CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru

În folclorul nostru, ”Ţara lui Papură Vodă” înseamnă o ţară fără stăpân, unde legile nu mai există sau sunt încălcate.

A existat „Papură Vodă”? Nu numai ca a existat, dar au fost… doi cu aceeaşi porecla !

Cel mai vechi e Ştefăniţă Lupu, domnitor al Moldovei între 1 decembrie 1659 şi 29 septembrie 1661.

 

Ştefăniţă-Lupu zis si Papură vodă

 

 

Domnia i-a fost tulburată de pretendenţii la tron aduşi de turci şi de tătari, după care au urmat o ciumă şi o foamete cumplită.

În ”Letopiseţul Ţării Moldovei”, Miron Costin scria: ”Înţelegând Ştefăniţă Vodă că treace Constantin Vodă Nistrul la Soroca, au ieşit la Colceani cu oastea sa ş-au pus tabăra acolea, însă oastea era pre puţină, că ţara într-aceia foamete era într-aceala anu, cât mânca oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinând-o uscată. Şi de pe aceaia foamete porecliia şi pre Ştefăniţă Vodă, de-i dzicea Papură Vodă”.

Apoi, pe vremea când Imperiul Habsburgic stăpânea Oltenia, boierii l-au convins pe un fost haiduc, ce fusese şi pandur în slujba austriecilor, pe nume Neagu Papură, să conducă o poteră pentru a mai potoli atacurile haiducilor şi hoţilor.

Despre  acest Neagu Papura se stie ca, impreuna cu un  foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea pe nume  Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins si un alt mare haiduc, pe nume Radu Ursan,a dat  austriecilor  cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.

Se întâmpla în 1726 si  Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului),  avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor  din Sibiu.

Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.

Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale haiducilor  lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit.

Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia.

 

Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru

Există, în istoria noastră, două denumiri de o mare plasticitate, a căror origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”.

Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă oltenească.

Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt, două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea celeilalte.

 Prima („vremea lui Pazvante Chioru”)  s-ar încadra cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809).

 

 

 

 

 

A fost denumită aşa după porecla lui Pazvantoglu, paşa de la Vidin, care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor.

Această perioadă a fost precedată însă de o alta (1735-1880), la fel de tulbure, în care ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a numit „ţara lui Papură Vodă”.

Toate teritoriile româneşti deveniseră practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani şi ruşi.

 

 

 

Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac, Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz).

S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie.

Pe de altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească.

A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor.

Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime.

Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova.

Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată.

 

 

 

Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați, dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.

Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins.

De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.

Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului),  avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor  din Sibiu.

Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia.

Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.

Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul.

Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit.

Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia.

 

 

Hanul Puţureanu, în paragină

 

Fântâna Purcarului

În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe.

Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei.

S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și oltenii de la mesele din jur.

Soldații au reușit să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră, pentru încălcarea conduitei militare.

Cîteva ore mai tîrziu însă, probabil instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei.

Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie linșați de populație.

 

 

 

Panduri trecând Oltul

După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă.

A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.

În fruntea acestor “trupe de commando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci.

  Dandu-si seama  că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda.

Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au  jefuit și incendiat mai multe case boierești.

A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi otomani).

Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare.

În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.

După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților.

De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există.

După alte cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din nou drumul codrului.

 

 

 

 

Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru (Craiova)

Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor.

Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza cetăților de la Dunăre, de teama atacurilor și jafurilor haiducilor.

Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia.

Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața majorității populației s-a îmbunătățit.

Boierii au asuprit mai puțin țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut, diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând legile pămîntului.

 

 

Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici și ateliere.

În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica “Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Țara Românească.

El a ajutat cât i-a stat în putere pe țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele mănăstiri).

Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor.

Școala Obedeanu este prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi denumită Colegiul Național Carol I din Craiova.

Ca vechime, este a doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din București (1818)…

 

 

 

 

 

Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric.

Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic.

După reintrarea efectivă în graniţele Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”, încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.

 

 

Cititi si :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/pazvante-chioru/

 

 

 

Surse documentare:

Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, 1971 (coordonator Constantin C. Giurescu), Wikipedia (Istoria Craiovei, Nicolae Mavrocordat), Romînia Liberă (Haiduci, panduri, partizani); http://inforor.com/;http://reteaualiterara.ning.com; certitudinea.ro

06/07/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 4 comentarii

Gândul zilei

 

 

 

 

„Timpului nu-i tremură niciodată mîinile. Îşi plimbă încet bisturiul pe feţele noastre, ca un criminal în serie îndrăgostit de arta sa.”

 – Ionuţ Caragea –

 

 

 

 

 

 

 

 

Ionuţ Caragea este un scriitor român din diaspora, nascut la 12 Aprilie 1975 in orasul Constanţa.

Din 2003 traieste in Montréal, Canada. Este supranumit drept Poetul nascut pe Google.

In proza de fictiune foloseste pseudonimul Snowdon King  .

Este cofondator si vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor de Limba Româna din Québec si promotor literar pe siteurile http://www.ionutcaragea.ro si http://www.aslrq.ro, fondator si administrator al cenaclului literar Prietenii Poeziei, redactor sef al revistei de poezie, eseistica si literatura de fictiune – Sfera Online, membru al cenaclurilor literare: Virtualia – Iasi, Atheneum – Vancouver, Alternativa – Toronto, Bocancul literar – Bucuresti.

A fondat pe 16 iulie 2008, impreuna cu poetul Adrian Erbiceanu, Asociatia Scriitorilor de Limba Româna din Québec (ASLRQ) si Editura ASLRQ.

A practicat rugbiul de performanta incepand din 1983, la echipa Clubului Sportiv Scolar nr.2 din Constanta, sub indrumarea reputatului antrenor Peter Ianusevici.

In 1994 a devenit campion national de juniori cu echipa Farul Constanta .

In perioada 1996-2002 activeaza in divizia nationala la echipele C.F.R Constanta si Farul Constanta.

In 2003 a emigrat in Canada unde si-a  continuat cariera sportiva  la echipa de rugbi Parc Olympique din Montréal, cu care castiga trei titluri de campion al provinciei Quebec.

Este fiul lui Florin Caragea, fosta glorie a generatiei de aur a rugbiului românesc.

 

06/07/2014 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

De ce nu prinde propaganda ruseasca in România ?

 

Caricatura politica aparuta in presa occidentala din 1877 infatisand tendintele expansioniste ale Rusiei in Balcani si Asia Mijlocie

 

 

 

 Zece motive pentru care nu prinde propaganda Rusiei în România

 

Pe timpul comunismului, circula vorba că ar trebui să le declarăm război americanilor cu speranţa că ne vor învinge şi ne vor scăpa de ruşi.

 

1.   În cazul ruşilor, în 1812, nu le-am declarat niciun fel de război, dar ne-au luat Basarabia. Războiul era între ruşi şi turci, dar ruşii au considerat că li se potriveşte de minune să ia o jumătate de Moldovă de la români. Ar fi luat şi mai mult, dar nu s-a putut.

2.     În 1917, cu ruşii eram aliaţi împotriva nemţilor. Le-am trimis tezaurul să aibă grijă de el şi nu l-au mai dat înapoi nici până în ziua de azi. În acelaşi Război, aliaţii ruşi ne-au lăsat baltă, ocupaţi să înlocuiască imperiul ţarist cu cel bolşevic. Americanii au impus, la încheierea păcii, principiul wilsonian al naţiunilor în baza căruia, Bucovina, Basarabia şi Transilvania s-au unit cu patria-mamă.

3.     URSS n-a recunoscut niciodată Unirea. În 1940, nu le-am declarat război, dar ne-au luat din nou Basarabia. Pe atunci, prietenul lor cel mai bun era un anume Hitler, căruia pe lângă materiile prime necesare declanşării Războiului, i-au furnizat şi Pactul Ribbentrop-Molotov pecetluind soarta a milioane de oameni, între care şi foarte mulţi ruşi.

4.     Cu aceeaşi ocazie, ruşii au considerat că merită şi un bonus, respectiv Bucovina de Nord, regiune ruptă din Moldova în 1774, dar care nu avusese nimic de a face cu Rusia, fiind ocupată de Imperiul Habsburgic. Revenită la România în 1918, regiunea a fost înghiţită de ruşi dintr-o îmbucătură stârnind furia amicului lor Hitler care vedea cum o fostă provincie „germană” trecea val-vârtej în imperiul muncitorilor şi ţăranilor.

5.     După Război, în privinţa României, frontiera a rămas cum au stabilit domnii Ribbentrop şi Molotov, chiar dacă dintre cei doi, unul a fost spânzurat pentru crime împotriva umanităţii, şi anume domnul Ribbentrop.

6.     Ocupaţia rusească ne-a adus comunismul, rămânându-ne numai speranţa, că până la urmă vor veni americanii. Ceea ce, în final, s-a întâmplat, americanii au câştigat Războiul Rece şi acum sunt aici.

7.     Românii nu se numără printre bogaţii Uniunii Europene, dar nu şi-au făcut niciodată iluzii că prosperitatea ar veni de la Moscova. Pe relaţia Bucureşti-Moscova, ruşii au luat, românii au dat: pământul, aurul, grâul, petrolul, viaţa.

8.     În Uniunea Europeană s-au stabilit între două şi trei milioane de români. Au luat-o de la început departe de casă. În marea lor majoritate, românii muncesc din greu, dar reuşesc să se menţină, să-şi educe copiii, să-şi plătească taxele şi impozitele şi să  trimită sume importante de bani acasă. Niciunuia nu i-ar trece prin cap să-şi lase jobul din Germania sau din Italia ca să caute loc de muncă în prospera Rusie.

9.     Românii nu sunt dezamăgiţi nici de UE, nici de NATO.  Din contră, suntem printre cei mai proeuropeni şi mai americanofili din Europa. Prezenţa militară americană în România a fost binevenită şi întărirea ei devine acum o necesitate împărtăşită de toate statele din flancul estic, din motive evidente. Criza din Ucraina şi anexarea Crimeii arată clar câtă dreptate avem.

10.      Românii nu sunt revizionişti şi nici anti-ruşi, dar ştiu prea bine, din istorie, ce înseamnă îmbrăţişarea marelui Urs de la Răsărit.

Ne-a strâns în braţe de câteva ori de-a lungul vremurilor, că era să ne sufoce de-a binelea din atâta dragoste.

Nu ne mai trebuie.

 

 

 

Ion M. Ionita

http://ichircu.blogspot.ro

06/07/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | 21 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: