CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O istorie putin cunoscută – Proiectul Statelor Unite ale Austriei Mari


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

”Istorie secretă – Statele Unite ale Austriei Mari”

 

 

 

 Unul dintre cele mai fascinante proiecte geopolitice din istoria Bătrânului Continent a fost acela al ”Statelor  Unite ale Austriei Mari”care  au fost așezate pe o hartă vizionară, la începutul secolului XX, chiar de un român, Aurel C. Popovici…

Dar puțină lume știe că, la începutul anilor ’50, tratatele fondatoare ale construcției comunitare au fost inspirate (și) din această proiecție foarte interesantă !

În lucrarea sa intitulată ”Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari” (”Die Vereinigten Staaten von Groß-Österreich”, 1906), Aurel C. Popovici a propus la începutul secolului XX, popoarelor Europei un nou concept, acela al Europei Centrale federalizate, pe baza egalităţii între naţiunile care o locuiesc.

Juristul si politicianul roman Aurel Popovici (1863 – 1917), propunea  federalizarea Austro-Ungariei în aşa-numitele State Unite ale Austriei Mari. Din tinereţe el  şi-a exprimat opoziţia împotriva politicii de maghiarizare din Transilvania şi Banat.

In mod miraculos el a reuşit  să intre într-un grup de persoane din jurul printului Franz Ferdinand şi încearcă să promoveze ideea unei restructurări a imperiului Austro-Ungar într-o uniune de state federale.

Structura federală pe care a conceput-o , inspirată totalmente de modelul unor republici federale viabile (aşa cum erau la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic şi Brazilia, care au imitat modelul american),  o numeşte Statele Unite ale Austriei Mari.

Era vorba in fapt de   o redesenare radicală a hărţii Austro-Ungariei, prin creerea  unui  număr de state semi-autonome pe baza majorităţilor etnice şi lingvistice, care să fie toate parte a unei confederaţii mai mari intitulate Statele Unite ale Austriei Mari.

În această nouă situaţie, identificarea limbii şi a culturii ar fi fost încurajată şi ar fi fost echilibrată balanţa controlului puterii, cel puţin parţial. 

Conceptul presupunea înfiinţarea a 15 provincii autonome (state), constituite pe principiul naţionalităţii, respectând frontierele etnice, beneficiind de o largă autonomie internă, după modelul elveţian sau american.

Era prevăzută, de asemenea, o întărire considerabila a executivului central şi folosirea sistematică a limbii germane în administraţie şi ca limbă oficială.

Una din consecinţele cele mai importante era pierdera importanţei jucate de Ungaria in cadrul monarhiei dualiste existente la acea data.

Afirmaţia trebuie înţeleasă  în corelaţie cu mediul confruntărilor între naţiuni, pe fondul primei afirmări geopolitice a acestora în istoria europeană.

În opinia arhiducelui Franz Ferdinand, problema cea mai mare a Imperiului era problema naţionalităţilor, foarte multe dând semne puternice de nemulţumire faţă de faptul că marele stat este condus doar de austrieci şi de unguri.

Soluţia gandita de  românul Aurel C. Popovici, prevedea  o redesenare radicală a hărţii Austro-Ungariei prin creerea unui  număr de state semi-autonome pe baza majorităţilor etnice şi lingvistice, care să fie toate parte a unei confederaţii mai mari ,intitulate Statele Unite ale Austriei Mari.

Ca majoritatea autorilor epocii, Aurel C. Popovici utiliza  frecvent termenul de ”rase” cu sensul de etnii, sugerând o colaborare a ”raselor”, dar fără amestecarea acestora.

 

 

aurel c popovici

 Foto: Aurel C. Popovici

 

Proiectul lui Aurel C. Popovici a fost promovat de ”Cercul de la Belvedere”, din care făcea parte împreună cu alţi specialişti pe diverse probleme politice, cerc intelectual apropiat arhiducelui Franz Ferdinand.

Grupul îşi luase numele de la reşedinţa arhiducelui din Viena, castelul Belvedere.

 

Principiul naţionalităţilor

 

Dacă despre proiectul „ Confederaţiei Dunărene” a lui Nicolae Bălcescu, se afirma că acesta nu era scutit de „tirania principiului naţionalităţilor”, această constatare i se potriveşte cu mult mai bine lui Aurel C. Popovici, care aşează „principiul de naţionalitate” în centrul ideologiei sale naţional-politice.

Principiul reprezenta, în opinia sa, paradigma care guverna viaţa popoarelor ajunse la conştiinţa propriei identităţi şi factorul catalizator al evoluţiei lor spre libertate, egalitate şi suveranitate naţională.

Principiul naţionalităţilor este o formă de luptă între contrarii, care nu încetează nici o clipă să se manifeste ca o lege a naturii.

În societatea modernă această luptă între diversele “rase” pentru supravieţuire sau supremaţie îmbracă costumul naţional.

Dar, această luptă odată obiectivată, trebuie să devină civilizată, etică, în opoziţie cu cea din epocile apuse ale evoluţiei omenirii.

 

Dualism sau federalism?

 

În istoria sa, Imperiul Habsburgic a balansat mereu între centralism şi federalismul istoric.

Dilema momentului era însă şi mai nuanţată, deoarece dualismul în sine îngloba două centralisme, unul mai tolerant faţă de naţionalităţi, în vestul imperiului, altul mai etnofag, cel din Ungaria.

Deci, la începutul secolului al XX- lea, problema monarhiei era acea de a decide între dualism sau federalism pe criterii naţionale.

Între centralismul extrem şi federalismul vetust, a aparut o a treia cale: statul federal organizat pe baza delimitării naţiunilor.

Această formă de stat va fi centralistă, în limitele garantării stabilităţii şi tăriei imperiului şi, în acelaşi timp, descentralizată sau federalistă, în măsura în care să asigure dezvoltarea liberă a naţionalităţilor componente care vor forma individualităţi politice autonome pe teritoriile lor naţionale.

Modelele avute în vedere erau Elveţia şi Belgia, state multietnice care ofereau exemple de stabilitate şi de respect pentru afirmarea liberă a naţionalităţilor componente.

În privinţa constituţiilor, pe care Aurel C. Popovici le-a studiat în vederea elaborării proiectului său, acestea au fost cele ale Germaniei, Elveţiei şi Statelor Unite ale Americii.

El releva faptul că cele trei state federale s-au constituit prin liberă voinţă din confederaţii, ca argument împotriva duşmanilor federalismului, considerat un potenţial pericol de disoluţie a imperiului.

 

 

Structura Austriei Mari

 

Odată cu începutul secolului XX începea să fie tot mai vizibilă principala problemă de care se lovea dubla monarhie din Austro-Ungaria şi anume faptul că imperiul era format din 11 grupări etnice distincte, din care doar două, germanii şi ungurii (care împreună formau doar 44% din totalul populaţiei) deţineau puterea de control.

Celelalte nouă grupări etnice (cehii, polonezii, rutenii, românii, croaţii, slovacii, sârbii, slovenii şi italienii), nu deţineau aproape nici un fel de putere.

Sistemul monarhiei duale al unchiului lui Franz Ferdinand, împăratul Franz Joseph, împărţise vechiul imperiu austriac în două naţiuni, una dominată de austrieci şi cealaltă dominată de maghiari.

După o serie de demonstraţii şi răscoale devenise însă evident că această situaţie în care două grupări etnice, aflate practic în minoritate, dominau celelalte nouă grupuri etnice, nu putea să mai reziste pentru mult timp.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Teritoriul federaţiei urma să fie împărţit după criteriul delimitării naţionalităţilor în cincisprezece unităţi teritoriale, in cadrul carora o naţionalitate anumită beneficia de o covârşitoare majoritate.

Graniţele etnografice stabilite de autor nu corespundeau decât parţial vechilor hotare „istorice” ale provinciilor de odinioară.

 

 

Statele propuse de Aurel Popovici 

Următoarele teritorii ar fi trebuit să devină state după reformă (”Deutsch” se referă la limba germană,  nu la Germania) :

 

 

 

Popovic1-4

 

 

– Deutsch-Österreich (Austria germană, astăzi Austria şi Tirolul de Sud)
– Deutsch-Böhmen (Boemia germană, partea de nord-vest a Cehiei de astăzi)
– Deutsch-Mähren (Moravia germană, partea de nord-est a Cehiei de astăzi)
– Böhmen (Boemia, partea sudică şi centrală a Cehiei de astăzi)
– Slowakenland (Slovacia)
– West-Galizien (Galiţia de vest, parte a actualei Polonii)
– Ost-Galizien (Galiţia de est, parte a actualei Ucraine)
– Ungarn (Ungaria)
– Seklerland (Ţara Secuilor, parte a României de astăzi)
– Siebenbürgen (Transilvania, Banat şi Bucovina, parte a României şi Ucrainei de astăzi)
– Trento (Trentino, parte a Italiei de astăzi)
– Triest (Trieste), parte a Italiei de astăzi)
– Krain (Carniola, Slovenia de astăzi)
– Kroatien (Croaţia)
– Woiwodina (Voivodina, parte a Serbiei de astăzi)

În plus, unele enclave vorbitoare de limbă germană din Transilvania de est şi în alte regiuni ar fi avut o autonomie limitată.

Deoarece Bosnia şi Herţegovina fuseseră abia înglobate în imperiu, se propunea păstrarea lor în situaţia de atunci.

Cele cincisprezece ţări propuse urmau să reprezinte fiecare o individualitate naţională, cu mult mai omogenă din punct de vedere naţional decât majoritatea statelor europene.

Fiecare naţionalitate, în teritoriul astfel delimitat, urma să devină purtătoare de drepturi constituţionale.

La fel ca în Statele Unite ale Americii, sublinia Aurel C. Popovici, trebuie să se plece de la ideea fundamentală că diferitele naţiuni ale imperiului au anumite interese şi nevoi comune, care urmau să fie încredinţate unui guvern central.

Celelalte domenii ale vieţii comunităţilor  rămâneau  în sarcina statelor naţionale, carora li se  rezerva o autonomie foarte largă.

 

Principiile constituţionale ale Federaţiei

 

Depăşind toate proiectele federaliste de până la el, Aurel C. Popovici expune elementele de bază care ar fi trebuit avute în vedere la elaborarea constituţiei Statelor Unite ale Austriei Mari.

Acestea ar fi, în sinteză, următoarele: Forma de stat este monarhia, avându-l în frunte pe împăratul Francisc Iosif I. Fiecare cetăţean al unui stat din federaţie era, în acelaşi timp, cetăţean austriac. Statele Unite ale Austriei urmau să formeze o uniune vamală.

Competenţa autorităţilor centrale urma să se întindă asupra listei civile a Coroanei. Guvernul federal se va compune din reprezentanţii statelor naţionale.

Şeful guvernului era cancelarul numit de împărat. Organul legislativ federal era parlamentul imperiului, bicameral, constituit din Camera deputaţilor şi Senat.

Camera deputaţilor va fi formată din reprezentanţi ai popoarelor întregii federaţii aleşi prin vot universal, direct şi secret.

Senatul urma să fie format din membri ai Casei domnitoare, prin naştere, membri de drept, membri aleşi şi membri numiţi de împărat.

Aurel C. Popovici propunea un guvern central format din patruzeci şi doi de membri delegaţi de către guvernele statelor naţionale, proporţional cu numărul cetăţenilor cu drept de vot din statul respectiv.

Fiecare stat naţional component al federaţiei avea dreptul la o constituţie proprie care nu trebuia să conţină prevederi contrare constituţiei imperiale, la guvern, parlament şi putere judecătorească proprii.

În fruntea guvernului va fi numit de către împărat un guvernator care trebuia să fie cetăţean al statului respectiv.

Guvernatorul alegea membrii guvernului, a cărui componenţă urma să fie aprobată de împărat.

Imperiul este garantul autonomiei şi teritoriului statelor naţionale componente.

La rândul lor, statele naţionale se raportau la autoritatea centrală.

De asemenea, statele care cuprind minorităţi naţionale erau obligate să le garanteze drepturi şi libertăţi necesare conservării propriilor identităţi. Limba oficială a imperiului, a comunicării între statele componente şi în relaţiile internaţionale, era propusă a fi limba germană.

Fiecare stat naţional îşi va hotărî limba naţională.

În parlamentul imperial fiecare membru putea să întrebuinţeze limba proprie.

Legile, decretele şi alte acte oficiale ale guvernului central, în statele componente, vor fi publicate în limba oficială a statului respectiv.

Capitala federală şi oraşul de reşedinţă al împăratului era Viena. Cam acesta era, în linii generale, proiectul Statelor Unite ale Austriei Mari, cu 45 de ani înainte de semnarea Tratatelor de la Paris și Roma, care au pus bazele actualei Uniuni Europene.

Datorită rezistenţei opuse de partea maghiară şi a asasinării prinţului Franz Ferdinand la Sarajevo in 1914, modelul propus de Popovici a pierdut orice şansă de a mai fi implementat, odata  cu declanşarea primului război mondial, in care Austro-Ungaria a fost invinsa.

Drept urmare imperiul a fost dezmembrat de către puterile victorioase ale Antantei.

Astfel s-au format mai multe state noi, iar alte teritorii austro-ungare s-au unit cu  ţările  vecine deja existente.

 

 

 
Bibliografie (surse): 

Aurel C.Popovici, editura Albatros, 1994. Inclusiv studiile lui Constantin Schifirneţ.
Aurel C. Popovici “Naţionalism sau democraţie. O critică a civilizaţiunii moderne”, 1910.
The United States of Greater Austria – a step towards European Union?, Iulian-Nicuşor Isac, 2009.

http://politeia.org.ro/magazin-istoric

HORAȚIU ȘERB  revista ”BUSINESS POINT” nr. 61, iulie 2011)

prin /vladhogea.wordpress.com/

Reclame

03/12/2014 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , ,

Un comentariu »

  1. Reblogged this on startachim blog.

    Apreciază

    Comentariu de starchim01 | 04/12/2014 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: