CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cum îşi distruge un stat propria armată, sau blestemul militarilor români


Motto ”Dacă Patria mă va trimite sub pământ şi acolo mă voi duce pentru ea” / Gen. Nicolae Dăscălescu

 

Vajnicii militari români, indiferent dacă au făcut parte din armata regală, armata populară sau din armata de profesionişti, au fost condamnaţi, umiliţi şi batjocoriţi în funcţie de interesele unei clase politice mereu indiferentă la problemele  lor.

Acţiunile iresponsabile ale clasei politice au reprezentat “blestemul militarilor români”. Acesta este un adevăr de necontestat!

Batjocorirea jurământului militar sau cum îsi distruge un stat propria armată

 

  1. Armata regală

 

În perioada interbelică conform articolului 88 al Constituţiei din 1923 Regele era capul armatei. Toţi militarii  jurau credinţă Regelui  şi “supunere legilor şi îndatoririlor militare, în toate ocaziunile în timp de pace, ca şi în războiu.

La declararea mobilizării din anul 1940, România avea  sub arme : 15.383 ofiţeri activi şi 16.611 de rezervă, 26.153 subofiţeri activişi 7.601 de rezervă, 1.195. 366 de soldaţi şi gradaţi.
Toţi aceşti militari erau pregăţiţi să respecte prevederile jurământului militar, chiar dacă pentru apărarea intereselor României ar fi fost nevoiţi să îşi sacrifice şi viaţa.

De remarcat ar fi şi faptul că în  Codul de Justiţie militară erau prevăzute sancţiuni deosebit de aspre împotriva celor care nu îşi îndeplineau îndatoririle militare în timp de război (vezi Carte IV – Crime, delicate şi pedepsele lor).

După trei ani, zece luni şi douăzeci de zile de război,  Armata Regală a României, care a pierdut un număr de 794.562 de militari (92.620 morţi, 333.966 răniţi 367.966 dispăruţi), se va confrunta cu o situaţie inedită.

 

 

Imagine similară

Iulie 1941- Cavaleriştii români în oraşul Cernăuţi, după alungarea  cotropitorilor  sovietici

Ocupantul sovietic, cu sprijinul cozilor de topor locale, va trece la aplicarea directivei lui Stalin: „Acolo unde calcă Armata Roşie se impune şi sistemul social comunist”.

Unul din obstacolele majore în realizarea obiectivelor social-politice dorite de sovietici era reprezentat  de Armata Regală, al cărui corp de comandă, format din generali şi ofiţeri cu o pregătire profesională impecabilă şi cu cariere militare impresionante, era devotat  Regelui Mihai, căruia  militarii  îi juraseră  credinţă.

Elita Armatei Române Regale, formată la 25 octombrie 1944, conform statisticilor oficiale  din 19.642  generali şi ofiţeri, va fi distrusă treptat printr-o multitudine de procedee.

 

Iniţial a fost adoptată o legislaţie care a permis arestarea celor “vinovaţi de crime de război sau împotriva umanităţii, precum şi de  dezastrul ţării şi al armatei”.

Ulterior, această legislaţie a fost completată cu reglementări care permiteau “arestarea celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, celor care primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de stat sau organele sale sau celor care puteau deveni eventuali duşmani ai noii orânduiri”.

 

În baza acestei legislaţii, 161 de generali şi mii de ofiţeri vor fi condamnaţi. În închisorile comuniste sau în lagărele de muncă de la Canal aceştia au fost supuşi unui regim de exterminare şi unor umilinţe greu de închipuit.

Generalul Nicolae Dăscălescu a povestit unor membri ai familiei, la eliberarea  din închisoare,  despre directorul  închisorii Jilava, un anume Maromet, semianalfabet, fost paznic într-o grădină publică, numit de noile autorităţi director al penitenciarului  Jilava,  care avea o adevărată ”slăbiciune” pentru generalii şi foştii ofiţeri decoraţi cu Ordinul “Mihai Viteazul”,  punându-i  adeseori  pe aceştia “să care hârdaiele-closet pe care trebuiau  să le verse în gropile de deasupra fortului”.

În anul  1952, tot la penitenciarul  Jilava, pe timpul vizitei ministrului Justiţiei, deţinuţii, în mare majoritate foşti  generali, sunt puşi să defileze  prin faţa acestuia  în pielea goală.

Sub pretextul trecerii armatei la regimul de pace prin repetate deblocări, licenţieri şi reduceri de personal, vor fi îndepărtaţi abuziv  din armată marea majoritate a generalilor şi ofiţerilor care participaseră la cel de-al doilea război mondial. Astfel, până în 1955, din cei 19.642  de ofiţeri mai rămâseseră în activitate aproximativ 700.

Ei au fost înlocuiţi cu  aproximativ 35.000 de ofiţeri cu origine socială sănătoasă, devotaţi partidului, formaţi  în cele 26 de şcoli de ofiţeri, unde au urmat cursuri cu o durată cuprinsă între câteva luni şi un an. 60% dintre aceştia erau absolvenţi a doar 4 clase.

Motivele îndepărtării din armată au fost  următoarele: convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;  statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;  starea materială a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv;  existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv; deţinerea de către rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist;  existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate; efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică;  refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român;  atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist;  considerente etnice.

Celor arestaţi le era confiscată averea, iar pensionarilor militari şi celor deblocaţi le-au fost tăiate abuziv pensiile militare, astfel că foştii generali şi ofiţeri ajunseseră muritori de foame, unii dintre ei fiind siliţi, pentru a supravieţui, să lucreze ca văcsuitori de pantofi, vânzători ambulanți de ziare, salahori, zidari, spoitori, portari, şoferi, etc.

După 1965 o parte din generalii şi ofiţerii condamnaţi au fost reabilitaţi, anii de umilinţe, suferinţe şi numeroasele boli cu care aceştia se aleseseră în închisorile comuniste, reprezentând pentru autorităţi regretabile erori.

Pentru ceilalţi militari care au fost îndepărtaţi abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 s-a adoptat, mult prea târziu,  Legea 226/2011 prin care supravieţuitorilor  abuzurilor   regimului comunist le sunt acordate reparaţii morale şi materiale.

Niciunul din cei vinovaţi de suferinţele miilor de generali şi ofiţeri, vinovaţi doar pentru că  şi-au respectat  jurământul faţă de Rege şi Ţară,  nu a  fost tras la răspundere pentru abuzurile comise în această perioadă.

 

  1. Armata populară

 

Conform prevederilor Constituţiei  din anul 1952, “Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate (art. 1)”. Misiunea  forţelor armate ale Republicii Populare Române  “era de a sta de strajă hotarelor ţării, suveranităţii şi independenţei poporului român, securităţii sale şi păcii”.

Începând cu 1949, conţinutul jurământului militar era următorul:

Eu, … cetăţean al Republicii Populare Române, intrând în rândurile Armatei, jur să fiu devotat poporului muncitor, Patriei mele şi Guvernului Republicii Populare Române. Jur să fiu gata oricând, la ordinul Guvernului, să lupt pentru apărarea patriei mele, Republica Populară Română, să lupt cu toată dârzenia şi priceperea, neprecupeţind sângele şi viaţa mea, pentru dobândirea victoriei depline asupra duşmanilor. Dacă voi călca jurământul meu, să mă lovească pedeapsa aspră a legii Republicii Populare Române şi să-mi atrag ura şi dispreţul oamenilor muncii”.

 

Potrivit prevederilor art. 1 al  Constituţiei din anul 1965” România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran, independent şi unitar”. Forţele armate ale R.S.R. au misiunea “să apere independeţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a patriei, precum şi cuceririle revoluţionare ale întregului popor”.

Conţinutul noului jurământ militar este următorul: „Pentru îndeplinirea datoriei sacre, de apărare a patriei, înscrisă în Constituţie, eu…. Cetăţean al Republicii Socialiste România, intrând în rândul forţelor armate, jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele socialiste. Jur să respect legile ţării, să execut întocmai ordinele comandantului suprem, cerinţele regulamentelor militare şi ordinele comandanţilor şi şefilor mei, atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Jur să nu-mi precupeţesc sângele şi viaţa pentru a apăra pământul strămoşesc, independenţa şi suveranitatea patriei, cauza socialismului. Dacă voi călca juramântul meu, să suport pedeapsa aspră a legilor Republicii Socialiste România”.

Deosebit de interesant este faptul că ambele Constituţii, cea din anul 1952 (art. 92)  şi  cea din 1965 (art. 41) aveau o prevedere comună: “călcarea jurământului militar constituie una din cele mai grave crime faţă de popor şi este pedepsită cu toată asprimea.

Odată cu “democratizarea armatei”, prin introducerea aparatului politic, armata devine un instrument docil, supus conducerii politice.
În perioada în care trupele sovietice erau prezente în România, militarii români erau pregătiţi în special pentru îndeplinirea misiunilor ce le reveneau în cadrul  Tratatului  de la Varşovia, sub comandă sovietică.

 În perioada imediat următoare, influenţa sovietică în armată va fi  diminuată.

După 1968  s-a elaborate o legislaţie şi s-a creat un sistem naţional de apărare, care avea ca principal scop apărarea României împotriva oricărui agresor extern.

Sistemul naţional de apărare era susţinut de o industrie de apărarea capabilă să producă majoritatea categoriilor de armament şi tehnică de luptă.

România  participă la Tratatul de la Varşovia, trupele române  în caz de război urmând a acţiona  numai sub comandament naţional.

Militarii armatei populare, dat fiind faptul că România nu a fost implicată în conflicte militare, au avut şansa de a nu lupta în niciun război.

În august 1968 militarii români, în urma măsurilor de ridicare a capacităţii de luptă a armatei,  s-au aflat concentraţi  în raioane de luptă, fiind în măsură, culmea,  să îşi sacrifice viaţa pentru apărarea ţării, împotriva aliaţilor din Tratatul de la Varşovia.

În decembrie 1989 militarii  români au fost puşi într-o situaţie ingrată. Juraseră  să execute întocmai ordinele comandantului suprem, care depăşit de evenimente, ordonase  înăbuşirea manifestaţiilor  prin forţă.

În acelaşi timp juraseră credinţă  nestrămutată poporului român,  care se revoltase împotriva comandantului suprem.

Generalii români, în frunte cu  Vasile Milea, au transformat, din păcate, armata română în principala forţă de represiune. Militarii de la eşaloanele mici, cei care au fost trimişi să acţioneze în stradă împotriva manifestanţilor, vor înţelege că  altul este locul  şi rolul  lor şi vor fraterniza cu aceştia.

După 22 decembrie 1989, fără aportul militarilor români, noile autorităţi nu s-ar fi putut instala.

 

  1. Armata de profesioniști

 

Potrivit Constituţiei din 1991, revizuită în 2003,  România a devenit “stat de drept, democratic şi social”(art.1), iar  “Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a întegrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”(art.118). După 1990 au fost adoptate trei variante de jurământ militar, conţinutul celui în vigoare astăzi fiind următorul:

Eu… jur credinţă patriei mele România. Jur să îmi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur să respect Constituţia, legile ţării şi regulamentele militare. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”.

În urma unui îndelungat proces de restructurare şi modernizare s-a urmărit construcţia  unei armate de mici dimensiuni, flexibilă, mobilă, formată exclusiv din militari profesionişti.

Efectivele au fost reduse în 1995 de la 320.000 la 230.000, în 2005 – la 140.000 (112.000 militari şi 28.000 de civili),  astăzi armata română fiind  formată din 75.000 militari şi 15.000 civili.

În acestă perioadă apare o nouă categorie de militari, disponibilizaţii, cei care în urmara restructurării sunt trecuţi în rezervă, la vârste cuprinse între 40 şi 55 de ani.

Numai în cadrul Forţelor Terestre,  în anii 2004 şi 2005 , au fost disponibilizaţi 5.000 de ofiţeri pe an.

Concomitent cu luarea unor măsuri coercitive – nu s-a mai acceptat rămânerea ofiţerilor pe funcţii inferioare gradului, trecerea în poziţia  “la dispoziţie” a celor care doreau să rămână în armată, odată cu anularea sporurilor, ceea ce avea consecinţe financiare serioase la trecerea în rezervă – s-a elaborat şi adoptat în C.S.A.T.  o strategie pe termen mediu şi lung pentru rezolvarea acestei spinoase probleme.

S-au acordat, urmare a aprobării unor legi şi ordonanţe de guvern, pensii corespunzătoare vechimii şi funcţiilor îndeplinite, cumulul pensiei cu salariul era permis şi s-a promis un ambiţios plan de  reconversie profesională pentru militarii  disponibilizaţi.

În scurt timp toate s-au dovedit simple promisiuni. Începând cu anul 2009, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu  şi a membrilor guvernului Boc, sa dezlănţuit campania împotriva  “ salariilor şi pensiilor nesimţite”.

Printr-o campanie mediatică abjectă, ale cărei idei directoare au fost:

militarii din perioada comunistă nu au fost militari, ci doar activişti comunişti”, “ militarii români nu s-au ocupat decât cu strânsul recoltelor”, “militarii sunt doar nişte puturoşi care stau cu mâna întinsă”, politicienii români au indus opiniei publice dispreţul faţă de militarii din perioada comunistă, care nu-şi justifică nicicum pensiile primite.

În contrast cu aceştia au fost prezentaţi militarii profeşionişti care îşi riscă viaţa în teatrele de operaţi din afara teritoriului naţional.

Ca urmare a acestei campanii  pensiile militare  de serviciu au fost desfiinţate, fiind înlocuite cu pensii recalculate în baza principiului contributivităţii,  iar celelalte oportunităţi aprobate în perioada anterioară au fost anulate.

Cei care au jurat să-şi apere ţara chiar cu preţul vieţii, cei care au crezut în onestitatea conducătorilor politici,  au fost din nou minţiţi, umiliţi şi batjocoriţi.Din nou militarii români au căzut pradă cinismului, duplicităţii şi incompetenţei clasei politice.

O  parte a  efectelor “experimentului Boc ” vor fi anulate începând cu luna octombrie  2013, sub impactul   protestelor vehemente şi  a zecilor de mii de procese declanşate de rezervişti militari.

Niciunul din cei care în această perioadă au comis ilegalităţi şi abuzuri grosolane nu va răspunde în faţa legii, justiţia subordonată politic având misiunea de a acoperi aceste acţiuni.

Astăzi,  militarii români profesionişti, aflaţi şi ei  sub puterea jurământului militar,   sunt consideraţi “ca cea mai bună generaţie de luptători” pe care a produs-o România…

 Garantează cineva că asupra lor nu se va abate mai devreme sau mai târziu “blestemul militarilor români”?

 

 

 

 

col.(r) Remus Macovei

 

Titlul original: BLESTEMUL MILITARILOR ROMÂNI (fragment)

Surse: http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2014/06/colr-remus-macovei-blestemul.html ; Certitudinea.ro

Anunțuri

26/07/2014 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , ,

3 comentarii »

  1. Multe dintre constatarile dvs privind istoria evolutiei armatei romane sunt corescte.
    Concluziile la care ajungeti insa, sunt incomplete, daca nu cumva tedentioase, prin neglijarea evidentelor zilelor noastre. La inceputul articolului dvs afirmati:’vajnicii militari romani, indiferentdaca au facut parte din armata regala,armata populara sau …….:. Sau ce? Cei care au facut parte din armata regala, armata populara n-au fost profesionisti? Domnule colonel, armata romana a fost totdeauna formata din profesionisti, mai putin cea de azi care este un COPR DE MERCENARI intretinuti de poporul roman si care au venituri enorme platite de acest popor din care si dvs faceti parte si a carui mizerie este in continua crestere. Evident, nu ma refer la acel corp de armata care actioneaza in Romania, dar nu ca armata, ci ca salvarori de oameni din inundatii, zapezi, etc. Ar mai fi multe de spus…! Stania Gheorghe

    Apreciază

    Comentariu de Stania Gheorghe | 03/08/2014 | Răspunde

    • Stimate domn, rar mi-a fost dat să vad un habarnist mai mare ca dumneata. Nu înțeleg ura asta viscerală pe care o aveți față de militari. Probabil vine dintr-o frustrare trăită prea intens. Militarii de astăzi răspund la ordinele trasate de reprezentanții clasei politice, civili de altfel. Nu ei stabilesc agenda de politică externă, ei doar execută ordinele primite. Mercenari? Nu cunoașteți sensul acestui cuvant stimate domn. Si nici nu ma obosesc sa va luminez.
      Un sfat. Cititi o carte. O sa va ajute

      Bogdan

      Apreciază

      Comentariu de Bogdan | 06/08/2017 | Răspunde

  2. Militarii Armatei Romaniei sunt victime ale proprilor comandanti(au in sange slugarnicia)Misiunile armatei au la baza regulamentele (legile militare) pe baza lor se pregatesc pentru indeplinirea misiunilor incredintate.Cum isi permi comandantii sa nesocoteasca legile militare dupa cum vrea liderii politici.Schimbati misiunile si dupa aceea schimbati regulamentale.legile .si ce mai doriti.

    Apreciază

    Comentariu de Motrogan Dumitrache | 02/08/2017 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: