CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

20 decembrie 1842 : Alegerea domnitoruui Gheorghe Bibescu, un prim pas spre Statul Român modern


Pe data de 20 decembrie 1842, Gheorghe Bibescu  a devenit primul șef de stat al românilor ales prin vot, acest exercițiu democratic reprezentand o prima incercare de instituire a unui  stat de drept în spațiul românesc.

Alegerea sa ca domn de către  Adunarea Obştească Extraordinară a Tării Româneşti, s-a facut  în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului Organic, si  a constituit prima şi ultima alegere de acest gen.  Odată cu reprimarea revoluţiei de la 1848, prin intervenţia armatelor străine, sistemul propus de Regulamentele Organice fiind desfiinţat.

Momentul alegerii, din data de 20 decembrie 1842/1 ianuarie 1843, a rămas, ca atare, unic în istoria Principatelor Române.

Pentru prima dată domnul era ales de un organism care se voia cât de cât reprezentativ, iar competiţia dintre candidaţi anticipa un fenomen aparţinând viitorului; iniţial, numărul candidaţilor s-a ridicat la 50: unii dintre ei au fost eliminaţi ca neîndeplinind condiţiile legale stipulate de Regulamentul Organic, alţii s-au retras singuri, rămânând în cursă numai 21.

Unii dintre candidaţi au fost eliminaţi la intervenţia consulului general rus, Daşcov, precum Ion Câmpineanu şi Iancu Văcărescu.

Conform Regulamentului Organic (act cu valoare constituțională), domnitorul țării era ales de o Adunare Obștească Extraordinară. Dintre cei 190 de membri, unii erau de drept: mitropolit, episcopi, boieri mari sau mijlocii dar și aleși: 36 de deputați aleși, câte doi de județ plus 27 de reprezentanți ai corporațiilor orașelor.

Toți aceștia trebuiau să aibă minim 30 de ani. Pentru a fi eligibil la domnie, candidatul trebuia să aibă minim 40 de ani, să fie boier și să fi fost destoinic în funcții publice, dar la acel moment să nu le exercite. Se încerca astfel limitarea influenței pe care un anumit candidat ar fi putut-o avea.

Bibescu a fost contestat pentru vârstă neîmplinită, dar a adus o declarație a unor boieri care atestau că acesta s-a născut în 1802, deci avea exact vârsta minimă.

Inițial au fost 50 de candidați, dar o parte dintre ei au fost eliminați pentru ca nu îndeplineau condițiile legale, iar alții s-au retras din “propie inițiativă”.

Un mare rol în acest lucru l-a avut Rusia, care a făcut presiuni ca persoane cu viziuni prea înaintate pentru “duhul epocii”, să fie eliminate, exemple putând fi Ion Câmpineanu și Iancu Văcărescu

Preferaţii Rusiei au fost cei doi fraţi, Gh.Bibscu şi Barbu Ştirbei, sorţii victoriei au căzut asupra primului dintre ei cu 131 din 179 de votanţi.

 

200px-Gheorghe_Bibescu

Printul Gheorghe Bibescu

 

 

Născut în 1802, la Târgu-Jiu*, Gh.Bibescu era descendentul unei vechi familii boiereşti, fiul vornicului Dumitrache Bibescu,descendent direct al domnului Constantin Brancoveanu ; fratele său, Barbu, fusese botezat şi adoptat de un unchi din partea mamei, vornicul Barbu Ştirbei, de la care îşi primeşte noul nume.

Sub raportul carierei publice, viitorul domn se afirmase în răstimpul administraţiei lui Kiseleff; mai întâi, în 1831, era ales deputat al judeţului Dolj în Adunarea Obştească Extraordinară a ţării Româneşti, urmând să ocupe apoi importante funcţii, până la aceea de secretar al statului.

În mod deosebit s-a remarcat, în anii anteriori, ca şef al opoziţiei împotriva lui Al.Ghica.

Făcuse studii de drept la Paris, alegerea sa stârnind unele speranţe, la început, în rândurile tineretului studios; cum ştia publicistul francez H. Desprez, cu prilejul acestei alegeri, fusese sprijinit în Adunarea Obştească Extraordinară nu numai de majoritatea marilor boieri conservatori, dar şi de “tinerii” deputaţi cu vederi liberale, aceştia, preferându-l, în lipsa altui candidat din rândul marilor boieri, după ce candidatul lor preferat, I.Câmpineanu, fusese şters de pe listă.

Cum s-a desfășurat procesul electoral

La ora 7 dimineața clopotele bisercilor anunță marele eveniment. La 7.30, alegătorii se stâng la Mitropolie, iar la 8 începe liturghia. Alegătorii sunt chemați pe rând pentru a depune jurământ.

Mitropolitul Neofit a ținut  o cuvântare:

“Cunoașteți că este mai mult de un veac și jumătate de când o adunare obștească și mare ca aceasta nu s-a strâns în Țara Românească. Adunare mare, căci ea este chemată să săvârșească o lucrare prea slăvită, să-și aleagă, adică însăși din sânul ei pe viitorul domn oblăduitor al țerii. Și care lucrare deși au fost preacurmată într-un curs de ani așe îndelungat, din bunăvoința însă a amândurora Curți (rusă și turcă) prin tratat, înapoindu-se iarăș acest drept, potrivit cu orânduiala ce a avut țara, suntem datori pe de o parte a le fi recunoscători iar pe de alta prin înțeleapta noastră purtare și adevărata patrioticească alegere să ne silim a ne arăta vrednici acestei mari cinste”.

 

 

Mitropolitul Neofit

Apoi, alegătorii s-au  îndreaptat pentru vot spre casele Brâncovenești  iar  Mitropolitul vorbește din nou:

“Astăzi suntem chemați a hotărî asupra soartei patriei noastre. Hotărârea ce vom da va fi pentru dânsa o chestiunea de viață și de moarte. Niciodată nu au fost împrejurări mai grele decât acelea în cari ne aflăm astăzi. Patria noastră se află pe marginea unei prăpăstii. Puține minute ne-au mai rămas pentru a-i veni în ajutor, mâine va fi prea târziu. Desbrăcați-vă de orice patimi și interes în parte și alegeți bărbat drept, cu știință, cu bărbăție, cu frica lui Dumnezeu și iubirea de patrie.”

Candidații au fost împărțiți la patru urne. De la vot au lipsit unii boieri astfel încât au fost 179 de alegători. S-a votat cu bile albe și negre, așa cum se procedează și în prezent în Parlament.

Fiecare alegător era chemat de Mitropolit și vota pentru fiecare candidat în parte. Procesul electoral a fost unul îndelungat, dar într-un final a ieșit câștigător Gheorghe Bibescu.

El a strâns cele mai multe voturi în dauna fratelui său, Barbu Știrbei, cu care nu avea același nume de familie doarece acesta fusese înfiat de boierul Știrbei la o vârstă fragedă. Ambii erau pe placul Rusiei, dar alegătorii se temeau că Știrbei ar fi fost mult prea obedient astfel încât și-au îndreptat voturile spre Bibescu.

Candidații au fost repartizați astfel încât Știrbei și Bibescu să nu aibă concurenți puternici în urne și astfel să ia multe voturi. Alții precum Iordache Filipescu sau Manoil Băleanu, creditați cu șanse mari la tron, au avut o urnă difcilă, echilibrată, pierzând astfel un număr important de sufragii.

 

 

 

Barbu Știrbei

 

Barbu Știrbei

 

 

Ca domn a luat unele măsuri bune: a mărit armata numeric, a pus ordine în finanțele țării, i-a ajutat pe sinistrații bucureșteni care și-au pierdut casele în urma unui incendiu în ziua de Paști a lui 1847. Domnia lui a suferit din cauza influenței covârșitoare a Rusiei.

Un aspect important al domniei sale l-a constituit amplificarea relaţiilor cu Moldova, momentul culminant al acestor relaţii constituindu-l desfiinţarea vămii dintre cele două Principate în anul 1847.

Desfiinţarea vămii a venit pe fondul celor câteva întâlniri personale între cei doi, cu suitele lor, la Focşani, la Brăila sau la Bucureşti (întâlnirile de la Focşani, din 1845, devenite adevărate sărbători populare, erau prilejuite de cea de a doua căsătorie a lui Gh. Bibescu, cu Maria Văcărescu, nuni ai perechii domneşti muntene fiind Doamna şi Domnul Moldovei).

Merite importante revin domnului şi în planul relaţiilor externe ale ţării Româneşti. Trebuie subliniat că de la început comportamentul domnului în această direcţie avea o altă bază decât aceea a predecesorilor săi imediaţi sau chiar a contemporanului său moldovean: alegerea sa ca domn de către Adunarea Obştească Extraordinară conferea puterii sale un grad în plus de legitimitate şi credibilitate, care s-au observat de la începutul domniei, cu prilejul călătoriei sale în toamna anului 1843 la Constantinopol, pentru investitură.

A fost primit aici de către sultan cu o ceremonie din care au lipsit gesturile umilitoare, obişnuite anterior în deplasări similare ; s-a bucurat de o atenţie sporită din partea autorităţilor turceşti, ca şi din partea diplomaţilor occidentali acreditaţi în capitala otomană. A abordat cu acest prilej probleme importante ale ţării, cu unele rezerve, în mod satisfăcător (chestiunea vămilor, problema mănăstirilor închinate ş.a.).

Iordache Filipescu

Iordache Filipescu

 

 

 

Cu prestigiul de care se bucura şi ţinuta sa demnă cu care înţelegea să se comporte, ca şef de stat, în vara anului 1846 el reuşea să impună guvernului francez rechemarea reprezentantului său de la Bucureşti, A. Billecocq (înlocuit cu Doré de Nion).

Păstrând strânse legături cu înalţi demnitari ruşi, dovedind prudenţă în sfera raporturilor cu Rusia şi Turcia, el a înţeles în acelaşi timp să valorifice, cât de cât, aura de prestigiu de care s-a bucurat, personal, pentru a încerca să rezolve, în interesul ţării, unele probleme majore, ca, de pildă, problema mănăstirilor închinate: succesiv, de-a lungul timpului, adresând Rusiei mai multe memorii asupra acestei chestiuni, în cele din urmă, în toamna anului 1847, în ajunul declanşării revoluţiei, ca rezultat al insistenţelor sale, Rusia acceptând ca mănăstirile închinate să plătească Principatelor, ca parte a veniturilor scoase din ţară, o sumă anuală de 1.500.000 lei, începând cu anul 1848, totodată, ca ele să accepte, începând din 1852, arendarea moşiilor sub controlul statului român (aranjament ulterior suspendat, o dată cu declanşarea revoluţiei).

 Se poate spune că, în mai multe privinţe, el a anticipat comportarea plină de demnitate a domnitorului Al.I.Cuza, ca şef de stat, în raport cu Poarta, după cum a anticipat şi rezolvarea pe calea reformelor a unor importante probleme: secularizarea avelor mănăstireşti şi reglementarea raporturilor stat-biserică, pe linia reducerii responsabilităţilor în viaţa publică a celei din urmă ş.a.

Trebuie subliniat că pe plan intern Gh.Bibescu a trebuit să depăşească un moment stresant în viaţa lui personală care a stârnit împotrivirea Bisericii, în persoana mitropolitului Neofit, şi care putea să stârnească faţă de el antipatia publică, anume, divorţul de o soţie bolnavă, pentru a avea liberă calea unei noi pasiuni şi, respectiv, a unei noi căsătorii.

Cu mitropolitul s-a confruntat deschis, fără menajamente, întorcând disputa în favoarea sa (respectiv a Statului în raport cu Biserica), cât priveşte antipatia publică, el a reuşit s-o disipeze, transformând momentul culminant al “crizei”, oficierea celei de-a doua căsătorii (nunta cu “Mariţica cea frumoasă”), într-un prilej de sărbători populare comune, între munteni şi moldoveni, Domnul şi Doamna Moldovei fiind nuni, iar Focşanii, cu cele două părţi ale sale, despărţite de Milcov, devenind, pentru câteva zile, un loc al “înfrăţirii” dintre cele două Principate şi locuitorii lor.

Aceste manifestări se conjugau cu o anumită impresie pe care Bibescu a ţinut s-o afişeze de la bun început, anume de a-şi înscrie comportamentul pe linia pe care i-o recomanda trecutul istoric şi, în primul rând, figura lui Mihai Viteazul; cu prilejul ceremoniei înscăunării, în februarie 1843, el îmbrăcase, simbolic, costumul lui Mihai Viteazul, iar cu prilejul amintitei călătorii prin ţară, din vara anului 1844, la mănăstirea Dealul, îngenunchea în faţa plăcii care ascundea capul eroului de la Călugăreni.

Erau gesturi învăluite în aura romantismului, care puteau să transfigureze imaginaţia populară într-un deceniu de viguroasă afirmare a spiritului naţional, ele puteau să stârnească vii speranţe în rândurile tineretului intelectual cu vederi liberale, şi să nu ne mirăm că la 1848, după declanşarea evenimentelor în ţara Românească, principala premisă a succesului care s-a conturat în mintea liderilor a fost atragerea lui Bibescu şi plasarea lui în fruntea mişcării.

Nu i-a fost dat lui Gh.Bibescu să-şi ducă la bun sfârşit programul de guvernare, declanşarea revoluţiei întrerupându-i domnia, iar el, în ciuda speranţelor pe care le stârnise, neavând curajul de a adopta calea luptei revoluţionare, pentru realizarea aspiraţilor de emancipare politică şi socială presupunând că revoluţia nu ar fi izbucnit, cu siguranţă că el ar fi mers mai departe pe calea reformelor treptate, înfăptuite pas cu pas, cu moderaţie şi înţelepciune, în limita condiţiilor date.

Ca şi predecesorul său, Gh. Bibescu a trebuit să facă faţă unei serioase mişcări de opoziţie în sânul Adunării Obşteşti, având în bună măsură – ca mişcarea din 1837, condusă de Ion Câmpineanu – o motivaţie de interes naţional; spre deosebire de Al. Ghica, el a precedat cu mai multă energie, fără a tolera amplificarea mişcării de opoziţie, în curs de doi ani conducând ţara în mod autoritar, ca un despot luminat, fără concursul unui corp legislativ. Având o mai mare experienţă politică, el a reuşit să domine un timp tendinţele anarhice şi lăcomia de funcţii a marii boierimi, sugerând chiar – aşa cum am arătat – unele speranţe tineretului cu aspiraţii naţionaliste şi liberale.

În orice caz, spre deosebire de predecesorul său, nu va fi în situaţia de a reprima mişcări conspirative, precum cele conduse de Ion Câmpineanu şi Mitică Filipescu.

În mod abil, inca  de la începutul domniei el ierta pe conspiratorii din 1840, după nici doi ani de închisoare. Dar spiritul revoluţionar nu murea odată cu sentinţa din februarie 1841 şi nici cu amnistia lui Bibescu peste doi ani.

A fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluției și nici nu a înăbușit-o, astfel încât este nevoit să abdice la 13/25 iunie 1848  și să părăsească țara plecând în Transilvania.

 

Putem comcluziona ca procesul electoral din 20 decembrie 1842 a fost un eveniment unic în istoria românilor.

Până la începutul veacului al XVIII-lea domnitorii erau aleși de boieri și confirmați de Poartă. Uneori, erau numiți chiar de turci, trecându-se peste dorința boierilor. Cu domniile fanariote, dreptul ca țara să își aleagă domnul fusese anulat, iar străinii impusi de turci au pus mâna pe administrație si au jefuit tara.

Alegerea lui Bibescu a însemnat o victorie importantă în desprinderea Principatului Valahiei de sub dominația otomană.

Adunarea Obștească Extraordinară deși era dominată de boieri, care se aflau acolo printr-un drept moștenit, cuprindea și membrii aleși, reprezentanți ai intereselor micilor boieri si a  orasenilor, cei care vor lupta pentru impunerea idealurilor  revoluției de la 1848.

 

 

 

Surse:  http://ebooks.unibuc.ro/istorie/isar/2.htm; http://www.istorie-pe-scurt.ro/20-decembrie-1842

 

Publicitate

23/10/2014 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: