Româ­nia lui Ceauşescu şi capacitatea de a construi arme nucleare

 

 

Nicolae Ceaușescu  (1918–1989)

 

 

„Din punct de vedere tehnic, dispunem de capacitatea de a fabrica arme nucleare”, îsi începea fostul lider comunist, Nicolae Ceausescu, declaratia rostita la Plenara Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, în mai 1989.

Cuvintele dictatorului au fost preluate de aproape toate ziarele str?ine, printre care „Washington Post” si „The Times”.

Sapte luni mai târziu Ceausescu era executat…

 

 

În anii ’80  în timpul conducerii lui  Nicolae Ceausescu , Romania, a avut un program secret menit să dezvolte arme nucleare, care încălca ratificarea de către tara noastra a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare in 1970. 

 Programul a fost oprit după Revolutia anticomunista din 1989 din Romania.  România a avut un program nuclear de cercetare încă din 1949, acesta s-a axat pe utilizarea izotopilor radioactivi în medicină și în industrie.

Programul militar „Dunarea” a început în 1978 , împreună cu programul pentru prima centrală nucleară si a avut loc la Institutul de Cercetări Nucleare Măgurele fiind supravegheat strict de Securitate .

Ce însemna „programul nuclear” discutat la începutul anului 1989, într-un cerc restrâns, sub coordonarea Elenei Ceauşescu?

Din păcate, arhivele cu documente pe asemenea temă sunt inaccesibile, vreme lungă, în oricare ţară. Iar istoricii ce le studiază sunt neapărat dintre cei cu interes pronunţat în specializarea pe chestiuni militare.

 

 

 

 Programul nuclear al României

 

 

 

La 1 iulie 1965, autorităţile de la Bucureşti au sistat livrările de minereu de uraniu către alte ţări ( in principal URSS), deoarece se dorea asigurarea necesarului intern de combustibil pentru programul nuclearo-energetic românesc ce urma să fie dezvoltat în 15-20 de ani.

În „Memoriul privind condiţiile reali­ză­rii de centrale nuclearo-electrice în R. S. Ro­mâ­nia”, un document strict secret înregistrat la 1 martie 1966 la Secretariatul Consiliului de Miniştri, au fost enumerate motivele pentru care era necesară construirea unei centrale atomo-electrice în România.

Din analiza balanţei de energie primară a ţării noastre rezultă că, începând din anul 1970, resursele clasice (combustibili fosili şi energie hi­draulică) nu mai sunt suficiente pentru acoperirea necesităţilor.

La 9 mai 1966, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat ca primul reactor (cu uraniu natu­ral şi apă grea) să intre în exploatare în anii 1972-1973 (putere: 500-600 MW). Programul continua în anii 1974-1975 prin punerea în funcţiune a unui nou reactor (500-600 MW).

Totodată, se estima creşterea puterii instalate a centralelor nuclearo-electrice din România, până la 4.500-5.000 MW (la nivelul anului 1980), respectiv până la 50.000 MW (la nivelul anului 2000).

Pentru derularea cu succes a programului respectiv, trebuiau asigurate din resurse interne, până în anul 2000, minim 138.000 tone de uraniu (în cazul în care se dovedea viabilă varianta centralei dotate cu reactoare care utilizau uraniul natural şi apa grea) sau 250.000-400.000 tone uraniu (pentru centralele care foloseau uraniu îmbogăţit şi grafit sau apă, respectiv uraniu natural şi grafit).

 

 

 

 

 

 

 

 

Ipoteza ruseasca:  Ceausescu pregatea un razboi nuclear cu URSS

 

 

In articolul “Bomba din Carpati”, publicatia Rossiiskaia Gazeta aborda in anul 2009  programul nuclear al lui Nicolae Ceausescu, subliniind ca,  in urma cu doua decenii, Romania a fost “cat pe ce” sa se doteze cu arma nucleara.

Problema era ca nu ar fi fost in beneficiul URSS, avand in vedere relatiile tensionate dintre Bucuresti si Moscova.
Potrivit publicatiei ruse, la mijlocul deceniului ’70 Romania a inceput sa lucreze la propria arma atomica, cu ajutorul Statelor Unite, iar in vara anului ’89 era aproape de a o realiza, reusind sa produca plutoniu in scopuri militare.

Se mai arata ca la finele anilor ’80,  Ceausescu a solicitat RDG, Chinei si Israelului sa contribuie la accelerarea lucrarilor din Romania destinate fabricarii bombei atomice, motivand ca, prin noua arma, Romania, RDG si alte state din spatiul sovietic s-ar fi putut apara de Perestroika lui Mihail Gorbaciov.

Totul a inceput in 1974, scrie publicatia rusa. An cand a fost creat Institutul de Cercetari Nucleare, an in care Ceausescu respinsese din nou propunerea Moscovei privind cresterea bugetului militar al tarilor din Tratatul de la Varsovia.

Publicatia aminteste ca Romania se opunea criticilor sovietice la adresa Chinei, Albaniei, Israelului si se pronuntase impotriva invaziei “trupelor fratesti” in Cehoslovacia in 1968. Ceausescu se pronunta si impotriva acordurilor dintre o serie de state socialiste cu RFG, in care nu se stipula ca Germania Federala nu mai are pretentii teritoriale in Austria, in fostele teritorii germane din URSS, Polonia si Cehoslovacia.

In anii ’70, Ceausescu a sprijinit ideea Chinei privind crearea unei organizatii de securitate in contrapondere cu Tratatul de la Varsovia, dar preda URSS separatistii din Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca, inclusiv pe cei care pledau pentru o Romanie Mare, nu numai cu Moldova vecina, ci si cu regiunile care au intrat in componenta Ucrainei sovietice, cu Insula serpilor, in 1947. In context se aminteste victoria Romaniei la Haga din acest an in litigiul privind aceasta insula.

Moscova raspundea prin sustinerea subterana a separatistilor din Transilvania (maghiarii romani) si a incercat sa-l inlature pe Ceausescu la plenarele CC al PCR. URSS si-a construit gazoductele si oleoductele spre Europa ocolind teritoriul Romaniei, dar si romanii au ripostat obtinand acordul Ungariei de a o aproviziona cu gaze autohtone.

Oficiosul rus arata ca Romania lui Ceausescu detinea active in extractia de carbune in partea estica a Statelor Unite. Situatia a facut ca in Occident sa fie adulata Romania, care returna serviciilor secrete transfugii politici.
In opinia Rossiiskaia Gazeta, cel mai important este faptul ca, in confruntarea cu URSS, Ceausescu a optat pentru bomba atomica, asemenea Chinei in 1963.

Conform arhivelor sovietice, in 1976 a fost creat un grup national de fizicieni din domeniul nuclear, ajutat de specialisti din SUA, China, Franta si Israel, care lucra intr-un centru secretizat la Magurele. Un raport declasificat de SVR in 1995 afirma ca Ceausescu planificase crearea armei nucleare pentru anul 2000, dupa care intentiona sa rupa relatiile cu URSS.
Publicatia incheie articolul cu o serie de intrebari lasate fara raspuns: care ar fi fost evolutia situatiei, cum ar fi reactionat Moscova la crearea “bombei din Carpati” si fata de Romania?

Concluzia oficiosului rus este ca poate nici nu era planul romanesc de a provoca un razboi cu URSS, iar autorul se afla undeva in alta parte.

 

Frica de bomba atomică  românească

 

La sfârşitul anului 1988, „problema românească” a devenit una centrală în negocierile lui Gorbaciov, Şevarnadze şi Iakovlev cu Occidentul. Problema nu consta în faptul că în presa sovietică Ceauşescu era prezentat drept un „stalinist” şi duşman al perestroicii,  chiar dacă acesta într-adevăr a declarat în cadrul congresului PCR că „mai curând Dunărea îşi va schimba cursul decât va fi realizată perestroika în România”.

Problema nu a constat nici în antipatia personală a lui Gorbaciv faţă de Ceauşescu. În marea politică nu există loc pentru sentimente. Există doar interese. Acestea coincideau la Bush-tatăl şi Goraciov într-un singur subiect comun: să nu permită României să devină o puterea nucleară. Mai ales că exista deja problema ambiţiilor nucleare ale Chinei.

Potrivit lui Roman, Bucureştiul inițiase proiectului realizării armei nucleare în anul 1976. Pentru fabricarea acesteia a fost format un grup de fizicieni, care lucrau într-un centru secret din oraşul Măgurele.

Aşa cum este astăzi în cazul Iranului, oficial, lucrările erau realizate în domeniul energeticii nucleare. Rezultatele pozitive i-au permis lui Ceauşescu să declare oficial în mai 1989 despre faptul că, din punct de vedere tehnic, România este capabilă să producă arme nucleare. În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat şi executat. În zadar s-a lăudat. Pentru crearea bombei nucleare românii mai aveau de lucrat încă zece ani.

Roman povesteşte că cei doi generali GRU nu au plecat la Moscova după asasinarea lui Ceauşescu. Împreună cu grupul spionilor militari din Grupul de Sud al forţelor militare sovietice, au trecut din Budapesta la Bucureşti. Au început căutările contactelor printre fizicienii români.

Desigur, sovieticii nu aveau nevoie de secretele legate de producerea armei nucleare. Nu era nevoie decât înlăturarea oricărui pericol de scurgere a informaţiei legate de tehnologiile nucleare din România. Cu ajutorul CIA, această problemă a fost rezolvată.

Peste doi ani, în 1991, noua guvernare a României a acceptat să supună sub controlul absolut al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Nucleară obiectele şi centrele de cercetare nucleară. Pentru o perioadă îndelungată, în România s-au aflat 13,5 kg de uraniu îmbogăţit (80 la sută). Iată de ce în 2003, în colaborare cu CIA şi Serviciul de Informaţii Externe a Federaţiei Ruse, au organizat o operaţiune secretă de transportare şi neutralizare în Rusia a materialului nuclear. Acesta a fost adus la Bucureşti cu un transport militar, încărcat în Il-76 şi transportat la uzina de concentrate chimice din Novosibirsk.

Transportarea a avut loc la comanda Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară şi finanţată de Ministerul Energeticii al SUA. Operaţiunea a fost executată de Comisia Naţională pentru control asupra activităţii nucleare a României.

Ministerul industriei nucleare a Federaţiei Ruse a executat funcţia de coordonator al operaţiunii. Totuşi, aceasta a fost monitorizată şi de experţii  americani.

Inspecţiile obiectelor nucleare efectuate de Agenţia Internaţională pentru Energia Nucleară au scos la iveală faptul că începând cu anul 1985 România a efectuat experimente chimice secrete în scopul obţinerii materialelor necesare creării unei bombe nucleare.

Potrivit estimărilor experţilor, Ceauşescu ar fi reuşit să obţină bomba nucleară către anul 2000. Aceste planuri au fost zădărnicite de conspiraţia serviciilor secrete.

 Agentia  Hotnews informa recent, că s-au pierdut  un numar de  75 de documente clasificate ale Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, sucursala Piteşti, care țin de siguranța națională,   si care  au fost declarate iremediabil pierdute. Documentele cuprindeau informaţii clasificate din domeniul cercetării nucleare.

Istoricul american Larry Watts  scria in cartea sa „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece”:

„în anul 1989 România devenise ţinta unei operaţiuni de propagandă neagră care urmărea să transmită un set de mesaje cu „încadrare juridică”:  Ceauşescu ar deţine bomba atomică, Ceauşescu intenţionează să atace Ungaria, Ceauşescu supune minoritatea maghiară unui genocid. Ceauşescu, un dictator dement şi periculos care călca în picioare toate principiile fundamentale ale ONU.

Set identic de acuzaţii cu cele aduse lui Saddam Hussein (Ceauşescu a ratat asocierea cu terorismul internaţional Ossama bin Laden, dar îl are în cârcă pe Carlos Şacalul).

Sursa de unde erau propagate aceste informaţii în 1989: Budapesta. Larry Watts le demontează pe rând în noua sa carte: România nu avea bomba atomică, România nu intenţiona să atace Ungaria.

Iar despre genocidul practicat de Ceauşescu împotriva ungurilor din România ne lămurim foarte repede dacă aruncăm o privire la evoluţia demografică.

Numărul maghiarilor din România a crescut constant  și abia după 1990 începe o scădere abruptă – dar nici vorbă de genocid, este un fenomen general pentru populaţia României (emigrare, scăderea natalităţii).

Mai mult: ceea ce spune Larry Watts spre indignarea unora în zilele noastre, era cunoscut încă din 1989.

Departamentul de analiză al postului de radio Europa Liberă a demontat punct cu punct toate acuzaţiile propagate de Budapesta în vara anului 1989:  nici vorbă de bombă atomică, nici vorbă de intenţii agresive împotriva Ungariei, nici vorbă de genocid (puteţi descărca documentul aici, în limba engleză).

Doar că adevărul nu interesa pe nimeni în 1989, aşa cum nu interesează nici acum.

 

 

 

 

surse: argumenti.ru; Rossiiskaia Gazeta ru.; realitatea.net/; blogul .george-damian.ro; 

Publicitate