CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dosare istorice. Razboiul rece, serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele programate

 

 

 

 

 

 

Dizidentul sovietic Vladimir Bukovski afirma în anul 1990 că: „Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării [URSS] şi în străinătate nu a fost atât de important. 

Serviciile secrete sovietice sunt printre cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, au lansat „revoluţia de catifea“ în Cehoslovacia, au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului.“ (L’Empire du moindre mal, Libre Journal, Paris, no. 1, sept-oct, 1990, p.30).

 

 

 

 

 

 

 

 

Loviturile de stat din toate ţările foste comuniste din blocul sovietic au fost puse la cale încă din 1984, de Andropov şi KGB (Directoratul nr. 1 – PGU) şi aveau un scop strategic, care a fost definit de contele Alexandre de Maranches (fostul şef al SDECE-ului, serviciul de informaţii externe francez), citându-l pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, Gheorghi Arbatov:

„U.R.S.S. va face cel mai rău lucru cu putinţă: vă va lipsi de duşmanul vostru.“ (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990) Alfel spus, Rusia sovietică bolşevică nu va mai fi aliatul lor din umbră, ci aliatul lor pe faţă la noua împărţire a lumii.

Jean-François Deniau, membru al Consiliului Europei, expune mai limpede această strategie sovietică, ce a fost iniţiată de Andropov şi pusă în practică de Gorbaciov, precizând că:

„Uniunea Sovietică îşi propusese drept scop acela de a pleca  pentru a rămâne“ („Les marches lointaines de l’Empire: partir pour rester“, în Jean Marie Benoist, Après Gorbatchev, Paris, 1990, p.137).

Lev Nevrozov explică acest plan în „The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream, pag. 1, în care scrie: „În partida de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea Europei de Est, efectuând un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei Occidentale.“

De fapt, acesta este chiar planul de restructurare (perestroika în stilul lui Gorbaciov) care face parte din conspiraţia mondializării, prin care cetăţenii sovietici-ruşi îmbătrâniţi sunt înlocuiţi cu alţi cetăţeni sovietici-ruşi mai tineri.

Aceştia sunt aduşi la studii gratuite în toate ţările foste comuniste din sfera de influenţă sovietică, iar după terminarea studiilor sunt infiltraţi prin susţinere francmasonică în toate instituţiile acestor state şi de aici controlează industria, agricultura şi comerţul.

Ei susţin din aceste posturi cheie interesele  Moscovei şi ale aliaţilor şi nu pe ale popoarelor respective, în vreme ce  oamenilor le sunt confiscate casele, terenurile şi pădurile de către agenţii sovietici-ruşi şi internaţionali – altfel spus de către francmasonii mondialişti – care au participat la conspiraţia internaţională din anul 1989.

Un alt aspect este acela că URSS avea o tehnologie depăşită, în acea perioadă, faţă de Occident şi Statele Unite. De exemplu în ceea ce priveşte industria de calculatoare, URSS era depăşită din toate punctele de vedere. Aşa încât se poate spune că industria de calculatoare este cea care a impus participarea URSS la noua împărţire a lumii.

 

 

„RESTRUCTURAREA“ COMUNISMULUI GERMAN

 

La 21 noiembrie 1990, în Germania, Erik Honecker, stăpânul STASI (serviciile secrete est-germane), dezvăluia într un interviu acordat ziarului Berliner Wochenpost, că:  „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră.

Cei care astăzi se laudă cu această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială.“

Evenimentele de după anul 1990 au confirmat această conspiraţie masonică internaţională: a se vedea în această direcţie eliminarea lui Mobutu Seseseko în Africa şi a lui Suharto în Asia, precum şi declanşarea războiului din Iugoslavia din 1991.

Există şi alte evenimente care indică un proces continuu la scară mondială, de exemplu războaiele din Afganistan, Irak şi Cecenia, sau transformările care au loc în Georgia şi în toate ţările Baltice.

Au urmat apoi tratativele dintre Mihail Gorbaciov (preşedintele URSS) şi Helmut Kohl (cancelarul vest-german), privind condiţiile reunificării Germaniei, care s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov de la Geneva, din septembrie 1990, unde s-au stabilit şi noile sfere de influenţă din Europa de Est şi Balcanică.

Gyula Horn, pe atunci ministru de externe al Ungariei – şi membru al serviciului secret maghiar AVO – a deschis graniţa pentru miile de refugiaţi est germani aflaţi la frontiera cu Austria, iar Zidul Berlinului a căzut în urma unui aşa-zis „accident“, care de fapt a fost planificat cu grijă dinainte.

Realitatea este că la mijiocul anilor 1980, KGB-ul a creat la Berlin o unitate de rezistenţă ultasecretă, codificată Luci (Fulgerul), care acţiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, care nu avea contact cu STASI. Existenţa acestei unităţi de rezistenţă ultrasecretă nu era cunoscută decât de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului şi de câţiva dintre membrii statului său major de la Moscova, printre care generalul Anatoli Novikov.

Misiunea grupului Luci era  „restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, ca pregătire în vederea reunificării Germaniei“ (Raif Georg Reuth, Andrea Bonte, „Das Komplott“, München, 1993, p. 210).

Grupul Luci a organizat manifestaţii de stradă – unele însumând câte 100.000 de oameni – cu caracter anticomunist şi chiar antisovietic, aceste acţiuni anticomuniste şi antisovietice având de fapt ca scop eliminarea din viaţa politică a liderului interimar Hans Modrow.

Demolarea Zidului Berlinului a fost o altă sarcină a grupului Luci, în cadrul modelării peisajului est-german în vederea reunificării Germaniei.

 

 

„REVOLUŢIA PAŞNICĂ“ DIN CEHOSLOVACIA

 

Deasemenea, preşedintele ceh Vaclav Havel afirmă că „revoluţia de catifea“ de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declanşată de KGB pentru abolirea regimului comunist condus de brejnevistul Gustav Husak.

Generalul Viktor Gruşko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov – preşedintele KGB-ului, a sosit în ajunul revoluţiei la Praga, împreună cu un grup de visautniki, ofiţeri spetznaz (seviciu secret rus de operaţiuni speciale), care acţionează de regulă în civil.

Generalul Gruşko, generalul Teslenko (însărcinatul la Praga al KGB-ului) şi cehul Alois Lorenc (şeful STB, Securitatea Cehoslovacă, care vizitase anterior Moscova) au condus întreaga desfăşurare a „revoluţiei de catifea“ dintr-un apartament conspirativ din Praga.

 

 

 

Fotografie3012

Praga invadata de tancurile sovietice 

 

 

Evenimentele de la Praga au fost provocate de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul ofiţerilor spetznaz, manifestaţia de comemorare a unei victime a miliţienilor praghezi într-una de protest.

Ofiţerii spetznaz, sosiţi la aeroportul Ruzine, s-au împrăştiat în toată Praga, conform unui plan stabilit dinainte, menţinând permanent legătura cu Moscova, prin intermediul gen. Gruşko, privitor la mersul revoluţiei cehe.

Corespondenţii străini au sesizat un fenomen straniu: „Miliţienii praghezi, care s-au manifestat iniţial extrem de violent faţă de manifestanţi, au dispărut apoi pur şi simplu, lăsând bulevardele în mâna manifestanţilor.“

Violenţa iniţială neobişnuită manifestată de miliţia pragheză împotriva protestatarilor a avut un caracter provocator deliberat, după care miliţienii au dispărut. În noaptea aceleiaşi zile de 17 noiembrie 1989, gen. Gruşko şi ofiţerii spetznaz au părăsit Praga, la fel de discret precum apăruseră. Revoluţia de catifea se încheiase.

 

 

 

„REVOLUŢIA“ ROMÂNĂ

 

 

 

Acelaşi lucru s-a petrecut şi în dimineaţa de 22 decembrie 1989 la Bucureşti, când armata a dispărut instantaneu. Cum spunea un participant la lovitura de stat: „Armata a intrat în pământ.“ Sediile instituţiilor de stat au fost lăsate, temporar, în mâna manifestanţilor.

În realitate, din dispoziţia lui Victor Atanasie Stănculescu şi până la noi ordine, unităţile speciale ale Securităţii se retrăseseră în tunelurile şi galeriile subterane ale Bucureştiului, iar unităţile motorizate în cazărmi.

După cum afirmă Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii apropiaţi ai lui Gorbaciov, „Iliescu avea în vremea aceea legături destul de strânse cu PCUS şi era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l înlocui pe Ceauşescu.“

Şi tot el adaugă: „Pentru a începe operaţiunea propriu-zisă, noi am ales momentul când Ceauşescu se afla la Teheran, deoarece altminteri acţiunea ar fi prezentat dificultăţi.“

Mark Almond, profesor de istorie modernă la Oxford University, în cartea „Gorbacev and the Est-European Revolutions“ (Gorbaciov şi revoluţiile est-europene), publicată la Londra în 1990, spune că:

„Moscova şi KGB-ul sunt cele care au armat pistolul cu care s-a dat startul transformărilor din Europa răsăriteană şi centrală, iar aceste transformări s-au săvârşit cu cea mai mare uşurinţă, deoarece a fost suficient să fie activate structurile [securităţii sovietice-ruse] care existau deja.“

 

 

ATACUL  ÎMPOTRIVA IRAKULUI

 

În ceea ce priveşte atentatul din 11 septembrie 2001 împotriva statului şi poporului american, acesta a fost în realitate  un auto-atentat organizat de către CIA, pentru ca Statele Unite să  aibă un pretext pentru a ataca Irakul şi a intra cu forţa în posesia petrolului irakian.

Petrolul este necesar pentru asigurarea consumului de energie al Statelor Unite şi pentru dezvoltarea programelor militare şi spaţiale, în vederea manipulării şi controlului de către FRANCMASONERIE a tuturor fiinţelor umane de pe suprafaţa globului. Astfel, după 11 septembrie 2001, americanii au ajuns să aibă baze militare chiar şi în Rusia.

Atacul SUA împotriva Irakului a fost plănuit cu mult timp înainte, lucru precizat de agentul William Cooper din cadrul serviciului de informaţii al marinei americane, Naval Intelligence of Navy, în cartea „Behold a Pale Horse“.

În această carte, el dezvăluie documente ale unui plan de operaţiuni împotriva ţărilor arabe, care preconiza folosirea trucului lui Roosvelt cu Pearl Harbour sau al lui Churchill cu oraşul Coventry (din al doilea război mondial), amândoi cunoscând ziua şi ora atacului japonez, respectiv german.

Din aceste documente reiese că într-unul dintre marile oraşe ale Statelor Unite urma să fie declanşată o explozie puternică, un auto atentat care să fie pus pe seama fundamentaliştilor iranieni, irakieni sau libieni şi să constituie un pretext pentru dezlănţuirea unui război de coaliţie, care să primească girul Consiliului de Securitate şi al ONU.

Blocurile-turn gemene ale lui World Trade Center au fost, în realitate, demolate prin implozie cu dinamită, plasată de experţii CIA în punctele cheie ale structurii clădirilor, iar Pentagonul a fost lovit de un avion uşor . 

În aprilie 2005, USAF (US Air Force, Forţele Aeriene ale SUA) a lansat un microsatelit XSS-11, care are capacitatea de a bruia sateliţii de recunoaştere şi comunicaţii ai altor naţiuni.

În prezent, Statele Unite dispun de un program militar spaţial, numit „Rods from God“ (într-o traducere aproximativă Urgia lui Dumnezeu, „rod“ însemnând, la propriu, bâtă, ciomag), care urmăreşte lansarea, de la limita dintre spaţiul cosmic şi atmosferă, a unor cilindri din tungsten, titaniu sau uraniu, care să distrugă ţinte la sol, lovindu-le cu o viteză de 11.600 de km/h, impactul având forţa unei mini bombe atomice.

De asemenea, se află în stadiu de experiment folosirea unor sateliţi care pot lovi cu raze laser bazele sau rachetele inamice.

 

Mai mult, în 2004, secretarul de stat american Colin Powell, a recunoscut că: „O serie de dovezi-cheie prezentate ca argument pentru intervenţia militară americană în Irak sunt false.“

Colin Powell a mai afirmat ulterior că: „Cea mai importantă parte a prezentării sale din februarie 2003, făcută în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, potrivit căreia Irakul ar fi avut laboratoare mobile pentru fabricarea armelor biologice, s-a bazat pe declaraţii false.“

Americanii au invadat rapid Irakul sperând să mai găsească armamentul chimic şi bacteriologic livrat tot de ei irakienilor, în timpul războiului dintre Irak şi Iran, şi să producă astfel dovada incriminatoare că Saddam dispunea de arme de distrugere în masă. 

Acum, după ani de zile de distrugere a Irakului şi de masacre in randurile populaţiei civile, americanii şi aliaţii recunosc cu  seninătate că nu au avut în realitate nici o dovadă că Irakul ar fi dispus de arme de distrugere în masă.

 

 

TERORISM ŞI ATENTATE

 

 

În ceea ce priveşte atentatele, acestea sunt o  invenţie malefică a sovieticilor-ruşi din perioada celui de-al doilea război mondial şi erau comise de partizani ruşi, care ucideau numeroşi copii şi cetăţeni sovietici, dând apoi, cu perfidie, vina pe germani, pentru ca astfel să atragă compasiunea opiniei publice internaţionale şi să primească sprijin de la populatie, iar de la statele occidentale – hrană şi, mai ales,  armament – dar şi pentru a atrage nehotaratii in lupta  împotriva Germaniei.

 

 

 

ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI

 

 

În Palestina lui Yasser Arafat, KGB-ul sovietic-rus a impus ca serviciul de securitate palestinian să aibă o structură dublă, respectiv Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi Hamas.

După cum afirmă Christopher Story, analist american în domeniul serviciilor secrete: „Hamas şi unităţile sale sunt şi au fost dintotdeauna o componentă operaţională aflată sub umbrela organizaţiei cunoscută sub numele de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei.“

La mijlocul secolului al XIX-lea, anarhiştii ruşi – care în realitate erau membri ai unor grupuri masonice ce urmăreau înlăturarea ţarului şi preluarea puterii – au teoretizat dubla structurare, politică şi teroristă, a unei grupări subversive.

La „suprafaţă“ se află Organizaţia, o grupare care are un rol politic, respinge formal violenţa şi practică discursul ideologizat, în vreme ce la „subsol“ se află Infernul, grupul militar secret al grupării, care este însărcinat cu asasinate, răpiri, jefuirea băncilor, traficul de arme, de droguri şi altele.

Începând din perioada Internaţionalelor, toate partidele comuniste din întreaga lume, – susţinute de Moscova – au avut această dublă structură în lupta clandestină pentru acapararea puterii.

Grupările teroriste contemporane, precum Brigăzile Roşii, Potere Operaio, Septembrie Negru, Sendero Luminoso etc. au procedat la fel.

Renumitul analist Steven Emerson subliniază, într-un articol apărut în Wall Street Journal, că: „Forţele de securitate ale lui Arafat, sub pretextul cooperării pe linie de securitate în regiunile ocupate, au ucis, torturat, răpit şi terorizat mii de palestinieni.“

Ca o paranteză, Yasser Arafat, cu ocazia participării la Forumul „Crans Montana“ din aprilie 1994, forum sponsorizat de Zaher Iskandarani şi Kamel El Kader, la care a participat şi Ion Iliescu, şi-a amintit cu nostalgie de anii de studenţie, de serile moscovite şi de Ion Iliescu, colegul său de studenţie: „Am fost colegi la Moscova [n.a. este vorba despre studiile la GRU – serviciul secret militar sovietic], numai că Iliescu, spre deosebire de mine, era şef mare.“

 

 

ÎNSCENĂRILE LUI PUTIN

 

 

Omul de afaceri rus Boris Berezovski a afirmat într-o conferinţă de presă ţinută la Londra că:  „În spatele atentatelor care au făcut aproape 300 de morţi în Rusia, în august şi septembrie 1999, s-a aflat FSB [ex-KGB], iar Vladimir Putin ştia prea bine despre acest auto atentat.“

 

 

 

 

 

 

Înscenarea auto-atentatului a avut, după Berezovski, un dublu scop: crearea unui pretext pentru atacarea Ceceniei şi creşterea popularităţii lui Putin: „Autorităţile ruse i-au acuzat mereu, fără a furniza probe, pe separatiştii ceceni de organizarea atentatelor care au dus la intervenţia armatei ruse în Cecenia.

Cei din FSB erau de părere că Putin nu poate să acceadă la putere pe cale cinstită, democratică şi că o campanie teroristă, urmată de un război în Cecenia, ar crea contextul psihologic favorabil alegerilor.“

Să luăm aminte că renumitul luptător cecen Dudaev a fost ucis în timp ce vorbea la telefonul mobil. Racheta care l-a ucis pe Dudaev a fost direcţionată cu precizie către locaţia acelui telefon, prin satelit. Operaţiunea a fost pusă la cale de ruşi şi americani, iar tehnologia folosită a fost americană.

 

 

 

COLABORAREA SECRETA DINTRE  SUA  SI URSS

 

 

 

La vârful structurilor de conducere, americanii şi ruşii s-au inteles, atunci când iranienii au arestat şi au capturat membrii ambasadei Statelor Unite din Teheran, în anul 1987.

Americanii şi ruşii organizaseră o lovitură de stat împotriva conducerii de la Teheran.

Avionul care transporta militarii americani şi tehnica militară pentru instalarea centrului de comandă în apropierea capitalei iraniene, Teheran, a fost dirijat de ruşii din staţia spaţială sovietică-rusă MIR. Avionul a aterizat cu bine.

La scurt timp, şase elicoptere americane, burduşite cu militari americani, au pornit spre Iran.

Destinaţia era avionul deja aterizat. Elicopterele americane, dirijate de ruşii de pe staţia spaţială MIR, s-au deplasat în timpul unei furtuni de nisip, pentru a nu fi detectate de radarele armatei iraniene.

La aterizare, un elicopter a lovit avionul şi amândouă navele au explodat şi au luat foc.

Zgomotul produs de explozia avionului şi a elicopterului, care erau pline amândouă cu muniţie şi armament, precum şi  incendiul produs chiar în apropierea oraşului Teheran, au atras trupele militare iraniene, care i-au arestat pe toţi atentatorii rămaşi în viaţă.

La nivelele inferioare ale serviciilor de informaţii ale armatei americane şi ruse au existat, totuşi, şi unele neînţelegeri.

Astfel, submarinul nuclear american Scorpion a fost torpilat de submarinele sovietice, pentru că se apropia prea mult de acestea.

Cei de pe Scorpion au fost atenţionaţi de ruşi să înceteze aceste acţiuni provocatoare, dar ei nu s-au oprit şi atunci ruşii l-au torpilat.

La nivelul superior al serviciilor de informaţii şi al conducerii politice a americanilor şi ruşilor acest incident s-a muşamalizat pentru a nu se crea o psihoză anti-sovietică.

Un agent sovietic, Aleksei Voronin, redactor la agenţia de presă rusă Novosti din Bucureşti, a afirmat, referitor la incidentul pomenit mai sus, că: „Americanii s-au jucat în fundul gol pe lângă… organul erect.“

 

(Fragment din cartea „Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale.” ( Valentin Manoliu).

Publicitate

06/12/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Razboiul din umbra. Istoria secretă a KGB si Arhiva Mitrohin

Motto:

„Winston s-a înroşit şi s-a încruntat şi, cu cât făcea asta mai mult, cu atât mai larg zâmbea Stalin. În final, Stalin a izbucnit într-un râs zgomotos şi, pentru prima oară în trei zile, am văzut lumină. Am ţinut-o aşa până când Stalin ajunsese să râdă cu mine şi atunci l-am numit «Unchiul Joe». M-ar fi catalogat drept obraznic cu o zi înainte, dar, în ziua aceea, el a râs şi a venit la mine şi mi-a strâns mîna. Din acel moment, relaţiile noastre au devenit personale… Am discutat ca bărbaţi, şi ca fraţi.”
(Franklin Delano Roosevelt)

„Acolo am stat cu marele urs RUS de o parte – el, cu labele întinse – şi, de cealaltă parte, marele zimbru AMERICAN şi, între ei doi, şedea sărmanul măgăruş ENGLEZ.”
(Winston Churchill)

„Rusia a fost, este şi va continua să fie o mare putere în Europa. Calităţile deosebite ale poporului rus au rămas aceleaşi, independent de ideologia guvernului comunist, dar, în prezent, ideologia comunistă a acţionat ca un liant care a ţinut unită această vastă federaţie multinaţională. Totuşi, nu ideologia, ci raţiunile de stat sunt cele care au jucat rolul principal.”
(Charles de Gaulle).

 

 

Arhiva Mitrohin şi istoria secretă a KGB

 

 

Am ales drept motto la acest articol impresii de culise ale liderilor Naţiunilor Unite la întâlnirea lor la nivel înalt de la Teheran, din 1943. Cititorul din România nu va găsi aceste impresii în niciunul din documentele oficiale ale acelei conferinţe tripartite dintre Roosevelt, Stalin şi Churchill.

Dar acestea aruncă o lumină nebănuită asupra atmosferei de la masa verde a tratativelor.

Tot acolo, la Teheran, spre consternarea lui Churchill, preşedintele Roosevelt a acceptat invitaţia lui Stalin de a fi găzduit în clădirea ambasadei URSS – vezi, Doamne, din considerente de siguranţă şi pază personală. De parcă americanii şi englezii ar fi stat mai slab la acest capitol!

În acele zile fatidice cât a stat la Teheran, Roosevelt a avut convorbiri private cu Stalin în absenţa lui Churchill, numai cu participarea translatorului sovietic, Berejkov.

Acesta din urmă şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în America unde a relatat gazdelor sale ce anume a tradus lui Stalin la întrevederile sale private cu Roosevelt de la ambasada sovietică din Iran.

Berejkov a fost stupefiat când l-a auzit pe Roosevelt spunându-i lui Stalin exact acelaşi lucru pe care el, Berejkov, îl auzise de la Hitler şi îl tradusese lui Molotov la Berlin, cu trei ani în urmă: că el, Roosevelt, îl va ajuta pe Stalin să dezmembreze Imperiul Britanic, pentru că asta corespunde intereselor Statelor Unite.

Cartea THE SWORD AND THE SHIELD – The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB, de Christopher Andrew şi Vasili Mitrohin, a apărut la Editura Basic Books din New York.

Christopher Maurice Andrew este un istoric britanic născut la 23 iulie 1941, care s-a specializat în istoria serviciilor de informaţii şi lucrează la Universitatea Cambridge din Anglia. Aceasta este a 15-a carte apărută sub semnătura sa şi cea care i-a adus o faimă mondială.

 

 

 

Foto de arhivă a lui Vasili Mitrohin

 

 

 

Co-autor al cărţii e Vasili Nikitici Mitrohin (1922-2004), un maior din cadrele active ale KGB, la Direcţia I de spionaj extern. Între anii 1952-1957, a avut mai multe misiuni de spionaj în afara URSS.

În urma unor greşeli comise, în 1957, este scos din rândul agenţilor secreţi şi mutat la Arhiva KGB unde va rămâne până la pensionarea sa, în 1985. În 1992, deci după căderea regimului sovietic, Mitrohin se duce cu un tren de noapte până în capitala Letoniei, Riga.

Acolo se prezintă la Ambasada SUA unde le arată ofiţerilor CIA câteva copii aduse cu el din arhiva KGB.

Nu este considerat credibil de americani care suspectau că documentele puteau fi contrafăcute.

După acest afront, Mitrohin se duce la Ambasada Marii Britanii din Riga, unde un tânăr diplomat englez evaluează corect potenţialul exploziv reprezentat de Mitrohin şi cere telegrafic la Londra ajutorul specialiştilor de la Serviciul secret de Informaţii Externe (MI-6).

 

Câteva zile mai târziu, la o nouă întâlnire avută acolo de Mitrohin cu o echipă de ofiţeri ai MI-6 veniţi special de la Londra se stabileşte în detaliu operaţiunea de scoatere din Rusia a celor 25 000 de documente strict secrete sustrase timp de 12 ani de Mitrohin din arhiva KGB şi îngropate sub podeaua vilei sale dintr-o suburbie a Moscovei.

După succesul acestei operaţiuni conduse de Richard Tomlinson de la MI-6, Mitrohin şi familia sa sunt exfiltraţi din Rusia şi duşi la Londra unde primesc o nouă identitate, precum şi cetăţenia britanică.

În acest context trebuie înţelese cuvintele lui Stalin spuse după război, potrivit cărora, dacă Roosevelt nu murea la 12 aprilie 1945, Armata Roşie ar fi ajuns până la Oceanul Atlantic! SUA s-ar fi mulţumit cu toate coloniile britanice şi n-ar fi mişcat un deget împotriva celor 400 de divizii sovietice care avansau în centrul Europei. Marele Stat Major al armatei sovietice pregătise planurile de ocupare militară a Parisului!

Arhiva lui Mitrohin a provocat la Londra o adevărată comoţie cerebrală specialiştilor însărcinaţi cu evaluarea documentelor sovietice care acopereau perioada dintre 1918-1985 a spionajului extern al URSS. Mitrohin a ales cu predilecţie din imensa arhivă a KGB numai acele documente de importanţă deosebită la care aveau acces doar generalii din vârful piramidei KGB.

MI-6 a informat prompt conducerea ţării. Prim-ministrul Marii Britanii a considerat prudent să alerteze doar doi lideri mondiali despre această lovitură de teatru din istoria spionajului: pe preşedintele SUA şi pe premierul Canadei – ţări cu care Anglia are relaţii privilegiate.

Când revista berlineză Focus a informat publicul german că un fost ofiţer KGB a dezertat în Anglia cu numele a sute de spioni ruşi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Spionaj Extern (SVR) al Rusiei, a ridiculizat prompt întreaga poveste, ca un „nonsens absolut”.

„Orice dezertor poate avea numele unuia, a doi sau poate a trei agenţi – dar nu a sute!”. Corect, numai că asta nu se aplică atunci când dezertorul este arhivarul-şef al KGB care, timp de 12 ani, a scos zilnic în cizmele sale documente strict secrete de importanţă deosebită. Zilnic!

A fost nevoie de şase lăzi pentru transportarea în Anglia a celor 25 000 de documente şi numai agenţii de la MI-6 ştiu exact cum le-au scos peste graniţa Rusiei.

Faptele concrete sunt mult mai senzaţionale decât articolul din revista germană. Dezertorul Mitrohin a adus cu el în Anglia detalii nu despre câteva sute, ci despre mii de agenţi sovietici şi ofiţeri de informaţii din toate părţile globului, unii dintre ei fiind aşa-numiţii „ilegali”, trăind clandestin în străinătate, deghizaţi drept cetăţeni străini. Niciunul dintre cei care au spionat pentru URSS în orice perioadă, de la Revoluţia Rusă până la Gorbaciov nu mai poate fi sigur că secretele sale sunt încă în siguranţă.
Conţinutul celor şase lăzi cu documente aduse de Mitrohin în Anglia a fost descris de FBI drept „cel mai complet şi mai vast spionaj primit vreodată din orice sursă” (pag. 1).

Aşadar, se pare că Mitrohin l-a întrecut pe Rudolf Roessler, spionul Orchestrei Roşii, şi chiar pe Richard Sorge, în cursa pentru locul întâi al marilor super-spioni din toate timpurile…

Despre România

În cursul anului 1971, KGB a trimis 13 „ilegali” în România. Aşa cum am menţionat mai sus, „ilegalii” erau agenţi secreţi trimişi de KGB în străinătate, în totală clandestinitate, deghizaţi drept cetăţeni străini.

Deşi, în general, ei aveau toţi obiective similare, existau de asemenea cauze precise de preocupare a KGB în fiecare ţară.

Prioritatea dată României în 1971 reflecta neplăcerea crescândă a sovieticilor faţă de politica externă a liderului ei, Nicolae Ceauşescu, politică care combina o versiune de nepotism neo-stalinist, în interiorul României, cu o independenţă crescândă faţă de Pactul de la Varşovia, în afara României.

După condamnarea publică a invaziei Cehoslovaciei, Ceauşescu a fost răsplătit în anul următor cu o vizită de stat din partea lui Richard Nixon – prima a unui preşedinte american într-o ţară comunistă!

În 1970, Ceauşescu a efectuat prima din cele trei vizite oficiale în SUA. Moscova şi-a manifestat neplăcerea faţă de vizita lui Ceauşescu la Pekin, în 1971, prin organizarea de manevre ale Pactului de la Varşovia la graniţele României.

Rapoartele KGB privind România erau scrise pe un ton care combina indignarea cu suspiciunile cele mai grave: „Exploatând linia antisovietică a Partidului Comunist Chinez şi a guvernului Chinei, conducerea României a luat-o pe calea unei aşa-numite autonomii şi independenţe faţă de URSS. Naţionalismul este în floare în România.

Autorii şi avocaţii lui sunt exact aceiaşi lideri de partid şi din guvern. Conducerea PCR nu-şi expune deschis pretenţiile ei teritoriale; dar face orice pentru a demonstra că istoric, etnic şi în alte privinţe, Moldova şi Regiunea Cernăuţi aparţin României.

Declaraţia lui Mao în conversaţiile cu socialiştii japonezi despre achiziţia ilegală de către URSS a Basarabiei (Moldova) a fost dezvoltată în România. Ziarul francez Le Monde a publicat de două ori articole exprimând îndoiala asupra legalităţii includerii Basarabiei în URSS. Nu este imposibil ca iniţiativa de publicare a articolelor să fi venit din România.” (pag. 270)

„Ilegalii” trimişi în România, deghizaţi în occidentali, erau instruiţi să culeagă informaţii despre: relaţiile României cu SUA şi cu China; despre pretenţiile României asupra teritoriului sovietic din Basarabia şi nordul Bucovinei; despre baza politică şi economică a opoziţiei faţă de URSS; atitudinea minorităţii maghiare şi germane; despre cultul lui Ceauşescu; despre starea PCR.

Principalele surse ale „ilegalilor” aşa-zis „occidentali” includea salariaţi ai ziarului Scânteia şi ai ziarului destinat saşilor Volk und Kultur.

România apare ca o ţintă prioritară pentru spionajul sovietic încă din data de 30 ianuarie 1930, când Biroul Politic ordonă mărirea numărului de „ilegali” infiltraţi în România pentru culegerea de informaţii, dar, surprinzător, SUA sunt total absente ca interes pentru sovietici.

Aceştia aveau să stabilească relaţii diplomatice cu americanii abia trei ani mai târziu, în 1933. (pag. 42)

Din rândurile de mai sus rezultă clar că politica externă a României ceauşiste a călcat pe nervi atât Kremlinul, cât şi ţările frăţeşti din Tratatul de la Varşovia.

Fără intervenţia directă a preşedintelui Lyndon Johnson şi a premierului de stat Ciu En-lai, în vara anului 1968, este posibil ca odată cu Cehoslovacia, să fi fost invadată şi România de către trupele sovietice.

a

 

Unul dintre cele mai mari scandaluri de spionaj din toate timpurile l-a avut ca autor pe Vasili Nikitici Mitrohin, care a extras 25 000 de documente strict secrete, de o importanță deosebită, din Arhiva KGB, unde a lucrat timp de 12 ani. Mitrohin a oferit aceste documente serviciului englez de informații, MI-6, provocând un veritabil cutremur în rândul oficialilor britanici.

O parte considerabilă din aceste informații top secret au fost publicate mai târziu în cartea „THE SWORD AND THE SHIELD – The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB”, de Christopher Andrew şi Vasili Mitrohin.

 

Despre Marea Britanie

 

 

La capitolul Marea Britanie, Mitrohin dezvăluie cititorului profilul psihologic pe care trebuie să-l aibă un străin, pentru a atrage interesul unui ofiţer KGB însărcinat cu recrutarea de agenţi secreţi din afara URSS:

„Un bun agent este unul ale cărui caracteristici vitale includ următoarele trăsături: lucrează, de exemplu, într-un departament militar şi are un grad mijlociu, dar cu o poziţie-cheie care-i permite accesul la informaţii; nu aspiră la o funcţie mai înaltă, are un complex de inferioritate pentru insuccesul său în carieră (să zicem că sănătatea şubredă l-a împiedicat să-şi termine studiile la colegiul cadrelor militare); este băutor (un obicei costisitor); are o slăbiciune pentru sexul opus (care de asemenea nu este ieftin); este critic la adresa guvernului său şi loial guvernului rezidentului recrutor.” (pag. 410)

Este momentul potrivit să menţionăm că, spre deosebire de americani, specialiştii britanici comentează cu admiraţie nedisimulată abilitatea ruşilor de a depista şi recruta oameni talentaţi pentru munca de spionaj extern.

În acest context, recrutorul sovietic Konon Trofimovici Molody deţine un loc de invidiat în galeria marilor talente sovietice, fiind cel care a recrutat şi controlat grupul celor cinci spioni magnifici de la Cambridge University din Anglia.

Tot aici trebuie menţionat şi numele lui Melita Norwood (nume conspirativ HOLA), drept agentul secret al KGB-ului cu cea mai lungă carieră din istoria spionajului: 42 de ani! A furnizat informaţii capitale din programul de înarmare nucleară al Marii Britanii.

În timpul unui voiaj la Moscova cu soţul ei, în anul 1979, la împlinirea a 42 de ani de la recrutarea ei de către sovietici, guvernul URSS i-a oferit o pensie viageră pentru servicii deosebite, pensie pe care ea a refuzat-o zicând că are tot ce-i trebuie pentru a trăi (pag. 420).

Aceasta a rămas până la sfârşit un adept autentic al ideologiei comuniste şi este dată ca exemplu în academiile militare drept cel mai periculos tip de spion pentru Occident! Este un caz unic şi nu are concurente pe podiumul femeilor superspion din toată istoria artei militare din toate timpurile.

La extrema opusă Melitei Norwood se situează dezertarea la britanici a lui Oleg Adolfovici Lialin, un ofiţer sovietic expert în lupta corp la corp şi un puşcaş lunetist de excepţie care a fost recrutat de Military Intelligence Five (MI-5) în 1971 ca dezertor în dispozitiv (adică aflat la locul lui de muncă).

Dimensiunea alarmei colosale provocate Kremlinului la dezertarea lui Lialin este ilustrativ dată de faptul că Leonid Brejnev a trebuit să-şi întrerupă o vizită de stat în Europa de Est, pentru a se întâlni de urgenţă, într-o sală a aeroportului din Moscova, cu membrii Biroului Politic. Imediat după această şedinţă-fulger, aproape toţi ofiţerii serviciului F de la KGB au fost retraşi din capitalele occidentale, lăsând Direcţia a V-a complet descoperită şi incapabilă de a-şi îndeplini misiunea de coordonare a sabotajelor din străinătate în vremuri de criză.

Secretele dezvăluite de Lialin au îngrozit guvernele occidentale, pentru că acestea se referă la planurile de sabotaj ale KGB-ului la Londra, Washington, Paris, Bonn, Roma şi alte capitale din Apus.

Pe lângă pregătirea unor acţiuni speciale în timp de pace, Lialin a dezvăluit planuri criminale ale KGB pentru acţiuni în caz de conflict care urmau să fie executate de ofiţeri „ilegali”, agenţi locali şi grupuri de sabotaj infiltrate în fiecare ţară-ţintă.

La Washington, serviciul F al KGB a prevăzut totul, de la concepţia metodelor de otrăvire a sistemului de alimentare cu apă a capitalei americane şi până la planificarea detaliată a asasinării conducătorilor Americii.

Proiectele de sabotaj în Marea Britanie includeau planuri de inundare a metroului din Londra, aruncarea în aer a Centrului de Detectare Antirachete de la Fylingdale şi distrugerea la sol a bombardierelor nucleare. Unul din planurile dezvăluite de Lialin britanicilor, prevedea ca agenţi KGB deghizaţi în curieri poştali să presare capsule cu otravă incoloră pe coridoarele principale ale Ministerului englez de Externe care ar fi provocat moartea celor care le striveau sub pantofi.

În Parlamentul britanic, procurorul-general al ţării a precizat că Lialin avea misiunea suprimării persoanelor britanice considerate duşmane ale URSS (pag. 383).

Ca urmare a dezvăluirilor acestui dezertor sovietic, guvernul britanic a decis, la 24 septembrie 1971, expulzarea din Anglia a 105 ofiţeri KGB şi GRU care erau pe teritoriul britanic sub acoperire diplomatică.

Ministrul de Externe Sir Alee Douglas Home şi ministrul de Interne Reginald Maudling au întocmit o notă comună către prim-ministrul Edward Heath, pe 30 iulie 1971, prin care avertizau că numărul ofiţerilor KGB şi GRU de la Londra depăşea capacitatea Serviciului Secret britanic de a-i urmări şi împiedica în acţiunile lor.

Conform lui Mitrohin, sovieticii au avut nevoie de trei ani pentru reorganizarea serviciului F din Direcţia a V-a a KGB de pe urma dezertării lui Lialin. Nu ştim cât timp le-a trebuit occidentalilor să-şi reorganizeze apărarea contrainformativă în faţa asaltului sovietic…

Mitrohin menţionează în această carte că, la începutul anului 1964, şeful KGB a fost abordat de Brejnev cu o propunere de a însărcina KGB-ul cu misiunea asasinării lui Hruşciov. La ora aceea, Brejnev era liderul grupului de complotişti care pregătea răsturnarea de la putere a lui Hruşciov. Vladimir Semiciastny, preşedintele KGB, a refuzat propunerea lui Brejnev, dar a acceptat să pună sub urmărire permanentă telefonul privat al lui Hruşciov… Cu sprijinul KGB-ului, complotiştii au dobândit avantajul unei surprize totale în acţiunea lor.

Când, în toamna lui 1964, Hruşciov a plecat în concediu la Marea Neagră, el a fost condus la aeroport de colegii lui de la Kremlin, toţi un zâmbet! Când s-a întors, pe 13 octombrie 1964, convocat să participe la o şedinţă urgentă a conducerii de la Kremlin, Hruşciov era aşteptat la aeroport doar de două persoane: şeful KGB şi un bodyguard.

S-au strâns toţi la Kremlin şi vă aşteaptă pe dvs.“, s-a mărginit să-i explice Vladimir Semiciastny. Acolo, conjuraţia condusă de Brejnev a reuşit fără vărsare de sînge. Hruşciov a acceptat să demisioneze pe „considerente de sănătate şi vârstă avansată”. Pentru prima oară în istoria URSS un lider suprem sovietic pleca la pensie şi va muri din cauze naturale şase ani mai târziu, în vârstă de 77 de ani.

Mă voi limita în continuare la simpla înşiruire a celor mai relevante secrete dezvăluite în această carte:

– Până în 1967, KGB a fost în stare să spargă cifrul de stat din 72 de ţări, reprezentând un total de 152 de sisteme diferite de cifrare a traficului diplomatic din acele ţări. Nu mai puţin de 133 200 de interceptări descifrate din 51 de ţări au fost suficient de importante pentru a fi trimise de KGB Comitetului Central al PCUS în 1960. Conţinutul acestor interceptări a rămas secret până azi şi istoricilor le este interzis accesul la ele;

– Primul computer electronic din istoria lumii a fost construit în anul 1943 de către savanţii britanici pentru spargerea cifrului de stat al Germaniei naziste. Numele dat acestui computer era COLOSUS şi el a fost în măsură să furnizeze în ultimii doi ani ai războiului mai multe informaţii operaţionale decât traficul emis de maşinile germane de cifrat ENIGMA. Se recunoaşte deschis faptul că unele secrete de importanţă deosebită descifrate de COLOSUS au fost trimise oficial Kremlinului (pag. 96).

Va trece aproape o jumătate de secol până când americanii Steve Jobs şi amicul său Steve Wozniak vor da omenirii primul computer electronic personal botezat APPLE-II, expus azi la Muzeul Naţional The Smithsonian din Washington, DC, SUA;

– În 1945, NKVD, predecesorul KGB, a recrutat un funcţionar de la Secţia cifru a Ministerului de Externe al Franţei, menţionat în carte sub numele de cod JOUR. El a furnizat aşa multe date secrete, încât a fost decorat de sovietici cu Ordinul Steaua Roşie. Mulţumită lui JOUR, KGB a fost în măsură să trimită Kremlinului copii identice ale corespondenţei diplomatice a guvernului francez cu ambasadele Franţei din Moscova şi Washington din timpul crizei rachetelor nucleare sovietice din Cuba (pag. 461). Omenirea s-a aflat atunci la un pas de războiul nuclear cu consecinţe incalculabile;

– Cel mai mare impact emoţional asupra lui Mitrohin l-a avut războiul dus de URSS în Afganistan.

Pe 28 decembrie 1979, Babrak Karmal, noul lider ales de Kremlin să conducă Afganistanul, a anunţat la radio că predecesorul său Hafizullah Amin, „un agent al imperialismului american”, a fost judecat de un „tribunal revoluţionar” şi condamnat la moarte. Mitrohin a descoperit repede, din dosarele de război care veneau la arhivă, că Amin a fost în realitate asasinat împreună cu întreaga sa familie şi anturajul lor de către un detaşament al forţelor speciale sovietice Spetznaz, format din 700 de militari KGB.

Îmbrăcaţi în uniforme afgane şi transportaţi în vehicule militare cu însemnele armatei afgane, trupele KGB au luat cu asalt palatul prezidenţial în după-amiaza zilei de 27 decembrie 1979.

Spre surprinderea acestora, gărzile palatului au opus o rezistenţă crâncenă, ucigând peste o sută de KGB-işti, înainte de cucerirea palatului şi împuşcarea lui Amin şi a familiei sale.

Sub ocupaţia militară a URSS, au pierit un milion de afgani, bărbaţi, femei şi copii de toate vârstele;

– În timpul războiului antisovietic 1941-1945, numărul total al agenţilor plătiţi de URSS se ridică la 1 240 de spioni care au furnizat din toată lumea 41 718 documente de spionaj. Aproximativ 3 000 dintre aceste documente de spionaj extern au fost trimise Comitetului de Stat pentru Apărare (STAVKA) prezidat de Stalin;

– În 1980, serviciul de spionaj al RDG (STASI) avea 75 000 de ofiţeri faţă de 59 500 cât avea în 1975;

– La sfîrşitul anilor 1960, un ofiţer KGB pe nume Boris Sedov a stabilit un contact confidenţial considerat extrem de important cu Henry A. Kissinger, pe când acesta era încă profesor la Harvard University. El a devenit o sursă de informaţii politice.

În campania electorală a lui Nixon din 1968, Kissinger l-a folosit pe Sedov, având acoperirea de „jurnalist la Novosti”, pentru a transmite la Moscova mesaje privind adevărata imagine a lui Nixon care era diferită de imaginea publică care se voia cea a unui uliu al Războiului Rece şi că, în realitate, Nixon voia relaţii mai bune cu URSS (fapt confirmat după ce el a câştigat Casa Albă).

Brejnev i-a trimis prin Sedov felicitări pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale împreună cu o notă exprimând speranţa că vor stabili împreună relaţii sovieto-americane mai bune.

După ce Nixon s-a instalat la Casa Albă şi l-a luat cu el, ca sfetnic, şi pe Kissinger, ambasadorul sovietic în SUA, Anatoli Dobrînin, n-a mai tolerat contactele secrete ale lui Boris Sedov cu Kissinger şi a insistat la Kremlin ca el, Dobrînin, să preia acest canal secret (pag. 207);

– Prima acţiune clandestină a CLA imediat după înfiinţarea ei a fost o operaţiune de ajutor financiar către Partidul Creştin Democrat din Italia cu suma de 10 milioane de dolari la alegerile generale din 1948 când Partidul Comunist italian avea 1 760 000 de membri cotizanţi şi era o forţă de temut în Italia (pag. 277);

– Iată motivele pentru care Finlanda a scăpat de încorporarea ei în lagărul ţărilor socialiste după terminarea războiului: Stalin s-a întrebat dacă preţul unei asemenea încorporări nu va fi o altă baie de sânge (cum a fost în timpul războiului de iarnă sovieto-finlandez, când ostaşii Finlandei au opus o rezistenţă eroică câştigând admiraţia Europei).

Stalin a preferat să smulgă Finlandei 12% din teritoriul ei naţional şi s-o forţeze să plătească enorme despăgubiri de război: de cinci ori mai mari decât cele impuse Italiei (pag. 279);

– Brigăzile Roşii din Italia au primit ajutor clandestin de la serviciile secrete ale Cehoslovaciei (StB) şi ale RDG (STASI). Conducătorii Partidului Comunist italian s-au temut că acest ajutor ar putea fi descoperit. Spaimele lor au atins apogeul când Brigăzile Roşii l-au răpit pe Aldo Moro, preşedintele Partidului Creştin Democrat. Timp de 54 de zile până la asasinarea lui Moro, liderii comunişti de la Roma n-au avut somn (pag. 299);

– În 1972, KGB a livrat arme teroriştilor din Irlanda de Nord (IRA) care au provocat multe victime atât britanicilor cât şi populaţiei locale irlandeze. Cu doi ani mai devreme, KGB a livrat arme teroriştilor libanezi din Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (pag. 385);

– URSS avea în străinătate multiple baze de interceptare a comunicaţiilor Marinei Militare americane. Astfel de baze sovietice au fost construite în Yemenul de Sud şi la Cam Ranh Bay în Vietnam.

Cea mai mare este însă baza de la Lourdes, în Cuba, care se întinde pe o suprafaţă de 28 de mile pătrate, având 1 500 de servanţi electronişti sovietici care asigură comunicaţii instantanee la scară planetară (pag. 350);

– Arhiva lui Mitrohin conţine detalii despre activitatea de informator plătit la poliţia secretă a lui Lech Walesa din anii 1970, când era electrician la şantierul naval. Autorităţile comuniste din Polonia au exploatat această activitate secretă pentru discreditarea lui Walesa, după ce a ajuns liderul sindicatului „Solidaritatea” (pag. 535);

– Poliţia secretă poloneză (SB) a făcut imense eforturi pentru infiltrarea Bisericii Catolice cu agenţi acoperiţi. „Din 70 de episcopi polonezi, SB a menţinut contacte secrete cu 50 de episcopi. Asta a permis autorităţilor poloneze să prevină mişcări nedorite din partea bisericii” (pag. 526); Generalul Jaruzelski a fost decepţionat când a aflat de la Andropov că trupele sovietice nu-i vor veni în ajutor dacă Polonia va cădea sub controlul muncitorilor sindicatului „Solidaritatea” (pag. 530);

– Numărul turnătorilor la poliţia secretă a RDG (STASI) a fost de şapte ori mai mare decât cel al informatorilor din Germania nazistă (pag. 546); în RFG, succesele repurtate de STASI le-a depăşit pe cele repurtate direct de către agenţii KGB (pag. 553);

– Peste 70% din sistemele armelor deţinute de ţările Pactului de la Varşovia erau furate din Occident şi copiate (pag. 557).

Concluziile acestei cărţi sunt surprinzătoare, după cum urmează:

KGB a fost de câteva ori mai mare decât orice alt serviciu de spionaj din Occident. Fără KGB, regimul comunist din Rusia ar fi fost mai scurt. Sabia şi scutul regimului sovietic a fost KGB-ul (pag. 561).

Falia adâncă care separă Occidentul de ţările din Est începe în secolul al IV-lea ca urmare a stabilirii Noii Rome la Constantinopol, în anul 330, falie devenită permanentă în anul 1054 prin Marea Schismă a bisericii creştine.
Rusia de azi este mai mică teritorial decât Rusia Ecaterinei cea Mare. A pierdut un imperiu şi nu şi-a găsit menirea (pag. 564).

de Michael Nicholas Blaga

Articol preluat din revista Lumea.

06/12/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Femeile sunt ca traducerile: cele frumoase nu sunt fidele, iar cele fidele nu sunt frumoase. „

 

 

 

 

 

– George Bernard Shaw –

 

 

 

 

 

 

 

George Bernard Shaw

George Bernard Shaw

 

 

 

 

 

 

George Bernard Shaw (26 iulie 1856 – 2 noiembrie 1950), a fost un dramaturg irlandez, autor a mai mult de 60 de piese de teatru si  un mare eseist si romancier.

Aproape toate scrierile sale au abordat  problemele sociale, dar au si un filon de comedie care face ca temele lor grave să devină savuroase.

A participat până la sfârșitul vieții la viața social-politică, scriind un mare număr de articole și pamflete pe teme sociale și politice, remarcându-se prin  stilul sau  caustic și combativ.A fost atras de mișcarea socialistă, devenind unul dintre fondatorii “Societății fabienilor” (Fabian Society), din care s-a format mai târziu Partidul Laburist englez

A  salutat  revoluția bolsevică din Rusia, pe care a sustinut-o entuziast după vizita făcută în URSS  în anii 30, anii marilor epurări staliniste, dar  în același timp a condamnat  regimurile totalitare declarandu-se un adept al democrației.

Este singurul scriitor  care a primit   un premiu Nobel pentru Literatura (1925) și un Oscar (1938), pentru contribuțiile sale la literatură și pentru munca sa la filmul Pygmalion (o adaptare  a piesei sale cu acelasi nume).

Shaw a vrut să refuze Premiul Nobel, pur și simplu pentru că nu avea nici o dorință de onoruri publice, dar l-a acceptat pană la urmă la insistentele soției sale, in semn de dragoste pentru Irlanda, patria poporului său.

  A  refuzat insa premiul bănesc, cerând ca acesta  să fie utilizat pentru a finanța traduceri din lucrarile marelui dramaturg  August Strindberg, din suedeză în engleză.

 

06/12/2014 Posted by | UMOR | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: