CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Inventii care ne vor schimba viitorul

Inventiile care vor schimba viitorul

 

 

Specialistii de la IBM au prezentat recent publicului un plan tehnologic de dezvoltare a stiintei actuale, care va duce la o evolutie vizibila a stilui de viata uman, in toate sensurile manifestarii sale

Cele mai plauzibile inventii la care fac referire cercetatorii, vizeaza energia alternativa, Internetul, comertul, medicina si corpul omenesc.

 

Deja aplicata la un nivel inca neperfectionat, energia solara reprezinta metoda favorita de exploatare a energiei “curate”.

Daca in prezent, folosirea sa este limitata, in viitorul apropiat, bateriile solare vor putea fi incorporate in vopseaua aplicata pe diferite suprafete, in peretii si pe acoperisurile caselor, in ferestre si chiar in tesatura hainelor.

Expertii spun ca celulele fotovoltaice vor deveni de 100 de ori mai subtiri si vor putea fi folosite in toate mediile.

Medicina va atinge de asemenea noi praguri multumita indeosebi progreselor facute in intelegerea structurii ADN.

Avansul le va permite medicilor sa anticipeze si sa previna bolile, iar companiile farmaceutice vor putea crea medicatii mai eficiente in tratarea afectiunilor.

Navigarea pe Internet pe care oamenii o practica astazi va deveni istorie.

Internetul va putea fi explorat fara ajutorul tastaturii si al mouse-ului, acestea urmand sa fie inlocuite de vocea umana. Noile tehnologii vor aduce schimbari fundamentale in perceperea si in crearea informatiilor.

In comert, asistentul digital de vanzari va scoate factorul uman din magazinele alimentare si de imbracaminte.

Cabinele de proba vor fi dotate cu monitoare cu senzori care ii vor ajuta pe cumparatori sa ia rapid decizii referitoare la marimea si la modelele noilor haine.

Totodata, capacitatea de memorare a creierului va fi masiv imbunatatita.

Oamenii vor putea memora simultan numeroase informatii, pe care le vor putea analiza mai profund si mai lucid cu ajutorul diverselor tehnologii si implanturi.

Sursa: Pravda. ru

Publicitate

13/11/2014 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Dacă am avut un preşedinte învins de servicii, poate o să avem unul condus de ele.

Vorba aceea, servicii contra servicii.”

 

 

 

 

 

– Ion Iliescu –

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie de la Ion Iliescu.

 

 

 

 

 

Ion Iliescu (n.3 martie 1930, Oltenita) , este un politician român, care a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN  între 22 decembrie 1989 – 1992 , apoi ca președinte ales al Romaniei  între anii 1992 -1996 și 2000 – 2004. Din 2006 este președinte de onoare al Partidului Social – Democrat.

Fiu al unui ilegalist comunist cu stranse legaturi la Moscova, Iliescu a  intrat în Partidul Comunist Roman  în 1953 și a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceausescu.

A avut un rol foarte important în Revolutia Romana din 1989 , devenind președintele Frontului Salvarii Nationale.

În timpul celui de-al doilea mandat al său, România a aderat la NATO și a încheiat negocierile de aderare a României la Uniunea Europeana. 

În 2005 a fost începută o anchetă pentru a stabili rolul lui Ion Iliescu în mineriadele  din 1990,în care minerii din Valea Jiului sub conducerea lui Miron Cozma, au descins în Bucuresti pentru a înăbuși manifestațiile antiguvernamentale.

În iunie 2009, Ion Iliescu a fost scos definitiv de sub urmărire penală în dosarul „Mineriada 13-15 iunie 1990”, în care era acuzat de genocid, complicitate la tortură, propagandă pentru război, tratamente neomenoase, distrugere, favorizarea infractorului și complicitate la rele tratamente

Pe data de 15 mai 2007, fiind invitat în emisiunea „Tu decizi” difuzată de postul de televiziune „Realitatea TV”, Ion Iliescu a afirmat că ” [… minerii] au făcut un act civic.”

În 1995, ziarul Ziuaa publicat un interviu cu un ex-ofițer KGB care a declarat că Ion Iliescu a fost un infiltrat KGB. Iliescu a negat afirmațiile ofițerului, totuși Ziua a continuat să investigheze subiectul în detaliu. Câteva zile mai tâziu, „Ziua” a susținut că angajații săi au fost plasați sub supravegherea  Serviciului Roman de Informatii.

Scandalul privind presupusa sa legătură cu KGB a continuat în perioada 2003-2008, atunci când disidentul rus Vladimir Bukovski  a declarat că Iliescu și majoritatea membrilor FSN ar fi fost agenți acoperiți ai KGB, că Iliescu ar fi avut relații puternice cu Gorbaciov, și că revoluția română din 1989 ar fi fost un complot organizat de KGB pentru a recâștiga controlul politic asupra țării.

( Wikipedia.ro)

13/11/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: