Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

Singurii oameni care percep întregul tablou, sunt cei care ies afară din cadru.

– Salman Rushdie  –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Salman Rushdie (Ahmed Salman Rushdie, n. 19 iunie 1947 la Bombay, in India), este un scriitor si eseist de descendență indiană, care traieste in Marea Britanie si  a devenit celebru in intreaga lume pentru lucrarea sa „Versetele satanice”, considerată blasfemiatoare la adresa religiei islamice și care i-a adus condamnarea la moarte din partea ayatolahului iranian Ruhollah Khomeini.
Cu toate ca a fost condamnat la moarte si amenințarea se menține asupra scriitorului, romanul „Versetele satanice” i-a adus lui Rushdie premiul Whitbread și o nominalizare la premiul Booker.
Dincolo de conotațiile considerate blasfemiatorii la adresa islamului,o serie de personalitati literare si religioase au subliniat și valoarea acestuia:

The New York Times Book Review:

Versetele satanice este o carte care își are locul alături de marile alegorii ale identității din literatura universală, precum Călătoriile lui Gulliver, Candide sau Viața și opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman.

Murat Iusuf, muftiu al cultului musulman al României:

Fac apel la toți musulmanii să citească Versetele satanice și să nu dea curs unor provocări care pot veni din partea altor persoane. Este bine să cunoaștem și părerile celor care ne blasfemiază religia.

Pentru operele sale, i-au fost acordate titlurile de Fellow of Royal Society for Literature în Marea Britanie și Commandeur des Arts et des Lettres în Franța.

 

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 26 IUNIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

26 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul 363: Moare in batalia de la  Maranga, pe fluviul Tigru,  impotriva  Imperiului Sassanid,  imparatul roman  Flavius Claudius Iulianus ( numit in traditia crestina Iulian Apostatul); (n.331).

Flavius Claudius Iulianus a fost ultimul împărat roman pagan. S-a născut la Constantinopol  fiind  fiul lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în anul 337 , al imparatului Constantin cel Mare).

A abandonat religia crestina in anul 351, în favoarea unui  monoteism platonician. La data de 6 noiembrie 355 ,   împăratul Constantin al II-lea il desemneaza Caesar al provinciilor din Occident.

În februarie 360 , la Luteția (astăzi, Paris), trupele din Occident îl proclamă împărat. După moartea imparatului Constantin al II-lea , la Tarsos (la 3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului .

 

 

 

 

 

A fost guvernator al Galiei (355-361), si apoi imparat roman  (361-363).  A scris lucrari critice la adresa crestinismului .

A murit in timpul unei expeditii militare  in timpul razboiului purtat cu  sasanizii, fiind ranit mortal la abdomen de o sulita, fiind urmat la tron de generalul Flavius Claudius Iovianus , care a condus  imperiul  intre anii 363-364.

Cu Iulian Apostatul  se sfârșește dinastia întemeiată de Constantin cel Mare.

 Există controverse cu privire la alegerea lui Iovian ca împărat. Unele surse susținand  că, pe patul său de moarte, însuși Iulian l-ar fi desemnat succesor. Alte surse spun că ar fi fost ales de soldați, unele afirmând că alegerea sa s-ar fi datorat soldaților creștini.

 

 

 

 

 

684: Benedict al II-lea  devine papă.Pontificatul lui a durat  până in anul 685, anul decesului sau

 Deși fusese ales  în iunie 683, abia pe 26 iunie 684 a fost uns papă fiindcă trebuia să  obtina confirmarea alegerii lui de către imăratul Constantin al IV-lea al Bizanțului.

 

 

 

 

1241: A fost fondat orasul Hanovra (Germania).

 

 

 

 

1483: Richard al III-lea devine rege al Angliei.

 

 

 

Richard al III-lea  1452-1485,  rege al Angliei  (1483 -1485)

 

 

 

 

 

1541: A murit  decapitat conchistadorul spaniol Francisco Pizarro.

 

 

 

 

A fost  asasinat în Lima (astazi capitala statului Peru), de către fiul fostului tovarăş  şi mai târziu adversar, Diego Almagro.

Almagro a fost prins mai târziu şi executat.

 

 

 

 

 

1599: Este incheiat un nou tratat intre Tara Romaneasca si Transilvania prin care  Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditara in familia lui Mihai Viteazul .

 

 

 

 

1718: Moartea misterioasa a   tareviciului  Alexei Petrovici al  Rusiei, fiul lui  Petru cel Mare, după ce a fost condamnat la moarte de către tatăl său pentru complot împotriva sa.

 

 

 

1723: Orasul Baku se preda rusilor dupa un asediu, insotit de un bombardament de altilerie.

 

 

 

 1730:  S-a născut astronomul francez  Charles Messier (m.12 apr.1817).

 

 

                               

 

 

 

A reușit  să descopere nu mai puțin de 20 de comete, 13 dintre ele îpoartandu-i  numele.

În prezent, Messier este mai mult cunoscut datorita  Catalogului Messier,  care cuprinde 110 corpuri cerești: galaxii, roiuri stelare și nebuloase. multe dintre aceste  corpuri ceresti  fiind observate de el pentru prima data.

Un crater de pe Luna  și  asteroidul 7359 Messier ii poarta de asemenea numele.

 

 

 

 

 

1810: A murit  la varsta de 69 de ani,  Joseph Michel  Montgolfier, celebru pentru  inventarea  balonului dirijabil impreuna cu fratele sau  Étienne.

 

 

 

 

 

 

 

1819: Este patentata bicicleta.

Primul brevet a fost acordat in Statele Unite lui William K. Clarkson Jr.,dar velocipedul exista deja in Europa.

 

 

Foto: Draisine 1817

Prima bicicleta inventata  a fost Draisine in anul 1817 si a  apărut în Germania, fiind brevetata apoi si  în Franţa în 1818. A fost numita asa după inventatorul său, Karl von Drais, un pădurar german .

Aceasta era confectionata  din lemn si nu avea pedale, fiind miscata prin  alternarea impingerii cu picioarele pe pamant.. Cu toate acestea, el a avea un scaun căptuşit iar  roata din faţă era manevrata cu  un fel de cârmei. A fost a fost mai puţin un mod  de transport şi mai mult un mijloc de recreere pentru cei  cei bogati.

Introducerea unui predecesor al bicicletei în SUA a fost făcută de către M. Stewart din Baltimore, urmat în 1819 de către David şi Rogers, (care au confectionat  un total de trei velocipedes.) La 26, iunie 1819 primul brevet pentru un “velociped”, a fost eliberat laui William K. Clarkson, Jr. din  New York.

Din pacate, un incendiu a distrus in 1836  arhiva Oficiului american de brevete şi deoarece nu a fost niciodată restaurată, exista  puţine informaţii in legatura cu inventia lui  Clarkson.

 

 

 

 

 

1830: A murit Regele George al IV-lea al Regatului Unit; (n. 1762).

 

 

 

 

 

1848: Se  sfarseste  revolta din Paris.

 

 

 

 

 

1848: Guvernul revolutionar de la Bucuresti a decretat eliberarea robilor tigani apartinand boierilor, incepand din 10 iulie.

 

 

 

 

1870: In Statele Unite sarbatoarea Craciunului este decretata sarbatoare federala.

 

 

 

 

 

1877: Are loc un schimb de focuri intre artileria romana si cea otomana in zona Calafat-Vidin,  in urma caruia  a cazut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfa romaneasca in razboiul de independenta.

 

 

 

 

 

 

1886: Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, in 1906 .

 

 

 

 

1892: S-a nascut Pearl  Sydenstricker Buck, scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatura in anul 1938; (d. 6 martie 1973).

 

 

 

Motivaţia Juriului  la acordarea  premiului  Nobel pentru literatura : ”… pentru descrierile şi dense şi autentic
epice ale vieţii tărănimii chineze, precum şi pentru capodoperele ei în domeniul biografiei.”

 

 

 

 

 

 

 

1900: A murit Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic  liberal român.A fost un prim-ministru al României având trei mandate: 1862-1863, 1865-1866 şi 1867; (n. 1 martie 1817).

 

 

 

 

 

 

Personalitate cu vastă experienţă politică, unul dintre membrii  fondatorii Societăţii Academice Române.

S-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei româneşti  şi a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui  Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei  mai apropiaţi colaboratori ai domnitorului. A fost autorul memoriului pro – Unire.

 

 

 

 

 

 

1908: S-a nascut Salvador Allende Gossens ( m.11 septembrie 1973) , medic si om politic  socialist chilian, presedinte al Republicii Chile  din 3 noiembrie 1970, pana la 11 septembre 1973, cand se sinucide in urma unei lovituri de stat  care a rasturnat guvernarea sa  si a instaurat o dictatura militara condusa  de generalul Augusto Pinochet .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1917: Primele trupe americane ajung  pe frontul francez, pentru a lupta alături de Marea Britanie şi Franţa  împotriva Germaniei în primul război mondial .

 

 

 

 

 

 

1924: Forţele  de ocupaţie americane părăsesc Republica Dominicană.

 

 

 

 

1927:  Se stinge din viaţă marele istoric  român Vasile Parvan .

 

 

 

 

Savantul  român a fost şi  eseist, filosof al culturii, academician, întemeietorul şcolii româneşti  de arheologie; (n. 28 sept.1882 ).

 

 

 

 

 

 

1936:  S-a  stins  din viaţă Constantin G. Stere ( sau  Constantin Sterea),  om politic, jurist, savant şi scriitor român, originar din Basarabia;  (n.1 iun.1865).

 

 

 

 

Constantin Stere, om politic, jurist, savant şi scriitor român

 

 

 

 

 

 A fondat impreună cu Garabet Ibrăileanu şi Paul Bujor  în 1906, revista “Viaţa românească”; (n 1865).

 

 

 

 

 

1940: V. M. Molotov, comisarul sovietic pentru afacerile externe, inmaneaza ministrului Romaniei la Moscova, Gh. Davidescu, prima nota ultimativa a guvernului sovietic, prin care se cere cedarea imediata a Basarabiei si a Bucovinei de Nord. Ultimatumul va fi  prelungit pana in zorii zilei de 27 iunie .

 

 

 

 

 

La 26 iunie 1940 Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) a adresat un ultimatum României privind așa numita retrocedare a Basarabiei. Textul ultimatumului este următorul:

”În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de Uniunea Sovietica (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.

Uniunea Sovietică nu s-a impacat niciodată cu faptul luării Basarabiei cu forța, ceea ce Guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi.

Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a rămas în domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezovlare rapidă a chestiunilor moștenite din trecut, pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, U.R.S.S. consideră necesar și oportun ca-n interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.

Guvernul sovietic consideră că chestiunea întoarcerii Basarabiei este legată în mod organic cu chestiunea transmiterii către U.R.S.S. a acelei părți de Nord a Bucovinei a cărei populație este legată în marea sa majoritate cu Ucraina Sovietică prin comunitatea soartei istorice, cât și prin comunitatea de limbă și compozițiune națională.

Un astfel de act ar fi cu atât mai just cu cât transmiterea părtii de Nord a Bucovinei către U.R.S.S. ar putea reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despagubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

Guvernul U.R.S.S. propune Guvernului Regal al României:

1. Să înapoieze cu orice preț Uniunii Sovietice Basarabia.

2. Să transmită Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei cu frontierele potrivit cu harta alăturată (n.r. – care a fost trimisă a posteriori).

Guvernul sovietic își exprimă speranța că Guvernul român va primi propunerile U.R.S.S. și că acesta va da posibilitatea de a se rezolva pe cale pașnică conflictul prelungit dintre U.R.S.S. și România.

Guvernul sovietic așteaptă răspunsul Guvernului Regal al României în decursul zilei de 27 iunie curent.“

Așadar, în această notă se abordează problema frontierei dintre România și U.R.S.S., potrivit pct. 2, pe baza unei hărți care a fost transmisă ulterior.

 

 

 

 

 

 

1941:  Bombardarea  de catre Ungaria  a orasului Kosice  din Slovacia, ofera URSS  pretextul  sa-i declare război a doua zi.

 

 

 

 

 

 

1941: Al doilea razboi mondial: Finlanda se alatura Germaniei in razboiul antisovietic .

 

 

 

 

 

 

1941 : Aviaţia sovietică atacă de doua ori oraşul Bucureşti, precum şi zona Ploieşti.

 

 

 

 

 

1941: Al doilea razboi mondial: NKVD-ul sovietic  ucide 100 de prizonieri politici  in apropiere de Minsk, in  Bielorusia. 

 

 

 

 

 

1945: Delegați din 50 de țări au  semnat  la San Francisco, Carta Natiunilor Unite, (intrată în vigoare la 24 octombrie 1945) şi statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.

 

 

 

 

 

 

 1949: S-a nascut  Decebal Traian Remeş, politician român, fost ministru de finante si al agriculturii.

 

 

 

 

 

 

 

 

1953: Lavrentii Beria , şeful politiei politice sovietice  MVD  a fost arestat de către Nikita Hruşciov  şi alţi membri ai Biroului Politic . Dupa arestare a fost  ţinut într-o  inchisoare secreta in apropiere  de Moscova.

Hruşciov a convocat  o  reuniune  a conducerii politice a URSS pe 26 iunie, în timpul careia  a lansat un atac nimicitor brusc impotriva lui Beria, acuzându-l de a fi trădător şi spion în solda serviciilor secrete britanice. Beria a fost luat complet prin surprindere.  Molotov şi alţii  au intervenit si ei împotriva  lui Beria,dupa care   Hruşciov  a propus demiterea sa imediata.

 

 

Foto: Lavrenti Beria, calaul lui Stalin

 

 

Mareşalul Gheorghi Jukov şi un grup de ofiţeri înarmaţi aflati  intr-o camera alaturata l-au   arestat Beria.

Ministrul Apărării, Nikolai Bulganin a ordonat  Diviziei de tancuri  Kantemirovskaya  şi Diviziei motorizate de puscasi Tamanskaya să ocupe pozitii  în Moscova pentru a preveni  interventia  forţelor  de securitate loiale lui Beria pentru salvarea lui.

Multi dintre subordonaţii, protejaţii şi asociaţii  lui Beria au fost de asemenea arestaţi, printre ei  numarandu-se  Merkulov , Bogdan Kobulov , Serghei Golgidze, Vladimir Dekanozov , Pavel Meshik , şi Lev Vlodzimirskiy . Pravda ziarul partidului comunist sovietic, a anuntat arestarea lui Beria doar la 10 iulie,  făcând referire la i ” activităţi infracţionale împotriva partidului şi a statului. comise de Beria”

În decembrie s-a anunţat că Beria şi cei şase complici aflati , “în solda de agenţiilor de informaţii externe,” au  “conspirat de mai mulţi ani să preia puterea în Uniunea Sovietică şi să restaureze capitalismul.”

Beria şi alţii au fost judecati de o sesiune specială (“Spetsialnoye Sudebnoye Prisutstvie”) a Curţii Supreme a Uniunii Sovietice , fara a avea  nici un aparator şi fără drept de apel, presdintele instantei fiind  mareşalul Ivan Konev. Beria a fost găsit vinovat  in principal de:

1. Trădare, datorita încercărilor de a iniţia negocieri de pace cu Hitler , în 1941, prin ambasadorul din Bulgaria, fara  a se   menţiona faptul că Beria a acţionat  la ordinele lui Stalin şi Molotov.  Au existat, de asemenea, acuzaţii că “intenţionează să preia puterea, Beria a încercat să obţină sprijinul statelor imperialiste, la preţul de încălcare a integrităţii teritoriale a Uniunii Sovietice şi transferul de părţi ale teritoriului URSS a statelor capitaliste.” .

2. Activitate contrarevoluţionară în timpul războiului civil rus.

Beria şi toate celelalte inculpaţi au fost condamnaţi la moarte. Conform unor relatari, Beria a implorat în genunchi cerand  mila, dar el şi ceilalţi şase inculpaţi au fost imediat executat prin împuşcare, la 23 decembrie 1953. Trupul său a fost incinerat şi îngropat într-o padure din apropierea orasului Moscova.

 

 

 

 

 

1960: Madagascarul se declara independent de Franta, sub conducerea lui  Philibert Tsiranana.

 

 

 

1963:  Preşedintele Statelor Unite,John F.Kennedy vizitează oraşul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulţimi uriaşe, el exprima sprijinul Americii  pentru locuitorii Berlinului: “Astăzi, într-o lume a libertăţii, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner”( Eu sunt  berlinez!”).

 

VIDEO: John F. Kennedy : “Ich bin ein Berliner”

 

http://youtu.be/qycnBS46eSM

 

 

 

 

 

 

1967: In Polonia, Karol Wojtyła, viitorul papa Ioan Paul al II-lea, este investit cu titlul de cardinal.

 

 

 

 

La 16 octombrie 1978 a fost ales papă, devenind primul papă de origine neitaliană, după 455 de ani.

 

 

 

 

1974: Prima utilizare comerciala a codurilor de bare intr-un supermarket american.

 

 

 

 

 

1984: Moare Michel Foucault, filosof francez.

 

 

 

 

 

 1986: A fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din Bucureşti.

 

 

 

 

 

1995: Preşedintele egiptean  Hosni Mubarak  supravieţuieste  unui  atentat, la Addis Abeda, în Etiopia.

 

 

 

 

Hosni Mubarak

 

 

 

 

 

 

1995: Executivul  Romaniei a stabilit valoarea unica a cuponului nominativ de privatizare la 975.000 lei, iar cea a carnetelor cu cinci certificate de proprietate la 25.000 lei.

 

 

 

 

 

 

 

 

2000: Moare Corneliu Manescu, ministru de Externe al Romaniei in perioada 1961-1972, semnatar al “Scrisorii celor sase”, intocmita in martie 1989, impotriva regimului Ceausescu; (n. 1916).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2000: Vaticanul face public cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria, 13 iulie 1917, celor trei copii pastori in localitatea portugheza Fatima.

 

 

 

 

 

 

2009:  Giorgia Boscolo din Venetia devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 2013: A decedat Dumitru Matcovschi,poet, prozator, academician și dramaturg din Republicii Moldova ; (n.20 octombrie 1939).

 

 

 

 

Opera sa este recunoscuta în critica literară pe plan internaționalși reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia

Este autorul a peste 50de volume de poezie, proză și piese de teatru.

 

 

 

 

 

 

26 iunie  este Ziua Drapelului National al Romaniei .

 

 

 

Ziua Drapelului National a fost proclamata prin Legea nr. 96/1998 si se sarbatoreste in fiecare an la data de 26 iunie.

 

Scurtă istorie

 

In 1834  domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ghica Voda, a obtinut de la otomani invoirea „de a pune steag romanesc corabiilor negustoresti si ostirii. Steagul destinat corabiilor avea doua culori(galben si rosu), cel atribuit armatei era compus din trei (rosu, galben si albastru) si un vultur la mijloc. Acesta este socotit  inceputul adoptarii tricolorului pe pamant romanesc.

 O informatie o descoperim printre marturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant (chemat si stabilit in Muntenia in 1830, profesor si director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucuresti intre anii 1831 si 1834), potrivit caruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima data in ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Plesuva (zona Comarnic-Prahova).

 Astfel, arborarea de catre Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentara a acestui fapt.
Tricolorul romanesc era cunoscut inca din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol national cu cel putin un deceniu inainte de oficializarea sa.

In timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al natiunii in prima zi a victoriei revolutiei burghezo – democratica (1848-1849), 14/26 iunie, cand a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti si promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului national.

Revolutionarii de la 1848, atat cei din Transilvania, cat si cei din Tara Romaneasca, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, avand inscriptionat lozinca: „Fratia”: „Dreptate – Fratie” si dandu-i denumire de „stindard al libertatii”. O luna mai tarziu, „vazand că nu s-a inteles inca cum trebuiesc facute stindardele nationale“, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou ca “stindardele vor fi tricolore.

 Culorile sunt: albastru inchis, galben deschis si rosu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate in ordinea urmatoare: „langa lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu falfaind“. In Adunarea populara desfasurata pe dealul Filaretului din Bucuresti, in ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, inceputul revolutiei, ”zi de mantuire pentru toata Romania”, sub flamurile tricolore.

 Tot in acel an istoric 1848, in acea impresionanta Adunare de la Blaj, 3-15 mai, s-a inaltat „flamura cea mare tricolora a natiunii romane”, a intregii natiuni romane.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel national in 1859, odata cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse insa pe orizontala. Primul drapel din 1859, aflat in uz pina in 1862, a avut fisia albastra plasata sus, urmand ca, in a doua parte a domniei lui Cuza, fisia rosie sa fie dispusa pe partea superioara.

Dupa venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticala, Romania aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, cand Guvernul revolutionar a decretat ca Tricolorul – rosu, galben si albastru – sa reprezinte steagul national al tuturor romanilor; cele trei culori impartite in mod egal reprezinta principiul egalitatii, orientarea culorilor in sus semnifica verticalitatea, cifra trei este numarul perfect, pe langa tara noastra mai existand alte trei tari europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franta, Italia si Belgia. (Romanien Global News).

 

 

 

 

 

Ziua internaţională împotriva torturii   –  In anul 1997, la recomandarea Consiliului Economic  şi Social, Adunarea Generală a ONU  a proclamat ziua de 26 iunie ca  Zi Internaţională pentru sprijinirea victimelor  torturii (rezolutia 52/149).

 

 

 

 

 

 

 

 

Scopul acestei  zile este eliminarea torturii şi funcţionarea efectivă a Convenţiei împotriva torturii  şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau  degradante, semnată în 1984 şi intrată în vigoare la  26 iun. 1987.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CRESIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios David din Tesalonic

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios David  s-a nascut in Tesalonic si a trait in secolul al VI lea. Sfantul Cuvios David s-a calugarit de tanar in Manastirea “Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie”.

Dupa un timp si-a facut din creanga unui migdal loc de pustnicie. Aici va indura ploile, zapezile, caldura si alte stramtorari cu multa rabdare timp de trei ani, pana cand ingerul Domnului ii va cere sa se nevoiasca intr-o chilie. Pentru viata sa curata a primit darul de izgoni pe diavoli si de a vindeca pe bolnavi.

Sfantul Cuvios David ajunge inaintea imparatului, caci urma sa fie numit eparh al Tesalnicului, pune in palmele sale carbuni aprinsi si tamaie, si timp de o ora tamaiaza fara a se vatama.

Uimind si bucurand toata firea omeneasca cu viata si cu minunile sale, Sfantul Cuvios David a trecut la cele vesnice in anul 540.

 

 

Tot astazi, facem pomenirea:

 

– Sfantului Ioan, episcopul Gotiei.

– Sfantului Cuvios Antion.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

 

1. Articol Constantin Mărăndici;

2. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

3. Crestin Ortodox.ro.;

4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

5. e.maramures.ro;

6. Istoria.md;

7. lessignets.com;

8. Wikipedia.org.

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

http://www.youtube.com/watch?v=rf-tAOO01zI

SARBATOAREA TRICOLORULUI. ORIGINEA TRICOLORULUI ROMÂNESC

 

Tricolorul – simbol al identităţii şi unităţii naţionale.

 

Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de dragoste de ţară, îi însoţeşte pe români de aproape două secole.

Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie.

Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării noastre.

Cele trei culori ale drapelului românesc – albastru , galben şi roşu- sunt de origine straveche, iar reunirea lor pe stindardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dainuirea noastra neîntrerupta in vatra unde ne-am plamadit ca popor, legaturile permanente între românii de pe ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independenta nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru.

Introducerea  celor trei culori – albastru, galben şi roşu – pe drapelul românesc,  s-a înfaptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti, de catre Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Ţării Româneşti (1834 – 1842).

La cererea domnului muntean, sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfatisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitatile ostirii pamântene.

Pentru corabiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbena si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasare albastra cu cap”, iar pentru armata, “steag cu fata rosie, albastra si galbena, având si acesta stele si pasare cu cap în mijloc.” [1]

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitatile militare muntene în toamna anului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos.

În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvila cu zborul luat, încoronata princiar si cruciata cu aur.” [2]

În porunca data ostirii, cu prilejul înmânarii lor solemne, domnitorul arata, între altele, ca “steagurile acestei de Dumnezeu pazite tari din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor…

Militia româneasca, organizata pe temeiuri de regula si disciplina, dobândeste iarasi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale,” [3] lasând a se întelege ca tricolorul reprezinta neamul românesc, este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru catre care se îndreapta aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.

În 1848, în toiul revolutiei, însa, tricolorul a devenit în Ţara Româneasca însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat.

Guvernul revolutionar, prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotarât ca drapelul tarii sa aiba “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânza sa fie înscrise cuvintele “Dreptate, Fratie” [4].

O luna mai târziu, “vazând cu nu s-a înteles înca cum trebuiesc facute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou ca “stindardele vor fi tricolore.Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”.

El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmatoare: “lânga lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind” [5].

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însa unor situatii de conjunctura si nici influentelor straine, ci a urmat o veche traditie cu radacini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare.

Este semnificativa, în acest sens, precizarea facuta în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afara al Ţării Românesti, într-o nota adresata lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtam noi nu sunt de datina moderna. Noi le-am avut înca de mai înainte pe steagurile noastre” [6]. Dar nu precizeaza de când anume.

Înlaturat odata cu interventia straina din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de catre Alexandru Ioan Cuza.

El avea însa culorile dispuse orizontal, redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceasta alcatuire pâna în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însarcinata cu stabilirea drapelului tarii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sa fie asezate cum era la 1848″ [7], adica vertical, în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pastrat pâna azi .

Cand  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite a spus: „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”.

Referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogalniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 ca:

“Drapelul tricolor, cum era astazi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tarile locuite de români.” [8]

Rezulta de aici ca Mihail Kogalniceanu si generatia sa primisera tricolorul, prin traditie de la strabuni si o data cu el si explicatia însemnatatii pe care o reprezinta pentru toti românii.

Este, deci neîndoielnic faptul ca în perioada moderna s-a pastrat o traditie mai veche, din batrâni, a tricolorului.

 

Dar unde se afla izvorul de la care porneste traditia?

În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. „Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.

În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării”, aminteşte Şerban Constantinescu.

În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrata Transilvaniei si publicata la Brasov în 1851, se face mentiunea ca cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane. [9]

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatam ca cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Daciei, se afla în Novella XI, data la 14 aprilie 535 de împaratul Justinian (527 – 565) cu prilejul fixarii teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alaturi de regiuni din Panonia Secunda, parti din fosta Dacie româna, formata din Dacia Cisdanubiana (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubiana, aceasta din urma fiind alcatuita din tinuturile vecine cu Dunarea, de la gura Tisei pâna la varsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.

Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreapta, în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul caruia sunt vazute turnuri, însemnând Dacia de dincolo, în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adica albastru), cu semnele tribului burilor, ale carui doua laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele doua scuturi) auriu (galben)” [10].

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflata înca sub stapânirea efectiva a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuita de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zona a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sapaturile arheologice au confirmat existenta asezarilor romane pâna în secolul al Vl-lea, adica fosta Dacie Porolissensis.

 Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo, se refera la sudul si centrul Moldovei, alta parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rasarit o considera posesiune a sa, cel putin în principiu, aflata însa în afara teritoriului detinut efectiv de catre romani.

Precizarea Dacia de dincolo, avea în vedere tocmai pozitia geografica si politica deosebita a acestei parti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele doua scuturi (rosu si albastru), reprezinta, fara îndoiala, Muntenia de astazi sau fosta Moesie inferioara.

Se stie ca armatele lui Justinian, urmarind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord -vest de la vandali, Italia de la ostrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunarea de jos, întinzându-si stapânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia.

Imperiul roman de rasarit era exprimata prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare, cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astazi, se refera la Dacia Traiana, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur ca tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreuna cu celelalte marturii de cultura materiala, statornicia românilor în vatra în care s-au plamadit ca popor, prin simbioza daco – romana, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntrerupta pentru afirmarea idealurilor de unitate si independenta.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor, românii au pastrat neîntinate, cu demnitatea ce le e caracteristica, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sa traiasca timp îndelungat despartiti în trei principate – Moldova, Muntenia si Transilvania -, si au facut din fiecare culoare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dainuirii lor pe pamântul stramosesc, pe care nu l-au parasit niciodata, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adica din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitatii nationale [11].

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe calare pe un cal alb în lupta cu balaurul, pe cealaltă parte, era de culoare rosie.

Faurit probabil de Bogdan I (1359 – 1365), la întemeierea tarii, care a preluat culoarea rosie, transmisa de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pastrat identic de urmasii sai în domnie.

În timpul lui Ştefan cel Mare (1457 – 1504), steagul era din atlas rosu [12] si avea reprezentat, pe o fata, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete, iar pe cealalta fata era reprodusa stema tarii (capul de bour) [31].

 Steagul domnesc al lui Ieremia Movila (1595 – 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, avea fondul rosu. cu o bordura galbena deschisa, iar la mijloc capul de bour [14].

Calatorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneaza ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie [15]. Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 – 1819) se vad în culori doua steaguri rosii [16].

În timpul lui Mihail Sutu (1819 – 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe calare. Pe fond rosu [17].

La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 – 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un patrat mare rosu [18], iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 – 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastra în centru [19].

În Muntenia, steagul cel mare al tarii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 – 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben – auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvila neagra, stând pe o ramura verde de ienupar si tinând în cioc o cruce patriarhala rosie [20].

Acelasi stindard galben – alburiu e mentionat – fara sa fie si descris – de doua stiri de origine poloneza, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movila [21].

Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tarii, în care neîndoilenic vedea întrupata glia stramoseasca,

Pentru apararea careia lupta. Nici în momentele grele, nici în clipele în care era pusa în cumpana însasi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag.

Este semnificativ faptul ca dupa batalia de la Miraslau, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de lupta pâna nu i s-a adus steagul tarii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine [22].

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupa cum precizeaza acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importanta a Ţării Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 – 1521) si Vlad Ţepes (1456 – 1462) si îl însotise pe Mircea cel Batrân (1386 – 1418) si pe voievozii de dinaintea lui pe câmpurile de batalie fiind cu siguranta o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 – 1352), care-l primise, la rândul sau, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pastrase la întemeierea tarii, ca simbol al legaturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupa înfrângerea de la Miraslau, el a fost pastrat cu mare cinste si de Radu Şerban (1602 – 1611), ca steag al tarii în vremea domniei sale.

Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împaratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Voda stindardul imperial, o data cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni arata ca a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneasca, a fost vazut si steagul cel mare al tarii, din damasc galben – alburiu, socotit sfânt, si pe care voievodul a poruncit sa fie purtat înainte [23].

Datorita asupririi nationale la care au fost supusi de stapânirea maghiara si apoi de cea austro – ungara, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sa-si aleaga singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca moderna.

Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru – azur (cer), mostenita din vremea Daciei Traiane, pe care, daca n-au putut s-o impuna pe însemnele heraclidice ale tarii, datorita împrejurarilor vitrege ale istoriei, au pastrat-o pe stemele de familie si au transmis-o, astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfratirii lor cu glia strabuna.

În sprijinul celor de mai sus, mentionam ca în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine româna sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer).

 

 

Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc.

Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele:

„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”

În 1840, ca să diferenţieze drapelul de luptă de cel de război, domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi: tricolor roşu-galben-albastru, cu roşul în partea superioară şi lăţimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordac cu aur şi mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar şi cruciată.

Tricolorul din 1848 cu menţiunile “Dreptate, Frăţie”: acuarelă de C. Petrescu

Drapelul cu fâşiile în variantă orizontală

În 1848, steagul adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti a fost tricolorul albastru-galben-roşu (cu albastrul sus, deci, conform semnificaţiei „Libertate, Dreptate, Frăţie”). Încă din 26 aprilie 1848, conform Gazetei Transilvaniei, studenţii români din Paris salutau noul guvern cu un steag naţional având culorile albastru, auriu şi roşu, „ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii”.

Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848 al Guvernului provizoriu menţiona că „Steagul Naţional va avea trei culori: albastru, galben, roşu”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie „DPEПTATE ФPЪЦIE” („Dreptate, Frăţie”).

Diferenţa faţă de modelele anterioare ale tricolorului constau în plasarea fâşiei albastre în partea superioară, eliminarea cifrului domnesc de la colţuri şi a coroanei de pe capul acvilei ce se găsea în vârful hampei, precum şi prezenţa unei devize.

Aceste steaguri au fost sfinţite la 15/27 iunie 1848, fiind destinate Gardei Naţionale. Astăzi se mai păstrează doar steagul gărzii orăşeneşti din Slatina.

Pe fâşia albastră e scrisă deviza („Frăţie Dreptate”), pe galben — („Judeţul Oltŭ”), iar pe roşu — („Oraşul Slatina”). Dimensiunile drapelului sunt de 124 cm lungime şi 110 cm lăţime.

Existenţa altor drapele de acest fel e confirmată de acte, care menţionează în unele cazuri chiar şi preţul de fabricare a lor. Astfel, drapelul observatorului poliţiei (confecţionat din şalon) şi cel al detaşamentului de dorobanţi din Bucureşti (din Tibet) au costat împreună 192 de lei şi 10 parale.

Decretul nr. 5 din 18 iunie solicita garnizoanelor să retragă în magazii drapelele vechi: „trebuinţa fiind a se schimba steagurile, vi se vor trimite peste puţin timp alte steaguri noi”.

Cele vechi urmau a fi transferate mai apoi către Arsenalul armatei. Pe 25 iunie, generalul Christian Tell solicita aprobarea Guvernului provizoriu pentru confecţionarea a şase steaguri (trei pentru infanterie şi trei pentru cavalerie), urmând „a le supune Guvernului provizoriu spre decretare”.

Cererea i-a fost aprobată la 11 iulie; totuşi drapelele au fost distribuite abia la 11 septembrie, în cadrul unei ceremonii solemne.

Pe 30 iunie, mitropolitul Neofit, în calitate de prim-ministru, dădea următoarea dispoziţie: „stindardele libertăţii se vor ridica pe toate edificiile, iar cocardele se vor repurta”.

Aceste simboluri au fost larg utilizate la manifestaţii şi au fost arborate pe clădirile publice, pe nave şi bastimente etc.

Drapelul cu fâşiile în poziţie verticală

Totuşi, decretul nr. 252 din 13/25 iulie1848, motivat prin faptul că „nu s-a înţeles [încă] cum trebuiesc făcute stindardele naţionale”, definea steagul ca având culorile dispuse pe verticală, posibil sub influenţa modelului francez.

Nuanţele erau „albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. În ceea ce priveşte ordinea, „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind”.

Petre Vasiliu-Năsturel observă că din punct de vedere heraldic, atât la steagul Franţei cât şi la cel al Ţării Româneşti revoluţionare, banda din mijloc reprezintă un metal (argint, respectiv aur).

Alţi cercetători sunt de părere că tricolorul nu fusese imitat după modelul francez, ci reprezenta o veche tradiţie românească, ipoteză sprijinită de o notă a ministerului de externe revoluţionar către Emin Paşa: „colorile eşarfului ce purtăm noi diriguitorii, precum şi toţi impegaţii, nu sunt de datină modernă.

Noi le-am avut încă de mai înainte pe steagurile noastre. La primirea dar a cocardei şi a eşarfelor tricolore nu am urmat duhul de imitaţie sau de modă”.

Şi revoluţionarii din Transilvania adoptaseră mai înainte, cu prilejul Conferinţei de la Sibiu din 26 aprilie/8 mai 1848, tricolorul albastru-alb-roşu (vertical, după amintirile lui George Bariţ) ca drapel naţional.

Acesta avea înscrisă pe flamură deviza „VIRTUTEA ROMANĂ REÎNVIATĂ”. Mai multe surse ale vremii atestă cele trei culori (ziarul „Organul naţionale” scos în acea vreme la Blaj, Al. Papiu Ilarian în a sa „Istorie a românilor din Dacia superioară” etc.). Semnificaţia lor este dublă: ele predomină în portul popular românesc şi totodată înmănunchează vechile culori ale principatului Transilvaniei (albastru şi roşu) cu albul păcii.

Se pare că cele două exemplare având fâşii albastru-galben-roşu care se păstrează astăzi la Muzeul Naţional de Istorie al României sunt de factură ulterioară, comemorativă, a evenimentelor de la Blaj.

Culoarea galbenă a înlocuit-o astfel pe cea albă pentru a simboliza dorinţa de unire a transilvănenilor cu România.

După înfrângerea revoluţiei, se va reveni la vechile steaguri, iar revoluţionarii vor fi persecutaţi pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore revoluţionare.

În 1849 domnitorul Barbu Ştirbei a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă, păstrând însă dispoziţia orizontală a culorilor şi schimbând doar elementele decorative. Acest model, asemănător ca aspect cu cel din 1834, va fi în vigoare până în 1856.

În timpul căimăcămiei de trei, locţiitorii neavând dreptul de a-şi inscripţiona iniţialele pe drapelele militare, monogramele domnitorilor munteni au fost înlocuite cu acvile.

Drapelul de război al Ţării Româneşti, model 1834 (o altă imagine mai clară aici.	Drapelul de luptă al Ţării Româneşti, 1840 – 1848	Drapelul de luptă al dorobanţilor din judeţul Argeş, model 1852. Drapelului de luptă al ţării îi lipsea doar stema districtuală din ghearele acvilei centrale.
România revoluţionară. Pictură de C. D. Rosenthal.	România rupându-şi cătuşele pe Câmpia Libertăţii. Pictură de C. D. Rosenthal. Steagul este în variantă verticală.

 

 Legenda contopirii culorilor principatelor romane

Constantin Lecca – Înfrăţirea moldovenilor şi a muntenilor

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii.

Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească).

Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care şi un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfăţişeze înfrăţirea dintre moldoveni şi munteni a ales un pasaj istoric din Letopiseţul de la Bistriţa „În anul 7015 (1506), octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în ţara muntenească cu toate oştile la locul Rătezaţii, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; şi acolo au venit de la Radul Voievod un sol […] şi au rugat pe domnul Bogdan Voievod cu multă rugăminte să se împace cu Radul Voievod, fiindcă «sunteţi creştini şi de acelaşi neam» (zicea el); şi multe vorbe s-au schimbat între dânşii şi multă rugăminte s-au făcut […] iar domnul Bogdan Voievod, văzând atâta rugăminte, făcu pe voia lui şi se-mpăcă”.

Pictura lui Lecca îi are în centru pe cei doi domni care îşi strâng mâinile. De asemenea, se pot observa şi steagurile Moldovei (albastru-roşu) şi al Munteniei (galben-albastru). Aceste combinaţii de culori nu au fost atestate însă înainte de 1832-1834.

P. V. Năsturel combate această legendă, arătând că tricolorul roşu-galben-albastru era anterior unirii principatelor şi că cele trei culori, în dispoziţia verticală, reprezintă drapelul naţionalităţii române din toate teritoriile locuite de aceasta.

De altfel, tricolorul a fost prezent în 1848 şi la Focşani şi Râmnicu Sărat, cu prilejul unor manifestaţii de înfrăţire între moldoveni şi munteni, iar în preajma Adunării ad-hoc din Moldova, în 1857, populaţia civilă a adoptat tricolorul ca simbol al unirii, fapt constatat şi de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franţei.

Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti îl asigura în 1848 pe trimisul extraordinar al Porţii, Suleiman Paşa, de faptul că cele trei culori ale drapelului sunt „de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilionul lor şi pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut şi o imitaţie din prezent sau o ameninţare pentru viitor”.

Un alt tablou al lui Constantin Lecca înfăţişează uciderea lui Mihai Viteazul. În această compoziţie apare şi stindardul unit al celor trei provincii, cu galben în partea superioară (Ţara Românească), roşu la mijloc (Moldova) şi albastru în partea inferioară (Transilvania).

Această ipoteză a unirii celor trei culori a fost emisă în literatura de specialitate, generând însă şi rezerve în ceea ce priveşte argumentaţia adoptată.

Drapelele Principatelor Unite

Steagul principatelor, model utilizat din 1862

Gheorghe Tattarescu: 11 Februarie 1866 – modelul tricolorului în momentul abdicării lui Alexandru Ioan Cuza.

La 6 februarie 1859, în primul său drum său către Bucureşti de când fusese ales domnitor al Ţării Româneşti, Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat la marginea oraşului Buzău de către comandantul dorobanţilor, care purta un steag tricolor. Acest fapt l-a mişcat pe Cuza foarte tare.

Până în 1861 au fost utilizate simultan atât vechile steaguri ale principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, cât şi tricolorul. La 22 iunie 1861, Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unite.

Drapelul este tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal.

Nu se cunosc nici ordinea benzilor, nici proporţiile însemnului civil.

Abia în „Almanahul român din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”.

Anumite surse consideră că până în 1862  banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean din timpul revoluţiei de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să devină roşu.

În legătură cu proporţia, unii cercetărori au apreciat-o ca fiind aproximativ 1: 3, cu toate că drapelul princiar şi cele ale armatei, care s-au păstrat, au proporţia 2:3.

În legătură cu semnificaţia drapelului, Petre Vasiliu ,este de părere că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”.

Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila precizează:

„Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă… Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă… Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart….”

Constituţia din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu, Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867.

Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848. Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului pozitiv al Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24 aprilie1867.

Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea următore: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând.

Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.. Aceeaşi diferenţiere era făcută şi pentru pavilioanele marinei de război şi a celei civile.

Raportorul Mihail Kogălniceanu, reprezentând şi opinia lui Cezar Bolliac, Dimitrie Brătianu, Constantin Grigorescu, Ion Leca, Nicolae Golescu şi Gheorghe Cantacuzino a subliniat semnificaţia noului stindard^.

„Drapelul tricolor cum este astăzi nu este (precum pretinde ministerul) drapelul Unirii principatelor. El este un ce mai mult: el este însuşi drapelul naţionalităţii române din toate ţările locuite de români.”

Legea pentru modificarea armelor ţării din 11/23 martie 1872 nu a schimbat aceste prevederi, doar modelul stemei, fiind adoptat proiectul propus de Ştefan D. Grecianu.

Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşii, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional.

 

 

 

 

In aceasta zi de sarbatoare, sa ne amintim cuvintele marelui Domn  al Unirii, Alexandru Ioan Cuza , care spunea in 1861 cand  a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite:

„Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”.

Bogdan Ioan Stanciu, vicepresedinte  Asociatia Altermedia

Wikipedia.ro

 

 

NOTE BIBLIOGRAFICE:

 

1. “Buletinul – Gazetă Oficială a Ţării Româneşti “, nr. 34 din 14 octombrie 1834, p. 144

2. “ Anuarul Principatului Ţării Româneşti”, Bucureşti 1842, p. 118

3. I. Popovici,“Organizarea armatei române”, vol.I, Roman,1900,p. 96

4. “Anul 1848 în Principatele Române”, Tomul I, Bucureşti. 1902, p. 567

5. Ibidem, Tomul II, bucureşti, 1902, p. 477

6. C. Căzănişteanu, “ Trei culori cunosc pe lume”, în “Magazin istoric” nr. 8/ 1967, p.36

7. P. V. Năsturel, “Steagul, Stema Română, Însemnele domneşti, Trofee”, Bucureşti, 1903, p. 71

8. Ibidem

9. J.F. Neigebaur, “Dacien aus der Uberresten des klassichen Alterthums mit besonderer Ruksich auf Siebenbürgen. Topographische Zusammen- gestellt”, Braşov 1851

10. Marius Bizerea, “ Tricolorul românesc peste veacuri “, “Magazin istoric”, nr. 9/1970, p. 51

11. Alex. M. Ioniţă, “Tricolorul, expresie a luptei pentru unitate şi independenţă”, în rev. “Biserica Ortodoxă Română”, nr. 11-1271984, p. 860

12. R. Rosetti, “Steaguri, prapure (polemici)”Bucureşti, 1938, p. 1-7

13. P. V. Năsturel, “Steagul, Stema Română”, p. 1-12

14. Anton Velea, “Steagurile României”, în “Enciclopedia Română”, vol. I, Bucureşti, 1936, p. 76

15. P. P. Panaitescu, “Călători poloni în ţările române”, Bucureşti, 1930, p. 17 şi 72

16. P. V. Năsturel, “Steagul, Stema Română”, p. 43

17. Ibidem

18. Ibidem, p. 51-53

19. Ibidem, p. 63

20. C. Spontoni, “Historia de la Transilvania”, Veneţia 1638, cf. P. V. Năsturel “Steagul, Stema Română”, p. 13-14

21. Dan Cernovodeanu, “Stindardul cel mare al lui Mihai”, în “Magazin Istoric”, nr. 7 / 1975, p. 14

22. A. D. Xenopol, “Istoria Românilor din Dacia Traiană”, vol. V, Bucureşti, 1928, p. 290 23. C. Razachevici, “Un sol împărătesc la Radu Şerban”, în “Magazin istoric”, nr. 6 / 1970, p. 84-88

24. digi24