CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Gândul zilei


 

 

 

 

 

„Când ne întrebăm ce rost are viața, ne asemănăm poate cu măgarul orb ce învârte roata morii și care e foarte nedumerit la ce servește necontenita și dureroasa lui învârtire.”

– Nicolae Iorga –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Iorga (n.17 ianuarie 1871 – d.27 noiembrie 1940),a fost un mare istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român, fiind  cunoscut în intreaga lume ca un  inegalabil medievist, bizantinist  de marca, filosof al istoriei, slavist si istoric al artelor.

Potrivit spuselor criticului George Calinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

 Este considerat pe buna dreptate,  un adevarat patriarh al culturii române.

 In ziua de 27 noiembrie 1940, marele savant roman a fost ridicat de un grup de legionari, (cel mai cunoscut dintre aceștia și conducătorul grupului format din Ion Tucan (secretar general al Institutului Național al Cooperației), Ștefan Cojocaru (consilier la INC), Traian Baicu (director la INC), Ștefan Iacobete (șofer INC) și Tudor Dacu (informator al Poliției Legionare), fiind inginerul agronom Traian Boeru), care l-au ucis lângă localitatea Strejnic, jud.Prahova.

Acest act  barbar de răzbunare, pus  în legătură cu descoperirea și reîngroparea rămășițelor comandatului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ucis la ordinul regelui Carol al II-lea, a fost făcut de acesti legionari din propria inițiativă, fara stirea conducerii  Miscarii Legionare, a generat mari tensiuni între  ei  și generalul Antonescu, Conducatorul Statului la acea data.

Se mai vehiculeaza  in randurile unor istorici si informatia ca acel Boeru, seful comandoului asasin, ar fi fost de fapt un agent al NKVD-ului sovietic, infiltrat in randurile Miscarii Legionare, cu  misiunea demonizarii si decredibilizarii acesteia…

  După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

 

 

 

 

03/07/2014 - Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: