CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Intre Ungaria și restul lumii – TRATATUL DE LA TRIANON

 Foto: Marea Adunare Nationala de la Alba Iuia (de Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri)

 rezolutia

Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia prin care s-a hotarat Unirea Transilvania cu Patria Mama-România

                              TRATATUL DE LA TRIANON

 Inca de la semnare, la 4 iunie 1920, în elegantul palat construit la 1687, în apropierea celui de la Versailles, de celebrul arhitect Jules Hardouin-Mansart, acest tratat de pace cu Ungaria a stârnit pasiuni politice aprige, contradictorii.

Cei direct vizati prin el îi atribuie rolul exclusiv al unui fel de manual de disectie al fostului mare stat maghiar, reconstituit în cadrul monarhiei habsburgice, între 1867-1918.

Ca prin el s-a confirmat dezmembrarea acestui stat si alipirea partilor sale, locuite de alte nationalitati decât cea maghiara, la statele care s-au format atunci ori si-au desavârsit unitatea naționala – acest fapt nu e de tăgăduit.

Este insa necesar sa se stie ca Tratatul de la Trianon a fost un act foarte complex, care a reglementat mult mai multe lucruri decât problema frontierelor dintre Ungaria si tarile vecine cu ea.

Tratatul a cuprins un preambul si 14 parti, în 364 de articole, a caror întindere acoperea 164 de pagini de tipar, în —8 grade mare.

El a fost semnat de 36 de plenipotentiari, în numele a 23 de state.

Dintre acestea, 11 erau state europene, iar 12 din afara Europei.

Din Europa, semnatarele au fost: de o parte Ungaria, iar de cealalta fostele state beligerante din tabara Antantei, printre care România, si cele trei state noi: Polonia, Cehoslovacia si Regatul sârbo-croato-sloven, cum s-a numit initial Iugoslavia.

Dintre tarile extraeuropene, au semnat tratatul: S.U.A., Canada, Australia, Noua Zeelanda, Uniunea Sud-Africana, India, Japonia, China, Cuba, Nicaragua, Panama si Thailanda (numita în text Siam).

Trianonul n-a fost deci un tratat între Ungaria si tarile vecine, asa cum apare, simplificat, în publicistica interesata în a sugera ca el a fost o „reglare de conturi” impusa de câteva tari, dornice sa beneficieze de pe urma înfrângerii Ungariei în primul razboi mondial si a „nedreptatii istorice” a carei victima ar fi fost aceasta.

Trianonul a fost un tratat între Ungaria si restul lumii.

Reglementarea prin el a contenciosului problemelor dintre Ungaria si România ocupa un loc restrâns în anasamblul tratatului, desi, desigur, nu lipsit de importanta.

Preambulul tratatului cuprinde enumerarea statelor semnatare si a împuternicitilor fiecaruia. Atrage atentia faptul ca guvernul ungar desemnase, spre a-l reprezenta, doua personalitati sterse: un ministru al Muncii si al Prevederilor Sociale si un functionar din Ministerul de Externe, cu rang de ambasador.

Ambii nu jucasera decât roluri subalterne în viata politica de pâna atunci a Ungariei.

In practica diplomatica, un gest ca acesta are o semnificatie ce nu poate scapa nici unui observator.

Potrivit unei reguli adoptate de actele finale ale Conferintei de pace de la Paris, Tratatul de la Trianon a reprodus, în prima sa parte, textul Pactului Societatii Natiunilor, inclus ca o componenta organica a Tratatului de la Versailles, cu Germania.

Procedeul a fost generalizat spre a semnifica punerea sub autoritatea Societatii Natiunilor a marilor acte de politica internationala si a-i obliga pe toti semnatarii tratatelor de pace la o explicita recunoastere a pactului.

In partea a doua sunt specificate traseele noilor frontiere ale Ungariei cu Austria, cu Regatul sârbocroato-sloven, cu România si cu Cehoslovacia.

 In cele 164 de pagini ale tratatului toata chestiunea granitei ungaro-române ocupa cam o coloana de text, pe o singura pagina.

Partea a treia s-a intitulat Clauze politice europene. In cadrul acestora, în articolele 45-47, este înscrisa recunoasterea de catre România a necesitații inserării în legislatia sa de dispoziții pentru protejarea intereselor locuitorilor de alta rasa, limba, religie, din teritoriile care cunoscusera transferul de suveranitate în favoarea statului român.

Aceasta clauza (din articolul 47) decurgea dintr-un tratat separat pe care România îl încheiase cu puterile aliate la 9 decembrie 1919, semnat fiind din partea sa de generalul Constantin Coanda, președintele din acel moment al Consiliului de Ministri.

 Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 Prevederi neașteptate

 Pe lânga garantiile de drepturi pentru minoritatile de orice fel, tratatul acesta separat mai cuprinsese si prevederi referitoare la asazisii „optanți” (locuitori care, dupa 1918, se stramutasera în Ungaria; se pretindea recunoașterea drepturilor lor de proprietate în teritoriile care trecusera sub suveranitatea altui stat).

Peste câtiva ani ele vor prilejui, în fata Societatii Natiunilor si a Curtii de Justitie de la Haga, o celebra disputa între România si Ungaria, în cursul careia s-a ilustrat marele talent oratoric, diplomatic si juridic al lui Nicolae Titulescu, fața în față cu experienta si prestanța batrânului conte Apponyi.

Disputa a fost complicata de faptul ca, între timp, România aplicase legea de reforma agrara, pe care optanții, în baza tratatului de mai sus și a celui de la Trianon, sprijinite fiindu-le interesele de catre statul maghiar, au socotit ca o pot contesta, în ceea ce îi privea.

In aceeasi a treia parte a tratatului este cuprins angajamentul României de a prelua, proporțional cu întinderea teritoriilor intrate sub suveranitatea ei, sarcinile financiare ale fostului stat ungar, de pâna la 1918.

Clauza respectiva este repetata pentru toate statele si teritoriile care, în planul transferurilor de suveranitate, aveau o tangență cu Ungaria.

Un articol special se ocupa de portul Fiume (Rijeka), anexat de Italia printr-o actiune unilaterala, pâna la urma recunoscuta de catre Puteri.

Tot în aceasta parte se întâlnesc o serie de prevederi oarecum neasteptate pentru cititorul neavizat.

Astfel: se sanctioneaza independenta Ungariei (proclamata de ea însasi în noiembrie 1918) și interdicția vreunei viitoare uniuni a ei cu alt stat. Este o aluzie la eventualitatea unui „Anschluss” cu Austria, pe care încerca atunci sa-l readuca în actualitate Casa de Habsburg, prin ultimii ei reprezentanti.

Clauza independenței Ungariei a dat de lucru comisiilor care au elaborat tratatul. In noua ei situatie de drept international, Ungaria a trebuit sa fie pusa a recunoaste sau, dupa caz, a nu recunoaste tratatele încheiate mai de multa vreme, când ea facuse parte din Austria sau AustroUngaria. Deși calitatea de parte la asemenea tratate fusese doar implicită, acum însa, în 1920, trebuia specificat expres faptul ca respectivele tratate erau neangajante pentru Ungaria independenta.

Nu va mai surprinde deci pe nimeni ca, prin Tratatul de la Trianon, Ungaria declara – în ce o priveste – nulitatea Tratatului de la Brest-Litovsk, din 3 martie 1918, dintre Germania, Austro-Ungaria si guvernul rus bolșevic.

Se mai constata ca prin articolul 69 Ungaria recunoaște tratatul din 30 decembrie 1864, în baza caruia Danemarca cedase ducatele Schleswig si Holstein Confederației germane. Sau că, printre alte articole, ea recunoaste tratatele dintre Austria, respectiv Austro-Ungaria, și Italia, de la Zurich (1859), Viena (1866) si Florența (1888).

De asemenea, Ungaria anuleaza tratatele sale cu foștii ei aliați de dinaintea sau din timpul razboiului mondial.

Partea a IV-a conține reglementarea intereselor Ungariei în afara Europei: în Maroc, în Egipt, în Siam si în China. Este vorba despre lichidarea unor investiții si a unor capitaluri comerciale.

Partea a V-a a tratatului, cuprinzând clauze militare, este iarasi una mai delicata, din punctul de vedere al naturii problemelor pe care le solutioneaza în cadrul raporturilor dintre Ungaria si alte tari.

Nici ea nu are ca obiect exclusiv relațiile bilaterale cu România si nimic nu denota vreo interpunere speciala a tarii noastre sau a altora din zona, pentru a se obtine o fixare de un anumit fel a viitorului statut militar al Ungariei.

  Chateau de Versailles Trianon, unde a fost semnat tratatul

 Litigii de detaliu

 Tot ce se prevede, la acest capitol, se aseamana cu conditiile impuse, pe planul respectiv, si altor state învinse.

Sunt aplicate, asadar, niste principii generale ce fusesera introduse în toate tratatele de pace.

Astfel: sunt stipulate demobilizarea armatei ungare, desfiintarea serviciului militar obligatoriu, limitarea viitoarelor efective armate la maximum 35 000 de ofiteri, subofiteri si soldati.

Mai multe articole precizeaza tipurile de armament îngaduite a ramâne în dotarea armatei ungare si prevad în amanunt compunerea, în efective si în tehnica de lupta, a marilor ei unitați – divizii, brigazi.

Articolele 120-132 se ocupa de soarta navelor de razboi ce aparținusera marinei ungare si de unele probleme aeronautice, care atunci aveau o pondere redusa, în comparatie cu timpurile de mai târziu.

Sunt specificate apoi atributiile comisiilor interaliate de control pentru fiecare din domeniile de natura militara de mai sus, obligatii în legatura cu prizonierii de razboi, cu evidența celor decedați si înmormântați pe teritoriul Ungariei.

Articolele 177-178 vor crea în viitor numeroase litigii de detaliu. Ele prevedeau restituirea reciproca – între Ungaria si statele în favoarea carora avusesera loc transferuri de teritorii foste sub suveranitatea statului ungar pâna la 1918 – a arhivelor curente pe ultimii 20 de ani (deci de la 1900) si a arhivelor istorice privind teritoriile respective.

Va fi o chestiune extrem de greu de solutionat, fiindca arhivele aveau multe fonduri si documente ce prezentau interferente inextricabile de continut între teritoriile devenite limitrofe în termenii Tratatului de la Trianon.

Lungi, amanuntite, obositoare, de natura a stârni admiratia pentru documentarea si rabdarea expertilor care pregatisera tratatul, sunt clauzele financiar-economice, extinse pe nu mai putin decât 58 de articole.

In cadrul lor este specificata interdictia pentru Ungaria de a exporta aur pâna la data de 1 mai 1921; prevederea avea scopul de a împiedica diminuarea rezervelor ei de metal pretios, astfel ca acestea sa poata servi achitarii reparatiilor de razboi ce aveau a i se stabili ca sarcina.

In continuare imediata – obligatia de a suporta întretinerea armatelor de ocupatie de pe teritoriul ei, începând cu data de 3 noiembrie 1918 (data armistitiului de la Villa Giusti, cu Antanta) precum si obligatiile statelor la care se alipisera teritorii foste ale Ungariei de a prelua o parte din datoria de stat a acesteia, proportionala cu suprafata teritoriilor respective.

In partea finala, Tratatul de la Trianon stabileste – pentru litigiile ce s-ar fi ivit în aplicarea sa – constituirea de tribunale mixte de arbitraj, formate din câte un reprezentant al partilor în cauza si un al treilea, cooptat de ele prin consens.

Se stipuleaza, în linia tratatului separat de la 9 decembrie 1919, regimul proprietatilor locuitorilor care fusesera transferati sub alta suveranitate de stat ori optasera pentru vreuna, fiind aplicata în principiu prevederea pastrarii de catre ei a dreptului de proprietate asupra bunurilor lor imobiliare, de orice natura.

Articolele 260-300 se ocupa de navigatia aeriana, fluviala, de regimul Dunarii, de comunicatiile terestre, de cele telegrafice si telefonice.

Prin articolul 302 se decide ca, întrucât pe teritoriul românesc nu exista o legatura directa de cale ferata între Salonta si Arad, timp de 10 ani garniturile românesti de tren vor putea circula între cele doua orase pe teritoriul maghiar, prin Bekescsaba.

In acest interval de timp, statul român trebuia sa construiasca pe teritoriul sau o cale ferata între Salonta si Arad, ceea ce se va realiza.

Partea ultima a tratatului este constituita dintr-un document privitor la organizarea muncii, adica a conventiei internationale adoptate paralel cu tratatele de pace. Aceasta cuprindea conditiile minimale ale desfasurarii procesului de munca si reglementari ale raporturilor interumane din cadrul sau.

Functiona supozitia ca, inclus fiind în tratatele de pace, statele semnatare aderau „ipso facto” la acest document si se obligau sa-l puna în aplicare, prin legislatia lor nationala.

Este aceeasi idee care condusese si la includerea în tratat a Pactului Societatii Natiunilor.

 Mai este valabil?

 Noile frontiere dintre Ungaria si statele vecine cu ea fusesera decise si publicate de Conferinta de pace de la Paris înca în 13 iunie 1919.

Din cauza framântarilor interne din Ungaria, delegatii acestei tari nu s-au prezentat la tratative decât spre sfârsitul anului 1919, ceea ce explica si semnarea târzie a Tratatului de la Trianon, abia la 4 iunie 1920.

El a intrat oficial în vigoare la 26 iulie 1921, dupa ce fusese ratificat de majoritatea statelor semnatare.

Frontiera dintre România si Ungaria, schitata în articolul 27 al tratatului, a fost trasata pe teren de o comisie mixta, ale carei lucrari au fost consemnate în 126 foi de harta la scara 1/5 000, într-o harta globala la scara 1/375 000 si o descriere a frontierei si a lucrarilor întreprinse de comisie, cuprinzând o introducere si 10 fascicule, în 1 327 de pagini.

Subliniem din nou în încheiere ceea ce a reiesit – credem – si din prezentarea de mai sus: ca Tratatul de la Trianon n-a fost „opera diabolica” a României împotriva vecinei sale.

Târâta în vâltoarea primului razboi mondial, Ungaria a fost înfrânta, dupa ce ajunsese într-un conflict declarat oficial cu peste 20 de state din Europa si din restul lumii.

Fiecare dintre acestea s-a folosit de pozitia lui de partener la victorie pentru a formula pretentii specifice fata de cel învins. Tratatul de la Trianon a fost inventarul complet si detaliat al tuturor acestora.

O problema ridicata nu o data în trecut – si care s-ar putea sa reapara cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la încheierea lui – ar fi aceea daca el mai este valabil.

Mai înainte de a se scandaliza pentru insolenta ascunsa sau banuita în aceasta întrebare, cititorul este invitat sa reflecteze asupra rândurilor ce vor urma.

Moralmente – si în fapt – Tratatul de la Trianon este, indiscutabil, o realitate si în prezent. Din punct de vedere strict juridic însa, raspunsul nu e usor de dat, dintr-o data.

El n-a fost niciodata denuntat formal si oficial, potrivit practicilor internationale.

Multe dintre prevederile sale s-au stins prin însasi executarea lor ori prin depasirea termenului lor de validitate.

Clauzele cele mai importante – cele teritoriale si militare – au fost modificate, deci partial anulate, prin actiunile guvernelor maghiare din 1939-1941, sprijinite de Germania si Italia.

 Ne referim la invadarea Ucrainei Subcarpatice la 15 martie 1939, la anexiunile în baza celor doua dictate de la Viena (2 noiembrie 1938 si 30 august 1940) si la invadarea si anexarea, în aprilie 1941, a triunghiului dintre Tisa, Dunare si Sava, numit de sârbi Voivodina, iar de unguri Bacska.

Precizam de îndata ca încalcarea unilaterala a unui tratat, mai ales când s-a savârsit prin dictat, prin forta sau amenintare cu forta, nu înseamna nulificarea lui de drept.

Tratatul de pace de la Paris, semnat de Ungaria dupa al doilea razboi mondial, la 10 februarie 1947, a restabilit clauzele teritoriale ale Tratatului de la Trianon, reconfirmându-le prin consens international.

Bineînteles ca, în situatia mult schimbata, numeroase alte clauze ale tratatului din 1920 n-au avut de ce sa fie reiterate si confirmate.

Contestarea Tratatului de la Trianon, în substanta sa, implica deci si contestarea celui de la Paris din 1947 si, prin aceasta, a ordinii politice si de drept instaurate dupa al doilea razboi mondial. Ceea ce înseamna introducerea unui principiu de instabilitate în ordinea mondiala.

Europa nu se afla foarte aproape, dar nici prea departe de aceasta. Tratatele internationale multilaterale sunt citate în ultima vreme foarte rar.

Din unele motive, ele apar ca jenante. Multi dintre cei de la care ne-am astepta sa le apere îndeamna la încheierea, în plasa lor cu ochiuri devenite prea largi, a unor tratate bilaterale.

Ele, tratatele bilaterale, par a fi devenit preferatele diplomatiei mari, întrucât reprezinta angajamente limitate la doi parteneri – rar si parcimonios garantate de un al treilea – si pot fi usor denuntate, fara a determina reactii în lant.

In aceasta conceptie, popoarele, dupa versul poetului, „se prind de mâini si se desprind”, în asteptarea clipei de sublima inspiratie în care „se vor îmbratisa în fata tiranilor doborâti, a pamântului consolat si a cerului satisfacut” (îl citam pe deputatul Isnard, în Adunarea Legislativa a Frantei, la 29 noiembrie 1791).

Pâna când toti vor crede acest lucru, va persista însa teama, alimentata de întelepciunea reflectiei asupra celor petrecute în ultimele decenii, ca repunerea în discutie a ordinii internationale de drept, fragmentarea ei între raspunderi limitate din punct de vedere juridic, speranta de a mentine cu forta un asemenea nou echilibru, necesarmente instabil, sunt naivitati ce ar putea duce la consecinte ca acelea care s-au dezvoltat catastrofal, din spiritul concesiv fata de autoritatea tratatelor internationale, manifestat între 1933-1938.

 

Sursa:scritube.com

01/10/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Jocul cu focul si perfidia Ungariei și a UDMR

Harta Austro – Ungariei  in 1913

 Harta disolutiei Austro – Ungariei, dupa Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920).

Jocul perfid al Ungariei și al UDMR

 

De un secol și jumătate, Transilvania reprezintă un cap compas al politicii externe a Ungariei și îndeosebi a jocurilor sale de alianțe.

În 1867 Ungaria a acceptat dualismul cu Austria în principal pentru a dobândi anexarea Transilvaniei, considerată o perlă a coroanei.

După înfrângerea și destrămarea Imperiului Austro-Ungar în prima conflagrație mondială, Ungaria a fost prima țară europeană care a importat revoluția bolșevică din Rusia, iar liderii săi comuniști, în frunte cu Bela Kun, au încheiat o alianță cu Lenin, urmărind redobândirea Transilvaniei sub faldurile internaționalismului proletar.

În zorii celui de-al doilea război mondial, Ungaria condusă de amiralul Horthy s-a aliat cu puterile europene ale Axei, Germania nazistă și Italia fascistă, cu scopul de a redobândi teritoriile pierdute după primul război mondial, îndeosebi Transilvania, reușind să obțină partea de nord-vest a acestei provincii românești prin Dictatul de la Viena.

După înfrângerea suferită în cel de-al doilea război mondial, Ungaria a ales repede calea comunismului și a devenit unul din cei mai fideli elevi ai URSS din estul Europei.

În primii ani ai comunismului, maghiarii au avut ponderea principală în Partidul Comunist Român pe teritoriul Transilvaniei și au reușit să obțină drept cadou de la Stalin constituirea Regiunii Autonome Maghiare, care includea județele Mureș, Harghita și Covasna.

În 1989, anul destructurării sistemului comunist în Europa de Est, după Polonia, Ungaria a fost a doua țară care a divorțat de comunism și a optat pentru economia de piață și democrația liberală.

Ungaria a fost vizitată și impulsionată în simbolicul an 1989 de președintele american George Bush senior, președintele francez Francois Mitterand și cancelarul german Helmuth Kohl, iar în anii ce au urmat a devenit elevul preferat, elevul model al marilor cancelarii occidentale de la Berlin, Paris, Londra și Washington.

Condescendența de care a beneficiat statul vecin pe plan internațional l-a făcut pe primul premier ungar post-comunist, Jozsef Antal, să declare că este primul-ministru al celor 15 milioane de maghiari din Bazinul Carpatic, incluzând și Transilvania.

Iar diplomația ungară, condusă de fostul aparatcik comunist Gyula Horn, ne-a avertizat cu emfază că drumul României spre Europa trece prin Ungaria, lăsând să se înțeleagă că accederea României în Uniunea Europeană este condiționată de problema maghiarilor din Transilvania.

Realitatea este că Ungaria a avut un parcurs mai ușor și mai rapid decât România spre structurile euroatlantice, NATO și Uniunea Europeană, alături de Polonia și Cehia, cu care a constituit grupul de la Vișegrad, în care țara noastră nu a avut acces.

Cert este că sub faldurile NATO și ale Uniunii Europene, Ungaria a încercat și a sperat să obțină autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, prevalându-se de teoria drepturilor colective ale minorităților naționale și chiar pretinzând un condominium cu România asupra Transilvaniei.

Pretențiile referitoare la Transilvania s-au întețit după ce guvernarea Ungariei a fost preluată de premierul Viktor Orban, liderul FIDESZ, partid care a alunecat dinspre liberalism spre naționalism și conservatorism.

Pretențiile Ungariei au fost resuscitate în timpul războiului din Kosovo, când România ajunsese într-un colaps economico-financiar și la o disoluție accentuată a autorității statale și când, la instigarea Budapestei, episcopul Laszlo Tokes, președintele de onoare al UDMR, care beneficia pe plan internațional de aura detonării Revoluției Române la Timișoara, a convocat forumurile pentru autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc (incluzând județele Harghita, Covasna și Mureș) și așa-zisului Ținut Partium (incluzând județul Bihor și o parte din județele Satu Mare și Sălaj), care s-au desfășurat la Cernatu de Jos (Covasna), respectiv la Valea lui Mihai (Bihor).

În perioada respectivă, formațiunea al cărei lider onorific era Laszlo Tokes, respectiv UDMR, se afla în coaliția de guvernare a României, alături de CDR (PNȚCD, PNL, PER) și PD.

În mod paradoxal, facilitățile asigurate NATO de către România în timpul războiului din Kosovo, deși nu au fost agreate de majoritatea românilor, au grăbit accesul țării noastre în NATO și Uniunea Europeană și au estompat pretențiile maghiare.

În ultimii ani, după ce România a devenit pe plan militar unul din cei mai importanți aliați din NATO ai Statelor Unite pe fronturile antiteroriste din Afganistan și Irak și după ce parteneriatul strategic cu Washingtonul a fost concretizat prin baza militară aeriană de la Mihail Kogălniceanu și prin scutul antirachetă de la Deveselu, Ungaria a început să fie tot mai critică la adresa Occidentului, îndeosebi la adresa Fondului Monetar Internațional și a Uniunii Europene (pe care a comparat-o cu fosta Uniune Sovietică) și să se apropie de Rusia emergentă condusă de Vladimir Putin, cu care a încheiat un parteneriat economic în valoare de 10 miliarde de euro.

După ce în 1989 a participat la masa rotundă organizată la Budapesta de reprezentanții Partidului Comunist, în calitate de lider al Partidului Tinerilor Democrați, formațiune de orientare liberală, premierul Viktor Orban a ajuns să critice democrația liberală consacrată în Occident și să laude regimurile autoritariste din Rusia, China și Turcia.

După izbucnirea, în imediata vecinătate a României, a crizei din Ucraina, Viktor Orban a solicitat autonomia teritorială a maghiarilor din regiunea ucraineană Transcarpatia, unde aceștia constituie minoritatea cea mai numeroasă (circa 10%), sperând probabil că va fi creat un precedent benefic și pentru maghiarii din Transilvania.

Totodată, în loc să se ralieze poziției Statelor Unite ale Americii și Uniunii Europene, Orban a criticat mai mult sau mai puțin voalat sancțiunile aplicate Rusiei de blocul euroatlantic, sperând să intre în grațiile Moscovei, care a creat precedente periculoase prin ocuparea Crimeei și prin înființarea republicilor autonome proruse Lugansk și Donețk.

În contextul creat de criza și pericolul separatist din statul vecin Ucraina, lansarea în premieră de către UDMR a proiectului de autonomie a Ținutului Secuiesc (care prevede președinte, parlament și executiv regional, limba oficială maghiară și acapararea resurselor minerale din zonă), în condițiile în care România se află în pragul unei noi recesiuni economice și are are parte de o guvernare ineptă, este un act mai mult decât perfid, mai ales că formațiunea condusă de Kelemen Hunor se află la guvernare alături de PSD, PC și UNPR.

Probabil că, aici și acum, guvernul de la Budapesta și formațiunile maghiare din Transilvania mizează pe Rusia lui Vladimir Putin, ca promotoare a autonomismului etnic în Ucraina, ca și în alte foste republici sovietice.

(declaraţie politică a senatorului Valer Marian).

P.S: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, precum și alți lideri ai Uniunii, se lamentează în ultima perioadă că, timp de aproape 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, nu au fost respectate principiile Declarației de la Alba Iulia privind instruirea, administrarea și judecarea în limba proprie,uitând că minoritatea maghiară este singura minoritate din Ardeal care nu a recunoscut acest act cu valențe politice, dar și juridice adoptat la 1 Decembrie 1918.

Autor: VALER MARIAN
Sursa:  corectnews.com

01/10/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

GÂNDUL ZILEI

 

 

 

 

 

 

” Munca este o boală, deoarece există medicina muncii.”

 (Le travail c’est bien une maladie, puisqu’il y a une médecine du travail)

 

 

 

 

– Coluche –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Michel Colucci, cunoscut sub pseudonimul de Coluche (n. 28 octombrie 1944  –  d. 19 iunie 1986), a fost un umorist și actor francez, care s-a făcut cunoscut mai ales în cadrul spectacolelor de revistă.

Conform propriei sale caracterizări, umorul său era grosier, dar „fără să cadă în vulgaritate”.

Provocator și agitator prin luările sale de poziție asupra problemelor sociale, Colouche a decis să se prezinte la alegerile prezidentiale din Franta din 1981, dar în urma presiunilor din partea cercurilor politice, s-a  vazut nevoit să se retragă, nu înainte de a fi cotat cu intențiile de vot a 16% dintre francezi.

A decedat in urma unui accident de motocicleta. Umorul și generozitatea sa au impresionat puternic societatea franceză și îi supraviețuiesc, făcând din el un personaj încă de actualitate.

În memoria sa au fost numite mai multe spații culturale, o școală, câteva parcuri precum și o piață în  Paris.

01/10/2014 Posted by | UMOR | , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: