CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOSARE DESECRETIZATE: La sfârșitul anilor ’50, SUA si URSS luau in calcul detonarea unor bombe atomice pe Lună

 

 

Luna

 

 

Tot Newsweek relateaza ca planul unei explozii atomice pe Luna a fost gandit de analistii centrului aviatiei militare americane din New Mexico, care se ocupa de elaborarea unui armement special. Astfel, Washingtonul dorea sa determine un cutremur lunar.

Pe de o parte, comenteaza publicatia, o astfel de actiune ar fi trezit un interes aparte in randurile oamenilor de stiinta, dornici sa intre in posesia unor informatii inedite care sa le permita sa inteleaga mai bine evolutia Sistemului solar, cat si modul de formare a satelitului natural.

Pe de alta parte, „un cutremur selenar” i-ar fi speriat zdravan pe locuitorii URSS.

 

Astfel, în 1958, Air Force Special Weapons Center a demarat proiectul A119, “A Study of Lunar Research Flights.”

Ideea era să șocheze și să îngrozească Uniunea Sovietică, și lumea întreagă, în urma etalarii puterii americane. Ce demonstrație ar fi fost  mai bună decât o explozie nucleară pe vecinul nostru celest – Luna?

Potrivit informațiilor conținute în proiect, strălucirea exploziei urma să se vadă cu ochiul liber de pe Pământ.

S-a mai sugerat și o altă motivație pentru folosirea Lunii ca poligon de testare, si anume  evitarea problemelor generate de iradierea planetei noastre.
Surprinzător, aceasta nu a fost singura dată când un proiect de detonare a unei arme atomice pe Lună a fost examinat.

În 1956 W.W. Kellogg de la RAND Corporation a luat în considerare posibilitatea lansării unei bombe atomice pe Lună, iar în 1957 NASA, prin Jet Propulsion Laboratory, a înaintat un proiect intitulat Project Red Socks, prima propunere serioasă de trimitere a unui vehicul pe Lună.

Una dintre sugestii era ca vehiculul să conțină o bombă atomică care să fie detonată astfel încât, datorită exploziei, fragmente lunare să ajungă pe Pământ spre a fi cercetate.

Pentru construirea baze lunare urmau sa fie cheltuite 6 miliarde de dolari, la cursul de atunci. Cu un personal alcatuit din 12 militari, baza urma sa fie data in folosinta la sfarsitul anului 1966, toate materialele necesare, precum si aparatura aferente urmau sa fie transportate cu ajutorul rachetelor de tip Saturn. In total, se intentiona trimiterea a 74 de misiuni.

Uniunea Sovietică a avut și ea o astfel de intenție, tot la sfârșitul anilor ’50. Proiectul E-4 urma să folosească o sondă înarmată cu o bombă nucleară care să fie detonată pe Lună.

Ideea a ajuns până în faza de machetă la scara 1:1, înainte de a fi abandonată din teama ca sonda să nu se prăbușească înapoi pe Pământ.

Preluand informatia din aceleasi documente de arhiva, Newsweek scrie despre cum americanii au reusit la inceputul anilor 1960, sa zadarniceasca proiectele lunare ale URSS.

„Atunci, CIA a marcat o mare victorie, reusind sa fure statia orbitala inteplanetara sovietica , chiar de sub nasul paznicilor rusi”, explica publicatia.

Un succes la care a contribuit, in mare masura, „pasiunea URSS de a se lauda”, cand respectiva statie spatiala, precum si alt aparat, „Sputnik”, au fost prezentate la cateva expozitii.

„Cand americanii au inteles ca sovieticii au venit cu originalele, a aparut ideea de a le fura in timpul transportului dintr-un oras in altul.

Prin urmare, CIA a mituit unul dintre soferii sovietici, inlocuit cu agent american”, detaliaza Newsweek.

Apoi, deschizand containerul, expertii americani au fotografiat laboratorul „Luna” in cele mai mici detalii.

Intr-un final, „camionul ratacit” a ajuns la destinatie, cu tot cu soferul sovietic, care, pe durata „operatiunii CIA, fusese cazat intr-un hotel. Sovietii nu banuit nimic.

 

 

Surse:

50 Things You’re Not Supposed to Know” de Russ Kick.

http://zalmoxys32.wordpress.com/

 

16/10/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

George Topîrceanu – un martor al catastrofalei înfângeri de la Turtucaia

GeorgeTopîrceanu

 

 George Topîrceanu (n.20 martie 1186 – d.7 mai 1937),  a fost un poet, prozator,memorialist si publicist roman, membru corespondent al Academiei Romane din 1936.

A fost mobilizat și a participat  la campania din Bulgaria , apoi la Primul Razboi Mondial, căzând prizonier în primele zile ale conflagratiei , la Turtucaia (1916) .

A rămas în captivitate până în 1918, iar experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa, ” Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București,1918)”, „În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920)” și ” Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936)”.

 

La 14/27 august 1916, România declara razboi Austro-Ungariei. A doua zi, la 28 august 1916, ca riposta, Germania si Turcia declarau razboi Romaniei.

Aliata Germaniei, Bulgaria, declara de asemenea razboi României la 1 septembrie 1916, moment in care armata bulgara, pregatita din timp, se punea in miscare impotriva Turtucaiei.

Localitatea Turtucaia, [Tutrakan], situata pe celalalt mal al Dunarii,in  Bulgaria,era considerata o baza de plecare excelenta in caz de atac romanesc impotriva Bulgariei, eventualitate in care, intre Oltenita si Turtucaia ar fi trebuit sa fie construit un pod de pontoane.

Cum insa, campania romana prevedea ofensiva pe frontul de nord (in Transilvania, impotriva Austro-Ungariei) si defensiva pe frontul de sud (fata de Bulgaria), podul de vase nu a mai fost construit.

Pe uscat, Turtucaia se lega inspre est de Silistra printr-un drum de circa 60 de km, punct spre care garnizoana acestui cap de pod ar fi trebuit sa se retraga, asa cum prevedeau instructiunile marelui stat-major, in cazul unui atac bulgar puternic. In concluzie, principala grija a comandamentului garnizoanei Turtucaiei ar fi trebuit sa fie mentinerea legaturii cu trupele aflate la Silistra.

Bătălia de la Turtucaia  s-a desfășurat între 1 si 6 septembrie 1916. Ea a antrenat forţele române la sud de Dunăre, respectiv, cele ale Puterilor Centrale, la care se adaugă cele bulgare. Planul strategic al comandamentului român viza crearea la Turtucaia (pe malul bulgăresc al Dunării) a unui cap de pod, cu scopul asigurării apărării Sudului României.

De asemenea, poziţia fortificată de la Turtucaia ar fi servit drept bază de lansare a unor potenţiale atacuri împotriva Bulgariei.

 

Confruntarea armatei romane cu trupele germano-bulgare  s-a soldat cu un eșec, dezastrul fiind considerat o catastrofă naţională, pentru ca practic aproape întregul efectiv angajat în luptele din acest perimetru au fost  capturate, alături de un imens material de război.

Pierderile Armatei Române în această bătălie s-au ridicat la 6.000 soldaţi şi 160 ofiţeri morţi sau răniţi, 28.000 soldaţi şi 480 ofiţeri luaţi prizonieri, 100 tunuri şi 62 mitraliere capturate de inamic, pe lângă multe alte materiale de război pierdute în mâna inamicului.

 

 

 

 

Iată cum descria George Topîrceanu acele evenimente:

 

 

 

 

 

 

 

 

Doi ani aproape au trecut de atunci.

 

 

“Toate însemnările câte le făcusem zi cu zi pe hârtie mi s-au pierdut. Multe amănunte s-au șters din amintirea mea, unele mi-au rămas prea confuze și poate că le-am uitat ordinea în care sau petrecut, dar multe mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet, vii și clare, parcă le-aș fi trăit ieri. Mai târziu, oamenii de specialitate vor face desigur o expunere tehnică și generală a luptelor de la Turtucaia.

Eu n-am vrut să dau decât o serie de icoane, schițate în fugă, o povestire sumară și obiectivă a celor ce s-au petrecut numai în jurul meu și la care am luat parte. Dar povestirea acelor întâmplări crâncene a adus, firește, multă durere inimii tale de român, cititorule.

D-apoi mie! Poate că ar fi fost mai bine să le lăsăm, și eu și ceilalți supraviețuitori, în întunericul uitării grabnice cu care am fost obișnuiți să trecem întotdeauna peste lumina prea brutală a realității. Dar amintirea vie și caustică a unei nenorociri nu trebuie lăsată uitării.

Ea arde și oțelește sufletul unui bărbat. Iar eu n-am scris broșură pentru copiii de școală. Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia?

 

Deși sunt un profan în ale milităriei, totuși, în credința că mărturiile viitoare nu-mi vor aduce dezmințire, îți răspund hotărât: Atât numărul și calitatea trupelor aflătoare acolo la începutul luptei – în mare parte milițieni, dispensați revizuiți etc., regimente recrutate din Dobrogea sau Cadrilater, pline de turci și de bulgari – cât și faptul că întăriturile nu erau încă terminate, probează că noi nu ne-am așteptat la un atac repede și violent al bulgarilor în acest punct.

 

 

 

 

Cadrilaterul si Turtucaia

Cadrilaterul si Turtucaia

 

 

 

În al doilea rând, trebuie să punem lipsa de… pregătire sufletească a țăranilor, neobișnuința trupelor și a ofițerilor cu focul – mai ales cu artileria modernă a inamicului. Mi-aș îngădui încă o reflecție timidă. În după-amiaza zilei de 23 august, în ajunul căderii, era vădit și pentru ochii unui profan că garnizoana nu mai poate ține piept și că orașul va trebui să cază.

Cu sacrificarea unei ariergărzi îndestulătoare, care să acopere trecerea în noaptea de 23 spre 24 august, s-ar fi putut salva, dacă nu restul trupelor, cel puțin tunurile rămase, caii, materialul și o mare parte din proviziile care au căzut în mâna dușmanului. Nimic însă nu se poate afirma cu siguranță deplină. Ce a fost s-a dus.

Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificație în privința însușirilor neamului nostru, care și-a făcut proba de-a lungul veacurilor. Am avut Turtucaia, dar am avut și Mărășeștii!… Și la Turtucaia au fost destule pilde de eroism, zadarnic, dar înălțător.

 

 

 

Batalia Turtucaia

 

 

Un sergent necunoscut, care-și așezase mitraliera într-un copac, la colțul unei păduri, a oprit singur în loc înaintarea bulgarilor multă vreme. Și nu s-a lăsat până când artileria dușmană, căutându-l copac cu copac, nu l-a doborât cu mitralieră cu tot.

Trebuie să pomenesc și de nefericitul căpitan de artilerie Fieraru, care, după ce luptase până la deznădejde, s-a sinucis lângă bateria distrusă… , și de căpitanul Șendrea, care, rămas singur cu bateria în fața năvălitorilor, a ținut multă vreme dușmanii în loc, până ce a căzut rănit.

Pentru bravura lui soldații îl pomeneau cu dragoste, de câte ori își povesteau amintirile în captivitate. Încă un fapt: Dintr-o baterie distrusă mai rămăsese un singur tun, c-un tunar. Bulgarii erau aproape, dar el trăgea necontenit. Infanteria noastră fusese risipită.

Dușmanii, ocolind o movilă, se iviră dintr-o parte, la câțiva pași, și năvăliră asupra lui. Cuprins din toate părțile, el descărcă un foc de revolver în grămadă și, cu o mână liberă, tot mai avu vreme să sloboadă ultimul șrapnel din țeava tunului…

Bulgarii, printre care era și un ofițer, i-au cruțat viața. Iar soldatul bulgar care mi-a povestit faptul, într-o gară depărtată, și care fusese rănit la picior cu revolverul, adăuga, vorbind de necunoscutul erou: – Era un om smead și slăbuț, pe care n-ai fi dat o ceapă degerată.

 De i-ar da Dumnezeu numai oameni de aceștia țării mele – tari la suflet ca granitul din care Istoria uită adeseori să le taie monumentele.”

surse:

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Turtucaia

http://ro.wikisource.org/wiki/Amintiri_din_luptele_de_la_Turtucaia:_%C3%8Encheiere

http://www.istorie-pe-scurt.ro/batalia-de-la-turtucaia-george-toparceanu-despre-cea-mai-mare-infangere-din-primul-razboi-mondial

16/10/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: