CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un român omagiat în Imnul de stat al Macedoniei”

 

 

 

 

 

Pitu Guli, unul dintre marii eroi ai românilor (n. 1865 – d. 1903), zis și Pitu Vlahul, s-a născut într-o familie de aromani  din localitatea Crusova, azi in FYROM (fosta  Republica Iugoslava a Macedoniei).

El și-a legat numele de lupta din Balcani pentru independența de jugul otoman, visând la o viață liberă pentru toate popoarele, indiferent de națiune.

Pitu Guli sau Pitu Vlahul a condus armata aromânilor în bătălia de la Piatra Ursului la un sacrificiu eroic asemănător cu cel al spartanilor din bătălia de la Termopile.

Una dintre cele mai tragice și mai eroice figuri din istoria aromânilor, una dintre cele patru ramuri ale poporului român, este cea a lui Pitu Guli, supranumit Pitu Vlahul.

Măreția eroului este cântată și azi în baladele aromânilor din întreaga lume, iar imnul de stat al Macedoniei îl pomenește printre eroii fondatori ai statului balcanic.

Pitu Guli și-a pierdut viața în timpul bătăliei de la Piatra Ursului din anul 1903, din timpul răscoalei antiotomane care i-a unit pe românii balcanici, pe macedonenii slavi și pe albanezi, cunoscută în istoriografia internațională drept Răscoala Ilinden.

Bătălia de la Piatra Ursului poate fi comparată, prin tragismul ei, cu bătălia de la Termopile, unde regele spartan Leonidas și-a sacrificat viața, alături de 300 de războinici, pentru a întârzia invazia persană în Elada și pentru a oferi grecilor posibilitatea să își mobilizeze armatele împotriva cotropitorilor.

La fel, Pitu Vlahul, unul dintre părinții fondatori al Republicii de la Crușevo, și-a sacrificat viața, alături de un detașament format din 903 aromâni, pentru a întârzia înaintarea armatei otomane și pentru a da posibilitatea aliaților macedoneni și albanezi să își regrupeze forțele.

Pitu Guli sau Pitu Vlahul a devenit un erou legendar pentru românii balcanici și pentru macedoneni.

Însă, dincolo de legendă, biografia sa cuprinde elementele care conturează figura unui luptător pentru libertate.

pitu vlahul aroman macedonean

Cine a fost în realitate Pitu Guli

Pitu Guli s-a născut în anul 1865, în orașul Crușevo, de pe teritoriul Imperiului Otoman de atunci, azi parte a Republicii Macedonia, într-o familie săracă de aromâni.

La vârsta de 17 ani, el a plecat în Bulgaria, ca să își facă un rost.

Ajuns la Sofia, tânărul român a decis să se înroleze într-o organizație clandestină, care urmărea eliberarea Balcanilor de dominația otomană.

În anul 1885, Pitu Guli s-a întors în Macedonia, însă, pentru activitatea sa revoluționară, în 1887, a fost arestat de autoritățile otomane. Vreme de opt ani, el a fost trimis în Anatolia, iar șapte ani i-a petrecut după gratii, în închisoarea de Trabzon.

Eliberat după ispășirea anilor de închisoare, Pitu Guli s-a întors în Crușevo, unde a devenit membru în conducerea unei organizații care lupta pentru independența Macedoniei față de Imperiul Otoman.

Revoluționarii macedoneni l-au însărcinat pe Pitu Guli să facă rost de arme pentru lupta antiotomană.

Pentru că avea vechi prieteni la Sofia, Pitu Guli a pus la punct o rețea prin intermediul căreia păstorii vlahi aduceau prin contrabandă arme din Bulgaria.

În timp ce păzea un transport de arme, la frontiera dintre Bulgaria și Imperiul Otoman, Pitu Guli a fost rănit într-un schimb de focuri dintre grănicerii turci și rebelii aromâni. Transportat la Crușevo, el s-a refăcut rapid.

În anul 1903, Pitu Guli a condus un detașament de revoluționari români, macedoneni și albanezi care au eliberat orașul său natal, Crușevo, iar la 3 august 1903, aceștia au proclamat Republica de la Crușevo, care, în concepția părinților săi fondatori, ar fi trebuit să devină parte a unei viitoare Federații Balcanice.

Republica era condusă de un Consiliu format din 60 de membri. 20 dintre ei erau români, 20 erau macedoneni, iar 20 erau creștini albanezi.

Consiliul trebuia să îndeplinească rolul unui Parlament al Republicii de la Crușevo.

Membrii Consiliului au ales un Guvern Provizoriu, compus din șase membri, câte doi din fiecare comunitate. Pitu Guli îndeplinea rolul unui adevărat șef al armatei revoluționare.

Președintele Republicii a fost ales macedoneanul Nikola Karev, iar premier a devenit aromânul Dinu Vangel.

Conducătorii Republicii de la Crușevo au făcut un apel și la musulmanii din Balcani să se alăture revoluției, pentru a scăpa de tirania sultanului.

Însă, la doar 10 zile de la proclamarea Republicii de la Crușevo, orașul a fost atacat de o puternică armată otomană, pornită în ofensivă din Bitolia, un important oraș locuit de aromânii din sudul Macedoniei de azi.

Pitu Guli a decis să formeze un detașament de sacrificiu, compus din războinicii aromâni din Crușevo, care să întârzie înaintarea armatei otomane, pentru a da timp autorităților revoluționare să se refugieze spre nord și să organizeze rezistența antiotomană.

 

 

 

 

Ceata lui Pitu Guli a ocupat o poziție strategică în zona muntoasă Piatra Ursului.

Aromânii au reușit să reziste o zi întreagă în fața unei forțe otomane copleșitoare.

Pitu Guli și membrii cetei sale și-au pierdut viața în confruntarea cu otomanii, iar forțele macedonenilor și albanezilor au reușit să se salveze. Însă sacrificiul lui Pitu Guli și al cetei sale a fost în van.

Revolta creștinilor, cunoscută și sub numele Ilinden, a fost înăbușită de otomani. Orașul Crușevo a fost cucerit de armata sultanului.

Potrivit istoricului Georgi Khazdiev, otomanii au organizat represalii sălbatice. 201 sate au fost distruse. 12.400 de case au fost arse până la temelii. 4.694 de oameni, suspectați că ar fi luat parte la mișcarea revoluționară, au fost uciși.

Represaliile au determinat un adevărat exod. Aproximativ 30.000 de oameni au fost nevoiți să se refugieze în Bulgaria. Aceste represalii au devenit subiectul unor reportaje cutremurătoare publicate în presa europeană a timpului, iar indignarea opiniei publice i-a determinat pe împărații Francis Iosif al Austro-Ungariei și Nicolae al II-lea al Rusiei să adreseze note ultimative Imperiului Otoman, iar aceste acte au determinat autoritățile din Constanti-nopole să ordoneze încetarea masacrelor și să acorde unele compensații financiare victimelor.

Însă moștenirea simbolică a Republicii de la Crușevo este una deosebit de importantă. Republica din 1903 este considerată drept precursorul statului macedonean de azi.

Pitu Guli este, de asemenea, considerat drept unul dintre cei mai importanți eroi ai românilor balcanici însă este aproape necunoscut în România, în condițiile în care istoriografia oficială este concentrată asupra evenimentelor și personalităților românești de la nord de Dunăre și ignoră în mare măsură istoria celorlalte ramuri ale poporului român, aromânii, meglenoromânii și istroromânii.

(“Povestea românului omagiat în Imnul de stat al Macedoniei” de Claudiu Padurean in Romania Libera din 7 august 2014).

 

http://daimadeadun.wordpress.com

 

 

 

Publicitate

12/08/2014 Posted by | AROMANII DIN BALCANI, ROMANII DIN JURUL ROMANIEI | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, povesteşte-i planurile tale.

Woody Allen

 

 

 

 

Woody Allen

 

 

 

 

 

 

 

Woody Allen (numele inițial Allen Stewart Konigsberg, n. 1 decembrie 1935, New York), este unul dintre cei mai importanți comedieni americani de film.

 In 1964, Woody și-a făcut debutul în industria cinematografică, fiind angajat ca scenarist pentru What´s New Pussycat.

A obtinut  numeroase premii , printre care :
Sylvania (1957), O.Henry (1977), 3 premii Oscar ( la  filmul Annie Hall, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun scenariu), Golden Globe (1986), Festivalul International de la Venetia (1995).

 Printre  vorbele sale de spirit celebre se numara si acestea :

“Avantajul omului inteligent este ca poate face pe prostul ori de cate ori are chef !”

“Banii sunt mai buni decat saracia, dar numai din motive financiare…”

 

“Am doişpe’ ani, intru alergând într-o sinagogă, şi-l întreb pe rabin care este sensul vieţii… El îmi spune sensul vieţii, dar mi-l spune în ebraică, eu nu înţeleg ebraica, apoi el vrea să-mi ceară 600 de dolari pentru lecţii de ebraică !”

 

 

 

12/08/2014 Posted by | UMOR | , , , , , , | Lasă un comentariu

Wikileaks a publicat schita generatorului conceput de genialul istro-roman Nikola Tesla , care produce energie gratuit si i-a dat drumul pe Internet. In prezent sute de mii de oameni experimenteaza beneficiile electricitatatii gratuite.VIDEO

 

 

ISTRO-ROMANUL NIKOLA TESLA

Motto:

„Pamantul este de fapt viu, avand vibratii electrice”

 

 

 

 

 

 

 

 Nikola Tesla (n.10 iulie 1856 in Croatia – d. 7 ianuarie 1943, New York)

 

MARELE SAVANT Nicolae Tesla (Nikola Tesla, 1856-1943), considerat de canalul Discovery ca fiind unul dintre „cei mai mari 100 de americani”, este geniul sub care stă dezvoltarea actuală a omenirii.

El a fost un mare vizionar, multe din ideile sale nefiind înţelese nici astăzi şi constituind o permanentă sursă de dispută între marile puteri.

Ciudatele schimbări de climă şi cutremure care s-au constatat în ultima vreme sunt considerate rezultatul unor aparate care au la bază descoperirile acestui mare inventator.

Tesla a ajuns la concluzia că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice.

In primavara lui 1898, Tesla demonstreaza public dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj.

De numele său se leagă celebrul experiment Philadelphya şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat. Pentru această descoperire a fost ridiculizat de contemporani.

 

Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, idea de vehicul cu decolare verticală ş.a.

Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru a transmite ştiri, muzică, rapoarte privind piaţa bursieră, mesaje private, a securiza comunicaţiile militare, şi care tranmitere de imagin în orice colţ al lumii.

„Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”.

Această viziune a sa nu a fost realizată nici astăzi, la peste 60 de ani de la moartea sa. Nici marile sale realizări privind transmiterea energiei electrice fără fire nu au fost puse în practică.

Mileniul acesta este fără îndoială mileniul Tesla.

 

 

nikola tesla 300x181 Construiti va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

 

Construiti-va un generator Tesla si veti avea  electricitate pe gratis!

Schita generatorului de curent electric captat din aer este una dintre cele mai surprinzatoare inventii ale lui Nicolae Tesla, insusita de agenti FBI imediat dupa moartea sa.

 

 

 

 

 

Iata insa ca celebra organizatie de hackeri  Wikileaks, a pus mana pe schita acestui generator si i-a dat drumul pe Internet, iar in prezent peste 230.000 de oameni din 160 de tari experimenteaza beneficiile electricitatatii gratuite.

 

 

Soarele, combustibil inepuizabil

 

 

Nicolae Tesla spunea ca soarele este o imensa minge de electricitate, incarcata pozitiv cu un potential de peste 200 de miliarde de volti.

Pamantul este incarcat negativ, iar intre cele doua corpri ceresti se creeaza o energie cosmica, variabila de la zi la noapte, de la anotimp la anotimp, dar care este tot timpul prezenta si poate fi folosita gratuit.

 

 

 

tesla wireless 180x300 Construiti va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

 

 

 

Tesla gandea in termeni globali, el voia sa capteze pentru folosul omenirii uriasa cantitate de energie aflata intre ionosfera – unde se afla particulele pozitive – si pamantul incarcat negativ, un potential de 360.000 de volti.

 

tesla generator plans 300x140 Construiti va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

 

Conform schitei lui, se pot construi sisteme electrice de la cativa volti, pentru incarcat telefoanele mobile sau mai puternice, care sa faca sa functioneze becuri, frigidere, chiar televizoare cu plasma, indiferent la ce altitudine ai fi, in zonele in care nu este tras curent electric. Sau un generator care sa alimenteze intreaga casa!

 

 

Subminat de elita financiara

 

“Puterea electrica se afla pretutindeni in cantitati nelimitate. As putea pune in functiune toata masinaria lumii cu aceasta energie, fara sa fie nevoie de carbune, petrol, gaz sau alt combustibil”, spunea Tesla.

 

 

bobina tesla 300x253 Construiti va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

 

 

A si  inventat masina electrica in 1931, dar fara baterii. Functiona cu o antena care capta energie electrica din eter! J.P. Morgan, J.D. Rockefeller si Henry Ford  au fost de-a dreptul inspaimantati.

 

 

 

gen energie radiantajpg 300x244 Construiti va un generator Tesla si aveti electricitate pe gratis!

 

 

Tocmai din acest motiv companiile de multe miliarde de dolari obtinuti tocmai din exploatarea nocivilor combustibili pusi de Tesla pe linie moarta si-au retras sprijinul pe care initial i l-au acordat. J.P. Morgan, de exemplu, investise 150.000 de dolari intr-un sistem mondial de radiodifuziune pe care Tesla a promis ca-l va construi.

Insa, cand acesta a inceput construirea Turnului Wardenclyfe, in cadrul proiectului de transmisie de electricitate wireless, Morgan a facut tot posibilul sa-l impiedice. Ce e mai grav, elita bancara i-a pus si eticheta de „savant nebun”.

 

 

Cum se construieste un generator

 

La 7 ianuarie 1943, Tesla a murit falit, la varsta de 86 de ani, intr-o camera a hotelului New Yorker.

Primii care i-au rascolit camera au fost agentii FBI, care au sustras, cu imputernicire de la Biroul Proprietati Straine (desi Tesla era cetatean american), toate proiectele la care lucra, inclusiv „agenda neagra” in care se afla si schita generatorului de electricitate captata din eter.

Toate inventiile la care lucra au ajuns la Departamentul de Razboi, care le-a trecut la „top secret”.

Multe dintre „secretele disparute ale lui Tesla” si-au gasit aplicabilitate in armata americana. Asa cum se arata intr-un documentar BBC, „Maestrii ionosferei”, Nicolae Tesla a fost primul care a folosit ionosfera in scop stiintific.

Lui ii datoreaza omenirea primul sistem de comunicatie wireless, primii roboti, prima telecomanda, aparate de zbor cu decolare verticala si multe altele. Macar acum, prin dezvaluirile Wikileaks, sa-i datoreze omenirea si scutirea de la plata curentului electric.

 

 

 

 

S-au gasit cativa intreprinzatori care au experimentat, plecand de la schita lui Tesla, generatoare de mare putere, cat sa alimenteze o locuinta cu toata aparatura electrica si acum vand „secretul” pentru 100 de dolari.  Iar componentele unui generator care sa alimenteze gratuit o casa intreaga costa tot 100 de dolari.

Gasiti sfaturi importante privind construirea unui generator Tesla la http://environmentalfriendly.org/tesla, telefon: (202) 684-9400 ext. 12., la www.teslagenerator.tv,  www.teslasgenerators.com si vedeti pe http://www.enational.ro cum se construieste acest tip de generator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse :

 

 

http://www.unmuseum.org/tesla2.htm si

http://www.enational.ro/dosarele-enationa

12/08/2014 Posted by | ROMÂNII DESPRE ROMÂNI | , , , , , , | 21 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: