septembrie 1838 Armata Guvernamentală a SUA ajunge la punctul de frontieră  Witt şi atacă mica localitate mormonă cu acelaşi nume unde întâlneşte rezistenţa celebrului Batalion al Gărzii Mormone.

Asemenea spartanilor la Termopile, soldaţii din  Batalionul Mormon luptă cu un eroism inimaginabil,  înfruntă la baionetă trupele federale şi realizează contraatacuri spectaculoase chiar sub focul tunurilor inamice.
O unitate  trimisă în ajutorul lor de către Far West nu mai ajunge la ei fiind interceptată de o divizie a armatei guvernamentale şi distrusă. 

Cei 300 de militari ai Batalionului Mormon cad rând pe rând la datorie până la ultimul, după ce reuşiseră să ţină în loc mai bine de zece zile întreaga armată americană. Ei devin primii eroi martiri ai Bisericii Mormone. 

Evenimentul şi devotamentul luptătorilor mormoni  pentru credinţa şi patria lor îi impresionează puternic pe americani, inclusiv pe durul general  Atkinson. Astăzi la Witt,  pe locul crâncenei bătălii se înalţă un frumos monument dedicat memoriei Batalionului Mormon.

 

 

  STALINGRADUL MORMON

 

 

Forturile  mormone din jurul Far West-ului capitulează şi ele rând pe rând. Pe 23 octombrie 1838 Armata SUA, forţele  statului Missouri, Forţele Gărzii Civile Americane şi trupe ale poliţiei americane încercuiesc complet oraşul Far West.

Asaltul general al Capitalei mormone începe imediat. Un torent de foc şi de fier se revarsă asupra Far West-ului care va fi supus timp de o jumătate de an unui bombardament intens şi unui asalt sălbatic.

Mormonii conduşi de Profet vor lupta aici cu un eroism şi un devotament demne de marile momente  ale istoriei universale.

Copii, femei, bătrâni, transformaţi cu toţii în soldaţi vor organiza în Far West  o rezistenţă care a uimit întreaga opinie publică americană.

William Berry, comandantul artileriei  mormone  moare străpuns de o lovitură de sabie.

Generalul mormon Patten cade la datorie  cu pieptul străpuns de gloanţe.

Sub focul tunurilor şi în timpul luptelor de asediu  cad rând pe rând cei mai viteji comandanţi mormoni şi Armata Mormonă suferă pierderi grele. Generalii americani Atkinson şi Clark decretează că mormonii sunt duşmanii SUA şi ai naţiunii americane, că ei au ca scop cucerirea Americii.

Generalii  dau ordin ca “mormonii să fie exterminaţi” şi în baza acestui ordin sălbatic, trupele regulate ale SUA comit masacre îngrozitoare. La Keler 12 mormoni sunt omorâţi cu săbiile. 

La Hauns Mill    27 de  mormoni,  între care şi un băieţel de 11 ani sunt luaţi prizonieri, duşi la marginea taberei şi masacraţi cu baionetele până la unul.

Corpurile celor ucişi au fost aruncate într-un puţ şi acoperite cu pământ.
După o rezistenţă legendară de mai bine de o  jumătate de an, Far West capitulează în aprilie 1839.

Deşi teritoriul Far West-ului şi întreagul ţinut Caldwel County  erau  proprietate privată a mormonilor, generalul Clark  transmite conducerii Bisericii mormone: “Dacă nu plecaţi de aici vă vom împuşca pe toţi!”.

În raportul oficial înaintat Washington-ului,  generalul Clark scrie : “Avem date şi dovezi de necontestat că mormonii sunt organizaţi într-o stuctură suprastatală de tip imperial  şi scopul lor este să cucerească în întregime USA pentru a o supune legilor şi credinţei lor şi unui grup de oameni pe care ei îl numesc Preşedinţie”.

 

 

NAVOO. ULTIMUL IMPERIU MORMON.

 

 

După prăbușirea Far West mormonii pleacă în exod. Ei cumpără o nouă țară, o nouă  întindere de pământ și fondează în 1839 în Illinois orașul Navoo care în scurt timp devine unul dintre cele mia mari orașe ale Americii, rivalizând cu Chicago.

Aici Joseph Smith întărește la maxim puterea Bisericii Mormone, înființează Legiunea din Navoo și pune bazele Armatei Mormone.

După moartea lui Smith reîncep luptele dintre autorități și Biserică. Are loc Marea Rebeliune Mormonă și războiul americano-mormon din 1856-1857.

Mormonii sunt înfrânți și sun conducerea celui de-al doilea profet vizionar, Brigham Young, ei încep Marele Exod Mormon.

Pentru a scăpa de persecuții abandonează țara pe care și-o cumpăraseră, își suie familiile în căruțe,  traversează America de la un cap la altul și după două luni de marș istovitor în care un sfert dintre ei mor datorită condițiilor grele de drum, ajung la Munții Stâncoși, pe malurile Salt Lake (Lacul Sărat) într-un ținut cu adevărat mirific , unde întemeiază o nouă țară și un nou stat al lor: Utah.

Aici se află și acum, templul mormon din Salt Lake City fiind unul dintre cele mai frumoase și impunătoare catedrale religioase din lume.

 

 

 

Templul mormon din Salt Lake City

 

 

 

Istoria credinței mormone este istoria bravurii și a demnității unei comunități care a avut curajul să dea un exemplu în ceea ce privește apărarea propriilor convingeri și care nu s-a temut să ia armele în mâini pentru a da lumii o lecție despre ceea ce înseamnă libertatea de conștiință. America a învățat acest lucru și începând cu 1860 le-a recunoscut mormonilor dreptul de a avea propria lor Biserică.

Astăzi Biserica Mormonă este una dintre cele mai puternice biserici ale lumii.
Este greu de spus cum ar fi arătat SUA astăzi dacă Joseph Smith nu ar fi fost ucis și ar fi câștigat alegerile prezidențiale în 1845.

Ne putem însă imagina că dacă lucrurile ar fi decurs în acest fel astăzi SUA ar fi fost un imperiu mormon condus de un împărat teocratic cu puteri absolute, iar televiziunile lumii ar fi transmis în direct încoronarea unui împărat american la Casa Albă.

 

 

BISERICA MORMONĂ sau BISERICA LUI ISUS HRISTOS A SFINŢILOR  DIN ZILELE DIN URMĂ, este cel din urmă mare ordin militar monahal al lumii, după Ordinul Templier și Ordinul Cavalerilor de la Malta.

Deși se recomandă creștină, este considerată de Vatican eretică.

    Biserica Mormonă a fost fondată de Joseph Smith la 6 aprilie 1830 în SUA, în statul Illinois.  Conducătorii Bisericii Mormone au rang de profeți revelatori și autocrați teocratici (regi).

Primul Profet Revelator și rege teocratic al ei a fost  Joseph Smith care a fost asasinat de către autoritățile din Illinois la vârsta de 39 de ani în închisoarea din Cartagina pe 27 iunie 1844.

Execuția a avut loc prin împușcare și fără să fi existat în prealabil vreo decizie a unui tribunal. Împreună cu el a fost ucis și fratele său, Hyrum. Locul unde sunt mormintele lor sunt necunoscute, dar ei sunt comemorați azi ca fiind cei dintâi martiri ai Bisericii Mormone.

     La momentul asasinării Joseph Smith era candidat la președinția SUA pentru 1845 și promisese să facă din America un regat mormon și un imperiu al libertățiii absolute.

În programul de guvernare dat publicității înscrisese ca prim deziderat eliberarea tuturor negrilor din sclavie, eveniment ce avea să se producă abia peste două decenii după moartea lui, sub președinția lui Lincoln.

Acesta a fost se pare și motivul principal pentru care a fost asasinat.    
    Azi Biserica Mormonă  numără peste 20 de milioane de membri. Are temple ridicate în 52 de capitale şi o putere financiară și economică impresionantă. Sediul central este în Salt Lake City, statul Utah, SUA.

În rândurile ei sunt înregimentați aproximativ 70 000 de  misionari care propovăduiesc doctrina mormonă în peste 160 de ţări ale lumii. Patronează colegii şi universităţi, cea mai cunoscută dintre ele fiind Universitatea Brigham Young, cu 27000 de studenţi.

Candidatul  la președinția SUA, Mitt Romney este mormon și licențiat al acestei universități.
    În Biserica Mormonă nu există cler plătit la nici un nivel. Şeful suprem al Bisericii este Thomas Spencer Momson, Mare Profet, Vizionar și Revelator. Principalele cărți de cult sunt „CARTEA LUI MORMON, DOCTRINĂ ȘI LEGĂMINTE” și „PERLA NEPREȚUITĂ”.

Mormonii moderni, în cadrul așa zisei A Doua Mare Treziri, au adoptat și BIBLIA ca pe o carte de cult. 
 După ce a pierdut  războiul cu SUA şi a semnat capitularea,li s-a interzis să mai deţină forţe armate şi Legiunile Armatei Mormone au fost demobilizate.

În 1878 Biserica a fost silită de Guvernul Federal să renunțe la poligamie și la însemnele de stat (drapel, stemă etc.), moment în care în templele mormone din întreaga lume a fost decretat doliu și drapelele coborâte în bernă.

Biserica mormonă crede că poligamia poate fi ceva bun după moarte.
Deşi biserica oficială a mormonilor a abolit această practică , crede în continuare că principiul divin al mariajului cu mai multe persoane se poate aplica în rai.

În caz de moarte sau divorţ, bărbaţii mormoni îşi pot găsi o nouă soţie şi toate căsniciile cereşti vor fi onorate în eternitate.

Biserica oficială încearcă să se distanţeze de cei circa 40.000 de fundamentalişti mormoni care practică în continuare poligamia în SUA.

 

Biblia ne învaţă şi creştinii ortodocşi au crezut de-a lungul veacurilor in existenta unui  singur Dumnezeu Viu şi Adevărat şi că în afară de El nu mai există altul (Deut.6:4; Isaia 43:10,11; 44:6,8; 45:21,22; 46:9; Marcu 12:29-34).

În contrast, Biserica Mormonă susţine că există mai mulţi dumnezei (Cartea lui Avraam 4:3…), şi că noi, la rândul nostru, putem deveni dumnezei şi dumnezeiţe, într-o împărăţie celestă („Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.130, „Doctrina Mormonă”, pag.321).

De asemenea, mormonii mai învaţă şi că, cei ce ating dumnezeirea vor avea copii spirituali care li se vor ruga şi închina acestora, aşa cum ne rugăm şi ne închinăm noi lui Dumnezeu Tatăl.

Biserica Mormonă învaţă că Dumnezeu Tatăl a fost odată un om ca şi noi care a progresat ajungând Dumnezeu, având acum un trup de carne şi oase („Doctrina şi Legămintele” ; „Dumnezeu însuşi a fost odată aşa cum suntem noi acum şi este un om înălţat, ce şade pe tronul din îndepărtatele ceruri!”.

 Într-adevăr, Biserica Mormonă învaţă că Însuşi Dumnezeu are un Tată şi un străbunic, şi tot aşa până la infinit („Învăţăturile Profetului Joseph Smith”).

Biserica Mormonă învaţă că Isus Hristos este „fratele nostru mai mare care a ajuns progresiv la dumnezeire” după a fost mai întâi procreat ca şi copil spiritual de către Tatăl Ceresc şi o mamă cerească şi apoi, conceput fizic (deci, trupeşte) de către Tatăl Ceresc şi o mamă pământească („Dobândirea unei căsătorii celeste”, pag.129; „Doctrina Mormonă”).

Doctrina mormonă afirmă că Isus şi Lucifer sunt fraţi („Principii Evanghelice”,  „Doctrina Mormonă”).

În România există aproximativ 2000 de români aparţinând de Biserica Mormonă.

 

 

George PANAITESCU/universulromanesc.ro/;  http://www.roportal.ro/discutii/

07/12/2014 Posted by | CREDINTA, ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Urukagina, primul rege din istorie al unui stat … comunist

 

 

 

 

PRIMUL STAT COMUNIST DIN ISTORIA LUMII: REPUBLICA LUI URUKAGINA

  

 

 

 

      Întâmplările despre care voi vorbi mai departe zac în abisurile întunecate ale  istoriei şi este nevoie de nişte repere, daca dorim  să nu cădem pradă beţiei adâncurilor atunci când ne scufundăm în oceanul timpului, pentru a ajunge până la ele. 
     Imaginați-vă, deci,  că ne aflăm pe teritoriul actualului Irak, în zorii civilizaţiei umane, în mijlocul poporului sumerian din cetatea-stat Lagaş.   

  Pământul este în mare parte nelocuit de oameni si  arareori întâlneşti  triburi sălbatice sau sate şi peşteri fortificate. Europa este acoperită cu păduri uriaşe şi luxuriante.

Numărul oamenilor de pe planetă nu trece de patru milioane. Majoritatea acestora trăiesc încă în peşteri şi sunt sălbatici, se hrănesc cu fructe şi vânat, nu cunosc berea, nici pâinea, nici războiul de ţesut.

GraniţeleLagașului sunt asaltate periodic de hoardele sălbatice ale akkadienilor,elamiţilor şi guteilor care ucid prizonierii şi-i  mănâncă  fiindcă sunt canibali.
    Suntem în anul 2380 înainte de era noastră. Nu există inca Grecia, nu există Imperiul Persan și nu există Imperiul Roman.

Există doar Egiptul faraonilor, care e o uniune de sate risipite de-a lungul Nilului.

    Ne aflăm în Lagaș,  primul mare oraş  al lumii.  Memphisul egiptean, va apare peste o mie de ani,  Isus Cristos se va naşte peste 2380 de ani, Napoleon peste 4149 de ani şi Barack Obama peste 4341 de ani. Singurele oraşe de pe Pământ sunt cele de aici din Sumer : Uruk,  Lagaş și Nippur…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      UN SIMPLU ȚĂRAN AJUNGE GENERAL.

 

 

     Regatul Lagaș este condus de regele Lugalanda, un despot de o rară cruzime, care în fiecare zi aruncă în închisori sau ordonă uciderea a zeci de nevinovați, pentru a pune mâna pe averile lor sau pentru a le lua fiicele sau nevestele în haremul lui.
    Lugalanda se află în fruntea unei aristocrații nobiliare care se ocupă cu războiul și cu cămătăria, dând aur și argint cu împrumut celor săraci si   care nemaiputând înapoia datoriile, ajung sclavi.

    Undeva, departe de zidurile Lagașului, un tânăr țăran pe nume Urukagina, muncește din greu pe ogorul lui.  Era ca și tatăl său, un simplu lucrător al pământului şi şi-a spus toată viaţa lui “om din popor”.
    Într-un an secetos, Urukagina nu a mai putut plăti dările.

Gărzile regelui l-au schinguit și torturat, apoi i-au omorât familia. La urmă i-au dat foc casei, lăsându-l mai mult mort decât viu.  

  Când s-a trezit din leșin, Urukagina și-a îngropat morții și s-a uitat în jurul lui. Tot satul fusese jefuit și ars de parcă ar fi trecut pe acolo nu oamenii regelui lor ci hoardele sălbatice ale akkadienilor și ale guteilor. Sătenii nu mai aveau nimic decât bucata de pânză din jurul șoldurilor.  

  Urukagina i-a întrebat pe consătenii lui dacă vor să vină cu el în Lagaș. ”Nu mergem să ne plângem regelui! Mergem să-i cerem socoteală de acest crime!” a spus el cu semeție. Și oamenii l-au urmat. 

  Pe drum i se alăturau din ce în ce mai mulți  răsculați. Noaptea, la lumina focurilor de tabără el îi încuraja și le vorbea despre cum dorea el să facă din Lagaș ”o țară a dreptății”. Fermecați, oamenii îi sorbeau cuvintele.  

  În drum către capitala țării armata răsculaților a avut trei confruntări cu armata regelui Lugalanda.

Urukagina, un simplu țăran, s-a dovedit un general genial și viteaz. Sub conducerea lui,  răsculații au spulberat trupele regelui și ale nobililor.

După opt luni intrau învingători pe porțile capitalei Lagaș.În 2367 î.e.n., devenea patesi (conducător dependent de rege, de lugal) al statului cetate.

În anul răscoalei care l-a adus în fruntea Lagashului pe Urukagina, cetatea se afla sub hegemonia temporară a Kishului, ceea ce explică de ce Urukagina, alungan-du-l pe conducătorul Lugalanda, este la început doar patesi.

După un an s-a eliberat de tutelă şi dealtfel, el însuşi socoteşte primul său an de domnie de la această dată.

Criza socială din Lagash, care a permis lovitura de stat a lui Urukagina, se datora apăsării, pe toate planurile, inclusiv economic, exercitată de aristocraţie.

Regele sau patesi încasa impozite generale de la populaţia liberă din aşezările rurale şi din oraş, de la temple, ce-şi compensau pierderile prin încasări suplimentare pe servicii, în special înmormantări.

 

 

 

Referat: Urukagina, una dintre cele mai remarcabile personalitati ale Sumerului

 

 

Sistemul de încasare – funcţionari-supraveghetori ai caselor de pescari, păstori, corăbieri, agricultori etc,permiţand abuzurile, înăsprea exploatarea.

Aristocraţia proceda la fel, dedandu-se chiar la jefuirea oamenilor de rand.Neavand origine regească , Urukagina şi-a întemeiat puterea pe dreptul divin.

Intr-o inscripţie, spune: „Cand Ningirsu, viteazul lui Enlil, a dat lui Urukagina domnia asupra Lagashului şi în faţa a 10 sori de bărbaţi (1 sor = 3 600) a proclamat puterea lui, acosta (Urukagina) a înfăptuit poruncile divine anterioare şi a statornicit cuvantul spus de regele său Ningirsu”.

Urukagina a proclamat din nou, ca proprietară a pămantului, trinitatea divină Ningirsu, Baw şi copilul lor.

 

 

    NAȚIONALIZAREA PĂMÂNTULUI ARABIL ȘI DESFIINȚAREA PROPRIETĂȚII PRIVATE

 

 

    Urukagina a venit la putere la vârsta de 30 de ani, în anul 2380 î.C., printr-o revoluţie populară de o amploare neamaiîntîlnită, marcată de o însufleţire fără precedent.

Mândru de campaniile lui, el îi va pune  pe scribi să consemneze în tăbliţe ziua în care în fruntea a zece  “sori” (regimente) totalizând 50 000 de soldaţi a luat puterea de la precedentul şi sângerosul rege Lugalanda: “Zeul Ningirsu, viteazul lui Enlil m-a numit în fruntea poporului în faţa a zece sori de luptători.

Şi din porunca divină a regelui zeu Ningirtsu, eu, Urukagina, am vestit voinţa zeilor, anume că nici un cetăţean particular nu poate fi stăpân pe nici o bucată de ogor arabil, că tot pământul arabil al ţării nu este al oamenilor ci aparţine zeilor divini  Ningirtsu, soţiei sale Baw şi fiului lor.

Şi să se ştie că eu, Urukagina, nu am ucis pe crudul rege Lugalanda după ce l-am învins. Nu am batjocorit  în faţa armatei mele pe soţia şi pe fiicele lui şi nu le-am tăiat gâtul apoi aşa cum a fost datina până acum pentru învingători.

Am îndepărtat de la mine acest obicei neomenesc şi i-am spus regelui şi familiei lui: – Plecaţi acum departe de aici ! Să nu mai veniţi aici niciodată!” 

  În acest fel Urukagina a proclamat nationalizarea terenurilor si desfiintarea proprietatii private a pamantului cu  4298  de  ani înaintea lui Lenin.

 

 

      ”COPII AI LAGAȘULUI, AJUNGE!”

 

 

 

 


    

 

 

 

 Părerea  lui Urukagina era că răul social, suferinţa şi nedreptatea oamenilor veneau din aceea că membrii claselor superioare acţionau sub impulsul individualismului.

El a fost primul mare reformator de „stânga” din istoria lumii.

Atenţia lui era  îndreptată spre temperarea  claselor bogate ale ţării. 

Domnia lui Lugalanda instaurase în ţară legea bunului plac al bogaţilor.

Marea preoţime şi casta nobiliară jupuiau sărăcimea şi o funcţionărime coruptă şi avidă storcea poporul de taxe. Oamenii mureau de foame la marginea drumului. Cei bogaţi îi forţau pe săraci să le vândă la preţuri de nimic proprietăţile şi bunurile mobile.

Practic, dacă unui bogat îi plăcea casa cuiva venea la el şi i-o lua dându-i un preţ de nimic pe care săracul era obligat prin lege să-l accepte.

  Criminalitatea şi epidemiile atinseseră cote de neimaginat. Urukagina a ridicat poporul de jos la răscoală:“Copii ai Lagaşului, ajunge!” 

 

 

  PRIMELE MĂSURI DE PROTECȚIE SOCIALĂ DIN ISTORIA OMENIRII

 

 

  Primul lucru pe care l-a făcut după ce a luat puterea a fost acela de a da un  cod de legi. Codul lui Urukagina este primul cod de legi pe care l-a avut omenirea, iar prevederile lui sunt atât de avansate că ele sunt valabile şi în zilele noastre.

El prevedea pentru întâia oară în istorie obligativitatea oraşelor de a-i îngriji pe bătrâni şi de a asigura o masă pe zi săracilor care nu aveau mijloace de subzistenţă precum şi o haină odată la doi ani. Urukagina a inventat nu doar politica de stânga ci şi sistemul de protecţie socială.

De asemenea, tot pe cheltuiala oraşelor se făcea şi înmormântarea săracilor.  Au fost luate măsuri extrem de aspre împotriva bogaţilor care abuzau de poziţiile lor sociale.

Codul lui Urukagina este primul exemplu din istorie de garantare prin lege a drepturilor omului şi proclamă egalitatea oamenilor în faţa legii.

Chiar sclavii erau consideraţi fiinţe umane, dar cu drepturi civile limitate. Li se permitea chiar căsătoria cu femei  libere. 

 

 

 

 

 

 

  INTERZICEREA POLIANDRIEI 

 

 

Codul lui Urukagina a  interzis  poliandria. Ca urmare a epocii matriarhale, femeile bogate aveau dreptul să-şi ia mai mulţi soţi. Urukagina a decretat poliandria imorală şi ilegală.

Femeia care îşi lua doi  sau mai mulţi soţi era ucisă cu pietre. Legea este valabilă şi azi în islam.    

 

 

 

PRIMELE PENSII DIN ISTORIE    

 

 

 

  Orfanii şi văduvele precum şi părinţii celor căzuţi în război erau scutiţi de plata impozitelor către stat.  Soldaţii şi ofiţerii bătrâni primeau o pensie şi treceau în îngrijirea statului.

Pe tăbliţele descoperite de arheologi sunt consemnate toate aceste realizări:“O, voi, oameni din popor, copii ai Lagaşului, v-am făcut legi tari, v-am dat libertate şi egalitate în faţa legilor şi zeilor. V-am scos de sub puterea celor bogaţi.

Nu veţi mai suferi de pe urma bătăilor, a chinurilor, a foametei, a cămătăriei şi a nedreptăţilor.

Şi nimeni nu va mai putea lua ce e al vostru. Văduva, orfanul şi omul de rând nu vor mai fi niciodată la mâna celui bogat şi puternic.

Tineretul nu mai este obligat să lucreze pentru bogat degeaba. Am desfiinţat încasatorii de biruri care nu vă lăsau să intrati cu lapte şi carne sa le vindeti in pieţe şi nu  veţi mai plăti argint pentru cap de oaie. Am scos toţi inspectorii,  am dat afară birocraţii inutili.

Cei bogaţi  nu vor  mai îndrăzni să vă ia asinul sau casa fără să plătească pe ele preţul cerut de voi şi nu cel oferit de ei. Spune-ţi-le cu curaj:

 

 

“Nu vreau să-ţi dau casa mea şi asinul meu! Dacă nu pleci de aici chem arcaşii,  copiii Conducătorului!”  Şi dacă el, cel bogat nu pleacă din casa ta, atunci tu ieşi în stradă şi cheamă-i pe arcaşi care patrulează pe străzi, care sunt ca şi copiii mei.

Eu am jurat zeului Ningirsu să vă eliberez de asuprire. Am făcut case de copii şi case pentru bătrâni. Sunteti liberi. Bucuraţi-vă de libertatea voastră!” 

 

Numărul bărbaţilor cu drepturi depline a fost crescut de Urukagina la 36 000, de zece ori mai mult faţă de predecesorii sai, ceea ce a făcut să-i crească popularitatea.

S-a preocupat de îmbunătăţirea reţelei de irigaţii, de construirea templelor. Intuind efectul negativ ce-l puteau avea reformele sale în randul aristocraţiei, Urukagina şi-a luat unele măsuri de apărare, între care construirea unui puternic zid în jurul cartierului principal al cetăţii, Girsu.      

 

 

     SFÂRȘITUL   

 

 

  Aceste măsuri au avut o mare rezonanţă în rândul maselor. Pe o tăbliţă un scrib a însemnat:

“El, Urukagina a eliberat locuitorii din Lagaş de foame, de camătă, de asuprire! Şi numele lui trece din om în om, de la o frontieră a ţării la cealaltă frontieră a ei.”  

 

În cele din urmă, în anul 2360 î.C., artistocraţia şi marea preoţime,  în frunte cu un fost prinţ, Lugalzagissi, se ridică împotriva lui. Trupele statului vecin Uruk intră pe teritoriul Lagaşului venind în sprijinul rebelilor.

Urukagina îi înfrânge de două ori pe rebeli, dar a treia oară este grav rănit de o săgeată. Se retrage într-o fortăreaţă din nordul ţării, în Girsu. 
Aici, la adăpostul fortificaţiilor, a rezistat  cu succes un timp, dar în cele din urmă se produce o revoltă a sclavilor, armata se risipeşte  si Marele Conducător este  ucis.

Cei care au venit după Urukagina au distrus tot ce amintea de el: palate, legi etc.

  Lagashul distrus va avea nevoie de trei secole pentru a-şi reveni şi renaşterea sa este legată de numele lui Gudea, patesi al statului prin 2050 î.e.n., şi a fiului său Ur-Ningirsu.

În mod miraculos însă, tăblițele care consemnau istoria acestui mare conducător au ajuns până la noi intacte și au fost descifrate în 1967. Probabil unul sau mai mulţi fideli ai lui Urukagina le-au salvat din arhiva oficială, înainte să cadă în mâinile rebelilor, şi le-au îngropat într-un loc secret.

Aşa au ajuns până la noi faptele şi numele lui Urukagina.   

 

 

 

  
  universulromanesc.ro/ George  PANAITESCU

07/12/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , | 7 comentarii

Câteva din legendele si miturile Evului Mediu ajunse pâna la noi

 

 
 
 
 

 

 

 

 

Evul Mediu a fost o perioadă în care folclorul, legendele, miturile și oralitatea jucau un rol extrem de important.

Oamenii evului mediu credeau în foarte multe lucruri. Unele  dintre aceste credințe erau susținute de Biserică – cele cu tentă creștină; altele erau combătute.

 Multe dintre  legende, ne sunt cunoscute prin intermediul literaturii, dar mai ales al filmului. Altele s-au pierdut în timp.

Legenda „Olandezului Zburator”

Se pare ca povestea dateaza din secolul al XVII-lea si ne vorbeste  de o nava-fantoma, care navigheaza pe apele oceanelor, avand la bord suflete pierdute, si care nu poate sa ajunga niciodata „acasa”.

Cea mai cunoscuta varianta a povestirii este si cea mai veche, datand probabil din secolele XVI-XVII, si face referire la un oarecare capitan Falkenburg,  care si-ar fi jucat sufletul la zaruri cu diavolul pentru a-si scapa vasul dintr-o furtuna devastatoare.

Pedeapsa cereasca avea sa fie insa, una pe masura. Corabia, impreuna cu toti membrii echipajului a ramas  blestemata sa colinde  marile si oceanele lumii, fara a putea acosta vreodata, pana la Judecata de Apoi.

Se spune ca de atunci, sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi

Marinarii au transmis din generatie in generatie  aceasta legenda vie timp de secole.

Ea spune ca  sufletele bietilor marinari, captive pe vasul damnat, bantuie apele in speranta gasirii unui alte ambarcatiuni care sa le poarte mesajele catre cei dragi.

Legenda pare sa aibe un sambure de adevar, spun istoricii, fiind posibil ca in realitate, corabiei sa ii fi fost interzis accesul in orice port, din cauza unei molime care atinsese echipajul, fapt destul de des intalnit in Evul Mediu.

  La urma urmei, Marea Ciuma care lovise Europa in secolul al XIV-lea, ucigand peste 30% din populatia continentului, fusese adusa din Asia tot pe o corabie. 
 
Astfel,  nava ar fi ajuns sa pluteasca in deriva, plina cu cadavrele marinarilor, starnind groaza celorlalte echipaje care ar fi intalnit-o.

Misterul se adanceste in momentul in care incep sa apara relatarile martorilor.

Desi trecusera secole  de la incident, apareau povestiri ale unor marinari care continuau sa afirme ca intalnisera misterioasa ambarcatiune, plutind in deriva in diferite colturi ale lumii.

Ba mai mult, astfel de relatari aveau sa se repete pana in zilele noastre.

In timpul celui de al doilea razboi mondial, atat trupele aliate cat si cele germane aveau sa descrie, in repetate randuri, intalnirea cu un vas medieval parasit, care nu putea fi altul decat Olandezul.

 

Incubus si  Sucubus

 
 
 

Incubus.Jpg

 

 

 

 

Un incubus (din latinescul  incubo, sau cosmar)  este un demon cu înfățișare masculină despre care o serie de tradiții mitologice și legende  spuneau  că se furișează pe lângă  femeile adormite, pentru a avea contact sexual cu ele.

Un incubus poate avea relații sexuale cu o femeie în scopul de a fi tatăl unui copil, la fel ca în legenda lui Merlin.

Omologul său de sex feminin este Succubus, care in legendele medievale era un demon feminin suprasexualizat,  despre care se spune ca ar fi fost o apariție fantomatică, trimisă pentru a stârni apetitul sexual al unui bărbat.

Acest demon, care lua forma unei femei frumoase, seducea  bărbații în vis, în special călugări, spre a avea apoi relații sexuale cu ei, în somn, luand energia din bărbați, pentru a se menține pe sine însăși, chiar și până când victima murea si pentru a da nastere unor demoni ce aveau o infatisare umana permanenta.

Altii spun ca incubus/succubus era de fapt un singur demon ce-si schimba forma dupa fiecare partener, schimbandu-si  sexul.

Demonii erau asociati si cu vrajitoarele, existand chiar o carte din 1584 “Discoverie of Witchcraft” de Reginald Scot, in care este discutat fenomenul incubus/succubus si era chiar relatata o marturie a unei servitoare ce vazuse un Incubus pe patul domnisoarei pe care o ingrijea.
Oamenii aveau retineri in a-si  povesti amintirilelegate de astfel de intamplari, deoarece in perioada vanatorii de vrajitoare, la o eventuala judecata, o relatare privind imperecherea cu diavolul ar fi fost o proba concludenta si ar fi insemnat o condamnare sigura la rug.

 

 

 

 

Triburile pierdute

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Legenda celor zece triburi pierdute se referă la anticele triburi din Israel care dispar din povestirile biblice după distrugerea regatului Israel si robirea vechilor evrei de catre asirieni.

Mulți evrei cred încă în existența acestor triburi și în eventuala reîntoarcere a lor la lumină.

Mitul se bazează doar parțial pe documente și informații istorice autentice, în timp ce restul e doar tradiție religioasă și speculație.

Există foarte multe lucrări scrise despre Triburile Pierdute, dar de fapt nicio sursă nu poate oferi un răspuns complet.

Unii cercetători au studiat această chestiune, ba chiar au susținut că ar avea dovezi concrete ale existenței triburiilor.

Totuși, sursele religioase rămân singurele care susțin continuitatea acestor triburi.

Cartea lui Mormon, „biblia” religiei mormonilor, sugerează că amerindienii s-ar trage de la unul din aceste triburi.

 

 

 

Fântâna Tinereții

 

 

 

 


 

 

 

Fântâna Tinereții este un izvor legendar care ar reda tinerețea celui care bea din apele sale. Majoritatea poveștilor plasează Fântâna în Florida de azi, unde ar fi fost descoperită de Juan Ponce de Leon.

Tinerețea veșnică e un dar căutat deseori în mituri și legende, din cele mai vech timpuri, iar poveștile despre elixirul vieții sau piatra filosofală sunt comune în zona Eurasiei.

Din nefericire, în afara fragmentelor păstrate în cronicile spaniole, nu se cunosc versiuni timpurii, de dinainte ca Florida să fie descoperită, ale acestei legende.

 

 

 

Evreul rătăcitor

 

 

 

 

 

 

 

Evreul Rătăcitor este o figură importantă a foclorului medieval creștin, a cărui legendă începe să se răspândească prin Europa secolului al XIII-lea.

Legenda vorbește de un evreu care l-a tachinat pe Iisus pe drumul spre Golgota, iar apoi a fost blestemat să rătăcească pe pământ până la a doua venire a lui Iisus.

Natura exactă a sa variază în funcție poveste, ca și aspecte ale caracterului său. Uneori e prezentat ca finnd un cizmar,  alteori ca portarul lui Pilat din Pont.

Originile legendei sunt încă subiect de dezbatere, deși mulți sunt de părere că povestea prezintă o similitudine importantă cu cea a lui Cain, care primește o pedepasă similară – să rătăcească pe pământ fără să mai culeagă vreodată roadele acestuia.

 

 

Sfantul Graal

 

 

 

 

 

 

 

 

Conform mitologiei creștine, Sfântul Graal este un obiect sacru folosit de Iisus la Cina cea de Taină, și care ar avea puteri miraculoase.

Legenda Sfântului Graal a apărut sub formă scrisă în poemele medievale timpurii, derivată probabil din tradiția orală creștină.

Căutarea Sfântului Graal – motiv ce apare pentru prima oară în operele lui Chrétien de Troyes – e strâns legată de o altă legendă, a Regelui Arthur, și de povestea cruciadelor.

Raspandirea  legendei  Graalului s-a datorat si aparitiei  sub forma de romante scrise, derivând probabil din folclorul pre-creștine, în secolele 12 si 13 . In unele povestiri legenda Graalului este întrețesuta cu  cea  a Sfântului Potir.

Țara Preotului Ioan

 

 


 

 

Legendele despre Preotul Ioan, foarte populare în Europa între secolele XII-XVII, vorbesc de un patriarh creștin și rege care ar fi condus un popor creștin undeva în mijlocul masei de musulmani și păgâni din Orient.

Descendent al unuia dintre cei trei magi, preotul Ioan ar fi fost un rege generos și om virtuos, conducătorul unui tărâm plin de bogății și creaturi ciudate.

În regatul său s-ar fi intamplat miracole precum Porțile lui Alexandru sau Fântâna Tinereții, ba chiar teritoriul s-ar fi aflat la marginea paradisului.

Deși n-au existat niciodată dovezi care să sugereze măcar autenticitatea acestui personaj, această credință medievală a circulat prin Europa timp de secole și a influențat, direct sau indirect, istoria lumii prin faptul că a încurajat explorările europenilor, pe misionari și pe vănătorii de comori. 

 

 

 

 

Cruciada copiilor 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cruciada copiilor este numele dat unor  evenimente partial adevarate,  care au avut loc în 1212  si  care combina povestiri despre  băieti  francezi sau germani care au plecat  in Țara Sfântă, pentru a converti  la creștinism musulmanii.  

Multi dintre acesti copii au fost  vânduti ca  sclavi .

Un studiu publicat în 1977 pune la îndoială mare parte din evenimente și mulți istorici cred acum că acestia erau copii rătăcitori  săraci din Germania și Franța, dintre care doar unii au încercat să ajungă în Țara Sfântă.

Primele versiuni ale  evenimentelor, pentru  care există mai multe variante  care au circulat  de-a lungul secolelor, sunt în mare măsură apocrife.

Cercetari recente sugereaza ca participanții la acea Cruciada nu erau copii, cel puțin nu erau foarte tineri, confuzia datorandu-se faptului ca relatarile  au aparut in  cronici ulterioare evenimentelor cu 30 ani, sau  mult mai târziu, fiind scrise de persoane care nu au fost martore la evenimentele din 1212  si  care au tradus gresit din cronicile originale din limba latina, cuvantul „pueri” care insemna”băieți”, dar si „copii”.

 

Din cate am vazut, legendele si miturile au însufleţit imaginaţia oamenilor timp indelungat.

Deşi multe din ele sunt simple poveşti transmise din generaţie în generaţie, unele dintre acestea au la baza evenimente reale.

 

 

http://listverse.com/; historia.ro/;. frontpress.ro/

07/12/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: